gemeni

tigara mi-am uitat-o-n cui,
si geaca sta-n scrumiera.


nici n-am inchis bine usa, cand tu m-ai luat in brate si m-ai sarutat. intr-o clipa m-ai lasat fara zidurile de aparare, ai distrus toate barierele ce mi te interziceau, mi-ai distrus micul meu castel din fortareata. m-ai lasat goala ca sa poti patrunde in mine, mai tare, sa poti acoperi golul care l-ai facut cand ai plecat.

de ce ai facut asta?

am ramas acolo cu o mana in aer si una in parul tau lung, cu ochii inchisi, savurand un sarut pe care buzele mele l-au asteptat de prea mult timp, prea multe luni. corpul meu o lua razna. nu mai aveam sange-n vene, era doar adrenalina, doar nevoia de a te absorbi in mine pana la ultima picatura.

pana la ultima, ultima picatura.

nu stiu cum am ajuns in camera ta, pentru ca n-am avut curajul sa deschid ochii. mi-era frica sa-i deschid. daca era un vis? daca aveam sa ma trezesc iar plangand, singura, in patul meu blestemat? nu vroiam asta. era prea adevarat ca sa fie un vis. fiecare miscare a mainilor tale, spatele tau spargandu-se sub unghiile mele, buzele tale reci si moi. totul era adevarat.

trebuia sa fie adevarat.

parul tau se lipea de buzele mele, de fata mea, gatul meu, sanii mei, in picuri grei de transpiratie. mainile mele erau pe cont propiu, si picioarele, si fiecare organ. nici creierul nu mai functiona cum trebuie. era electrocutat de dragoste, tentatie, implinire. simteam cum mor sub tine, cum tansferul de inimi se termina. ne lipeam unul de altul, intrand intr-un singur corp.

am devenit un singur suflet.

poezie

e doar o foaie-mpaturita,
ce-ascunde lacrimi si cuvinte.
e doar o foaie ce s-aprinde,
cand focul o atinge.

sunt doar cuvinte fara rost,
sunt doar cuvinte de om prost,
sunt doar cuvinte spuse-n graba,
sunt doar minciuni rostite-aseara.

eu ma ascund la pieptul tau,
respir, iubesc prin tine.
ma folosesc de corpul tau,
asa mi-e mult mai bine.

te las sa cazi pe corpul meu,
e gol, e fara tine...
eu sunt deja in corpul tau,
si n-ai sa ma poti prinde.

iar ti-am gasit in buzunar,
o foaie-mpaturita,
si langa ea aveai un dar,
erau doua cuvinte.

sunt doar cuvinte fara rost,
sunt doar cuvinte de om prost,
sunt doar cuvinte spuse-n graba,
sunt doar minciuni rostite-aseara.

mi-e drog

a fost un accident marunt,
ce-a daramat o casa.
a scos copacii din pamant,
si te-a inchis afara.

eu ti-am promis,
ca n-am sa fac,
dar uite c-am facut.
acum regret...
regret si plang,
dar nu m-am abtinut.

m-am imbatat cu sticle verzi,
m-am innecat in fum,
mi-am rupt sutienu' intr-un cui
si m-am patat cu scrum.

hainele-s uitate-n drum,
si-am cazut pe-un pat,
si l-am iubit ca-n prima zi,
desi, nu-l cunosteam.

si l-am iubit,
cum n-am iubit,
putin,
ba chiar deloc.

am tras un fum
din fire verzi,
si-am colorat culori.
am tras pe nas
un varf de nor
si m-am uitat la ceas.

e ora la care gresesc,
sar sus
si-nebunesc.

a fost un accident marunt...
iti jur c-a fost doar un sarut.

zambeste-i

ia-l in brate pentru ultima data,
spune-i ca-l iubesti
nimic nu va schimba asta.
zambeste-i!
spune-i sa aiba grija de el,
promite-i.
ai si tu grija de tine.

promisiunile,
sunt facute pentru a fi incalcate...

urca in masina,
zambeste-i,
nu va stii ce urmeaza.
arata-i cat de mult il iubesti.

cheia in contact,
piciorul pe pedala,
accelereaza.
40/h
80/h
100/h
120/h
accident.

tu nu-l mai poti iubi.
il doare.

hai sa uitam

"prefa-te ca nu-ti pasa
prefa-te ca nu doare
prefa-te ca ai uitat.
hai sa zambim,
hai sa mintim,
hai sa nu ne mai iubim.


hai sa uitam."




-vreau sa uitam, ca ne-am iubit. hai sa uitam ca am petrecut un timp frumos impreuna, si sa fim doar prieteni. te rog sa ma uiti, te rog sa nu ma urasti, si sa ma iubesti cu un gram pe ora, nici mai mult, nici mai putin. vrei sa bem o bere sa uitam?
-eu vreau sa te sarut si vreau sa dau vina pe berea care mi s-a urcat la cap, si vreau sa te mint ca nu te iubesc, decat cu un gram pe ora. dar stai, e un gram pe secunda. nu nu nu! mi se pare, exista ceva mai mic decat secunda? nu stiu, nu-mi place matematica. eu fac arta, nu numere si intrebari, si probleme de nerezolvat. ah da. eu zic totul pe fata, si transpun totul pe foaie. doar sunt un artist, nu e asa? un artist futut de viata asta ordinara. ma simt aiurea. si tu?
-de ce crezi ca ma simt aiurea?
-nu stiu? pe sarutul pe care vroiam sa ti-l dau? nu. nu. nu! cum sa te sarut. eu iubesc doar creioanele si pensulele, foarfecile, foile albe sau galbui, literele, amagirea si singuratatea. hai sa fim doar prieteni. o sa uit totul si-am sa ma ascund! ce zici?
-suna bine. hai sa mai bem o sticla in cinstea uitarii!
-hai sa ne imbatam si sa ne iubim! ce zici?
-nu mi se pare corect. nu ma simt bine, si ma simt depresiv.
-ma simt la fel. hai sa facem dragoste in cinstea depresiei!
-hai sa mai bem o sticla.
-hai sa ne sarutam!
-hai sa uitam!
-hai sa ne strangem in brate.
-hai sa ne provocam!
-sa ne provocam la ce?
-care uita primul de celalalt.
-eu renunt. o sa ma bati.
-nu stiu.
-lasa-ma sa te sarut.
-hai sa mai bem o sticla.
-eu m-am imbatat.
-eu mai beau o sticla.
-eu stiu ce-am sa fac.
-ce?
-am sa te sarut... si te-am sarutat.
-hai sa bem ca sa uitam.
-hai sa bem. m-am impuscat.

putregai

-te-as pocni direct in moaca!
-poftim?
-asta as face!
-de ce?
-pentru ca esti o proasta!
-de ce?
-pentru ca asta esti!
-de ce?
-pentru ca vrei asta din tot sufletul tau. pentru ca am simtit tot ce-ai simtit azi! la fiecare privire, fiecare cuvant, fiecare fraza, fiecare atingere. toata te-ai topit!
-poftim?
-crezi ca nu stiu?
-pai...
-ba da stiu!
-lara, taci odata! te rog. incerc sa desenez!
-tu vezi ce desenezi? mai stii ce ti-a zis alexandra? mai stii?
-te rog...
-nu ma ruga. uita-te la desenele de pe usa. nu-ti amintesc de nimic?
-te rog taci.
-uite ca asta desenezi si acum. ti-e chiar asa de dor de el?
-de cand iti pasa tie?
-si eu l-am iubit.
-ba nu.
-ba da. l-ai iubit cu toata fiinta ta, iar eu fac parte din ea. stii?
-of... te rog taci.
-nu am de ce sa tac. pielea ta absoarbe mirosul lui ca un burete. ochii tai cersesc privirile lui, iar buzele... ele se chinuie sa stea departe de ale lui.
-nu mai vorbi! te rog.
-ai jurat ca nu mai asculti piesa care iti amintea de el. dar ce se aude in casti?
-MA MULTUMESC SI CU PUTIN!
-poftim? nu plange ca n-am chef.
-nici eu nu mai am chef sa te ascult! de ce nu ma lasi sa ma bucur de momentu' asta? stii ce dor mi-a fost sa fiu singura cu el, o clipa?!
-dar n-ati fost singuri.
-dar am putut sa ma bucur de... prezenta lui in mine. atat. stii? oricum toate privirile lui, si rasetele lui, si vorbele lui, glasul lui, tot ce tine de el, intra in mine pentru a muri. pentru a fi ingropate de tine, adanc si dureros. tu esti cea care nu vrea sa renunte! tu lara! doar tu!
-imi...pare rau.
-ba nu-ti pare. te simt. tu vrei doar sa te distrezi, dar pe el l-ai iubit. si nu vrei sa-l scoti afara din mine. vrei sa-l pastrezi. sa-l lasi sa putrezeasca in mintea mea, in inima mea, in tot corpul meu. ma electrocuteaza fiecare atingere al lui, fiecare imbratisare provoaca scurt circuit, si simt cum o iau razna.
-de ce?
-cum de ce? pentru ca fac ce faci tu!
-il iubesc...

nu. nu pot

nu. nu. nu pot. nu pot respira.
imi caut glasul, imi caut cuvintele potrivite pentru a-ti putea explica, dar n-am aer.
nu pot. ma doare. ma doare tot pieptul de dragostea care o simt pentru tine, si simt c-ar putea exploda din clipa in clipa.

"n-ai sa ma pierzi niciodata"

eu am tacut din gura, de fapt n-am putut vorbi deloc. de ce stii ce gandesc? de ce stii ca nu vreau sa te pierd? oare stii ca esti tot ce am? tot ce pot iubi, in clipa asta?
am sa-ti vorbesc! trebuie sa-ti explic...

"nu mai plange... te rog!"

nu. eu te rog! nu pot! ma doare si sunt muta. trebuie sa indur durerea asta. imi pare atat de rau. te iubesc atat de mult.

"calmeaza-te. te rog! respira"

nu pot! nu pot! NU POT! sunt al dracului de fricoasa! sunt o lasa!
nu. nu mi-e frica de nimeni si nimic, nici de zei, nici de moarte, nici de ai mei.
ba da... mi-e frica de ceva. mi-e frica c-am sa te pierd intr-o buna zi, la fel ca-n alte zile. si nu mai vreau, pentru ca singurul mod de a deveni imuna la dragostea care ti-o port, e sa ma ascund, sa fug departe. si-am sa fiu prea departe pentru a-mi aduce aminte de tine. am sa fiu in bratele altcuiva, admirandu-i perfectiunea.
nu vreau sa uit.
nu vreau sa fug!
te iubesc!
te rog intelege-ma!

"te inteleg... te iubesc"

gol

Cum e sa adormi cu o supradoza de vise, si sa te trezesti gol?



Nu stiu ce aveam aseara. Eram atat de fericita, incat nu-mi venea sa cred. Cred ca nimic din lumea asta nu putea sa-mi redea fericirea aia, nici drogurile, nici alcoolul, nici tigarile, nici concertul la care visez sa ajung de mai bine de 6 ani, nici prietenul meu, nici cea mai buna prietena a mea, nici daca as fi luat locul 1 la toate olimpiadele lumii. Poate ca toate astea la un loc, plus multe altele m-ar fi facut sa fiu 1% fericita.


La 14 ani am invatat sa urasc cu toata inima mea si asa am ajuns la auto-distrugere. A durat un an intreg de chin si durere insuportabila. Sunt sigura ca nici macar biblia aia idioata n-ar fi putut descrie prin ce-am trecut.
Apoi a urmat liceul… au urmat prietenii care m-au invatat sa fiu tare, puternica, sa scap de ura si frica, sau cel putin sa le ascund adanc, adanc in mine. M-au invatat sa nu fiu patetica si m-au invatat sa iubesc.


Desi, uneori, un strop de ura se scurge pe fata mea, fiind atat de greu si rece, incat imi ingheata fata.


“Esti un copil. Cu nevoi.”

Cat de mult ma bucuram de cuvantul “copil” care imi era adresat de fiecare data cand ma impotriveam cuiva. Probabil din asta mi-am facut si o obisnuinta.
Mi-e foarte dor de vremea in care eram copil, pentru ca nu stiam ce inseamna lumea asta “reala”. Lumea mea era altfel: colorata, frumoasa, fericita… si totusi ceata era asternuta de pe atunci.

Aseara am adormit ca un om dezgustat de normalitate. Am adormit cum adorm mereu, in pielea unui artist. In pielea artistului care isi permite orice din cauza artei, un om care traieste din arta, prin arta, cu arta.
Am adormit lunadu-mi pastila de super-vise-sfaramate.
m-am trezit in mijlocul noptii, din cauza furtunii. M-am trezit cu frica si ura. Se intoarce copilaria… m-am ascuns sub plapuma si mi-am muscat degetele pana am adormit din cauza durerii.

Si m-am trezit exact ca un om normal, realist, fara vise, fara dorinte arzatoare, doar gol si urat.


"starea se transmite."
downloading complete.

dincolo de soare

stii, m-am cam plictisit sa nu pot vorbi cu tine.
adica sa ma cauti si eu sa nu-ti pot raspunde, ca mai apoi sa uit ca trebuia sa te sun.
ma enerveaza la culme ca te sun exact in momentul in care nu-mi poti vorbi. de-ai stii ce dor mi-e de vocea ta...
tot ce ti-am descris despre tine, despre vocea ta, e ca seamana cu a cuiva, un cineva din trecutul meu, care mi-a facut mult rau. un idiot care a avut tupeul de a-mi arata cu ce se mananca dragostea. e tare aiurea ca iti seamana atat glasul cu a acelei persoane, cat si chipul va e aproape identic. partea frumoasa e ca TU esti atat de diferit. esti mult mai... perfect!
astazi ascultam o piesa foarte frumoasa, oarecum acustica. ni se potriveste putin, desi "potrivirea" asta e doar in mintea mea. imi place sa cred ca ti putin, putin la mine.


azi ii scriam pe mess[ pentru ca in ziua de azi scrisorile sunt demodate si sunt mai scumpe ca internetu. adolescentii dracului! cu tot cu internetu lor!], si el scria altceva. pur si simplu ne scriam despre ce-am realizat noi doi in ultimile zile, si de ce nu ne-am raspuns la telefoane. ciudat e faptul ca niciunul nu intrebase "ce mai faci?" sau "ce-ai facut la scoala?". el imi vorbea de piese de tratru, eu de muzica. el imi explica cum a regizat o piesa si eu ii scriam ca mi-am gasit un loc de munca. i-am trimis o piesa, iar el a "refuzat" sa o asculte, fiind in graba, si probabil pentru ca-l prost-dispunea. sincer, imi pare rau. a plecat repede, la teatru [sper ca a iesit bine] si mi-a lasat niste randuri atat de grele si simple incat mi-au umplut ochii de lacrimi reci si mult prea sarate.
erau exact ca niste randuri dintr-o ultima scrisoare...
desi, stiu ca n-ar fi ultima, nici daca as fi murit in clipa asta.


oare cum e dincolo de soare?
daca as putea te-as lua cu mine, sa aflam.
ce zici? am juca propria noastra piesa de teatru.
stiu ca as da orice sa sa stam fata in fata. sa te vad cum iti intorci privirea de fiecare data cand te fixez cu a mea. mi-ar place sa impartim aceeasi banca. sa ajungeam, ca de fiecare data, la aceeasi concluzie, razand pana la epuizare. mi-ar place sa pot dormi in camera alaturata tie, stiind ca e doar un perete ce ne desparte, nu sute de kilometri. sa ne trezim dimineata cu fetele umflate de somn, sau cu cearcane adanci, cu parul ciufulit, ascultandu-ti comentariile gen "eu am parul mai lung ca al tau!" sau "ce moaca ai dimineata.". cred ca as intra in pamant de rusine, si-n acelasi timp cred ca as rade in hohote, scotandu-ti limba. de fapt, cred ca mi-ai intoarce gestul... copil nebun.
ce-mi place atat de mult la tine? cine esti tu?
imi vine sa scriu romane despre ochii tai nebuni, despre zambetul tau inconfundabil, despre cum urasti cafeaua si viciile oamenilor, despre ce muzica asculti, despre cat de mult iti place teatrul si literatura, intr-un cuvant: despre tine.
cand vorbesc cu tine, simt ca n-am nevoie de aripi pentru a zbura, pentru a ma simti speciala. cred ca am nevoie doar de un strop acustic al vocii tale, pe care sa-l sorb zilnic, pentru a zbura.


iti multumesc ca existi, si-ti multumesc ca mi-esti prieten.

pagini dintr-un jurnal

"-nu cred ca are rost sa zdrobesti firele astea de fier. iti futi palma degeaba. tu vezi cat sange curge?
-nu-mi pasa."

desi simteam cum bucatile de fier imi strapung palma, mi-era frica sa-i dau drumu' pumnului.
sangele ala era dovada clara ca nu traiesc un vis, ca nu e totul doar o farsa a imaginatiei mele bolnave, era dovada clara ca sunt fericita si ca lupt pentru ceva. ca lupt pentru tine. si lupt de 8 luni incontinuu. n-am sa renunt acum. mai am putin si am sa castig. simt asta.

nu mi-am simtit palma timp de doua ore, si nu stiu nici cat sange a curs. doar... a curs.
a curs cum curgi tu prin mine.
stii, e ca primul nostru sarut. nu pot sa-ti spun cat de fericita eram, pentru ca nu stiam ca te voi iubi cu adevarat; dar stiu ce gust amar mi-a lasat agonia, dupa ce buzele tale le-au parasit pe ale mele.[chiar daca au fost fractiuni de secunda]
nu pot sa-ti explic ce-am simtit.
chiar nu pot.
a durut, mi s-a facut greata si-am vomat incontinuu. m-am abtinut 8 luni sa-mi fac rau si acum am erupt. ti-am promis atunci, cand mi-ai zis "e gata. totul ia sfarsit azi", ca nu-mi voi face rau, si mi-am respectat promisiunea.
dar tu n-ai respectat-o pe a ta.

"vreau sa fii fericit, indiferent in ce consta fericirea ta. fie ca e o alta fata, fie ca e vorba de muzica sau scoala. promite-mi ca ai sa fi fericit."

si mi-ai promis.


...........................


a fost tare aiurea cand ne-am intalnit, in sfarsit dupa 4 luni.
tin sa-ti spun ca perioada aia a fost cel mai mare chin care l-am carat vreodata. si da-o dracului de treaba! nu te-am cautat sa nu ma crezi nebuna, dar tu ai plans si m-ai sarutat, la prima ocazie care ti-am dat-o.
te-ai gandit macar o clipa ce se intampla in mintea mea, mai ales in inima mea? macar o secunda ti-a trecut prin cap ca eu te iubesc cum nu te-a iubit vreodata cineva? te iubesc mai mult de cat te iubeste mata! si crede-ma ca nu glumesc.
nu stiu ce ma innebuneste in halu' asta la tine. nu cred ca tine de perfectiunea ta.
adica ce-as putea sa vad la tine?
parul tau lung si blond? buzele alea pline si dulci? ciocu ala dragut de care nu ma lasai sa trag? hobbyurile tale futute? cum ar fi skateboarding-ul sau chitara? sau pasi aia marunti dar mari pe care ii faci cand vi spre mine cu pletele'n vant, zici ca esti Frumosu' lu' Eminescu? sau pur si simplu faptul ca imi esti atat de drag, incat as fi in stare sa renunt la tot pentru tine?

...................


sincer ma indoiesc ca imi place ceva cu adevarat la tine. nu cred! intelegi? nu cred!
refuz sa cred ca te iubesc! adica nu se poate in pana mea! nu se poate!


.........................


la dracu! pe cine mint?
daca ar veni cineva si mi-ar spune ca tu nu existi, i-as spune ca nici eu nu exist! si chiar as face in asa fel incat as disparea cu totul.


iar vorbesc singura...
tu tot n-ai sa te intorci.

buze cu aroma de alune

nu stiu cum te simti tu, dar eu sunt epuizata. nu din cauza sexului, ci pentru fortareata mintala pe care o ridic de fiecare data. nu stii cat de greu mi-e sa te iubesc doar pe tine, de fapt nu stiu nici eu daca mai stiu sa te iubesc.
mi-e frica.
pur si simplu mi-e frica.

-te iubesc.
nu-l asculta!
-si eu...
minti...
-hai sa mergem in '74.


eram in cafeneaua Teatrului 74, o a doua casa pentru mine. Domnul Nicu Mihoc statea la o masa, unde niste tineri studenti la actorie, ii ascultau sfaturile si povestile.

-mi-as dori sa fiu si eu acolo.
-cat de interesanti ti se par tie actorii.
-mi-ar place sa joc! daca ar fi sa-mi fac debutul vreodata, pe vreo scena, vreau sa fie aici.
-in teatru' 74?
-da.
-de ce?
-iubesc locul asta. uitate la pereti. sunt curioasa cate povesti ascunde, cati oameni s-au sarutat aici pentru prima data, cati actori si-au implinit visul pe scena asta micuta, si totusi atat de mare.
-ce vrei sa spui?
-vreau sa spun ca... pai... eu m-am indragostit de locul asta. prima data cand am intrat aici, intrasem cu fratele Anei. stiu ca Ana insista sa ies cu fratele sau, cum ca ne-am potrivi, si alte prostii de-ale ei. adevarul e ca nu ma supara ideea. fratele ei era chiar dragut.
-hei!
-of termina. iar esti gelos?
-nu...
-asa. tin sa-ti spun ca m-a fascinat cand mi-a aprins tigara si-a inceput sa-mi povesteasca in piesele in care jucase, cartile care le citise, chiulurile de la scoala [terminase liceul de arta, la care invat eu, momentan], intr-un cuvant imi povestise aproape tot ce facuse din clasa a 12a pana la faculta.
-hah. chiar iti place de el, ha?
-pai nu stiu. nu prea. ma fascineaza ca om, dar nu ca prieten... cred. tin sa-ti spun ca m-am simtit de-a dreptu idioata in fata lui.
-de ce?
-pai stia ataaaatea! ma intreba ceva iar eu il luam pe "nu" in brate. "nu, n-am vazut", "nu, n-am ascultat", "nu, n-am citit". cred ca din cauza lui m-am apucat de citit. imi doream o doua intalnire cu tipu' asta ca sa pot sa-i raspund cu un "da, am citit cartea aceea. si mi s-a parut geniala!", sau pur si simplu sa-i recomand o carte pe care as crede ca i-ar face placere s-o citeasca.
-tie chiar iti place tipu'!
-nu! ce nu intelegi?
-asa mi se pare. pentru ca vorbesti cu mult respect fata de el.
-daca vorbesc cu respect de cineva nu inseamna ca sunt indragostita.
-hmm... da. asa e.

cafea cu aroma de alune. patru plicuri de zahar. o cutiuta de cafea. asa imi beau eu cafeaua, sau cel putin asa faceam pana acu' o saptamana. acum e doar cafea cu lapte, fara zahar.
sorbisem o inghititura. cafeaua era fierbinte si dulce. poate prea dulce pentru papilele mele. nu indrasnisem sa mai beau cafeaua asta din februarie. ma oprisem brusc. ajunsesem sa beau cate 5-6 cafele pe zi, reducandu-le la una la 3-4 zile.
acum, gustul alunelor de padure imi provoca o melancolie ucigatoare, lovindu-mi ochii pana la lacrimi.
-esti bine?
-da. desigur. de ce n-as fi?

prietenul meu continua sa palavrageasca amintiri din copilarie si basme nemuritoare, netacandu-i gura un minut. oricum, nu-l auzeam. eram in fortareata mea, cu usile ferecate, cu geamurile inchise, cu perdelele trase. il auzeam pe domnul Mihoc rostind clar si raspicat "EU M-AM NASCUT ACTOR! ASA-I RASPUNDEAM PROFESOAREI MELE DE..." apoi totul se pierdu in liniste. gustul cafelei imi provoca dureri sentimentale si psihice, prea mari, prea dureroase. imi amintea de el. un "el" interzis mie, prin puterea mintii. degeaba incercam sa caut o imagine al lui, prin sertarele mintii, caci nu-l gaseam. el ar fi fost totul candva, iar acum totul era gol.

-off! ce-i cu tine. areti de parca ai fi undeva departe, departe de mine si de locul asta.
-sunt bine. scuza-ma. il ascultam pe domnul Mihoc.
-mai asculta-ma si pe mine.
-incerc.

nu sunt departe de locul asta. sunt tot aici, in fortareata, sorbind din cafeaua mea, pufaind dintr-o tigara, stand in bratele lui, gustand primul sarut, dupa o gura de cafea, ascultand "ai un gust dulce, ciudat. de alune"
sunt tot aici, pe locul nostru, dorindu-mi sa dau timpul inapoi, pentru un prim sarut. pentru "el" care nu-mi era interzis, atunci.

cioburi 2

e dimineata. lara nu s-a intors.
ma simt goala si rece. refuz sa cred ca nu mai exista. o vreau inapoi. o vreau! o vreau aici sa imi urle in cap, sa ma bazaie facandu-ma sa cant pentru a o ignora. o vreau aici sa fumam tigara asta impreuna. vreau sa-mi vorbeasca de andrei, cum face de cateva saptamani. vreau sa-mi povesteasca unde a calatorit peste noapte in taramul viselor.

ma uit in oglinda, sperand s-o gasesc. dar ea nu s-a intors.
sunt doar eu. eu si imaginea mea urata. e tipa aia simpla si proasta, soarecele de biblioteca. fata cu cearcane, fata umflata de somn si par jegos. lara nu e.
am inceput sa plang, si-am uitat sa ma controlez.

am dat drumul la muzica, incercand sa ascult ceva ce-mi amintea de ea. in zadar. tot ce auzeam erau niste zgomote urate, ce-mi zgariau timpanele.

ma suna EL. n-am de gand sa-i raspund. nu stiu daca are rost. si l-am lasat sa sune. stiu ca lara ar inebuni daca i-ar auzi vocea.
m-am bagat sub dus. telefonul continua sa sune. apa impiedica orice motiv de a-i raspunde. picurii imi spargeau pielea provocandu-mi dureri.
-ce bine e...

telefonul suna.
n-am sa raspund.
primesc un mesaj. il citesc.
"LARI, STII CA TE IUBESC MAI MULT CA ORICINE! IMI PARE RAU!"

am simtit ceva zdrobindu-mi capul. un zgomot puteric. : "NU E ADEVARAT!
lara?
daca te-ar iubi nu ti-ar fi facut asta! n-ar fi indraznit!
lara, te-ai intors!
nu te merita... nu ne merita... intelegi?
lara, eu il iubesc. si tu il iubesti."

era acolo. se intoarse. era bine.
o priveam in oglinda cum se infurie. stia ca am dreptate. stia! totusi imi doream sa-l sun pe andrei, pentru a o calma. stiam ca vocea lui ne calmeaza pe amandoua. cel putin mie imi placea latura "urata" a lui andrei. partea a doua, partea omeneasca.

lara zambea. radea din inima. o vedeam si-mi parea bine. ma facea sa par frumoasa, si-mi ascundea defectele. era acolo si-mi citea gandurile. stia ce-am de gand sa fac.

astepta sa-l sun pe andrei, si sa uit de EL.

cioburi 1

NU vreau, NU pot... NU mai pot sa fac asta...



o priveam in oglinda si era goala. privirea larei ma speria, ma facea sa tremur.
Vroiam s-o iau in brate sa-i spun: "totul va fi bine! nu s-a intamplat nimic. inchide ochii si uita. nu s-a intamplat!".
dar ar fi fost degeaba... chiar daca as fi putut sa-i mangai obrazul palid, sa-i sarut fruntea acoperita de bretonul ei jegos, ar fi fost degeaba. stiam deja ce simte. tremura odata cu mine, era la fel de naiva ca mine, orbea odata cu mine.
ma fixa cu privirea dincolo de sticla rece, cu ochii plini de lacrimi.
-lara! te rog nu plange. rezista! n-are ro...
dar deja plangea. cu toate ca lacrimile nu-i udau cearcanele, obrajii, buzele, gatul sau tricoul, plangea. lacrimile ei pareau inghetate, inundandu-i abisul irisului, stergand verdele-albastrui, facandu-l sa para gri. n-o mai vedeam bine, asa ca am inchis ochii. ma ardeau. picuri mari fierbinti imi ardeau obrajii, buzele, transformandu-se in gheata odata ajunsi pe gat.
"nu merita, lara! nu merita! eu te iubesc! EU te iubesc! si andrei te iubeste, chiar daca e la o distanta mult prea mare de tine, chiar daca nu te-a atins vreodata, stiu ca si el te iubeste, in felul lui. noi te iubim!"
degeaba vorbeam cu ea si-o rugatm sa inceteze. lara cadea. cadea intr-o prapastie adanca, atat de familiara mie.
nu aveam cu cine sa vorbesc, asa ca am luat doua tigari si-am fugit pe balcon.

"prima e pentru tine, draga mea lara"

simteam cum absoarbe toata otrava din tigara, direct in plamanii mei. simteam cum se omoara singura, incercand sa strige dupa moarte. dar stia... stia ca azi moare.
tremuram cu totul: fizic, psihic, sentimental. o vedeam cum cade in mine si se sparge. o simteam disparand, varsandu-mi agonie in vene. ma durea fiecare strapungere. cioburile mici si ascutite curgeau prin vene, omorandu-mi pulsul, distrugand inima si creierul.

"asta-i pentru mine..."

am aprinso pe a doua. nu mai tremuram. pielea imi ardea, facandu-mi porii sa explodeze, stomacul o lua razna, dar il controlam. invatasem sa-l controlez acu' doua luni. si totusi instinctul urla in mine dupa autodistrugere.
mi-am muscat obrajii strans, puternic. pocniturile si gustul sangelui m-au trezit.

m-am dus sa ma spal pe dinti.
periuta imi strapungea usor, gratios, gingiile. simteam cioburile zgariindu-mi buzele, iesind odata cu lichidul rosu si rece. le auzeam cazand in chiuveta.

"va fi bine... maine ma voi trezi, iar lara va fi aici, in patul meu, in pieptul meu, in capul meu, trupul meu."

furtuna de aseara

e miezul noptii.
eu numar strazile pustii.
am sarit pe geam, stiind ca se apropie o ploaie calda de vara. imi place ploaia.

am la mine o tigara, un chibrit si caderea-n gol.
ploaia de vara e furtuna. vantul ma palmuieste cu picurii grei si reci de ploaie. ma ustura fata.

tigara s-a udat, chibritul l-am pierdut, caderea continua.

furtuna-i tot mai deasa, am pierdut numaratoarea, sunt oarba, surda, muta. sunt uda leoarca.

caderea continua.

"o iubesc. de ce nu intelege ca e singura pe care o iubesc?"
sunt oarba.

"maine va fi mai bine"
sunt muta.

"de ce nu-mi raspunde la telefon?"
sunt surda.

masinile trec cu viteza.
eu cad in gol.

"n-am vrut sa ne certam. sper ca esti bine"
caderea continua.


nu sunt buna de nimic si totusi ploaia ma accepta asa cum sunt. ea ma vrea indiferent, pamantul ma vrea cu orice pret: muta, sudra, oarba, in caderea continua.
simt mirosul ploii, ii simt gustul. atat.

vad vag trei umbre albe in fata mea. imi ajung pana la genunchi. latra si maraie.
e catelul care l-am crescut de cand era cat un sobolan. in spate e cateaua lui si-un mascul mai tanar. ea indrasneste sa se apropie de mine. ma miroase, maraie. cainele meu latra, ea scheauna. se retrage. al meu se apropie, m-aplec la el.

"ce faci puiul meu?"
el scheauna si-mi linge ochii.

ma vindeca: vad, aud, vorbesc, viteza scade.

ceilalti doi pleaca, el ramane. vorbesc cu el ca si cand m-ar intelege. el scheauna, eu plang.

-puiule, mi-e frig...
isi baga botul sub mainile mele incolacite, dupa care isi urca capul pe umarul meu.
scheauna atat de tare, incat ii aud ecoul zdrobindu-mi timpanul. sparge caderea si-o ucide cu un singur sunet.

trag aer in piept. suspin.
el scheauna.
eu plang.
el latra.
eu rad.
el sare si da din coada.
eu ma ridic si ii zambesc.

"te iubesc"

discutie online: femeia

"il cunosc" pe C de vreo 4 zile. a dat de mine pe vreo pagina de internet si-am inceput sa palavragim nimicuri si de toate.
C e un artist al literelor, un tip dragut pe care il imbolnavesc cu narcisism. sunt contagioasa rau.
avem multe in comun si probabil si mai multe despre care n-am vorbit, inca.
deviem de la un subiect la altul, revenind la primul apoi la al patrulea, la al doilea. e o harababura amuzanta si interesanta.
ma rog, ideea e ca, avem niste "musafiri nepoftiti" in noi. pe al lui il cheama "andrei" pe al meu "lara". faza e caaaa andrei i-a picat cu tronc larei. as vrea sa taca si sa nu-mi mai vorbeasca de el. e tare enervanta cand imi bazaie intr-una, in capul meu plin de ea.

"-stii. ma intreb uneori daca andrei ar deveni femeie, oare cum ar fi?
-acum il travestesti? lasa-l acolo, barbat. femeia nu e interesanta.
-ba da e. ma inspira.
-ete na! femeia e o fiinta oribila.
-nu-i adevarat.
-lasa-ma sa termin! stiu ce vorbesc.
-da, tu! artisto!
-da eu, artista. mna lasa-ma.
-continua.
-d-d-d-deci... iar ma bal-bal-balbai!
-vezi ca o iau ca apropo.
-ia-o cum vrei! femeia n-are cu ce sa fie mai speciala! adica uita-te la ea. o pereche de sani, uneori prea mari, alteori prea mici, alteori nedoriti. celulita gratuita fara sa o ceri si de care nu poti scapa. ascunde imperfectiunea sub fondul de ten si alte cacaturi de genu. se hraneste cu invidia altora.
-lasa sanii aia. femeia e...
-taci. deci femeia se streseaza sa ajunga in top si odata ajunsa acolo nu vrea sa mai plece. se hraneste cu, caderea altor femei. se foloseste de frumusete si de toate armele ascunse, pentru a distruge...
-da' si tu esti femeie. si tu esti in top.
-ete fas. eu n-am cerut sa fiu femeie, cu atat mai mult sa urc in topul ala nenorocit. n-am cerut sa fiu frumoasa, populara sau narcisista.
-tu esti intr-un alt fel de top.
-adica?
-topul tau e acolo printre cartile lui cartarescu, printre paginile murdarite de creioane, printre liniile ce sublineaza frazele interesante pentru tine. esti cea care iubeste cartea, o traieste s-apoi ascunde o parte din ea in carte."

am tacut din gura.
sincer ma bucuram ca nu putea sa vada cum sangele mi-a indundat obrajii, ca n-a putut sa vada cum fiorii mi-au electrocutat trupul. ma bucur ca am tacut un timp, altfel ajungeam sa ma balbai iar.
e asa de enervant! cand ma rusinez, cand imi place de cineva, automat incep sa ma balbai si sa-mi pierd echilibru. asta, de cand lara traieste.

totusi, in ochii mei femeia e doar un doggerman ascuns in spatele unui pui de caine, mic si dragalas. e gata sa te sfasaie in bucati la cea mai mica greseala.

buna, ma numesc andrei

si uite-ma aici, asternand un suflet pe foaie...

ma numesc andrei, am douazeci si patru de ani, sunt ardelean si nu-mi pasa. sunt casatorit de un an, cu andreea, o alta ardeleanca caruia ii pasa de acest lucru si uraste ungurii.

la cinspe' ani, intrasem la un liceu bun si eram nevoit sa fac naveta din tarnaveni pana in targu mures. colegii mei aratau ciudat, de fapt erau niste ciudati cu fite si pretentii. primii doi ani au trecut ca vantul: am inceput sa ies cu lumea, apoi m-am bagat intr-o trupa locala de rock.
la saptespe' ani, am cunoscut-o pe andreea. mergem la repetitii,cu restul trupei. ea era in statie, astepta autobuzul. colegul meu ovidiu intrase in vorba cu ea. se cunosteau.
a trecut o luna, in care ne-am tot vazut, fara sa ne vorbim. imi zambea tot timpul, pana intr-o seara. eram mai multi la masa si ea s-a asezat langa mine. n-am facut cunostinta, ne stiam deja. apoi brusc s-a apropiat de mine si-am sarutat-o. s-a tras, iar eu, abia apoi observand ca se intinse spre anca, sa-si ia o tigara, m-am inrosit. dar partea frumoasa abia apoi a inceput. m-a sarutat si ea.
am fost impreuna trei saptamani. trei saptamani in care nu ne-am vazut 2 zile. totul mergea perfect, insa eu... eu nu puteam s-o iubesc.
nu m-a lasat in pace nici dupa despartire. a continuat sa ma bata la cap, sa iesim, apoi brusc, a disparut din peisaj. nu ma mai cauta, nu ma mai suna, nu mai exista nimic. mi-era greu sa cred ca renuntase la mine, poate din cauza, ca ma obisnuisem deja... dar, am cautat-o eu. mi-a placut foarte mult ca era fericita de fiecare data cand vorbea cu mine. de fapt, n-am cunoscut niciodata partea depresiva din ea. mereu era fericita, in jurul meu...
am luat o pauza de jumatate de an, in care ea se cuplase cu doi tipi, incercand [banuiesc] sa ma uite. n-a mers bine cu primul, a ajuns sa-l insele cu... mine. iar cu al doilea... pai, cu el, si-a cam pierdut din puritate. nu m-a deranjat, chiar ma bucuram ca incerca sa-si refaca viata, insa abia atunci am vazut urmele depresiei: slabise, avea cearcane, devenea urata si plangea mai tot timpul, dar continua sa zambeasca de fiecare data cand ma vedea. a luat o pauza apoi. n-a mai vrut nimic. a incercat sa se regenereze, dar n-a prea reusit. atunci am profitat de ocazie, si i-am lins fiecare rana deschisa... am ramas langa ea, pentru ca era singura persoana care ma accepta asa cum sunt, care imi spunea verde in fata ce simte si ceea ce crede. imi placea de ea.

uneori, stau si ma gandesc cat de tare a durut-o cand ne-am despartit, cat de tare a durut-o cand a aflat adevaratul motiv al despartirii, cat de tare a durut-o cand i-am spus ca n-o iubesc, si cata putere a pierdut incercand sa ma tina langa ea, acceptand "nu te iubesc-urile mele" si iesirile mele rebele.
ea zice ca n-a durut-o nimic si ca a meritat sa lupte. n-o cred, dar e fericita.

am sarbatorit un an, apoi doi, apoi trei, dupa care ne-am mutat in cluj.
dupa inca trei ani, m-am descis s-o cer in casatorie. a fost ciudat...

iesea de la ore, incercand sa-si tina plansele, geanta si cafeaua, pentru a-mi raspunde mie la telefon. a sfarsit cazand in genunchi, in fata facultatii. am fugit spre ea si-am inceput s-o ajut. era suparata pentru nota care o primise la ultimul examen. observa ca desenele ei erau pline de cafea, la fel ca hainele sale. a inceput sa injure si sa-i trimita pe profi la dracu-n praznic. era hilara. ar fi trebuit s-o vedeti: in niste bocanci masivi, imbracata cu o rochita neagra din bumbac, cu parul prins in coc cu o pensula murdara, o geanta mare si urata plina cu ace si insigne si ciorapii ei proaspat rupti in genunchi. era bruneta, cu suvite roscate, ochii verzi si urechile ciuruite de cercei. tipa si injura de mama dracului, incepand sa planga. i se intinse rimelul pe obraji, facand-o sa arete ca un arlechin. era asa de draguta. cred ca asta imi placea la ea: nu-i era frica sa fie EA, si nici sa faca ce-o taie capu, oriunde ar fi. am prins-o de mana, i-am zambit si i-am spus c-o iubesc. mutise brusc, iar lacrimile curgeau si mai tare. incepuse sa tremure, devenind palida.
"-e prima data cand spui asta...
-stiu... si asta nu e tot.
-adica?
-vreau sa-mi petrec viata alaturi de tine, bineinteles daca vrei si tu asta.
-adica, tu... pe mine. adica eu, tu, noi... adica....
-adica te cer in casatorie.
-esti sigur ca asta vrei?
-nu asta era raspunsul la care ma asteptam, dar da. eu sunt sigur.
-si eu vreau."
cazuse inapoi in genunchi, strangandu-ma in brate. ne-am casatorit dupa trei luni, in vara.

casnicia nu parea un lucru atat de oribil precum ma avertizasera ceilalti, iar andreea nu parea sa-mi faca viata dificila, ba chiar ma lasa mai liber decat ne permitea certificatul de casatorie, si cu toate astea, n-am vrut s-o insel.

o lovise ideea de a avea copii. nu vroia sa mai astepte.
dupa noua luni, in luna iunie, andreea nascu o fetita.
cand am luat-o prima data in brate mi-am dat seama cat de frumoasa era. nu-mi venea sa cred ca e copilul meu. nu-mi venea sa cred ca e o parte din mine! care parte din mine e asa frumoasa? eu zic ca a luat tot ce era mai frumos din andreea: ochii ei, buzele ei, nasul ei, totul.
era copilul meu. sange din sangele meu.