this picture

am inceput sa vad abia dupa ce mi-am inchis ochii.


vocea lui molko imi rasuna in urechi. ma chinuiam sa-mi fac proiectul pentru a doua zi, la arhitectura. apoi mi-am adus aminte ca ai fi stat acolo, in camera cu mine pana mi-as fi terminat proiectul, doar ca sa-mi zici ca e total gresit.
am privit desenul si-am oftat.
tu n-ai fi vrut sa ascultam Placebo, dar ai fi ascultat pentru ca imi plac mie. tu mi-ai fi spus ca lucrarile mele nu sunt bune si ca pot mai mult, iar eu m-as fi enervat. tu m-ai fi luat in brate si eu as fi sperat sa te aud spunandu-mi acele cuvinte, uitand ca m-ai scos din sarite.
m-am intins dupa tutun si-am inceput sa-mi rulez o tigara. am tras primul fum in piept. are un gust absolut groaznic. am inchis ochii si-am inceput sa-ti reascult vocea. pentru o clipa, eram acasa.
am simtit doua brate incolacindu-se in jurul umerilor mei si abia atunci,m-am rupt din trecut. mi-am dat capul pe spate si m-am uitat in ochii lui fara sa spun un cuvant. a ramas asa, cercetandu-mi privirea, incercand sa desluseasca ce-mi trece prin minte.
n-a vorbit.
n-am vorbit, dar i-am citit nevoia de a sti.


dragul meu, TU nu vei fi niciodata EL. niciodata...


am privit-o stand pe patul meu. purta o pereche de chiloti alb cu mov si tricoul meu in dungi alb-negru. fuma o tigara si se temea de privirea mea. se juca cu un fir de-al ei de par, cazut pe asternut.
-stii, imaginea asta am s-o tin minte toata viata...
s-a intors spre mine cu ochii mari, incercand sa-mi ceara mai multe detalii fara a vorbi. dar eu, eu voiam s-o aud vorbind.
-asa cum?
-asa cum esti acum: in tricoul meu, fumand o tigara, cu lumina pala venind in spate, cu fumul din camera, stii? asa... asa, cum esti tu.
-ce-ti veni?
-nimic. voiam doar sa stii.
apoi i-am sarutat genunchiul drept.
nu si-a dezlipit privirea de la mine. mi-a pus palma pe obraz, apoi mi-a desenat conturul tamplei cu buricele degetului. s-a aplecat si mi-a sarutat buzele, inchizandu-si ochii. m-am intrebat pe cine vedea cand ii inchidea...


mi-a sarutat fruntea apasat, apoi varful nasului usor. s-a tras inapoi si m-a privit inca o data. de data asta, avea privirea unui copil. a zambit.
-mi-a fost dor de tine.
am inchis ochii si l-am sarutat, iar tu, n-ai mai existat in prezentul meu.

azi voi fi tu

radea.
tipa.
canta.
dansa venind spre mine, in rochia ei alba patata cu sange.
zambea.
-bine te-am regasit. la fel ca si aseara, ca si alaltaseara, si ca in celalalte seri, in care el n-a fost acolo sa te mai protejeze. mi-a fost dor sa te tarasc prin chin si haos. uite, stiu un joc nou...
m-a prins de maini si m-a murdarit de sange.
-ah, stai linistita, e sangele tau. porti o gaura in piept, nu o inima.


Shawn ma prinse de umeri.
-trezeste-te! trezeste-te! ninge!
am deschis ochii brusc. il priveam buimacita, uitand ca mi-am petrecut cel putin ultimile 30 de ore in casa lui.
-poftim? cum sa ninga? aici nu ninge.
-ba daaaaaa! ninge!
il priveam, uitand de ultimile ore pline de tortura. zambea, din ochi, din buze. mi-a sarutat fruntea si s-a uitat lung in ochii mei.
-vrei cafea?
-n-nu.
-ti-e foamne?
-nu.
-esti bine?
-da...
-vrei sa mai dormi?
-putin.
-eu ma duc pana la...
-nu! ramai aici. stai pe pat pana adorm. te rog.
-dar trebuie sa... hai nu fii copil!
mi-am tras plapuma in cap, sperand sa intre in joc. sperand sa fie si el copil.
am auzit usa inchizandu-se.
-eu sunt un copil... cu nevoi.
am privit tavanul sperand sa se deformeze, devenind cerul de afara. sa ninga. sa ninga peste noul pat strain. sa ninga si sa-mi fie frig si pe dinafara.
am auzit-o strigandu-ma inapoi pe campul ei de joaca. ea voia sa se joace cu mine.
m-am ridicat si mi-am tras tenisii jerpeliti in picioare. apoi mi-am adus aminte ca afara ninge, iar mie imi va fi frig.
m-am gandit la mama. oare ei ii e rusine de mine?
am zambit si m-am gandit ca mama, e tot mama.
ma indreptam spre baie. am trecut prin sufrageria plina de mizerii si m-am uitat spre masa, sperand sa gasesc o tigara, sau putin tutun ca sa-mi rulez una. n-am gasit.
ajunsa in baie, m-am gandit la ceva pastile, pentru durerea mea de cap. in baie nu era niciun dulap. m-am lipit de usa si m-am privit in oglinda.
aveam parul lipit de fata, iar cearcanele erau ascunse sub pungile de sub ochi. toata fata imi era umflata de somn.
-oare cate ore am dormit?
m-am prins de ghiuveta murdara si m-am uita spre scurgere. era pasta de dinti si sange si nu vreau sa stiu de la ce erau celalte pete. am prins robinetul pentru apa rece cu doua degete si l-am invartit depunand un efort mare. apa incepuse sa curga.
am ridicat ochii, spre oglinda.
-nu mai vreau asta. nu mai vreau nimic. vreau sa ma intorc acasa stiind ca ma astepti, stiind ca ma vei ierta o singura data, fara sa-mi ceri detalii. sa ma ierti pentru ce n-am facut. sa nu ma mai ierti a doua oara, ca sa nu mai trebuiasca sa-ti cer iertare. ca sa nu-mi mai cer iertare in fata nimanui, de acum incolo. niciodata. ni ci o da ta. nici-o-da-ta.
am luat apa rece in palme. mi-am lins buza sparta si-am simtit usurimea patrunzand in tot corpul. mi-am tras nasul si-am simtit un gust amarui alunecandu-mi pe gat. am inceput sa transpir. mi-am spalat fata cu apa rece si-am simtit cum intra frigul in mine.
am iesit din baie fara a ma mai privi in oglinda.
am pasit hotarata si goala pe dinauntru, stiind ca acasa nu ma asteapta nimeni. nimeni inafara de tricoul tau, uitat pe perna mea.
shawn intrase in casa.
-vrei sa ne plimbam?
-nu.
-stam aici?
-nu.
-dar?
-merg acasa.
-atunci ne vedem maine.
-desigur.
i-am luat un hanorac, apoi mi-am tras haina pe mine. m-a condus pana la usa. am pasit in zapada, apoi mi-am bagat mainile in neaua asezata pe masina din fata casei. m-am intors si-am aruncat in el, razand.
-ai sa mi-o platesti.
-maine.
am plecat, uitandu-ma inapoi abia la coltul strazii. nu mai era acolo.
poate ca toate se intampla cu un motiv.

ti-am luat tricoul in palme.
azi nu voi mai dormi cu el in brate.
azi il voi imbraca.
azi voi fi tu.
azi voi fi si eu libera.
azi voi cauta geniul din mine si voi uita ca pot iubi.
azi ma intorc la cine nu am fost niciodata.

intre zero virgula cinci si unu

tu esti adevarul, nu eu.

mi-am ridicat picioarele pe perete si ma uitam la tapetul kitschos de un roz spalacit imbibat cu nicotina si modele florale prost structurate.

au dat boxele mai tare, apoi s-au intins si ei langa mine in pat.

mi-am intors fata spre persoana din stanga mea. un tip tuns scurt, brunet, cu buze carnoase, trasaturi fine si frumos conturate. s-a intors si el spre mine.

parea un om frumos. apoi l-am privit pret de cateva clipe incercand sa-mi dau seama ce anume il face frumos.
si-a apropiat fata de a mea. eram constienta de ce va urma, dar spre surprinderea mea a ezitat. si-a lasat barbia in jos si mi-a sarutat umarul, privindu-ma in ochi. am uitat sa clipesc, privindu-l.

piesa se terminase. toti stateam in liniste pana cand el si ea din partea mea dreapta, au inceput sa susoteasca povesti despre oameni celebrii care au murit din cauza supradozelor.
am ras.
m-am ridicat si-am mai pus o piesa, apoi am iesit din camera. am traversat cei doi metri de hol si m-am trantit pe canapeaua din sufragerie. pielea crem al canapelei se lipea de pielea mea olivie. am auzit pasi, dar nu mi-am ridicat fata din perna.

-de ce trebuie sa ajunga o alta persoana decat Acea persoana, sa tina la tine incat Acea persoana sa inteleaga ce are de pierdut?

-p-p-poftim?

- nimic. lasa.

am simtit ca s-a asezat pe canapea, in dreptul picioarelor mele. mi-am ridicat fata de pe pielea lipicioasa. m-am asezat turceste, iar el si-a ridicat un picior peste genunchi.

-spune-mi.

-nu. lasa. o sa-ti explic intr-o zi si o sa intelegi tu.

-bine.
m-a privit curios cu ochii lui mari. caprui spre verde. a zambit, apoi s-a uitat spre masuta din fata noastra.

-ti-as mai spune ceva, dar suna prea siropos, prea pueril.

-spune-mi.

-nu! nu. iti voi spune, dar nu acum.

-hai, te rog, spune-mi. tot asa incepi. ma faci curioasa apoi ma lasi suspendata-n aer.

a ras si s-a uitat spre tavan. chiar nu voia sa-mi spuna. apoi m-a privit cu un aer serios.
-stii, te-am vazut aseara.
-normal ca m-ai vazut. am iesit toti impreuna.
-nu. nu despre asta vorbeam.
-dar?
-cand credeai ca toti dormim, ei bine, eu... eu nu dormeam. te-am vazut atat de fericita zilele astea, apoi dintr-o data totul a fost altfel. totul incepand de aseara.
-nu inteleg la ce te referi. sunt exact la fel ca si ieri.
-nu! tocmai asta e. nu esti. aseara te-ai ridicat din pat si te-ai pus la calculator. n-ai mai respirat. pana si dupa muschii spatelui ti-am vazut reactia. apoi te-ai lasat dusa de val...
-nu. nu, nu ma asteptam la asa ceva. atata tot.
-deci e adevarat, nu? s-a terminat?
-nu stiu.
si-a intins bratele spre mine, ca un copil.
-haide! ai nevoie de o imbratisare.
n-am putut ezita. aveam nevoie de acea imbratisare mai mult decat aerul care-l respiram.
mi-am ascuns fata in pieptul lui si l-am strans tare in brate, cateva clipe.
-doare?
-da.
-il iubeai?
-da.
-nu vrei sa vorbim despre cele intamplate?
-nu.
a oftat si m-a strans mai tare in brate. atunci am realizat ce-l facea atat de frumos.
mi-era frica, dar i-as fi urlat in urechi toata povestea, tot basmul acela nenorocit cu un final prost.
thea intrase in casa, trantind usa zgomotos. si-a bagat capul in sufragerie si a inceput sa chicoteasca.
-chiar ma intrebam cand se va intampla. hai! dincolo.
-la ce se refera?
-pai, stii la ce se refera.
-nu. eu ma refer la prima parte.
-ah. pai nu stiu. oricum hai sa mergem dincolo.
m-a prins de mana si-am mers intr-o calatorie lunga, pana in cealalta camera.
m-am uitat la ceilalti. m-am uitat la el. m-am uitat la mana mea ce se agata de a lui.
s-a uitat la ei. s-a uitat la mine. s-a uitat la mana lui pe care o tineam cu atata nevoie.
-hai. o sa fie bine, o mica perioada de timp. dar o putem prelungi, cat de cat. mi-e dor sa te vad zambind cu adevarat.
m-am uitat spre masa si-am pornit spre ea.
am privit jumatatile care imi vor reintregi fericirea... pentru un timp.

e i .
v i s e l e .
s i u n a l t e l.

apoi am cazut...

un regret intr-o alta lume

tu esti cel care poate opri ce-a inceput prin sfarsitul tau.

am muscat perna si mi-am innecat plansul. am ramas sufocata cu fata in perna. simteam cum perna devine rece si umeda. speram sa fie doar un vis, sincer. m-am ridicat in genunchi.

eram tot in camera mea.

-opreste totul. te rog. opreste toata durerea asta, pentru ca eu n-o mai pot duce. fa-ma sa uit.

am inchis ochii si m-am trantit inapoi, intre perne.

am deschis ochii.

soare, cald.

-hei! ai adormit, zano.

-cum?

recunosteam vocea, recunosteam si locul.

-cum? cum am ajuns aici?

-hai termina. erai terminata aseara. ai dormit la mine in cort si tipai ca e rulota ta. erai tare dusa. ce-ai bagat?

-nu inteleg. sunt curata. nu mai iau nimic de mult timp.

-sigur ca da. mie mi se parea ca esti pe acid, keta, saaaaaaau?

-poftim?

-hai. spune-mi. stii ca nu te voi judeca. niciodata nu te-am judecat. nu te-am judecat nici pentru ca ai plans atata.

-eu nu mai inteleg nimic. tu trebuia sa fii mort.

-da. asta imi repetai intr-una si aseara. nu sunt mort. sunt aici.

ma uitam in ochii lui caprui si nu mai intelegeam nimic.

-haide, imi spui?

-ce sa-ti spun? ai murit acu doi ani, te-am sunat de la un concert si ti-am spus ca vin in vama, apoi m-a sunat mada sa-mi spuna ca ti-au gasit cadavrul.

-da. buna gluma, nu?

-nu chiar. i-am zis ca e cea mai proasta gluma posibila.

-de ce?

-pentru ca te iubeam.

-tu si multe altele.

-da. stiu si asta. dar nu ma deranjeaza. nu-ti pot porunci sa ma iubesti, doar pentru ca te iubesc eu.

-asa. spune-mi ce-ai facut in astia "doi ani de cand sunt mort".

ridicase degetele in aer, zambind.

-am... am terminat liceul. am mers la faculta in strainatate si am realizat ca nu-ti mai simt prezenta. a fost deprimant. m-am imbolnavit urat apoi trebuia sa iau calmante sa pot face fata vietii si somnifere ca sa pot adormi.

-glumesti, nu?

expresia fetei lui devenise serioasa.

-da.

am ridicat petu' de bere si-am baut.

-ai o tigara?

-doar pe ale tale.

-oh perfect. mai am tigari? chiar mi-ar prinde bine un lucky.

-tu fumezi lucky?

-erm...da?

-ca ai ceva tigari mentolate.

-poftim?

-uite.

scoase din buzunarul pantalonilor sai gri, un pachet de LM menthol.

-mai ai 6 tigari. am fumat si eu una, aseara. sper ca nu te superi.

-nu-i nimic.

ne-am ridicat din fata cortului si-am mers sa stam pe bancile de la masa.

andrei trecuse pe langa mine.

-salut!

-uhm...hey.

nu prea inteleg de ce se uita la mine ca la o straina. doar eram prieteni de cel putin 2 ani.

-il stii pe pusti?

-da. de vreo 2 ani. nu stiu de ce se uita asa la mine.

-ciudat.

m-am ridicat si m-am dus dupa andrei. se urca intr-un hamac, nu departe de noi. era si razvan pe acolo, aburea o tipa.

-tipic tie, razvane. salut! ce mai faci?

-uhm. salut. te rog spune-mi ca nu te-am combinat si dupaia am plecat cu alta.

-haha. nu nu. e ok. nu prinzi tu asa usor la mine.

-andrei, care-i faza? am facut ceva aseara? esti suparat pe mine?

-uhm, roscato, nu te cunosc. adica te-am vazut pe aici, dar nu te cunosc. n-am facut cunostinta si sincer nu stiu de unde ma cunosti tu.

m-am intors spre razvan.

-nici cu mine n-ai facut cunostinta.

m-am intors la EL. i-am prins tristetea din ochi. isi muta privirea in pamant.

m-am dus la oglinda.

-flash de 8 albastru, un pierce, roscata, tricou korn. ce se intampla?

-stii, si mortii viseaza...

m-am asezat langa el.

-nu inteleg... iar visez?

-da. doar ca m-ai strigat atat de tare aseara, incat imi era imposibil sa nu-ti raspund. te-am privit muscand din perna. te-am vazut tipand cand ai realizat ca sunt mort. te-am auzit de fiecare data cand m-ai strigat. am fost langa tine cand fugeai spre tipul care semana cu mine, strigandu-l pe numele meu. am fost langa tine cand voiai sa te sinucizi si-am facut tot posibilul sa vina cineva dupa tine exact inainte de punctul culminant. tu nu-mi faci viata mai usoara, chiar daca sunt mort. nu inteleg de ce te-ai atasat atat de mult de mine. partea nasoala e ca te pot vedea doar cand...

in timp ce-mi vorbea, andrei, razvan, cortul lui, totul disparea. imi ridicam parul blond de pe palton. ma jucam cu bocancii in apa de sub banca noastra. ploua.

-asta e realitatea ta. nu-ti mai face rau. nu ma mai lasa sa-ti fac rau, gandindu-te la mine.

-stiam ca visez. stiam. stiam ca tu esti mort, iar visul asta e o alta dezamagire. stiu ca ma voi trezi si voi plange. stiu ca ma voi trezi si voi simti ca am uitat tot. stiu ca imi suna alarma si ca trebuie sa merg la scoala. dar nu ma voi trezi. nu voi merge la scoala. nu voi iesi in ploaie ca sa-mi camuflez lacrimile. nu te voi uita pentru ca-mi ceri asta. nu voi adormi zambind, din moment ce stiu ca totul e o realitate oribila. nu. chiar nu.

-tu ai impresia ca viata e roz?

-nu. eu am impresia ca mor de fiecare data cand ma trezesc.

-imi pare rau ca m-am bagat intr-un vis pamantesc. dar era singura mea cale de a-ti vorbi.

-nu. taci. imi spui ce vrea subconstinetul meu sa auda. eu pot sa-ti vorbesc, pentru ca tot eu aud. tot mie imi vorbesc. tu esti doar o amintire vie in mine, tu inca traiesti aici, in sufletul meu, in mintea mea. totul se agata de tine involuntar. refuz sa-ti dau drumul. sunt constienta de asta. sincer. sunt. si mai stiu ca incerc sa zambesc cand ma gandesc la tine, dar mi-e mai usor sa plang.

-zano, ascula-ma: eu plec. chiar voi pleca. nu-ti voi mai aparea in vise, nu-ti voi mai raspunde chemarilor tale. vorbesc serios.

-nu. ai sa te intorci cand imi doresc sa te intorci. si vei aparea pentru o fractiune de secunda, ca sa ma faci sa zambesc din inima. pentru ca tu m-ai invatat sa transform tot ce-i urat din mine, in arta. tu m-ai invatat sa scriu si tu mi-ai dat puterea de a infrunta viata. tu crezi ca la 16 ani nu pricepeam nimic?

m-am intors spre el. se uita la mine, trist.

-ma intristezi, zano.

-imi pare rau.

m-am ridicat de pe banca.

-uite, o sa modelez visul, inapoi la vama. ramai acolo si asteapta-ma. ok?

-nu. eu modelez visul acesta. e al meu, nu al tau. tu te vei trezi acum.

m-am trezit in camera mea, din cauza caldurii. am deschis geamul.

ploua.

-ce vis ciudat.

am coborat in bucatarie.

am calcat intr-o scoica. m-am taiat. am tipat.

gafaiam si ma chinuiam sa respir. eram toata transpirata, ascunsa sub plapuma, intre perne.

ceva lipsea.

m-am uitat in camera.

totul era intr-o dezordine perfecta. nu lipsea nimic.

am deschis calcu. aveam un mail nou, de la un necunoscut.

"el [din vis] regreta ca a avut un vis pamantesc"

you can buy me with a coffee

si dupa atata timp, aveam ocazia sa-l revad...

oare tu ce-ai fi facut, in locul meu?

iata-ma, stand in fata lui, uitandu-ma in cafeaua mea cu lapte.

-pot sa iau zaharul tau?

-p-poftim?

-pot sa iau zaharul tau?

-da...

-mersi.

nu mi-am ridicat privirea din ceasca mea.

nu, eu nu beau cafeaua cu zahar. desi, poate azi, as fi facut exceptie...

mi-am ridicat privirea din ceasca si l-am privit in ochi.

se uita la mine, in timp ce-si turna zaharul in cafea.

-stii, eu nu beau cafea in mod normal.

-nu... nu stiam.

-dar azi beau.

am tacut.

-mi-ai facut pofta. stii, cand ne-am intalnit, in pub-ul acela, tu beai o cafea. apoi ti-ai luat o bere si mi-ai spus ca ti-am facut pofta.

-da?

-da. nu mai stii?

-nu...

-ce e cu tine?

-n-nimic...

-obisnuiai sa vorbesti mult. asta imi placea la tine.

-si tu.

-si eu ce?

-conversai mult, cu mine...

-oh... asa e!

voiam sa-i spun totul, dar ceva imi spunea ca distanta ar fi devenit si mai mare, decat era deja. pe langa distanta propiu-zisa, as mai adauga-o si pe cea psihica si cea sentimentala. imi ajungea pana peste cap gramaju fiecaruia dintre ele. nu-mi trebuia o supradoza de ignoranta.

cel putin... nu inca una.

-tot cred, ca ceva e in neregula cu tine.

-poate...

-vrei sa stii de ce ne-am despatit, nu?

-nu...

-nu.

-da...

-deci...

-nu stiu...

-nu te inteleg.

-nici eu. nu reusesc sa-mi dau seama nici dupa atata timp, dupa atatea luni... inca ma intreb unde naiba am gresit! ma crezi? continui sa-mi pun aceleasi intrebari, din nou si din nou, dar raspunsurile sunt mereu la fel: aceleasi si neterminate...

-dar tu...

-dar eu n-am fost suficient de buna pentru tine.

-nu e...

-stiu. poate te-ai asteptat la mai mult. nu sunt pregatita sa-ti spun tot. pot sa-ti povestesc toata viata mea, fara nicio jena, dar...

-dar?

-dar n-am fost in stare sa-ti spun ce simt pentru tine...

-adica?

-stii ziua in care m-ai sunat, sa-mi urezi "buna dimineata"?

-da...

-mai stii ca te-am intrebat ce-amvorbit de dimineata, ca nu-mi aminteam? daca ti-am spus ca te iubesc?

-da.

-iar tu mi-ai spus "mi-as fi amintit, daca mi-ai fi spus asta".

-da.

-tu mi-ai zis ca s-ar putea sa-mi spui si tu asta si s-o iau ca atare, daca fraza nu e urmata de "glumesc".

-si tu ai tacut... apoi ai schimbat subiectu.

-stiam ca ti-ai dat seama, de ce fug...

-nu e asta. am inteles.

-atunci? de ce ne-am despartit?

-nu stiu. pur si simplu a disparut tot...

-cum?

-nu stiu.

-eu am 3 teorii. dar nu ti le zic acum. mi-am terminat cafeaua, mi-am luat inca o doza de dor. asteapta sa plec. nu ma urma si continua sa ma ignori. ok? ma duc sa platesc...

-nu. o platesc eu si pe a ta.

ma poti cumpara cu o cafea... sunt atat de ieftina.

râuri de gheaţă

citeam toate cuvinetele alea fara rost, incercand sa-mi dau seama unde am gresit.

dar eu, doar te cautam, printre ele...

n-am lasat cartea aia blestemata, din maini, toata ziua. stateam si reciteam titlul, autorul. pipaiam formele literelor si studiam culoarea aia roz, de cacat.

-cum sa asezi toate povestile astea perfecte intr-o coperta de rahat? cum?!

ma gandeam serios, sa-mi iau pensula si sa ma innec in creativitate. am luat acrilul negru si m-am hotarat ca autorul nu-si avea rostul pe coperta.

si nici titlul.

si poate ca nici imaginea jointului, din scrumiera.

am inmuiat pensula in negrul pur, ca smoala. un picur gros se prelinse pe a doua litera, a numelui de famile, al autorului. din instinct, am luat carpa umeda si-am sters picatura.

-totusi... parca n-ar trebui sa schimb nimic.

am trantit cartea dupa pat si m-am aruncat pe pernele moi. am privit tavanul si m-am scarbit de rozul peretilor.

-superb. sunt prizoniera singurei culori care o urasc.

m-am intors pe burta si mi-am ingropat fata in pernele rosii si negre.

fugeam in mica mea lume perfecta. aveam sa ma simt ca inainte: deloc fericita si deloc spulberata. doar intr-un zambet fals, dar atat de adevarat, o masca ce ascunde teroarea de a fi prizoniera propiului corp.

cautam mirosul dulceag al pernelor, dar mirosul varului imi distragea atentia. mi-am ingropat fata si mai tare in perne. am simtit ca-ncep sa ma sufoc. am zambit si-am inchis ochii.

-lumea mea, bine te-am regasit.

am trecut de primele 8 ziduri si eram in fata celui de-al 9-lea, ultimul. portile s-au deschis. urma sa trec de cei 11 ciresi.

am trecut si de a 9-a poarta si-am inlemnit. ciresii mei erau infloriti. iarba incoltea in fiecare secunda. zidurile mele erau acoperite de vene ce prindeau viata... de flori.

am inceput sa fug spre fantana cu 13 chipuri.

ajunsa in fata ei, am cazut in genunchi. lumea mea era distrusa: totul prindea viata, invazie de culori. cautam disperata un geam, o usa, un buton, ceva, orice, din vechea mea lume, orice... orice ar face toate astea sa dispara.

m-am prins de marginea fantanii si m-am ridicat. imi priveam reflexia in apa curata, incolora.

m-am uitat spre cladirea ce odata era darapanata, iar acum era totul ca intr-un basm kitschos, ca si casa din turta dulce a lui hansel si gretel. mai ca ma asteptam sa ma intampine vrajitoarea.

am urcat fugind, cele 18 scari, cazand pe ce-a dea 17-a. usile erau deschise.

m-am ridicat si-am fugit inauntru.

totul era schimbat. simteam cum stomacul meu protesta si-avea sa pateze acele covoare, absolut gretoase. am urcat la etaj, spre biblioteca.

usa era incuiata.

-asta nu s-a mai intamplat pana acum.

biblioteca mea era mereu deschisa. ma puteam refugia acolo, ori de cate ori era nevoie. m-am trantit cu spatele de usa si m-am lasat jos.

mi-am prins capul in palme si mi-am ascuns fata-ntre genunchi.

-nu. nu... nu!

am simtit un curent rece urcandu-mi pe coloana, imbratisandu-mi talia. miros de mucegai, de praf... deja imi imaginam paduchii de carte rontaind paginile noi ale cartilor, ingalbenindu-le, distrugandu-le, lasandu-le moi si usor de sfaramat... acel miros perfect, al unui paradis, pe care doar soarecii de biblioteca, stiu sa-l aprecieze.

-camera mea nu s-a schimbat. nu, nu s-a schimbat...

nu stiu daca au fost doar cateva clipe, sau ore, dar m-am chinuit sa deschid usa, in zadar.

realizasem ca nici nu stiam ca poate fi incuiata.

in momentul construirii lumii mele, n-am creat incuietori sau alte masuri de protectie. stiam ca nimeni nu va intra acolo, decat sub forma unui cuvant, a unei fotografii, a unei melodii sau al unui miros.

nu voiam sa ma dau batuta, dar puterile mele se scurgeau in culorile tipatoare ale peretilor, in peisajul oribil de afara. ma plimbam cu degetul aratator, pe vitraliile geamurilor. urmaream formele, bucurandu-ma, ca structura si culorile lor vechi, nu s-au schimbat.

m-am intors spre usa mea, iar printre crapaturile din lemn, vedeam cuvinte. citate subilinate cu carioci, creioane, pixuri, oja si dermatograf. mangaiam fiecare cuvant cu buricele degetelor si plangeam.

erau citatele mele preferate, din primele carti citite, din cartile care m-au invatat sa merg mai departe, chiar daca lumea adevarata, e o povara.

incercam sa le recitesc, printre sughituri. nu intelegeam nimic. erau niste cuvinte aruncate ambiguu, fara rost. citatele, nu mai erau citatele mele subliniate.

-de ce? ma pedepsesti c-am plecat atata timp in lumea de afara? c-am uitat sa mai fiu dezamagita?

am auzit sunetul incuietorii. n-am stat pe ganduri si-am apasat clanta.

paginile cartilor roiau in jurul unei siluete masculine, desprinzand cuvintele de pe ele.

-cine esti?

-draga mea, te-ai reintors!

am cascat ochii si-ncercam sa-mi dau seama cine e acel intrus.

-nu stiu cine esti, dar stiu ca vreau sa pleci.

-eu...

-ACUM!

paginile au inceput sa-l inghita, cazand fiecare pe podea.

ultima pagina, cadea alene dinspre tavan. am fugit si-am prins-o in palme.

un desen sumar, al unor ochi caprui, o privire calda, atat de cunoscuta mie, si totusi, atat de straina...

"văd râuri de gheaţă. acele peisaje de iarnă, care te fac să le priveşti ore în şir, fără să te saturi. asta văd, prin ochii tăi."

-te-am intalnit, nu-i asa?

am impaturit pagina si-am indesat-o in buzunarul pantalonilor. m-am uitat la toata dezordinea din camera mea.

-sunt prea obosita sa ma lupt cu voi.

m-am intors, si-am iesit din camera, uitandu-mi strainul ascuns printre pagini.

am coborat scarile murdare de praf si cioburi. am privit mobilierul imbacsit de praf.

ceara lumanarilor pata fetele de masa si rafturile vechi.

rosu, negru si alb.

auzeam ploaia, ba chiar ii simteam gustul pe buze.

am sarit peste bucatile de tavan prabusite, si-am iesit pe veranda. am coborat cele 18 scari in graba, alergand spre fantana.

cele 13 chipuri albe, plangeau sub trecerea timpului, privindu-ma triste, implorandu-ma sa le readuc soarele. ploaia, le facea sa verse lacrimi grele.

mi-am continuat drumul sub crengile ciresilor, uscate, impletite deasupra mea.

am zambit si m-am intors sa-mi revad lumea: zidurile acoperite de iedera, ciresii uscati, fantana, scarile si prabusirea casei usher.

strainul, isi tinea fruntea-n palme, din geamul bibliotecii.

-nu-ti mai cauta privirea, dragul meu. tu n-ai sa ma mai vezi, vreodata.

o iubeam

refuzam sa accept ca ma iubeste.

au trecut luni, iar eu nu puteam sa-i spun c-o iubesc. de fapt, nu era vorba ca nu-i puteam spune. ii spuneam, dar nu-i aratam, iar asta ma facea sa ma simt jalnic.

eram mereu cu alta tipa. ii spuneam de fiecare data cand mergeam la vecina si ea reactiona razand "bine. du-te, dragul meu." intentia mea era s-o ranesc, ca sa-mi dea pace. simteam ca ma iubeste, iar gandul asta ma ingrozea peste masura.

i-auzi... eu sa fiu iubit.

sa fiu iubit...

si a continuat asa, mult timp.

la un moment dat, am realizat ca vecina nu insemna prea mult pentru mine [oricum nu-i pasa de mine, iar ca sa fiu sincer, sentimentul era reciproc], pentru ca EA, draga mea, imi era mereu aproape, indiferent prin ce-o faceam sa treaca.

cu toate astea, desi am ranit-o, n-am mintit-o niciodata si stiu ca nici ea nu m-a mintit pe mine. mi-a zis ca apreciaza faptul ca nu-i ascund nimic, iar asta e unul dintre motivele pentru care ma iubeste si se bucura ca m-a gasit.

dupa jumatate de an, ne-am cam despartit. am realizat ca o iubesc mai mult ca orice si oricine, iar gandul ca ar putea fi cu altcineva ma obseda zilnic. stiam ca e ca mine, iar asta ma speria. eu, unul, sunt plin de surprize: iar daca eu am ranit-o, ea de ce nu ar face-o?

mi-am luat telefonu in maini, ca un idiot, i-am tastat un mesaj din care am lasat-o sa creada ce vrea. mi-a scris, sec, inapoi: "sa nu-mi mai vorbesti niciodata". evident, orgoliul meu masculin s-a umflat. asa ca n-am cautat-o. dar, de multe ori luam telefonu in maini si incepeam sa-i scriu numarul, apoi ma opream.

in fiecare sambata lucra. obisnuia sa ma sune in pauzele de tigara, sa mi se planga de clientii de la mese, sa rada de mutra unei mirese sau de betiile trase de femei. uneori, ma suna ca sa se "reincarce". zicea ca o umplu de energie... ca fiinta mea, iubirea mea, o ajuta sa traiasca, sa mearga mereu inainte, cu capul sus... sa nu mai cada niciodata, sa nu mai priveasca in trecut.

vreau sa fie sambata.

ma suna cand avea probleme, ma cauta cand era fericita, pentru ca eu eram "singurul om cu care ar imparti totul"...

am vorbit cu ea de curand. suntem prieteni... doar prieteni.

dar o iubesc.

maine o sun si ii spun ca o iubesc.

nu eu, ci tu

-am iubit pe toata lumea.

mai putin pe mine.

intoarce-te si inchide usa-n urma ta.

ia loc.

asculta-ma.

nu-mi pasa ce s-a intamplat atunci. de fapt imi pasa, dar prea putin, asa ca am sa trec cu vederea ziua in care ai plecat si nu te-ai mai intors.

acum esti aici, in fata mea, fie ca vrei, fie ca nu. dar stiai ca tot aici ai sa te intorci, asa ca nu-mi bat capu' sa-ti explic de ce nu m-am iesit din minti atunci.

eu n-am ales sa te astept doar asa, pentru ca imi placi. am ales sa te astept pentru ca mi-am ascultat inima dupa mult, mult timp si mi-am ignorat complet ratiunea.

stii, unii ziceau ca esti norocos ca esti impreuna cu mine, dar mi-a placut sa le rad in fata si sa le explic ca nu dau doi bani pe ce gandesc ei, pentru ca eu sunt cea norocoasa.

taci, nu spune nimic. asa-mi place mie sa cred. si-mi mai place sa cred, ca nu eu te-am ales dintre atatia oameni, ci tu m-ai ales.

acum, daca vrei sa pleci, esti liber. am spus ce-am avut de spus.

oh, inca ceva inainte sa inchizi usa in urma ta: sper ca ti-ai dat seama ca nu merit asa ceva. iar daca nu ti-ai dat seama, inchide usa si nu te mai intoarce niciodata.

cu bine, dragul meu.

sentimente din ploi de vara

trebuie sa asculti piesa in timp ce citesti. [it's a must]

Silent Strike - Blue Whispers

-ai mai fost vreodata aici?

-nu. tu?

-da. dar nu aici. adica am fost si-am vizitat cetatea, dar n-am stat niciodata peste noapte, iar eu urasc hotelurile.

-hmm. ok. deci...

-deci ce?

-nu stiu.

-nici eu. e ciudat. nu-mi imaginam ca o sa innebunim amandoi si-o sa fugim. adica nu acum.

-da. cam ai dreptate. dar am mai facut asta...

-dar separat, eu de una singura, pe drumul meu, iar tu pe al tau...

am ramas pe marginea patului, inca cu paltonul pe mine. nu stiu ce era in capul meu, dar cu siguranta nu prevestea nimic cu final fericit.

el se schimba in fata mea, fara a baga de seama ca sunt si eu acolo. s-a schimbat intr-o pereche de pantaloni trei sferturi si un tricou.

-tu nu te schimbi?

-aaa, ba, ba da.

mi-am dat jos paltonu. mai ramaneau inca 2 bluze si-un maieu.

el s-a intins pe pat, uitandu-se la mine. am ramas in chiloti si-n maieu.

-ma duc sa fac dus.

-pot sa vin si eu?

-pff. nu! stai la rand.

s-a ridicat si mi-a blocat drumul spre baie. mana mea stanga ajungea pe coltul unei perini. am ridicat-o si l-am lovit. s-a uitat la mine, s-a uitat la perna, apoi... apoi am regretat ca l-am lovit cu perna. m-a trantit pe pat si mi-am primit o gramada de perne in cap, ca sa nu mai zic de degetele lui care nu incetau sa ma gadile. mi-au dat lacrimile si-ncepeam sa ma sufoc de la atata ras.

s-a oprit si m-a luat in brate.

mi-am inlaturat orice gand pesimist si am realizat ca, eram oarecum, fericita.

-serios acum. ma duc sa fac un dus.

-vin si eu.

-nu.

am fugit in baie si m-am trantit de usa, apoi am legat clanta cu un prosop, de un suport. a incercat sa deschida usa de doua ori, dar n-a prea reusit.

si uite-ma...

goala.

in fata oglinzii, imi numaram cele 5 cicatrici ce se iveau de sub sanul stang. una se intindea spre inima.

auzeam o piesa pe fundal, si-am ramas tampa, privind in gol, spre oglinda, prin mine. stiam piesa, ma ajuta mereu sa trec prin situatii dificile, ma ajuta sa trec prin linistea dupa care tanjeam.

am dezlegat prosopul si mi l-am pregatit langa cabina de dus. am dat drumu la apa, iar dusul scotea un sunet ciudat, oprind picurii sa cada.

am ramas, asteptand, apa.

m-am intors si l-am vazut stand in fata cabinei, cu usa inchisa in urma sa.

-ce... ce cauti aici?

-ti-am zis ca voi veni si eu.

uitasem ca sunt dezbracata, dar nici nu faceam ceva in privinta asta. ma uitam la el, iar el nu-si dezlipea ochii de la ai mei.

s-a asezat pe jos, in fata cabinei, punandu-si capul in palme, uitandu-se la picioare.

ma simteam goala, stoarsa de orice sentiment. stiam ca simtea ce simt eu, dar nu voiam... nu, azi, nu-l voiam nefericit.

imi venea sa plang si-mi venea sa-l iau in brate.

picurii reci m-au facut sa ma chircesc de frig. am scrasnit din dinti si-am ramas acolo, in picioare.

ma uitam spre dusul care parea nou si ma intrebam cate sute de minute am asteptat acei picuri de apa.

apoi piesa imi rasuna iar in cap.

s-a ridicat si-a intrat asa imbracat, langa mine, sub apa. m-a luat in brate si si-a asezat capul pe umarul meu.

nu stiam ce sa fac, nici ce sa zic. mi-am ridicat palma si am asezat-o pe ceafa lui, incolacindu-mi degetele in parul sau.

am ramas asa, pret de-un moment.

mi-a luat fata in palmele sale si m-a privit in ochi.

-nu m-am simtit atat de gol, niciodata. si...

-eu...

-si nici tu...

apoi buzele noastre s-au luptat cu picurii reci de apa.

mirosea a vara, iar pentru o clipa, credeam ca suntem in mijlocul unui parc, intr-o zi a lui august, fiind singurii care nu se adapostesc de ploaia de afara.

picurii calzi, care ne loveau pielea, imi umpleau golul cu prea multe sentimente, pentru a le putea distinge. dar eram fericiti...

amandoi.

sarutul a luat sfarsit.

am simtit ca ma sufoc, iar cand am deschis ochii, am realizat ca n-am fugit niciodata cu adevarat. visele inca-mi serveau camersei de forta.

plumb si nisip

era rece, iar in jurul meu era doar ceata...

eram pierduta. din nou.

auzeam aceleasi versuri, inca o data.

mi-am deschis ochii. perna alba era iar patata de sange. mi-am dus instinctiv mainile la nas. mi-am privit palmele. erau patate de sange. m-am sters si-am ramas pe spate. am simtit cum mi se umple creierul cu plumb.

am tras aer in piept si-am oftat. am inchis ochii, la loc.

-a reinceput... mult mai devreme.

simteam valul de caldura curgandu-mi pe obraz, alunecand usor printre cercei, intrandu-mi la loc, in corp, prin urechi...

am inceput sa plang fara motiv. lacrimile alea erau singura scapare din iadul in care ma trezeam in ultima perioada. vise cu oameni pe care ii iubeam, murind... acei oameni plecand din viata mea... un singur om plecand la nesfarsit, in fiecare seara.

stiu ca-l intrebasem intr-un vis, daca nu s-a saturat sa moara, dar nu mi-a raspuns. a murit. din nou... iar eu il priveam neputincioasa, paralizata pe asfaltul rece, intr-o balta de sange si o pojghita subtire de gheata.

murea mereu... muream si eu cu el... in fiecare seara.

si stiu... stiu ca n-am sa pot sa-l salvez, niciodata.

niciodata.

va muri mereu... iar eu...

eu...

eu, nu-i sunt de folos.

am deschis ochii si-am privit tavanul slab luminat. continuam sa oftez. am incercat sa ma ridic din pat, dar plumbul imi invadase tot corpul. nu puteam sa ma misc, nici sa vorbesc.

nu mai puteam sa respir.

m-am sufocat printre lacrimi si sange, si-am inchis la loc, pleoapele acoperite de plumb.

stateam in mijlocul unei oaze de lumina. priveam copii fericiti, cupluri.

am auzit valuri in spatele meu si m-am intors. am privit rasaritul si m-am simtit fericita pentru un moment. apoi, goliciunea imi invadase trupul, din nou. cerul se intuneca, prevestind o furtuna pe mare. pescarii veneau la mal, aducand trupuri goale, fara suflet. le aruncau pe mal, iar oamenii mergeau in recunoastere. copiii plangeau.

deasupra unui trup, zbura greu, un fluture galben. m-am apropiat de trup. fluturele mi s-a asezat pe umarul gol. nu indrazneam sa intorc trupul. clipeam repede, pentru ca, un nou val de lacrimi avea sa-mi sape santuri pe obraji. i-am luat mana intr-a mea. primele lacrimi imi ardeau deja fata.

iar am ajuns prea tarziu...

picuri de sange curgeau pe mainile noastre. am dus mana stanga la nas, ca sa ma sterg, sa nu-i mai patez pielea palida. ciudat a fost ca nu aveam nimic pe maini. mi-am sters fata. nu aveam sange pe ea, deloc. am privit in sus, spre cer. era rosu, ca cerul lunii februarie.

ningea.

am ridicat o patura de nisip si i-am luat trupu-n brate. ne-am invelit in firicele de scoici si sticla. lacrimile incetasera sa cada.

capul sau, se odihnea la pieptul meu. i-am privit fata... ochii lui caprui, imi fixau privirea. avea un zambet sters.

pieptu-mi era ud si cald. nu era din cauza apei, nici a ninsorii... o gaura statea in locul inimii. din ea curgea nisip rosu.

i-am incolacit bratele in jurul meu si mi-am ascuns fata in parul lui.

voiam sa plang, dar nu puteam. durerea din piept ma seca... il pierdusem din nou.

ceata se aseza in jurul nostru.

-acum, ai sa dispari, nu?

i-am inchis pleapele si i-am sarutat fruntea, cum obisnuia sa-mi faca el.

am privit cum ceata mi-l ia din brate si-am lasat-o.

mi-am strans genunchii la piept si-am ramas goala sub patura de nisip devenind una si aceeasi...

fluturele galben devenise nisip, pe umarul meu.

cele 24 de ore au luat sfarsit.

azi nu

mi-a intins o bacnota, apoi a aranjat visele pe masa.
-alege.


norii se impingeau unu in altu, lovindu-se, miscandu-se prea repede pentru mine.
lumea alerga, la fel ca norii, impingandu-se, lovindu-se. alergau.
telefonu suna ca un nebun, iar eu... eu stateam.
opream timpul pentru mine, luptam cu el...
-nu vreau sa inaintez in viata.
-am exact ce-ti trebuie pentru asta.
un tanar ciudat s-a oprit in fata mea. nu era ca ceilalti. nu se grabea, se ferea de loviturile altora, ramanand in perfect balans. l-am studiat pret de o clipa.
-poti clipi. nu sunt ca ceilalti.
-observ.
-am s-o iau ca pe un compliment.
-asa sa faci.
-totusi, nici tu nu pari a fi ca restu. de ce te impotrivesti timpului?
-cred ca am un motiv asemanator tie.
a inceput sa rada, spunandu-si niste cuvinte doar pentru urechea lui.
-crezi ca stii de ce sunt eu asa?
-un ciudat? da.
-un ciudat?
-da. in momentul in care ne impotrivim normalitatii, devenim ciudati. uita-te la noi: suntem singurii care nu alearga.
-dar totusi suntem normali. niste ciudati normali.
-diferiti...
-cam asa ceva. si totusi imbatranim.
-hahahaha crezi ca de riduri imi pasa mie?
-cum te numesti?
-larisa.
a ramas putin gandit, uitandu-se la mine.
-cati ani ai?
-19.
a tacut. m-a studiat. eu am inceput sa rad.
-de ce ma studiezi?
-imi aduci aminte de cineva.
-de cine?
-tot o larisa. doar ca avea 16 ani. arata ca tine.
-dintr-o alta viata, poate.
-se poate.
s-a aruncat asupra mea si m-a strans tare la piept.
-vrei sa mori?
-da.
a mutit. m-a privit cu ochii lui mari si caprui.
imi parea cunosut.
-tu nu ma intrebi cum ma cheama, cati ani am?
-nu.
-de ce?
-poate te stiu si eu dintr-o alta viata. nu vreau sa-mi amintesc de tine. poate m-ai impiedicat sa mor, poate ai sa ma impiedici s-o fac.
-poate. auzi, n-ai cumva o tigara?
-ba da.
imi cautam pachetu de lucky strike prin geanta, pe pipaite. am simtit un pachet de tigari si l-am scos. continuam sa ma uit in ochii lui. am deschis pachetu si i l-am intins.
-LM menthol?
-poftim?
am incetat sa mai fumez tigarile alea de vreo 3 ani.
-si ea fuma LM menthol.
-mmmmbine. eu nu fumez LM menthol, ci lucky strike. fumam tigarile astea pe la 16 a...
am simtit cum bratele lui ma strang mai tare la piept.
corpul meu devenea cald, topindu-se, lipindu-se de al lui.
-ce faci?
-te iau cu mine, larisa.
-nu. nu!
-ai zis ca vrei sa mori, nu?
-dar nu vreau sa vin cu tine!
m-am desprins de el, agresiv. l-am impins.
am ramas doar noi pe o bucata de asfalt, in spatiu. el cadea.
-larisa!
vocea lui... el e...
-NU! tu, nu...
m-am aruncat dupa mana lui. s-a ferit.
-ramai cu bine, draga mea.
-nu te mai pierd inca o data. ieri a fost ultima data cand te-am pierdut. azi nu!
mi-am luat avant si-am sarit dupa el.
l-am prins. m-a luat in brate si mi-a sarutat fruntea.
-o sa ne revedem, dar...
nu-i mai auzeam vocea. pentru un moment, m-am bucurat atat de tare incat am atins fericirea pura. uitam de viata mea, mergem acolo unde voiam.
-tu nu stii ce a insemnat pentru mine sa te pierd.
-tu nu trebuie sa...
a disparut. eu am orbit. ii cautam bratele in jurul meu. vocea, rasuflarea, mirosul... toate dispareau.
-nu... nu din nou.
am deschis ochii.
stateam pe nisipul cald.
norii alergau, oamenii se loveau.
am cazut in mine.
din nou...

pentru tine...

pentru toti anii in care te-am lasat sa pleci si sa revii cand ai vrut...
pentru tot timpul in care am sperat sa te intorci...
pentru toate emotiile care le-am trait din cauza ta...


n-am stiut ce sa spun. niciodata n-am stiut. ti-am ascultat fiecare fraza,cum asculta credinciosii slujba, am fost ascultatoare si-am pastrat fiecare "sa nu faci" si fiecare "ar trebui sa faci", in minte. nu... nu ti-am dat mereu dreptate, desi inauntrul meu stiam ca ai.
te-am lasat sa pleci, atunci, fara explicatie. te-am cautat, dar vorbeam singura. m-ai pandit din intuneric si m-ai lasat sa te caut. te trezeai precum un vampir insetat,cand eu nu te voiam aici. dar te primeam mereu cu bratele deschise, inapoi...
amsperat mereu ca lucrurile vor merge intre noi, si nu vom fi doar prieteni. stii, sunt prietena ta de mult timp, dar totusi... uneori imi doresc mai mult, stii?
atunci nu-mi permiteam nici sa ma gandesc c-am sa te sarut. as fi dat orice doar ca sa te tin acolo, oricum, ca prieten, ca iubit, ca orice... intelegi?
nu... nu cred. sau deja ti-ai dat seama si pastrezi totul pentru tine?
probabil.
uite, tot ce vreau e sa incercam ceva mai mult, intelegi?
adica primul nostru sarut... stii am innebunit in clipa in care buzele mele s-au contopit cu a tale. mi-am pierdut controlul instant, puteai sa faci ce vrei, intelegi? acceptam orice...
nu-mi imaginam nici sarutul ala, dar tot ce-a urmat?! nu... nu... chiar nu puteam sa-mi imaginez asa ceva.
iar e toamna, stii? e octombrie... curand incepe noiembrie, iar pleci, nu-i asa?

simteam cum tremur din tot corpul. voiam sa te sarut si sa nu vorbesc deloc...
voiam sa-ti spun tot ce n-am curaj sa-ti spun.
voiam sa-ti spun tot si sa plec.

auzem sunetul viorilor in urechi.
mi-am deschis ochii si-am inhalat adrenalina. miros rece, electric, sfarsitul toamnei...
veneam spre tine.


adio...
sunt o lasa.

un meleu

mi-am deschis ochii, cat sa le dau drumul lacrimilor si i-am inchis la loc.
obrajii ma ardeau in urma lor, gatul meu refuza aerul curat, iar inima... refuza sa mai bata.


-lara?
-t... tu.
-ce cauti aici?
-eu? eu ce caut aici?
-da...
-tu ce cauti aici?
auzeam o piesa de la prodigy pe fundal, printre sunetele scoase de pescarusi.
un val de caldura mi-au umplut corpul. ma linisteam si fericirea se instala usor in mine.
-eu... eu am venit. am venit...
-da. bun, am inteles ca ai venit. adica observ ca esti aici. dar nu mi-ai raspuns la intrebare. ce cauti aici?
-ce caut? nu stiu... pe tine, cred.
-de ce ma mai cauti?
-pentru ca am sa fac asta mereu.
-dar nu mai are rost.
mi-a prins fata in palmele aspre si calde. simteam mirosul sarat din porii lui, raspadindu-se pe ai mei. ochii lui caprui si mari, devenau umezi, ca si cum lacrimi i-ar arde.
-lara. de ce ai venit aici?
-eu... eu n-am mai suportat. stii? n-am mai suportat.
priveam pamantul. priveam picioarele noastre. perechile noastre de papuci. aceeasi marca. ai mei negrii, ai tai aproape albi, si totusi gri.
acelasi nisip, niciun pavaj, niciun asfalt. aceleasi chistoace de tigari, aceleasi margele rupte pe jos.
-cat a trecut?
-de cand?
-de cand nu ne-am mai vazut.
-doi ani, o luna si zece zile.
mi-am ridicat ochii.
ma priveam intr-o oglinda. un val rece, electric mi-a urcat pe coloana in sus. eram singura. sentimentul de fericire a disparut repede, lasand urme adanci de durere. aerul refuza sa mai intre. inima imi batea ca o nemernica, spargandu-mi pieptul. am cazut pe jos, in speranta ca imi voi alina durerea. oglinda a cazut odata cu mine. stateam in fata ei, neputincioasa, cu ultima farama de viata gata sa mi se scurga afara din corp. m-am privit in oglinda pentru ultima data.
-rezista, draga mea.
era in spatele meu, cu ochii lui caprui si umezi. isi tinea incheieturile in palme, ca si cum ar incerca sa-si salveze ultimile picaturi de sange. dar degeaba. i se scurgea printre degete, incet.
-NU! nu din nou! te rog, nu din nou!
mi-am prins capul intre palme si mi l-am strans intre genunchi. incercam sa mi-l scot din cap, din suflet, din mine.
-pleaca! pleaca odata!
-am incercat de atatea ori sa plec, dar m-ai chemat de fiecare data inapoi.
am simtit ceva cald curgand incet pe maini, apoi pe fata. mi-am privit incheieturile. aveam nsite gropi adanci. mici sau mari, care urcau pana la umeri. vedeam ketamina, morfina, heroina... le vedeam pe toate scurgandu-se prin sangele meu. simteam iarba, hash-ul si crack-ul umplandu-mi plamanii. simteam pastilele pe limba... nasul ma pisca incet de la cocaina.
-n-ai sa pleci niciodata, nu?
-n-ai sa ma lasi niciodata sa plec, nu?
-nu.
-atunci, n-am sa plec niciodata.
-n-ai sa mai mori?
-nu, dupa ce-o faci si tu...
i-am zambit. m-am rasucit. l-am sarutat pe buzele crapate.
-atunci asa sa fie.


m-am trezit pe podeaua din baie. seringa era goala. mai aveam un meleu.

-ai revenit.
-introtdeauna.

razboi cu miere

-ne iubim prea mult, nu?
-cam asa ceva.
-o sa ajungem la pumni, bate si cutite.
-nu vom ajunge. iti promit.

MINCIUNI


ne iubim in clipa in care inima ne e strapunsa de mierea de pe lama rece.
ne iubim cand lumile noastre se distrug reciproc, aducand apocalipsa.
ne iubim cand mainile ni se transforma-n pumn si ne lovim cu vorbe.
nu ne mai iubim demult, in mintile noastre bolnave, dar ne iubim de secole, fara cutite, fara arme.
ne iubim cand soarele apune, uitam ca suntem in razboi.
uitam ca suntem muritori, dar stim ca suntem nemuritori in tot ce avem impreuna.
ne imbatam cu viicile noastre, tu in alcool, eu in narcotice.
cand tu esti slab, eu prind putere, cand eu continui sa tot cad, ma prinzi si-mi saturi setea.
eu te distrug, tu ma ajuti...
eu te distrug, tu ma ajuti sa te distrug.
eu te iubesc, iar tu ma faci sa te urasc.
abtine-te.
opreste-te.
o sa te urasc.
tu ma distrugi, eu te lovesc.
cand ridici palma sa ma ataci, cazi inainte sa lovesti.
eu te distrug, tu ma ajuti.
ai sa mori in mainile mele, cand eu voi fi deja moarta.
vom fi romeo si julieta scrisa de vreun betiv notoriu, un shakespeare al zilelor noastre.

cand ai sa ma lovesti cu adevarat, apocalipsa nu va fi doar in lumile noastre.
iar mierea va fi pe sfarsit.

Erida

dupa un somn lung, blestemul se ridica.


de cateva zile ma simteam aiurea, de parca n-as fi fost in apele mele. incercasem orice ca sa-mi revin, dar degeaba. situatia mea se inrautatea in fiecare minut.
cand ma priveam in oglinda, vedeam o straina. una rea, plina de ura.
-lara?
-da?
-ai uitat de mine, nu?
-nu...
-atunci de ce ma privesti ca pe o straina?
-eu...
-ai uitat cum te simti cand ma trezesc, nu? n-a fost o idee buna sa ma inchizi.
-lasa-ma in pace.
-nu lara. de data asta nu.
o priveam zambind. zambetul acela nu ma facea decat sa-mi doresc sa dispara din mine odata pentru totdeauna. stiam ca nu trebuie s-o enervez, pentru ca tipatul ei m-ar ucide.

m-am intors in camera mea. mi-am aprins o tigara si am ales o muzica buna, care o ascultam acu ceva ani.
versurile nu ma ajutau. dar o ajutau pe ea.
imi suna telefonul. numar necunoscut.

-alo?
-lara?
-da?
-sunt M.
-mda. mi-am dat seama.
-ce faci?
-lasa cacatu si vorbeste. tu nu ma suni sa vazi ce fac. ce-ti trebuie?
-eu... eu inca te iubesc.
-pfff. dupa 4 ani nenorociti te trezesti ca inca ma iubesti? cred ca ai uitat cat am tinut la tine, nu?
-stiu. te inteleg, dar...
-nu dar! nu intelegi! am zis "am tinut". e la trecut dragul meu. e la trecut. m-ai mintit prea mult si stii cat urasc minciuna.
-uite, acum nu te mint, eu chiar te...
-DU-TE DRACULUI! adica cat tupeu pe tine, omule! cat tupeu! nu vorbesti cu mine un an intreg sau ma iei peste picior si acuma ma suni din neant si brusc iti dai seama ca ma iubesti. ce mama ma-sii?! duci lipsa? stii ceva? m-am saturat. cand sunt fericita apari tu si boom, totul se duce pe apa sambetei. totul se duce naibii. tu nu-mi aduci noroc, tu esti ghinion pur, o greseala perfecta in viata mea. ESTI O GRESEALA NENOROCITA! sper din tot sufletul ca atunci cand o sa fi fericit, sa te gandesti la mine razand cand imi spui "te iubesc", sper sa ma vezi in fiecare fata care o alegi, sper sa fiu doar eu in capul tau.
-esti deja.
-NU! nu ma intrerupe! sa ma simti atunci cand esti fericit, cum iti iau toata fericirea si o distrug, o sfaram in palme ca pe un fluture. atunci cand esti trist sa ma vezi razand de tine, fiind fericita. iubeste-ma pana in ultima ta clipa si uraste-te pentru tot raul care mi l-ai facut. din cauza ta, traiesc printre masti. nu mai stiu cine sunt sau ce-am fost. te urasc, intelegi? te urasc! nici macar nu te-am iubit.

i-am inchis in nas.
am inceput sa rad fara motiv. brusc o simteam in fiecare celula de sange, in fiecare nerv, peste tot in corpul meu. era acolo, treaza, gata sa distruga. mai lipsea o picatura si era deajuns sa puna stapanire asupra mea.
de data asta voiam sa stiu tot ce e gresit in viata mea. am scormonit peste tot si mi-am dat seama ca viata mea insusi, era o greseala.
am zambit.
mi-am mai aprins o tigara.
sunt fericita.
la scurt timp, o jumatate din mine a fost zdrobita de alte cuvinte. de motivele ascunse in acele cuvinte. imi uram intuitia si pentru prima data, dupa atatia ani, mi-am dorit sa distrug din nou.

erida a zambit, m-a ucis si-a tipat.

ochii gri si pata rosie

mi-am dus mana in dreptu inimii si-am tipat.



mana ta calda se potrivea perfect cu mana mea rece.
buza ta de jos umplea perfect golul dintre buzele mele.
mirosul tau era al meu, iar al meu era al tau.
visele mele incolore se colorau in visele tale.

-lara, trezeste-te.
am deschis ochii. ma priveam pe mine. imi vorbeam mie.
-tu. de ce tu? de ce mereu tu? de ce nu el?
-pentru ca visai. trezeste-te. ai bagaje de facut.


m-am trezit cu pisica langa mine. imi atingea obrazul cu botul ei umed si rece.
-ce e?
a mieunat, s-a arcuit si-a sarit jos din pat.
m-am ridicat din pat si-am cazut la loc.
m-am intins dupa telefon.
08: 12.
ma simteam goala. toate sentimentele, toate amintirile, toate au disparut.
incercam sa ma gandesc la ce-am visat, dar uitasem.
incercam sa-mi aduc aminte de clipele de fericire.
ceata.
-ceata? dupa ceata vine claritate.
ochii mi s-au umplut de lacrimi. ma usturau.
lacrimile erau reci.
am depus un efort mare si-am ajuns in fata oglinzii.
-ce dumnezeu?!
ochii mei erau un gri spalacit, aproape alb. pata de lumina din ei, era mai mare decat pupila.
am simtit cum totul se prabuseste asupra mea.
pulsul o lua razna, iar inima imi batea atat de tare incat simteam ca mai are putin si-mi spage pieptul. mi-am dus mana stanga pe piept.
nicio bataie.
nici una.
am tipat.
am cazut in genunchi.
mi-am bagat unghiile in carne ca sa simt durerea.
durerea nu exista.
degetele imi erau acoperite cu stropi de sange.
ma uitam la gresia alba.
o picatura de sange.
a doua.
a treia.
a patra.
o picatura de apa.
m-am ridicat in picioare. ma uitam in oglinda.
eram aproape normala.
mint.
ochii gri si pata rosie de pe maieu, nu insemnau normal.
eram goala.
ma durea pieptul, dar nu din cauza ranilor... ma durea inauntrul lui.
m-am intins pe spate si mi-am aprins o tigara.


-lara? trezeste-te.
am deschis ochii. imi vorbeai mie, iar eu iti vorbeam tie.
mi-am dus mana stanga in dreptul inimii.
nu mai batea.

te cunosc de undeva

-de unde te cunosc?
-dintr-o alta viata, dragul meu.


mai aveam 10 minute si ajungea si trenul nostru in gara de nord bucuresti.
-mada... mada, trezeste-te.
-ha? am dormit? cat?
-pai de la brasov la bucuresti ai dormit ceva vreme.
-si de ce nu m-ai trezit?
-da esti asa scumpa cand dormi.
-da tu ai stat singura... nu e corect.
am stat cu tine, nu singura. si in plus, mai ieseam la o tigara. controlorul a zis ca e ok. a si inca ceva, ne-a zis sa nu ne luam bilet maine pana la brasov.
-de ce?
-pentru ca e tot tura lui si a zis sa-i dam lui 20 de lei sau 30 si e ok.
-uau. te descurci.
-pai avand in vedere ca mi-a cam fumat tigarile, cred si eu.
tipu din compartimentul nostru s-a bagat si el in seama. ca deh, e bucurestean.
-pentru ce veniti la bucuresti?
-canta niste prieteni de-ai nostrii. adica acum se lanseaza si am venit sa-i incurajam.
-unde o sa cante?
-err, inca nu stim exact. ne asteapta un prieten de-al lor in gara. si mergem cu el.
-eu sunt cosmin.
-lara.
-mada.
-incantat.
-si noi.
-uh, am ajuns! ieeeei!
-lara, esti tare entuziasmata. ce ai?
-nu stiu. am osenzatie ciudata, ma simt fericita.
-fericita? cu bucurestiu? iti bati joc de mine!
-nu tu! nu stiu ce am. dar am senzatia ca o sa fie ceva superb azi. sunt sigura.
-daca tu zici.
-lara?
-da?
-uite, iti dau numarul meu de telefon, si suna-ma daca aflii unde se tine concertu.
-uhm. mada noteaza-l tu. eu nu mai am baterie la telefon.
-ok.
mada isi notase numarul, cat timp eu ma chinuiam sa trag jos ditamai ghiozdanul. aveam in el o sticla de vin si o sticla de nestea, niste biscuiti cu ciocolata si hainele mele. era atat de grea, ca nici nu-mi dadusem seama pana in momentul impactului cu fata mea.
am cazut pe mada si am inceput sa radem. cosmin ne-a ajutat sa ne ridicam.
am coborat din tren si eu ma uitam dupa tipu de care ne zicea hori.
-cica e brunet, cu paru mai lung si e imbracat in negru.
-mda. hori n-avea ce face, nu?
-adica?
-adica sa ma faca pe mine sa-mi belesc ochii dupa tipi normali. uite,un peltos, alt pletos, inca unu...
-hahaha. daca il vezi spune-mi.
-cum il cheama?
-ceva cu ... am uitat.
-eh. bravo. oare el stie cum aratam?
-nu stiu. da cred ca i-a zis hori.
-sper.
-si eu.
ne indreptam spre mcdonaldsu din gara.
-lara!
m-am intors. nu vedeam pe nimeni cunoscut.
-mada, ai auzit?
-da. dar poate o fi coincidenta.
-mda. cred.
-lara! mada!
-asta nu-i coincidenta.
cand m-am intors, am simtit cum cad de sub picioare, cu tot cu persoana care cadea peste mine.
am simtit forma sticlei de vin, perfect conturata pe coastele mele si ma bucuram ca am infasurat-o in doua tricouri si un hanorac gros.
-imi pare rau. n-am vrut. am alunecat.
-nu... nu face nimic.
-ahahahahaha. ai venit perfect. e a doua tranta care o ia azi, lara. in mai putin de 15 minute!
inca nu vedeam bine si mada nu se obosea sa ma ridice, sau sa se opreasca din facut misto. radea si tipu, si trebuie sa spun ca vocea lui era perfecta. si-mi era atat de cunoscuta...
-pot sa te ajut?
-da' nu vad nimic, numa cerculete.
am simtit doua brate smulgandu-ma de pe jos.
erau calde.
m-a luat in brate si mi-a soptit:
-te-am gasit.
-ce?
-ce ce?
-ce-ai spus?
-nimic.
-mi s-a parut ca ai zis ceva.
-nu. apropo, eu sunt denis.
-mada.
-ehm. ma lasi din brate, te rog?
-da, scuze.
-eu sunt lara.
-da, stiu.
-normal ca stii. doar m-ai strigat, ai cazut peste mine si mna...
-da. scuze pentru asta.
-e ok. stai linistit.
-hori unde e?
-la fabrica.
-ok. unde-i aia?
-hai ca va duc eu.
mada se tot holba undeva spre iesire.
-uite-l pe marius!
-ce cauta el aici?
-canta in formatie, lara. ai uitat?
-nu la asta ma refer. ce cauta aici, in gara?
-i-am trimis mesaj sa vina si el.
-de ce?
-pai daca nu dadeam de denis...
-stii ca ma enerveaza pr...
-salut!
a venit, m-a intrerupt [ca deobicei] si m-a luat in brate. apoi pe mada. a dat mana cu denis.
-na, mergem?
-eh, marius?
-da?
-eu vreau sa mai fut putin buha prin bucuresti.
-pai n-avem timp. trebuie sa repetam.
-mada?
-merg cu marius.
-denis?
-eu nu trebuie sa repet.
-deci ramai cu mine?
-aha.
marius m-a luat de mana si m-a tras putin mai incolo.
-esti sigura ca vrei sa ramai cu ciudatu asta aici?
-stai linistit, ca "ciudatu asta" nu e mai ciudat ca tine.
-da dar...
-nu-mi spune ca esti gelos.
-nu sunt.
-bun. atunci am stabilit. eu cu denis, tu dispari cu mada. da?
mada se baga repede in seama.
-si sclifosita aia e aici?
-cine?
-prietena ta, marius.
-ah. err, da. e la fabrica.
-atunci eu...
-tu mergi cu marius.
-ce-ai de gand?
-nimic mada. ti-am zis ce presimtire am, da?
-da.
-eh, acum stiu de ce.
-ahaaaa. vreau detalii dupa.
-despre ce naiba vorbiti?
m-am intins spre mada, am sarutat-o si m-am intors la denis.
-paaa. ne vedem mai incolo.
inca il auzeam ep marius cum o batea la cap pe mada sa afle ce se intampla. iar ea radea...
-care-i faza cu voi doi?
-am fost impreuna mai demult.
-mai demult insemnand?
-acu un an jumate.
-ah... si el...
-el e marius. si atat. ok?
-ok.
a inceput sa rada. brusc toti nervii mei si toata confuzia creata de marius a disparut. ma simteam bine, fericita, din nou.
-ce-i cu tine?
-ce sa fie?
-zambesti asa... fara motiv. ce pui la cale, lara?
-mai nimic...

[continuarea: in cateva zile;) ]

zambetul din schita

mi-am luat creionul si-am inceput sa schitez o lacrima.

eram in ora de religie si tot ce facea ea, era sa deseneze. o durea undeva de ce tot mormaia tampitu ala la catedra. adevarul e ca nici pe mine nu ma interesa ce zicea ala, voiam sa vad ce deseneaza lara.
-termina.
-da nu ma uit.
-ba da. termina.
-da de unde stii ca ma uit?
-pentru ca nu clipesti, nu respiri, nu nimic. si te chinui sa te intinzi ca sa vezi.
-nu-i adevarat.
si-a ridicat privirea din desen. stiam ca o enervam cand faceam asta. nu-i placea s-o privesc desenand, nu-i placea sa-i vad desenele pana nu prindeau viata.
a clipit. s-a uitat dincolo de mine, spre geam, prin geam, printre acele de pin, printre nori. si-a arcuit sprancenele alea subtiri [care mie mi se pareau oribil de subtiri] si-a oftat. si-a inchis ochii si-a ramas asa cateva clipe.
-bianca! bianca!
-da?
-spune-mi cine a fost...
si nu-l mai auzeam. chiar nu-l auzeam pe automatu ala ambulant de scuipat [tot timpu imi uda banca cand venea langa noi]. lara si-a deschis ochii. avea unu verde spre galben si unul gri spre albastru. cel verde arata ca o flacara de pe paharul de absinth, iar cel gri ca fumul.
-lara?
nu mi-a raspuns.
-lara?
plangea neutru.
ceva nu era in regula.
-lara?
-nu pot. nu pot sa respir.


ma uitam la bianca si nu puteam sa mamisc, sa respir. nimic.ma intepa inima si nu stiam de ce. viata mea era curata. nu fumam, nu beam, nu ma drogam, nu nimic.
eram curata...


m-a disperat in ultimul hal, cand a plecat cu fostul ei prieten si un cuplu sa fumeze rahaturi. pana s-a intors am scris ceva pentru ea si sper sa nu uite asta niciodata.
-alex?
-lara, esti ok?
-alex?
-lara?
a fugit spre mine si mi-a alunecat in brate. era 20 februarie. lara era beata, fumata si in despresie de o saptamana. stiu ca nu mancase mai nimic, pentru ca statea la mine de cand, de cand idiotu ala , mda...
-alex, esti suparata pe mine?
-da.
-nu mai fac.
-nu ajunge cu nu mai fac. fapte nu vorbe.
-musca non capit vrabia.
-ce dumnezeu vorbesti acolo?
s-a desprins de mine razand.
-je ne sais pas!
-lara...
-what do you do when?
-laaaaaaara. termina.
a inceput sa topaie in fata mea. era draguta si fericita... dar fericirea aia avea sa se opreasca in seara asta, la un moment dat. cand trip-ul lua sfarsit.
s-a rasucit, a facut o semi-piruieta si-a cazut pe spate.
-lara!
avea ochii inchisi si nu respira. o tot plesenam, dar nu-si revenea. am frecat-o cu zapada pe fata si nimic.
-alex, ce-a patit?
era bogdan. doamne cat ma bucuram sa-l vad.
-a cazut pe spate.
-a dat cu capu?
-nu stiu.
bogdan o lovea usor peste fata, apoi a prins-o de nas.
-ce naiba faci? o sufoci?
i-a ridicat capu spre el si-a urlat la ea. lara a deschis ochii.
fumul, drogurile si alcoolul i se scurgeau in lacrimi pe obraz.

am vazut-o pe alex plangand langa bogdan. plangea din cauza mea. voiam sa se opreasca tot. lacrimile ei, nervii lui bogdan, durerea ce-mi pulsa in ceafa, depresia, trip-ul, fumul si alcoolul. inima mea. tot.


-lara?
-da?
-iti aduci aminte cand schitai zambete pe foaie?
-da.
-era demult...

lupta continua

intrasem in sala.
erau o gramada de oameni, antrenori, concurenti antrenandu-se. ma uitam dupa ea.
o zarisem. nu voiam sa o deranjez.
s-a intors, m-a vazut si-a inlemnit. a luat-o la fuga printre colegii ei. s-a oprit in fata mea la doi pasi. gafaia. o suvita din parul ei blond i se lipise de fruntea transpirata.
-nu credeam ca o sa vii.
-nu voiai sa vin.
-nu.
-nu voiai sa te vad luptand.
-nu. nu-mi place sa lupt stiind ca cei pe care ii iubesc, ma vad.
-stiu. marina...
-nu-mi spune asa.
-o sa-ti spun cum simt, nu cum vrei tu.
-nu-mi place numele meu.
-mie imi place.
-tie...
-marina?
o luasem de mana. nu mi-am dat seama ca ii strangem palma la pieptul meu. pulsa.
-ce e?
-vrei sa plec?
-da... nu. vreau sa pleci cand lupt.
-nu. vreau sa raman sa te vad.
-daca ramai ma retrag.
-daca te retragi, eu pierd.
-ce pierzi?
-fericirea.
-poftim?
-vreau sa intri pe teren, sa-ti privesti adversarul in ochi. sa uiti ca sunt in public si te privesc.
-nu... nu pot. stiu ca esti aici si nu vreau sa te dezamagesc.
-nu ma dezamagesti draga mea. niciodata nu m-ai dezamagit.
-ba da. n-am fost langa tine cand nu erai bine, n-am putut sa fiu acolo, sa te iau in brate.
-marina...
-nu! lara nu intelegi?
-marina, ma iubesti?
-eu...
-nu?
-te iubesc mai mult ca orice. lara, mi-ai intrat in sange din prima clipa in care ne-am apucat de vorbit.
-atunci urca pe teren si bate-ti adversarul.
-nu pot.
-marina, adversarul tau e durerea mea. durerea, ura ce mi-a distrus viata, tot ce m-a incuiat in lumea mea, tot ce te-a aruncat afara din mine. distruge-o.
avea lacrimi in ochi. nu-mi imaginam c-am s-o vad vreodata plangand. ea... luptatoarea mea, artistul meu...
-poti sa faci asta?
-am sa intru si-am sa ies zambind de pe teren. am sa inving pentru tine. am sa te vad zambind din toata inima. am sa distrug tot ce te-a omorat, picatura cu picatura.

de data asta nu

pot. trebuie sa pot. nu am sa profit de ocazie. nu am sa mai profit de mine. s-a terminat.
de acum sunt puternica. nu te mai las sa ma distrugi bucata cu bucata.

-te deranjez?
-nu.
-plec daca vrei.
-nu! ramai. te rog.
-bine.
s-a intins langa ea in pat. si-a strecurat mana dupa umarul ei.

nu. nu pot sa rezist. nu pot. il vreau atat de mult. vreau atat de mult sa-i simt inima batand pe pieptul meu, suprapunandu-se cu a mea.
nu. trebuie. trebuie sa rezist.

s-a sprijinit in coate si se uita la el. parul lui ii curgea peste fata. i l-a dat la o parte.
a privit-o in ochi.

nu. te rog inchide-ti ochii. nu te mai uita la mine. si asa mi-e greu sa lupt. de tine mi-e cel mai frica. in fata ta cad mereu rapusa de sentimente.

-te urasc.
-de ce?
-pentru ca nu pot scapa, nu pot trece peste tine.
-dar nu vreau...
-nici eu. nu inteleg de ce sunt asa in preajma ta. in mod normal i-as scupia intre ochi pe cei care mi-ar face ce mi-ai facut tu. dar nu, eu mereu ma intorc la tine. habar nu ai cat de mult te...
-ma iuebesti?
-nu. te urasc.
-nu te cred.
si-a trantit capul pe perna. se uita in tavan.

oriunde mai bine decat in ochii tai.

-stii ca o sa te sarut. nu?
-da. stiu.
-si nu faci nimic?
-ce sa fac?
-nimic...

isi misca degetele in parul ei, apoi ii intoarse fata spre el. se ridica deasupra ei, sprijinindu-se in cot. apoi o rapuse cu privirea.

e ca atunci. ca in zilele in care imi spuneai "te iubesc" si chiar simteai asta. inca ma mai iubesti, nu?

a continuat sa-l priveasca pret de cateva secunde, care i s-au parut ore. si-a pus palmele pe fata lui.a continuat sa-l priveasca...
s-a apropiat de ea.

nu. te rog nu. stii bine ca nu ma pot opri. te rog.

buzele lor au format o singura inima, care batea la unison. un singur puls, in ambele trupuri. un ritm accelerat al respiratiei. o dorinta stinsa si o dorinta aprinsa. inca una sfaramata.

nu.nu ma pot opri. trebuie. trebuie sa ma opresc.

degetele lui se plimbau pe spatele ei, apoi inapoi spre ochi, spre obraji, spre urechi. ramaneau suspendate in par. buzele ii coborau pe gat.

trebuie sa ma opresc.
te rog opreste-te! te rog.

pieptul lui se lipea de sanii ei, inima langa inima.

-opreste-te.
-imi cer scuze.
-nu-ti cere scuze. nu e vina ta.
-ba da e.
-ba nu e. daca...
-taci. chiar imi pare rau.

o stranse in brate si-si cufunda nasul intre gatul ei si umar.
ea privea tavanul printre firele lor de par incurcate. o navaleau amintiri. mirosul lui nu o ajuta cu nimic. il recunostea dintr-o mie. ii venea sa planga, dar stia ca nu rezolva nimic...

de data asta nu. gata.

-stii, am renuntat la A. pentru tine si as mai renunta inca odata si inca odata. dar de data asta nu pot. nu pot sa-i fac lui L asta. nu pot.
-inteleg. imi pare rau.
-e in regula.
-nu e. acum esti suparata.
-nu sunt suparata.
-nu vreau sa ne indepartam iar.
-nu o vom face.
-il iubesti?
-da.
-cat de mult?
-mai mult decat pe tine.
-deci ma iubesti?
-enorm.