intru in casa si privesc multimea, inca din pragul usii. simt miros de chimicale si-mi aduc aminte de "zilele bune".
ezit.
pot face asta din nou.
iti aud vocea si ma blochez la intrarea in camera. ma intorc spre tine si ma prefac ca nu vad pe cine tii in brate.
ma uit in multime in speranta ca voi vedea un cunoscut care sa-mi sara in fata. zambesc si incep sa cred ca dumnezeu exista. cel putin alea zece minute din viata.
ajung in bucatarie si-mi rulez o tigara. sunt intrebata daca doresc sa ma intorc la vechile mele obiceiuri si refuz zambind.
treci pe langa mine privind inainte. daca tot sunt la capitolul religie iti zic sincer, mi-a zburat gandul la un asin. incep sa rad de una singura si-mi dau seama ca sunt prea obosita si prea plictisita de obiceiurile tale tampite, de tot orgoliul asta masculin, de toate copilariile pe care le faci.
ma duc sa ma spal de vopseaua colorata ramasa pe maini. ma privesti, apoi te uiti in alta parte. raman doua secunde pe hol si oftez. ma prefac, din nou, ca n-am vazut.
iti continui sarada, trecand de inca patru ori pe langa mine.
vreau sa plec acasa.
ma iriti.
ma sufoci.
ma faci sa tremur de nervi.
-buna. nu te-am vazut.
-cu siguranta.
ma iei in brate si-mi doresc sa te pocnesc. te vreau departe de mine.
spui ca revii, dar n-o faci.
n-ai facut-o nici prima data, n-o faci nici acum. de la tine ma astept la ce-i mai rau, acum.
lumea din jur incepe sa-mi intinda nervii, asa c-o iau spre casa.
drumul e mai lung de cat e de obicei. ma gandesc ca cel putin am timp pentru a evalua tot ghinionul acumulat pe ziua de azi.
intr-un final realizez c-am renuntat la doua dependente si nu pot decat sa-ti multumesc pentru cine esti si ce faci.
pana aici am mers impreuna.
de aici te descurci.
