gara, metroul, mainile, martie.

"astazi am plecat. e un an de cand te-am lasat in gara aceea blestemata. e un an de cand te vad prin geamul sters al trenului. un an de cand ai alergat dupa tren pentru a ma saruta inca odata. un an de cand m-ai privit in ochi si m-ai alintat.
e un an, dragul meu..."

am recitit fragmentul acesta de cel putin 10 ori. la un moment dat, chiar te vedeam stand in fata mea, pe peron, privindu-ma.

m-am gandit la prima clipa in care te-am vazut, la fericirea care m-a lovit de nicaieri.

coborasem din tren cu ionut si ma gandeam c-ar trebui sa-ti trimit un mesaj, c-am ajuns. mi-am scos telefonul si m-am pus pe scris, apoi pe sters, pe scris si tot asa, pana m-am oprit pentru a arunca o privire in fata. lumea se impingea, trenurile fluierau si era destul de frig in gara de nord.

aveai o geanta sport la picioare si ma priveai zambind. ti-ai intins bratele spre mine iar eu am fugit ca un copil prost spre tine, uitand de ele mesaje.

m-ai strans in brate, apoi m-ai luat de mana si nu mi-ai mai dat drumul.

stii, chiar imi aduc aminte fiecare detaliu, mai putin numele locurilor...

gara, metroul, rudele tale, plimbarea prin mall, faza cu bluetooth-ul [o mai fac si eu din cand in cand], sarutul, furisatul in internat,cadoul, gelul tau de dus uitat in baia comuna [imi pare raaaaaau pentru asta], periutele noastre de dinti identice, colegul tau de camera enervant [care avea ceva cu ungurii], plimbarea in drum spre statie, mirosul primaverii, salata oribila de la kfc, plimbarea prin herastrau, veveritele, bagajul, gara, sarut si atat.

dar ceea ce-mi va ramane mereu tatuat pe creier va fi mirosul primaverii, zambetul tau cand ma asteptai in gara, pe tine fredonand "leben...i feel you" de la schiller si ultimul sarut. da, atunci cand ai alergat dupa tren si m-ai sarutat inainte de a se inchide usa.

apoi reintalnirea la doi ani si noua luni. atunci cand intelesesem ce s-a intamplat cu noi, cu tine, cu mine, cu nerostitele, cu deja-vu-ul continuu. gara, metroul, mainile.

cu vina mea, cu grija ta, cu nevoile noastre ce nu mai erau comune.

surprinderea, fericirea, plansul, sentimentele aruncate mult prea departe pentru a mai fi intelese. cu adio-ul sec, de care nu stiam.

cu o alta reintalnire in care am inteles ca totul a luat sfarsit.

sunt patru ani de atunci.

iti multumesc pentru tot ce m-ai invatat sa iubesc.

noi nu avem nevoie de cuvinte pentru a stii ceea ce simtim. niciodata n-am avut cu adevarat nevoie...

un regret intr-o alta lume

tu esti cel care poate opri ce-a inceput prin sfarsitul tau.

am muscat perna si mi-am innecat plansul. am ramas sufocata cu fata in perna. simteam cum perna devine rece si umeda. speram sa fie doar un vis, sincer. m-am ridicat in genunchi.

eram tot in camera mea.

-opreste totul. te rog. opreste toata durerea asta, pentru ca eu n-o mai pot duce. fa-ma sa uit.

am inchis ochii si m-am trantit inapoi, intre perne.

am deschis ochii.

soare, cald.

-hei! ai adormit, zano.

-cum?

recunosteam vocea, recunosteam si locul.

-cum? cum am ajuns aici?

-hai termina. erai terminata aseara. ai dormit la mine in cort si tipai ca e rulota ta. erai tare dusa. ce-ai bagat?

-nu inteleg. sunt curata. nu mai iau nimic de mult timp.

-sigur ca da. mie mi se parea ca esti pe acid, keta, saaaaaaau?

-poftim?

-hai. spune-mi. stii ca nu te voi judeca. niciodata nu te-am judecat. nu te-am judecat nici pentru ca ai plans atata.

-eu nu mai inteleg nimic. tu trebuia sa fii mort.

-da. asta imi repetai intr-una si aseara. nu sunt mort. sunt aici.

ma uitam in ochii lui caprui si nu mai intelegeam nimic.

-haide, imi spui?

-ce sa-ti spun? ai murit acu doi ani, te-am sunat de la un concert si ti-am spus ca vin in vama, apoi m-a sunat mada sa-mi spuna ca ti-au gasit cadavrul.

-da. buna gluma, nu?

-nu chiar. i-am zis ca e cea mai proasta gluma posibila.

-de ce?

-pentru ca te iubeam.

-tu si multe altele.

-da. stiu si asta. dar nu ma deranjeaza. nu-ti pot porunci sa ma iubesti, doar pentru ca te iubesc eu.

-asa. spune-mi ce-ai facut in astia "doi ani de cand sunt mort".

ridicase degetele in aer, zambind.

-am... am terminat liceul. am mers la faculta in strainatate si am realizat ca nu-ti mai simt prezenta. a fost deprimant. m-am imbolnavit urat apoi trebuia sa iau calmante sa pot face fata vietii si somnifere ca sa pot adormi.

-glumesti, nu?

expresia fetei lui devenise serioasa.

-da.

am ridicat petu' de bere si-am baut.

-ai o tigara?

-doar pe ale tale.

-oh perfect. mai am tigari? chiar mi-ar prinde bine un lucky.

-tu fumezi lucky?

-erm...da?

-ca ai ceva tigari mentolate.

-poftim?

-uite.

scoase din buzunarul pantalonilor sai gri, un pachet de LM menthol.

-mai ai 6 tigari. am fumat si eu una, aseara. sper ca nu te superi.

-nu-i nimic.

ne-am ridicat din fata cortului si-am mers sa stam pe bancile de la masa.

andrei trecuse pe langa mine.

-salut!

-uhm...hey.

nu prea inteleg de ce se uita la mine ca la o straina. doar eram prieteni de cel putin 2 ani.

-il stii pe pusti?

-da. de vreo 2 ani. nu stiu de ce se uita asa la mine.

-ciudat.

m-am ridicat si m-am dus dupa andrei. se urca intr-un hamac, nu departe de noi. era si razvan pe acolo, aburea o tipa.

-tipic tie, razvane. salut! ce mai faci?

-uhm. salut. te rog spune-mi ca nu te-am combinat si dupaia am plecat cu alta.

-haha. nu nu. e ok. nu prinzi tu asa usor la mine.

-andrei, care-i faza? am facut ceva aseara? esti suparat pe mine?

-uhm, roscato, nu te cunosc. adica te-am vazut pe aici, dar nu te cunosc. n-am facut cunostinta si sincer nu stiu de unde ma cunosti tu.

m-am intors spre razvan.

-nici cu mine n-ai facut cunostinta.

m-am intors la EL. i-am prins tristetea din ochi. isi muta privirea in pamant.

m-am dus la oglinda.

-flash de 8 albastru, un pierce, roscata, tricou korn. ce se intampla?

-stii, si mortii viseaza...

m-am asezat langa el.

-nu inteleg... iar visez?

-da. doar ca m-ai strigat atat de tare aseara, incat imi era imposibil sa nu-ti raspund. te-am privit muscand din perna. te-am vazut tipand cand ai realizat ca sunt mort. te-am auzit de fiecare data cand m-ai strigat. am fost langa tine cand fugeai spre tipul care semana cu mine, strigandu-l pe numele meu. am fost langa tine cand voiai sa te sinucizi si-am facut tot posibilul sa vina cineva dupa tine exact inainte de punctul culminant. tu nu-mi faci viata mai usoara, chiar daca sunt mort. nu inteleg de ce te-ai atasat atat de mult de mine. partea nasoala e ca te pot vedea doar cand...

in timp ce-mi vorbea, andrei, razvan, cortul lui, totul disparea. imi ridicam parul blond de pe palton. ma jucam cu bocancii in apa de sub banca noastra. ploua.

-asta e realitatea ta. nu-ti mai face rau. nu ma mai lasa sa-ti fac rau, gandindu-te la mine.

-stiam ca visez. stiam. stiam ca tu esti mort, iar visul asta e o alta dezamagire. stiu ca ma voi trezi si voi plange. stiu ca ma voi trezi si voi simti ca am uitat tot. stiu ca imi suna alarma si ca trebuie sa merg la scoala. dar nu ma voi trezi. nu voi merge la scoala. nu voi iesi in ploaie ca sa-mi camuflez lacrimile. nu te voi uita pentru ca-mi ceri asta. nu voi adormi zambind, din moment ce stiu ca totul e o realitate oribila. nu. chiar nu.

-tu ai impresia ca viata e roz?

-nu. eu am impresia ca mor de fiecare data cand ma trezesc.

-imi pare rau ca m-am bagat intr-un vis pamantesc. dar era singura mea cale de a-ti vorbi.

-nu. taci. imi spui ce vrea subconstinetul meu sa auda. eu pot sa-ti vorbesc, pentru ca tot eu aud. tot mie imi vorbesc. tu esti doar o amintire vie in mine, tu inca traiesti aici, in sufletul meu, in mintea mea. totul se agata de tine involuntar. refuz sa-ti dau drumul. sunt constienta de asta. sincer. sunt. si mai stiu ca incerc sa zambesc cand ma gandesc la tine, dar mi-e mai usor sa plang.

-zano, ascula-ma: eu plec. chiar voi pleca. nu-ti voi mai aparea in vise, nu-ti voi mai raspunde chemarilor tale. vorbesc serios.

-nu. ai sa te intorci cand imi doresc sa te intorci. si vei aparea pentru o fractiune de secunda, ca sa ma faci sa zambesc din inima. pentru ca tu m-ai invatat sa transform tot ce-i urat din mine, in arta. tu m-ai invatat sa scriu si tu mi-ai dat puterea de a infrunta viata. tu crezi ca la 16 ani nu pricepeam nimic?

m-am intors spre el. se uita la mine, trist.

-ma intristezi, zano.

-imi pare rau.

m-am ridicat de pe banca.

-uite, o sa modelez visul, inapoi la vama. ramai acolo si asteapta-ma. ok?

-nu. eu modelez visul acesta. e al meu, nu al tau. tu te vei trezi acum.

m-am trezit in camera mea, din cauza caldurii. am deschis geamul.

ploua.

-ce vis ciudat.

am coborat in bucatarie.

am calcat intr-o scoica. m-am taiat. am tipat.

gafaiam si ma chinuiam sa respir. eram toata transpirata, ascunsa sub plapuma, intre perne.

ceva lipsea.

m-am uitat in camera.

totul era intr-o dezordine perfecta. nu lipsea nimic.

am deschis calcu. aveam un mail nou, de la un necunoscut.

"el [din vis] regreta ca a avut un vis pamantesc"

simfonia neterminata.

m-am apropiat de ei doi. se tineau de mana, uitandu-se in jos. nu stiam ce se intampla, apoi o lumina puternica ma orbise.
continuam sa merg spre ei, acolo unde stiam ca se afla. simteam atat de multa durere, apoi am auzit o soapta purtata de vant...
"te voi iubi mereu... sa nu uiti asta"
ea tipase, de parca ar fi fost arsa pe rug, precum o vrajitoare.
m-am trezit.






eram departe de casa, de el...
ma uitam zilnic la pozele noastre, la biletele, la scrisori... la tot ce-mi aducea aminte de el.
se racea totul datorita distantei...


-promite-mi ca vei fi fericit, dar nu vei iubi pe nimeni atat de mult cat ma iubesti pe mine. indragosteste-te, iubeste, dar nu la fel de mult. te rog. promite-mi.
-iti promit, dar vreau sa-mi promiti acelasi lucru...
-promit.


treceau minute, ore, zile, toate pareau la fel de lungi ca anii. ne distantam sufletele. il simteam mai departe ca niciodata. parca fugea afara din mine, scurgandu-se pe obrajii mei, furisandu-se printre lacrimi, rupand impregnarea noastra.
cadea pe mocheta, scurgandu-se in podea...
-nu vreau sa pleci. chiar nu vreau. ai zis "pentru totdeauna"... mi-ai promis.


-lidia?
-da?
un coleg de clasa, statea in spatele meu.
-esti ok?
-da.
-nu trebuie sa minti.
-nu mint.
-ba da. stii. te-am observat pana acum. parca ai avea un ritual: stai la ore, te uiti in gol, de parca profii si noi n-am exista. apoi deschizi o agenda la exact aceeasi pagina. jumatate e rupta. apoi iti strangi medalionul de la gat in pumn. scoti aceeasi bucata mototlita de hartie, din portofel si-o ti alaturi de medalion. te prapadesc lacrimile, si oftezi. nu versi o singura lacrima. tremuri, iti iei lucrurile si iesi. stii, nu-s atat de fraier. ti-e dor de casa si de oricine ar fi acea persoana pe care o strangi in pumn, zilnic.
-eu...
-te cam inteleg. sincer.
-eu nici macar nu stiu care e numele tau.
-mda... sunt Ty.
-lidia.
-stiam deja.
-oh da... scuza-ma.
-mneah... e ok. deci. cine e?
-cine?
-cine e acea persoana, pentru ca sunt foarte sigur ca nu-i niciunul dintre parintii tai.
-nu. nu e un parinte. e, e un prieten. e o legatura mai speciala, care...
-se pierde?
-da. dar nu stiu...
-de ce. stiu. am trecut si eu prin asta.
biblioteca se aglomera. ty statea, acum, in fata mea, pe un scaun. nu zicea nimic, doar se uita la mine. zumzauitul celor din jur, rasfoitul cartilor, tastaturile calculatoarelor faceu un zgomot puternic, enervant.
-ty, vrei sa bem o cafea?
-mergem jos la bar?
-neh. cumparam o cafea si ne plimbam prin centru. adica, de cate ori o sa prindem soare in zona asta?
-heh, da ai dreptate.
in drum spre iesire, ty ma luase de mana. voiam sa-mi smulg mana dintr-a lui, dar ceva imi spunea sa n-o fac.
simteam cum greutatile-mi cadeau de pe umeri, lasandu-ma sa respir usor, linistita. imi venea sa plang, dar nu stiu daca as fi plans de fericire sau de frica.
am oftat.
ne-am oprit.
si-a tras mana de sub palma mea.
-lidia, nu-mi place privirea ta. imi cer scuze daca te-am jignit. dar era... nu stiu, te-am luat de mana, in calitate de prieten, nu mai mult, si...
-ty, e ok. inteleg.
l-am luat de mana si i-am zambit.
am strans hartia mototlita in pumn, in buzunarul hanoracului.


"imi pare rau. stiu ce ti-am promis si nu-mi voi incalca promisiunea. pentru totdeauna"

XIII. despre tine, despre mine, despre un "noi"

ai vrut sa fii "eu", femeia care ti-a fost iubita, prietena si sora.

am vrut sa fiu "tu", barbatul care mi-a fost iubit, prieten si frate.

ai vrut sa-ncerci toate prostiile iubite de mine, toate "hobby-urile" murdare de prafuri si chistoace. te-am implorat cu lacrimi in ochi, nu doar o singura data, sa n-o faci.

eu le-am lasat... le-am lasat de dragul tau. le-am lasat sa le prizeze altii, sa le fumeze, sa faca ce vor ei. le-am lasat pentru tine, pentru ca ma iubeai, pentru ca te iubeam, pentru ca aveam incredere in tine si pentru ca numarul 13 a insemnat noroc pentru noi, pana-n luna lui august.

pe 13-le lui august, tu te-ai trezit dintr-un vis monstruos de dulce. ti-au aruncat amintirile noastre, ti-au ascuns dragostea fata de mine si te-au mintit, iubitul meu. te-au mintit in privinta mea si tu i-ai crezut. i-ai crezut pe toti, mai putin pe mine. nu mi-ai dat voie sa-ti spun un cuvant.

dar tu mi-ai spus "adio"...

fizic si psihic am suportat totul cu brio, un timp. dar inauntru, sentimentele mele, erau mancate de ei. devorau tot ce prindeau. au gasit cufarul nostru, ascuns sub fantana cu 13 chipuri. mi-au daramat zidurile, mi-au rupt cirestii, au distrus tot.

stateam in biblioteca noastra, si te vedeam distrugandu-mi lumea.

ii vedeam mintindu-te inca o data, si inca o data.

iar tu-i credeai...

-acum vreau ca "eu" sa fiu "tu".

m-am trezit pe malul marii, alaturi de prietenii mei. mi-era frig, mi-era rau, voiam sa dau afara tot. stomacul ma ardea, aveam frisoane, corpul imi pusca de durere.

-esti bine?

-da.

am tacut si-am indurat. daca vreau sa fiu ca tine, voi indura. mi-am luat vodka si-am fugit de acolo.

m-am oprit pe stanci. am privit soarele, ce imprastia o caldura inexistenta la ora aceea a diminetii.

mi-era frig.

aveam frisoane.

mi-era rau.

beam vodka.

fumam tigari.

voiam sa tip.

dar...

am tacut.

nu m-am oprit la 4 nopti de auto-distrugere. la dracu! normal ca nu! nici tu n-ai facut-o. dar m-am oprit in a 13-a noapte.

ne-am iubit atat de mult incat ne-am distrus vietile, facandu-le mai bune, mai frumoase, mai altfel decat au fost.

am format un "noi", din "eu" si "tu"... care mai apoi a devenit "eu". nu mai vorbeam la plural, devenisem un intreg, pana cand ne-am horatat sa facem schimb de locuri.

te iubeam, dragul meu.

te iubesc pe tine, sau mine, sau noi, sau eu.

curand...

o vedeam plangand de fericire. restu erau toti pe filmul lor fericit.

voiam si eu atat de mult sa ma simt fericita, in schimb mie-mi venea sa omor un om. imi venea sa urlu, sa plang, sa ma razbun, sa omor... voiam sa vars toata furia afara.

mi-am aprins o tigara si-am ramas agatata cu privirea in gol. sunetul valurilor ma deranja, caldura si lumina soarelui imi sufoca si ardea pielea, narile mele usturau din cauza prafului si a aerului sarat.

as vrea sa se termine tot... acum.

mi-am ridicat privirea si-am privit valurile.

ce-ar fi sa uit totul? cum ar fi sa te uit, sa te alung si pe tine in valurile alea?

-lara? esti ok?

-uhm... da.

un strain pe nume alex, ma tinea de mana. priveam mainile noastre si nu intelegeam cand, ce si cum s-a intamplat de ma tinea de mana.

-lasa-ma sa intru.

-nu pricep.

-deschide-ti portile.

-ce naiba vorbesti?

un curent electric si rece mi-a patruns corpul. il priveam pe alex, zambind.

-aaaaaa. am inteles. tot ce-ai spus pana acum suna foarte aiurea. ma intelegi? gen, conotatii sexuale.

-hahaha. nu nu nu! stiu ca si tu esti la fel.

strainul, nu mai era strain. era deja in capul meu, privind trecutul.

zambetul i-a pierit.

-alex, nu face asta...

-lara, cum poti...

-pot si atat.

-dar nu-ti face bine. trebuie sa-i dai drumul.

-nu.

-de ce?

-mi-e frica.

-ti-e frica? te voi ajuta.

-nu esti primul care incearca sa ma ajute.

l-am privitin ochi, apoi mi-am inchis ochii. am derulat in mintea mea, imagini cu oamenii care incercasera sa ma ajute pana acum.

-nu pot sa cred.

-e greu de crezut.

-esti incapatanata. atatia oameni?

-da.

mi-a sarutat fruntea.

toata furia, toata ura disparea.

zambeam.

-imi place mai mult cand zambesti. iti sta mai bine.

-eu...

-hai cu mine.

m-a luat de mana. nisipul imi mangaia talpile, arzandu-le in acelasi timp.

m-a strans in brate.

-uite alex, eu nu pot. de fapt nu vreau... stii? chiar nu...

-shhh. inteleg.

-trebuie sa plec.

-ne vom revedea?

am zambit. m-am intors si-am pornit spre casa...

m-am uitat in urma mea. statea acolo, facandu-mi cu mana.

am strigat dupa el:

-nu pune intrebari carora le stii raspunsul!

am putut deslusi un zambet, din departare.

pot sa jur, c-am murmurat amandoi in acelasi timp...

-curand...

al meu, din cand in cand

se intampla din cand in cand... stii si tu.

ah... nu intelegi, nu?

uite, iti spun eu: sa fii al meu... din cand in cand.

eram cu prietena mea, tocmai coboram din taxiu.

-ei sunt?

-aha.

-esti sigura?

-crede-ma draga mea, l-as recunoaste oriunde, oricand.

ne-am apropiat de ei, i-am privit si m-am adresat lui.

-buna, straine.

s-a ridicat si ma strans in brate.

pana atunci n-am realizat cat de fericita ma face prezenta lui. nu, sa nu ma intelegeti gresit, nu-l iubesc sau chestii de genu. e doar simpla lui prezenta.

desi era noapte, puteam sa jur ca ma urmareste cu albastrul marii ce licarea in ochii lui.

-wow. de cand nu te-am mai vazut!!!

-de anu' trecut, din august.

-daaa! noi ne intalnim o data pe an. de cat timp ne stim noi...

-din 2009. doi ani.

-trei.

-inca nu-s chiar trei.

a zambit. eu am tacut. n-aveam de gand sa ma fac de ras. desi, stiu ca nu-l deranjeaza detaliile care le tin minte. nu ma intrebati, de unde stiu, deoarece nu-l cunosc suficient, dar stiu... pur si simplu stiu.

era frig si asteptam un prieten, care nu mai aparea.

il tineam in brate si sincer, nu stiu cum am ajuns sa fiu eu in bratele lui. dar stiam privirea aia, stiam zambetul ala, dar mai ales, stiam ce-o sa urmeze. mi-am bagat nasul in parul lui si-am inhalat briza marii.

-mirosi a mare.

-da, cam de atunci nu m-am mai spalat.

m-a pufnit rasu, dupa care ne-am oprit brusc. m-a sarutat usor pe buze si-a inceput jocul.

-gata, ca te-nveti.

am mormait ceva si m-am intors cu spatele.

am asteptat ceva vreme pe acolo, dupa care minunatul prieten a reusit sa se rostogoleacsa pana la noi [dupa cateva ore, evident] si-am mers acasa.

sincer, ma simteam atat de fericita, cu prieteni vechi si prieteni noi. cu o vreme destul de calda si totusi rece, cu marea langa mine, in mine, in suflet...

n-am putut sa dorm toata noaptea.

dimineata inainte sa adoarma, a inceput sa se joace cu degetele pe fata mea... cum obisnuia acu' trei ani. mi-am pus capul pe pieptul lui si-am atipit.

cand m-am trezit, degetele ne erau incolacite.

-hmm... e prima data cand dorm langa tine.

a motait putin prin somn si mi-a prins talia cu mainile. m-am apropiat sa-l sarut si din pacate, l-am trezit.

-imi ramai dator.

-dar ne vedem mai tarziu.

-mai tarziu plec.

-nu stiam.

-dupa cum ziceam, imi ramai dator.

-eu nu sunt dator nimanui.

-ooh dar mie-mi esti.

a zambit.

am zambit.

-o sa ma intorc.

-eu o sa plec. dar ne vedem cand ma intorc si eu.

-eu voi fi plecata.

-atunci, ne vom vedea unde vom fi amandoi.

l-am sarutat.

am plecat.

el va pleca.

nu vreau sa mai treaca un an, sau doi, sau trei.

nu mi-esti dator. niciodata nu-mi vei fi.

vreau doar prezenta ta...

you can buy me with a coffee

si dupa atata timp, aveam ocazia sa-l revad...

oare tu ce-ai fi facut, in locul meu?

iata-ma, stand in fata lui, uitandu-ma in cafeaua mea cu lapte.

-pot sa iau zaharul tau?

-p-poftim?

-pot sa iau zaharul tau?

-da...

-mersi.

nu mi-am ridicat privirea din ceasca mea.

nu, eu nu beau cafeaua cu zahar. desi, poate azi, as fi facut exceptie...

mi-am ridicat privirea din ceasca si l-am privit in ochi.

se uita la mine, in timp ce-si turna zaharul in cafea.

-stii, eu nu beau cafea in mod normal.

-nu... nu stiam.

-dar azi beau.

am tacut.

-mi-ai facut pofta. stii, cand ne-am intalnit, in pub-ul acela, tu beai o cafea. apoi ti-ai luat o bere si mi-ai spus ca ti-am facut pofta.

-da?

-da. nu mai stii?

-nu...

-ce e cu tine?

-n-nimic...

-obisnuiai sa vorbesti mult. asta imi placea la tine.

-si tu.

-si eu ce?

-conversai mult, cu mine...

-oh... asa e!

voiam sa-i spun totul, dar ceva imi spunea ca distanta ar fi devenit si mai mare, decat era deja. pe langa distanta propiu-zisa, as mai adauga-o si pe cea psihica si cea sentimentala. imi ajungea pana peste cap gramaju fiecaruia dintre ele. nu-mi trebuia o supradoza de ignoranta.

cel putin... nu inca una.

-tot cred, ca ceva e in neregula cu tine.

-poate...

-vrei sa stii de ce ne-am despatit, nu?

-nu...

-nu.

-da...

-deci...

-nu stiu...

-nu te inteleg.

-nici eu. nu reusesc sa-mi dau seama nici dupa atata timp, dupa atatea luni... inca ma intreb unde naiba am gresit! ma crezi? continui sa-mi pun aceleasi intrebari, din nou si din nou, dar raspunsurile sunt mereu la fel: aceleasi si neterminate...

-dar tu...

-dar eu n-am fost suficient de buna pentru tine.

-nu e...

-stiu. poate te-ai asteptat la mai mult. nu sunt pregatita sa-ti spun tot. pot sa-ti povestesc toata viata mea, fara nicio jena, dar...

-dar?

-dar n-am fost in stare sa-ti spun ce simt pentru tine...

-adica?

-stii ziua in care m-ai sunat, sa-mi urezi "buna dimineata"?

-da...

-mai stii ca te-am intrebat ce-amvorbit de dimineata, ca nu-mi aminteam? daca ti-am spus ca te iubesc?

-da.

-iar tu mi-ai spus "mi-as fi amintit, daca mi-ai fi spus asta".

-da.

-tu mi-ai zis ca s-ar putea sa-mi spui si tu asta si s-o iau ca atare, daca fraza nu e urmata de "glumesc".

-si tu ai tacut... apoi ai schimbat subiectu.

-stiam ca ti-ai dat seama, de ce fug...

-nu e asta. am inteles.

-atunci? de ce ne-am despartit?

-nu stiu. pur si simplu a disparut tot...

-cum?

-nu stiu.

-eu am 3 teorii. dar nu ti le zic acum. mi-am terminat cafeaua, mi-am luat inca o doza de dor. asteapta sa plec. nu ma urma si continua sa ma ignori. ok? ma duc sa platesc...

-nu. o platesc eu si pe a ta.

ma poti cumpara cu o cafea... sunt atat de ieftina.

copilul tau...

Kaiori Breathe - Tell Me You Love Me

imi pare rau...

copil

-apelezi la mine doar cand ai nevoie de ajutorul meu. imi spui de fiecare data ca ti-e dor de mine, abia dupa ce ai iesit din belele. ce sunt eu pentru tine? eu m-am saturat.

-eu...

-mi-e dor de tine. nu-s in belele. doar mi-e dor de tine.

-copil, nu pot vorbi...

-imi pare rau.

-te iubesc!

-da ce-ti veni sa ma suni asa?

-nu stiu. ascultam piesa noastra si mi s-a facut dor de tine. acum merg spre casa. voiam doar sa stii ca inca te iubesc.

-copil...

-copil...

-eu...

-shhh. stiu.

-nu...

-te iubesc.

-nu ma mai cauta.

-copil...

-nu!

-se pare ca a fost o greseala.

-da. o mare greseala.

copilul tau inca te iubeste, si-i este dor de tine, chiar daca orgoliul ii interzice sa recunoasca asta.

am iesit din belele deja, sunt in zona calma, de dupa furtuna. voiam doar sa stii ca mi-ar place sa-ti aud vocea. anu asta inca n-am vorbit...

iar ca sa stii si tu, nu ma foloseam de tine... faptul ca apelam mereu la tine cand imi era greu, ma ajuta sa ma linistesc, sa ma simt protejata... sub vocea ta, in bratele tale... ca ultima oara, in gara...

tren.

peron.

imbratisare.

palme calde.

metrou.

imbratisare.

dezechilibru.

plimbare.

frig.

sarut.

deja-vu.

te iubesc.

lacrimi.

muzica.

versuri.

imi pare rau.

plecari.

te iubesc.

te urasc.

intoarce-te...

imi pare rau.

greseala.

dor.

copil.

copilul tau.

mereu...

m-am comportat ca o nenorocita. imi pare rau...

adevar sau provocare

poate si una si alta.

de cateva zile, creierul meu a fost pur si simplu BLANK. nici urma de insipratie pe mine:

*azi as fi avut o "sesiune" de poze, cu o prietena, iar eu nici sa pozez n-am fost in stare. aveam impresia ca o sa iasa un glont prin obiectiv.

de fapt, ca sa fiu sincera, mi-as fi dorit asta.

* ieri am iesit la "repe" cu pavel. am mers pe malu' muresului, frumos, cu chitara si versurile in mana. m-am apucat de cantat. ma opream. nu iesea nimic bun din mine, desi pavel insista sa continui sa cant.

"-falsez! spune-mi cand falsez!

-nu falsezi!

[...]

-canti cu un ton mai jos!

-lara, fac exact la fel.

-nu mi se pare"

evident. incercam sa ma sustrag.

*am de facut lucrarea de diploma. iar eu, ca idioata mi-am ales o tema mare, mare de tot. bineinteles, nici dimensiunile lucrarilor n-au fost mai mici. poate doar gravurile vor fi A4, restu A3 si A2, afis 80x80, si multe alte rahaturi.

ei bine, nici de alea nu ma pot apuca. inspiratia mea s-a dus dracu'

noroc am avut cu Roxana Kadar [bloodstained morgue - dupa cum o stiti unii]. vorbeam cu ea, azi si ne-am decis sa ne "logodim". brusc, mi-am adus aminte de un desen care i-l facusem prin 2007 sau ceva de genu, asa ca m-am hotarat sa-i fac altu, with my "new skills". macar portretu ei a iesit bine!

*am renuntat sa mai scriu in cartea mea. ba mai mult, chiar m-am enervat si m-am hotarat sa n-o mai scriu deloc. words don't come up this easy, right now. so a break will do just FINE.

si colac peste pupaza, au fost multe alte rahaturi care mi-au futut inspiratia.

am fost respinsa la derby - mi-a futut increderea de sine, in ultimul hal.

temele pt scoala - ma demoralizeaza pe zi ce trece.

gandul ca voi pica bac-ul - ma terorizeaza.

gandul ca-mi voi lua bac-ul si-mi voi pica [din nou] Ielts-ul - ma fute ingrozitor de tare.

despartirea de radu - nu a fost un motiv major, e unul suficient de mic, dar suficient de fucked up.

insomnia - ma omoara. incet, da sigur.

sunt foarte irascibila - ma cert cu toata lumea. o sa-mi fac un hobby din asta

si sincer, stau de cateva zile si nu fac nimic. absolut nimic. stau ca un trantor, si privesc in gol, si ma intreb intr-una "cum ar fi sa am doar un minut, in care mintea mea sa fie complet goala. un minut intreg, 60 de secunde nenorocite in care sa nu am absolut niciun gand alergand prin creier. oare cum ar fi?"

raspunsul e usor:

ABSOLUT PERFECT!

dar in momentul asta, mi-as dori ca inima sa-mi fie lipsita de sentimente, la fel cum imi doresc creierul lipsit de ganduri.

mi-as dori sa pot crea ceva...

raze albe

ma simteam ca o straina in preajma lui. incercam sa-mi dau seama daca tocmai am trecut printr-o furtuna, daca avea sa se astampere sau sa se distruga totul. daca eram paranoica sau daca innebuneam pe bune. daca toata gandirea pozitiva a fost doar in imaginatia mea, iar eu am ramas aceeasi vesnica pesimista.

exact asta eram acum: pesimista.

vantul care-mi arunca parul in toate directiile, imi vajaia in acelasi timp prin cap, ravasind toate amintirile, gandurile, momentele frumoase. toate erau prinse intr-un mic vartej continuu. creieru-mi vajaia. simteam cum puterile fizice ma lasau, coborau toate in talpi, fiind grele ca si plumbul.

toata cutia toracica se cutremura sub roiul de fluturi nebuni. as fi vrut sa se astampere. doar putin... doar putin.

mi-era greata de la aer.

mi-era greata de mine.

mi-era greata de tot ce simt.

"vreau sa se termine. totul. acum. vreau sa fiu bine."

continuam sa ma concentrez pe cuvintele astea, dar nu le auzeam. eram prinsa in furtuna din mine.

uitam de lume.

uitam de mine.

am simtit bratele in jurul meu, palmele pe talie.

putere.

caldura.

probabil era in imaginatia mea, dar norii aia negrii au disparut intr-o clipa. vedeam razele pale ale soarelui. erau albe, fine, calde.

sarut.

ma simt in siguranta.

acum... trebuie sa plec.

nu eu, ci tu

-am iubit pe toata lumea.

mai putin pe mine.

intoarce-te si inchide usa-n urma ta.

ia loc.

asculta-ma.

nu-mi pasa ce s-a intamplat atunci. de fapt imi pasa, dar prea putin, asa ca am sa trec cu vederea ziua in care ai plecat si nu te-ai mai intors.

acum esti aici, in fata mea, fie ca vrei, fie ca nu. dar stiai ca tot aici ai sa te intorci, asa ca nu-mi bat capu' sa-ti explic de ce nu m-am iesit din minti atunci.

eu n-am ales sa te astept doar asa, pentru ca imi placi. am ales sa te astept pentru ca mi-am ascultat inima dupa mult, mult timp si mi-am ignorat complet ratiunea.

stii, unii ziceau ca esti norocos ca esti impreuna cu mine, dar mi-a placut sa le rad in fata si sa le explic ca nu dau doi bani pe ce gandesc ei, pentru ca eu sunt cea norocoasa.

taci, nu spune nimic. asa-mi place mie sa cred. si-mi mai place sa cred, ca nu eu te-am ales dintre atatia oameni, ci tu m-ai ales.

acum, daca vrei sa pleci, esti liber. am spus ce-am avut de spus.

oh, inca ceva inainte sa inchizi usa in urma ta: sper ca ti-ai dat seama ca nu merit asa ceva. iar daca nu ti-ai dat seama, inchide usa si nu te mai intoarce niciodata.

cu bine, dragul meu.

preteni'

stiti ce e ciudat?

ca exista oameni care te iubesc si-ti spun asta sau iti arata, dar tu esti prea prost ca sa-i auzi sau sa-i observi.

si in momentu in care ai nevoie de afectiunea aia, iti aduci aminte ca cineva ti-a spus candva ca tine la tine. si stai si cauti, dau un search prin creier, si gasesti.

"oh, ea era"

si stai si rumegi ideea... si nu intelegi de ce dracu tine omu ala la tine. si-l suni sau il intrebi pe mess de ce. si-ti raspunde simplu "doar asa."

de ce doar asa? adica ce ti-am dat eu bun de inghitit inafara de ignoranta? ha?

"nimic. asa simt. "

si-ti inchide gura. si probabil ca nu-i mai scrii sau ii inchizi in nas si nu-i mai vorbesti o perioada, cum n-o faceai, de altfel.

apoi incepi sa te simti ca un rahat. "ce i-am dat eu omului asta?"

apoi iti suna brusc telefonu si te uiti tampit ca nu cunosti numaru. e una dintre aceleasi persoane care te suna sa te intrebe care mai e viata ta, daca esti bine,daca ti-ai tras gagica noua, cu ce ti-ai vopsit paru, ce-ti mai face pisica, etc. intr-un cuvant ii pasa.

cati dintre prietenii tai te suna sa vada ce faci?

nu, nu asa "salut, ce faci?", urmat de un sa vezi ce-am facut azi, sa-mi aduci aia, sa-mi imprumuti chestia cealalta, sa ma ajuti sa fac ceva. ci un fuckin'pur si simplu " ce mai faci?"

va scriu asta pt ca o tipa continua sa ma intrebe ce mai fac, iar eu i-am dat ignoranta in supradoze. si ma simt nasol fata de ea, pt ca nu-i raspund la telefon, si nu o fac intentionat. dar pur si simplu cand suna, nu pot raspunde sau nu-mi aud telefonu. apoi ii ascult mesaju vocal si-mi vine sa-mi dau pumni in cap. si nu-mi vine s-o mai sun inapoi pt ca mi-e rusine fata de ea.

in fine, ati prins ideea.

plumb si nisip

era rece, iar in jurul meu era doar ceata...

eram pierduta. din nou.

auzeam aceleasi versuri, inca o data.

mi-am deschis ochii. perna alba era iar patata de sange. mi-am dus instinctiv mainile la nas. mi-am privit palmele. erau patate de sange. m-am sters si-am ramas pe spate. am simtit cum mi se umple creierul cu plumb.

am tras aer in piept si-am oftat. am inchis ochii, la loc.

-a reinceput... mult mai devreme.

simteam valul de caldura curgandu-mi pe obraz, alunecand usor printre cercei, intrandu-mi la loc, in corp, prin urechi...

am inceput sa plang fara motiv. lacrimile alea erau singura scapare din iadul in care ma trezeam in ultima perioada. vise cu oameni pe care ii iubeam, murind... acei oameni plecand din viata mea... un singur om plecand la nesfarsit, in fiecare seara.

stiu ca-l intrebasem intr-un vis, daca nu s-a saturat sa moara, dar nu mi-a raspuns. a murit. din nou... iar eu il priveam neputincioasa, paralizata pe asfaltul rece, intr-o balta de sange si o pojghita subtire de gheata.

murea mereu... muream si eu cu el... in fiecare seara.

si stiu... stiu ca n-am sa pot sa-l salvez, niciodata.

niciodata.

va muri mereu... iar eu...

eu...

eu, nu-i sunt de folos.

am deschis ochii si-am privit tavanul slab luminat. continuam sa oftez. am incercat sa ma ridic din pat, dar plumbul imi invadase tot corpul. nu puteam sa ma misc, nici sa vorbesc.

nu mai puteam sa respir.

m-am sufocat printre lacrimi si sange, si-am inchis la loc, pleoapele acoperite de plumb.

stateam in mijlocul unei oaze de lumina. priveam copii fericiti, cupluri.

am auzit valuri in spatele meu si m-am intors. am privit rasaritul si m-am simtit fericita pentru un moment. apoi, goliciunea imi invadase trupul, din nou. cerul se intuneca, prevestind o furtuna pe mare. pescarii veneau la mal, aducand trupuri goale, fara suflet. le aruncau pe mal, iar oamenii mergeau in recunoastere. copiii plangeau.

deasupra unui trup, zbura greu, un fluture galben. m-am apropiat de trup. fluturele mi s-a asezat pe umarul gol. nu indrazneam sa intorc trupul. clipeam repede, pentru ca, un nou val de lacrimi avea sa-mi sape santuri pe obraji. i-am luat mana intr-a mea. primele lacrimi imi ardeau deja fata.

iar am ajuns prea tarziu...

picuri de sange curgeau pe mainile noastre. am dus mana stanga la nas, ca sa ma sterg, sa nu-i mai patez pielea palida. ciudat a fost ca nu aveam nimic pe maini. mi-am sters fata. nu aveam sange pe ea, deloc. am privit in sus, spre cer. era rosu, ca cerul lunii februarie.

ningea.

am ridicat o patura de nisip si i-am luat trupu-n brate. ne-am invelit in firicele de scoici si sticla. lacrimile incetasera sa cada.

capul sau, se odihnea la pieptul meu. i-am privit fata... ochii lui caprui, imi fixau privirea. avea un zambet sters.

pieptu-mi era ud si cald. nu era din cauza apei, nici a ninsorii... o gaura statea in locul inimii. din ea curgea nisip rosu.

i-am incolacit bratele in jurul meu si mi-am ascuns fata in parul lui.

voiam sa plang, dar nu puteam. durerea din piept ma seca... il pierdusem din nou.

ceata se aseza in jurul nostru.

-acum, ai sa dispari, nu?

i-am inchis pleapele si i-am sarutat fruntea, cum obisnuia sa-mi faca el.

am privit cum ceata mi-l ia din brate si-am lasat-o.

mi-am strans genunchii la piept si-am ramas goala sub patura de nisip devenind una si aceeasi...

fluturele galben devenise nisip, pe umarul meu.

cele 24 de ore au luat sfarsit.

pentru tine...

pentru toti anii in care te-am lasat sa pleci si sa revii cand ai vrut...
pentru tot timpul in care am sperat sa te intorci...
pentru toate emotiile care le-am trait din cauza ta...


n-am stiut ce sa spun. niciodata n-am stiut. ti-am ascultat fiecare fraza,cum asculta credinciosii slujba, am fost ascultatoare si-am pastrat fiecare "sa nu faci" si fiecare "ar trebui sa faci", in minte. nu... nu ti-am dat mereu dreptate, desi inauntrul meu stiam ca ai.
te-am lasat sa pleci, atunci, fara explicatie. te-am cautat, dar vorbeam singura. m-ai pandit din intuneric si m-ai lasat sa te caut. te trezeai precum un vampir insetat,cand eu nu te voiam aici. dar te primeam mereu cu bratele deschise, inapoi...
amsperat mereu ca lucrurile vor merge intre noi, si nu vom fi doar prieteni. stii, sunt prietena ta de mult timp, dar totusi... uneori imi doresc mai mult, stii?
atunci nu-mi permiteam nici sa ma gandesc c-am sa te sarut. as fi dat orice doar ca sa te tin acolo, oricum, ca prieten, ca iubit, ca orice... intelegi?
nu... nu cred. sau deja ti-ai dat seama si pastrezi totul pentru tine?
probabil.
uite, tot ce vreau e sa incercam ceva mai mult, intelegi?
adica primul nostru sarut... stii am innebunit in clipa in care buzele mele s-au contopit cu a tale. mi-am pierdut controlul instant, puteai sa faci ce vrei, intelegi? acceptam orice...
nu-mi imaginam nici sarutul ala, dar tot ce-a urmat?! nu... nu... chiar nu puteam sa-mi imaginez asa ceva.
iar e toamna, stii? e octombrie... curand incepe noiembrie, iar pleci, nu-i asa?

simteam cum tremur din tot corpul. voiam sa te sarut si sa nu vorbesc deloc...
voiam sa-ti spun tot ce n-am curaj sa-ti spun.
voiam sa-ti spun tot si sa plec.

auzem sunetul viorilor in urechi.
mi-am deschis ochii si-am inhalat adrenalina. miros rece, electric, sfarsitul toamnei...
veneam spre tine.


adio...
sunt o lasa.

take my heart out and throw it away

mi-e dor de tudor.
in ultima vreme m-am gandit atat de des la el, incat am cam sters tot ce aveam in suflet si tinea de bine.
as vrea sa nu se fi intamplat ce-a fost anu trecut.
as vrea... dar cer prea mult, nu?
cer prea mult...
de fiecare data cand sunt okay, ma gandesc ca a trecut si e intr-un loc mai bun, si nu se chinuie. apoi il visez, sau ma lovesc de ceva, cineva care imi aduce aminte de el.
in ultimile trei saptamni mi-a venit sa-mi scot inima afara.
nu mai suport. am intrat iar in depresie si am impresia ca nici n-am iesit din ea cu adevarat... vreodata.

citeste asta, si vei vedea ca rogue a fost singura care a inteles tot ce-am simtit pt tudor. si tot ce simt dupa...plecarea lui.
http://restul-e-durere.blogspot.com/2010/09/tu-si-el.html

zambetul din schita

mi-am luat creionul si-am inceput sa schitez o lacrima.

eram in ora de religie si tot ce facea ea, era sa deseneze. o durea undeva de ce tot mormaia tampitu ala la catedra. adevarul e ca nici pe mine nu ma interesa ce zicea ala, voiam sa vad ce deseneaza lara.
-termina.
-da nu ma uit.
-ba da. termina.
-da de unde stii ca ma uit?
-pentru ca nu clipesti, nu respiri, nu nimic. si te chinui sa te intinzi ca sa vezi.
-nu-i adevarat.
si-a ridicat privirea din desen. stiam ca o enervam cand faceam asta. nu-i placea s-o privesc desenand, nu-i placea sa-i vad desenele pana nu prindeau viata.
a clipit. s-a uitat dincolo de mine, spre geam, prin geam, printre acele de pin, printre nori. si-a arcuit sprancenele alea subtiri [care mie mi se pareau oribil de subtiri] si-a oftat. si-a inchis ochii si-a ramas asa cateva clipe.
-bianca! bianca!
-da?
-spune-mi cine a fost...
si nu-l mai auzeam. chiar nu-l auzeam pe automatu ala ambulant de scuipat [tot timpu imi uda banca cand venea langa noi]. lara si-a deschis ochii. avea unu verde spre galben si unul gri spre albastru. cel verde arata ca o flacara de pe paharul de absinth, iar cel gri ca fumul.
-lara?
nu mi-a raspuns.
-lara?
plangea neutru.
ceva nu era in regula.
-lara?
-nu pot. nu pot sa respir.


ma uitam la bianca si nu puteam sa mamisc, sa respir. nimic.ma intepa inima si nu stiam de ce. viata mea era curata. nu fumam, nu beam, nu ma drogam, nu nimic.
eram curata...


m-a disperat in ultimul hal, cand a plecat cu fostul ei prieten si un cuplu sa fumeze rahaturi. pana s-a intors am scris ceva pentru ea si sper sa nu uite asta niciodata.
-alex?
-lara, esti ok?
-alex?
-lara?
a fugit spre mine si mi-a alunecat in brate. era 20 februarie. lara era beata, fumata si in despresie de o saptamana. stiu ca nu mancase mai nimic, pentru ca statea la mine de cand, de cand idiotu ala , mda...
-alex, esti suparata pe mine?
-da.
-nu mai fac.
-nu ajunge cu nu mai fac. fapte nu vorbe.
-musca non capit vrabia.
-ce dumnezeu vorbesti acolo?
s-a desprins de mine razand.
-je ne sais pas!
-lara...
-what do you do when?
-laaaaaaara. termina.
a inceput sa topaie in fata mea. era draguta si fericita... dar fericirea aia avea sa se opreasca in seara asta, la un moment dat. cand trip-ul lua sfarsit.
s-a rasucit, a facut o semi-piruieta si-a cazut pe spate.
-lara!
avea ochii inchisi si nu respira. o tot plesenam, dar nu-si revenea. am frecat-o cu zapada pe fata si nimic.
-alex, ce-a patit?
era bogdan. doamne cat ma bucuram sa-l vad.
-a cazut pe spate.
-a dat cu capu?
-nu stiu.
bogdan o lovea usor peste fata, apoi a prins-o de nas.
-ce naiba faci? o sufoci?
i-a ridicat capu spre el si-a urlat la ea. lara a deschis ochii.
fumul, drogurile si alcoolul i se scurgeau in lacrimi pe obraz.

am vazut-o pe alex plangand langa bogdan. plangea din cauza mea. voiam sa se opreasca tot. lacrimile ei, nervii lui bogdan, durerea ce-mi pulsa in ceafa, depresia, trip-ul, fumul si alcoolul. inima mea. tot.


-lara?
-da?
-iti aduci aminte cand schitai zambete pe foaie?
-da.
-era demult...

fragment rupt

e undeva acolo
şi n-o găsesc.
ştii?
poezia aia a ta,
fragmentată din a mea viaţă.
nu. n-are sens.
n-avea nici cotidianul meu...
şi azi încă mă întreb: a avut vreodată?

dar nu, nu. nu!
e poezia aia,
care mi-ai scris-o când ştiai c-am să cad...
să cad.
cad.
în gol.
e poezia pe care eu am citit-o sacadat,
cu lacrimi şi nodul din gât,
tremurat.
am citit-o.
am recitit-o.
şi-aş mai citi-o.
dar n-o găsesc...
nu...
am pierdut-o
şi tot ce ştiu c-a mai rămas
era...
era versu ăla în care mă descriai
că o hoaţă.
o hoaţă.
o hoaţă ce fură cărţi.
o hoaţă ce fură cărţi şi se droghează
că să scape de durere.
ştii? ştii poezia?
mai ştii anul trecut?
anul trecut ... când...
nu. anul trecut pe vremea asta, când...
atunci s-a rupt, nu?
da.
atunci am pierdut poezia.
când s-a rupt...
s-a rupt, îţi vine să crezi?
s-a rupt...
din vina mea.

un creion, o foaie si-o radiera

trantise usa in urma ei. trecutul ramase in spatele ei.



-mama?
-da?
-vreau sa merg la bucuresti.
-nu merita.
-ce?
-el. nu merita.
-poftim?!
-ai si tu putina demnitate!
-poftim?
mama ticaia mouse-ul ala nenorocit, de la laptopul meu. se juca iar rahaturi si-mi afuma camera cu tigarile alea nenorocite. nu le suport nici mirosu, nici gustu... doar pentru ca stiu ca ei ii plac. da... ei ii plac, fir-ar sa fie. vreau sa dispara! sa plece!
-nu te merita. a zis de atatea ori ca are sa vina si n-a venit. deci nu e serios. nu te vrea cu adevarat. vrea doar sa se foloseasca de tine. cum au facut ceilalti.
-NU-I ADEVARAT! tu esti cea care n-are pic de demnitate in ea! tu! ordinaro! mi-ai distrus viata si te dai mare ca mi-ai dat-o? da, mi-ai dat viata ca sa te razbuni pe tot ce tu n-ai avut! sa imi dai ceva, sa ma bucur si dupaia sa-mi reprosezi ca ai lucrat mult pentru lucrul ala. niciodata nu mi-ai dat ceva din inima! niciodata nu ti-a pasat decat de bani! de banii tai fututi! esti bolnava! nebuna. numa bani ai in cap. mama! tu ai impresia ca spunand "te iubesc" rezolvi totul?!? afla ca eu nu sunt tu! iar tu nu esti tata! eu nu sunt atat de proasta precum esti tu, nu atat de naiva! si inceteaza sa te milogesti altora cat te chinui cu mine! pentru ca nu te chinui! deloc!
-nu-ti permit sa-mi vorbesti asa! stai sub acoperisul meu!
-stau sub acoperisu' ma-tii! du-te naibii. ma duc sa stau sub clar de luna atunci. e mai bine decat aici!
-lara!
-nu! ia-ti mana de pe mine. si asigura-te ca nu ma mai atingi niciodata. nici din greseala!
-de ce faci asta?
-pentru ca mereu zici cat de tare te doare cand dau eu cu capu. nu mama. nu te doare. ca nici nu simti. habar nu ai ca nu regret nimic in viata mea, decat noaptea aia de februarie. decat noaptea aia in care ma chinuiam sa ma decid: viata sau moarte? dar n-am facut-o pt tine. a fost o greseala. n-am stiut sa mor. n-am stiut. iar daca zici ca te doare cand dau cu capu, te invit sa-ti pui palma pe fruntea mea. o sa dau cu capu unde sunt si cuie. sa simti. sa simti tu prima! sau doar sa simti tu. singurul zid de care am dat mereu cu capu, a fost cand incercam sa intru in sufletul tau.
-nu. nu e adevarat.
-ba da, mama. ba da. iar eu m-am saturat. azi e ultimul cucui pe care mi-l fac. ultimul.
-lara! nu!nu pleca te rog!
-plec. plec la bucuresti.
-dar nu-ti place locul ala.
-oriunde mi-e mai bine decat aici. un loc numit acasa. cliseu. kitsch. nu-mi trebuie familie. imi ajunge un creion, o foaie si-o radiera. oricum, ele mi-au fost "familia" toata viata mea.
-nu. te rog.

bahahahahaha! drop it!

bun, deci, ca sa fiu sincera: am avut o groaza de "relatii".
din care sa zicem ca m-au marcat cea cu marc, vlad, adi, marius si spit :))

marc...
hmm prima dragoste sa zicem. ma bucur ca am ramas prieteni, chiar daca ne ardem tot timpu cu vorbe urate si ne muscam de fiecare data cand avem ocazia. daca ne-am intalni face to face, ar fi vai si amar de locu in care ne-am intalni=))
desigur intalnirea ar decurge asa: o imbratisare, vorbim, eventual incearca sa ma sarute, ma feresc. ne certam. incepem sa ne injuram, o sa ajungem sa ne luam la pumni, si dupaia sa ne cerem scuze, si hop top de la inceput.

vlad.
cu vlad nu regret nimic, mai putin partea in care ma descaram pe el pt nimic, si ca i-am futut relatia cu naidra. [la 9 luni dupa ce ne-am despartit. yes yes i know. i'm such a bitch] dar ma bucur ca e cu teo si ma bucur ca sunt fericiti impreuna^^ astept the big step guys:D

adi.
AUCH! totul dragut la inceput, realtie deschisa fiecare face ce vrea etc. apoi relatie pe bune. la un moment dat a calcat stramb, iar cu "te iubesc" ca scuza, a pus capac. n-am vrut sa fiu eu cea care se desparte de el, asta pt ca nu-mi place sa[-mi] dau papucii. a fost o prostie sa ma sarut cu marius, ca scuza sa-mi dea el papucii. dar avand in vedere ca dupa trei zile cand ne-am intalnit m-a luat in brate, m-a sarutat si a zis "te iert" [desi eu nu mi-am cerut iertare, si n-am s-o fac in fata unui baiat nici sa ma calce trenu], am pus tot eu capacul la relatie. am discutat ca doi oameni, niste lacrimi ici pe colo si voila. still friends.

marius.
mna fuck it. de el chiar mi-a pasat. ba chiar mai mult decat trebuia. dar fie. a fost ok cat a fost, imi pare rau ca inca l-am cautat mult timp dupa ce ne-am despartit, but hey. i'm over him! so let's party![chiar nu credeam ca o sa fiu over him vreodata:))]


spit.
oh my god!
deci aici chiar o sa spuneti ca sunt o scorpie fara inima! azi am intrat pe devu lui, si am realizat ca ii citisem o lucare care a scris-o cand eram impreuna. mna, bun ok. no problem. dar acum am vazut ca a mai scris inca doua de care eu ori am uitat ori n-am avut chef sa le citesc.
disperarea cu care s-a tinut de mine m-a facut sa vomit[la propiu]. nu-mi place sa fiu tinuta in lesa, cu atat mai putin sa fiu innecata cu dulcegarii. ma cam enerveaza ca mi-a folosit numele, si e publica lucrarea, ma cam enerveaza tot ce-a fost. de fapt ma enervez numa gandindu-ma prin ce m-a facut sa trec!
adica pula mea! sa-ti franjurezi o mana si un picior cu cutitu sau cu ce pula mea s-a taiat, doar pt ca nu i-am raspuns la telefon, pai altceva decat ba frate esti mai prost decat permite legea, nu pot sa zic.
de fapt daca stau bine si ma gandesc esti cam naspet cu mine. am incercat sa ramanem prieteni dar avand in vedere scarba cu care imi vorbesti pe mess si pupincurismu care mi-l dai cand ne vedem, ma lasa rece. de ce nu poti fi normal? asa cum eram cand ne-am cunoscut? da ok, erai drogat, but man i liked you so much more!
iar faptul ca m-ai santajat a fost tampit de-a dreptu. am trecut peste si am ramasa asa santajata impreuna cu tine. dar dupaia chiar ai intrecut masura. mai ales cand imi futeai prietenii la icre ca te sinucizi daca nu ma conving sa ne impacam! get a fuckin' life!
nu o sa uit niciodata cum plangea mokio, sau ce speriata era serby! ai profitat la maxim de bunatatea lor. si ca sa fiu sincera sper ca durerea care ti-ai provocat-o singur a fost mai mica ca aia care ti-am provocat-o eu.


okay. n-am primit prea multe de la viata, si nici n-am exagerat cand am cerut. sunt o persoana materialista si recunosc! dar cand cer, cer cu cap. [desi in cazu lu spit, nu stiu unde-mi era capu]
e ciudat sa-mi amintesc ca ba, ala mi-a scris ceva, ala a plans pt mine, pe alalalt la durut in pula [de fapt nici acolo], altu m-a vorbit ca si cum as fi fost ultima taratura, etc.
poate din cauza asta uit de voi asa lejer. ba chiar uit de fiecare moment petrecut impreuna. devin deja-vu-uri fara sens. si rad de ele, sau ma enervez.
nu stiu de ce public asta. dar mi se pare haios prin tot ce-am trecut. ba chiar penibil! ba nu! patetic!
sau haios ajunge. sper sa cititi fiecare dintre voi asta. nu-mi pasa:))
deci cred ca doar vlad a fost un dragut cu mine in toate sensurile cuvantului^^ ai o bila alba:>

alte relatii demne de a fi tinute minte: lentzy, tomi, cristi, S. [in sensul bun al cuvantului]

te provoc

continuă să vorbeşti, dragul meu. vreau să adorm cu tine-ntr-o ureche.


auzeam trenul apropiandu-se. stăteam singură în gară şi era iarnă. zăpada peste tot.
eu purtam blugii ăia scurţi, care mi tăiasem acu' o săptămână, un maieu negru şi bocancii. aveam eşarfa cea roşie în jurul gâtului şi fumam o ţigară.
nu-mi era frig.
tot auzeam trenul, iar eu aşteptam.
nu-l vedeam şi nu ştiu pe cine aşteptam.
trenul fluiera.
o rafală de vânt îmi luase ţigara din gură. s-au deschis uşile. trenul albastru stătea în faţa mea, cu feţe necunoscute, transparente.
am simţit nişte braţe în jurul meu, iar feţele din tren au început să plângă.
m-am întors. am început şi eu să plâng.
l-am luat în braţe şi-am inhalat mirosul sărat al mării. eşarfa mi-a zburat de la gât.
am simţit nicotina mentolată şi-am deschis ochii. eram la mare.
stăteam singură pe faleză şi mă bucuram de soare. hainele erau aceleaşi, fără eşarfă.
-de data asta voi pleca.
-de ce?
-pentru că-ţi fac prea mult rău. a trecut un an şi tu încă nu ai uitat.
-au trecut doi ani iar tu ai uitat asta.
se certa un cuplu lângă mine. m-am întristat. apoi am zâmbit şi un tip mi-a întins o ţigară. am aprins-o. o tipa mi-a întins o halbă de bere.
-neeee. mersi. nu mai beau.
-e tuborg.
-nee doar timişoreana.
-ai pretenţii pentru vama veche.
m-am ridicat de pe nisip şi-am plecat să mă plimb pe alee. mergeam spre expirat, când l-am auzit strigându-mă.
când m-am întors eram în teatrul 74. cu el la masă. mă privea cu o uşoară agonie în ochi.
-sper că n-ai de gând să faci ce cred că vrei să faci.
-eu... îţi fac prea mult rău.
-ăăă poftim? stai... stai să înţeleg: nu eşti cu nimic mai diferit decât ceilalţi? îmi arunci aceeaşi scuză tâmpită? "nu e vina ta, e a mea!", "îţi fac prea mult rău, tre să ne despărţim", "te iubesc prea mult şi mi-e frică de ce o să se întâmple", etc. ! ce pula mea? bă, deci femeile au mai mult tupeu ca voi în ziua de azi!
-lara...
-nu mă întrerupe în pizda mă-sii de treabă! de fapt ştii ce? nu-mi mai bat capu cu tine. m-am săturat. eşti ultima picătură şi m-am săturat! n-ai decât să faci ce vrei! n-ai decât să mă laşi singură cum au făcut toţi. toţi prietenii mei! hai fă-o! fii tare! loveşte-mă. hai! loveşte! ăsta e punctu slab! aici! hai! dă ooooodata! te provoc!
-lara... eu...
-da tu fir-ai să fii! tu! TU! dă-i! loveşte fraiere!
-LARA!
m-a prins de umeri şi m-a scuturat. i-am prins privirea şi-am legat-o de a mea.
-dă-i... dă odată.
plângeam. nu voiam să-l pierd. de data asta chiar nu-mi mai permiteam să pierd. el avea biletul meu spre fericire. trebuia să fugim să prindem trenul... împreună.
-lara, nu am de gând să-ţi dau drumu. n-ai să scapi de mine niciodată! te iubesc şi asta n-o s-o schimbe nimeni! înţelegi? n-am să te las să cazi cum au făcut ceilalţi, am să te prind mereu. iar dacă vreodată ai să cazi înainte să ajung la tine, lasă-mă să te ridic. te iubesc puiule, chiar te iubesc...
mă privea în ochi. vorbea serios. nu mă mai strângea în palme, ci în braţe. îmi puse capul pe pieptul lui cald. simţeam, auzeam cum inima lui bate pe acelaşi ritm cu a mea. am rămas cu mâinile adunate la piept, în braţele lui. priveam stâlpul de susţinere al localului. mă uitam la pahare şi la scrumiere. mă uitam la fumul adunat în local. mă uitam la oamenii care nu ne vedeau. mă uitam la şuviţa de păr, ce-i cădea pe umăr.
m-am întors, voiam să mă uit la el.
avea lacrimi în ochi...
-chiar te iubesc...
auzeam trenul şi simţeam cum podeaua se mişcă, pleacă.

am deschis ochii.
eram în camera mea.
trenul fluiera.