e undeva acolo
şi n-o găsesc.
ştii?
poezia aia a ta,
fragmentată din a mea viaţă.
nu. n-are sens.
n-avea nici cotidianul meu...
şi azi încă mă întreb: a avut vreodată?
dar nu, nu. nu!
e poezia aia,
care mi-ai scris-o când ştiai c-am să cad...
să cad.
cad.
în gol.
e poezia pe care eu am citit-o sacadat,
cu lacrimi şi nodul din gât,
tremurat.
am citit-o.
am recitit-o.
şi-aş mai citi-o.
dar n-o găsesc...
nu...
am pierdut-o
şi tot ce ştiu c-a mai rămas
era...
era versu ăla în care mă descriai
că o hoaţă.
o hoaţă.
o hoaţă ce fură cărţi.
o hoaţă ce fură cărţi şi se droghează
că să scape de durere.
ştii? ştii poezia?
mai ştii anul trecut?
anul trecut ... când...
nu. anul trecut pe vremea asta, când...
atunci s-a rupt, nu?
da.
atunci am pierdut poezia.
când s-a rupt...
s-a rupt, îţi vine să crezi?
s-a rupt...
din vina mea.
Se afișează postările cu eticheta andrei. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta andrei. Afișați toate postările
duminică, 11 iulie 2010
vineri, 6 noiembrie 2009
intotdeauna
-imi pare rau.
-e tot ce stii sa faci!
-adica?
-de fiecare data cand imi faci rau, te intorci dupa o vreme spunand "imi pare rau"/ "scuza-ma". termina odata.
-stii daca nu mi-ar pasa de tine nu ti-as mai zice asta.
-stii, daca ti-ar pasa de mine nu mi-ai face asta.
-adica?
-adica eu incerc sa te ajut, sa fiu langa tine, pe cand tu... tu nici macar nu intelegi asta. faci ce-ti spun sa nu faci, apoi vii si mi te plangi. eu iti zic adevarul, iar tu te superi spunand ca nu-ti pasa. si in final, te intorci dupa o vreme de liniste, in care nici macar nu stiu ce se intampla cu tine si spui ca-ti pare rau.
-stii, sincer daca as avea alte cuvinte, ti-as spuneo altfel.da? scuza-ma ca nu sunt o desteapta cu un IQ care sa dea pe afara. dar nu! eu n-am fost crescuta asa, eu am crescut singura, ai uitat? ah, stai. nu ti-am spus, am fost prea ocupata gandindu-ma ca de acum in colo o sa fiu fericita, si n-o sa mai regret nimic, niciodata. pfff. si-am luat teapa.
-iar incepi...
-du-te naibii. nu incep iar. tu incepi iar. ma iei cu sfaturile tale super mega ajutatoare de nimic, ca sa ma enervezi degeaba.
-poftim?!
-exact asa e. stii ceva?
-du-te dracu'!
-mi-ai citit gandurile.
n-am vrut sa sune asa. niciodata nu vreau sa sune cum suna. intotdeauna dau cu batu-n balta, in fata lui.da nu stiu... il iubesc in felul meu, si ma bucur ca-l cunosc. e cel mai bun lucru care mi s-a intamplat in ultimile 6-7 luni, iar acum dau cu picioarele in tot. nu vreau sa ma mai cert cu el, dar ma enerveaza la culme ca are dreptate. intotdeauna are.
superb! superb! genial frate! iar m-am certat cu ea. e o incapatanata si jumatate. dar intr-un fel, mi-e dor de ea, cum era la inceput, inainte de acel... accident. am vazut-o murind in mainile mele, si n-am putut zice nimic. mi-a cusut buzele cu lacrimile ei si m-a durut pana la inima. as fi vrut sa nu se fi intamplat nimic vara asta. as fi vrut sa nu ne certam si sa fim ca atunci... sa radem, sa ma trezeasca citindu-mi-l pe cartarescu, sau pe cioran. mi-ar fi placut s-o aud cum imi citeste povestile scrise de ea, care deveneau tot mai calduroase si fericite, pe zi ce trece.
apoi totul a disparut. nu stiu de ce am tacut atata timp, de l-am petrecut fara sa-i aud macar vocea. de fapt stiu. m-a enervat cand l-am sunat intr-o dupa masa, ca sa auda ce-mi spun valurile. el nu mi-a raspuns. dupa ce m-am intors acasa, a vorbit cu mine si mi-a zis ca vroia sa vada ce mai face si printr-o nu stiu ce minune, mi-a zis ca ii e dor de mine. ma-am bucurat, dar ma durut in acelasi timp. stiam ca nimic nu va avea sa fie la fel, pentru ca eu am darul de a nu uita ce nu-mi place, nici daca vreau asta... si nu mai are rost...
nu mai are niciun rost! am s-o sun, si-am sa-i spun ca totul e gata. nu mai vreau sa aud de ea, m-am saturat de ifosele ei. pun piciorul in prag. am o prietena la care tine enorm, sunt un student boboc, si am toata viata inainte. n-am sa ma impiedic de copila asta la orice pas.
am sa-l sun sa incerc sa-i spun ce inseamna pentru mine, chiar daca... probabil nu-i va mai pasa. n-am sa-i zic cat de rau imi pare, am sa-i zic doar ca-l iubesc si ca n-am de gand sa-i stric viata. am sa-i spun ca-l las in pace...
-stii, eu...
-nu. stai.
-vreau sa-ti zic ceva.
-si eu.
-de fapt si tu primul.
-nu. zi tu. vreau sa te ascult.
-si eu vreau sa te ascult, chiar daca probabil e pentru ultima oara.
-ce? ce-o sa faci? lara, n-am chef de prostiile astea.
-andrei, nu stiu... nu mai are rost. n-am sa fac nicio prostie. am sa-mi vad de viata mea, si tu de a ta. e okay?
-e... nu stiu. da. adica, asta vrei tu?
-nu.
-cred ca nici eu.
-andrei, chiar imi pare rau, si stiu ca te voi enerva iar si iar, si te voi lasa balta cum fac de obicei, dar...
-nu te pot schimba. nu am cum. desi mi-e dor de lara care o cunosteam eu.
-si mie mi-e dor de ea, dar a murit. a murit...
-lara, nu mai plange. stiu cand a murit, dar deaia sunt aici, s-o aduc inapoi. vorbim metaforic aici. da?
-da...
-lara?
-lara?
-lara
-iar plangi, sau iar nu mai ai chef de mine. esti incurabila.
intotdeauna am chef de tine. din cauza ta zambesc ca o tampita de fiecare data cand ma gandesc la tine.
pt C.
-e tot ce stii sa faci!
-adica?
-de fiecare data cand imi faci rau, te intorci dupa o vreme spunand "imi pare rau"/ "scuza-ma". termina odata.
-stii daca nu mi-ar pasa de tine nu ti-as mai zice asta.
-stii, daca ti-ar pasa de mine nu mi-ai face asta.
-adica?
-adica eu incerc sa te ajut, sa fiu langa tine, pe cand tu... tu nici macar nu intelegi asta. faci ce-ti spun sa nu faci, apoi vii si mi te plangi. eu iti zic adevarul, iar tu te superi spunand ca nu-ti pasa. si in final, te intorci dupa o vreme de liniste, in care nici macar nu stiu ce se intampla cu tine si spui ca-ti pare rau.
-stii, sincer daca as avea alte cuvinte, ti-as spuneo altfel.da? scuza-ma ca nu sunt o desteapta cu un IQ care sa dea pe afara. dar nu! eu n-am fost crescuta asa, eu am crescut singura, ai uitat? ah, stai. nu ti-am spus, am fost prea ocupata gandindu-ma ca de acum in colo o sa fiu fericita, si n-o sa mai regret nimic, niciodata. pfff. si-am luat teapa.
-iar incepi...
-du-te naibii. nu incep iar. tu incepi iar. ma iei cu sfaturile tale super mega ajutatoare de nimic, ca sa ma enervezi degeaba.
-poftim?!
-exact asa e. stii ceva?
-du-te dracu'!
-mi-ai citit gandurile.
n-am vrut sa sune asa. niciodata nu vreau sa sune cum suna. intotdeauna dau cu batu-n balta, in fata lui.da nu stiu... il iubesc in felul meu, si ma bucur ca-l cunosc. e cel mai bun lucru care mi s-a intamplat in ultimile 6-7 luni, iar acum dau cu picioarele in tot. nu vreau sa ma mai cert cu el, dar ma enerveaza la culme ca are dreptate. intotdeauna are.
superb! superb! genial frate! iar m-am certat cu ea. e o incapatanata si jumatate. dar intr-un fel, mi-e dor de ea, cum era la inceput, inainte de acel... accident. am vazut-o murind in mainile mele, si n-am putut zice nimic. mi-a cusut buzele cu lacrimile ei si m-a durut pana la inima. as fi vrut sa nu se fi intamplat nimic vara asta. as fi vrut sa nu ne certam si sa fim ca atunci... sa radem, sa ma trezeasca citindu-mi-l pe cartarescu, sau pe cioran. mi-ar fi placut s-o aud cum imi citeste povestile scrise de ea, care deveneau tot mai calduroase si fericite, pe zi ce trece.
apoi totul a disparut. nu stiu de ce am tacut atata timp, de l-am petrecut fara sa-i aud macar vocea. de fapt stiu. m-a enervat cand l-am sunat intr-o dupa masa, ca sa auda ce-mi spun valurile. el nu mi-a raspuns. dupa ce m-am intors acasa, a vorbit cu mine si mi-a zis ca vroia sa vada ce mai face si printr-o nu stiu ce minune, mi-a zis ca ii e dor de mine. ma-am bucurat, dar ma durut in acelasi timp. stiam ca nimic nu va avea sa fie la fel, pentru ca eu am darul de a nu uita ce nu-mi place, nici daca vreau asta... si nu mai are rost...
nu mai are niciun rost! am s-o sun, si-am sa-i spun ca totul e gata. nu mai vreau sa aud de ea, m-am saturat de ifosele ei. pun piciorul in prag. am o prietena la care tine enorm, sunt un student boboc, si am toata viata inainte. n-am sa ma impiedic de copila asta la orice pas.
am sa-l sun sa incerc sa-i spun ce inseamna pentru mine, chiar daca... probabil nu-i va mai pasa. n-am sa-i zic cat de rau imi pare, am sa-i zic doar ca-l iubesc si ca n-am de gand sa-i stric viata. am sa-i spun ca-l las in pace...
-stii, eu...
-nu. stai.
-vreau sa-ti zic ceva.
-si eu.
-de fapt si tu primul.
-nu. zi tu. vreau sa te ascult.
-si eu vreau sa te ascult, chiar daca probabil e pentru ultima oara.
-ce? ce-o sa faci? lara, n-am chef de prostiile astea.
-andrei, nu stiu... nu mai are rost. n-am sa fac nicio prostie. am sa-mi vad de viata mea, si tu de a ta. e okay?
-e... nu stiu. da. adica, asta vrei tu?
-nu.
-cred ca nici eu.
-andrei, chiar imi pare rau, si stiu ca te voi enerva iar si iar, si te voi lasa balta cum fac de obicei, dar...
-nu te pot schimba. nu am cum. desi mi-e dor de lara care o cunosteam eu.
-si mie mi-e dor de ea, dar a murit. a murit...
-lara, nu mai plange. stiu cand a murit, dar deaia sunt aici, s-o aduc inapoi. vorbim metaforic aici. da?
-da...
-lara?
-lara?
-lara
-iar plangi, sau iar nu mai ai chef de mine. esti incurabila.
intotdeauna am chef de tine. din cauza ta zambesc ca o tampita de fiecare data cand ma gandesc la tine.
pt C.
miercuri, 10 iunie 2009
dincolo de soare
stii, m-am cam plictisit sa nu pot vorbi cu tine.
adica sa ma cauti si eu sa nu-ti pot raspunde, ca mai apoi sa uit ca trebuia sa te sun.
ma enerveaza la culme ca te sun exact in momentul in care nu-mi poti vorbi. de-ai stii ce dor mi-e de vocea ta...
tot ce ti-am descris despre tine, despre vocea ta, e ca seamana cu a cuiva, un cineva din trecutul meu, care mi-a facut mult rau. un idiot care a avut tupeul de a-mi arata cu ce se mananca dragostea. e tare aiurea ca iti seamana atat glasul cu a acelei persoane, cat si chipul va e aproape identic. partea frumoasa e ca TU esti atat de diferit. esti mult mai... perfect!
astazi ascultam o piesa foarte frumoasa, oarecum acustica. ni se potriveste putin, desi "potrivirea" asta e doar in mintea mea. imi place sa cred ca ti putin, putin la mine.
azi ii scriam pe mess[ pentru ca in ziua de azi scrisorile sunt demodate si sunt mai scumpe ca internetu. adolescentii dracului! cu tot cu internetu lor!], si el scria altceva. pur si simplu ne scriam despre ce-am realizat noi doi in ultimile zile, si de ce nu ne-am raspuns la telefoane. ciudat e faptul ca niciunul nu intrebase "ce mai faci?" sau "ce-ai facut la scoala?". el imi vorbea de piese de tratru, eu de muzica. el imi explica cum a regizat o piesa si eu ii scriam ca mi-am gasit un loc de munca. i-am trimis o piesa, iar el a "refuzat" sa o asculte, fiind in graba, si probabil pentru ca-l prost-dispunea. sincer, imi pare rau. a plecat repede, la teatru [sper ca a iesit bine] si mi-a lasat niste randuri atat de grele si simple incat mi-au umplut ochii de lacrimi reci si mult prea sarate.
erau exact ca niste randuri dintr-o ultima scrisoare...
desi, stiu ca n-ar fi ultima, nici daca as fi murit in clipa asta.
oare cum e dincolo de soare?
daca as putea te-as lua cu mine, sa aflam.
ce zici? am juca propria noastra piesa de teatru.
stiu ca as da orice sa sa stam fata in fata. sa te vad cum iti intorci privirea de fiecare data cand te fixez cu a mea. mi-ar place sa impartim aceeasi banca. sa ajungeam, ca de fiecare data, la aceeasi concluzie, razand pana la epuizare. mi-ar place sa pot dormi in camera alaturata tie, stiind ca e doar un perete ce ne desparte, nu sute de kilometri. sa ne trezim dimineata cu fetele umflate de somn, sau cu cearcane adanci, cu parul ciufulit, ascultandu-ti comentariile gen "eu am parul mai lung ca al tau!" sau "ce moaca ai dimineata.". cred ca as intra in pamant de rusine, si-n acelasi timp cred ca as rade in hohote, scotandu-ti limba. de fapt, cred ca mi-ai intoarce gestul... copil nebun.
ce-mi place atat de mult la tine? cine esti tu?
imi vine sa scriu romane despre ochii tai nebuni, despre zambetul tau inconfundabil, despre cum urasti cafeaua si viciile oamenilor, despre ce muzica asculti, despre cat de mult iti place teatrul si literatura, intr-un cuvant: despre tine.
cand vorbesc cu tine, simt ca n-am nevoie de aripi pentru a zbura, pentru a ma simti speciala. cred ca am nevoie doar de un strop acustic al vocii tale, pe care sa-l sorb zilnic, pentru a zbura.
iti multumesc ca existi, si-ti multumesc ca mi-esti prieten.
adica sa ma cauti si eu sa nu-ti pot raspunde, ca mai apoi sa uit ca trebuia sa te sun.
ma enerveaza la culme ca te sun exact in momentul in care nu-mi poti vorbi. de-ai stii ce dor mi-e de vocea ta...
tot ce ti-am descris despre tine, despre vocea ta, e ca seamana cu a cuiva, un cineva din trecutul meu, care mi-a facut mult rau. un idiot care a avut tupeul de a-mi arata cu ce se mananca dragostea. e tare aiurea ca iti seamana atat glasul cu a acelei persoane, cat si chipul va e aproape identic. partea frumoasa e ca TU esti atat de diferit. esti mult mai... perfect!
astazi ascultam o piesa foarte frumoasa, oarecum acustica. ni se potriveste putin, desi "potrivirea" asta e doar in mintea mea. imi place sa cred ca ti putin, putin la mine.
azi ii scriam pe mess[ pentru ca in ziua de azi scrisorile sunt demodate si sunt mai scumpe ca internetu. adolescentii dracului! cu tot cu internetu lor!], si el scria altceva. pur si simplu ne scriam despre ce-am realizat noi doi in ultimile zile, si de ce nu ne-am raspuns la telefoane. ciudat e faptul ca niciunul nu intrebase "ce mai faci?" sau "ce-ai facut la scoala?". el imi vorbea de piese de tratru, eu de muzica. el imi explica cum a regizat o piesa si eu ii scriam ca mi-am gasit un loc de munca. i-am trimis o piesa, iar el a "refuzat" sa o asculte, fiind in graba, si probabil pentru ca-l prost-dispunea. sincer, imi pare rau. a plecat repede, la teatru [sper ca a iesit bine] si mi-a lasat niste randuri atat de grele si simple incat mi-au umplut ochii de lacrimi reci si mult prea sarate.
erau exact ca niste randuri dintr-o ultima scrisoare...
desi, stiu ca n-ar fi ultima, nici daca as fi murit in clipa asta.
oare cum e dincolo de soare?
daca as putea te-as lua cu mine, sa aflam.
ce zici? am juca propria noastra piesa de teatru.
stiu ca as da orice sa sa stam fata in fata. sa te vad cum iti intorci privirea de fiecare data cand te fixez cu a mea. mi-ar place sa impartim aceeasi banca. sa ajungeam, ca de fiecare data, la aceeasi concluzie, razand pana la epuizare. mi-ar place sa pot dormi in camera alaturata tie, stiind ca e doar un perete ce ne desparte, nu sute de kilometri. sa ne trezim dimineata cu fetele umflate de somn, sau cu cearcane adanci, cu parul ciufulit, ascultandu-ti comentariile gen "eu am parul mai lung ca al tau!" sau "ce moaca ai dimineata.". cred ca as intra in pamant de rusine, si-n acelasi timp cred ca as rade in hohote, scotandu-ti limba. de fapt, cred ca mi-ai intoarce gestul... copil nebun.
ce-mi place atat de mult la tine? cine esti tu?
imi vine sa scriu romane despre ochii tai nebuni, despre zambetul tau inconfundabil, despre cum urasti cafeaua si viciile oamenilor, despre ce muzica asculti, despre cat de mult iti place teatrul si literatura, intr-un cuvant: despre tine.
cand vorbesc cu tine, simt ca n-am nevoie de aripi pentru a zbura, pentru a ma simti speciala. cred ca am nevoie doar de un strop acustic al vocii tale, pe care sa-l sorb zilnic, pentru a zbura.
iti multumesc ca existi, si-ti multumesc ca mi-esti prieten.
duminică, 3 mai 2009
discutie online: femeia
"il cunosc" pe C de vreo 4 zile. a dat de mine pe vreo pagina de internet si-am inceput sa palavragim nimicuri si de toate.
C e un artist al literelor, un tip dragut pe care il imbolnavesc cu narcisism. sunt contagioasa rau.
avem multe in comun si probabil si mai multe despre care n-am vorbit, inca.
deviem de la un subiect la altul, revenind la primul apoi la al patrulea, la al doilea. e o harababura amuzanta si interesanta.
ma rog, ideea e ca, avem niste "musafiri nepoftiti" in noi. pe al lui il cheama "andrei" pe al meu "lara". faza e caaaa andrei i-a picat cu tronc larei. as vrea sa taca si sa nu-mi mai vorbeasca de el. e tare enervanta cand imi bazaie intr-una, in capul meu plin de ea.
"-stii. ma intreb uneori daca andrei ar deveni femeie, oare cum ar fi?
-acum il travestesti? lasa-l acolo, barbat. femeia nu e interesanta.
-ba da e. ma inspira.
-ete na! femeia e o fiinta oribila.
-nu-i adevarat.
-lasa-ma sa termin! stiu ce vorbesc.
-da, tu! artisto!
-da eu, artista. mna lasa-ma.
-continua.
-d-d-d-deci... iar ma bal-bal-balbai!
-vezi ca o iau ca apropo.
-ia-o cum vrei! femeia n-are cu ce sa fie mai speciala! adica uita-te la ea. o pereche de sani, uneori prea mari, alteori prea mici, alteori nedoriti. celulita gratuita fara sa o ceri si de care nu poti scapa. ascunde imperfectiunea sub fondul de ten si alte cacaturi de genu. se hraneste cu invidia altora.
-lasa sanii aia. femeia e...
-taci. deci femeia se streseaza sa ajunga in top si odata ajunsa acolo nu vrea sa mai plece. se hraneste cu, caderea altor femei. se foloseste de frumusete si de toate armele ascunse, pentru a distruge...
-da' si tu esti femeie. si tu esti in top.
-ete fas. eu n-am cerut sa fiu femeie, cu atat mai mult sa urc in topul ala nenorocit. n-am cerut sa fiu frumoasa, populara sau narcisista.
-tu esti intr-un alt fel de top.
-adica?
-topul tau e acolo printre cartile lui cartarescu, printre paginile murdarite de creioane, printre liniile ce sublineaza frazele interesante pentru tine. esti cea care iubeste cartea, o traieste s-apoi ascunde o parte din ea in carte."
am tacut din gura.
sincer ma bucuram ca nu putea sa vada cum sangele mi-a indundat obrajii, ca n-a putut sa vada cum fiorii mi-au electrocutat trupul. ma bucur ca am tacut un timp, altfel ajungeam sa ma balbai iar.
e asa de enervant! cand ma rusinez, cand imi place de cineva, automat incep sa ma balbai si sa-mi pierd echilibru. asta, de cand lara traieste.
totusi, in ochii mei femeia e doar un doggerman ascuns in spatele unui pui de caine, mic si dragalas. e gata sa te sfasaie in bucati la cea mai mica greseala.
C e un artist al literelor, un tip dragut pe care il imbolnavesc cu narcisism. sunt contagioasa rau.
avem multe in comun si probabil si mai multe despre care n-am vorbit, inca.
deviem de la un subiect la altul, revenind la primul apoi la al patrulea, la al doilea. e o harababura amuzanta si interesanta.
ma rog, ideea e ca, avem niste "musafiri nepoftiti" in noi. pe al lui il cheama "andrei" pe al meu "lara". faza e caaaa andrei i-a picat cu tronc larei. as vrea sa taca si sa nu-mi mai vorbeasca de el. e tare enervanta cand imi bazaie intr-una, in capul meu plin de ea.
"-stii. ma intreb uneori daca andrei ar deveni femeie, oare cum ar fi?
-acum il travestesti? lasa-l acolo, barbat. femeia nu e interesanta.
-ba da e. ma inspira.
-ete na! femeia e o fiinta oribila.
-nu-i adevarat.
-lasa-ma sa termin! stiu ce vorbesc.
-da, tu! artisto!
-da eu, artista. mna lasa-ma.
-continua.
-d-d-d-deci... iar ma bal-bal-balbai!
-vezi ca o iau ca apropo.
-ia-o cum vrei! femeia n-are cu ce sa fie mai speciala! adica uita-te la ea. o pereche de sani, uneori prea mari, alteori prea mici, alteori nedoriti. celulita gratuita fara sa o ceri si de care nu poti scapa. ascunde imperfectiunea sub fondul de ten si alte cacaturi de genu. se hraneste cu invidia altora.
-lasa sanii aia. femeia e...
-taci. deci femeia se streseaza sa ajunga in top si odata ajunsa acolo nu vrea sa mai plece. se hraneste cu, caderea altor femei. se foloseste de frumusete si de toate armele ascunse, pentru a distruge...
-da' si tu esti femeie. si tu esti in top.
-ete fas. eu n-am cerut sa fiu femeie, cu atat mai mult sa urc in topul ala nenorocit. n-am cerut sa fiu frumoasa, populara sau narcisista.
-tu esti intr-un alt fel de top.
-adica?
-topul tau e acolo printre cartile lui cartarescu, printre paginile murdarite de creioane, printre liniile ce sublineaza frazele interesante pentru tine. esti cea care iubeste cartea, o traieste s-apoi ascunde o parte din ea in carte."
am tacut din gura.
sincer ma bucuram ca nu putea sa vada cum sangele mi-a indundat obrajii, ca n-a putut sa vada cum fiorii mi-au electrocutat trupul. ma bucur ca am tacut un timp, altfel ajungeam sa ma balbai iar.
e asa de enervant! cand ma rusinez, cand imi place de cineva, automat incep sa ma balbai si sa-mi pierd echilibru. asta, de cand lara traieste.
totusi, in ochii mei femeia e doar un doggerman ascuns in spatele unui pui de caine, mic si dragalas. e gata sa te sfasaie in bucati la cea mai mica greseala.
joi, 30 aprilie 2009
buna, ma numesc andrei
si uite-ma aici, asternand un suflet pe foaie...
ma numesc andrei, am douazeci si patru de ani, sunt ardelean si nu-mi pasa. sunt casatorit de un an, cu andreea, o alta ardeleanca caruia ii pasa de acest lucru si uraste ungurii.
la cinspe' ani, intrasem la un liceu bun si eram nevoit sa fac naveta din tarnaveni pana in targu mures. colegii mei aratau ciudat, de fapt erau niste ciudati cu fite si pretentii. primii doi ani au trecut ca vantul: am inceput sa ies cu lumea, apoi m-am bagat intr-o trupa locala de rock.
la saptespe' ani, am cunoscut-o pe andreea. mergem la repetitii,cu restul trupei. ea era in statie, astepta autobuzul. colegul meu ovidiu intrase in vorba cu ea. se cunosteau.
a trecut o luna, in care ne-am tot vazut, fara sa ne vorbim. imi zambea tot timpul, pana intr-o seara. eram mai multi la masa si ea s-a asezat langa mine. n-am facut cunostinta, ne stiam deja. apoi brusc s-a apropiat de mine si-am sarutat-o. s-a tras, iar eu, abia apoi observand ca se intinse spre anca, sa-si ia o tigara, m-am inrosit. dar partea frumoasa abia apoi a inceput. m-a sarutat si ea.
am fost impreuna trei saptamani. trei saptamani in care nu ne-am vazut 2 zile. totul mergea perfect, insa eu... eu nu puteam s-o iubesc.
nu m-a lasat in pace nici dupa despartire. a continuat sa ma bata la cap, sa iesim, apoi brusc, a disparut din peisaj. nu ma mai cauta, nu ma mai suna, nu mai exista nimic. mi-era greu sa cred ca renuntase la mine, poate din cauza, ca ma obisnuisem deja... dar, am cautat-o eu. mi-a placut foarte mult ca era fericita de fiecare data cand vorbea cu mine. de fapt, n-am cunoscut niciodata partea depresiva din ea. mereu era fericita, in jurul meu...
am luat o pauza de jumatate de an, in care ea se cuplase cu doi tipi, incercand [banuiesc] sa ma uite. n-a mers bine cu primul, a ajuns sa-l insele cu... mine. iar cu al doilea... pai, cu el, si-a cam pierdut din puritate. nu m-a deranjat, chiar ma bucuram ca incerca sa-si refaca viata, insa abia atunci am vazut urmele depresiei: slabise, avea cearcane, devenea urata si plangea mai tot timpul, dar continua sa zambeasca de fiecare data cand ma vedea. a luat o pauza apoi. n-a mai vrut nimic. a incercat sa se regenereze, dar n-a prea reusit. atunci am profitat de ocazie, si i-am lins fiecare rana deschisa... am ramas langa ea, pentru ca era singura persoana care ma accepta asa cum sunt, care imi spunea verde in fata ce simte si ceea ce crede. imi placea de ea.
uneori, stau si ma gandesc cat de tare a durut-o cand ne-am despartit, cat de tare a durut-o cand a aflat adevaratul motiv al despartirii, cat de tare a durut-o cand i-am spus ca n-o iubesc, si cata putere a pierdut incercand sa ma tina langa ea, acceptand "nu te iubesc-urile mele" si iesirile mele rebele.
ea zice ca n-a durut-o nimic si ca a meritat sa lupte. n-o cred, dar e fericita.
am sarbatorit un an, apoi doi, apoi trei, dupa care ne-am mutat in cluj.
dupa inca trei ani, m-am descis s-o cer in casatorie. a fost ciudat...
iesea de la ore, incercand sa-si tina plansele, geanta si cafeaua, pentru a-mi raspunde mie la telefon. a sfarsit cazand in genunchi, in fata facultatii. am fugit spre ea si-am inceput s-o ajut. era suparata pentru nota care o primise la ultimul examen. observa ca desenele ei erau pline de cafea, la fel ca hainele sale. a inceput sa injure si sa-i trimita pe profi la dracu-n praznic. era hilara. ar fi trebuit s-o vedeti: in niste bocanci masivi, imbracata cu o rochita neagra din bumbac, cu parul prins in coc cu o pensula murdara, o geanta mare si urata plina cu ace si insigne si ciorapii ei proaspat rupti in genunchi. era bruneta, cu suvite roscate, ochii verzi si urechile ciuruite de cercei. tipa si injura de mama dracului, incepand sa planga. i se intinse rimelul pe obraji, facand-o sa arete ca un arlechin. era asa de draguta. cred ca asta imi placea la ea: nu-i era frica sa fie EA, si nici sa faca ce-o taie capu, oriunde ar fi. am prins-o de mana, i-am zambit si i-am spus c-o iubesc. mutise brusc, iar lacrimile curgeau si mai tare. incepuse sa tremure, devenind palida.
"-e prima data cand spui asta...
-stiu... si asta nu e tot.
-adica?
-vreau sa-mi petrec viata alaturi de tine, bineinteles daca vrei si tu asta.
-adica, tu... pe mine. adica eu, tu, noi... adica....
-adica te cer in casatorie.
-esti sigur ca asta vrei?
-nu asta era raspunsul la care ma asteptam, dar da. eu sunt sigur.
-si eu vreau."
cazuse inapoi in genunchi, strangandu-ma in brate. ne-am casatorit dupa trei luni, in vara.
casnicia nu parea un lucru atat de oribil precum ma avertizasera ceilalti, iar andreea nu parea sa-mi faca viata dificila, ba chiar ma lasa mai liber decat ne permitea certificatul de casatorie, si cu toate astea, n-am vrut s-o insel.
o lovise ideea de a avea copii. nu vroia sa mai astepte.
dupa noua luni, in luna iunie, andreea nascu o fetita.
cand am luat-o prima data in brate mi-am dat seama cat de frumoasa era. nu-mi venea sa cred ca e copilul meu. nu-mi venea sa cred ca e o parte din mine! care parte din mine e asa frumoasa? eu zic ca a luat tot ce era mai frumos din andreea: ochii ei, buzele ei, nasul ei, totul.
era copilul meu. sange din sangele meu.
ma numesc andrei, am douazeci si patru de ani, sunt ardelean si nu-mi pasa. sunt casatorit de un an, cu andreea, o alta ardeleanca caruia ii pasa de acest lucru si uraste ungurii.
la cinspe' ani, intrasem la un liceu bun si eram nevoit sa fac naveta din tarnaveni pana in targu mures. colegii mei aratau ciudat, de fapt erau niste ciudati cu fite si pretentii. primii doi ani au trecut ca vantul: am inceput sa ies cu lumea, apoi m-am bagat intr-o trupa locala de rock.
la saptespe' ani, am cunoscut-o pe andreea. mergem la repetitii,cu restul trupei. ea era in statie, astepta autobuzul. colegul meu ovidiu intrase in vorba cu ea. se cunosteau.
a trecut o luna, in care ne-am tot vazut, fara sa ne vorbim. imi zambea tot timpul, pana intr-o seara. eram mai multi la masa si ea s-a asezat langa mine. n-am facut cunostinta, ne stiam deja. apoi brusc s-a apropiat de mine si-am sarutat-o. s-a tras, iar eu, abia apoi observand ca se intinse spre anca, sa-si ia o tigara, m-am inrosit. dar partea frumoasa abia apoi a inceput. m-a sarutat si ea.
am fost impreuna trei saptamani. trei saptamani in care nu ne-am vazut 2 zile. totul mergea perfect, insa eu... eu nu puteam s-o iubesc.
nu m-a lasat in pace nici dupa despartire. a continuat sa ma bata la cap, sa iesim, apoi brusc, a disparut din peisaj. nu ma mai cauta, nu ma mai suna, nu mai exista nimic. mi-era greu sa cred ca renuntase la mine, poate din cauza, ca ma obisnuisem deja... dar, am cautat-o eu. mi-a placut foarte mult ca era fericita de fiecare data cand vorbea cu mine. de fapt, n-am cunoscut niciodata partea depresiva din ea. mereu era fericita, in jurul meu...
am luat o pauza de jumatate de an, in care ea se cuplase cu doi tipi, incercand [banuiesc] sa ma uite. n-a mers bine cu primul, a ajuns sa-l insele cu... mine. iar cu al doilea... pai, cu el, si-a cam pierdut din puritate. nu m-a deranjat, chiar ma bucuram ca incerca sa-si refaca viata, insa abia atunci am vazut urmele depresiei: slabise, avea cearcane, devenea urata si plangea mai tot timpul, dar continua sa zambeasca de fiecare data cand ma vedea. a luat o pauza apoi. n-a mai vrut nimic. a incercat sa se regenereze, dar n-a prea reusit. atunci am profitat de ocazie, si i-am lins fiecare rana deschisa... am ramas langa ea, pentru ca era singura persoana care ma accepta asa cum sunt, care imi spunea verde in fata ce simte si ceea ce crede. imi placea de ea.
uneori, stau si ma gandesc cat de tare a durut-o cand ne-am despartit, cat de tare a durut-o cand a aflat adevaratul motiv al despartirii, cat de tare a durut-o cand i-am spus ca n-o iubesc, si cata putere a pierdut incercand sa ma tina langa ea, acceptand "nu te iubesc-urile mele" si iesirile mele rebele.
ea zice ca n-a durut-o nimic si ca a meritat sa lupte. n-o cred, dar e fericita.
am sarbatorit un an, apoi doi, apoi trei, dupa care ne-am mutat in cluj.
dupa inca trei ani, m-am descis s-o cer in casatorie. a fost ciudat...
iesea de la ore, incercand sa-si tina plansele, geanta si cafeaua, pentru a-mi raspunde mie la telefon. a sfarsit cazand in genunchi, in fata facultatii. am fugit spre ea si-am inceput s-o ajut. era suparata pentru nota care o primise la ultimul examen. observa ca desenele ei erau pline de cafea, la fel ca hainele sale. a inceput sa injure si sa-i trimita pe profi la dracu-n praznic. era hilara. ar fi trebuit s-o vedeti: in niste bocanci masivi, imbracata cu o rochita neagra din bumbac, cu parul prins in coc cu o pensula murdara, o geanta mare si urata plina cu ace si insigne si ciorapii ei proaspat rupti in genunchi. era bruneta, cu suvite roscate, ochii verzi si urechile ciuruite de cercei. tipa si injura de mama dracului, incepand sa planga. i se intinse rimelul pe obraji, facand-o sa arete ca un arlechin. era asa de draguta. cred ca asta imi placea la ea: nu-i era frica sa fie EA, si nici sa faca ce-o taie capu, oriunde ar fi. am prins-o de mana, i-am zambit si i-am spus c-o iubesc. mutise brusc, iar lacrimile curgeau si mai tare. incepuse sa tremure, devenind palida.
"-e prima data cand spui asta...
-stiu... si asta nu e tot.
-adica?
-vreau sa-mi petrec viata alaturi de tine, bineinteles daca vrei si tu asta.
-adica, tu... pe mine. adica eu, tu, noi... adica....
-adica te cer in casatorie.
-esti sigur ca asta vrei?
-nu asta era raspunsul la care ma asteptam, dar da. eu sunt sigur.
-si eu vreau."
cazuse inapoi in genunchi, strangandu-ma in brate. ne-am casatorit dupa trei luni, in vara.
casnicia nu parea un lucru atat de oribil precum ma avertizasera ceilalti, iar andreea nu parea sa-mi faca viata dificila, ba chiar ma lasa mai liber decat ne permitea certificatul de casatorie, si cu toate astea, n-am vrut s-o insel.
o lovise ideea de a avea copii. nu vroia sa mai astepte.
dupa noua luni, in luna iunie, andreea nascu o fetita.
cand am luat-o prima data in brate mi-am dat seama cat de frumoasa era. nu-mi venea sa cred ca e copilul meu. nu-mi venea sa cred ca e o parte din mine! care parte din mine e asa frumoasa? eu zic ca a luat tot ce era mai frumos din andreea: ochii ei, buzele ei, nasul ei, totul.
era copilul meu. sange din sangele meu.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)