buna, din nou, celui ca mine

nu. nu vreau sa te deprim sau altceva.

si nu, nu incerc sa ma reintorc in viata ta. nu esti automatul de cafea, iar eu nu sunt fisa cu care ne vom bea cafeaua.

vreau doar sa stii ca mi-e dor de tine.

vad... vad ca ai crescut. ca am crescut amandoi, invatand lucruri fara a fi impreuna. si nu-mi place. ne-am facut planuri si ne-m promis ca vom fi impreuna in putin timp... si unde s-a ajuns?

s-a ajuns la ce te-am rugat eu sa nu faci, doar ca... da stiu, te-am rugat sa nu pleci, dar am facut-o eu.

mai stii cand ti-am zis ca esti singurul motiv pentru care as ramane? raspunsul tau n-a fost suficient de rapid, iar eu am spus DA distantei, inainte de a auzi DA-ul tau.

la naiba... abia acum realizez cat am pierdut, dar e de apreciat tot ce-am invatat.

totusi...

mi-as fi dorit sa fiu acolo cand te urci pe pervazul geamului pentru a fuma o tigara, doar ca sa-ti spun ca nu-mi convine. doar stai la etajul opt...

uite, nu-mi gasesc cuvintele, dar stiu, stiu ca vreau sa stii ce simt eu acum. nu, nu zambi, stiu ca stii, dar... nu ti-am mai spus-o de atata timp...

cat a trecut? cat timp a mai trecut...

of... vreau, vreau sa ametesc din nou de la un sarut. mi-e atat de dor de asta. sa fim in troleu, inconjuriati de ciudati care sunt mai normali ca noi, sa fie foarte cald si noua sa nu ne pese. sa stim doar ca mergem acolo, sau dincolo, fara a ne pasa c-am mai trecut pe langa cladirile astea vreodata.

mi-e dor sa-mi spun mie, insumi ca nu vreau sa fie totul un vis, apoi tu sa-mi confirmi gandul, strangandu-ma in brate.

stii, n-am spus suficient. simt eu ca n-am spus suficient, dar tu intelegi. nu? intelegi...

inca imi intelegi nebunia, nu?

p.s. a fost o plimbare de tinut minte.

si eu.

gara, metroul, mainile, martie.

"astazi am plecat. e un an de cand te-am lasat in gara aceea blestemata. e un an de cand te vad prin geamul sters al trenului. un an de cand ai alergat dupa tren pentru a ma saruta inca odata. un an de cand m-ai privit in ochi si m-ai alintat.
e un an, dragul meu..."

am recitit fragmentul acesta de cel putin 10 ori. la un moment dat, chiar te vedeam stand in fata mea, pe peron, privindu-ma.

m-am gandit la prima clipa in care te-am vazut, la fericirea care m-a lovit de nicaieri.

coborasem din tren cu ionut si ma gandeam c-ar trebui sa-ti trimit un mesaj, c-am ajuns. mi-am scos telefonul si m-am pus pe scris, apoi pe sters, pe scris si tot asa, pana m-am oprit pentru a arunca o privire in fata. lumea se impingea, trenurile fluierau si era destul de frig in gara de nord.

aveai o geanta sport la picioare si ma priveai zambind. ti-ai intins bratele spre mine iar eu am fugit ca un copil prost spre tine, uitand de ele mesaje.

m-ai strans in brate, apoi m-ai luat de mana si nu mi-ai mai dat drumul.

stii, chiar imi aduc aminte fiecare detaliu, mai putin numele locurilor...

gara, metroul, rudele tale, plimbarea prin mall, faza cu bluetooth-ul [o mai fac si eu din cand in cand], sarutul, furisatul in internat,cadoul, gelul tau de dus uitat in baia comuna [imi pare raaaaaau pentru asta], periutele noastre de dinti identice, colegul tau de camera enervant [care avea ceva cu ungurii], plimbarea in drum spre statie, mirosul primaverii, salata oribila de la kfc, plimbarea prin herastrau, veveritele, bagajul, gara, sarut si atat.

dar ceea ce-mi va ramane mereu tatuat pe creier va fi mirosul primaverii, zambetul tau cand ma asteptai in gara, pe tine fredonand "leben...i feel you" de la schiller si ultimul sarut. da, atunci cand ai alergat dupa tren si m-ai sarutat inainte de a se inchide usa.

apoi reintalnirea la doi ani si noua luni. atunci cand intelesesem ce s-a intamplat cu noi, cu tine, cu mine, cu nerostitele, cu deja-vu-ul continuu. gara, metroul, mainile.

cu vina mea, cu grija ta, cu nevoile noastre ce nu mai erau comune.

surprinderea, fericirea, plansul, sentimentele aruncate mult prea departe pentru a mai fi intelese. cu adio-ul sec, de care nu stiam.

cu o alta reintalnire in care am inteles ca totul a luat sfarsit.

sunt patru ani de atunci.

iti multumesc pentru tot ce m-ai invatat sa iubesc.

noi nu avem nevoie de cuvinte pentru a stii ceea ce simtim. niciodata n-am avut cu adevarat nevoie...

cand trecutul trecutului te-ndeamna la viitor

il auzisem in scoica de langa perna. am luat-o-n palma stanga, si-am lipit-o de ureche.

l-am ascultat.

mi-a spus sa nu ma mai lovesc de valuri, ci sa stau pe mal, doar cu picioarele-n apa, ca in ultima zi in care ne-am mai cunoscut.

sa fumez prezentul si sa arunc chistocul in viitor.

sa joc trecutul la poker.

citeam un blog.

am realizat tarziu ca ascultam aceeasi piesa la nesfarsit, fara sa citesc un cuvant de pe acel blog. doar stateam si priveam ecranul.

o fraza imi trezise inima "sa-i pot cuprinde zambetul cu ochii"...

apoi disperarea de a reciti postul, ca sa ma asigur ca l-am inteles pe deplin.

"ma saturasem". am recitit fraza aceea de 13 ori, ca sa ma asigur ca e acolo, ca sa o memorez in carne.

m-a intristat.

am oftat si mi-am aprins o tigara. poate ca asa ar trebui sa fac si eu. sa ma satur de tristete, doar sunt fericita acum, nu?

"asadar... sunt aici"

da, sunt aici. dar mi-as dori sa nu fiu. mi-as dori sa fiu intr-un alt loc, departe de viata asta. undeva unde pot gandi fara sa-mi pot auzi gandurile tipand printre ecouri.

sunt aici...

mereu voi fi aici.

stii si tu, nu?

"acum trebuie sa plec"

plecasem de suficient timp dintr-o poveste, calcand in picioare eternitatea promisa intre sufletele pereche. mi-am permis sa-mi bat joc de teoria noastra intr-un scop caritabil pentru sufletul meu bolnav.

mi s-a cerut a promite, ca nu voi iubi vreodata o alta rasuflare. si-am promis. si sunt sigura c-am mai promis, in alte vremuri, dar azi... azi sunt si eu grabita. ma mangaie trecutul pe obrazul stang si sfarsitul pe cel drept. iar eu, eu vreau sa traiesc putinul prezent, iubind.

vreau sa iubesc, intelegi?

vreau sa iubesc.

m-am saturat sa te iubesc doar pe tine. te-am iubit mereu, fara sa mi-o ceri, neconditionat... iar tu, tie, tu, eu, naiva de mine, eu... tie ti-a pasat suficient de mult, incat sa-ti pastrezi toata dragostea fata de mine, inchisa in tine.

si-a durut...

acum, nu mai doare.

"cu bine, candva, o cafea si noi."

m-am trezit facand bagaje.

voiam sa plec cu cea mai mare disperare care am simtit-o in viata mea.

plangeam.

voi fi acolo sarutandu-l, iubindu-l, implorandu-l din priviri sa-mi zambeasca.

voi fi acolo, tremurand de frig, incalzindu-ma la caldura privirii sale.

voi fi acolo batandu-mi joc de teoriile mele cretine, devenind o femeie, oprind sfidarea intregii lumi.

voi fi acolo, cedandu-i tot ce-a mai ramas uman din mine.

un regret intr-o alta lume

tu esti cel care poate opri ce-a inceput prin sfarsitul tau.

am muscat perna si mi-am innecat plansul. am ramas sufocata cu fata in perna. simteam cum perna devine rece si umeda. speram sa fie doar un vis, sincer. m-am ridicat in genunchi.

eram tot in camera mea.

-opreste totul. te rog. opreste toata durerea asta, pentru ca eu n-o mai pot duce. fa-ma sa uit.

am inchis ochii si m-am trantit inapoi, intre perne.

am deschis ochii.

soare, cald.

-hei! ai adormit, zano.

-cum?

recunosteam vocea, recunosteam si locul.

-cum? cum am ajuns aici?

-hai termina. erai terminata aseara. ai dormit la mine in cort si tipai ca e rulota ta. erai tare dusa. ce-ai bagat?

-nu inteleg. sunt curata. nu mai iau nimic de mult timp.

-sigur ca da. mie mi se parea ca esti pe acid, keta, saaaaaaau?

-poftim?

-hai. spune-mi. stii ca nu te voi judeca. niciodata nu te-am judecat. nu te-am judecat nici pentru ca ai plans atata.

-eu nu mai inteleg nimic. tu trebuia sa fii mort.

-da. asta imi repetai intr-una si aseara. nu sunt mort. sunt aici.

ma uitam in ochii lui caprui si nu mai intelegeam nimic.

-haide, imi spui?

-ce sa-ti spun? ai murit acu doi ani, te-am sunat de la un concert si ti-am spus ca vin in vama, apoi m-a sunat mada sa-mi spuna ca ti-au gasit cadavrul.

-da. buna gluma, nu?

-nu chiar. i-am zis ca e cea mai proasta gluma posibila.

-de ce?

-pentru ca te iubeam.

-tu si multe altele.

-da. stiu si asta. dar nu ma deranjeaza. nu-ti pot porunci sa ma iubesti, doar pentru ca te iubesc eu.

-asa. spune-mi ce-ai facut in astia "doi ani de cand sunt mort".

ridicase degetele in aer, zambind.

-am... am terminat liceul. am mers la faculta in strainatate si am realizat ca nu-ti mai simt prezenta. a fost deprimant. m-am imbolnavit urat apoi trebuia sa iau calmante sa pot face fata vietii si somnifere ca sa pot adormi.

-glumesti, nu?

expresia fetei lui devenise serioasa.

-da.

am ridicat petu' de bere si-am baut.

-ai o tigara?

-doar pe ale tale.

-oh perfect. mai am tigari? chiar mi-ar prinde bine un lucky.

-tu fumezi lucky?

-erm...da?

-ca ai ceva tigari mentolate.

-poftim?

-uite.

scoase din buzunarul pantalonilor sai gri, un pachet de LM menthol.

-mai ai 6 tigari. am fumat si eu una, aseara. sper ca nu te superi.

-nu-i nimic.

ne-am ridicat din fata cortului si-am mers sa stam pe bancile de la masa.

andrei trecuse pe langa mine.

-salut!

-uhm...hey.

nu prea inteleg de ce se uita la mine ca la o straina. doar eram prieteni de cel putin 2 ani.

-il stii pe pusti?

-da. de vreo 2 ani. nu stiu de ce se uita asa la mine.

-ciudat.

m-am ridicat si m-am dus dupa andrei. se urca intr-un hamac, nu departe de noi. era si razvan pe acolo, aburea o tipa.

-tipic tie, razvane. salut! ce mai faci?

-uhm. salut. te rog spune-mi ca nu te-am combinat si dupaia am plecat cu alta.

-haha. nu nu. e ok. nu prinzi tu asa usor la mine.

-andrei, care-i faza? am facut ceva aseara? esti suparat pe mine?

-uhm, roscato, nu te cunosc. adica te-am vazut pe aici, dar nu te cunosc. n-am facut cunostinta si sincer nu stiu de unde ma cunosti tu.

m-am intors spre razvan.

-nici cu mine n-ai facut cunostinta.

m-am intors la EL. i-am prins tristetea din ochi. isi muta privirea in pamant.

m-am dus la oglinda.

-flash de 8 albastru, un pierce, roscata, tricou korn. ce se intampla?

-stii, si mortii viseaza...

m-am asezat langa el.

-nu inteleg... iar visez?

-da. doar ca m-ai strigat atat de tare aseara, incat imi era imposibil sa nu-ti raspund. te-am privit muscand din perna. te-am vazut tipand cand ai realizat ca sunt mort. te-am auzit de fiecare data cand m-ai strigat. am fost langa tine cand fugeai spre tipul care semana cu mine, strigandu-l pe numele meu. am fost langa tine cand voiai sa te sinucizi si-am facut tot posibilul sa vina cineva dupa tine exact inainte de punctul culminant. tu nu-mi faci viata mai usoara, chiar daca sunt mort. nu inteleg de ce te-ai atasat atat de mult de mine. partea nasoala e ca te pot vedea doar cand...

in timp ce-mi vorbea, andrei, razvan, cortul lui, totul disparea. imi ridicam parul blond de pe palton. ma jucam cu bocancii in apa de sub banca noastra. ploua.

-asta e realitatea ta. nu-ti mai face rau. nu ma mai lasa sa-ti fac rau, gandindu-te la mine.

-stiam ca visez. stiam. stiam ca tu esti mort, iar visul asta e o alta dezamagire. stiu ca ma voi trezi si voi plange. stiu ca ma voi trezi si voi simti ca am uitat tot. stiu ca imi suna alarma si ca trebuie sa merg la scoala. dar nu ma voi trezi. nu voi merge la scoala. nu voi iesi in ploaie ca sa-mi camuflez lacrimile. nu te voi uita pentru ca-mi ceri asta. nu voi adormi zambind, din moment ce stiu ca totul e o realitate oribila. nu. chiar nu.

-tu ai impresia ca viata e roz?

-nu. eu am impresia ca mor de fiecare data cand ma trezesc.

-imi pare rau ca m-am bagat intr-un vis pamantesc. dar era singura mea cale de a-ti vorbi.

-nu. taci. imi spui ce vrea subconstinetul meu sa auda. eu pot sa-ti vorbesc, pentru ca tot eu aud. tot mie imi vorbesc. tu esti doar o amintire vie in mine, tu inca traiesti aici, in sufletul meu, in mintea mea. totul se agata de tine involuntar. refuz sa-ti dau drumul. sunt constienta de asta. sincer. sunt. si mai stiu ca incerc sa zambesc cand ma gandesc la tine, dar mi-e mai usor sa plang.

-zano, ascula-ma: eu plec. chiar voi pleca. nu-ti voi mai aparea in vise, nu-ti voi mai raspunde chemarilor tale. vorbesc serios.

-nu. ai sa te intorci cand imi doresc sa te intorci. si vei aparea pentru o fractiune de secunda, ca sa ma faci sa zambesc din inima. pentru ca tu m-ai invatat sa transform tot ce-i urat din mine, in arta. tu m-ai invatat sa scriu si tu mi-ai dat puterea de a infrunta viata. tu crezi ca la 16 ani nu pricepeam nimic?

m-am intors spre el. se uita la mine, trist.

-ma intristezi, zano.

-imi pare rau.

m-am ridicat de pe banca.

-uite, o sa modelez visul, inapoi la vama. ramai acolo si asteapta-ma. ok?

-nu. eu modelez visul acesta. e al meu, nu al tau. tu te vei trezi acum.

m-am trezit in camera mea, din cauza caldurii. am deschis geamul.

ploua.

-ce vis ciudat.

am coborat in bucatarie.

am calcat intr-o scoica. m-am taiat. am tipat.

gafaiam si ma chinuiam sa respir. eram toata transpirata, ascunsa sub plapuma, intre perne.

ceva lipsea.

m-am uitat in camera.

totul era intr-o dezordine perfecta. nu lipsea nimic.

am deschis calcu. aveam un mail nou, de la un necunoscut.

"el [din vis] regreta ca a avut un vis pamantesc"

saturatie mintala

mi-e bine, nu mi-e bine, ups and downs care nu se mai termina.

glume proaste...

satula de toate.

satula de toti.

satula de minciuni.

satula de oameni.

satula de ploaie.

satula de frig.

satula de iarba.

satula de dor.

satula de engleza pizdii ma-sii!

satula de accentu lor.

satula de viata, pana la epuizare.

slabita de puteri si mi se rupe de toti si toate.

devin... numb.

ma prostesc de cap, doar m-am facut blonda. acum am o scuza.

mi se rupe. mi-se-rupista:))

mai putin de-un om...

da, denis.

ca de obicei.

minunatul si inegalabilul D.

e incredibil cat de mult il pot iubi pe omu asta!

fuckin incredibl!

dar sa revenim:

hai sa ne lovim iar cu "te iubesc"-uri.

soare

mi-am adus aminte de piesa asta, si simteam nevoia sa o impart cu voi.

am niste ups-and-downs foarte violente din punct de vedere psihic.

dar, de fapt cred doar ca mi-e dor de casa, din moment ce m-am apucat sa ascult sistem si praf in ochi. nu?

love should

imi aduc aminte cand ma trezeam pe piesa asta, in primele luni de liceu.

doamne cat de dor mi-e de zilele alea...

simfonia neterminata.

m-am apropiat de ei doi. se tineau de mana, uitandu-se in jos. nu stiam ce se intampla, apoi o lumina puternica ma orbise.
continuam sa merg spre ei, acolo unde stiam ca se afla. simteam atat de multa durere, apoi am auzit o soapta purtata de vant...
"te voi iubi mereu... sa nu uiti asta"
ea tipase, de parca ar fi fost arsa pe rug, precum o vrajitoare.
m-am trezit.






eram departe de casa, de el...
ma uitam zilnic la pozele noastre, la biletele, la scrisori... la tot ce-mi aducea aminte de el.
se racea totul datorita distantei...


-promite-mi ca vei fi fericit, dar nu vei iubi pe nimeni atat de mult cat ma iubesti pe mine. indragosteste-te, iubeste, dar nu la fel de mult. te rog. promite-mi.
-iti promit, dar vreau sa-mi promiti acelasi lucru...
-promit.


treceau minute, ore, zile, toate pareau la fel de lungi ca anii. ne distantam sufletele. il simteam mai departe ca niciodata. parca fugea afara din mine, scurgandu-se pe obrajii mei, furisandu-se printre lacrimi, rupand impregnarea noastra.
cadea pe mocheta, scurgandu-se in podea...
-nu vreau sa pleci. chiar nu vreau. ai zis "pentru totdeauna"... mi-ai promis.


-lidia?
-da?
un coleg de clasa, statea in spatele meu.
-esti ok?
-da.
-nu trebuie sa minti.
-nu mint.
-ba da. stii. te-am observat pana acum. parca ai avea un ritual: stai la ore, te uiti in gol, de parca profii si noi n-am exista. apoi deschizi o agenda la exact aceeasi pagina. jumatate e rupta. apoi iti strangi medalionul de la gat in pumn. scoti aceeasi bucata mototlita de hartie, din portofel si-o ti alaturi de medalion. te prapadesc lacrimile, si oftezi. nu versi o singura lacrima. tremuri, iti iei lucrurile si iesi. stii, nu-s atat de fraier. ti-e dor de casa si de oricine ar fi acea persoana pe care o strangi in pumn, zilnic.
-eu...
-te cam inteleg. sincer.
-eu nici macar nu stiu care e numele tau.
-mda... sunt Ty.
-lidia.
-stiam deja.
-oh da... scuza-ma.
-mneah... e ok. deci. cine e?
-cine?
-cine e acea persoana, pentru ca sunt foarte sigur ca nu-i niciunul dintre parintii tai.
-nu. nu e un parinte. e, e un prieten. e o legatura mai speciala, care...
-se pierde?
-da. dar nu stiu...
-de ce. stiu. am trecut si eu prin asta.
biblioteca se aglomera. ty statea, acum, in fata mea, pe un scaun. nu zicea nimic, doar se uita la mine. zumzauitul celor din jur, rasfoitul cartilor, tastaturile calculatoarelor faceu un zgomot puternic, enervant.
-ty, vrei sa bem o cafea?
-mergem jos la bar?
-neh. cumparam o cafea si ne plimbam prin centru. adica, de cate ori o sa prindem soare in zona asta?
-heh, da ai dreptate.
in drum spre iesire, ty ma luase de mana. voiam sa-mi smulg mana dintr-a lui, dar ceva imi spunea sa n-o fac.
simteam cum greutatile-mi cadeau de pe umeri, lasandu-ma sa respir usor, linistita. imi venea sa plang, dar nu stiu daca as fi plans de fericire sau de frica.
am oftat.
ne-am oprit.
si-a tras mana de sub palma mea.
-lidia, nu-mi place privirea ta. imi cer scuze daca te-am jignit. dar era... nu stiu, te-am luat de mana, in calitate de prieten, nu mai mult, si...
-ty, e ok. inteleg.
l-am luat de mana si i-am zambit.
am strans hartia mototlita in pumn, in buzunarul hanoracului.


"imi pare rau. stiu ce ti-am promis si nu-mi voi incalca promisiunea. pentru totdeauna"

XIII. despre tine, despre mine, despre un "noi"

ai vrut sa fii "eu", femeia care ti-a fost iubita, prietena si sora.

am vrut sa fiu "tu", barbatul care mi-a fost iubit, prieten si frate.

ai vrut sa-ncerci toate prostiile iubite de mine, toate "hobby-urile" murdare de prafuri si chistoace. te-am implorat cu lacrimi in ochi, nu doar o singura data, sa n-o faci.

eu le-am lasat... le-am lasat de dragul tau. le-am lasat sa le prizeze altii, sa le fumeze, sa faca ce vor ei. le-am lasat pentru tine, pentru ca ma iubeai, pentru ca te iubeam, pentru ca aveam incredere in tine si pentru ca numarul 13 a insemnat noroc pentru noi, pana-n luna lui august.

pe 13-le lui august, tu te-ai trezit dintr-un vis monstruos de dulce. ti-au aruncat amintirile noastre, ti-au ascuns dragostea fata de mine si te-au mintit, iubitul meu. te-au mintit in privinta mea si tu i-ai crezut. i-ai crezut pe toti, mai putin pe mine. nu mi-ai dat voie sa-ti spun un cuvant.

dar tu mi-ai spus "adio"...

fizic si psihic am suportat totul cu brio, un timp. dar inauntru, sentimentele mele, erau mancate de ei. devorau tot ce prindeau. au gasit cufarul nostru, ascuns sub fantana cu 13 chipuri. mi-au daramat zidurile, mi-au rupt cirestii, au distrus tot.

stateam in biblioteca noastra, si te vedeam distrugandu-mi lumea.

ii vedeam mintindu-te inca o data, si inca o data.

iar tu-i credeai...

-acum vreau ca "eu" sa fiu "tu".

m-am trezit pe malul marii, alaturi de prietenii mei. mi-era frig, mi-era rau, voiam sa dau afara tot. stomacul ma ardea, aveam frisoane, corpul imi pusca de durere.

-esti bine?

-da.

am tacut si-am indurat. daca vreau sa fiu ca tine, voi indura. mi-am luat vodka si-am fugit de acolo.

m-am oprit pe stanci. am privit soarele, ce imprastia o caldura inexistenta la ora aceea a diminetii.

mi-era frig.

aveam frisoane.

mi-era rau.

beam vodka.

fumam tigari.

voiam sa tip.

dar...

am tacut.

nu m-am oprit la 4 nopti de auto-distrugere. la dracu! normal ca nu! nici tu n-ai facut-o. dar m-am oprit in a 13-a noapte.

ne-am iubit atat de mult incat ne-am distrus vietile, facandu-le mai bune, mai frumoase, mai altfel decat au fost.

am format un "noi", din "eu" si "tu"... care mai apoi a devenit "eu". nu mai vorbeam la plural, devenisem un intreg, pana cand ne-am horatat sa facem schimb de locuri.

te iubeam, dragul meu.

te iubesc pe tine, sau mine, sau noi, sau eu.

curand...

o vedeam plangand de fericire. restu erau toti pe filmul lor fericit.

voiam si eu atat de mult sa ma simt fericita, in schimb mie-mi venea sa omor un om. imi venea sa urlu, sa plang, sa ma razbun, sa omor... voiam sa vars toata furia afara.

mi-am aprins o tigara si-am ramas agatata cu privirea in gol. sunetul valurilor ma deranja, caldura si lumina soarelui imi sufoca si ardea pielea, narile mele usturau din cauza prafului si a aerului sarat.

as vrea sa se termine tot... acum.

mi-am ridicat privirea si-am privit valurile.

ce-ar fi sa uit totul? cum ar fi sa te uit, sa te alung si pe tine in valurile alea?

-lara? esti ok?

-uhm... da.

un strain pe nume alex, ma tinea de mana. priveam mainile noastre si nu intelegeam cand, ce si cum s-a intamplat de ma tinea de mana.

-lasa-ma sa intru.

-nu pricep.

-deschide-ti portile.

-ce naiba vorbesti?

un curent electric si rece mi-a patruns corpul. il priveam pe alex, zambind.

-aaaaaa. am inteles. tot ce-ai spus pana acum suna foarte aiurea. ma intelegi? gen, conotatii sexuale.

-hahaha. nu nu nu! stiu ca si tu esti la fel.

strainul, nu mai era strain. era deja in capul meu, privind trecutul.

zambetul i-a pierit.

-alex, nu face asta...

-lara, cum poti...

-pot si atat.

-dar nu-ti face bine. trebuie sa-i dai drumul.

-nu.

-de ce?

-mi-e frica.

-ti-e frica? te voi ajuta.

-nu esti primul care incearca sa ma ajute.

l-am privitin ochi, apoi mi-am inchis ochii. am derulat in mintea mea, imagini cu oamenii care incercasera sa ma ajute pana acum.

-nu pot sa cred.

-e greu de crezut.

-esti incapatanata. atatia oameni?

-da.

mi-a sarutat fruntea.

toata furia, toata ura disparea.

zambeam.

-imi place mai mult cand zambesti. iti sta mai bine.

-eu...

-hai cu mine.

m-a luat de mana. nisipul imi mangaia talpile, arzandu-le in acelasi timp.

m-a strans in brate.

-uite alex, eu nu pot. de fapt nu vreau... stii? chiar nu...

-shhh. inteleg.

-trebuie sa plec.

-ne vom revedea?

am zambit. m-am intors si-am pornit spre casa...

m-am uitat in urma mea. statea acolo, facandu-mi cu mana.

am strigat dupa el:

-nu pune intrebari carora le stii raspunsul!

am putut deslusi un zambet, din departare.

pot sa jur, c-am murmurat amandoi in acelasi timp...

-curand...

al meu, din cand in cand

se intampla din cand in cand... stii si tu.

ah... nu intelegi, nu?

uite, iti spun eu: sa fii al meu... din cand in cand.

eram cu prietena mea, tocmai coboram din taxiu.

-ei sunt?

-aha.

-esti sigura?

-crede-ma draga mea, l-as recunoaste oriunde, oricand.

ne-am apropiat de ei, i-am privit si m-am adresat lui.

-buna, straine.

s-a ridicat si ma strans in brate.

pana atunci n-am realizat cat de fericita ma face prezenta lui. nu, sa nu ma intelegeti gresit, nu-l iubesc sau chestii de genu. e doar simpla lui prezenta.

desi era noapte, puteam sa jur ca ma urmareste cu albastrul marii ce licarea in ochii lui.

-wow. de cand nu te-am mai vazut!!!

-de anu' trecut, din august.

-daaa! noi ne intalnim o data pe an. de cat timp ne stim noi...

-din 2009. doi ani.

-trei.

-inca nu-s chiar trei.

a zambit. eu am tacut. n-aveam de gand sa ma fac de ras. desi, stiu ca nu-l deranjeaza detaliile care le tin minte. nu ma intrebati, de unde stiu, deoarece nu-l cunosc suficient, dar stiu... pur si simplu stiu.

era frig si asteptam un prieten, care nu mai aparea.

il tineam in brate si sincer, nu stiu cum am ajuns sa fiu eu in bratele lui. dar stiam privirea aia, stiam zambetul ala, dar mai ales, stiam ce-o sa urmeze. mi-am bagat nasul in parul lui si-am inhalat briza marii.

-mirosi a mare.

-da, cam de atunci nu m-am mai spalat.

m-a pufnit rasu, dupa care ne-am oprit brusc. m-a sarutat usor pe buze si-a inceput jocul.

-gata, ca te-nveti.

am mormait ceva si m-am intors cu spatele.

am asteptat ceva vreme pe acolo, dupa care minunatul prieten a reusit sa se rostogoleacsa pana la noi [dupa cateva ore, evident] si-am mers acasa.

sincer, ma simteam atat de fericita, cu prieteni vechi si prieteni noi. cu o vreme destul de calda si totusi rece, cu marea langa mine, in mine, in suflet...

n-am putut sa dorm toata noaptea.

dimineata inainte sa adoarma, a inceput sa se joace cu degetele pe fata mea... cum obisnuia acu' trei ani. mi-am pus capul pe pieptul lui si-am atipit.

cand m-am trezit, degetele ne erau incolacite.

-hmm... e prima data cand dorm langa tine.

a motait putin prin somn si mi-a prins talia cu mainile. m-am apropiat sa-l sarut si din pacate, l-am trezit.

-imi ramai dator.

-dar ne vedem mai tarziu.

-mai tarziu plec.

-nu stiam.

-dupa cum ziceam, imi ramai dator.

-eu nu sunt dator nimanui.

-ooh dar mie-mi esti.

a zambit.

am zambit.

-o sa ma intorc.

-eu o sa plec. dar ne vedem cand ma intorc si eu.

-eu voi fi plecata.

-atunci, ne vom vedea unde vom fi amandoi.

l-am sarutat.

am plecat.

el va pleca.

nu vreau sa mai treaca un an, sau doi, sau trei.

nu mi-esti dator. niciodata nu-mi vei fi.

vreau doar prezenta ta...

you can buy me with a coffee

si dupa atata timp, aveam ocazia sa-l revad...

oare tu ce-ai fi facut, in locul meu?

iata-ma, stand in fata lui, uitandu-ma in cafeaua mea cu lapte.

-pot sa iau zaharul tau?

-p-poftim?

-pot sa iau zaharul tau?

-da...

-mersi.

nu mi-am ridicat privirea din ceasca mea.

nu, eu nu beau cafeaua cu zahar. desi, poate azi, as fi facut exceptie...

mi-am ridicat privirea din ceasca si l-am privit in ochi.

se uita la mine, in timp ce-si turna zaharul in cafea.

-stii, eu nu beau cafea in mod normal.

-nu... nu stiam.

-dar azi beau.

am tacut.

-mi-ai facut pofta. stii, cand ne-am intalnit, in pub-ul acela, tu beai o cafea. apoi ti-ai luat o bere si mi-ai spus ca ti-am facut pofta.

-da?

-da. nu mai stii?

-nu...

-ce e cu tine?

-n-nimic...

-obisnuiai sa vorbesti mult. asta imi placea la tine.

-si tu.

-si eu ce?

-conversai mult, cu mine...

-oh... asa e!

voiam sa-i spun totul, dar ceva imi spunea ca distanta ar fi devenit si mai mare, decat era deja. pe langa distanta propiu-zisa, as mai adauga-o si pe cea psihica si cea sentimentala. imi ajungea pana peste cap gramaju fiecaruia dintre ele. nu-mi trebuia o supradoza de ignoranta.

cel putin... nu inca una.

-tot cred, ca ceva e in neregula cu tine.

-poate...

-vrei sa stii de ce ne-am despatit, nu?

-nu...

-nu.

-da...

-deci...

-nu stiu...

-nu te inteleg.

-nici eu. nu reusesc sa-mi dau seama nici dupa atata timp, dupa atatea luni... inca ma intreb unde naiba am gresit! ma crezi? continui sa-mi pun aceleasi intrebari, din nou si din nou, dar raspunsurile sunt mereu la fel: aceleasi si neterminate...

-dar tu...

-dar eu n-am fost suficient de buna pentru tine.

-nu e...

-stiu. poate te-ai asteptat la mai mult. nu sunt pregatita sa-ti spun tot. pot sa-ti povestesc toata viata mea, fara nicio jena, dar...

-dar?

-dar n-am fost in stare sa-ti spun ce simt pentru tine...

-adica?

-stii ziua in care m-ai sunat, sa-mi urezi "buna dimineata"?

-da...

-mai stii ca te-am intrebat ce-amvorbit de dimineata, ca nu-mi aminteam? daca ti-am spus ca te iubesc?

-da.

-iar tu mi-ai spus "mi-as fi amintit, daca mi-ai fi spus asta".

-da.

-tu mi-ai zis ca s-ar putea sa-mi spui si tu asta si s-o iau ca atare, daca fraza nu e urmata de "glumesc".

-si tu ai tacut... apoi ai schimbat subiectu.

-stiam ca ti-ai dat seama, de ce fug...

-nu e asta. am inteles.

-atunci? de ce ne-am despartit?

-nu stiu. pur si simplu a disparut tot...

-cum?

-nu stiu.

-eu am 3 teorii. dar nu ti le zic acum. mi-am terminat cafeaua, mi-am luat inca o doza de dor. asteapta sa plec. nu ma urma si continua sa ma ignori. ok? ma duc sa platesc...

-nu. o platesc eu si pe a ta.

ma poti cumpara cu o cafea... sunt atat de ieftina.

copilul tau...

Kaiori Breathe - Tell Me You Love Me

imi pare rau...

copil

-apelezi la mine doar cand ai nevoie de ajutorul meu. imi spui de fiecare data ca ti-e dor de mine, abia dupa ce ai iesit din belele. ce sunt eu pentru tine? eu m-am saturat.

-eu...

-mi-e dor de tine. nu-s in belele. doar mi-e dor de tine.

-copil, nu pot vorbi...

-imi pare rau.

-te iubesc!

-da ce-ti veni sa ma suni asa?

-nu stiu. ascultam piesa noastra si mi s-a facut dor de tine. acum merg spre casa. voiam doar sa stii ca inca te iubesc.

-copil...

-copil...

-eu...

-shhh. stiu.

-nu...

-te iubesc.

-nu ma mai cauta.

-copil...

-nu!

-se pare ca a fost o greseala.

-da. o mare greseala.

copilul tau inca te iubeste, si-i este dor de tine, chiar daca orgoliul ii interzice sa recunoasca asta.

am iesit din belele deja, sunt in zona calma, de dupa furtuna. voiam doar sa stii ca mi-ar place sa-ti aud vocea. anu asta inca n-am vorbit...

iar ca sa stii si tu, nu ma foloseam de tine... faptul ca apelam mereu la tine cand imi era greu, ma ajuta sa ma linistesc, sa ma simt protejata... sub vocea ta, in bratele tale... ca ultima oara, in gara...

tren.

peron.

imbratisare.

palme calde.

metrou.

imbratisare.

dezechilibru.

plimbare.

frig.

sarut.

deja-vu.

te iubesc.

lacrimi.

muzica.

versuri.

imi pare rau.

plecari.

te iubesc.

te urasc.

intoarce-te...

imi pare rau.

greseala.

dor.

copil.

copilul tau.

mereu...

m-am comportat ca o nenorocita. imi pare rau...

cine sunt?

trebuie sa-mi aleg bine cuvintele de fiecare data cand vorbesc, de fiecare data cand scriu.

e fustrant. lumea nu intelege intodeauna ce-i in capul meu. de fapt, ma indoiesc ca ma cunoaste cineva cu adevarat.

uneori si eu ma intreb "cine sunt? cine am ajuns? cat mai am de mers pana la capat?"

un lucru e cert, drumul nu se termina niciodata...

momentan simt nevoia sa-mi cer scuze tuturor pe care obisnuiesc sau obisnuiam sa-i numesc prieteni, amici, iubiti...

m-am folosit de voi in cel mai urat mod posibil. aveam nevoie de voi ca sa umplu golul din mine. nu v-am dat drumul cu adevarat, niciunuia. nici n-am de gand s-o fac. si totusi, unii continua sa paseasca in viata mea, neinvitati, lasand, uitand bucati din ei insusi, in mintea mea.

totul e in locul in care v-ati lasat amprentele.

n-am sters nimic, n-am aruncat nimic.

nu sunt tocmai persoana care trece prin trecut, ca rata prin apa. trecutul e mereu in mine, nelinistind prezentul, perturband viitorul. unii dintre voi m-ati considera nebuna, altii mi-ati purta mila.

nu. nu va vreau mila, nu vreau nimic de la voi. vreau doar sa stati deoparte. am acumulat prea mult in mine.

vreau un nou inceput, un restart.

vreau inceputul asta, departe de oamenii pe care ii numesc "familie". vreau sa fiu pe picioarele mele, sa ma descurc singura. si totusi mi-ar fi imposibil, avand in vedere prietenii mei.

imi doream sa studiez la timisoara, din cauza parintilor mei. voiam sa fiu cat mai departe de ei, apoi un prieten mi-a propus studiile in anglia. telul meu nu era sa studiez acolo, pentru a duce o viata mai buna, ci pentru a scapa de viata mea.

pentru a scapa de mine.

mama si tata si-au gresit unul altuia, suficient. indirect, mi-au gresit si mie.

am privit mereu problemele lor cu superficialitate, razand, mangaind-o pe mama, tipand la tata. iubindu-i pe amandoi, urandu-i uneori. dar numai uneori.

din cauza vietii lor, am realizat ca nu-mi doresc una la fel cu a lor, dar si ca nu-mi doresc o alta viata fata de cea care o am acum.

dar... mereu am vrut altceva.

mai ales, acel altceva trebuia sa fie total opus a ceea ce voiau ei. era mai palpitant asa. mai multa adrenalina.

am realizat multe din cauza lor si le multumesc pentru asta.

iar daca ar fi existat o alta modalitate de a-mi deschide ochii, as refuza-o.

daca n-as simti ce simt azi, cel mai probabil as fi o pitipoanca proasta pe tocuri roz, sau dracu stie ce.

viata mea ar fi perfecta, daca as face curatenie in ea.

probabil va voi mai vorbi despre mine, despre "ei".

probabil...

adevar sau provocare

poate si una si alta.

de cateva zile, creierul meu a fost pur si simplu BLANK. nici urma de insipratie pe mine:

*azi as fi avut o "sesiune" de poze, cu o prietena, iar eu nici sa pozez n-am fost in stare. aveam impresia ca o sa iasa un glont prin obiectiv.

de fapt, ca sa fiu sincera, mi-as fi dorit asta.

* ieri am iesit la "repe" cu pavel. am mers pe malu' muresului, frumos, cu chitara si versurile in mana. m-am apucat de cantat. ma opream. nu iesea nimic bun din mine, desi pavel insista sa continui sa cant.

"-falsez! spune-mi cand falsez!

-nu falsezi!

[...]

-canti cu un ton mai jos!

-lara, fac exact la fel.

-nu mi se pare"

evident. incercam sa ma sustrag.

*am de facut lucrarea de diploma. iar eu, ca idioata mi-am ales o tema mare, mare de tot. bineinteles, nici dimensiunile lucrarilor n-au fost mai mici. poate doar gravurile vor fi A4, restu A3 si A2, afis 80x80, si multe alte rahaturi.

ei bine, nici de alea nu ma pot apuca. inspiratia mea s-a dus dracu'

noroc am avut cu Roxana Kadar [bloodstained morgue - dupa cum o stiti unii]. vorbeam cu ea, azi si ne-am decis sa ne "logodim". brusc, mi-am adus aminte de un desen care i-l facusem prin 2007 sau ceva de genu, asa ca m-am hotarat sa-i fac altu, with my "new skills". macar portretu ei a iesit bine!

*am renuntat sa mai scriu in cartea mea. ba mai mult, chiar m-am enervat si m-am hotarat sa n-o mai scriu deloc. words don't come up this easy, right now. so a break will do just FINE.

si colac peste pupaza, au fost multe alte rahaturi care mi-au futut inspiratia.

am fost respinsa la derby - mi-a futut increderea de sine, in ultimul hal.

temele pt scoala - ma demoralizeaza pe zi ce trece.

gandul ca voi pica bac-ul - ma terorizeaza.

gandul ca-mi voi lua bac-ul si-mi voi pica [din nou] Ielts-ul - ma fute ingrozitor de tare.

despartirea de radu - nu a fost un motiv major, e unul suficient de mic, dar suficient de fucked up.

insomnia - ma omoara. incet, da sigur.

sunt foarte irascibila - ma cert cu toata lumea. o sa-mi fac un hobby din asta

si sincer, stau de cateva zile si nu fac nimic. absolut nimic. stau ca un trantor, si privesc in gol, si ma intreb intr-una "cum ar fi sa am doar un minut, in care mintea mea sa fie complet goala. un minut intreg, 60 de secunde nenorocite in care sa nu am absolut niciun gand alergand prin creier. oare cum ar fi?"

raspunsul e usor:

ABSOLUT PERFECT!

dar in momentul asta, mi-as dori ca inima sa-mi fie lipsita de sentimente, la fel cum imi doresc creierul lipsit de ganduri.

mi-as dori sa pot crea ceva...

raze albe

ma simteam ca o straina in preajma lui. incercam sa-mi dau seama daca tocmai am trecut printr-o furtuna, daca avea sa se astampere sau sa se distruga totul. daca eram paranoica sau daca innebuneam pe bune. daca toata gandirea pozitiva a fost doar in imaginatia mea, iar eu am ramas aceeasi vesnica pesimista.

exact asta eram acum: pesimista.

vantul care-mi arunca parul in toate directiile, imi vajaia in acelasi timp prin cap, ravasind toate amintirile, gandurile, momentele frumoase. toate erau prinse intr-un mic vartej continuu. creieru-mi vajaia. simteam cum puterile fizice ma lasau, coborau toate in talpi, fiind grele ca si plumbul.

toata cutia toracica se cutremura sub roiul de fluturi nebuni. as fi vrut sa se astampere. doar putin... doar putin.

mi-era greata de la aer.

mi-era greata de mine.

mi-era greata de tot ce simt.

"vreau sa se termine. totul. acum. vreau sa fiu bine."

continuam sa ma concentrez pe cuvintele astea, dar nu le auzeam. eram prinsa in furtuna din mine.

uitam de lume.

uitam de mine.

am simtit bratele in jurul meu, palmele pe talie.

putere.

caldura.

probabil era in imaginatia mea, dar norii aia negrii au disparut intr-o clipa. vedeam razele pale ale soarelui. erau albe, fine, calde.

sarut.

ma simt in siguranta.

acum... trebuie sa plec.

din nou

firele de nisip imi curgeau prin vene...

incet...

dulce-amarui.

se adunasera prea multe. mult prea multe.

ceva incerca cu disperare sa ma faca sa tip afara toate sentimentele alea, toata ura, tot...

simteam cum fiecare parte a corpului zvcnea sub impulsul unor unde electrice reci.

mi-am strans pumnii in buzunare si mi-am muscat obrajii pe dinauntru.

-nu voi tipa. nu voi ceda. nu acum si mai ales, nu aici.

trecuse o ora, iar corpul meu nu-si revenea. fiecare particica a corpului pulsa de electricitate. continuam sa privesc cerul, sa las vantul sa-mi piste fata, sa-mi ranesc gatul si plamanii cu fum de tigara...

-azi voi pierde.

din nou.

-adio.

din nou.

-m-am pierdut.

din nou...

n-am tipat.

e un nou inceput.

Remind me why we decided this was for the best

I've run out of complicated theories
So now I'm taking back my words
and I'm preparing for the breakdown
Your t-shirt's lost its smell of you
And the bathroom's still a mess
Remind me why we decided this was for the best

Because I miss you love
I miss you love
I miss you love
I miss you
Love..

I know the distance is a factor
But I stretch as often as I can
My goal's to reach your hands any day now
Please don't blame me for trying
To fix this one last time
I have a hard time as it is

Because I miss you love
I miss you love
I miss you love
I miss you love

Don't act like you don't know me
It's still me I never changed
I'll be here when you come back

And I miss you love
I miss you love
I miss you love
I miss you love
I miss you love
I miss you love
I miss you love
I miss you
love..

plumb si nisip

era rece, iar in jurul meu era doar ceata...

eram pierduta. din nou.

auzeam aceleasi versuri, inca o data.

mi-am deschis ochii. perna alba era iar patata de sange. mi-am dus instinctiv mainile la nas. mi-am privit palmele. erau patate de sange. m-am sters si-am ramas pe spate. am simtit cum mi se umple creierul cu plumb.

am tras aer in piept si-am oftat. am inchis ochii, la loc.

-a reinceput... mult mai devreme.

simteam valul de caldura curgandu-mi pe obraz, alunecand usor printre cercei, intrandu-mi la loc, in corp, prin urechi...

am inceput sa plang fara motiv. lacrimile alea erau singura scapare din iadul in care ma trezeam in ultima perioada. vise cu oameni pe care ii iubeam, murind... acei oameni plecand din viata mea... un singur om plecand la nesfarsit, in fiecare seara.

stiu ca-l intrebasem intr-un vis, daca nu s-a saturat sa moara, dar nu mi-a raspuns. a murit. din nou... iar eu il priveam neputincioasa, paralizata pe asfaltul rece, intr-o balta de sange si o pojghita subtire de gheata.

murea mereu... muream si eu cu el... in fiecare seara.

si stiu... stiu ca n-am sa pot sa-l salvez, niciodata.

niciodata.

va muri mereu... iar eu...

eu...

eu, nu-i sunt de folos.

am deschis ochii si-am privit tavanul slab luminat. continuam sa oftez. am incercat sa ma ridic din pat, dar plumbul imi invadase tot corpul. nu puteam sa ma misc, nici sa vorbesc.

nu mai puteam sa respir.

m-am sufocat printre lacrimi si sange, si-am inchis la loc, pleoapele acoperite de plumb.

stateam in mijlocul unei oaze de lumina. priveam copii fericiti, cupluri.

am auzit valuri in spatele meu si m-am intors. am privit rasaritul si m-am simtit fericita pentru un moment. apoi, goliciunea imi invadase trupul, din nou. cerul se intuneca, prevestind o furtuna pe mare. pescarii veneau la mal, aducand trupuri goale, fara suflet. le aruncau pe mal, iar oamenii mergeau in recunoastere. copiii plangeau.

deasupra unui trup, zbura greu, un fluture galben. m-am apropiat de trup. fluturele mi s-a asezat pe umarul gol. nu indrazneam sa intorc trupul. clipeam repede, pentru ca, un nou val de lacrimi avea sa-mi sape santuri pe obraji. i-am luat mana intr-a mea. primele lacrimi imi ardeau deja fata.

iar am ajuns prea tarziu...

picuri de sange curgeau pe mainile noastre. am dus mana stanga la nas, ca sa ma sterg, sa nu-i mai patez pielea palida. ciudat a fost ca nu aveam nimic pe maini. mi-am sters fata. nu aveam sange pe ea, deloc. am privit in sus, spre cer. era rosu, ca cerul lunii februarie.

ningea.

am ridicat o patura de nisip si i-am luat trupu-n brate. ne-am invelit in firicele de scoici si sticla. lacrimile incetasera sa cada.

capul sau, se odihnea la pieptul meu. i-am privit fata... ochii lui caprui, imi fixau privirea. avea un zambet sters.

pieptu-mi era ud si cald. nu era din cauza apei, nici a ninsorii... o gaura statea in locul inimii. din ea curgea nisip rosu.

i-am incolacit bratele in jurul meu si mi-am ascuns fata in parul lui.

voiam sa plang, dar nu puteam. durerea din piept ma seca... il pierdusem din nou.

ceata se aseza in jurul nostru.

-acum, ai sa dispari, nu?

i-am inchis pleapele si i-am sarutat fruntea, cum obisnuia sa-mi faca el.

am privit cum ceata mi-l ia din brate si-am lasat-o.

mi-am strans genunchii la piept si-am ramas goala sub patura de nisip devenind una si aceeasi...

fluturele galben devenise nisip, pe umarul meu.

cele 24 de ore au luat sfarsit.

fix me again,please.

not okay dudes. not ok.