cand trecutul trecutului te-ndeamna la viitor

il auzisem in scoica de langa perna. am luat-o-n palma stanga, si-am lipit-o de ureche.

l-am ascultat.

mi-a spus sa nu ma mai lovesc de valuri, ci sa stau pe mal, doar cu picioarele-n apa, ca in ultima zi in care ne-am mai cunoscut.

sa fumez prezentul si sa arunc chistocul in viitor.

sa joc trecutul la poker.

citeam un blog.

am realizat tarziu ca ascultam aceeasi piesa la nesfarsit, fara sa citesc un cuvant de pe acel blog. doar stateam si priveam ecranul.

o fraza imi trezise inima "sa-i pot cuprinde zambetul cu ochii"...

apoi disperarea de a reciti postul, ca sa ma asigur ca l-am inteles pe deplin.

"ma saturasem". am recitit fraza aceea de 13 ori, ca sa ma asigur ca e acolo, ca sa o memorez in carne.

m-a intristat.

am oftat si mi-am aprins o tigara. poate ca asa ar trebui sa fac si eu. sa ma satur de tristete, doar sunt fericita acum, nu?

"asadar... sunt aici"

da, sunt aici. dar mi-as dori sa nu fiu. mi-as dori sa fiu intr-un alt loc, departe de viata asta. undeva unde pot gandi fara sa-mi pot auzi gandurile tipand printre ecouri.

sunt aici...

mereu voi fi aici.

stii si tu, nu?

"acum trebuie sa plec"

plecasem de suficient timp dintr-o poveste, calcand in picioare eternitatea promisa intre sufletele pereche. mi-am permis sa-mi bat joc de teoria noastra intr-un scop caritabil pentru sufletul meu bolnav.

mi s-a cerut a promite, ca nu voi iubi vreodata o alta rasuflare. si-am promis. si sunt sigura c-am mai promis, in alte vremuri, dar azi... azi sunt si eu grabita. ma mangaie trecutul pe obrazul stang si sfarsitul pe cel drept. iar eu, eu vreau sa traiesc putinul prezent, iubind.

vreau sa iubesc, intelegi?

vreau sa iubesc.

m-am saturat sa te iubesc doar pe tine. te-am iubit mereu, fara sa mi-o ceri, neconditionat... iar tu, tie, tu, eu, naiva de mine, eu... tie ti-a pasat suficient de mult, incat sa-ti pastrezi toata dragostea fata de mine, inchisa in tine.

si-a durut...

acum, nu mai doare.

"cu bine, candva, o cafea si noi."

m-am trezit facand bagaje.

voiam sa plec cu cea mai mare disperare care am simtit-o in viata mea.

plangeam.

voi fi acolo sarutandu-l, iubindu-l, implorandu-l din priviri sa-mi zambeasca.

voi fi acolo, tremurand de frig, incalzindu-ma la caldura privirii sale.

voi fi acolo batandu-mi joc de teoriile mele cretine, devenind o femeie, oprind sfidarea intregii lumi.

voi fi acolo, cedandu-i tot ce-a mai ramas uman din mine.

un regret intr-o alta lume

tu esti cel care poate opri ce-a inceput prin sfarsitul tau.

am muscat perna si mi-am innecat plansul. am ramas sufocata cu fata in perna. simteam cum perna devine rece si umeda. speram sa fie doar un vis, sincer. m-am ridicat in genunchi.

eram tot in camera mea.

-opreste totul. te rog. opreste toata durerea asta, pentru ca eu n-o mai pot duce. fa-ma sa uit.

am inchis ochii si m-am trantit inapoi, intre perne.

am deschis ochii.

soare, cald.

-hei! ai adormit, zano.

-cum?

recunosteam vocea, recunosteam si locul.

-cum? cum am ajuns aici?

-hai termina. erai terminata aseara. ai dormit la mine in cort si tipai ca e rulota ta. erai tare dusa. ce-ai bagat?

-nu inteleg. sunt curata. nu mai iau nimic de mult timp.

-sigur ca da. mie mi se parea ca esti pe acid, keta, saaaaaaau?

-poftim?

-hai. spune-mi. stii ca nu te voi judeca. niciodata nu te-am judecat. nu te-am judecat nici pentru ca ai plans atata.

-eu nu mai inteleg nimic. tu trebuia sa fii mort.

-da. asta imi repetai intr-una si aseara. nu sunt mort. sunt aici.

ma uitam in ochii lui caprui si nu mai intelegeam nimic.

-haide, imi spui?

-ce sa-ti spun? ai murit acu doi ani, te-am sunat de la un concert si ti-am spus ca vin in vama, apoi m-a sunat mada sa-mi spuna ca ti-au gasit cadavrul.

-da. buna gluma, nu?

-nu chiar. i-am zis ca e cea mai proasta gluma posibila.

-de ce?

-pentru ca te iubeam.

-tu si multe altele.

-da. stiu si asta. dar nu ma deranjeaza. nu-ti pot porunci sa ma iubesti, doar pentru ca te iubesc eu.

-asa. spune-mi ce-ai facut in astia "doi ani de cand sunt mort".

ridicase degetele in aer, zambind.

-am... am terminat liceul. am mers la faculta in strainatate si am realizat ca nu-ti mai simt prezenta. a fost deprimant. m-am imbolnavit urat apoi trebuia sa iau calmante sa pot face fata vietii si somnifere ca sa pot adormi.

-glumesti, nu?

expresia fetei lui devenise serioasa.

-da.

am ridicat petu' de bere si-am baut.

-ai o tigara?

-doar pe ale tale.

-oh perfect. mai am tigari? chiar mi-ar prinde bine un lucky.

-tu fumezi lucky?

-erm...da?

-ca ai ceva tigari mentolate.

-poftim?

-uite.

scoase din buzunarul pantalonilor sai gri, un pachet de LM menthol.

-mai ai 6 tigari. am fumat si eu una, aseara. sper ca nu te superi.

-nu-i nimic.

ne-am ridicat din fata cortului si-am mers sa stam pe bancile de la masa.

andrei trecuse pe langa mine.

-salut!

-uhm...hey.

nu prea inteleg de ce se uita la mine ca la o straina. doar eram prieteni de cel putin 2 ani.

-il stii pe pusti?

-da. de vreo 2 ani. nu stiu de ce se uita asa la mine.

-ciudat.

m-am ridicat si m-am dus dupa andrei. se urca intr-un hamac, nu departe de noi. era si razvan pe acolo, aburea o tipa.

-tipic tie, razvane. salut! ce mai faci?

-uhm. salut. te rog spune-mi ca nu te-am combinat si dupaia am plecat cu alta.

-haha. nu nu. e ok. nu prinzi tu asa usor la mine.

-andrei, care-i faza? am facut ceva aseara? esti suparat pe mine?

-uhm, roscato, nu te cunosc. adica te-am vazut pe aici, dar nu te cunosc. n-am facut cunostinta si sincer nu stiu de unde ma cunosti tu.

m-am intors spre razvan.

-nici cu mine n-ai facut cunostinta.

m-am intors la EL. i-am prins tristetea din ochi. isi muta privirea in pamant.

m-am dus la oglinda.

-flash de 8 albastru, un pierce, roscata, tricou korn. ce se intampla?

-stii, si mortii viseaza...

m-am asezat langa el.

-nu inteleg... iar visez?

-da. doar ca m-ai strigat atat de tare aseara, incat imi era imposibil sa nu-ti raspund. te-am privit muscand din perna. te-am vazut tipand cand ai realizat ca sunt mort. te-am auzit de fiecare data cand m-ai strigat. am fost langa tine cand fugeai spre tipul care semana cu mine, strigandu-l pe numele meu. am fost langa tine cand voiai sa te sinucizi si-am facut tot posibilul sa vina cineva dupa tine exact inainte de punctul culminant. tu nu-mi faci viata mai usoara, chiar daca sunt mort. nu inteleg de ce te-ai atasat atat de mult de mine. partea nasoala e ca te pot vedea doar cand...

in timp ce-mi vorbea, andrei, razvan, cortul lui, totul disparea. imi ridicam parul blond de pe palton. ma jucam cu bocancii in apa de sub banca noastra. ploua.

-asta e realitatea ta. nu-ti mai face rau. nu ma mai lasa sa-ti fac rau, gandindu-te la mine.

-stiam ca visez. stiam. stiam ca tu esti mort, iar visul asta e o alta dezamagire. stiu ca ma voi trezi si voi plange. stiu ca ma voi trezi si voi simti ca am uitat tot. stiu ca imi suna alarma si ca trebuie sa merg la scoala. dar nu ma voi trezi. nu voi merge la scoala. nu voi iesi in ploaie ca sa-mi camuflez lacrimile. nu te voi uita pentru ca-mi ceri asta. nu voi adormi zambind, din moment ce stiu ca totul e o realitate oribila. nu. chiar nu.

-tu ai impresia ca viata e roz?

-nu. eu am impresia ca mor de fiecare data cand ma trezesc.

-imi pare rau ca m-am bagat intr-un vis pamantesc. dar era singura mea cale de a-ti vorbi.

-nu. taci. imi spui ce vrea subconstinetul meu sa auda. eu pot sa-ti vorbesc, pentru ca tot eu aud. tot mie imi vorbesc. tu esti doar o amintire vie in mine, tu inca traiesti aici, in sufletul meu, in mintea mea. totul se agata de tine involuntar. refuz sa-ti dau drumul. sunt constienta de asta. sincer. sunt. si mai stiu ca incerc sa zambesc cand ma gandesc la tine, dar mi-e mai usor sa plang.

-zano, ascula-ma: eu plec. chiar voi pleca. nu-ti voi mai aparea in vise, nu-ti voi mai raspunde chemarilor tale. vorbesc serios.

-nu. ai sa te intorci cand imi doresc sa te intorci. si vei aparea pentru o fractiune de secunda, ca sa ma faci sa zambesc din inima. pentru ca tu m-ai invatat sa transform tot ce-i urat din mine, in arta. tu m-ai invatat sa scriu si tu mi-ai dat puterea de a infrunta viata. tu crezi ca la 16 ani nu pricepeam nimic?

m-am intors spre el. se uita la mine, trist.

-ma intristezi, zano.

-imi pare rau.

m-am ridicat de pe banca.

-uite, o sa modelez visul, inapoi la vama. ramai acolo si asteapta-ma. ok?

-nu. eu modelez visul acesta. e al meu, nu al tau. tu te vei trezi acum.

m-am trezit in camera mea, din cauza caldurii. am deschis geamul.

ploua.

-ce vis ciudat.

am coborat in bucatarie.

am calcat intr-o scoica. m-am taiat. am tipat.

gafaiam si ma chinuiam sa respir. eram toata transpirata, ascunsa sub plapuma, intre perne.

ceva lipsea.

m-am uitat in camera.

totul era intr-o dezordine perfecta. nu lipsea nimic.

am deschis calcu. aveam un mail nou, de la un necunoscut.

"el [din vis] regreta ca a avut un vis pamantesc"

sufletul ca pasarea pheonix

* cu siguranta ma voi contrazice in urmatorul post, so please, bare with me.

toti ne nastem ca niste pasari pheonix: frumosi, puri si plini de sentimente.

prima renastere din propia noastra cenusa, apare in timpul adolescentei pe la 13-14 anisori, cand ne indragostim prima data. desigur e o dragoste platonica. pe la varsta aia ne gandim ca vrem o familie cu acea persoana si avem multe alte vise, care evident mor dupa cel putin 3 luni de relatie. acum, fie esti tu sau cealalta persoana, unul din acea relatie devine cu siguranta cenusa. ii trebuie cateva luni pentru a renaste, dar o face cand apare "altcineva".

e interesant cum ne petrecem o mare parte din adolescenta bagandu-ne in relatii platonice, care nu ne fac cenusa, dar nici departe nu sunt, pana apare "cineva"-ul suprem.

iubesti acea persoana cu toata fiinta, pentru ca e ca tine: impartiti aceleasi hobby-uri ciudate, iubiti aceleasi filme si carti, ascultati aceleasi genuri muzicale, etc. practic acea persoana e aproximativ 80% ca tine. incetezi sa te mai gandesti ca vor exista alte relatii, cu alte persoane, pentru ca nu mai vrei altele. vrei sa devii un intreg cu persoana iubita, un 100% perfect.

prietene, traiesti un vis frumos, dar nu tine.

se intampla ceva, un "nimic" mai exact si relatia sare in aer. iei foc in interiorul tau si atunci realizezi ca va fi cea mai violenta renastere a ta, dupa care nu vei mai deveni niciodata cine ai fost. iti lasa rani adanci, care nu se cicatrizeaza, "te iubesc"-ul aruncat atat de mult, devine cenusa. acel "te iubesc" nu mai renaste pentru altcineva. moare. moare acolo, in tine, alaturi de tot ceea ce-ai vrea sa ingropi. pentru ca asa e: vrei sa ingropi tot ce-ai trait cu acea persoana, dar stii ca e nevoie de un simplu "salut", o simpla privire sau imbratisarei totul e dezgropat. toata fortareata in care ai inchis amintirile si sentimentele, devine praf intr-o secunda, si rabufneste acel "te iubesc" din tine. apoi nu-l mai zici, aproape deloc, nici macar prietenilor tai.

si trec mai multe luni, sau cativa ani, si incepi sa-ti fortezi renasterea aia blestemata, pentru ca vrei sa devii iar intreg.

te rasfeti cu tot ce-i interzis [pentru ca-i mai palpitant], bagi in tine tot ce te distruge, pentru ca durerea aia e singura dovada ca totul e o realitate crunta, nu un cosmar. atunci iti deschizi ochii si intr-o zi realizezi ce faci, dupa care te opresti.

devii un "sfant" ipocrit.

oftezi cand cineva e indragostit si arunci cu "dragostea nu exista". dar stii ca sunt doar vorbe in vant, pentru ca inauntrul tau inca mai exista dragoste, pentru acea persoana care ti-a distrus toate visele.

si acum, serios, nu e patetic? cum inca mai poti sa iubesti acea persoana, care te-a distrus, care poate sa te reintregeasca, care la fel de simplu poate sa-ti sufle iar toate visele?

stai departe de persona aceea, te muti, faci orice. apare altcineva si mereu speri ca acel cineva va fi mai bun. poate ca e, poate ca nu e, oricum esti prea orb, prea distrus ca sa mai faci diferenta.

intr-o zi, ai sa-ti dai seama ca pasesti din adolescenta spre lumea adultilor, [care mie, personal mi se pare ingrozitoare] si ca trebuie sa lasi totul in trecut. toate renasterile prin care ai trecut, sa ramana doar o amintire vaga. iti dai seama ca esti pe cont propriu si ca nu te mai poti smiorcai oricand.

esti gol, fiecare sentiment e ascuns intr-o fortareata. te intrebi ce scop ai in viata, sau de ce mai traiesti, sau cat vei mai trai.

ai nevoie de un scop pentru a trage ca boul la jug.

eu, vorbeam aseara cu un prieten despre chestiile astea, asa ca din cauza asta m-am decis sa scriu porcaria asta.

la un moment dat m-a intrebat care e scopul meu in viata si am realizat ca NU am unul. stiu ca pot avea orice, oricand, daca pun osul la miscare. dar nu vreau. ceva pur si simplu ma opreste. oamenii, prietenii mei, anumite locuri sau animale, ei bine ele imi dau mici scopuri pe care sa le ating, pe care in final le ating si devin plictisita.

ma plictiseste realitatea.

ma plictiseste viata mea.

am nevoie de scopuri mici, insimnificative ca sa mai traiesc.

mi-e lene sa-mi fac unul propriu, asa ca astept ca scopurile faurite mie ce roiesc in jurul oamenilor de langa mine, sa ajunga in mainile mele.

cand nu am un mic scop, stau intr-o balta numita "depresie", care mai degraba a devenit habitatul meu natural, o monotonie infinita. mai exista oameni ce ma scot din balta asta, dar pe termen scurt.

m-am indragostit de un pusti [nu stiu de ce-l fac pusti, doar e de-odata cu mine], cu care impart o gramada de hobby-uri comune, ascultam aceeasi muzica si nu stiu, poate mai avem multe in comun, dar ca sa fiu sincera mi-e frica sa-l descopar, pentru ca va gasi cu siguranta, chei catre fortaretele din sufletul meu.

mi-e frica sa mai iubesc, mi-e frica sa ma mai deschid cuiva, cum m-am deschis unei singure persoane, toata viata mea. nu mai vreau sa renasc, de fapt nu mai vreau sa devin cenusa. nu... chiar nu mai vreau. inca nu m-am vindecat complet, dupa ultima renastere. inca vad cenusa sub talpile mele.

dar totusi, asta e un strigat de ajutor, pentru ca sunt constienta ca vreau sa merg mai departe, dar in acelasi timp ceva ma opreste. sunt o ciudata greu de citit, greu de inteles.

nici eu nu ma cunosc deplin si reusesc sa ma surpind mereu cu cate ceva.

in fine. sa nu va aud cu "fa-ti un scop", ca n-amchef de deastea. numa ma enervati degeaba, iar nervii mei nu-s tocmai la locul lor momentan. sunt intinsi la maxim, ca niste elastice gata sa puste.

plumb si nisip

era rece, iar in jurul meu era doar ceata...

eram pierduta. din nou.

auzeam aceleasi versuri, inca o data.

mi-am deschis ochii. perna alba era iar patata de sange. mi-am dus instinctiv mainile la nas. mi-am privit palmele. erau patate de sange. m-am sters si-am ramas pe spate. am simtit cum mi se umple creierul cu plumb.

am tras aer in piept si-am oftat. am inchis ochii, la loc.

-a reinceput... mult mai devreme.

simteam valul de caldura curgandu-mi pe obraz, alunecand usor printre cercei, intrandu-mi la loc, in corp, prin urechi...

am inceput sa plang fara motiv. lacrimile alea erau singura scapare din iadul in care ma trezeam in ultima perioada. vise cu oameni pe care ii iubeam, murind... acei oameni plecand din viata mea... un singur om plecand la nesfarsit, in fiecare seara.

stiu ca-l intrebasem intr-un vis, daca nu s-a saturat sa moara, dar nu mi-a raspuns. a murit. din nou... iar eu il priveam neputincioasa, paralizata pe asfaltul rece, intr-o balta de sange si o pojghita subtire de gheata.

murea mereu... muream si eu cu el... in fiecare seara.

si stiu... stiu ca n-am sa pot sa-l salvez, niciodata.

niciodata.

va muri mereu... iar eu...

eu...

eu, nu-i sunt de folos.

am deschis ochii si-am privit tavanul slab luminat. continuam sa oftez. am incercat sa ma ridic din pat, dar plumbul imi invadase tot corpul. nu puteam sa ma misc, nici sa vorbesc.

nu mai puteam sa respir.

m-am sufocat printre lacrimi si sange, si-am inchis la loc, pleoapele acoperite de plumb.

stateam in mijlocul unei oaze de lumina. priveam copii fericiti, cupluri.

am auzit valuri in spatele meu si m-am intors. am privit rasaritul si m-am simtit fericita pentru un moment. apoi, goliciunea imi invadase trupul, din nou. cerul se intuneca, prevestind o furtuna pe mare. pescarii veneau la mal, aducand trupuri goale, fara suflet. le aruncau pe mal, iar oamenii mergeau in recunoastere. copiii plangeau.

deasupra unui trup, zbura greu, un fluture galben. m-am apropiat de trup. fluturele mi s-a asezat pe umarul gol. nu indrazneam sa intorc trupul. clipeam repede, pentru ca, un nou val de lacrimi avea sa-mi sape santuri pe obraji. i-am luat mana intr-a mea. primele lacrimi imi ardeau deja fata.

iar am ajuns prea tarziu...

picuri de sange curgeau pe mainile noastre. am dus mana stanga la nas, ca sa ma sterg, sa nu-i mai patez pielea palida. ciudat a fost ca nu aveam nimic pe maini. mi-am sters fata. nu aveam sange pe ea, deloc. am privit in sus, spre cer. era rosu, ca cerul lunii februarie.

ningea.

am ridicat o patura de nisip si i-am luat trupu-n brate. ne-am invelit in firicele de scoici si sticla. lacrimile incetasera sa cada.

capul sau, se odihnea la pieptul meu. i-am privit fata... ochii lui caprui, imi fixau privirea. avea un zambet sters.

pieptu-mi era ud si cald. nu era din cauza apei, nici a ninsorii... o gaura statea in locul inimii. din ea curgea nisip rosu.

i-am incolacit bratele in jurul meu si mi-am ascuns fata in parul lui.

voiam sa plang, dar nu puteam. durerea din piept ma seca... il pierdusem din nou.

ceata se aseza in jurul nostru.

-acum, ai sa dispari, nu?

i-am inchis pleapele si i-am sarutat fruntea, cum obisnuia sa-mi faca el.

am privit cum ceata mi-l ia din brate si-am lasat-o.

mi-am strans genunchii la piept si-am ramas goala sub patura de nisip devenind una si aceeasi...

fluturele galben devenise nisip, pe umarul meu.

cele 24 de ore au luat sfarsit.

azi nu

mi-a intins o bacnota, apoi a aranjat visele pe masa.
-alege.


norii se impingeau unu in altu, lovindu-se, miscandu-se prea repede pentru mine.
lumea alerga, la fel ca norii, impingandu-se, lovindu-se. alergau.
telefonu suna ca un nebun, iar eu... eu stateam.
opream timpul pentru mine, luptam cu el...
-nu vreau sa inaintez in viata.
-am exact ce-ti trebuie pentru asta.
un tanar ciudat s-a oprit in fata mea. nu era ca ceilalti. nu se grabea, se ferea de loviturile altora, ramanand in perfect balans. l-am studiat pret de o clipa.
-poti clipi. nu sunt ca ceilalti.
-observ.
-am s-o iau ca pe un compliment.
-asa sa faci.
-totusi, nici tu nu pari a fi ca restu. de ce te impotrivesti timpului?
-cred ca am un motiv asemanator tie.
a inceput sa rada, spunandu-si niste cuvinte doar pentru urechea lui.
-crezi ca stii de ce sunt eu asa?
-un ciudat? da.
-un ciudat?
-da. in momentul in care ne impotrivim normalitatii, devenim ciudati. uita-te la noi: suntem singurii care nu alearga.
-dar totusi suntem normali. niste ciudati normali.
-diferiti...
-cam asa ceva. si totusi imbatranim.
-hahahaha crezi ca de riduri imi pasa mie?
-cum te numesti?
-larisa.
a ramas putin gandit, uitandu-se la mine.
-cati ani ai?
-19.
a tacut. m-a studiat. eu am inceput sa rad.
-de ce ma studiezi?
-imi aduci aminte de cineva.
-de cine?
-tot o larisa. doar ca avea 16 ani. arata ca tine.
-dintr-o alta viata, poate.
-se poate.
s-a aruncat asupra mea si m-a strans tare la piept.
-vrei sa mori?
-da.
a mutit. m-a privit cu ochii lui mari si caprui.
imi parea cunosut.
-tu nu ma intrebi cum ma cheama, cati ani am?
-nu.
-de ce?
-poate te stiu si eu dintr-o alta viata. nu vreau sa-mi amintesc de tine. poate m-ai impiedicat sa mor, poate ai sa ma impiedici s-o fac.
-poate. auzi, n-ai cumva o tigara?
-ba da.
imi cautam pachetu de lucky strike prin geanta, pe pipaite. am simtit un pachet de tigari si l-am scos. continuam sa ma uit in ochii lui. am deschis pachetu si i l-am intins.
-LM menthol?
-poftim?
am incetat sa mai fumez tigarile alea de vreo 3 ani.
-si ea fuma LM menthol.
-mmmmbine. eu nu fumez LM menthol, ci lucky strike. fumam tigarile astea pe la 16 a...
am simtit cum bratele lui ma strang mai tare la piept.
corpul meu devenea cald, topindu-se, lipindu-se de al lui.
-ce faci?
-te iau cu mine, larisa.
-nu. nu!
-ai zis ca vrei sa mori, nu?
-dar nu vreau sa vin cu tine!
m-am desprins de el, agresiv. l-am impins.
am ramas doar noi pe o bucata de asfalt, in spatiu. el cadea.
-larisa!
vocea lui... el e...
-NU! tu, nu...
m-am aruncat dupa mana lui. s-a ferit.
-ramai cu bine, draga mea.
-nu te mai pierd inca o data. ieri a fost ultima data cand te-am pierdut. azi nu!
mi-am luat avant si-am sarit dupa el.
l-am prins. m-a luat in brate si mi-a sarutat fruntea.
-o sa ne revedem, dar...
nu-i mai auzeam vocea. pentru un moment, m-am bucurat atat de tare incat am atins fericirea pura. uitam de viata mea, mergem acolo unde voiam.
-tu nu stii ce a insemnat pentru mine sa te pierd.
-tu nu trebuie sa...
a disparut. eu am orbit. ii cautam bratele in jurul meu. vocea, rasuflarea, mirosul... toate dispareau.
-nu... nu din nou.
am deschis ochii.
stateam pe nisipul cald.
norii alergau, oamenii se loveau.
am cazut in mine.
din nou...

tu dormi

sub pleoapele grele-ti inchizi capruiul deschis
iar limba sub buze o ascunzi
orbind in nestire, tacand pe vecie,
sub apa sarata
dispari.

degetele lungi si subtiri,
le-ascunzi in parul incurcat,
iar alge si valuri te-arunca
in plasa de nisip.

si inca o data
as vrea sa-ti mai spun,
as vrea sa-mi zambesti
as vrea sa respiri,
as vrea sa nu-mi mai lipsesti
niciodata.

in bratele tale
sa m-ascund, ca un copil ce eram
iar tu sa-mi zambesti ca un adolescent
ce traia.

tu dormi
sub
plapuma de tarana.

un meleu

mi-am deschis ochii, cat sa le dau drumul lacrimilor si i-am inchis la loc.
obrajii ma ardeau in urma lor, gatul meu refuza aerul curat, iar inima... refuza sa mai bata.


-lara?
-t... tu.
-ce cauti aici?
-eu? eu ce caut aici?
-da...
-tu ce cauti aici?
auzeam o piesa de la prodigy pe fundal, printre sunetele scoase de pescarusi.
un val de caldura mi-au umplut corpul. ma linisteam si fericirea se instala usor in mine.
-eu... eu am venit. am venit...
-da. bun, am inteles ca ai venit. adica observ ca esti aici. dar nu mi-ai raspuns la intrebare. ce cauti aici?
-ce caut? nu stiu... pe tine, cred.
-de ce ma mai cauti?
-pentru ca am sa fac asta mereu.
-dar nu mai are rost.
mi-a prins fata in palmele aspre si calde. simteam mirosul sarat din porii lui, raspadindu-se pe ai mei. ochii lui caprui si mari, devenau umezi, ca si cum lacrimi i-ar arde.
-lara. de ce ai venit aici?
-eu... eu n-am mai suportat. stii? n-am mai suportat.
priveam pamantul. priveam picioarele noastre. perechile noastre de papuci. aceeasi marca. ai mei negrii, ai tai aproape albi, si totusi gri.
acelasi nisip, niciun pavaj, niciun asfalt. aceleasi chistoace de tigari, aceleasi margele rupte pe jos.
-cat a trecut?
-de cand?
-de cand nu ne-am mai vazut.
-doi ani, o luna si zece zile.
mi-am ridicat ochii.
ma priveam intr-o oglinda. un val rece, electric mi-a urcat pe coloana in sus. eram singura. sentimentul de fericire a disparut repede, lasand urme adanci de durere. aerul refuza sa mai intre. inima imi batea ca o nemernica, spargandu-mi pieptul. am cazut pe jos, in speranta ca imi voi alina durerea. oglinda a cazut odata cu mine. stateam in fata ei, neputincioasa, cu ultima farama de viata gata sa mi se scurga afara din corp. m-am privit in oglinda pentru ultima data.
-rezista, draga mea.
era in spatele meu, cu ochii lui caprui si umezi. isi tinea incheieturile in palme, ca si cum ar incerca sa-si salveze ultimile picaturi de sange. dar degeaba. i se scurgea printre degete, incet.
-NU! nu din nou! te rog, nu din nou!
mi-am prins capul intre palme si mi l-am strans intre genunchi. incercam sa mi-l scot din cap, din suflet, din mine.
-pleaca! pleaca odata!
-am incercat de atatea ori sa plec, dar m-ai chemat de fiecare data inapoi.
am simtit ceva cald curgand incet pe maini, apoi pe fata. mi-am privit incheieturile. aveam nsite gropi adanci. mici sau mari, care urcau pana la umeri. vedeam ketamina, morfina, heroina... le vedeam pe toate scurgandu-se prin sangele meu. simteam iarba, hash-ul si crack-ul umplandu-mi plamanii. simteam pastilele pe limba... nasul ma pisca incet de la cocaina.
-n-ai sa pleci niciodata, nu?
-n-ai sa ma lasi niciodata sa plec, nu?
-nu.
-atunci, n-am sa plec niciodata.
-n-ai sa mai mori?
-nu, dupa ce-o faci si tu...
i-am zambit. m-am rasucit. l-am sarutat pe buzele crapate.
-atunci asa sa fie.


m-am trezit pe podeaua din baie. seringa era goala. mai aveam un meleu.

-ai revenit.
-introtdeauna.

take my heart out and throw it away

mi-e dor de tudor.
in ultima vreme m-am gandit atat de des la el, incat am cam sters tot ce aveam in suflet si tinea de bine.
as vrea sa nu se fi intamplat ce-a fost anu trecut.
as vrea... dar cer prea mult, nu?
cer prea mult...
de fiecare data cand sunt okay, ma gandesc ca a trecut si e intr-un loc mai bun, si nu se chinuie. apoi il visez, sau ma lovesc de ceva, cineva care imi aduce aminte de el.
in ultimile trei saptamni mi-a venit sa-mi scot inima afara.
nu mai suport. am intrat iar in depresie si am impresia ca nici n-am iesit din ea cu adevarat... vreodata.

citeste asta, si vei vedea ca rogue a fost singura care a inteles tot ce-am simtit pt tudor. si tot ce simt dupa...plecarea lui.
http://restul-e-durere.blogspot.com/2010/09/tu-si-el.html

cadere libera.

caderea e libera.
dar doar caderea e libera... eu nu.

alee.
cercei.
bratari.
festival.
tu.
conversatie.
zambet.
dimineata.
zambete.
tigari mentolate.
invitatie.
refuz.
munca.
lantisoare.
rugaminte.
seara.
tu nu.
droguri.
alcool.
dans.
frig.
rasarit.
somn.
dimineata din nou.
tu.
timiditate.
conversatie.
eu plec.
alte droguri.
ma intorc.
tu.
zambet.
invitatie.
bere.
cinste.
asteptare.
nisip.
apa sarata.
dreaduri.
croseta.
sarut.
ras.
promisiuni.
nisip.
bere.
tigari mentolate.
aparat foto.
baterii moarte.
injuraturi.
rasete.
un ultim sarut.
eu plec...
tu ramai.
ma intorc.
imbratisare.
"mi-esti draga, ardeleanco."
ma intorc si fug.
autobus.
plans.
speranta.
intuitie.
paranoia.
am plecat.
tu ai ramas.
pentru totdeauna.
eu m-am intors.
ai uitat de promisiuni.
apa, marea, nisipul.
adio.

Erida

dupa un somn lung, blestemul se ridica.


de cateva zile ma simteam aiurea, de parca n-as fi fost in apele mele. incercasem orice ca sa-mi revin, dar degeaba. situatia mea se inrautatea in fiecare minut.
cand ma priveam in oglinda, vedeam o straina. una rea, plina de ura.
-lara?
-da?
-ai uitat de mine, nu?
-nu...
-atunci de ce ma privesti ca pe o straina?
-eu...
-ai uitat cum te simti cand ma trezesc, nu? n-a fost o idee buna sa ma inchizi.
-lasa-ma in pace.
-nu lara. de data asta nu.
o priveam zambind. zambetul acela nu ma facea decat sa-mi doresc sa dispara din mine odata pentru totdeauna. stiam ca nu trebuie s-o enervez, pentru ca tipatul ei m-ar ucide.

m-am intors in camera mea. mi-am aprins o tigara si am ales o muzica buna, care o ascultam acu ceva ani.
versurile nu ma ajutau. dar o ajutau pe ea.
imi suna telefonul. numar necunoscut.

-alo?
-lara?
-da?
-sunt M.
-mda. mi-am dat seama.
-ce faci?
-lasa cacatu si vorbeste. tu nu ma suni sa vazi ce fac. ce-ti trebuie?
-eu... eu inca te iubesc.
-pfff. dupa 4 ani nenorociti te trezesti ca inca ma iubesti? cred ca ai uitat cat am tinut la tine, nu?
-stiu. te inteleg, dar...
-nu dar! nu intelegi! am zis "am tinut". e la trecut dragul meu. e la trecut. m-ai mintit prea mult si stii cat urasc minciuna.
-uite, acum nu te mint, eu chiar te...
-DU-TE DRACULUI! adica cat tupeu pe tine, omule! cat tupeu! nu vorbesti cu mine un an intreg sau ma iei peste picior si acuma ma suni din neant si brusc iti dai seama ca ma iubesti. ce mama ma-sii?! duci lipsa? stii ceva? m-am saturat. cand sunt fericita apari tu si boom, totul se duce pe apa sambetei. totul se duce naibii. tu nu-mi aduci noroc, tu esti ghinion pur, o greseala perfecta in viata mea. ESTI O GRESEALA NENOROCITA! sper din tot sufletul ca atunci cand o sa fi fericit, sa te gandesti la mine razand cand imi spui "te iubesc", sper sa ma vezi in fiecare fata care o alegi, sper sa fiu doar eu in capul tau.
-esti deja.
-NU! nu ma intrerupe! sa ma simti atunci cand esti fericit, cum iti iau toata fericirea si o distrug, o sfaram in palme ca pe un fluture. atunci cand esti trist sa ma vezi razand de tine, fiind fericita. iubeste-ma pana in ultima ta clipa si uraste-te pentru tot raul care mi l-ai facut. din cauza ta, traiesc printre masti. nu mai stiu cine sunt sau ce-am fost. te urasc, intelegi? te urasc! nici macar nu te-am iubit.

i-am inchis in nas.
am inceput sa rad fara motiv. brusc o simteam in fiecare celula de sange, in fiecare nerv, peste tot in corpul meu. era acolo, treaza, gata sa distruga. mai lipsea o picatura si era deajuns sa puna stapanire asupra mea.
de data asta voiam sa stiu tot ce e gresit in viata mea. am scormonit peste tot si mi-am dat seama ca viata mea insusi, era o greseala.
am zambit.
mi-am mai aprins o tigara.
sunt fericita.
la scurt timp, o jumatate din mine a fost zdrobita de alte cuvinte. de motivele ascunse in acele cuvinte. imi uram intuitia si pentru prima data, dupa atatia ani, mi-am dorit sa distrug din nou.

erida a zambit, m-a ucis si-a tipat.

fragment rupt

e undeva acolo
şi n-o găsesc.
ştii?
poezia aia a ta,
fragmentată din a mea viaţă.
nu. n-are sens.
n-avea nici cotidianul meu...
şi azi încă mă întreb: a avut vreodată?

dar nu, nu. nu!
e poezia aia,
care mi-ai scris-o când ştiai c-am să cad...
să cad.
cad.
în gol.
e poezia pe care eu am citit-o sacadat,
cu lacrimi şi nodul din gât,
tremurat.
am citit-o.
am recitit-o.
şi-aş mai citi-o.
dar n-o găsesc...
nu...
am pierdut-o
şi tot ce ştiu c-a mai rămas
era...
era versu ăla în care mă descriai
că o hoaţă.
o hoaţă.
o hoaţă ce fură cărţi.
o hoaţă ce fură cărţi şi se droghează
că să scape de durere.
ştii? ştii poezia?
mai ştii anul trecut?
anul trecut ... când...
nu. anul trecut pe vremea asta, când...
atunci s-a rupt, nu?
da.
atunci am pierdut poezia.
când s-a rupt...
s-a rupt, îţi vine să crezi?
s-a rupt...
din vina mea.

un creion, o foaie si-o radiera

trantise usa in urma ei. trecutul ramase in spatele ei.



-mama?
-da?
-vreau sa merg la bucuresti.
-nu merita.
-ce?
-el. nu merita.
-poftim?!
-ai si tu putina demnitate!
-poftim?
mama ticaia mouse-ul ala nenorocit, de la laptopul meu. se juca iar rahaturi si-mi afuma camera cu tigarile alea nenorocite. nu le suport nici mirosu, nici gustu... doar pentru ca stiu ca ei ii plac. da... ei ii plac, fir-ar sa fie. vreau sa dispara! sa plece!
-nu te merita. a zis de atatea ori ca are sa vina si n-a venit. deci nu e serios. nu te vrea cu adevarat. vrea doar sa se foloseasca de tine. cum au facut ceilalti.
-NU-I ADEVARAT! tu esti cea care n-are pic de demnitate in ea! tu! ordinaro! mi-ai distrus viata si te dai mare ca mi-ai dat-o? da, mi-ai dat viata ca sa te razbuni pe tot ce tu n-ai avut! sa imi dai ceva, sa ma bucur si dupaia sa-mi reprosezi ca ai lucrat mult pentru lucrul ala. niciodata nu mi-ai dat ceva din inima! niciodata nu ti-a pasat decat de bani! de banii tai fututi! esti bolnava! nebuna. numa bani ai in cap. mama! tu ai impresia ca spunand "te iubesc" rezolvi totul?!? afla ca eu nu sunt tu! iar tu nu esti tata! eu nu sunt atat de proasta precum esti tu, nu atat de naiva! si inceteaza sa te milogesti altora cat te chinui cu mine! pentru ca nu te chinui! deloc!
-nu-ti permit sa-mi vorbesti asa! stai sub acoperisul meu!
-stau sub acoperisu' ma-tii! du-te naibii. ma duc sa stau sub clar de luna atunci. e mai bine decat aici!
-lara!
-nu! ia-ti mana de pe mine. si asigura-te ca nu ma mai atingi niciodata. nici din greseala!
-de ce faci asta?
-pentru ca mereu zici cat de tare te doare cand dau eu cu capu. nu mama. nu te doare. ca nici nu simti. habar nu ai ca nu regret nimic in viata mea, decat noaptea aia de februarie. decat noaptea aia in care ma chinuiam sa ma decid: viata sau moarte? dar n-am facut-o pt tine. a fost o greseala. n-am stiut sa mor. n-am stiut. iar daca zici ca te doare cand dau cu capu, te invit sa-ti pui palma pe fruntea mea. o sa dau cu capu unde sunt si cuie. sa simti. sa simti tu prima! sau doar sa simti tu. singurul zid de care am dat mereu cu capu, a fost cand incercam sa intru in sufletul tau.
-nu. nu e adevarat.
-ba da, mama. ba da. iar eu m-am saturat. azi e ultimul cucui pe care mi-l fac. ultimul.
-lara! nu!nu pleca te rog!
-plec. plec la bucuresti.
-dar nu-ti place locul ala.
-oriunde mi-e mai bine decat aici. un loc numit acasa. cliseu. kitsch. nu-mi trebuie familie. imi ajunge un creion, o foaie si-o radiera. oricum, ele mi-au fost "familia" toata viata mea.
-nu. te rog.

un fluture

imi doresc sa fiu doar un fluture. sa-mi traiesc toata viata in 24 de ore.



stau intinsa pe ceva din metal. e rece, seamana cu o masa.
e intuneric si e o atmosfera morbida, funebra. simt miros de mort, de putrefactie amestecate cu formol, amoniac. ma pisca nasul si imi simt plamanii inundati de durere. apoi inima.
ma simt goala, trupul meu e gol si simt asta. imi aud inima ticaind atat de incet. se stinge... ma lasa aici, intre morti, intinsa pe o targa.
aud pasi. tot mai aproape. se face lumina si vad un material subtire si albastru asupra-mi.
pasii se apropie. valul a fost ridicat.
nu clipesc, nu respir. inima bate ca nebuna si doar eu o aud.
e un barbat. nu-i vad fata, nu stiu cine e. are o camasa rosie in carouri si manecile rupte. ma ridica, ma intoarce cu fata spre pamant.
aud taisul lamei, cand iese din teaca.
durerea era deja instalata in mine, iar acum imi vine sa urlu. lama intra sub ceafa, in gat, pe partea dreapta a coloanei. coboara incet, apoi repede spre coccis.
vreau sa tip! vreau sa urlu de durere. vreau sa traiesc!
partea stanga a coloanei, de la gat la coccis.
vreau sa mor! te rog, lasa-ma sa mor odata. vreau sa mor fir-ar sa fie!
il rog in gand, tipand in mine sa ma lase sa mor. m-as pune si in genunchi, doar sa ma omoare odata.
imi taie vertebra cu vertebra.
ma intoarce cu fata spre el si-mi spune ca eram frumoasa si ca n-ar fi trebuit sa mor. capul imi cade pe mana lui, iar buzele mi se deschid. incerc sa-mi misc limba, incerc sa gust aerul, dar nu pot.
infinge lama in mijlocul inimii.
bataile o iau razna. ca bataile aripilor unui fluture pe moarte.
repede.
repede.
repede.
se opresc.
lumina devine gri, asemeni norilor de furtuna. sunt intr-un fum gri. imi ineaca plamanii si simt amoniacul.
simt palmele lui pe corpul meu. capul imi cade spre podea.
simt picuri reci pe obraji si ma rog sa fie lacrimi.
deschid ochii.
e doar sange.