fantome

realizezi ca viata e tot acelasi drum, pe care il bati dus-intors de n mii de ori, dar tu esti atat de prost, atat de orb ca sa poti vedea asta.
si ce faci pana realizezi asta?
dai cu pumnu-n masa, spargi pereti, iti rupi oasele, rupi oase.
esti naiv, credul, fudul.
speri la o viata mai buna, ca in povesti, ca in filme ieftine, ca in carti de dragoste.
trezeste-te! toate sunt basme.
toata viata ta e la fel de reala ca mos craciun si iepurasul de paste.

si totusi o sa fie fantome atat de reale in viata ta, incat o sa crezi cu adevarat ca iubesti, ca simti, ca vrei o familie cu cineva. ca nu vrei sa se termine totul azi sau maine sau chiar ieri.
si te bucuri ca n-ai murit pana acum si te simti atat de implinit, esti atat de mandru de tine... dar esti atat de orb.
fantoma asta te seaca de energie si tu crezi ca-i dragoste. si-o sa plece si ea. o sa plece... ca toate celalalte. o sa ramai secatuit de sentimente, de viata si-o sa i te rogi oricarui zeitate sa te ia, din nou si din nou si din nou.
aceasta zeitate a ta, o sa-ti trimita cate-o fantoma din cand in cand, ca sa te faca sa te simti viu, sa fii fericit, sa nu-ti pierzi credinta si-apoi ti-o ia.
de ce?
ca sa suferi, ca "sa dai cu capu'", ca sa te doara un timp, ca mai apoi sa devii imun. ca sa devii o masina lipsita de sentimente. ca sa uiti sau pur si simplu sa te intrebi cum e sa iubesti, cum e sa fii fericit.
si cand te vei intreba cum e sa simti, dumnezeu iti va mai trimite o fantoma, ca sa te poti simti implinit. ca sa te simti din nou copil, adolescent, sa crezi ca iubesti, ca esti iubit, dar adevarul e ca nu vei fii niciodata la fel de iubit precum vei iubi tu. nu... fantomele nu iubesc, ele se hranesc cu iubirea ta. si cand te-au facut sa intelegi ca ele nu simt nimic pentru tine, te vor dobori, te vor devora si vor lasa demonii din tine sa-ti sfasaie pielea si tot ce-a mai ramas intreg din tine.
iti vor desena amintiri pe retina si-ti vor scrijeli initiale pe suflet. amintirile te vor macina, iar initialele te vor arde.
si te rogi zeului tau sa te salveze, si te rogi pentru o alta fantoma.

deschide ochii.
si tu esti o fantoma...

11:56

i thought I understood it, but I didn’t… Not really. 

I knew the smudgeness of it. 

The eagerness of it. 

The idea of it. 

Of a “you and me.”

e 49. 

simplu. 13.

4.

2.

noi doi.

voi bate de doua ori, sau patru?

de trei, ca-n bazme.

o femeie bruneta cam de statura mea, deschise usa. ma privea nedumerita.

-va pot ajuta cu ceva?

m-am uitat la ea si-ncercam sa-mi dau seama de ce nu ma recunoaste. am privit usa, in speranta unui numar sub vizor, dar degeaba. 

nu-i raspund imediat. ridic un deget in semn de asteptare si ma intorc in jur. 

ii vorbesc cand sunt cu spatele la ea.

-credeam... nu. nu. nu! stiam ca asta e usa. e etajul 8, nu? 

-draga mea...

la auzul acestor cuvinte, mi-am pirdut toata frica, intorcandu-ma intr-un zambet spre ea.

-pe cine cauti?

am simtit cum ma prabusesc. 

e ea. sunt sigura.

asta e usa. sunt sigura.

a uitat de mine. sunt sigura.

vreau s-o intreb de ce m-a uitat. vreau s-o intreb daca ma uraste. vreau s-o intreb daca mai are aranjamentul floral de la mine sau daca mai stie cand am servit o savarina si-un pahar de vin impreuna. vreau s-o intreb daca mai stie cat de mult ii iubeam fiul...

am privit-o in continuare, tacand din gura, torturandu-mi sufletul. am inceput sa plang. imi simteam picioarele fugind de sub mine.

liftul pornise in dreapta mea.

-mama, vezi ca vine ...

s-a oprit in spatele ei, inghitindu-si cuvintele. 

-de ce? de ce n-ai zis nimic?

se intoarse spre mine, fiind mai nedumerita.

-e? e ea? s-a... s-a intors?

a dat-o la o parte si m-a luat in brate.

n-am realizat ca ma strangea la piept. 
tremuram amandoi, iar eu inca o priveam pe mama sa, peste umarul sau. nu eram capabila sa clipesc sau sa vorbesc.
-shhh. calmeaza-te. e ok acum, da? nu mai plange. esti aici.
imi lipisem obrazul stang de urechea lui dreapta, simtindu-i cei doi cercei adancindu-se in piele...


de aici va las sa va imaginati fiecare ce vreti. devine mult prea personal pentru mine, asa ca nu voi continua.
momentan sunt prea instabila pe fiece plan, so bare with me.

numb

singurul motiv pentru care m-am agatat de trecutul meu si l-am tot retrait, e pentru ca nu-l pot schimba.
iar voi, tu, eu, noi toti ne-am schimbat.

n'est pas fini

iar daca totul e cum zici tu si nu mai exista nimic, te voi crede cand vom inceta sa mai simtim.


ne certasem. din nou. fara motiv, ca de obicei.
desi amandoi eram constienti ca sunt doar cateva saptamani, relatia noastra parea a dura de prea multi ani. petrecusem atat de mult timp impreuna [si totusi atat de putin], incat fiecare cearta parea a fi doar o gura de aer, de la fereasta deschisa.
si totusi, era mai usor sa ma intorc de la fereastra, stiind ca esti in spatele meu, asteptand la randul tau, gura de aer proaspat.

era trei dimineata, iar eu nu mai suportam lumea din jurul meu. distractia, muzica, lumea, pur si simplu ma zgariau pe creier. tot ce voiam e sa ajung la tine pentru a indrepta situatia.
daca nu stii despre ce vorbesc, iti voi reaminti eu:
mi-ai spus ca nu vrei sa te atasezi si totusi te deranjeaza atat de tare ca sentimentele mele nu sunt 100% doar pentru tine.
mi-ai spus ca nu vrei sa ma mai vezi.
mi-ai spus ca esti un prost...
mi-ai spus... mi-ai spus atat de multe, fara sa stii ce simt eu.
iar eu, eu te-am lasat sa crezi ce-ai vrut.

era frig in noaptea aia. era februarie si ploua.
gandul ca voi ajunge la tine, ca am pornit spre tine m-a facut sa alerg.
da, alergam de una singura, prin ploaie, intr-un oras pustiu, bantuit de noi doi tinandu-ne de mana, sarutandu-ne in fata facultatii, pe banca din parc, in inima orasului. bantuit de intalnirile noastre naive...
m-am oprit sub pod. m-am oprit si mai c-am dat inapoi, respectandu-ti dorinta de a nu ma mai vedea. apoi nu mi-a mai pasat. trebuia sa te vad, trebuia sa-ti spun cata nevoie aveam de tine, desi n-am avut niciodata nevoie cu adevarat.
eram in fata usii si ezitam. era lumina la geamul tau, iar eu inca nu stiam ce sa fac... apoi ti-am batut in geam.
mi-ai deschis usa. nu erai prea fericit sa ma vezi, sau cel putin asa voiai sa-mi dai de inteles.
m-am intins in pat langa tine si crede-ma c-am incercat, am incercat sa-ti spun cat de rau mi-a parut pentru tot, dar pur si simplu n-am avut puterea de a vorbi.
m-am aproipat sa te sarut si te-ai intors.
ti-am intors fata spre a mea, cu doua degete. te-am privit in ochi si te-am mintit.
-e ultima data...
nu mi-am terminat fraza, pentru ca nici tu, la fel cum nici eu nu credeam, nu voiam sa fie ultima data.
atunci am simtit tot ce simti pentru mine si de atunci mi-a fost frica sa-ti mai dau drumul. chiar daca mi-a fost teama ca acel sarut se va sfarsi si vom sfarsi si noi.
dar n-am sfarsit.
ne-am sarutat din nou si din nou si din nou si din nou si noi n-am sfarsit in seara aceea.
nu... n-am sfarsit ca tigarile pe care le posteam.
nu... n-am sfarsit.
m-ai tinut in brate in seara aceea.
pentru tot restul serii, m-ai tinut in brate, de parca nevoia de a fi unul langa celalalt era cu adevarat speciala.
iar eu, eu te-am crezut.

It was supposed to be an endless day

gravitatie

cuvintele devin atat de grele, in timp ce oamenii devin atat de usori.

imi pipaiam cu limba, obrazul interior. simteam carnea vie si sangele ce curgea din cele trei crapaturi. 

ma uitam la mainile mele, la varfurile degetelor si venele de pe brate. 

pulsau.

te vedeam pe tine.

te vedeam in varfurile degetelor, in palme, pe maini, pe brate.

te simteam pe umeri, pe gat, pe ceafa, pe crestet, pe frunte, in ochi, pe nas, pe obraji, pe buze, pe varful limbii, in craterul din interiorul obrazului drept, in sange...

din zambetul creat de ea, m-am trezit privind covorul de sub mine, sperand ca cei trei metri dintrei noi doi sa nu existe. sa pot sa stau cum am stat altadata, langa tine, fara ca tu sa te strambi, fara a-ti fi greu de suportat...

am ridicat privirea ca s-o intalnesc pe a ta in trecere. 

ti-am privit trasaturile fetei, aducandu-mi aminte de orele in care imi placea sa te privesc dormind. cand imi placea sa cred ca voi reusi sa pot desena ceea ce vad, sa pot crea mai mult din "noi" decat ceea ce era.

m-am izbit de un zid cand am realizat ca tot ce-a fost nu e atat de diferit de ceea ce e acum, doar ca atunci nu aveam toate limitele de acum. 

stii, nu-mi pasa de limitele tale, le pot sparge, le pot mototoli si le pot arunca la gunoi, dar n-o fac. daca tii minte, ti-am promis ca te voi respecta, chiar daca ai intrat in viata mea cu bocancii si-ai spart unele lucruri. am invatat sa tin la tine pentru cine esti, chiar daca nu mi-a placut.

apoi am devenit pur si simplu masochista.

ea isi bagase degetele in parul meu, masandu-mi incet crestetul capului, fruntea, tamplele, ceafa, gatul, umerii, bratele, incheieturile, palmele. simteam cum te distruge, te zdrobeste intre degetele ei si pielea mea. am profitat de asta si m-am simtit mai usoara de tine. 

nu stiu de ce. chiar nu stiu de ce m-am uitat din nou spre tine. in momentul in care ti-am intalnit privirea, pentru cele 22 de secunde in care ne-am privit, am realizat ca ea nu te zdrobea, nu ma golea de tine. nu, tu nu erai pe pielea mea, ci dedesupt. tot ce facea ea, era sa te impinga in interiorul meu. sa te simt in creier, in sange, in mine.

voiam sa plec. 

voiam sa tip. 

voiam sa te lovesc. 

voiam sa plang. 

voiam sa-mi spui ca totul e bine. 

voiam sa-mi spui de ce te-ai autoinvitat in viata mea, de la bun inceput.

voiam raspunsuri.

m-am ridicat si-am iesit din camera, pe langa tine, fara a te atinge, fara a inhala mirosul tau. 

am iesit din intunericul din casa, intr-un soare bland. 

mi-am privit picioarele si mi-am ascuns capul sub gluga.

cuvintele au devenit grele in varful degetelor. 

numele tau a devenit insuportabil de greu pe varful limbii.

e un nou inceput.

-nu sunt sigura ca-l vreau.