tu dormi

sub pleoapele grele-ti inchizi capruiul deschis
iar limba sub buze o ascunzi
orbind in nestire, tacand pe vecie,
sub apa sarata
dispari.

degetele lungi si subtiri,
le-ascunzi in parul incurcat,
iar alge si valuri te-arunca
in plasa de nisip.

si inca o data
as vrea sa-ti mai spun,
as vrea sa-mi zambesti
as vrea sa respiri,
as vrea sa nu-mi mai lipsesti
niciodata.

in bratele tale
sa m-ascund, ca un copil ce eram
iar tu sa-mi zambesti ca un adolescent
ce traia.

tu dormi
sub
plapuma de tarana.

in toamna lui iulie

mi-e teama c-ai uitat...
ca voi fi ramas uitata, acolo,
in adancul tau,
pe fundul unei sticle de vin
sau pe pervaz, cand fumezi.

mi-e teama c-ai uitat de noi.
mi-e teama ca vom fi ramas acolo,
pe pervazul tau,
in sticla de vin,
sau pe fotoliu.

dar toamna a venit...
mai stii visul ala?
mai stii visul tau?
mai stii?
cand ne plimbam de mana,
si frunze omoram la fiecare pas...
mai stii?

mi-e teama ca toamna ne-a uitat.
ne-a lasat intr-o zi de iulie fierbinte,
intr-o cana de cafea cu zahar,
si-o tigara postita.

mi-e teama c-am sa te arunc, acolo unde m-ai uitat.
sa ramai cu mine, pe fundul unei sticle de vin,
pe pervaz, unde-ti fumezi tigara.
am sa te uit langa mine...
am sa te uit in toamna lui iulie.

razboi cu miere

-ne iubim prea mult, nu?
-cam asa ceva.
-o sa ajungem la pumni, bate si cutite.
-nu vom ajunge. iti promit.

MINCIUNI


ne iubim in clipa in care inima ne e strapunsa de mierea de pe lama rece.
ne iubim cand lumile noastre se distrug reciproc, aducand apocalipsa.
ne iubim cand mainile ni se transforma-n pumn si ne lovim cu vorbe.
nu ne mai iubim demult, in mintile noastre bolnave, dar ne iubim de secole, fara cutite, fara arme.
ne iubim cand soarele apune, uitam ca suntem in razboi.
uitam ca suntem muritori, dar stim ca suntem nemuritori in tot ce avem impreuna.
ne imbatam cu viicile noastre, tu in alcool, eu in narcotice.
cand tu esti slab, eu prind putere, cand eu continui sa tot cad, ma prinzi si-mi saturi setea.
eu te distrug, tu ma ajuti...
eu te distrug, tu ma ajuti sa te distrug.
eu te iubesc, iar tu ma faci sa te urasc.
abtine-te.
opreste-te.
o sa te urasc.
tu ma distrugi, eu te lovesc.
cand ridici palma sa ma ataci, cazi inainte sa lovesti.
eu te distrug, tu ma ajuti.
ai sa mori in mainile mele, cand eu voi fi deja moarta.
vom fi romeo si julieta scrisa de vreun betiv notoriu, un shakespeare al zilelor noastre.

cand ai sa ma lovesti cu adevarat, apocalipsa nu va fi doar in lumile noastre.
iar mierea va fi pe sfarsit.

prima ninsoare a verii

un zid din notele unui nebun,
al unui pian bătrân...
aud zăpada cântând
la prima ninsoare a verii.
oh, ce durere cântă,
cât frig, îngheţ şi moarte...
în soare te văd tremurând
şi nu pot, nu pot s-ajung.

distanţa a crescut.
şi-o tot laşi să crească
cum inima mea...

ea...

ea nebuna, bate şi-mi sare-n piept
şi nu-ncetează să-mi spună,
iertare să-şi ceară
că n-a vrut să te iubească.
dar te-a iubit,
te-a iubit din clipa în care a-nceput să bată


iar eu?
iar eu nu-ţi pot spune cât o urăsc.
nu-ţi pot spune cum o rog să te urască...
cât o rog să nu-nceteze să mai bată...
nu vreau să moară azi.

azi, când cerul s-a despicat din noapte
şi stelele au devenit jar încins pe orizont...

rugam soarele să îmi topească:
tot.
să topească iarna ce te-a făcut s-o-nduri,
şi frigul din căpruiul stins în smoală...

să-mi aducă iar acordurile plăcute
al morţilor din frunze,
din toamne apuse-n noroi.

şi o rugam...

să nu-nceteze să mai bată...

fragment rupt

e undeva acolo
şi n-o găsesc.
ştii?
poezia aia a ta,
fragmentată din a mea viaţă.
nu. n-are sens.
n-avea nici cotidianul meu...
şi azi încă mă întreb: a avut vreodată?

dar nu, nu. nu!
e poezia aia,
care mi-ai scris-o când ştiai c-am să cad...
să cad.
cad.
în gol.
e poezia pe care eu am citit-o sacadat,
cu lacrimi şi nodul din gât,
tremurat.
am citit-o.
am recitit-o.
şi-aş mai citi-o.
dar n-o găsesc...
nu...
am pierdut-o
şi tot ce ştiu c-a mai rămas
era...
era versu ăla în care mă descriai
că o hoaţă.
o hoaţă.
o hoaţă ce fură cărţi.
o hoaţă ce fură cărţi şi se droghează
că să scape de durere.
ştii? ştii poezia?
mai ştii anul trecut?
anul trecut ... când...
nu. anul trecut pe vremea asta, când...
atunci s-a rupt, nu?
da.
atunci am pierdut poezia.
când s-a rupt...
s-a rupt, îţi vine să crezi?
s-a rupt...
din vina mea.

e pentru tine

e pentru tine si sora ta cea moarta,
e pentru viata mult prea incarcata,
e pentru sangele meu luat din al tau,
e pentru sufletul nostru greu.
e pentru timpul petrecut impreuna,
e pentru secolele in care ne-am cautat,
e pentru visele in care mi-ai cantat,
e pentru noi, surioara.
e pentru dragostea ce ti-o port
si pentru gratia cu care pasesti,
e pentru demonii din al nostru corp
si pentru ingerii ce ne pazesc.
e pentru focul ce-n tine arde,
si pentru vantul din mine,
e pentru apa din pamantul sacru
si chintesenta nemuririi.
e pentru tine sufletul meu,
e pentru tine...

in lumea noastra

cum sa-mi zici ca te inspir, prin simplul fapt ca exist?
cum sa ma iubesti, doar ca ma iubesti si atat?

"te iubesc si punct."

virgula, dragul meu. nu e punct. acum te corectez.
vine virgula si cuvintele mele:

"eu te iubesc mai mult."
[care ar deveni "tu ma iubesti mai mult"]


recita-mi iarasi poezii marunte, scrise de genii nebuni,
de morti al caror cuvinte au trait mai mult decat ei.
eu iti voi canta cand stelele cad,
cand un nou suflet se stinge.
ma vei ajuta sa adun sufletele si fum,
in sticlutele noastre imbacsite cu parfum de moarte.

imi vei colora visele, cand inspiratia va disparea,
iar eu te voi ajuta sa vezi lumea in alb si negru.
voi fi grafitul tau si radiera din mana stanga,
pe foaia din fata ta.
vom trage linii impreuna si vom coopera,
ca romeo si julieta.
vom desena o viata mai buna, in care insectele nu exista,
cerul e mereu intunecat, iar florile n-au miros.
vom crea muzica plina cu dezacorduri si vom ruina planeta.
vom instala depresia si ura in inimile tuturor,
iar noi ne vom imbata cu suferinta lor, iubindu-ne.
dupa ce vom cuceri lumea noastra imaginara,
vom dori ceva mai mult. dar eu...
eu voi trai cu teama in suflet.

imi vei fi furat.
imi vei fura si inima, si dragostea.
ma vei lasa secata, trista, suferind.
voi deveni un locuitor al lumii noastre,
a lumii mele.

tigare

stai si razi in oglinda.
ti-ai adus aminte ce-ai visat, nu?


apoi erai la mare...
si a-ti inceput sa radeti.
toti trei.
fericiti.
soare.
mare.
nisip.
iubire.
prieteni.
lumea la picioare.

hai sa aprindem o lumanare.
azi l-am cunoscut.
terminati! nu-s mort.
da-ti dai seama?

hai, iesi din cort,
ca duci o viata tare.
vreau si eu o tigare.
mai stai si tu la rand.

e un apus de soare,
nu.
e rasaritul.
da astazi,
nu-i pe seara?

te asfintesc in mare.
mai taci.

unde?

ma impingi
sa-mi scriu viata,
pe-o foaie ieftina
cu ace de siringi.

m-apuci de-ncheietura
ca sa poti sa-mi strigi
in urechi, ca-ti pasa.

privesti in ochii mei,
ca lupul la luna,
te pierzi incet si mori,
zambesti...
ti-e chiar tot-una.

nu-ti pasa.

nu-ti pasa c-am sa cad,
si-am sa-mi julesc genunchiul
in scoici sparte de valuri,
nisip cazut din luna.

nu.
tie. nu...
nu-ti pasa.

zambesc.
iubesc,
dansez,
ma-nbat
si urlu.

iti cant de-o saptamana.
tu nu m-auzi.
fumez cate-o tigara
furata de pe-asfalt.

fumez abia de-o luna.
are un gust ciudat.

rosu stins

impingema-n pamant,
in negrul furios.
in valul rece, fioros,
omoara-ma.

arunca-ma-n albul pufos,
atarna-ma de-un nor.
zambeste cerului frumos,
apare rasaritul.

din negru
in rosu,
neiertator,
in alb.
omoara-ma.

atarna-mi visul in abis,
ingheata-mi trupul meu nestins,
arunca-ma-n rosu aprins,
omoara-ma.

arunca-ma peste un val,
ascunde-ma in larg,
nu fug de tine, esti in alb,
eu intr-un rosu stins...

impinge-ma,
arunca-ma,
ingheata-ma,
ascunde-ma,
omoara-ma...
acum.

poezie

e doar o foaie-mpaturita,
ce-ascunde lacrimi si cuvinte.
e doar o foaie ce s-aprinde,
cand focul o atinge.

sunt doar cuvinte fara rost,
sunt doar cuvinte de om prost,
sunt doar cuvinte spuse-n graba,
sunt doar minciuni rostite-aseara.

eu ma ascund la pieptul tau,
respir, iubesc prin tine.
ma folosesc de corpul tau,
asa mi-e mult mai bine.

te las sa cazi pe corpul meu,
e gol, e fara tine...
eu sunt deja in corpul tau,
si n-ai sa ma poti prinde.

iar ti-am gasit in buzunar,
o foaie-mpaturita,
si langa ea aveai un dar,
erau doua cuvinte.

sunt doar cuvinte fara rost,
sunt doar cuvinte de om prost,
sunt doar cuvinte spuse-n graba,
sunt doar minciuni rostite-aseara.

mi-e drog

a fost un accident marunt,
ce-a daramat o casa.
a scos copacii din pamant,
si te-a inchis afara.

eu ti-am promis,
ca n-am sa fac,
dar uite c-am facut.
acum regret...
regret si plang,
dar nu m-am abtinut.

m-am imbatat cu sticle verzi,
m-am innecat in fum,
mi-am rupt sutienu' intr-un cui
si m-am patat cu scrum.

hainele-s uitate-n drum,
si-am cazut pe-un pat,
si l-am iubit ca-n prima zi,
desi, nu-l cunosteam.

si l-am iubit,
cum n-am iubit,
putin,
ba chiar deloc.

am tras un fum
din fire verzi,
si-am colorat culori.
am tras pe nas
un varf de nor
si m-am uitat la ceas.

e ora la care gresesc,
sar sus
si-nebunesc.

a fost un accident marunt...
iti jur c-a fost doar un sarut.

zambeste-i

ia-l in brate pentru ultima data,
spune-i ca-l iubesti
nimic nu va schimba asta.
zambeste-i!
spune-i sa aiba grija de el,
promite-i.
ai si tu grija de tine.

promisiunile,
sunt facute pentru a fi incalcate...

urca in masina,
zambeste-i,
nu va stii ce urmeaza.
arata-i cat de mult il iubesti.

cheia in contact,
piciorul pe pedala,
accelereaza.
40/h
80/h
100/h
120/h
accident.

tu nu-l mai poti iubi.
il doare.