Se afișează postările cu eticheta singuratate. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta singuratate. Afișați toate postările

miercuri, 23 noiembrie 2011

I.sunt aici

sunt aici, shhh... nu-ti face nimeni rau.


alergam intre ziduri inalte. scari fara balustrazi, abrupte. lifturi ce se deschid si se inchid de fiecare data cand clipesc. tare, zgomotos. urat.
neoanele palpaie din cer.
se face ceata. simt fiecare ciob si fiecare carlig cum imi intra in carne, in talpi, in maini.
sunt goala si fug.
nu vad nimic, dar simt tot de cel putin zece ori mai puternic.
ma opresc pe marginea unei prapastii. simt golul dinaintea mea cu degetele picioarelor.
ma intorc si vreau sa fug, dar o simt. ii simt respiratia rece sub sani si ma infioara.
-vrei sa te trezesti, nu-i asa?
inghet.
stiu ca ma controloeaza. sunt in lumea ei acum.
incerc sa ma trezesc, realizez ca strang marginile patului cu unghiile. simt aschiile sunt unghii. ma dor, dar visul e prea real, prea puternic ca sa ma pot trezi.
inchid ochii si-i redeschid.
sunt in camera mea. pisica imi sare in pat. ma intorc cu fata spre usa.
-nu scapi atat de usor.
e in fata mea.
ii vad dintii mici si perfecti de sub buzele insangerate si mov. are fata patata de sange. e palida ca varul iar parul ei se pierde in intunericul din camera. sar din pat si-o ocolesc.
fug sa-i trezesc pe ai mei. vreau sa fugim.
pisica e cu mine.
intru in dormitor. mama nu e acolo.
-tata. tata! tresezte-te.
il pisc de maini, de fata. il musc de umar.
-treseste-te! vine! TATA!
o vad in dreptul usii.
trag plapuma de pe el. e sfasiat.
renunt. o las sa castige...
-trezeste-te! gata. a fost doar un vis.
deschid ochii. tata e deasupra mea. ma tine de umeri si pare ingrijorat.
-nu mai plange. ce-ai visat?
nu stiam ca plang. nu simteam ca plang.
-p-p-poftim?
-urlai foarte tare. te-am auzit din dormitor. vrei sa dormi cu noi?
-nu. nu. e bine. sunt bine. mama unde e?
-in pat. doarme.

trecuse in jur de 5 luni de la visul acela. ma simteam in siguranta dormind in camera mea, stiind ca mama sau tata e mereu acolo, gata sa ma trezeasca din cosmarurile in care ma urmarea fata aceea.
dar... venise vremea sa ma mut.
tata dormise la mine in prima seara. am dormit linistita.
a doua seara am simtit-o in camera inainte sa adorm. de data aceasta eram singura. fara tata, fara mama, fara pisica.
am adormit fara sa-mi dau seama.
i-am simtit respiratia in ceafa, apoi palmele reci.
-doar nu credeai c-o sa scapi, nu?
-nu.
si-am lasat-o sa ma tarasca prin cele mai oribile cotloane ale mintii mele.
am lasat-o sa-mi distruga visele.
am lasat-o sa ma faca sa devin neutra sentimentelor pozitive.

vorbisem cu colega de apartament sa-si lase pisicile sa doarma in camera mea. rezultatul era acelasi, cu sau fara pisici, ea tot aparea.
dormise un prieten la mine. a fost si mai oribil.
il vedeam transformandu-se in ea, strangandu-ma de gat. soptindu-mi toate regretele in urechea stanga. ii simteam sudoarea amestecata cu sange curgadu-mi pe fata, intrandu-mi in ochi.
ma rugam sa ma trezesc, ma rugam sa tip in realitate, sa-l fac sa se trezeasca, sa ma trezeasca, sa-mi spuna ca e bine, ca totul a fost un vis.
dar nu s-a intamplat. m-a trezit dimineata, dupa ore sau mai bine zis, zile intregi de tortura.
-tot radeai aseara. ce-ai visat?
-p-p-poftim?
-erai tare fericita. si nu voiam sa te trezesc.
stateam si ma uitam la el, si-mi venea sa-l pocnesc si sa-l strangulez si sa-i fac tot ce mi-a facut in cosmarul ala oribil.
-nu. nu stiu. poate ca sunt fericita.
m-am intins dupa tigari si m-am rezemat de peretele rece. simteam inca cioburile intrandu-mi in carne, pe coloana. m-am strambat.
-esti bine?
-da da...
-bine, eu trebuie sa plec la...
nu-l mai auzeam.
m-am prins in vraja fumului. stateam si-l priveam. e albastru de la tigara si gri din plamanii mei. nu inteleg de ce.
el pleaca.
ma simt usurata. ii zambesc si ii urez zile in iadul prin care am trecut si eu.
inchid usa.
ma intalnesc cu prietenii mei. sunt indragostita de unul dintre ei...
visele mele prind alta forma: sunt fericita, iubesc si sunt iubita. apare ea si-mi distruge fiecare speranta. o simt, ii simt dorinta de a-mi face rau.
o aud clar si raspicat de fiecare data.
ma trezesc si-mi sun cel mai bun prieten.
-o visez incontinuu. nu o mai suport. nu mai pot.
-uite, stiu ca nu sunt acolo si nu te pot ajuta. ai nevoie de ceva fizic. spiritual, suntem prea slabi amandoi. nu ne-am mai controlat visele unul altuia de mult timp. s-a pierdut tot antrenamentul.
-da. dar nu inteleg. puteam sa-mi controlez visele inainte.
-uite, de cand am fost noi impreuna, eu nu le mai pot controla. de cand ne-am despartit totul a disparut.
-asa e si la mine.
-stiu, doar suntem unul si acelasi. apropo, el ce mai face? ai incercat sa faci un pas?
-n-nu.
-de ce?
-mi-e frica.
-termina. n-ai ce pierde.ai fost ranita de atatea ori, ce mai conteaza inca o data? e ca si cum ai mai adaoga o boaba de mac la cana ta plina.
-mda. frumos.
rade.
-vorbesc serios. suna-l si spune-i sa vina la tine.
-nu pot ma. nu pot.
-o fac eu!
-n-ai numarul lui.
-nu, dar pot da altfel de el.
-n-ai face-o.
-de parca nu m-ai cunoaste. nu-ti aduci aminte cand ti-am zis ca-mi place tipa aia?
-care dintre ele?
-da. fa pe desteapta. atunci cand nu ti-am raspuns la telefon si nu puteai da nicicum de mine. si-ai sunat-o si i-ai dat adresa mea. nu vrei sa stii ce fata i-am bagat cand am vazut-o in fata usii.
-cum ar zice sammy: sunt o teroristaaaaaaa!
-da da. nu face pe smechera pe mine. inchide telefonu si suna-l pe el. acum.
-mmmbine.


duminică, 25 septembrie 2011

simfonia neterminata.






m-am apropiat de ei doi. se tineau de mana, uitandu-se in jos. nu stiam ce se intampla, apoi o lumina puternica ma orbise.
continuam sa merg spre ei, acolo unde stiam ca se afla. simteam atat de multa durere, apoi am auzit o soapta purtata de vant...
"te voi iubi mereu... sa nu uiti asta"
ea tipase, de parca ar fi fost arsa pe rug, precum o vrajitoare.
m-am trezit.






eram departe de casa, de el...
ma uitam zilnic la pozele noastre, la biletele, la scrisori... la tot ce-mi aducea aminte de el.
se racea totul datorita distantei...


-promite-mi ca vei fi fericit, dar nu vei iubi pe nimeni atat de mult cat ma iubesti pe mine. indragosteste-te, iubeste, dar nu la fel de mult. te rog. promite-mi.
-iti promit, dar vreau sa-mi promiti acelasi lucru...
-promit.


treceau minute, ore, zile, toate pareau la fel de lungi ca anii. ne distantam sufletele. il simteam mai departe ca niciodata. parca fugea afara din mine, scurgandu-se pe obrajii mei, furisandu-se printre lacrimi, rupand impregnarea noastra.
cadea pe mocheta, scurgandu-se in podea...
-nu vreau sa pleci. chiar nu vreau. ai zis "pentru totdeauna"... mi-ai promis.


-lidia?
-da?
un coleg de clasa, statea in spatele meu.
-esti ok?
-da.
-nu trebuie sa minti.
-nu mint.
-ba da. stii. te-am observat pana acum. parca ai avea un ritual: stai la ore, te uiti in gol, de parca profii si noi n-am exista. apoi deschizi o agenda la exact aceeasi pagina. jumatate e rupta. apoi iti strangi medalionul de la gat in pumn. scoti aceeasi bucata mototlita de hartie, din portofel si-o ti alaturi de medalion. te prapadesc lacrimile, si oftezi. nu versi o singura lacrima. tremuri, iti iei lucrurile si iesi. stii, nu-s atat de fraier. ti-e dor de casa si de oricine ar fi acea persoana pe care o strangi in pumn, zilnic.
-eu...
-te cam inteleg. sincer.
-eu nici macar nu stiu care e numele tau.
-mda... sunt Ty.
-lidia.
-stiam deja.
-oh da... scuza-ma.
-mneah... e ok. deci. cine e?
-cine?
-cine e acea persoana, pentru ca sunt foarte sigur ca nu-i niciunul dintre parintii tai.
-nu. nu e un parinte. e, e un prieten. e o legatura mai speciala, care...
-se pierde?
-da. dar nu stiu...
-de ce. stiu. am trecut si eu prin asta.
biblioteca se aglomera. ty statea, acum, in fata mea, pe un scaun. nu zicea nimic, doar se uita la mine. zumzauitul celor din jur, rasfoitul cartilor, tastaturile calculatoarelor faceu un zgomot puternic, enervant.
-ty, vrei sa bem o cafea?
-mergem jos la bar?
-neh. cumparam o cafea si ne plimbam prin centru. adica, de cate ori o sa prindem soare in zona asta?
-heh, da ai dreptate.
in drum spre iesire, ty ma luase de mana. voiam sa-mi smulg mana dintr-a lui, dar ceva imi spunea sa n-o fac.
simteam cum greutatile-mi cadeau de pe umeri, lasandu-ma sa respir usor, linistita. imi venea sa plang, dar nu stiu daca as fi plans de fericire sau de frica.
am oftat.
ne-am oprit.
si-a tras mana de sub palma mea.
-lidia, nu-mi place privirea ta. imi cer scuze daca te-am jignit. dar era... nu stiu, te-am luat de mana, in calitate de prieten, nu mai mult, si...
-ty, e ok. inteleg.
l-am luat de mana si i-am zambit.
am strans hartia mototlita in pumn, in buzunarul hanoracului.


"imi pare rau. stiu ce ti-am promis si nu-mi voi incalca promisiunea. pentru totdeauna"

sâmbătă, 25 iunie 2011

you can buy me with a coffee

si dupa atata timp, aveam ocazia sa-l revad...
oare tu ce-ai fi facut, in locul meu?


iata-ma, stand in fata lui, uitandu-ma in cafeaua mea cu lapte.
-pot sa iau zaharul tau?
-p-poftim?
-pot sa iau zaharul tau?
-da...
-mersi.
nu mi-am ridicat privirea din ceasca mea.
nu, eu nu beau cafeaua cu zahar. desi, poate azi, as fi facut exceptie...
mi-am ridicat privirea din ceasca si l-am privit in ochi.
se uita la mine, in timp ce-si turna zaharul in cafea.
-stii, eu nu beau cafea in mod normal.
-nu... nu stiam.
-dar azi beau.
am tacut.
-mi-ai facut pofta. stii, cand ne-am intalnit, in pub-ul acela, tu beai o cafea. apoi ti-ai luat o bere si mi-ai spus ca ti-am facut pofta.
-da?
-da. nu mai stii?
-nu...
-ce e cu tine?
-n-nimic...
-obisnuiai sa vorbesti mult. asta imi placea la tine.
-si tu.
-si eu ce?
-conversai mult, cu mine...
-oh... asa e!
voiam sa-i spun totul, dar ceva imi spunea ca distanta ar fi devenit si mai mare, decat era deja. pe langa distanta propiu-zisa, as mai adauga-o si pe cea psihica si cea sentimentala. imi ajungea pana peste cap gramaju fiecaruia dintre ele. nu-mi trebuia o supradoza de ignoranta.
cel putin... nu inca una.
-tot cred, ca ceva e in neregula cu tine.
-poate...
-vrei sa stii de ce ne-am despatit, nu?
-nu...
-nu.
-da...
-deci...
-nu stiu...
-nu te inteleg.
-nici eu. nu reusesc sa-mi dau seama nici dupa atata timp, dupa atatea luni... inca ma intreb unde naiba am gresit! ma crezi? continui sa-mi pun aceleasi intrebari, din nou si din nou, dar raspunsurile sunt mereu la fel: aceleasi si neterminate...
-dar tu...
-dar eu n-am fost suficient de buna pentru tine.
-nu e...
-stiu. poate te-ai asteptat la mai mult. nu sunt pregatita sa-ti spun tot. pot sa-ti povestesc toata viata mea, fara nicio jena, dar...
-dar?
-dar n-am fost in stare sa-ti spun ce simt pentru tine...
-adica?
-stii ziua in care m-ai sunat, sa-mi urezi "buna dimineata"?
-da...
-mai stii ca te-am intrebat ce-amvorbit de dimineata, ca nu-mi aminteam? daca ti-am spus ca te iubesc?
-da.
-iar tu mi-ai spus "mi-as fi amintit, daca mi-ai fi spus asta".
-da.
-tu mi-ai zis ca s-ar putea sa-mi spui si tu asta si s-o iau ca atare, daca fraza nu e urmata de "glumesc".
-si tu ai tacut... apoi ai schimbat subiectu.
-stiam ca ti-ai dat seama, de ce fug...
-nu e asta. am inteles.
-atunci? de ce ne-am despartit?
-nu stiu. pur si simplu a disparut tot...
-cum?
-nu stiu.
-eu am 3 teorii. dar nu ti le zic acum. mi-am terminat cafeaua, mi-am luat inca o doza de dor. asteapta sa plec. nu ma urma si continua sa ma ignori. ok? ma duc sa platesc...
-nu. o platesc eu si pe a ta.


ma poti cumpara cu o cafea... sunt atat de ieftina.

luni, 4 aprilie 2011

cine sunt?

trebuie sa-mi aleg bine cuvintele de fiecare data cand vorbesc, de fiecare data cand scriu.
e fustrant. lumea nu intelege intodeauna ce-i in capul meu. de fapt, ma indoiesc ca ma cunoaste cineva cu adevarat.
uneori si eu ma intreb "cine sunt? cine am ajuns? cat mai am de mers pana la capat?"
un lucru e cert, drumul nu se termina niciodata...

momentan simt nevoia sa-mi cer scuze tuturor pe care obisnuiesc sau obisnuiam sa-i numesc prieteni, amici, iubiti...
m-am folosit de voi in cel mai urat mod posibil. aveam nevoie de voi ca sa umplu golul din mine. nu v-am dat drumul cu adevarat, niciunuia. nici n-am de gand s-o fac. si totusi, unii continua sa paseasca in viata mea, neinvitati, lasand, uitand bucati din ei insusi, in mintea mea.
totul e in locul in care v-ati lasat amprentele.
n-am sters nimic, n-am aruncat nimic.

nu sunt tocmai persoana care trece prin trecut, ca rata prin apa. trecutul e mereu in mine, nelinistind prezentul, perturband viitorul. unii dintre voi m-ati considera nebuna, altii mi-ati purta mila.
nu. nu va vreau mila, nu vreau nimic de la voi. vreau doar sa stati deoparte. am acumulat prea mult in mine.
vreau un nou inceput, un restart.
vreau inceputul asta, departe de oamenii pe care ii numesc "familie". vreau sa fiu pe picioarele mele, sa ma descurc singura. si totusi mi-ar fi imposibil, avand in vedere prietenii mei.
imi doream sa studiez la timisoara, din cauza parintilor mei. voiam sa fiu cat mai departe de ei, apoi un prieten mi-a propus studiile in anglia. telul meu nu era sa studiez acolo, pentru a duce o viata mai buna, ci pentru a scapa de viata mea.
pentru a scapa de mine.
mama si tata si-au gresit unul altuia, suficient. indirect, mi-au gresit si mie.
am privit mereu problemele lor cu superficialitate, razand, mangaind-o pe mama, tipand la tata. iubindu-i pe amandoi, urandu-i uneori. dar numai uneori.
din cauza vietii lor, am realizat ca nu-mi doresc una la fel cu a lor, dar si ca nu-mi doresc o alta viata fata de cea care o am acum.
dar... mereu am vrut altceva.
mai ales, acel altceva trebuia sa fie total opus a ceea ce voiau ei. era mai palpitant asa. mai multa adrenalina.
am realizat multe din cauza lor si le multumesc pentru asta.
iar daca ar fi existat o alta modalitate de a-mi deschide ochii, as refuza-o.
daca n-as simti ce simt azi, cel mai probabil as fi o pitipoanca proasta pe tocuri roz, sau dracu stie ce.
viata mea ar fi perfecta, daca as face curatenie in ea.

probabil va voi mai vorbi despre mine, despre "ei".
probabil...

miercuri, 16 martie 2011

nu eu, ci tu

-am iubit pe toata lumea.
mai putin pe mine.



intoarce-te si inchide usa-n urma ta.
ia loc.
asculta-ma.
nu-mi pasa ce s-a intamplat atunci. de fapt imi pasa, dar prea putin, asa ca am sa trec cu vederea ziua in care ai plecat si nu te-ai mai intors.
acum esti aici, in fata mea, fie ca vrei, fie ca nu. dar stiai ca tot aici ai sa te intorci, asa ca nu-mi bat capu' sa-ti explic de ce nu m-am iesit din minti atunci.
eu n-am ales sa te astept doar asa, pentru ca imi placi. am ales sa te astept pentru ca mi-am ascultat inima dupa mult, mult timp si mi-am ignorat complet ratiunea.
stii, unii ziceau ca esti norocos ca esti impreuna cu mine, dar mi-a placut sa le rad in fata si sa le explic ca nu dau doi bani pe ce gandesc ei, pentru ca eu sunt cea norocoasa.
taci, nu spune nimic. asa-mi place mie sa cred. si-mi mai place sa cred, ca nu eu te-am ales dintre atatia oameni, ci tu m-ai ales.
acum, daca vrei sa pleci, esti liber. am spus ce-am avut de spus.
oh, inca ceva inainte sa inchizi usa in urma ta: sper ca ti-ai dat seama ca nu merit asa ceva. iar daca nu ti-ai dat seama, inchide usa si nu te mai intoarce niciodata.

cu bine, dragul meu.

joi, 10 februarie 2011

preteni'

stiti ce e ciudat?

ca exista oameni care te iubesc si-ti spun asta sau iti arata, dar tu esti prea prost ca sa-i auzi sau sa-i observi.

si in momentu in care ai nevoie de afectiunea aia, iti aduci aminte ca cineva ti-a spus candva ca tine la tine. si stai si cauti, dau un search prin creier, si gasesti.

"oh, ea era"

si stai si rumegi ideea... si nu intelegi de ce dracu tine omu ala la tine. si-l suni sau il intrebi pe mess de ce. si-ti raspunde simplu "doar asa."

de ce doar asa? adica ce ti-am dat eu bun de inghitit inafara de ignoranta? ha?

"nimic. asa simt. "

si-ti inchide gura. si probabil ca nu-i mai scrii sau ii inchizi in nas si nu-i mai vorbesti o perioada, cum n-o faceai, de altfel.

apoi incepi sa te simti ca un rahat. "ce i-am dat eu omului asta?"

apoi iti suna brusc telefonu si te uiti tampit ca nu cunosti numaru. e una dintre aceleasi persoane care te suna sa te intrebe care mai e viata ta, daca esti bine,daca ti-ai tras gagica noua, cu ce ti-ai vopsit paru, ce-ti mai face pisica, etc. intr-un cuvant ii pasa.

cati dintre prietenii tai te suna sa vada ce faci?

nu, nu asa "salut, ce faci?", urmat de un sa vezi ce-am facut azi, sa-mi aduci aia, sa-mi imprumuti chestia cealalta, sa ma ajuti sa fac ceva. ci un fuckin'pur si simplu " ce mai faci?"

va scriu asta pt ca o tipa continua sa ma intrebe ce mai fac, iar eu i-am dat ignoranta in supradoze. si ma simt nasol fata de ea, pt ca nu-i raspund la telefon, si nu o fac intentionat. dar pur si simplu cand suna, nu pot raspunde sau nu-mi aud telefonu. apoi ii ascult mesaju vocal si-mi vine sa-mi dau pumni in cap. si nu-mi vine s-o mai sun inapoi pt ca mi-e rusine fata de ea.

in fine, ati prins ideea.

luni, 31 ianuarie 2011

plumb si nisip

era rece, iar in jurul meu era doar ceata...
eram pierduta. din nou.



auzeam aceleasi versuri, inca o data.
mi-am deschis ochii. perna alba era iar patata de sange. mi-am dus instinctiv mainile la nas. mi-am privit palmele. erau patate de sange. m-am sters si-am ramas pe spate. am simtit cum mi se umple creierul cu plumb.
am tras aer in piept si-am oftat. am inchis ochii, la loc.
-a reinceput... mult mai devreme.
simteam valul de caldura curgandu-mi pe obraz, alunecand usor printre cercei, intrandu-mi la loc, in corp, prin urechi...
am inceput sa plang fara motiv. lacrimile alea erau singura scapare din iadul in care ma trezeam in ultima perioada. vise cu oameni pe care ii iubeam, murind... acei oameni plecand din viata mea... un singur om plecand la nesfarsit, in fiecare seara.
stiu ca-l intrebasem intr-un vis, daca nu s-a saturat sa moara, dar nu mi-a raspuns. a murit. din nou... iar eu il priveam neputincioasa, paralizata pe asfaltul rece, intr-o balta de sange si o pojghita subtire de gheata.
murea mereu... muream si eu cu el... in fiecare seara.
si stiu... stiu ca n-am sa pot sa-l salvez, niciodata.
niciodata.
va muri mereu... iar eu...
eu...
eu, nu-i sunt de folos.
am deschis ochii si-am privit tavanul slab luminat. continuam sa oftez. am incercat sa ma ridic din pat, dar plumbul imi invadase tot corpul. nu puteam sa ma misc, nici sa vorbesc.
nu mai puteam sa respir.
m-am sufocat printre lacrimi si sange, si-am inchis la loc, pleoapele acoperite de plumb.
stateam in mijlocul unei oaze de lumina. priveam copii fericiti, cupluri.
am auzit valuri in spatele meu si m-am intors. am privit rasaritul si m-am simtit fericita pentru un moment. apoi, goliciunea imi invadase trupul, din nou. cerul se intuneca, prevestind o furtuna pe mare. pescarii veneau la mal, aducand trupuri goale, fara suflet. le aruncau pe mal, iar oamenii mergeau in recunoastere. copiii plangeau.
deasupra unui trup, zbura greu, un fluture galben. m-am apropiat de trup. fluturele mi s-a asezat pe umarul gol. nu indrazneam sa intorc trupul. clipeam repede, pentru ca, un nou val de lacrimi avea sa-mi sape santuri pe obraji. i-am luat mana intr-a mea. primele lacrimi imi ardeau deja fata.
iar am ajuns prea tarziu...
picuri de sange curgeau pe mainile noastre. am dus mana stanga la nas, ca sa ma sterg, sa nu-i mai patez pielea palida. ciudat a fost ca nu aveam nimic pe maini. mi-am sters fata. nu aveam sange pe ea, deloc. am privit in sus, spre cer. era rosu, ca cerul lunii februarie.
ningea.
am ridicat o patura de nisip si i-am luat trupu-n brate. ne-am invelit in firicele de scoici si sticla. lacrimile incetasera sa cada.
capul sau, se odihnea la pieptul meu. i-am privit fata... ochii lui caprui, imi fixau privirea. avea un zambet sters.
pieptu-mi era ud si cald. nu era din cauza apei, nici a ninsorii... o gaura statea in locul inimii. din ea curgea nisip rosu.
i-am incolacit bratele in jurul meu si mi-am ascuns fata in parul lui.
voiam sa plang, dar nu puteam. durerea din piept ma seca... il pierdusem din nou.
ceata se aseza in jurul nostru.
-acum, ai sa dispari, nu?
i-am inchis pleapele si i-am sarutat fruntea, cum obisnuia sa-mi faca el.
am privit cum ceata mi-l ia din brate si-am lasat-o.
mi-am strans genunchii la piept si-am ramas goala sub patura de nisip devenind una si aceeasi...
fluturele galben devenise nisip, pe umarul meu.

cele 24 de ore au luat sfarsit.

joi, 14 octombrie 2010

pentru tine...

pentru toti anii in care te-am lasat sa pleci si sa revii cand ai vrut...
pentru tot timpul in care am sperat sa te intorci...
pentru toate emotiile care le-am trait din cauza ta...


n-am stiut ce sa spun. niciodata n-am stiut. ti-am ascultat fiecare fraza,cum asculta credinciosii slujba, am fost ascultatoare si-am pastrat fiecare "sa nu faci" si fiecare "ar trebui sa faci", in minte. nu... nu ti-am dat mereu dreptate, desi inauntrul meu stiam ca ai.
te-am lasat sa pleci, atunci, fara explicatie. te-am cautat, dar vorbeam singura. m-ai pandit din intuneric si m-ai lasat sa te caut. te trezeai precum un vampir insetat,cand eu nu te voiam aici. dar te primeam mereu cu bratele deschise, inapoi...
amsperat mereu ca lucrurile vor merge intre noi, si nu vom fi doar prieteni. stii, sunt prietena ta de mult timp, dar totusi... uneori imi doresc mai mult, stii?
atunci nu-mi permiteam nici sa ma gandesc c-am sa te sarut. as fi dat orice doar ca sa te tin acolo, oricum, ca prieten, ca iubit, ca orice... intelegi?
nu... nu cred. sau deja ti-ai dat seama si pastrezi totul pentru tine?
probabil.
uite, tot ce vreau e sa incercam ceva mai mult, intelegi?
adica primul nostru sarut... stii am innebunit in clipa in care buzele mele s-au contopit cu a tale. mi-am pierdut controlul instant, puteai sa faci ce vrei, intelegi? acceptam orice...
nu-mi imaginam nici sarutul ala, dar tot ce-a urmat?! nu... nu... chiar nu puteam sa-mi imaginez asa ceva.
iar e toamna, stii? e octombrie... curand incepe noiembrie, iar pleci, nu-i asa?

simteam cum tremur din tot corpul. voiam sa te sarut si sa nu vorbesc deloc...
voiam sa-ti spun tot ce n-am curaj sa-ti spun.
voiam sa-ti spun tot si sa plec.

auzem sunetul viorilor in urechi.
mi-am deschis ochii si-am inhalat adrenalina. miros rece, electric, sfarsitul toamnei...
veneam spre tine.


adio...
sunt o lasa.

joi, 16 septembrie 2010

take my heart out and throw it away

mi-e dor de tudor.
in ultima vreme m-am gandit atat de des la el, incat am cam sters tot ce aveam in suflet si tinea de bine.
as vrea sa nu se fi intamplat ce-a fost anu trecut.
as vrea... dar cer prea mult, nu?
cer prea mult...
de fiecare data cand sunt okay, ma gandesc ca a trecut si e intr-un loc mai bun, si nu se chinuie. apoi il visez, sau ma lovesc de ceva, cineva care imi aduce aminte de el.
in ultimile trei saptamni mi-a venit sa-mi scot inima afara.
nu mai suport. am intrat iar in depresie si am impresia ca nici n-am iesit din ea cu adevarat... vreodata.

citeste asta, si vei vedea ca rogue a fost singura care a inteles tot ce-am simtit pt tudor. si tot ce simt dupa...plecarea lui.
http://restul-e-durere.blogspot.com/2010/09/tu-si-el.html

luni, 6 septembrie 2010

cadere libera.

caderea e libera.
dar doar caderea e libera... eu nu.

alee.
cercei.
bratari.
festival.
tu.
conversatie.
zambet.
dimineata.
zambete.
tigari mentolate.
invitatie.
refuz.
munca.
lantisoare.
rugaminte.
seara.
tu nu.
droguri.
alcool.
dans.
frig.
rasarit.
somn.
dimineata din nou.
tu.
timiditate.
conversatie.
eu plec.
alte droguri.
ma intorc.
tu.
zambet.
invitatie.
bere.
cinste.
asteptare.
nisip.
apa sarata.
dreaduri.
croseta.
sarut.
ras.
promisiuni.
nisip.
bere.
tigari mentolate.
aparat foto.
baterii moarte.
injuraturi.
rasete.
un ultim sarut.
eu plec...
tu ramai.
ma intorc.
imbratisare.
"mi-esti draga, ardeleanco."
ma intorc si fug.
autobus.
plans.
speranta.
intuitie.
paranoia.
am plecat.
tu ai ramas.
pentru totdeauna.
eu m-am intors.
ai uitat de promisiuni.
apa, marea, nisipul.
adio.

vineri, 9 iulie 2010

un creion, o foaie si-o radiera

trantise usa in urma ei. trecutul ramase in spatele ei.



-mama?
-da?
-vreau sa merg la bucuresti.
-nu merita.
-ce?
-el. nu merita.
-poftim?!
-ai si tu putina demnitate!
-poftim?
mama ticaia mouse-ul ala nenorocit, de la laptopul meu. se juca iar rahaturi si-mi afuma camera cu tigarile alea nenorocite. nu le suport nici mirosu, nici gustu... doar pentru ca stiu ca ei ii plac. da... ei ii plac, fir-ar sa fie. vreau sa dispara! sa plece!
-nu te merita. a zis de atatea ori ca are sa vina si n-a venit. deci nu e serios. nu te vrea cu adevarat. vrea doar sa se foloseasca de tine. cum au facut ceilalti.
-NU-I ADEVARAT! tu esti cea care n-are pic de demnitate in ea! tu! ordinaro! mi-ai distrus viata si te dai mare ca mi-ai dat-o? da, mi-ai dat viata ca sa te razbuni pe tot ce tu n-ai avut! sa imi dai ceva, sa ma bucur si dupaia sa-mi reprosezi ca ai lucrat mult pentru lucrul ala. niciodata nu mi-ai dat ceva din inima! niciodata nu ti-a pasat decat de bani! de banii tai fututi! esti bolnava! nebuna. numa bani ai in cap. mama! tu ai impresia ca spunand "te iubesc" rezolvi totul?!? afla ca eu nu sunt tu! iar tu nu esti tata! eu nu sunt atat de proasta precum esti tu, nu atat de naiva! si inceteaza sa te milogesti altora cat te chinui cu mine! pentru ca nu te chinui! deloc!
-nu-ti permit sa-mi vorbesti asa! stai sub acoperisul meu!
-stau sub acoperisu' ma-tii! du-te naibii. ma duc sa stau sub clar de luna atunci. e mai bine decat aici!
-lara!
-nu! ia-ti mana de pe mine. si asigura-te ca nu ma mai atingi niciodata. nici din greseala!
-de ce faci asta?
-pentru ca mereu zici cat de tare te doare cand dau eu cu capu. nu mama. nu te doare. ca nici nu simti. habar nu ai ca nu regret nimic in viata mea, decat noaptea aia de februarie. decat noaptea aia in care ma chinuiam sa ma decid: viata sau moarte? dar n-am facut-o pt tine. a fost o greseala. n-am stiut sa mor. n-am stiut. iar daca zici ca te doare cand dau cu capu, te invit sa-ti pui palma pe fruntea mea. o sa dau cu capu unde sunt si cuie. sa simti. sa simti tu prima! sau doar sa simti tu. singurul zid de care am dat mereu cu capu, a fost cand incercam sa intru in sufletul tau.
-nu. nu e adevarat.
-ba da, mama. ba da. iar eu m-am saturat. azi e ultimul cucui pe care mi-l fac. ultimul.
-lara! nu!nu pleca te rog!
-plec. plec la bucuresti.
-dar nu-ti place locul ala.
-oriunde mi-e mai bine decat aici. un loc numit acasa. cliseu. kitsch. nu-mi trebuie familie. imi ajunge un creion, o foaie si-o radiera. oricum, ele mi-au fost "familia" toata viata mea.
-nu. te rog.


sâmbătă, 3 iulie 2010

te provoc

continuă să vorbeşti, dragul meu. vreau să adorm cu tine-ntr-o ureche.


auzeam trenul apropiandu-se. stăteam singură în gară şi era iarnă. zăpada peste tot.
eu purtam blugii ăia scurţi, care mi tăiasem acu' o săptămână, un maieu negru şi bocancii. aveam eşarfa cea roşie în jurul gâtului şi fumam o ţigară.
nu-mi era frig.
tot auzeam trenul, iar eu aşteptam.
nu-l vedeam şi nu ştiu pe cine aşteptam.
trenul fluiera.
o rafală de vânt îmi luase ţigara din gură. s-au deschis uşile. trenul albastru stătea în faţa mea, cu feţe necunoscute, transparente.
am simţit nişte braţe în jurul meu, iar feţele din tren au început să plângă.
m-am întors. am început şi eu să plâng.
l-am luat în braţe şi-am inhalat mirosul sărat al mării. eşarfa mi-a zburat de la gât.
am simţit nicotina mentolată şi-am deschis ochii. eram la mare.
stăteam singură pe faleză şi mă bucuram de soare. hainele erau aceleaşi, fără eşarfă.
-de data asta voi pleca.
-de ce?
-pentru că-ţi fac prea mult rău. a trecut un an şi tu încă nu ai uitat.
-au trecut doi ani iar tu ai uitat asta.
se certa un cuplu lângă mine. m-am întristat. apoi am zâmbit şi un tip mi-a întins o ţigară. am aprins-o. o tipa mi-a întins o halbă de bere.
-neeee. mersi. nu mai beau.
-e tuborg.
-nee doar timişoreana.
-ai pretenţii pentru vama veche.
m-am ridicat de pe nisip şi-am plecat să mă plimb pe alee. mergeam spre expirat, când l-am auzit strigându-mă.
când m-am întors eram în teatrul 74. cu el la masă. mă privea cu o uşoară agonie în ochi.
-sper că n-ai de gând să faci ce cred că vrei să faci.
-eu... îţi fac prea mult rău.
-ăăă poftim? stai... stai să înţeleg: nu eşti cu nimic mai diferit decât ceilalţi? îmi arunci aceeaşi scuză tâmpită? "nu e vina ta, e a mea!", "îţi fac prea mult rău, tre să ne despărţim", "te iubesc prea mult şi mi-e frică de ce o să se întâmple", etc. ! ce pula mea? bă, deci femeile au mai mult tupeu ca voi în ziua de azi!
-lara...
-nu mă întrerupe în pizda mă-sii de treabă! de fapt ştii ce? nu-mi mai bat capu cu tine. m-am săturat. eşti ultima picătură şi m-am săturat! n-ai decât să faci ce vrei! n-ai decât să mă laşi singură cum au făcut toţi. toţi prietenii mei! hai fă-o! fii tare! loveşte-mă. hai! loveşte! ăsta e punctu slab! aici! hai! dă ooooodata! te provoc!
-lara... eu...
-da tu fir-ai să fii! tu! TU! dă-i! loveşte fraiere!
-LARA!
m-a prins de umeri şi m-a scuturat. i-am prins privirea şi-am legat-o de a mea.
-dă-i... dă odată.
plângeam. nu voiam să-l pierd. de data asta chiar nu-mi mai permiteam să pierd. el avea biletul meu spre fericire. trebuia să fugim să prindem trenul... împreună.
-lara, nu am de gând să-ţi dau drumu. n-ai să scapi de mine niciodată! te iubesc şi asta n-o s-o schimbe nimeni! înţelegi? n-am să te las să cazi cum au făcut ceilalţi, am să te prind mereu. iar dacă vreodată ai să cazi înainte să ajung la tine, lasă-mă să te ridic. te iubesc puiule, chiar te iubesc...
mă privea în ochi. vorbea serios. nu mă mai strângea în palme, ci în braţe. îmi puse capul pe pieptul lui cald. simţeam, auzeam cum inima lui bate pe acelaşi ritm cu a mea. am rămas cu mâinile adunate la piept, în braţele lui. priveam stâlpul de susţinere al localului. mă uitam la pahare şi la scrumiere. mă uitam la fumul adunat în local. mă uitam la oamenii care nu ne vedeau. mă uitam la şuviţa de păr, ce-i cădea pe umăr.
m-am întors, voiam să mă uit la el.
avea lacrimi în ochi...
-chiar te iubesc...
auzeam trenul şi simţeam cum podeaua se mişcă, pleacă.

am deschis ochii.
eram în camera mea.
trenul fluiera.

joi, 1 iulie 2010

o alta scrisoare catre necunoscut

stii, unii oameni mi-au zis ca sunt slaba, pentru ca inca plang... dar altii mi-au zis ca sunt puternica si nu isi dau seama cum am trecut peste. le zambesc si le zic adevarul: nu am trecut peste moartea ta. chiar n-am facut-o si nu pot.
nu sunt o persoana care plange des, dar moartea ta a stors mult prea multe lacrimi. am incercat sa nu mai plang, dar uneori pur si simplu simt un gol mic in mine, care devine urias si apoi urca spre ochi si impinge lacrimile afara.
ieri a fost ziua ta si eu sunt o fraiera.
anul trecut mi-am adus aminte dupa doua zile ca fusese ziua ta, si am zis ca ne vedem la peninsula.
dar n-am facut-o. se apropie ziua in care ti-am auzit ultima data vocea, ziua in care am vorbit ultima data facand un mic plan pentru intalnirea noastra: eu fac cinste cu un pet de timisoreana si tu cu niste povesti filozofice sau coplaresti...


"[...]
-cand vii in vama?
-pe 12 sau pe 18.
-no bine. stii unde ma gasesti.
-aha.
-te pup zano.
-si eu!"


ultimile vorbe schimbate...
uneori am impresia ca nici n-ai existat in viata mea, ca totul a fost un vis si tu esti doar un alt personaj al imaginatiei mele. ma trezesc si ma bucur ca totul e ok, adorm la loc si ma trezesc cu golul din mine, cu senzatia aia gen "ba, am pierdut ceva... l-am pierdut".
si stiu ca visu nu exista, toul e realitate...
uneori stau si zambesc gandindu-ma la vara aia, la alea 5 zile, la alea nici 2 ore de vorbit la telefon, sunt fericita. sunt fericita ca te-am cunoscut.
sunt fericita pt fiecare lacrima care am varsat-o pentru ca tu chiar ai insemnat ceva pentru mine. ma bucur ca [si da, sunt sigura de asta] ai ajuns intr-un loc mai bun.
am sa te rog sa ma astepti... o sa ne reintalnim candva.

ah si... multumesc pentru tot. stii tu la ce ma refer.

luni, 14 iunie 2010

il iubesc

-mi-e teama sa mor.
-tie? nu se poate. ce-ai patit? nu ti-a fost niciodata frica de moarte.
-n-am zis ca mi-e frica de moarte, ci ca mi-e teama sa mor.
-de ce?
-pentru ca am pentru ce trai.
-aha, pentru ce?
-pentru cineva mai exact.
-pentru ...
-da. pentru...
-tu chiar il iubesti, nu?
-nici n-ai idee.
-eh si tu.
-eh si eu.
-stii, se vede...
-ce se vede?
-cat de mult il iubesti.
-adica?
-adica iti pasa de viata ta. pana acum nu dadeai doi bani pe ea. putea sa te trasneasca, sa te loveasca masina, sa nu stiu... orice. nu-ti pasa. voiai doar sa mori dracului si eu nu stiam cum sa te impiedic.
-eu...
-mereu ai fost asa. de cand eram micute amandoua. mi se parea ca esti nebuna la un moment dat.
-n-am realizat asta...
-niciodata n-ai fost fericita aici, parca nu-ti gas...
-nu-mi gaseam locul.
-dar acum...
-acum l-am gasit. nu vreau sa plec. nu vreau sa-l las aici, sa suporte singur totul. nu vreau sa mai treaca printr-o singura depresie, nici macar sa atinga tristetea daca nu sunt langa el. nu vreau sa scuture o singura lacrima din el, daca nu sunt acolo sa o prind, sa o sterg. nu vreau sa-l dezamagesc si mai ales nu vreau sa nu-l iubeasca nimeni.
-dar il iubesc multi oameni.
-il iubesc in felul lor, dar niciodata asa cum vrea el. eu pot sa-l iubesc asa cum vrea fara sa-mi spuna, fara sa ceara. stiu. pur si simplu stiu cand vrea ceva, sau cand nu e bine, cand vrea sa ramana singur... si atunci ma tem...
-de ce te temi?
-de singuratatea lui. stii, in singuratate totul o ia razna. parca definitia singuratatii cuprinde cuvintele "depresie", "durere", "ura", "lacrimi" si tot ce nu-ti face bine.
-delirezi.
-tot timpul. nu vreau sa-l las in pace si vreau sa vorbesc tot timpul cu el ca sa-i demonstrez ca nu urmaresc ceva la el, nu vreau placere carnala, sau alte rahaturi. daca as petrece o singura zi, doar cu el, fara nimic altceva, nici macar sa-l ating, doar sa stam intre patru pereti sa ne uitam unu la altu, sa nu ne vorbim, as fi fericita. iar daca l-as prinde de mana, m-as numi primul om care a atins perfectiunea, primul om cu adevarat fericit.
-m-au trecut fiorii.
-de ce?
-cine esti?
-ce?
-unde-i sora mea? unde-i nebuna cu dorinte suicidale? ce-ai facut cu ea?
-termina...
-nici nu stii cat il iubesc!
-poftim?!
-e pentru prima data cand te vad fericita, pentru prima data cand razi din suflet fara sa te prefaci. pentru prima data cand viata ta are un rost. stiu ca ma iubesti si pe mine si pe ceilalti, dar... noi nu valoram mai nimic in fata lui.
-nu-i adevarat.
-ba da. stii cand nu esti cu el, te gandesti la el. iar cand vorbesti cu el, parca toata camera se umple cu lumina. radiezi. intelegi? ra-di-ezi!
-nu...
-ba da...
-eu doar il iubesc...

e pentru tine

e pentru tine si sora ta cea moarta,
e pentru viata mult prea incarcata,
e pentru sangele meu luat din al tau,
e pentru sufletul nostru greu.
e pentru timpul petrecut impreuna,
e pentru secolele in care ne-am cautat,
e pentru visele in care mi-ai cantat,
e pentru noi, surioara.
e pentru dragostea ce ti-o port
si pentru gratia cu care pasesti,
e pentru demonii din al nostru corp
si pentru ingerii ce ne pazesc.
e pentru focul ce-n tine arde,
si pentru vantul din mine,
e pentru apa din pamantul sacru
si chintesenta nemuririi.
e pentru tine sufletul meu,
e pentru tine...

vineri, 4 iunie 2010

in lumea noastra

cum sa-mi zici ca te inspir, prin simplul fapt ca exist?
cum sa ma iubesti, doar ca ma iubesti si atat?

"te iubesc si punct."

virgula, dragul meu. nu e punct. acum te corectez.
vine virgula si cuvintele mele:

"eu te iubesc mai mult."
[care ar deveni "tu ma iubesti mai mult"]


recita-mi iarasi poezii marunte, scrise de genii nebuni,
de morti al caror cuvinte au trait mai mult decat ei.
eu iti voi canta cand stelele cad,
cand un nou suflet se stinge.
ma vei ajuta sa adun sufletele si fum,
in sticlutele noastre imbacsite cu parfum de moarte.

imi vei colora visele, cand inspiratia va disparea,
iar eu te voi ajuta sa vezi lumea in alb si negru.
voi fi grafitul tau si radiera din mana stanga,
pe foaia din fata ta.
vom trage linii impreuna si vom coopera,
ca romeo si julieta.
vom desena o viata mai buna, in care insectele nu exista,
cerul e mereu intunecat, iar florile n-au miros.
vom crea muzica plina cu dezacorduri si vom ruina planeta.
vom instala depresia si ura in inimile tuturor,
iar noi ne vom imbata cu suferinta lor, iubindu-ne.
dupa ce vom cuceri lumea noastra imaginara,
vom dori ceva mai mult. dar eu...
eu voi trai cu teama in suflet.

imi vei fi furat.
imi vei fura si inima, si dragostea.
ma vei lasa secata, trista, suferind.
voi deveni un locuitor al lumii noastre,
a lumii mele.

sâmbătă, 29 mai 2010

de data asta nu

pot. trebuie sa pot. nu am sa profit de ocazie. nu am sa mai profit de mine. s-a terminat.
de acum sunt puternica. nu te mai las sa ma distrugi bucata cu bucata.

-te deranjez?
-nu.
-plec daca vrei.
-nu! ramai. te rog.
-bine.
s-a intins langa ea in pat. si-a strecurat mana dupa umarul ei.

nu. nu pot sa rezist. nu pot. il vreau atat de mult. vreau atat de mult sa-i simt inima batand pe pieptul meu, suprapunandu-se cu a mea.
nu. trebuie. trebuie sa rezist.

s-a sprijinit in coate si se uita la el. parul lui ii curgea peste fata. i l-a dat la o parte.
a privit-o in ochi.

nu. te rog inchide-ti ochii. nu te mai uita la mine. si asa mi-e greu sa lupt. de tine mi-e cel mai frica. in fata ta cad mereu rapusa de sentimente.

-te urasc.
-de ce?
-pentru ca nu pot scapa, nu pot trece peste tine.
-dar nu vreau...
-nici eu. nu inteleg de ce sunt asa in preajma ta. in mod normal i-as scupia intre ochi pe cei care mi-ar face ce mi-ai facut tu. dar nu, eu mereu ma intorc la tine. habar nu ai cat de mult te...
-ma iuebesti?
-nu. te urasc.
-nu te cred.
si-a trantit capul pe perna. se uita in tavan.

oriunde mai bine decat in ochii tai.

-stii ca o sa te sarut. nu?
-da. stiu.
-si nu faci nimic?
-ce sa fac?
-nimic...

isi misca degetele in parul ei, apoi ii intoarse fata spre el. se ridica deasupra ei, sprijinindu-se in cot. apoi o rapuse cu privirea.

e ca atunci. ca in zilele in care imi spuneai "te iubesc" si chiar simteai asta. inca ma mai iubesti, nu?

a continuat sa-l priveasca pret de cateva secunde, care i s-au parut ore. si-a pus palmele pe fata lui.a continuat sa-l priveasca...
s-a apropiat de ea.

nu. te rog nu. stii bine ca nu ma pot opri. te rog.

buzele lor au format o singura inima, care batea la unison. un singur puls, in ambele trupuri. un ritm accelerat al respiratiei. o dorinta stinsa si o dorinta aprinsa. inca una sfaramata.

nu.nu ma pot opri. trebuie. trebuie sa ma opresc.

degetele lui se plimbau pe spatele ei, apoi inapoi spre ochi, spre obraji, spre urechi. ramaneau suspendate in par. buzele ii coborau pe gat.

trebuie sa ma opresc.
te rog opreste-te! te rog.

pieptul lui se lipea de sanii ei, inima langa inima.

-opreste-te.
-imi cer scuze.
-nu-ti cere scuze. nu e vina ta.
-ba da e.
-ba nu e. daca...
-taci. chiar imi pare rau.

o stranse in brate si-si cufunda nasul intre gatul ei si umar.
ea privea tavanul printre firele lor de par incurcate. o navaleau amintiri. mirosul lui nu o ajuta cu nimic. il recunostea dintr-o mie. ii venea sa planga, dar stia ca nu rezolva nimic...

de data asta nu. gata.

-stii, am renuntat la A. pentru tine si as mai renunta inca odata si inca odata. dar de data asta nu pot. nu pot sa-i fac lui L asta. nu pot.
-inteleg. imi pare rau.
-e in regula.
-nu e. acum esti suparata.
-nu sunt suparata.
-nu vreau sa ne indepartam iar.
-nu o vom face.
-il iubesti?
-da.
-cat de mult?
-mai mult decat pe tine.
-deci ma iubesti?
-enorm.


duminică, 25 aprilie 2010

nimic.

draga jurnalule,

am ramas fara pixuri si fara foi, desi, e degeaba, apa mi le-a luat pe toate. asa ca doar am sa-ti povestesc.
stii ca acu cateva saptamani am plecat de pe insula aia blestemata. mi-a facut pluta asta si inca e intreaga. am ramas fara mancare, iar apa e foarte putina. in curand voi ajunge sa beau apa asta sarata. gandul ca voi ajunge altundeva ma ajuta sa raman in viata, suficient cat sa imi alimentez psihicul.
incep sa fie valuri mari si mi-e tare teama ca ma voi intoarce pe insula mea. cred ca o sa adorm putin.

inchise ochii. era epuizata. vroia doar sa plece de acolo. trecusera ani de cand lumea uitase de ea. nimeni nu o cautase nici cand avionul se prabusi. s-a descurcat singura destul. voia sa se intoarca inapoi, la populatie, la oamenii prosti cu vise desarte. voia sa fie unul dintre ei.
incepea o noua furtuna. una dezastruoasa. un val ii intoarse pluta.
plamnanii ii erau inundati de apa sarata, iar visul in care se cufundase lua sfarsit.

o sa ies de aici. o sa lupt. o sa fiu gasita. ma voi intoarce la viata mea normala. stiu asta. simt!

incerca sa iasa la suprafata, dar nu facea decat sa cada mai adanc.

o sa lupt.o sa lupt. o sa ma intorc la tine dragul meu. o sa ma intorc. am plecat dar ma voi intoarce. stiu ca ma astepti.

o bucata de lemn o lovise peste tampla. deschise gura larg, si apa o invada. golul din ea era umplut de apa sarata, nisip.
revazu imaginea lui inca odata. zambetul lui... ii auzi vocea inca odata. apoi o alta voce, stranie, feminina. gandul ca a fost inlocuita.

nu...
NUUUUU!

incetase sase mai zbata. lupta a luat sfarsit. valurile au castigat. trupul ei plutea spre suprafata. dar golit de sentimente, de speranta, de viata.
totul a luat sfarsit.

fara tine... sunt nimic.


vineri, 26 martie 2010

o clipa

pasari, copaci, vant, masini, oameni, asfalt, zgomot, animale, animale moarte pe marginea soselei, muguri de copaci, primavara, vara, somn, inceput, dragoste, uitare, negare, oameni bolnavi, muzica, stranut, eternele cuvinte...

uneori, toate astea ma dispera. ma arunca intr-o prapastie fara fund, lasandu-ma sa cad, sa cad, sa cad... pentru o clipa as vrea sa dispara tot. sa fiu doar eu in prapastia aia, fara sa simt cum cad. sa fie intuneric, sa plutesc.
pe zi ce trece, clipa aia mi-e tot mai interzisa, tot mai indepartata.
oare imi va placea la nebunie acolo? poate n-as mai vrea sa plec niciodata... poate din cauza asta mi-e interzis sa stiu cum e. poate asa va fi viata de dupa moarte, daca o pot numi "viata".
dar ce ma fac fara foile mele albe si fara creioane? ce-o sa ma fac fara muzica? ce-o sa fac fara sa gandesc? sa fiu intr-un lapsus continuu de ganduri? fara sa mai stiu gustul tigarii? fara sa mai aud scartaitul minei de creion pe o foaie ieftina? fara sa-mi transpun gandurile in cuvinte, desene... muzica?
ar fi atat de bine sa incetez din gandit... as avea un moment de liniste.
o clipa.
atat.

vineri, 19 martie 2010

din mine




poate ca durerea asta e doar inauntru si incearca sa iasa afara...



am uitat totul. parca cineva a luat un burete si mi-a sters toata imaginea lui. ii stiu numele si stiu de existenta lui, dar nu mai stiu cum arata, cum miroase, ce voce are, cum saruta...

nimic nu era bine. stia si ea asta. si-a propus sa nu mai treaca prin asta niciodata, dar se lovea mereu si mereu de aceeasi problema. indiferent ce usa deschidea problema o lovea instantaneu.
astazi si-a porpus o zi calma, departe de agitatia orasului, departe de soarele timid al primaverii, departe de toti si toate. si-a aprins o tigara si a deschis cartea "prabusirea casei usher" a lui poe.


"tacere"... tacere. asta e tot ce primesc. tacere.
ma doare.

a inchis cartea. si-a adunat genunchii la piept si continua sa traga din tigara cu ochii atintiti intr-un punct de pe orizont. tacere...

-lara?
-da, mama.
-ce faci?
-fumez.
-inchide usa, te rog.
-bine.

s-a ridicat si-a mers spre usa. a simti o usoara adiere pe sira spinarii. a pus mana pe clanta si-a inchis usa. s-a intors si s-a rezemat de ea.se uita la carte... ii placea sa citeasca pentru a se relaxa, dar azi nu putea. voia doar sa bage tigari in ea pana nu mai putea. voia sa urle, sa planga, sa scrie, sa deseneze, sa bata pe cineva, chiar sa omoare... voia orice, dar nu putea. nimic n-o ajuta sa scape de durere.
incepea sa se sufoce... zambind.

o noua criza. de data asta n-o mai tratez. de data asta nu-mi pasa...
durerea asta vine de undeva si stiu exact de unde. vine din pieptul meu si vrea sa iasa afara. vrea sa plece de acolo. cred ca e atat de urat sa locuiesti in mine incat ai face orice sa fugi. am dreptate? totul e stramt, inghesuit, plin cu lucruri si fete nesimnificative si totusi atat de importante pentru mine, pentru sufletul meu. dar asa inghesuit, totul e prin de praf, nimeni nu mai traieste acolo. ceasornicul meu rugineste... crapa.

sufocarea s-a oprit brusc. si-a prins fata in palme si incerca sa planga. durerea era prea mare. pieptul, gatul, capul... corpul ei era amortit de durere. nu putea sa planga. era aceeasi senzatie dar nicio lacrima.

nu mai stiu...