aroma de betie. iar ma trezesc intr-un alt pat. un alt pat necunoscut. de fapt, recunosc peretii camerei. sunt plini cu postere al unor formatii vechi si populare, a unor drogati ce s-au sinucis. sid vicious zambeste strengar si continua sa-si fumeze linistit jointul. rad. rad isteric. vreau si eu unul. vreau ce-am fumat aseara, desi nu stiu ce-am fumat aseara. imi reamintesc ca nu sunt la mine acasa si ma uit sub plapuma. sunt singura in pat. sunt imbracata. deci nu s-a intamplat nimic. asta e bine.
-neata draga.
-aaaa...tu cine esti?
-sunt nora, prietena lui alin.
genial. intr-o casa de unguri.
-trebuie sa plec.
-of. stai la micul dejun.
-nu. chiar trebuie sa plec.
-trebuie sa apara alin. a mers sa cumpere lapte si m-a rugat sa-ti spun sa-l astepti.
-cine pula mea-i alin?
si-mi arata o poza. ma abtin sa nu plang, sa nu fac isterii, nu vreau sa-l fac de rusine. e, e fostul meu prieten. eu ii ziceam mihai...
e primul...
singurul...
-deci ramai?
-nu. plec.
-te rog ramai.
-nu pot. am intarziat la lucru.
-dar e duminica.
-ore suplimentare. am nevoie de bani.
-oh termina. e 1 decembrie. nu se lucra azi.
-atunci voi merge la biserica.
-pe cine minti?
cred ca ma uitam la ea ca la felul doi.
mi-am luat geaca, si un pachet de tigari de pe masa. am inchis usa-n urma mea si-am coborat scarile-n graba.
mi-am apris urgent o tigara si m-am lipit de perete. am cazut in vine, si-am ramas asa ceva vreme, aprinzandu-mi tigara dupa tigara.
avea mereu grija de mine.
pff, s-a dus dupa lapte. ca atunci cand...
cand ma trezeam in bratele lui, pe balcon, tremurand de frig. cu un vag parfum de tigara, de la chistoacele stinse langa noi.
parfum de tigara... asa miros acum. si pun pariu cam am aroma de betie.
avea mereu fructe si legume proaspete. la prima vedere credeai ca e vegetarian, dar nu era. doar, de fapt, poate era. asa... pentru mine.
tot timpul cumpara lapte cand mergeam la el. stia ca sunt un necaz cand beau si el avea grija de mine. avea un dulapior plin cu medicamente in bucatarie, chiar langa frigider. o sticla cu vin rosu, dulce, tot timpul deschisa. tigari langa ea.
sunt in centru. strazi pe care le-am cutreierat ani de zile, azi imi par de nerecunoscut.
de ce e azi 1 decembrie?
ce cautam eu la el, de 1 decembrie?
ce naiba am facut aseara?
buzunarul meu vibra ca un nebun. raspund fara sa ma uit cine ma suna.
-esti bine?
-aaa... da mihai. multumesc.
-de ce n-ai ramas?
-de ce sa raman?
-pai nu te-am mai vazut de ceva vreme.
-da. de aseara.
-hai. termina. nu te-am vazut de... de atunci.
-pai. uite care e treaba: nu-mi plac prietenele fostilor mei prieteni. si pe langa aia e si...
-si ce? frumoasa? draguta?
-unguroaica.
-de cand nu-ti plac ungurii?
-de atunci.
-de ce?
-stii bine de ce.
-credeam c-ai trecut peste.
-ai crezut gresit.
-mai stii cand...
-trebuie sa inchid. pa.
si-am inchis fara sa clipesc. dar apoi am clipit. mult si umed. mi-am mai cumparat un pachet de tigari si-am fumat ca un tren. avea sa fie o zi grea.
ma intalnesc cu tipul de aseara. imi fumez portia, mai cer una la pachet. merg spre lumina.
concertul ia sfarsit. luminile s-au stins. cineva a coborat cortina.
totul revine la negru.
la alb.
la gri.
la frig.
la ceata.
sunt confuza.
sarut un necunoscut si-i urez sarbatori fericite.
imi spune ca el e mihai.
nu-mi pasa.
il las acolo, in parcul inghetat.
imi termin portia.
ma duc sa-mi mai iau una.
ma indrept spre lumina.
luni, 23 noiembrie 2009
vineri, 6 noiembrie 2009
intotdeauna
-imi pare rau.
-e tot ce stii sa faci!
-adica?
-de fiecare data cand imi faci rau, te intorci dupa o vreme spunand "imi pare rau"/ "scuza-ma". termina odata.
-stii daca nu mi-ar pasa de tine nu ti-as mai zice asta.
-stii, daca ti-ar pasa de mine nu mi-ai face asta.
-adica?
-adica eu incerc sa te ajut, sa fiu langa tine, pe cand tu... tu nici macar nu intelegi asta. faci ce-ti spun sa nu faci, apoi vii si mi te plangi. eu iti zic adevarul, iar tu te superi spunand ca nu-ti pasa. si in final, te intorci dupa o vreme de liniste, in care nici macar nu stiu ce se intampla cu tine si spui ca-ti pare rau.
-stii, sincer daca as avea alte cuvinte, ti-as spuneo altfel.da? scuza-ma ca nu sunt o desteapta cu un IQ care sa dea pe afara. dar nu! eu n-am fost crescuta asa, eu am crescut singura, ai uitat? ah, stai. nu ti-am spus, am fost prea ocupata gandindu-ma ca de acum in colo o sa fiu fericita, si n-o sa mai regret nimic, niciodata. pfff. si-am luat teapa.
-iar incepi...
-du-te naibii. nu incep iar. tu incepi iar. ma iei cu sfaturile tale super mega ajutatoare de nimic, ca sa ma enervezi degeaba.
-poftim?!
-exact asa e. stii ceva?
-du-te dracu'!
-mi-ai citit gandurile.
n-am vrut sa sune asa. niciodata nu vreau sa sune cum suna. intotdeauna dau cu batu-n balta, in fata lui.da nu stiu... il iubesc in felul meu, si ma bucur ca-l cunosc. e cel mai bun lucru care mi s-a intamplat in ultimile 6-7 luni, iar acum dau cu picioarele in tot. nu vreau sa ma mai cert cu el, dar ma enerveaza la culme ca are dreptate. intotdeauna are.
superb! superb! genial frate! iar m-am certat cu ea. e o incapatanata si jumatate. dar intr-un fel, mi-e dor de ea, cum era la inceput, inainte de acel... accident. am vazut-o murind in mainile mele, si n-am putut zice nimic. mi-a cusut buzele cu lacrimile ei si m-a durut pana la inima. as fi vrut sa nu se fi intamplat nimic vara asta. as fi vrut sa nu ne certam si sa fim ca atunci... sa radem, sa ma trezeasca citindu-mi-l pe cartarescu, sau pe cioran. mi-ar fi placut s-o aud cum imi citeste povestile scrise de ea, care deveneau tot mai calduroase si fericite, pe zi ce trece.
apoi totul a disparut. nu stiu de ce am tacut atata timp, de l-am petrecut fara sa-i aud macar vocea. de fapt stiu. m-a enervat cand l-am sunat intr-o dupa masa, ca sa auda ce-mi spun valurile. el nu mi-a raspuns. dupa ce m-am intors acasa, a vorbit cu mine si mi-a zis ca vroia sa vada ce mai face si printr-o nu stiu ce minune, mi-a zis ca ii e dor de mine. ma-am bucurat, dar ma durut in acelasi timp. stiam ca nimic nu va avea sa fie la fel, pentru ca eu am darul de a nu uita ce nu-mi place, nici daca vreau asta... si nu mai are rost...
nu mai are niciun rost! am s-o sun, si-am sa-i spun ca totul e gata. nu mai vreau sa aud de ea, m-am saturat de ifosele ei. pun piciorul in prag. am o prietena la care tine enorm, sunt un student boboc, si am toata viata inainte. n-am sa ma impiedic de copila asta la orice pas.
am sa-l sun sa incerc sa-i spun ce inseamna pentru mine, chiar daca... probabil nu-i va mai pasa. n-am sa-i zic cat de rau imi pare, am sa-i zic doar ca-l iubesc si ca n-am de gand sa-i stric viata. am sa-i spun ca-l las in pace...
-stii, eu...
-nu. stai.
-vreau sa-ti zic ceva.
-si eu.
-de fapt si tu primul.
-nu. zi tu. vreau sa te ascult.
-si eu vreau sa te ascult, chiar daca probabil e pentru ultima oara.
-ce? ce-o sa faci? lara, n-am chef de prostiile astea.
-andrei, nu stiu... nu mai are rost. n-am sa fac nicio prostie. am sa-mi vad de viata mea, si tu de a ta. e okay?
-e... nu stiu. da. adica, asta vrei tu?
-nu.
-cred ca nici eu.
-andrei, chiar imi pare rau, si stiu ca te voi enerva iar si iar, si te voi lasa balta cum fac de obicei, dar...
-nu te pot schimba. nu am cum. desi mi-e dor de lara care o cunosteam eu.
-si mie mi-e dor de ea, dar a murit. a murit...
-lara, nu mai plange. stiu cand a murit, dar deaia sunt aici, s-o aduc inapoi. vorbim metaforic aici. da?
-da...
-lara?
-lara?
-lara
-iar plangi, sau iar nu mai ai chef de mine. esti incurabila.
intotdeauna am chef de tine. din cauza ta zambesc ca o tampita de fiecare data cand ma gandesc la tine.
pt C.
-e tot ce stii sa faci!
-adica?
-de fiecare data cand imi faci rau, te intorci dupa o vreme spunand "imi pare rau"/ "scuza-ma". termina odata.
-stii daca nu mi-ar pasa de tine nu ti-as mai zice asta.
-stii, daca ti-ar pasa de mine nu mi-ai face asta.
-adica?
-adica eu incerc sa te ajut, sa fiu langa tine, pe cand tu... tu nici macar nu intelegi asta. faci ce-ti spun sa nu faci, apoi vii si mi te plangi. eu iti zic adevarul, iar tu te superi spunand ca nu-ti pasa. si in final, te intorci dupa o vreme de liniste, in care nici macar nu stiu ce se intampla cu tine si spui ca-ti pare rau.
-stii, sincer daca as avea alte cuvinte, ti-as spuneo altfel.da? scuza-ma ca nu sunt o desteapta cu un IQ care sa dea pe afara. dar nu! eu n-am fost crescuta asa, eu am crescut singura, ai uitat? ah, stai. nu ti-am spus, am fost prea ocupata gandindu-ma ca de acum in colo o sa fiu fericita, si n-o sa mai regret nimic, niciodata. pfff. si-am luat teapa.
-iar incepi...
-du-te naibii. nu incep iar. tu incepi iar. ma iei cu sfaturile tale super mega ajutatoare de nimic, ca sa ma enervezi degeaba.
-poftim?!
-exact asa e. stii ceva?
-du-te dracu'!
-mi-ai citit gandurile.
n-am vrut sa sune asa. niciodata nu vreau sa sune cum suna. intotdeauna dau cu batu-n balta, in fata lui.da nu stiu... il iubesc in felul meu, si ma bucur ca-l cunosc. e cel mai bun lucru care mi s-a intamplat in ultimile 6-7 luni, iar acum dau cu picioarele in tot. nu vreau sa ma mai cert cu el, dar ma enerveaza la culme ca are dreptate. intotdeauna are.
superb! superb! genial frate! iar m-am certat cu ea. e o incapatanata si jumatate. dar intr-un fel, mi-e dor de ea, cum era la inceput, inainte de acel... accident. am vazut-o murind in mainile mele, si n-am putut zice nimic. mi-a cusut buzele cu lacrimile ei si m-a durut pana la inima. as fi vrut sa nu se fi intamplat nimic vara asta. as fi vrut sa nu ne certam si sa fim ca atunci... sa radem, sa ma trezeasca citindu-mi-l pe cartarescu, sau pe cioran. mi-ar fi placut s-o aud cum imi citeste povestile scrise de ea, care deveneau tot mai calduroase si fericite, pe zi ce trece.
apoi totul a disparut. nu stiu de ce am tacut atata timp, de l-am petrecut fara sa-i aud macar vocea. de fapt stiu. m-a enervat cand l-am sunat intr-o dupa masa, ca sa auda ce-mi spun valurile. el nu mi-a raspuns. dupa ce m-am intors acasa, a vorbit cu mine si mi-a zis ca vroia sa vada ce mai face si printr-o nu stiu ce minune, mi-a zis ca ii e dor de mine. ma-am bucurat, dar ma durut in acelasi timp. stiam ca nimic nu va avea sa fie la fel, pentru ca eu am darul de a nu uita ce nu-mi place, nici daca vreau asta... si nu mai are rost...
nu mai are niciun rost! am s-o sun, si-am sa-i spun ca totul e gata. nu mai vreau sa aud de ea, m-am saturat de ifosele ei. pun piciorul in prag. am o prietena la care tine enorm, sunt un student boboc, si am toata viata inainte. n-am sa ma impiedic de copila asta la orice pas.
am sa-l sun sa incerc sa-i spun ce inseamna pentru mine, chiar daca... probabil nu-i va mai pasa. n-am sa-i zic cat de rau imi pare, am sa-i zic doar ca-l iubesc si ca n-am de gand sa-i stric viata. am sa-i spun ca-l las in pace...
-stii, eu...
-nu. stai.
-vreau sa-ti zic ceva.
-si eu.
-de fapt si tu primul.
-nu. zi tu. vreau sa te ascult.
-si eu vreau sa te ascult, chiar daca probabil e pentru ultima oara.
-ce? ce-o sa faci? lara, n-am chef de prostiile astea.
-andrei, nu stiu... nu mai are rost. n-am sa fac nicio prostie. am sa-mi vad de viata mea, si tu de a ta. e okay?
-e... nu stiu. da. adica, asta vrei tu?
-nu.
-cred ca nici eu.
-andrei, chiar imi pare rau, si stiu ca te voi enerva iar si iar, si te voi lasa balta cum fac de obicei, dar...
-nu te pot schimba. nu am cum. desi mi-e dor de lara care o cunosteam eu.
-si mie mi-e dor de ea, dar a murit. a murit...
-lara, nu mai plange. stiu cand a murit, dar deaia sunt aici, s-o aduc inapoi. vorbim metaforic aici. da?
-da...
-lara?
-lara?
-lara
-iar plangi, sau iar nu mai ai chef de mine. esti incurabila.
intotdeauna am chef de tine. din cauza ta zambesc ca o tampita de fiecare data cand ma gandesc la tine.
pt C.
joi, 29 octombrie 2009
a trecut ceva vreme
abia atunci am realizat ce s-a intamplat...
nu dormisem de 36 de ore, iar corpul meu tanjea dupa o masa copioasa, dar degeaba. am mancat apoi am vomat totul. nu reuseam sa ma tin pe picioare, iar corpul meu tremura din maduva oaselor. apoi totul a devenit confuz, colorat, negru.
mergeam spre scoala, intr-o zi tare urata. urata din toate punctele de vedere. era o vreme posomorata, prea frig, iar zapada era inghetata pe drumuri.
cheful meu de ore era mult prea mic pentru a si ajunge in clasa. am renuntat fugind in cafeneaua de langa faculta. m-am intalnit cu cativa prieteni, am asistat la ultimile barfe din lumea cotidiana, sorbind din cafeaua mea amara.
am simtit o vaga aroma de iarba proaspat uscata, in aer, neintelegand de unde venea. am fost servita cu un joint, pe care l-am refuzat cu greu. trebuia sa renunt la viciul meu, asa ca... pana la urma am fumat cu ei.
m-am decis sa merg macar la ultimele doua ore, asa ca am luat-o la fuga pe scari.
barbati, o gramada de barbati. ma dezgusta barbatii. nu demult invatasem despre fobii, auzind si de o oarecare fobie pentru barbati, din partea femeilor, copiilor.
asta sa fie oare?
nu. sincer nu cred. eu simt ura fata de ei, dispret, greata. mi-e scarba de obiceiurile lor cretine, cum ar fi scarpinatul la coaie, degetele in nas, aerele care si le trag, atat metaforic vorbind, cat si pe cavitatea bucala/rect [la ei e tot una], prostia cu care se dau mare, viciile lor si mai ales mentalitatea lor stupida de a ridica in slavi orice vagin ambulant.
am urcat toate scarile, apoi am luat-o la stanga, fugind spre sala de curs. am luat coltul, uitand ca simturile mele sunt mult mai dezvoltate cand sunt si fumate. bineinteles, doua perechi de coaie bine alcoolizate se indreaptau spre mine. mi-am inclestat pumnii si dintii, aratandu-mi astfel pometii mult mai proeminenti decat de obicei. se apropiau de mine mult prea repede, iar eu fiind in fuga, nu aveam cum sa ma opresc. apoi m-a cuprins groaza...
am adormit in fata WC-ului, rezamandu-ma de calorifer. era cald, iar eu adorm mult prea usor la caldura.
m-a trezit mirosul ingrozitor de voma, in timp ce dormeam in ea.
nu, nu bausem nimic inainte si nici nu m-am drogat.
trecuse ceva vreme de atunci si inca eram in recuperare. vroiam cu orice pret sa traiesc macar un an in plus, ca sa-mi termin studiile. cel putin nu muream atat de proasta.
m-am ridicat, am spalat pe jos, apoi m-am bagat in cada.
marina era la scoala. desi am privit-o ridicandu-se din pat, fugind goala pusca spre baie, imi doream s-o mai vad odata. as fi vrut sa stea pe capacul de la wc, cum face de obicei cand fac eu baie. sa stea si sa fumeze incet, facand cerculete, incercand sa-mi distraga atentia de la problemele mele tampite. ii reusea de fiecare data.
as fi vrut sa fie acolo, pe capac.
pe capacul de la WC.
sa fumeze.
sa faca cerculete.
sa spuna bancuri cu blonde.
sa-mi spuna ca ea e blonda naturala, dar se vopsete doar pentru ca eu o vopsesc.
as fi vrut sa fie atunci, acolo...
brusc simteam cum toata cutia mea toracica sta sa explodeze. durerea coborea incet spre ovare, apoi a devenit atat de insuportabila, incat am inceput sa aud tipete de femei, care sunau de parca tocmai ar fi vazut un om mort. exact in timpanele mele, parca spargandu-le.
atunci am realizat ce s-a intamplat...
zapada de sub bocancii mei, era rosie, iar eu eram in genunchi. nu-mi mai simteam picioarele deloc, iar pieptul meu pulsa extraordinar de tare. simteam o caldura fugind in jos pe sira spinarii, in timp ce mainile mele incontrolabile imi apasau stomacul.
alte maini imi umblau de la piept, la mijloc, degete date cu oja rosie si manichiura frantuzeasca. doua voci, aceleasi voci de femeie, soptindu-mi "rezista", "da-ti mainile de acolo", "suna la..."
apoi totul negru.
**
cand m-am intors de la scoala, lara era in cada. apa era rosie. ea era sub apa, dar traia. am scos-o la suprafata si-am privit-o in ochi. avea pupilele atat de dilatate incat puteam sa vad ce traieste. trecutul ei se intorcea tot timpul, cand nu eram langa ea. acei doi barbati se ascundeau intotdeauna dupa spatele ei, injunghiind-o tot mai tare, de fiecare data...
nu dormisem de 36 de ore, iar corpul meu tanjea dupa o masa copioasa, dar degeaba. am mancat apoi am vomat totul. nu reuseam sa ma tin pe picioare, iar corpul meu tremura din maduva oaselor. apoi totul a devenit confuz, colorat, negru.
mergeam spre scoala, intr-o zi tare urata. urata din toate punctele de vedere. era o vreme posomorata, prea frig, iar zapada era inghetata pe drumuri.
cheful meu de ore era mult prea mic pentru a si ajunge in clasa. am renuntat fugind in cafeneaua de langa faculta. m-am intalnit cu cativa prieteni, am asistat la ultimile barfe din lumea cotidiana, sorbind din cafeaua mea amara.
am simtit o vaga aroma de iarba proaspat uscata, in aer, neintelegand de unde venea. am fost servita cu un joint, pe care l-am refuzat cu greu. trebuia sa renunt la viciul meu, asa ca... pana la urma am fumat cu ei.
m-am decis sa merg macar la ultimele doua ore, asa ca am luat-o la fuga pe scari.
barbati, o gramada de barbati. ma dezgusta barbatii. nu demult invatasem despre fobii, auzind si de o oarecare fobie pentru barbati, din partea femeilor, copiilor.
asta sa fie oare?
nu. sincer nu cred. eu simt ura fata de ei, dispret, greata. mi-e scarba de obiceiurile lor cretine, cum ar fi scarpinatul la coaie, degetele in nas, aerele care si le trag, atat metaforic vorbind, cat si pe cavitatea bucala/rect [la ei e tot una], prostia cu care se dau mare, viciile lor si mai ales mentalitatea lor stupida de a ridica in slavi orice vagin ambulant.
am urcat toate scarile, apoi am luat-o la stanga, fugind spre sala de curs. am luat coltul, uitand ca simturile mele sunt mult mai dezvoltate cand sunt si fumate. bineinteles, doua perechi de coaie bine alcoolizate se indreaptau spre mine. mi-am inclestat pumnii si dintii, aratandu-mi astfel pometii mult mai proeminenti decat de obicei. se apropiau de mine mult prea repede, iar eu fiind in fuga, nu aveam cum sa ma opresc. apoi m-a cuprins groaza...
am adormit in fata WC-ului, rezamandu-ma de calorifer. era cald, iar eu adorm mult prea usor la caldura.
m-a trezit mirosul ingrozitor de voma, in timp ce dormeam in ea.
nu, nu bausem nimic inainte si nici nu m-am drogat.
trecuse ceva vreme de atunci si inca eram in recuperare. vroiam cu orice pret sa traiesc macar un an in plus, ca sa-mi termin studiile. cel putin nu muream atat de proasta.
m-am ridicat, am spalat pe jos, apoi m-am bagat in cada.
marina era la scoala. desi am privit-o ridicandu-se din pat, fugind goala pusca spre baie, imi doream s-o mai vad odata. as fi vrut sa stea pe capacul de la wc, cum face de obicei cand fac eu baie. sa stea si sa fumeze incet, facand cerculete, incercand sa-mi distraga atentia de la problemele mele tampite. ii reusea de fiecare data.
as fi vrut sa fie acolo, pe capac.
pe capacul de la WC.
sa fumeze.
sa faca cerculete.
sa spuna bancuri cu blonde.
sa-mi spuna ca ea e blonda naturala, dar se vopsete doar pentru ca eu o vopsesc.
as fi vrut sa fie atunci, acolo...
brusc simteam cum toata cutia mea toracica sta sa explodeze. durerea coborea incet spre ovare, apoi a devenit atat de insuportabila, incat am inceput sa aud tipete de femei, care sunau de parca tocmai ar fi vazut un om mort. exact in timpanele mele, parca spargandu-le.
atunci am realizat ce s-a intamplat...
zapada de sub bocancii mei, era rosie, iar eu eram in genunchi. nu-mi mai simteam picioarele deloc, iar pieptul meu pulsa extraordinar de tare. simteam o caldura fugind in jos pe sira spinarii, in timp ce mainile mele incontrolabile imi apasau stomacul.
alte maini imi umblau de la piept, la mijloc, degete date cu oja rosie si manichiura frantuzeasca. doua voci, aceleasi voci de femeie, soptindu-mi "rezista", "da-ti mainile de acolo", "suna la..."
apoi totul negru.
**
cand m-am intors de la scoala, lara era in cada. apa era rosie. ea era sub apa, dar traia. am scos-o la suprafata si-am privit-o in ochi. avea pupilele atat de dilatate incat puteam sa vad ce traieste. trecutul ei se intorcea tot timpul, cand nu eram langa ea. acei doi barbati se ascundeau intotdeauna dupa spatele ei, injunghiind-o tot mai tare, de fiecare data...
duminică, 18 octombrie 2009
unde?
ma impingi
sa-mi scriu viata,
pe-o foaie ieftina
cu ace de siringi.
m-apuci de-ncheietura
ca sa poti sa-mi strigi
in urechi, ca-ti pasa.
privesti in ochii mei,
ca lupul la luna,
te pierzi incet si mori,
zambesti...
ti-e chiar tot-una.
nu-ti pasa.
nu-ti pasa c-am sa cad,
si-am sa-mi julesc genunchiul
in scoici sparte de valuri,
nisip cazut din luna.
nu.
tie. nu...
nu-ti pasa.
zambesc.
iubesc,
dansez,
ma-nbat
si urlu.
iti cant de-o saptamana.
tu nu m-auzi.
fumez cate-o tigara
furata de pe-asfalt.
fumez abia de-o luna.
are un gust ciudat.
sa-mi scriu viata,
pe-o foaie ieftina
cu ace de siringi.
m-apuci de-ncheietura
ca sa poti sa-mi strigi
in urechi, ca-ti pasa.
privesti in ochii mei,
ca lupul la luna,
te pierzi incet si mori,
zambesti...
ti-e chiar tot-una.
nu-ti pasa.
nu-ti pasa c-am sa cad,
si-am sa-mi julesc genunchiul
in scoici sparte de valuri,
nisip cazut din luna.
nu.
tie. nu...
nu-ti pasa.
zambesc.
iubesc,
dansez,
ma-nbat
si urlu.
iti cant de-o saptamana.
tu nu m-auzi.
fumez cate-o tigara
furata de pe-asfalt.
fumez abia de-o luna.
are un gust ciudat.
luni, 12 octombrie 2009
candva in vama
mirosuri... amintiri placute, poate prea placute, pentru a fi reamintite.
doare. desi imi accept trecutul, ma doare.
mi-am luat pisica in brate, si mi-am pus buzele pe capul ei. asa adoarme. mirosea a... a vara.
nu stiu de ce, mirosea ca acu un an, cand eram fericita. cand toata lumea era fericita, cand toti isi faceau bagajele sa plece in vama, sa uite de stresul orasului, presiunile familiei, si problema "vine bacu/ sesiunia". toate trec.
toti vroiam atat de tare incat durea, ca trenul sa ajunga odata in mangalia, sa punem piciorul jos, sa fugim cu ditamai gheozdanele/valizele spre ultimul bus spre vama veche. fugeam si radeam. ne opream la chioscu de langa sa ne luam tigari, suc sau apa. eu imi luam LM menthol, vreo 4 pachete sa-mi ajunga. stiam ca voi imparti, doar oamenii fac cheta. nu ma deranja, stiam ca favoarea urma sa mi se intoarca candva.
noi fetele, care eram in statie posteam repede o tigara, ne urcasem bagajele in bus, si ne gandeam daca mai prindem vreun loc. dar tipul ala dragut si blond [cu prietena, din pacate], ne-a tinut un loc. ne-am ingramadit toate trei pe doua locuri si-am ras de numa. nu stiu cum ajunsesem sa vorbim despre mere. apoi tipu ne-a intrebat daca mergem pentru festival. eu eram singura care vroia sa mearga, dar urma sa pierd totul. n-aveam cum sa stiu.
drumul a luat sfarsit. am ajuns in ultima statie a busului. am coborat si ma uitam stupid la alex si la liv. alex era atat de bronzata, si-si mai facuse un pierce. arata atat de bine incat imi venea sa sar pe ea. [orientarile mele o iau razna uneori. trist, nu-i asa?]
am pasit pe aleea mult asteptata, si-am strigat "SUNT ACASA!". nimanui nu-i pasa ce faceam, doar cateva persoane mi-au intors niste zambete copilaresti. eram atat de fericita.
am mers, ne-am cazat in cabanuta prietenilor nostrii, si-am fugit pe plaja.
refuzam sa intru in apa, dintr-un motiv oarecum pueril. am o fobie de ace, acuta chiar. si mi-era frica sa nu calc intr-unu. desi, nu era niciunu. si nu-mi plac scoicile. imi intra in talpa, si dintr-un nu stiu care motiv pielea talpii mele se sparge foarte usor. sunt plina de cicatrici in talpa. in fine, alex reusise sa ma bage in apa, si era apusul. muream de frig.
am mers, m-am schimbat de hainele ude, si am inceput sa pierdem vremea pana la concertul care vroiam sa-l prind. eh, am ajuns dupa. dar a fost okay. am sunat-o pe adriana si plangeam ca o proasta, ca-l pierdusem, iar ea m-a linistit promitandu-mi ca la urmatorul concert va veni si ea, si alex si toata gasca noastra, si vom avea locuri in primul rand. nu e chiar asa mare problema, la urma urmei, apocalyptica aveau sa se intoarca in romania, nu?
am mers la stuf, pentru ca nu aveam chef de shrooms, shire sau expirat. a fost frumos la stuf. toata noaptea cu alex. baieti peste baieti incercand sa ne agate cu beri, si alte replici ieftine gen "ai o tigara?-nu-vrei una?".
oricum, am stat pana la rasarit, l-am privit impreuna si-am fugit in cabanuta. muream de frig. pe patutul nostru de doua persoane [mai exact o persoana jumate] dormeau andrada, alexa, liv, lari, si maria. eu si alex am inceput sa radem si sa tragem de ei ca sa incapem si noi. alex s-a pus la picioare, si fiindca andrada si alexa dormea pe locul ala de "o persoana intreaga", iar eu m-am ingramadit in alex. intr-un final s-au trezit si-au mers la plaja, iar eu n-am putut sa dorm deloc. nu ma deranja, oricum erau 72 de ore de cand nu dormisem. ce putea fi mai rau?
in urma cu un an devenisem vegetariana, asa ca eu stateam mai rau cu mancarea. nu vroiam sa mai mananc chipsuri si saratele. ma scarbisem de ele, asa ca am mers la rulota de langa shire si ne-am luat cartofi prajiti si clatite cu caramel. a fost cea mai buna masa din viata mea, chiar daca andrada mi-a umplut clatita cu sare.
lari parea foarte interesata de mine, si sincer nu mai aveam nevoie de inca un prieten. dar din nu stiu ce motiv, mi-era draga. avea ceva ascuns in ea ce ma implora sa ma imprietenesc cu ea. intr-adevar, ea era ca mine. cu un trecut tot atat de futut ca al meu, cu rani prea adanci pentru a fi vindecate... si totusi le-am vindecat impreuna. o iubeam pe micuta aia. si inca o iubesc.
ne plimbam pe la tarabe, ca sa le luam cadouri prietenilor de acasa, cand dorinta mea de a nu ma indragosti de nimeni, se sfaramase.
nu-l observasem pana atunci. era chiar langa mine si nu-l vazusem. m-a prins de mana si-am inlemnit. cand i-am vazut fata mi-a scapat un ranjet cretin si banuiesc ca m-am inrosit. un gand idiot imi trecuse prin cap "nu sunt machiata". da sincer nu-mi pasa, cui ii pasa daca moaca mea avea alte culori decat cele naturale?aha, exact, nimanui.
cinci zile de "ma duc eu dupa tigari", "ma duc sa scot bani de pe card", "ma duc sa ma plimb. sunt pe alee. pe la tarabe" si lari se prinse de faza, de fapt cam toti o facuse.
"neata" si plecam. furam cate un zambet, mai un tars cu ochiul si eram pe spate. jalnic. patetic din partea mea. dar era frumos. eram ca o fata mare, rusinoasa si timida.
ei bine, n-am plecat acasa fara sa-l sarut.
am mers pe plaja si-am baut o bere, am fumat din tigarile mele mantolate si-am povestit tot felu de tampenii. am intrat in apa, si-am tras ultima baie in vama. ei bine, acolo s-a intamplat minunea. ne-am sarutat. a fost perfect!
am plecat spre statie plangand. nu vroiam sa-l las acolo, de fapt nu era vorba de lasat in urma, ci pur si simplu nu vroiam sa plec. nu stiu de ce, aveam impresia ca nu-l voi revedea niciodata, dar mi-am alungat repede gandu ala din cap si mi-am vazut de drum.
am ajuns exact in momentul in care busu se pregatea sa plece, iar prietenii mei strigau sa vin odata, altfel mai raman o zi acolo. nu-mi dispalcea deloc ideea. dar drumul spre casa era lung, si nu vroiam sa-mi petrec singura 16 ore in tren fara baterie la player sau telefon.
am fugit. am prins busu. si m-am asezat langa alexa si andrada. liv era spart de somn si s-a intins pe mine. am dormit ca doi prunci [si-am sforait ca porcii] pana acasa.
m-am trezit in camera mea, din cauza pisicii. mieuna. vroia sa iasa din camera. ii era foame, si probabil vroia sa-si faca toaleta. i-am deschis usa, si-am cazut inapoi pe pat. am visat cu ochii deschisi la singura vara perfecta din viata mea si-am zambit.
am adormit la loc, plangand.
mi-e dor de tine.
doare. desi imi accept trecutul, ma doare.
mi-am luat pisica in brate, si mi-am pus buzele pe capul ei. asa adoarme. mirosea a... a vara.
nu stiu de ce, mirosea ca acu un an, cand eram fericita. cand toata lumea era fericita, cand toti isi faceau bagajele sa plece in vama, sa uite de stresul orasului, presiunile familiei, si problema "vine bacu/ sesiunia". toate trec.
toti vroiam atat de tare incat durea, ca trenul sa ajunga odata in mangalia, sa punem piciorul jos, sa fugim cu ditamai gheozdanele/valizele spre ultimul bus spre vama veche. fugeam si radeam. ne opream la chioscu de langa sa ne luam tigari, suc sau apa. eu imi luam LM menthol, vreo 4 pachete sa-mi ajunga. stiam ca voi imparti, doar oamenii fac cheta. nu ma deranja, stiam ca favoarea urma sa mi se intoarca candva.
noi fetele, care eram in statie posteam repede o tigara, ne urcasem bagajele in bus, si ne gandeam daca mai prindem vreun loc. dar tipul ala dragut si blond [cu prietena, din pacate], ne-a tinut un loc. ne-am ingramadit toate trei pe doua locuri si-am ras de numa. nu stiu cum ajunsesem sa vorbim despre mere. apoi tipu ne-a intrebat daca mergem pentru festival. eu eram singura care vroia sa mearga, dar urma sa pierd totul. n-aveam cum sa stiu.
drumul a luat sfarsit. am ajuns in ultima statie a busului. am coborat si ma uitam stupid la alex si la liv. alex era atat de bronzata, si-si mai facuse un pierce. arata atat de bine incat imi venea sa sar pe ea. [orientarile mele o iau razna uneori. trist, nu-i asa?]
am pasit pe aleea mult asteptata, si-am strigat "SUNT ACASA!". nimanui nu-i pasa ce faceam, doar cateva persoane mi-au intors niste zambete copilaresti. eram atat de fericita.
am mers, ne-am cazat in cabanuta prietenilor nostrii, si-am fugit pe plaja.
refuzam sa intru in apa, dintr-un motiv oarecum pueril. am o fobie de ace, acuta chiar. si mi-era frica sa nu calc intr-unu. desi, nu era niciunu. si nu-mi plac scoicile. imi intra in talpa, si dintr-un nu stiu care motiv pielea talpii mele se sparge foarte usor. sunt plina de cicatrici in talpa. in fine, alex reusise sa ma bage in apa, si era apusul. muream de frig.
am mers, m-am schimbat de hainele ude, si am inceput sa pierdem vremea pana la concertul care vroiam sa-l prind. eh, am ajuns dupa. dar a fost okay. am sunat-o pe adriana si plangeam ca o proasta, ca-l pierdusem, iar ea m-a linistit promitandu-mi ca la urmatorul concert va veni si ea, si alex si toata gasca noastra, si vom avea locuri in primul rand. nu e chiar asa mare problema, la urma urmei, apocalyptica aveau sa se intoarca in romania, nu?
am mers la stuf, pentru ca nu aveam chef de shrooms, shire sau expirat. a fost frumos la stuf. toata noaptea cu alex. baieti peste baieti incercand sa ne agate cu beri, si alte replici ieftine gen "ai o tigara?-nu-vrei una?".
oricum, am stat pana la rasarit, l-am privit impreuna si-am fugit in cabanuta. muream de frig. pe patutul nostru de doua persoane [mai exact o persoana jumate] dormeau andrada, alexa, liv, lari, si maria. eu si alex am inceput sa radem si sa tragem de ei ca sa incapem si noi. alex s-a pus la picioare, si fiindca andrada si alexa dormea pe locul ala de "o persoana intreaga", iar eu m-am ingramadit in alex. intr-un final s-au trezit si-au mers la plaja, iar eu n-am putut sa dorm deloc. nu ma deranja, oricum erau 72 de ore de cand nu dormisem. ce putea fi mai rau?
in urma cu un an devenisem vegetariana, asa ca eu stateam mai rau cu mancarea. nu vroiam sa mai mananc chipsuri si saratele. ma scarbisem de ele, asa ca am mers la rulota de langa shire si ne-am luat cartofi prajiti si clatite cu caramel. a fost cea mai buna masa din viata mea, chiar daca andrada mi-a umplut clatita cu sare.
lari parea foarte interesata de mine, si sincer nu mai aveam nevoie de inca un prieten. dar din nu stiu ce motiv, mi-era draga. avea ceva ascuns in ea ce ma implora sa ma imprietenesc cu ea. intr-adevar, ea era ca mine. cu un trecut tot atat de futut ca al meu, cu rani prea adanci pentru a fi vindecate... si totusi le-am vindecat impreuna. o iubeam pe micuta aia. si inca o iubesc.
ne plimbam pe la tarabe, ca sa le luam cadouri prietenilor de acasa, cand dorinta mea de a nu ma indragosti de nimeni, se sfaramase.
nu-l observasem pana atunci. era chiar langa mine si nu-l vazusem. m-a prins de mana si-am inlemnit. cand i-am vazut fata mi-a scapat un ranjet cretin si banuiesc ca m-am inrosit. un gand idiot imi trecuse prin cap "nu sunt machiata". da sincer nu-mi pasa, cui ii pasa daca moaca mea avea alte culori decat cele naturale?aha, exact, nimanui.
cinci zile de "ma duc eu dupa tigari", "ma duc sa scot bani de pe card", "ma duc sa ma plimb. sunt pe alee. pe la tarabe" si lari se prinse de faza, de fapt cam toti o facuse.
"neata" si plecam. furam cate un zambet, mai un tars cu ochiul si eram pe spate. jalnic. patetic din partea mea. dar era frumos. eram ca o fata mare, rusinoasa si timida.
ei bine, n-am plecat acasa fara sa-l sarut.
am mers pe plaja si-am baut o bere, am fumat din tigarile mele mantolate si-am povestit tot felu de tampenii. am intrat in apa, si-am tras ultima baie in vama. ei bine, acolo s-a intamplat minunea. ne-am sarutat. a fost perfect!
am plecat spre statie plangand. nu vroiam sa-l las acolo, de fapt nu era vorba de lasat in urma, ci pur si simplu nu vroiam sa plec. nu stiu de ce, aveam impresia ca nu-l voi revedea niciodata, dar mi-am alungat repede gandu ala din cap si mi-am vazut de drum.
am ajuns exact in momentul in care busu se pregatea sa plece, iar prietenii mei strigau sa vin odata, altfel mai raman o zi acolo. nu-mi dispalcea deloc ideea. dar drumul spre casa era lung, si nu vroiam sa-mi petrec singura 16 ore in tren fara baterie la player sau telefon.
am fugit. am prins busu. si m-am asezat langa alexa si andrada. liv era spart de somn si s-a intins pe mine. am dormit ca doi prunci [si-am sforait ca porcii] pana acasa.
m-am trezit in camera mea, din cauza pisicii. mieuna. vroia sa iasa din camera. ii era foame, si probabil vroia sa-si faca toaleta. i-am deschis usa, si-am cazut inapoi pe pat. am visat cu ochii deschisi la singura vara perfecta din viata mea si-am zambit.
am adormit la loc, plangand.
mi-e dor de tine.
sâmbătă, 10 octombrie 2009
asteapta anonim
-ce-a mers rau intre noi? cu ce-am gresit de-am sfarsit amandoua pe un alt drum?
-n-am gresit cu nimic. n-am stricat nimic.
-da. ai dreptate, totul e acolo. cu jarul inca aprins. ce zici de-un foc de tabara?
-doar daca e unu al dracului de mare.
-s-a facut!
imi aduc aminte de prima zi de scoala. bunicu ma tragea dupa el la scoala, incercand sa-mi tina ditamai ghiozdanul, florile pentru invatatoare si umbrela.
ploua.
era miercuri, 15 septembrie 1998.
atunci am inceput eu scoala.
ii cunosteam pe vladut, alin si roxi. nu stiam cine sunt restu. erau multi, galagiosi si enervanti. dar bruneta de la masa din fata ma fermeca. mica, cu o voce ragusita, ochi mari caprui spre verde.
n-am sa zic ce-a fost intre noi pana in a 5a, dar trebuie sa recunosc ca avea sa devina cel mai bun lucru din viata mea.
desi se mutase la o alta scoala, relatia noastra era inca fierbinte. ne vedeam mai rarut, dar bineinteles s-a inventat telefonul si internetul.
din nu stiu ce motiv totul s-a racit doi ani mai tarziu, adica in a 7a. pe langa faptul ca imi pierdusem colegii de clasa, simteam ca o pierdusem pe teodora a mea. a fost ultima picatura.
o mica tentativa esuata de sinucidere. mi-am revenit repede si n-am mai vrut prieteni. n-am mai vrut nimic altceva inafara de muzica si carti. m-am ascuns intre foi albe si le-am murdarit cu vise si speranta. mi-am facut tuburi de oxigen din castile cu muzica, si mi-am facut prieteni printe paginile cartilor.
am inceput liceul, si mi-am facut o alta "cea mai buna prietena". credeam ca va fi cea fost teo: totul. si cred ca am fost in stare sa renunt la tot ce n-am avut, doar pentru ea. n-am mai folosit tuburile de oxgien, ci imi foloseam plamanii. nu m-am mai ascuns printre foi, ci in bratele ei. nu mai aveam nevoie de carti, o aveam pe ea. apoi au venit tigarile. am provocat-o si pe ea sa se apuce si a facut-o. asta demonstreaza foarte frumos, ce influenta negativa pot avea asupra organismului uman [viu]. ne-am apucat frumos de bautura, desi, intotdeauna am baut cu masura. si in final, drogurile. ei bine, ele au cam pus capac. desi le doream mai mult ca orice, am reusit sa-mi infranez pofta la mai putin, si niciodata la mai mult. am ramas la jointurile visatoare.
am ajuns unde mi-a zis teodora... n-am sa uit niciodata ce mi-a zis. imi ceruse webcamul sa ma vada, iar eu fumam o tigara.
-arunca tigara aia din gura. ce-ai devenit? am auzit ca ajungi beata acasa, ca-ti bati joc de tine! nu te mai recunosc! unde e prietena aia a mea, care era impotriva viciilor astea ieftine? unde? nu m-as mira sa te droghezi.
nu, puiul meu. doar fumam. fumam de foarte putin timp, iar drogurile erau inca un secret inchis dupa gratii. alcoolul nu era in meniul meu. devenisem vegetariana, asa ca tigarile erau destul de distructive pentru organismul meu. imi ajungea.
"stii, am fost intotdeauna in spatele tau, sa te pot prinde cand cazi, sa te pot ridica, cand ai cazut. voi mai fi o perioada... dupaia dispar. ai putea sa-ti cumperi un prieten, dar stai! banii se vor termina candva si acel prieten te va lasa sa cazi. sa cazi in noroi. sa cazi si sa-ti rupi oasele. nu-i va pasa. de ce? pentru ca niciodata nu vezi cine se foloseste de tine si cine te iubeste cu adevarat. iar cei care nu-ti gresesc, pe ei ii murdaresti cu noroiul in care trebuia sa cazi.
te prind si te ridica, iar tu-i impingi sa-si rupa oasele.
nu, draga mea. eu, ei... niciodata nu-ti vom cere mai mult. doar sa-ti amintesti c-am fost candva acolo si ti-a fost bine.
si apropo, m-ai judecat gresit. chiar daca n-ai puterea de a judeca, iti dau voie sa ma consideri ce vrei tu. doar ca n-am fost eu."
da. asta vroiam sa-i trantesc prietenei mele in fata.
poate asta mi-ar spune si teodora, cel putin o parte din idee.
desi stau sa mestec aceasta idee, cred ca ea a fost mereu in spatele meu, asteptand undeva in intuneric, ridicandu-ma anonim cand cadeam. chiar daca ea suferea de n ori mai mult ca mine, nu-i pasa. era acolo... si cred ca inca e.
cat am putut fi de egoista? de ce alergam dupa bomboane roz, cand ea era cea mai buna dintre toate?
imi pare rau.
pentru V.T.
-n-am gresit cu nimic. n-am stricat nimic.
-da. ai dreptate, totul e acolo. cu jarul inca aprins. ce zici de-un foc de tabara?
-doar daca e unu al dracului de mare.
-s-a facut!
imi aduc aminte de prima zi de scoala. bunicu ma tragea dupa el la scoala, incercand sa-mi tina ditamai ghiozdanul, florile pentru invatatoare si umbrela.
ploua.
era miercuri, 15 septembrie 1998.
atunci am inceput eu scoala.
ii cunosteam pe vladut, alin si roxi. nu stiam cine sunt restu. erau multi, galagiosi si enervanti. dar bruneta de la masa din fata ma fermeca. mica, cu o voce ragusita, ochi mari caprui spre verde.
n-am sa zic ce-a fost intre noi pana in a 5a, dar trebuie sa recunosc ca avea sa devina cel mai bun lucru din viata mea.
desi se mutase la o alta scoala, relatia noastra era inca fierbinte. ne vedeam mai rarut, dar bineinteles s-a inventat telefonul si internetul.
din nu stiu ce motiv totul s-a racit doi ani mai tarziu, adica in a 7a. pe langa faptul ca imi pierdusem colegii de clasa, simteam ca o pierdusem pe teodora a mea. a fost ultima picatura.
o mica tentativa esuata de sinucidere. mi-am revenit repede si n-am mai vrut prieteni. n-am mai vrut nimic altceva inafara de muzica si carti. m-am ascuns intre foi albe si le-am murdarit cu vise si speranta. mi-am facut tuburi de oxigen din castile cu muzica, si mi-am facut prieteni printe paginile cartilor.
am inceput liceul, si mi-am facut o alta "cea mai buna prietena". credeam ca va fi cea fost teo: totul. si cred ca am fost in stare sa renunt la tot ce n-am avut, doar pentru ea. n-am mai folosit tuburile de oxgien, ci imi foloseam plamanii. nu m-am mai ascuns printre foi, ci in bratele ei. nu mai aveam nevoie de carti, o aveam pe ea. apoi au venit tigarile. am provocat-o si pe ea sa se apuce si a facut-o. asta demonstreaza foarte frumos, ce influenta negativa pot avea asupra organismului uman [viu]. ne-am apucat frumos de bautura, desi, intotdeauna am baut cu masura. si in final, drogurile. ei bine, ele au cam pus capac. desi le doream mai mult ca orice, am reusit sa-mi infranez pofta la mai putin, si niciodata la mai mult. am ramas la jointurile visatoare.
am ajuns unde mi-a zis teodora... n-am sa uit niciodata ce mi-a zis. imi ceruse webcamul sa ma vada, iar eu fumam o tigara.
-arunca tigara aia din gura. ce-ai devenit? am auzit ca ajungi beata acasa, ca-ti bati joc de tine! nu te mai recunosc! unde e prietena aia a mea, care era impotriva viciilor astea ieftine? unde? nu m-as mira sa te droghezi.
nu, puiul meu. doar fumam. fumam de foarte putin timp, iar drogurile erau inca un secret inchis dupa gratii. alcoolul nu era in meniul meu. devenisem vegetariana, asa ca tigarile erau destul de distructive pentru organismul meu. imi ajungea.
"stii, am fost intotdeauna in spatele tau, sa te pot prinde cand cazi, sa te pot ridica, cand ai cazut. voi mai fi o perioada... dupaia dispar. ai putea sa-ti cumperi un prieten, dar stai! banii se vor termina candva si acel prieten te va lasa sa cazi. sa cazi in noroi. sa cazi si sa-ti rupi oasele. nu-i va pasa. de ce? pentru ca niciodata nu vezi cine se foloseste de tine si cine te iubeste cu adevarat. iar cei care nu-ti gresesc, pe ei ii murdaresti cu noroiul in care trebuia sa cazi.
te prind si te ridica, iar tu-i impingi sa-si rupa oasele.
nu, draga mea. eu, ei... niciodata nu-ti vom cere mai mult. doar sa-ti amintesti c-am fost candva acolo si ti-a fost bine.
si apropo, m-ai judecat gresit. chiar daca n-ai puterea de a judeca, iti dau voie sa ma consideri ce vrei tu. doar ca n-am fost eu."
da. asta vroiam sa-i trantesc prietenei mele in fata.
poate asta mi-ar spune si teodora, cel putin o parte din idee.
desi stau sa mestec aceasta idee, cred ca ea a fost mereu in spatele meu, asteptand undeva in intuneric, ridicandu-ma anonim cand cadeam. chiar daca ea suferea de n ori mai mult ca mine, nu-i pasa. era acolo... si cred ca inca e.
cat am putut fi de egoista? de ce alergam dupa bomboane roz, cand ea era cea mai buna dintre toate?
imi pare rau.
pentru V.T.
marți, 22 septembrie 2009
copil cu zambet tamp
oare sunt doar eu, sau chiar sunt cea mai norocoasa persoana din lume?
cred ca m-ai intreba de ce, dar nu ti-as putea raspunde... dar iti pot scrie!
stii ca afisez zambetul ala tamp, de fiecare data cand te vad? sau de foarte multe ori raman cu privirea lipita de fata ta, de parca acolo as vedea lumea, globul, galaxia... sincer, cred ca vad ceva mult mai frumos. vad doar un om. un om adevarat. primul om pe care il respect din tot sufletul, si pentru care as fi in stare sa-mi dau viata in orice moment.
deci ma simt speciala, cand te astept in statie sau in parc, cand dintr-o data imi suna telefonul, si esti tu. cand imi spui ca intarzi, ca mai apoi sa intorc capul si sa te vad la marginea strazii venind spre mine, cu o fata goala, lipsita de expresii, sentimente, totul. te apropii, zambesti. eu raman in aer cu zambetul meu cretin...
sincer, imi cer iertare ca te iau in brate aproape non-stop, dar e atat de bine. ma simt atat de bine. cred ca incerc sa-ti fur putin din miros, sa-l am macar peste noapte, pana a doua zi cand ne revedem, desi, tu nu ma lasi sa-l fur... da' asa nu-mi pasa!
cred ca am trecut la un pas important in relatia noastra [de prietenie]. sunt tare mandra de asta! adica am ajuns sa impartim mere! sa impartim un mar. doamne, stiu ca suna cretin, dar totul e atat de copilaresc incat ma simt ca un copil. si-mi place atat de mult incat te-as lua frumos de mana si te-as duce unde mergeam eu cand traia bunicu'.
ooooff. sincer te-as plesni! deci asa m-am saturat sa nu mai mai satur de tine! da ma simt atat de bine! si nu vreau sa renunt! nu ca nu pot, NU VREAU! ba', poate-s dependenta de tine.
stii ca ieri m-ai rugat sa ascult o piesa la castile tale, ma rog, eu una, tu una.
incercam sa ma abtin de la a-mi iesi din minti si a face ceva stupid, asa ca ma uitam in jos. ce vedeam acolo? pai o pereche de blugi lalai, niste sk8 shoes, chistoace, alte chistoace, paharul tau de cafea, geanta mea, apoi niste bocancii.
am ridicat privirea si-am privit dincolo de tine: strada, masini, oameni grabiti, o femeie plangand, toamna.
m-am uitat la tine: un zambet, niste ochi albastrii, niste pierce-uri.
am simtit cel mai tare miros, de care am parte de vreo doua saptamani, de care nu mai mai satur, sincer!
brusc, n-am mai simtit nevoia de a face ceva stupid. vroiam doar sa te iau in brate, da cred ca te-ai saturat, asa ca mi-am infranat si impulsul ala.
sincer, nu stiu cum sa inchei chestia asta, asa ca devine pagina de jurnal.
cred ca m-ai intreba de ce, dar nu ti-as putea raspunde... dar iti pot scrie!
stii ca afisez zambetul ala tamp, de fiecare data cand te vad? sau de foarte multe ori raman cu privirea lipita de fata ta, de parca acolo as vedea lumea, globul, galaxia... sincer, cred ca vad ceva mult mai frumos. vad doar un om. un om adevarat. primul om pe care il respect din tot sufletul, si pentru care as fi in stare sa-mi dau viata in orice moment.
deci ma simt speciala, cand te astept in statie sau in parc, cand dintr-o data imi suna telefonul, si esti tu. cand imi spui ca intarzi, ca mai apoi sa intorc capul si sa te vad la marginea strazii venind spre mine, cu o fata goala, lipsita de expresii, sentimente, totul. te apropii, zambesti. eu raman in aer cu zambetul meu cretin...
sincer, imi cer iertare ca te iau in brate aproape non-stop, dar e atat de bine. ma simt atat de bine. cred ca incerc sa-ti fur putin din miros, sa-l am macar peste noapte, pana a doua zi cand ne revedem, desi, tu nu ma lasi sa-l fur... da' asa nu-mi pasa!
cred ca am trecut la un pas important in relatia noastra [de prietenie]. sunt tare mandra de asta! adica am ajuns sa impartim mere! sa impartim un mar. doamne, stiu ca suna cretin, dar totul e atat de copilaresc incat ma simt ca un copil. si-mi place atat de mult incat te-as lua frumos de mana si te-as duce unde mergeam eu cand traia bunicu'.
ooooff. sincer te-as plesni! deci asa m-am saturat sa nu mai mai satur de tine! da ma simt atat de bine! si nu vreau sa renunt! nu ca nu pot, NU VREAU! ba', poate-s dependenta de tine.
stii ca ieri m-ai rugat sa ascult o piesa la castile tale, ma rog, eu una, tu una.
incercam sa ma abtin de la a-mi iesi din minti si a face ceva stupid, asa ca ma uitam in jos. ce vedeam acolo? pai o pereche de blugi lalai, niste sk8 shoes, chistoace, alte chistoace, paharul tau de cafea, geanta mea, apoi niste bocancii.
am ridicat privirea si-am privit dincolo de tine: strada, masini, oameni grabiti, o femeie plangand, toamna.
m-am uitat la tine: un zambet, niste ochi albastrii, niste pierce-uri.
am simtit cel mai tare miros, de care am parte de vreo doua saptamani, de care nu mai mai satur, sincer!
brusc, n-am mai simtit nevoia de a face ceva stupid. vroiam doar sa te iau in brate, da cred ca te-ai saturat, asa ca mi-am infranat si impulsul ala.
sincer, nu stiu cum sa inchei chestia asta, asa ca devine pagina de jurnal.
marți, 15 septembrie 2009
albastru
in statie, apare un alt suflet fugarit.
tremura din tot corpul, isi scoate tigarile din genata, si-si aprinde una norocoasa. trage cu atata forta incat tigara se termina mai repede, decat ii era destinul. n-a savurat niciun fum.
a inceput sa bata vantul, si ei nu-i pasa. i-a plecat si busu demult, dar nu l-a vazut. a ramas acolo, cu privirea agata-n gol, privind cerul. vantul o orbea. muzica din casti o calmau. sunetele acelea usoare ale pianului, niste sunete ale albului. calm, dispret, tristete, dragoste, totul.
vreau sa ma trezesc cu un zambet idiot pe fata. vreau sa ma trezesc si sa te vad in aceeasi camera cu mine. sa ma uit la parul tau ciudat, sa-ti analizez gaurile alea mari din lobul urechilor, sa nu inteleg de ce iubesti si tu pierce-urile atat de mult. vreau sa inteleg de ce am atatea in comun cu tine, si de ce-mi pasa atat de mult de tine. cine esti?
tot oarba. tot sunete albe. alta tigara.
vreau sa stam pana cadem pe jos de somn. vreau sa fie fiecare clipa ca in seara aia, a doua zi a anului nou. mai stii, oare? cand eram atat de nervoasa pe X, iar tu te-ai apucat sa aberezi, sa ma faci sa rad.
te stiam din vedere, nu eram prieteni, nici macar amici, si sincer, nici nu stiu cum ai ajuns in camera mea. tot ce stiu e ca prietena mea si prietena ta, au inceput sa vorbeasca de literatura, bloguri, si alte rahaturi. noi ne-am apucat sa vorbim despre sporturi extreme, si-am ajuns sa vorbim despre cai. cum? nu stiu...
un zambet usor, dar greu... un alt fum. alte sunete albe.
stii, in seara aia m-am urat din tot sufletul...
in alea doua paturi, erau ele doua. eu m-am bagat intre ele, si tu te-ai pus la margine. ai luat-o in brate si mi-ai zis noapte buna. am inceput sa radem din senin, apoi am adormit.
ultimul chip inainte de somn. a fost prima noapte in care am dormit bine si m-am simtit bine in prezenta unei fiinte.
as fi vrut sa te iau eu in brate, si doar sa adorm asa. sa ma simt protejata, sa stiu ca exista o singura persoana care nu e dispusa sa renunte la mine. am stiut ca tu esti aceea... sa nu ma intrebi niciodata de ce...
o lacrima. masini, prea multe masini. s-a intunecat afara. sunetele albe isi continua simfonia...
ai fost primul soare dupa furtuna...
apoi furtuna s-a intetit. am continuat sa cred ca am prieteni, ca ma iubesc cum ii iubesc si eu, am continuat sa ma mint. si mi-a fost bine. suficient cat sa nu rascolesc trecutul.
am ramas goala pe dinauntru. de fapt, goala am fost mereu. prietenii mei erau doar caldura ce se ascundea in golul meu. dar flacara a devenit tot mai mica, pana a disparut.
apoi ai reaparut tu. soarele meu de dupa furtuna.
a urcat intr-un autobus. desi se aseaza langa o alta persoana, azi, in tot autobusul a gasit doua locuri goale. s-a asezat acolo si-a privit in gol...
de ce simt ca nu-ti pot da drumul? de ce nu vreau asta? in mod normal, n-as da doi bani pe oameni, dar tu... tu cine esti?
vreau sa vorbesc tot timpul cu tine, sa te iau in brate, sa fiu langa tine, sa-ti aud vocea non stop. vreau sa ma pierd in albastrul tau...
vreau sa adorm in fiecare noapte, sa ma trezesc in fiecare dimineata, sa vorbesc pana ma doare gura, sa fumez, sa beau cafea, sa gatesc, sa fac ce-mi place. cu tine. atat. as vrea sa pot doar atat. nimic mai mult.
stiu ca ai trait deja asta, si mai stiu ca nu mai vrei nimic. dar vreau doar sa fiu acolo tot timpul.
eu am nevoie de tine, pentru ca esti tot ce mi-a ramas...
ajunge la destinatie. privirea atintita-n gol. se ridica, iese din autobus. trece strada printr-un loc nemarcat. n-a patit nimic, desi privirea ei minte.
ajunge in casa. monotonie. acelasi circ, aceleasi cuvinte, aceeasi invizibilitate.
e tot oarba, sunetele albe continua s-o incante, durerea e in crestere.
nu mai suport...
**********************
pentru A
tremura din tot corpul, isi scoate tigarile din genata, si-si aprinde una norocoasa. trage cu atata forta incat tigara se termina mai repede, decat ii era destinul. n-a savurat niciun fum.
a inceput sa bata vantul, si ei nu-i pasa. i-a plecat si busu demult, dar nu l-a vazut. a ramas acolo, cu privirea agata-n gol, privind cerul. vantul o orbea. muzica din casti o calmau. sunetele acelea usoare ale pianului, niste sunete ale albului. calm, dispret, tristete, dragoste, totul.
vreau sa ma trezesc cu un zambet idiot pe fata. vreau sa ma trezesc si sa te vad in aceeasi camera cu mine. sa ma uit la parul tau ciudat, sa-ti analizez gaurile alea mari din lobul urechilor, sa nu inteleg de ce iubesti si tu pierce-urile atat de mult. vreau sa inteleg de ce am atatea in comun cu tine, si de ce-mi pasa atat de mult de tine. cine esti?
tot oarba. tot sunete albe. alta tigara.
vreau sa stam pana cadem pe jos de somn. vreau sa fie fiecare clipa ca in seara aia, a doua zi a anului nou. mai stii, oare? cand eram atat de nervoasa pe X, iar tu te-ai apucat sa aberezi, sa ma faci sa rad.
te stiam din vedere, nu eram prieteni, nici macar amici, si sincer, nici nu stiu cum ai ajuns in camera mea. tot ce stiu e ca prietena mea si prietena ta, au inceput sa vorbeasca de literatura, bloguri, si alte rahaturi. noi ne-am apucat sa vorbim despre sporturi extreme, si-am ajuns sa vorbim despre cai. cum? nu stiu...
un zambet usor, dar greu... un alt fum. alte sunete albe.
stii, in seara aia m-am urat din tot sufletul...
in alea doua paturi, erau ele doua. eu m-am bagat intre ele, si tu te-ai pus la margine. ai luat-o in brate si mi-ai zis noapte buna. am inceput sa radem din senin, apoi am adormit.
ultimul chip inainte de somn. a fost prima noapte in care am dormit bine si m-am simtit bine in prezenta unei fiinte.
as fi vrut sa te iau eu in brate, si doar sa adorm asa. sa ma simt protejata, sa stiu ca exista o singura persoana care nu e dispusa sa renunte la mine. am stiut ca tu esti aceea... sa nu ma intrebi niciodata de ce...
o lacrima. masini, prea multe masini. s-a intunecat afara. sunetele albe isi continua simfonia...
ai fost primul soare dupa furtuna...
apoi furtuna s-a intetit. am continuat sa cred ca am prieteni, ca ma iubesc cum ii iubesc si eu, am continuat sa ma mint. si mi-a fost bine. suficient cat sa nu rascolesc trecutul.
am ramas goala pe dinauntru. de fapt, goala am fost mereu. prietenii mei erau doar caldura ce se ascundea in golul meu. dar flacara a devenit tot mai mica, pana a disparut.
apoi ai reaparut tu. soarele meu de dupa furtuna.
a urcat intr-un autobus. desi se aseaza langa o alta persoana, azi, in tot autobusul a gasit doua locuri goale. s-a asezat acolo si-a privit in gol...
de ce simt ca nu-ti pot da drumul? de ce nu vreau asta? in mod normal, n-as da doi bani pe oameni, dar tu... tu cine esti?
vreau sa vorbesc tot timpul cu tine, sa te iau in brate, sa fiu langa tine, sa-ti aud vocea non stop. vreau sa ma pierd in albastrul tau...
vreau sa adorm in fiecare noapte, sa ma trezesc in fiecare dimineata, sa vorbesc pana ma doare gura, sa fumez, sa beau cafea, sa gatesc, sa fac ce-mi place. cu tine. atat. as vrea sa pot doar atat. nimic mai mult.
stiu ca ai trait deja asta, si mai stiu ca nu mai vrei nimic. dar vreau doar sa fiu acolo tot timpul.
eu am nevoie de tine, pentru ca esti tot ce mi-a ramas...
ajunge la destinatie. privirea atintita-n gol. se ridica, iese din autobus. trece strada printr-un loc nemarcat. n-a patit nimic, desi privirea ei minte.
ajunge in casa. monotonie. acelasi circ, aceleasi cuvinte, aceeasi invizibilitate.
e tot oarba, sunetele albe continua s-o incante, durerea e in crestere.
nu mai suport...
**********************
pentru A
luni, 14 septembrie 2009
acorduri desirate
nu stiu unde sunt.
imi ridic palma in fata ochilor si nu o vad, dar o simt. nu vad nimic, decat negru. nu, nu e intuneric. e negru.
ma uit in stanga, dreapta, fata, spate, in jos, si-n sus. nu e nimic, doar negru, dar sus vad un cer. e negru, dar stiu ca acolo trebuie sa fie un cer.
de unde stiu ca e un cer? exista o singura stea. e mica, nesimnicativa, dar e acolo. o pata alba pe negru.
nu bate vantul, dar mi-e frig. nu mi-e frig, am inghetat. am amortit de frig si de durere. dintii mi s-au sfaramat de la atata clantanit, incat simt un gust puternic de fier, alaturi de un lichid vascos, cum aluneca in mine.
nu e nimeni. nimeni. pot sa tip cat vreau. nu ma aude nimeni. de fapt, nici eu nu ma aud.
incep sa aud voci. multe multe voci. vocea ei, a lui, a prietenilor mei, a tuturor pe care ii cunosc sau au murit. toti. vocea lor... a tuturor.
fug inspre voci.
vreau sa ma scoata de aici. nu stiu de unde am atata putere, dar pot fugi.
fug spre voci.
spre ele.
le aud.
ma striga.
sunt povestile noastre. aminitri, plansete, ramas bun, rasete, injuraturi, chicoteli.
le aud.
pe toate.
ma striga spre ele.
fug.
le voi ajunge.
nuuuuuuuuu! se indeparteaza! ma intorc inapoi, le caut. ele dispar, nu le mai aud. le strig, ii strig pe ei, pe voi, pe toti. nimeni nu ma mai aude.
raman cu ochii atintiti spre stea. doar eu si ea.
ceva m-a lovit cu atata forta, incat am cazut. n-am cazut pe jos, caci nu exista nimic aici. pasesti peste tot, dar nu poti urca.
"si tu ce-ai vrut sa fac daca..."
asta m-a lovit. vocea asta m-a lovit cu atata putere, incat simt toata fraza, toata continuarea ei, sculptata pe fata, pe maini, pe picioare, pe corp, pe inima. simt cum sute de carlige imi smulg pielea si carnea de pe oase.
vroiam sa nu stiu continuarea... dar o stiu. o stiu atat de bine incat o am pe mine, in mine, pentru totdeauna.
n-am fost niciodata suficient de buna pentru cineva, dar tu m-ai facut sa ma simt suficient de buna, cat sa ma iubesti. cat sa ma pretuiesti, sa ma strangi in brate si sa ma rogi sa nu plec niciodata, sa-mi spui ca sunt singura care te iubeste cu adevarat, ca sunt singura ta prietena. m-ai facut sa traiesc. m-ai invatat sa respir acelasi aer, dar cu un alt gust. m-ai invatat sa iubesc, cand eu nu stiam decat sa urasc. m-ai invatat sa pretuiesc totul, pana la cel mai mic fir de iarba, cand eu nu stiam decat sa privesc. acum ma inveti sa raman singura...
steaua.
e tot acolo. mica, singura, goala.
straluceste.
e fericita?
esti fericita?
esti fericita?
cat de fericita esti?
suficient de fericita?
se stinge. usor. paleste. nu mai e.
esti fericita?
esti fericita pentru ce-ai facut?
esti fericita c-ai plecat?
esti fericita ca m-ai lasat fara nimic?
esti fericita...
esti o nenorocita.
sunt singura, iar caut drumul spre voci, dar nu le mai aud. sunt doar eu si totul e negru.
incep sa aud muzica. adica, sunt doar sunete. acorduri desirate. n-au sens. cred ca e muzica. ma incanta. lacrimile mi se sparg in zambete. nu-mi mai pasa. aud muzica.
ma intind, imi pun mainile pe cap, imi strang genunchii la piept.
zambesc.
plang.
mor.
imi ridic palma in fata ochilor si nu o vad, dar o simt. nu vad nimic, decat negru. nu, nu e intuneric. e negru.
ma uit in stanga, dreapta, fata, spate, in jos, si-n sus. nu e nimic, doar negru, dar sus vad un cer. e negru, dar stiu ca acolo trebuie sa fie un cer.
de unde stiu ca e un cer? exista o singura stea. e mica, nesimnicativa, dar e acolo. o pata alba pe negru.
nu bate vantul, dar mi-e frig. nu mi-e frig, am inghetat. am amortit de frig si de durere. dintii mi s-au sfaramat de la atata clantanit, incat simt un gust puternic de fier, alaturi de un lichid vascos, cum aluneca in mine.
nu e nimeni. nimeni. pot sa tip cat vreau. nu ma aude nimeni. de fapt, nici eu nu ma aud.
incep sa aud voci. multe multe voci. vocea ei, a lui, a prietenilor mei, a tuturor pe care ii cunosc sau au murit. toti. vocea lor... a tuturor.
fug inspre voci.
vreau sa ma scoata de aici. nu stiu de unde am atata putere, dar pot fugi.
fug spre voci.
spre ele.
le aud.
ma striga.
sunt povestile noastre. aminitri, plansete, ramas bun, rasete, injuraturi, chicoteli.
le aud.
pe toate.
ma striga spre ele.
fug.
le voi ajunge.
nuuuuuuuuu! se indeparteaza! ma intorc inapoi, le caut. ele dispar, nu le mai aud. le strig, ii strig pe ei, pe voi, pe toti. nimeni nu ma mai aude.
raman cu ochii atintiti spre stea. doar eu si ea.
ceva m-a lovit cu atata forta, incat am cazut. n-am cazut pe jos, caci nu exista nimic aici. pasesti peste tot, dar nu poti urca.
"si tu ce-ai vrut sa fac daca..."
asta m-a lovit. vocea asta m-a lovit cu atata putere, incat simt toata fraza, toata continuarea ei, sculptata pe fata, pe maini, pe picioare, pe corp, pe inima. simt cum sute de carlige imi smulg pielea si carnea de pe oase.
vroiam sa nu stiu continuarea... dar o stiu. o stiu atat de bine incat o am pe mine, in mine, pentru totdeauna.
n-am fost niciodata suficient de buna pentru cineva, dar tu m-ai facut sa ma simt suficient de buna, cat sa ma iubesti. cat sa ma pretuiesti, sa ma strangi in brate si sa ma rogi sa nu plec niciodata, sa-mi spui ca sunt singura care te iubeste cu adevarat, ca sunt singura ta prietena. m-ai facut sa traiesc. m-ai invatat sa respir acelasi aer, dar cu un alt gust. m-ai invatat sa iubesc, cand eu nu stiam decat sa urasc. m-ai invatat sa pretuiesc totul, pana la cel mai mic fir de iarba, cand eu nu stiam decat sa privesc. acum ma inveti sa raman singura...
steaua.
e tot acolo. mica, singura, goala.
straluceste.
e fericita?
esti fericita?
esti fericita?
cat de fericita esti?
suficient de fericita?
se stinge. usor. paleste. nu mai e.
esti fericita?
esti fericita pentru ce-ai facut?
esti fericita c-ai plecat?
esti fericita ca m-ai lasat fara nimic?
esti fericita...
esti o nenorocita.
sunt singura, iar caut drumul spre voci, dar nu le mai aud. sunt doar eu si totul e negru.
incep sa aud muzica. adica, sunt doar sunete. acorduri desirate. n-au sens. cred ca e muzica. ma incanta. lacrimile mi se sparg in zambete. nu-mi mai pasa. aud muzica.
ma intind, imi pun mainile pe cap, imi strang genunchii la piept.
zambesc.
plang.
mor.
miercuri, 2 septembrie 2009
moartea nu cauta eroi
nu, nu cred ca am mai simtit asta pana acum.
nu m-am mai trezit cu o durere fizica atat de insuportabila incat sa incep sa tip. nu... nu s-a mai intamplat.
desi, m-am trezit zilnic cu durere psihica si interioara. dar genul asta de durere... e, nu stiut, te obisnuiesti cu ea. ajungi sa nu o mai simti. face parte din tine de la un moment dat.
cat de oribil poate fi sa ajungi in taramul viselor, sa visezi ce visezi in fiecare seara, apoi sa apara brusc spasme de durere.
monotonia dispare, la un moment dat.
sa simti cum iti bubuie pieptul, spargand extazul muzical al inimii, aruncandu-te in lanturile noptii celei mai intunecate.
sa nu-ti poti deschide ochii, sa nu te poti misca.
brusc picioarele ti se sparg in mii de farame, lovindu-ti trupul cu o durere atat de mare incat sa simti moartea suflandu-ti pe buze.
te face sa-ti doresti sa mori, sa pui capat durerii infernale. te face sa te detasezi de lumea asta, sa o urasti mai mult decat o faci... dar tu nu-ti dai seama ca moartea nu e solutia, nu-ti dai seama ca dorindu-ti sa mori, tu n-ai sa mori.
nu ti-e frica de ea, iar moartea nu vrea eroi... moartea nu cauta eroi, nu cauta viteji, nu cauta neinfricati. ea scobeste in tine dupa frica, disperare, durere...
ascunde-te in negrul cel mai negru, urla de durere, acesta nu-i infernul. aceasta-i camera ta, sufletul tau, mintea ta...
nu m-am mai trezit cu o durere fizica atat de insuportabila incat sa incep sa tip. nu... nu s-a mai intamplat.
desi, m-am trezit zilnic cu durere psihica si interioara. dar genul asta de durere... e, nu stiut, te obisnuiesti cu ea. ajungi sa nu o mai simti. face parte din tine de la un moment dat.
cat de oribil poate fi sa ajungi in taramul viselor, sa visezi ce visezi in fiecare seara, apoi sa apara brusc spasme de durere.
monotonia dispare, la un moment dat.
sa simti cum iti bubuie pieptul, spargand extazul muzical al inimii, aruncandu-te in lanturile noptii celei mai intunecate.
sa nu-ti poti deschide ochii, sa nu te poti misca.
brusc picioarele ti se sparg in mii de farame, lovindu-ti trupul cu o durere atat de mare incat sa simti moartea suflandu-ti pe buze.
te face sa-ti doresti sa mori, sa pui capat durerii infernale. te face sa te detasezi de lumea asta, sa o urasti mai mult decat o faci... dar tu nu-ti dai seama ca moartea nu e solutia, nu-ti dai seama ca dorindu-ti sa mori, tu n-ai sa mori.
nu ti-e frica de ea, iar moartea nu vrea eroi... moartea nu cauta eroi, nu cauta viteji, nu cauta neinfricati. ea scobeste in tine dupa frica, disperare, durere...
ascunde-te in negrul cel mai negru, urla de durere, acesta nu-i infernul. aceasta-i camera ta, sufletul tau, mintea ta...
marți, 1 septembrie 2009
petala cu petala
ascunde-mi plansul
sub un zambet
si fa-ma sa te uit.
alunga rasaritu-n valuri,
ajuta-ma sa rad.
saruta-mi pleopele murdare,
ascunde-ma-n nisip,
arunca-mi lacrimile-amare,
arunca-le-n pamant.
din ele fa ca sa rasara,
o floare dintr-un gand,
apoi, smulge-i pe rand,
petala cu petala...
sub un zambet
si fa-ma sa te uit.
alunga rasaritu-n valuri,
ajuta-ma sa rad.
saruta-mi pleopele murdare,
ascunde-ma-n nisip,
arunca-mi lacrimile-amare,
arunca-le-n pamant.
din ele fa ca sa rasara,
o floare dintr-un gand,
apoi, smulge-i pe rand,
petala cu petala...
rosu stins
impingema-n pamant,
in negrul furios.
in valul rece, fioros,
omoara-ma.
arunca-ma-n albul pufos,
atarna-ma de-un nor.
zambeste cerului frumos,
apare rasaritul.
din negru
in rosu,
neiertator,
in alb.
omoara-ma.
atarna-mi visul in abis,
ingheata-mi trupul meu nestins,
arunca-ma-n rosu aprins,
omoara-ma.
arunca-ma peste un val,
ascunde-ma in larg,
nu fug de tine, esti in alb,
eu intr-un rosu stins...
impinge-ma,
arunca-ma,
ingheata-ma,
ascunde-ma,
omoara-ma...
acum.
in negrul furios.
in valul rece, fioros,
omoara-ma.
arunca-ma-n albul pufos,
atarna-ma de-un nor.
zambeste cerului frumos,
apare rasaritul.
din negru
in rosu,
neiertator,
in alb.
omoara-ma.
atarna-mi visul in abis,
ingheata-mi trupul meu nestins,
arunca-ma-n rosu aprins,
omoara-ma.
arunca-ma peste un val,
ascunde-ma in larg,
nu fug de tine, esti in alb,
eu intr-un rosu stins...
impinge-ma,
arunca-ma,
ingheata-ma,
ascunde-ma,
omoara-ma...
acum.
scrisoare catre necunoscut
stau si-ti recitesc scrierile, de cand ti-am gasit coltul tau virtual.
nu inteleg de ce, dar ma regasesc putin in ele...
stiu cum e sa pierzi acea copilarie scurta, stiu cum e sa nu poti trai fara prietena pe care o iubesti cel mai mult, sa fi in pat cu procust, dar mai ales stiu cum e sa-ti fie frica de tine insuti...
am incetat acu doua zile sa te recitesc... n-am mai putut. imi pare rau, dar imi este prea dor de tine.
azi am facut prostia sa iti recitesc o scriere, parca n-am mai citit-o... am simtit-o pana in maduva oaselor, a durut, si-am zambit. mi-a amortit tot corpul si acum ma doare. cuvintele tale mi-au inghetat sangele-n vene. nu mai circula. mi-e frig.
am flashuri cum ca te-as fi putut salva... sunt prea multe si dor prea tare.
de ce n-am fost acolo?
de ce naiba n-am plecat de acasa asa cum mi-am propus? trebuia sa fug de acasa, sa vin acolo... tu erai acasa pentru mine, tu erai vama veche...
dar esti vama veche. mi te-a luat. de fapt, ni te-a luat...
stiu ca ai fost cu mine pe plaja, in spirit cel putin. stiu ca ai fumat tigarile alea cu mine, si-ai savurat petu' ala de bere. stiu. te-am simtit. nu sunt nebuna, nu? erai acolo... imi pare rau daca te-am intristat a doua noapte... dar te-as fi urmarit in apa.
stii, inca te visez, si lantul ala de la tine, inca poarta mirosul tau. il am intr-o cutie de lemn,veche de vreo 15 ani. mi-a dat-o mama. e a mea acum.
of, mi-ar fi placut sa-mi vezi extensiile. sunt mandra de ele. aratau ca dreadurile tale, si stiam ca o sa-ti placa... peste doua saptamani imi fac si eu din parul meu natural.. o sa ma omoare ai mei, sunt sigura, dar nu ma intereseaza.
ah si uitasem sa-ti spun ultima data, cand vorbeam la telefon, am pisica. stiu ca si tu aveai una. si inca ma uit la scooby doo... si sunt tot la arte, si vreau sa merg si eu la actorie.
m-am apucat de scris, dupa cum vezi. nu stiu daca mi-ai citit vreo lucrare, dar... eh, nu conteaza.
stii, anul asta am urat vama din prima clipa in care am pus piciorul pe aleea aia imputita. era atat de urata, atat de altfel, atat de goala.
eu n-am fost suficient de goala, ca sa ma pierd in peisaj.
sper sa ne revedem curand. ai grija de mama ta, ii este prea dor de tine.
nu inteleg de ce, dar ma regasesc putin in ele...
stiu cum e sa pierzi acea copilarie scurta, stiu cum e sa nu poti trai fara prietena pe care o iubesti cel mai mult, sa fi in pat cu procust, dar mai ales stiu cum e sa-ti fie frica de tine insuti...
am incetat acu doua zile sa te recitesc... n-am mai putut. imi pare rau, dar imi este prea dor de tine.
azi am facut prostia sa iti recitesc o scriere, parca n-am mai citit-o... am simtit-o pana in maduva oaselor, a durut, si-am zambit. mi-a amortit tot corpul si acum ma doare. cuvintele tale mi-au inghetat sangele-n vene. nu mai circula. mi-e frig.
am flashuri cum ca te-as fi putut salva... sunt prea multe si dor prea tare.
de ce n-am fost acolo?
de ce naiba n-am plecat de acasa asa cum mi-am propus? trebuia sa fug de acasa, sa vin acolo... tu erai acasa pentru mine, tu erai vama veche...
dar esti vama veche. mi te-a luat. de fapt, ni te-a luat...
stiu ca ai fost cu mine pe plaja, in spirit cel putin. stiu ca ai fumat tigarile alea cu mine, si-ai savurat petu' ala de bere. stiu. te-am simtit. nu sunt nebuna, nu? erai acolo... imi pare rau daca te-am intristat a doua noapte... dar te-as fi urmarit in apa.
stii, inca te visez, si lantul ala de la tine, inca poarta mirosul tau. il am intr-o cutie de lemn,veche de vreo 15 ani. mi-a dat-o mama. e a mea acum.
of, mi-ar fi placut sa-mi vezi extensiile. sunt mandra de ele. aratau ca dreadurile tale, si stiam ca o sa-ti placa... peste doua saptamani imi fac si eu din parul meu natural.. o sa ma omoare ai mei, sunt sigura, dar nu ma intereseaza.
ah si uitasem sa-ti spun ultima data, cand vorbeam la telefon, am pisica. stiu ca si tu aveai una. si inca ma uit la scooby doo... si sunt tot la arte, si vreau sa merg si eu la actorie.
m-am apucat de scris, dupa cum vezi. nu stiu daca mi-ai citit vreo lucrare, dar... eh, nu conteaza.
stii, anul asta am urat vama din prima clipa in care am pus piciorul pe aleea aia imputita. era atat de urata, atat de altfel, atat de goala.
eu n-am fost suficient de goala, ca sa ma pierd in peisaj.
sper sa ne revedem curand. ai grija de mama ta, ii este prea dor de tine.
duminică, 30 august 2009
din gol in gol
parca ieri zambeam si chicoteam, impachetam bagaje pentru a pleca odata de aici.
parca tot ieri aflasem ce s-a intamplat, si cu bagajele facute, porneam spre marea inspumata.
cred ca tot ieri vroiam sa dau dracului toata bagajele, si sa merg dupa tine. da... cred ca ieri a fost asta.
azi mi-am pierdut sufletul. si cred ca... si zambetul. dar am primit ceva frumos in schimb: un gol. un gol enoooooorm de mare si greu.
cum poate fi un gol enorm si greu? daca e gol nu are cum sa fie greu, dar nici usor nu e...
maine o sa-mi pierd toate sentimentele. le dau la schimb cu niste goluri mai mici. e o afacere buna. eu dau tot ce am mai bun si primesc un gol sau mai multe.
nu, nu e un nimic. adica nimic e nimic, un gol e ceva. nu e cine stie ce, dar nu e nimic. e doar un gol.
poimaine o sa las totul in urma, si-am sa fiu eu golul meu. am sa zambesc cand nu am de ce, si-am sa plang cand nu e cazul. de fapt, n-am sa mai plang. am sa ma mint si-am sa uit.
imi pare rau...
parca tot ieri aflasem ce s-a intamplat, si cu bagajele facute, porneam spre marea inspumata.
cred ca tot ieri vroiam sa dau dracului toata bagajele, si sa merg dupa tine. da... cred ca ieri a fost asta.
azi mi-am pierdut sufletul. si cred ca... si zambetul. dar am primit ceva frumos in schimb: un gol. un gol enoooooorm de mare si greu.
cum poate fi un gol enorm si greu? daca e gol nu are cum sa fie greu, dar nici usor nu e...
maine o sa-mi pierd toate sentimentele. le dau la schimb cu niste goluri mai mici. e o afacere buna. eu dau tot ce am mai bun si primesc un gol sau mai multe.
nu, nu e un nimic. adica nimic e nimic, un gol e ceva. nu e cine stie ce, dar nu e nimic. e doar un gol.
poimaine o sa las totul in urma, si-am sa fiu eu golul meu. am sa zambesc cand nu am de ce, si-am sa plang cand nu e cazul. de fapt, n-am sa mai plang. am sa ma mint si-am sa uit.
imi pare rau...
vineri, 28 august 2009
vama veche 2009
in tren spre casa
cu bloo si vama...
cu romain de la charly fiasco <3
ultimul rasarit in vama... tudor.
si parul lui andrei, baiatu de la codite.anu asta s-a futut totul, dar norocu cu concertele si prietenii mei, in rest imi bag pula in toti cocalarii si toate pitipoancele, si toooooti pustii rock/punk plm.
marți, 18 august 2009
duminică, 16 august 2009
tudor
da, uite ca postez pe toate conturile poza ta, dar nu pentru ca ai murit, ci pentru ca mi-e dor de tine. cum mi-a fost tot anul acesta.
deabea asteptam sa ajung in vama sa ne revedem. miercuri trebuia sa fiu acolo, sa ne intalnim si sa bem o bere. trebuia sa fac o baie cu tine, prima baie din anu asta in vama, pentru ca ultima a fost tot cu tine.
sa stii ca multora ne e dor de tine, si ne-am dori sa nu fi fost tu cadavrul gasit azidimineata. nu mi-ar fi pasat cine ar fi fost, dar nu tu.
am fost foarte socata, cand m-a anuntat mada, astazi, ca ai murit. am crezut ca e o gluma, si inca una extraordinar de proasta, dar nu. a fost adevarul. n-ai vrea sa stii ce e in sufletul ei. te-ar durea prea tare. dar de fapt pe toti ne doare c-ai plecat.
am sunat-o pe mokio ca sa stiu sigur,sperand ca nu erai tu, dar n-a fost sa fie.
"-azidimineata s-a gasit un cadavru?
-da. era ...era tudor. scuza-ma ca nu ti-am zis. n-am vrut sa te ingrijorezi. imi pare rau.
-nu-i nimic. ne vedem miercuri."
da mokio, ne vedem miercuri, dar trebuia sa am vad cu tudor intai.
sper ca ai ajuns intr-un loc mai bun.
l-ati fi gasit aici: http://tudordombicatalin.blogspot.com
vineri, 7 august 2009
sapte zile
"ce-ai face tu, ca femeie, daca intr-o zi, ai afla ca ai sa mori curand?
ai continua sa te bucuri de viata?
ai da cu piciorul in tot ce-ai trait pana acum si ti-ai plange de mila?
ce-ai face, asta te-am intrebat!"
ziua unu
m-am trezit dimineata cu o durere extraordinara de ovare. sangeram ca un robinet, iar patu' mi-era tot patat de sange.
m-am calmat repede zicandu-mi ca e doar prima zi de menstruatie. problema a devenit serioasa cand mi-am amintit ca menstruatia imi trecuse saptamana trecuta... asta e: n-am tinut niciodata cont de zilele astea... cand au venit, au venit, cat au stat, am suportat. s-au gatat si m-am bucurat de fiecare data.
ma, adevaru' e ca sex n-am facut de ha haaaaa, a trecut ceva timp. ar cam trebui sa-mi iau panzele intr-o zi...
dar ce poate fi?
ziua doi
ovarele ma dor la fel de tare, iar sangele curge si mai mult. ma simt super obosita, si n-am chef de absolut nimic. de fapt, am chef sa dorm si sa ma indop cu pastile contra durerii. azi am luat zece si au avut efect doar cate cinspe' minute. a fost super nasol.
de mancat nu prea pot. am vomat totul.
nu pot sa ma pis, ca ma doare tot bazinul.
ma simt ca o baba dinaia jegoasa si comunista. ar trebui sa merg la ginecolog, dar n-am bani de consultatii. de-as fi acasa i-as cere bani lu' mama si m-as duce urgent. n-am s-o sun, ca sigur nu-i nimic grav.
mai am 30 de lei, cu care am sa-mi cumpar tigari. astea-s comestibile, ba' frate.
ziua trei
nu mai suport!
o sa mor de hemoragie daca o tin tot asa.
sunt inchisa in buncaru' asta de apartament si nu ma pot misca din pat. mi s-a terminat "mancarea" si n-are cine sa-mi cumpere tigari.
as suna-o pe alex, dar nebuna, ar fi in stare sa vina cu tot spitalul, toata sectia de ginecologie la mine acasa.
mai rezist inca o zi.
ziua patru
alex si-a dat seama ca ceva nu-i in regula cu mine. azi dimineata a fost prezenta la usa mea, cu un rucsac plin de ciocolata, tigari si alte cacaturi. credea ca-s in depresie. scuza ei perfecta "pai oamenii care nu fac sex mult timp, devin depresivi"
multam' alex draga. multam'. de parca n-aveam destule pe cap, acuma ma gandesc ca redevin virgina. mama ma-sii de treaba.
oricum, ea a insistat sa merg la doctor, si i-am zis ca am sa merg dimineata. si evident, ea mi-a facut programare cand am acceptat, si a zis ca-mi plateste ea totul.
ma simt ca un cacat fata de ea. cand ma gandesc ca e prietena mea cea mai buna de 7 ani, din clasa a 9a, cand eram doar doua copile proaste care visau la cai verzi pe pereti si muste zburatoare. asa a facut intotdeauna cand am avut probleme. ea a fost cea care mi-a aruncat colacu' de fiecare data cand oboseam de una singura in apa. probabil s-ar fi aruncat dupa mine, dar nu-i permiteam.
mi-e rusine de ea. intotdeauna a fost acolo, fizic, psihic si ... din pacate financiar.
nu-i pot oferi acelasi sprijin financiar, dar i-as plati inapoi insutit dac-as putea. pot sa-i fiu aproape cu toata fiinta mea. altceva inafara de dragoste, fraternitate si alea, alea, nu-i pot da. n-am cum...
ziua cinci
sunt oripilata. imi vine sa ma sinucid.
alex nu vrea sa plece de la mine[nu ca m-ar deranja prezenta ei, dar are si ea o viata a ei]. insista sa ramana cu mine toata saptamana, desi nu o inteleg.
am doar cinci chisturi ovariene, care au atacat tot ce-au gasit in uteru meu. faza naspa e ca tot cresc. si mai e o problema: am cancer de col uterin. nu prea am idee ce e ala, daca zboara sau se mananca, dar nu ma deranjeaza. vreau doar sa nu mai sangerez.
as fi programata saptamana viitoare la operatie. au vrut sa ma interneze, dar am refuzat. alex a fost prima care a zis NU. "cori vine cu mine. o sa stau cu ea douaspatru' din douaspatru'. nu ramane aici"
multumesc alex.
ziua sase
nu-mi mai simt picioarele aproape deloc, dar mi-e bine.
o am pe alex langa mine.
azi ne-am uitat la pozele din liceu, si din faculta. sunt super tari. mi-e dor de liceu. cat de fain putea fi: eu, alex, andra, diana, teo, dan, dia. mi-e dor de ei, de party-ruile alea de-o saptamana, de mersul la mare cu cortu', de jointurile sutite de la vreun prostalau, de alcoolul furat din magazine. doamne ce viata am dus. sunt mandra de viata mea.
ziua sapte
cori nu s-a trezit azi. am dormit langa patul ei toata ziua. nu mi-am imaginat ca... a plecat.
n-am vrut sa plece, nu vreau sa plece. as face orice s-o aduc inapoi.
ai continua sa te bucuri de viata?
ai da cu piciorul in tot ce-ai trait pana acum si ti-ai plange de mila?
ce-ai face, asta te-am intrebat!"
ziua unu
m-am trezit dimineata cu o durere extraordinara de ovare. sangeram ca un robinet, iar patu' mi-era tot patat de sange.
m-am calmat repede zicandu-mi ca e doar prima zi de menstruatie. problema a devenit serioasa cand mi-am amintit ca menstruatia imi trecuse saptamana trecuta... asta e: n-am tinut niciodata cont de zilele astea... cand au venit, au venit, cat au stat, am suportat. s-au gatat si m-am bucurat de fiecare data.
ma, adevaru' e ca sex n-am facut de ha haaaaa, a trecut ceva timp. ar cam trebui sa-mi iau panzele intr-o zi...
dar ce poate fi?
ziua doi
ovarele ma dor la fel de tare, iar sangele curge si mai mult. ma simt super obosita, si n-am chef de absolut nimic. de fapt, am chef sa dorm si sa ma indop cu pastile contra durerii. azi am luat zece si au avut efect doar cate cinspe' minute. a fost super nasol.
de mancat nu prea pot. am vomat totul.
nu pot sa ma pis, ca ma doare tot bazinul.
ma simt ca o baba dinaia jegoasa si comunista. ar trebui sa merg la ginecolog, dar n-am bani de consultatii. de-as fi acasa i-as cere bani lu' mama si m-as duce urgent. n-am s-o sun, ca sigur nu-i nimic grav.
mai am 30 de lei, cu care am sa-mi cumpar tigari. astea-s comestibile, ba' frate.
ziua trei
nu mai suport!
o sa mor de hemoragie daca o tin tot asa.
sunt inchisa in buncaru' asta de apartament si nu ma pot misca din pat. mi s-a terminat "mancarea" si n-are cine sa-mi cumpere tigari.
as suna-o pe alex, dar nebuna, ar fi in stare sa vina cu tot spitalul, toata sectia de ginecologie la mine acasa.
mai rezist inca o zi.
ziua patru
alex si-a dat seama ca ceva nu-i in regula cu mine. azi dimineata a fost prezenta la usa mea, cu un rucsac plin de ciocolata, tigari si alte cacaturi. credea ca-s in depresie. scuza ei perfecta "pai oamenii care nu fac sex mult timp, devin depresivi"
multam' alex draga. multam'. de parca n-aveam destule pe cap, acuma ma gandesc ca redevin virgina. mama ma-sii de treaba.
oricum, ea a insistat sa merg la doctor, si i-am zis ca am sa merg dimineata. si evident, ea mi-a facut programare cand am acceptat, si a zis ca-mi plateste ea totul.
ma simt ca un cacat fata de ea. cand ma gandesc ca e prietena mea cea mai buna de 7 ani, din clasa a 9a, cand eram doar doua copile proaste care visau la cai verzi pe pereti si muste zburatoare. asa a facut intotdeauna cand am avut probleme. ea a fost cea care mi-a aruncat colacu' de fiecare data cand oboseam de una singura in apa. probabil s-ar fi aruncat dupa mine, dar nu-i permiteam.
mi-e rusine de ea. intotdeauna a fost acolo, fizic, psihic si ... din pacate financiar.
nu-i pot oferi acelasi sprijin financiar, dar i-as plati inapoi insutit dac-as putea. pot sa-i fiu aproape cu toata fiinta mea. altceva inafara de dragoste, fraternitate si alea, alea, nu-i pot da. n-am cum...
ziua cinci
sunt oripilata. imi vine sa ma sinucid.
alex nu vrea sa plece de la mine[nu ca m-ar deranja prezenta ei, dar are si ea o viata a ei]. insista sa ramana cu mine toata saptamana, desi nu o inteleg.
am doar cinci chisturi ovariene, care au atacat tot ce-au gasit in uteru meu. faza naspa e ca tot cresc. si mai e o problema: am cancer de col uterin. nu prea am idee ce e ala, daca zboara sau se mananca, dar nu ma deranjeaza. vreau doar sa nu mai sangerez.
as fi programata saptamana viitoare la operatie. au vrut sa ma interneze, dar am refuzat. alex a fost prima care a zis NU. "cori vine cu mine. o sa stau cu ea douaspatru' din douaspatru'. nu ramane aici"
multumesc alex.
ziua sase
nu-mi mai simt picioarele aproape deloc, dar mi-e bine.
o am pe alex langa mine.
azi ne-am uitat la pozele din liceu, si din faculta. sunt super tari. mi-e dor de liceu. cat de fain putea fi: eu, alex, andra, diana, teo, dan, dia. mi-e dor de ei, de party-ruile alea de-o saptamana, de mersul la mare cu cortu', de jointurile sutite de la vreun prostalau, de alcoolul furat din magazine. doamne ce viata am dus. sunt mandra de viata mea.
ziua sapte
cori nu s-a trezit azi. am dormit langa patul ei toata ziua. nu mi-am imaginat ca... a plecat.
n-am vrut sa plece, nu vreau sa plece. as face orice s-o aduc inapoi.
joi, 30 iulie 2009
gemeni
tigara mi-am uitat-o-n cui,
si geaca sta-n scrumiera.
nici n-am inchis bine usa, cand tu m-ai luat in brate si m-ai sarutat. intr-o clipa m-ai lasat fara zidurile de aparare, ai distrus toate barierele ce mi te interziceau, mi-ai distrus micul meu castel din fortareata. m-ai lasat goala ca sa poti patrunde in mine, mai tare, sa poti acoperi golul care l-ai facut cand ai plecat.
de ce ai facut asta?
am ramas acolo cu o mana in aer si una in parul tau lung, cu ochii inchisi, savurand un sarut pe care buzele mele l-au asteptat de prea mult timp, prea multe luni. corpul meu o lua razna. nu mai aveam sange-n vene, era doar adrenalina, doar nevoia de a te absorbi in mine pana la ultima picatura.
pana la ultima, ultima picatura.
nu stiu cum am ajuns in camera ta, pentru ca n-am avut curajul sa deschid ochii. mi-era frica sa-i deschid. daca era un vis? daca aveam sa ma trezesc iar plangand, singura, in patul meu blestemat? nu vroiam asta. era prea adevarat ca sa fie un vis. fiecare miscare a mainilor tale, spatele tau spargandu-se sub unghiile mele, buzele tale reci si moi. totul era adevarat.
trebuia sa fie adevarat.
parul tau se lipea de buzele mele, de fata mea, gatul meu, sanii mei, in picuri grei de transpiratie. mainile mele erau pe cont propiu, si picioarele, si fiecare organ. nici creierul nu mai functiona cum trebuie. era electrocutat de dragoste, tentatie, implinire. simteam cum mor sub tine, cum tansferul de inimi se termina. ne lipeam unul de altul, intrand intr-un singur corp.
am devenit un singur suflet.
si geaca sta-n scrumiera.
nici n-am inchis bine usa, cand tu m-ai luat in brate si m-ai sarutat. intr-o clipa m-ai lasat fara zidurile de aparare, ai distrus toate barierele ce mi te interziceau, mi-ai distrus micul meu castel din fortareata. m-ai lasat goala ca sa poti patrunde in mine, mai tare, sa poti acoperi golul care l-ai facut cand ai plecat.
de ce ai facut asta?
am ramas acolo cu o mana in aer si una in parul tau lung, cu ochii inchisi, savurand un sarut pe care buzele mele l-au asteptat de prea mult timp, prea multe luni. corpul meu o lua razna. nu mai aveam sange-n vene, era doar adrenalina, doar nevoia de a te absorbi in mine pana la ultima picatura.
pana la ultima, ultima picatura.
nu stiu cum am ajuns in camera ta, pentru ca n-am avut curajul sa deschid ochii. mi-era frica sa-i deschid. daca era un vis? daca aveam sa ma trezesc iar plangand, singura, in patul meu blestemat? nu vroiam asta. era prea adevarat ca sa fie un vis. fiecare miscare a mainilor tale, spatele tau spargandu-se sub unghiile mele, buzele tale reci si moi. totul era adevarat.
trebuia sa fie adevarat.
parul tau se lipea de buzele mele, de fata mea, gatul meu, sanii mei, in picuri grei de transpiratie. mainile mele erau pe cont propiu, si picioarele, si fiecare organ. nici creierul nu mai functiona cum trebuie. era electrocutat de dragoste, tentatie, implinire. simteam cum mor sub tine, cum tansferul de inimi se termina. ne lipeam unul de altul, intrand intr-un singur corp.
am devenit un singur suflet.
miercuri, 29 iulie 2009
poezie
e doar o foaie-mpaturita,
ce-ascunde lacrimi si cuvinte.
e doar o foaie ce s-aprinde,
cand focul o atinge.
sunt doar cuvinte fara rost,
sunt doar cuvinte de om prost,
sunt doar cuvinte spuse-n graba,
sunt doar minciuni rostite-aseara.
eu ma ascund la pieptul tau,
respir, iubesc prin tine.
ma folosesc de corpul tau,
asa mi-e mult mai bine.
te las sa cazi pe corpul meu,
e gol, e fara tine...
eu sunt deja in corpul tau,
si n-ai sa ma poti prinde.
iar ti-am gasit in buzunar,
o foaie-mpaturita,
si langa ea aveai un dar,
erau doua cuvinte.
sunt doar cuvinte fara rost,
sunt doar cuvinte de om prost,
sunt doar cuvinte spuse-n graba,
sunt doar minciuni rostite-aseara.
ce-ascunde lacrimi si cuvinte.
e doar o foaie ce s-aprinde,
cand focul o atinge.
sunt doar cuvinte fara rost,
sunt doar cuvinte de om prost,
sunt doar cuvinte spuse-n graba,
sunt doar minciuni rostite-aseara.
eu ma ascund la pieptul tau,
respir, iubesc prin tine.
ma folosesc de corpul tau,
asa mi-e mult mai bine.
te las sa cazi pe corpul meu,
e gol, e fara tine...
eu sunt deja in corpul tau,
si n-ai sa ma poti prinde.
iar ti-am gasit in buzunar,
o foaie-mpaturita,
si langa ea aveai un dar,
erau doua cuvinte.
sunt doar cuvinte fara rost,
sunt doar cuvinte de om prost,
sunt doar cuvinte spuse-n graba,
sunt doar minciuni rostite-aseara.
marți, 28 iulie 2009
mi-e drog
a fost un accident marunt,
ce-a daramat o casa.
a scos copacii din pamant,
si te-a inchis afara.
eu ti-am promis,
ca n-am sa fac,
dar uite c-am facut.
acum regret...
regret si plang,
dar nu m-am abtinut.
m-am imbatat cu sticle verzi,
m-am innecat in fum,
mi-am rupt sutienu' intr-un cui
si m-am patat cu scrum.
hainele-s uitate-n drum,
si-am cazut pe-un pat,
si l-am iubit ca-n prima zi,
desi, nu-l cunosteam.
si l-am iubit,
cum n-am iubit,
putin,
ba chiar deloc.
am tras un fum
din fire verzi,
si-am colorat culori.
am tras pe nas
un varf de nor
si m-am uitat la ceas.
e ora la care gresesc,
sar sus
si-nebunesc.
a fost un accident marunt...
iti jur c-a fost doar un sarut.
ce-a daramat o casa.
a scos copacii din pamant,
si te-a inchis afara.
eu ti-am promis,
ca n-am sa fac,
dar uite c-am facut.
acum regret...
regret si plang,
dar nu m-am abtinut.
m-am imbatat cu sticle verzi,
m-am innecat in fum,
mi-am rupt sutienu' intr-un cui
si m-am patat cu scrum.
hainele-s uitate-n drum,
si-am cazut pe-un pat,
si l-am iubit ca-n prima zi,
desi, nu-l cunosteam.
si l-am iubit,
cum n-am iubit,
putin,
ba chiar deloc.
am tras un fum
din fire verzi,
si-am colorat culori.
am tras pe nas
un varf de nor
si m-am uitat la ceas.
e ora la care gresesc,
sar sus
si-nebunesc.
a fost un accident marunt...
iti jur c-a fost doar un sarut.
miercuri, 15 iulie 2009
zambeste-i
ia-l in brate pentru ultima data,
spune-i ca-l iubesti
nimic nu va schimba asta.
zambeste-i!
spune-i sa aiba grija de el,
promite-i.
ai si tu grija de tine.
promisiunile,
sunt facute pentru a fi incalcate...
urca in masina,
zambeste-i,
nu va stii ce urmeaza.
arata-i cat de mult il iubesti.
cheia in contact,
piciorul pe pedala,
accelereaza.
40/h
80/h
100/h
120/h
accident.
tu nu-l mai poti iubi.
il doare.
spune-i ca-l iubesti
nimic nu va schimba asta.
zambeste-i!
spune-i sa aiba grija de el,
promite-i.
ai si tu grija de tine.
promisiunile,
sunt facute pentru a fi incalcate...
urca in masina,
zambeste-i,
nu va stii ce urmeaza.
arata-i cat de mult il iubesti.
cheia in contact,
piciorul pe pedala,
accelereaza.
40/h
80/h
100/h
120/h
accident.
tu nu-l mai poti iubi.
il doare.
duminică, 5 iulie 2009
hai sa uitam
"prefa-te ca nu-ti pasa
prefa-te ca nu doare
prefa-te ca ai uitat.
hai sa zambim,
hai sa mintim,
hai sa nu ne mai iubim.
hai sa uitam."
-vreau sa uitam, ca ne-am iubit. hai sa uitam ca am petrecut un timp frumos impreuna, si sa fim doar prieteni. te rog sa ma uiti, te rog sa nu ma urasti, si sa ma iubesti cu un gram pe ora, nici mai mult, nici mai putin. vrei sa bem o bere sa uitam?
-eu vreau sa te sarut si vreau sa dau vina pe berea care mi s-a urcat la cap, si vreau sa te mint ca nu te iubesc, decat cu un gram pe ora. dar stai, e un gram pe secunda. nu nu nu! mi se pare, exista ceva mai mic decat secunda? nu stiu, nu-mi place matematica. eu fac arta, nu numere si intrebari, si probleme de nerezolvat. ah da. eu zic totul pe fata, si transpun totul pe foaie. doar sunt un artist, nu e asa? un artist futut de viata asta ordinara. ma simt aiurea. si tu?
-de ce crezi ca ma simt aiurea?
-nu stiu? pe sarutul pe care vroiam sa ti-l dau? nu. nu. nu! cum sa te sarut. eu iubesc doar creioanele si pensulele, foarfecile, foile albe sau galbui, literele, amagirea si singuratatea. hai sa fim doar prieteni. o sa uit totul si-am sa ma ascund! ce zici?
-suna bine. hai sa mai bem o sticla in cinstea uitarii!
-hai sa ne imbatam si sa ne iubim! ce zici?
-nu mi se pare corect. nu ma simt bine, si ma simt depresiv.
-ma simt la fel. hai sa facem dragoste in cinstea depresiei!
-hai sa mai bem o sticla.
-hai sa ne sarutam!
-hai sa uitam!
-hai sa ne strangem in brate.
-hai sa ne provocam!
-sa ne provocam la ce?
-care uita primul de celalalt.
-eu renunt. o sa ma bati.
-nu stiu.
-lasa-ma sa te sarut.
-hai sa mai bem o sticla.
-eu m-am imbatat.
-eu mai beau o sticla.
-eu stiu ce-am sa fac.
-ce?
-am sa te sarut... si te-am sarutat.
-hai sa bem ca sa uitam.
-hai sa bem. m-am impuscat.
prefa-te ca nu doare
prefa-te ca ai uitat.
hai sa zambim,
hai sa mintim,
hai sa nu ne mai iubim.
hai sa uitam."
-vreau sa uitam, ca ne-am iubit. hai sa uitam ca am petrecut un timp frumos impreuna, si sa fim doar prieteni. te rog sa ma uiti, te rog sa nu ma urasti, si sa ma iubesti cu un gram pe ora, nici mai mult, nici mai putin. vrei sa bem o bere sa uitam?
-eu vreau sa te sarut si vreau sa dau vina pe berea care mi s-a urcat la cap, si vreau sa te mint ca nu te iubesc, decat cu un gram pe ora. dar stai, e un gram pe secunda. nu nu nu! mi se pare, exista ceva mai mic decat secunda? nu stiu, nu-mi place matematica. eu fac arta, nu numere si intrebari, si probleme de nerezolvat. ah da. eu zic totul pe fata, si transpun totul pe foaie. doar sunt un artist, nu e asa? un artist futut de viata asta ordinara. ma simt aiurea. si tu?
-de ce crezi ca ma simt aiurea?
-nu stiu? pe sarutul pe care vroiam sa ti-l dau? nu. nu. nu! cum sa te sarut. eu iubesc doar creioanele si pensulele, foarfecile, foile albe sau galbui, literele, amagirea si singuratatea. hai sa fim doar prieteni. o sa uit totul si-am sa ma ascund! ce zici?
-suna bine. hai sa mai bem o sticla in cinstea uitarii!
-hai sa ne imbatam si sa ne iubim! ce zici?
-nu mi se pare corect. nu ma simt bine, si ma simt depresiv.
-ma simt la fel. hai sa facem dragoste in cinstea depresiei!
-hai sa mai bem o sticla.
-hai sa ne sarutam!
-hai sa uitam!
-hai sa ne strangem in brate.
-hai sa ne provocam!
-sa ne provocam la ce?
-care uita primul de celalalt.
-eu renunt. o sa ma bati.
-nu stiu.
-lasa-ma sa te sarut.
-hai sa mai bem o sticla.
-eu m-am imbatat.
-eu mai beau o sticla.
-eu stiu ce-am sa fac.
-ce?
-am sa te sarut... si te-am sarutat.
-hai sa bem ca sa uitam.
-hai sa bem. m-am impuscat.
duminică, 28 iunie 2009
putregai
-te-as pocni direct in moaca!
-poftim?
-asta as face!
-de ce?
-pentru ca esti o proasta!
-de ce?
-pentru ca asta esti!
-de ce?
-pentru ca vrei asta din tot sufletul tau. pentru ca am simtit tot ce-ai simtit azi! la fiecare privire, fiecare cuvant, fiecare fraza, fiecare atingere. toata te-ai topit!
-poftim?
-crezi ca nu stiu?
-pai...
-ba da stiu!
-lara, taci odata! te rog. incerc sa desenez!
-tu vezi ce desenezi? mai stii ce ti-a zis alexandra? mai stii?
-te rog...
-nu ma ruga. uita-te la desenele de pe usa. nu-ti amintesc de nimic?
-te rog taci.
-uite ca asta desenezi si acum. ti-e chiar asa de dor de el?
-de cand iti pasa tie?
-si eu l-am iubit.
-ba nu.
-ba da. l-ai iubit cu toata fiinta ta, iar eu fac parte din ea. stii?
-of... te rog taci.
-nu am de ce sa tac. pielea ta absoarbe mirosul lui ca un burete. ochii tai cersesc privirile lui, iar buzele... ele se chinuie sa stea departe de ale lui.
-nu mai vorbi! te rog.
-ai jurat ca nu mai asculti piesa care iti amintea de el. dar ce se aude in casti?
-MA MULTUMESC SI CU PUTIN!
-poftim? nu plange ca n-am chef.
-nici eu nu mai am chef sa te ascult! de ce nu ma lasi sa ma bucur de momentu' asta? stii ce dor mi-a fost sa fiu singura cu el, o clipa?!
-dar n-ati fost singuri.
-dar am putut sa ma bucur de... prezenta lui in mine. atat. stii? oricum toate privirile lui, si rasetele lui, si vorbele lui, glasul lui, tot ce tine de el, intra in mine pentru a muri. pentru a fi ingropate de tine, adanc si dureros. tu esti cea care nu vrea sa renunte! tu lara! doar tu!
-imi...pare rau.
-ba nu-ti pare. te simt. tu vrei doar sa te distrezi, dar pe el l-ai iubit. si nu vrei sa-l scoti afara din mine. vrei sa-l pastrezi. sa-l lasi sa putrezeasca in mintea mea, in inima mea, in tot corpul meu. ma electrocuteaza fiecare atingere al lui, fiecare imbratisare provoaca scurt circuit, si simt cum o iau razna.
-de ce?
-cum de ce? pentru ca fac ce faci tu!
-il iubesc...
-poftim?
-asta as face!
-de ce?
-pentru ca esti o proasta!
-de ce?
-pentru ca asta esti!
-de ce?
-pentru ca vrei asta din tot sufletul tau. pentru ca am simtit tot ce-ai simtit azi! la fiecare privire, fiecare cuvant, fiecare fraza, fiecare atingere. toata te-ai topit!
-poftim?
-crezi ca nu stiu?
-pai...
-ba da stiu!
-lara, taci odata! te rog. incerc sa desenez!
-tu vezi ce desenezi? mai stii ce ti-a zis alexandra? mai stii?
-te rog...
-nu ma ruga. uita-te la desenele de pe usa. nu-ti amintesc de nimic?
-te rog taci.
-uite ca asta desenezi si acum. ti-e chiar asa de dor de el?
-de cand iti pasa tie?
-si eu l-am iubit.
-ba nu.
-ba da. l-ai iubit cu toata fiinta ta, iar eu fac parte din ea. stii?
-of... te rog taci.
-nu am de ce sa tac. pielea ta absoarbe mirosul lui ca un burete. ochii tai cersesc privirile lui, iar buzele... ele se chinuie sa stea departe de ale lui.
-nu mai vorbi! te rog.
-ai jurat ca nu mai asculti piesa care iti amintea de el. dar ce se aude in casti?
-MA MULTUMESC SI CU PUTIN!
-poftim? nu plange ca n-am chef.
-nici eu nu mai am chef sa te ascult! de ce nu ma lasi sa ma bucur de momentu' asta? stii ce dor mi-a fost sa fiu singura cu el, o clipa?!
-dar n-ati fost singuri.
-dar am putut sa ma bucur de... prezenta lui in mine. atat. stii? oricum toate privirile lui, si rasetele lui, si vorbele lui, glasul lui, tot ce tine de el, intra in mine pentru a muri. pentru a fi ingropate de tine, adanc si dureros. tu esti cea care nu vrea sa renunte! tu lara! doar tu!
-imi...pare rau.
-ba nu-ti pare. te simt. tu vrei doar sa te distrezi, dar pe el l-ai iubit. si nu vrei sa-l scoti afara din mine. vrei sa-l pastrezi. sa-l lasi sa putrezeasca in mintea mea, in inima mea, in tot corpul meu. ma electrocuteaza fiecare atingere al lui, fiecare imbratisare provoaca scurt circuit, si simt cum o iau razna.
-de ce?
-cum de ce? pentru ca fac ce faci tu!
-il iubesc...
duminică, 21 iunie 2009
nu. nu pot
nu. nu. nu pot. nu pot respira.
imi caut glasul, imi caut cuvintele potrivite pentru a-ti putea explica, dar n-am aer.
nu pot. ma doare. ma doare tot pieptul de dragostea care o simt pentru tine, si simt c-ar putea exploda din clipa in clipa.
"n-ai sa ma pierzi niciodata"
eu am tacut din gura, de fapt n-am putut vorbi deloc. de ce stii ce gandesc? de ce stii ca nu vreau sa te pierd? oare stii ca esti tot ce am? tot ce pot iubi, in clipa asta?
am sa-ti vorbesc! trebuie sa-ti explic...
"nu mai plange... te rog!"
nu. eu te rog! nu pot! ma doare si sunt muta. trebuie sa indur durerea asta. imi pare atat de rau. te iubesc atat de mult.
"calmeaza-te. te rog! respira"
nu pot! nu pot! NU POT! sunt al dracului de fricoasa! sunt o lasa!
nu. nu mi-e frica de nimeni si nimic, nici de zei, nici de moarte, nici de ai mei.
ba da... mi-e frica de ceva. mi-e frica c-am sa te pierd intr-o buna zi, la fel ca-n alte zile. si nu mai vreau, pentru ca singurul mod de a deveni imuna la dragostea care ti-o port, e sa ma ascund, sa fug departe. si-am sa fiu prea departe pentru a-mi aduce aminte de tine. am sa fiu in bratele altcuiva, admirandu-i perfectiunea.
nu vreau sa uit.
nu vreau sa fug!
te iubesc!
te rog intelege-ma!
"te inteleg... te iubesc"
imi caut glasul, imi caut cuvintele potrivite pentru a-ti putea explica, dar n-am aer.
nu pot. ma doare. ma doare tot pieptul de dragostea care o simt pentru tine, si simt c-ar putea exploda din clipa in clipa.
"n-ai sa ma pierzi niciodata"
eu am tacut din gura, de fapt n-am putut vorbi deloc. de ce stii ce gandesc? de ce stii ca nu vreau sa te pierd? oare stii ca esti tot ce am? tot ce pot iubi, in clipa asta?
am sa-ti vorbesc! trebuie sa-ti explic...
"nu mai plange... te rog!"
nu. eu te rog! nu pot! ma doare si sunt muta. trebuie sa indur durerea asta. imi pare atat de rau. te iubesc atat de mult.
"calmeaza-te. te rog! respira"
nu pot! nu pot! NU POT! sunt al dracului de fricoasa! sunt o lasa!
nu. nu mi-e frica de nimeni si nimic, nici de zei, nici de moarte, nici de ai mei.
ba da... mi-e frica de ceva. mi-e frica c-am sa te pierd intr-o buna zi, la fel ca-n alte zile. si nu mai vreau, pentru ca singurul mod de a deveni imuna la dragostea care ti-o port, e sa ma ascund, sa fug departe. si-am sa fiu prea departe pentru a-mi aduce aminte de tine. am sa fiu in bratele altcuiva, admirandu-i perfectiunea.
nu vreau sa uit.
nu vreau sa fug!
te iubesc!
te rog intelege-ma!
"te inteleg... te iubesc"
joi, 11 iunie 2009
gol
Cum e sa adormi cu o supradoza de vise, si sa te trezesti gol?
Nu stiu ce aveam aseara. Eram atat de fericita, incat nu-mi venea sa cred. Cred ca nimic din lumea asta nu putea sa-mi redea fericirea aia, nici drogurile, nici alcoolul, nici tigarile, nici concertul la care visez sa ajung de mai bine de 6 ani, nici prietenul meu, nici cea mai buna prietena a mea, nici daca as fi luat locul 1 la toate olimpiadele lumii. Poate ca toate astea la un loc, plus multe altele m-ar fi facut sa fiu 1% fericita.
La 14 ani am invatat sa urasc cu toata inima mea si asa am ajuns la auto-distrugere. A durat un an intreg de chin si durere insuportabila. Sunt sigura ca nici macar biblia aia idioata n-ar fi putut descrie prin ce-am trecut.
Apoi a urmat liceul… au urmat prietenii care m-au invatat sa fiu tare, puternica, sa scap de ura si frica, sau cel putin sa le ascund adanc, adanc in mine. M-au invatat sa nu fiu patetica si m-au invatat sa iubesc.
Desi, uneori, un strop de ura se scurge pe fata mea, fiind atat de greu si rece, incat imi ingheata fata.
“Esti un copil. Cu nevoi.”
Cat de mult ma bucuram de cuvantul “copil” care imi era adresat de fiecare data cand ma impotriveam cuiva. Probabil din asta mi-am facut si o obisnuinta.
Mi-e foarte dor de vremea in care eram copil, pentru ca nu stiam ce inseamna lumea asta “reala”. Lumea mea era altfel: colorata, frumoasa, fericita… si totusi ceata era asternuta de pe atunci.
Aseara am adormit ca un om dezgustat de normalitate. Am adormit cum adorm mereu, in pielea unui artist. In pielea artistului care isi permite orice din cauza artei, un om care traieste din arta, prin arta, cu arta.
Am adormit lunadu-mi pastila de super-vise-sfaramate.
m-am trezit in mijlocul noptii, din cauza furtunii. M-am trezit cu frica si ura. Se intoarce copilaria… m-am ascuns sub plapuma si mi-am muscat degetele pana am adormit din cauza durerii.
Si m-am trezit exact ca un om normal, realist, fara vise, fara dorinte arzatoare, doar gol si urat.
"starea se transmite."
downloading complete.
Nu stiu ce aveam aseara. Eram atat de fericita, incat nu-mi venea sa cred. Cred ca nimic din lumea asta nu putea sa-mi redea fericirea aia, nici drogurile, nici alcoolul, nici tigarile, nici concertul la care visez sa ajung de mai bine de 6 ani, nici prietenul meu, nici cea mai buna prietena a mea, nici daca as fi luat locul 1 la toate olimpiadele lumii. Poate ca toate astea la un loc, plus multe altele m-ar fi facut sa fiu 1% fericita.
La 14 ani am invatat sa urasc cu toata inima mea si asa am ajuns la auto-distrugere. A durat un an intreg de chin si durere insuportabila. Sunt sigura ca nici macar biblia aia idioata n-ar fi putut descrie prin ce-am trecut.
Apoi a urmat liceul… au urmat prietenii care m-au invatat sa fiu tare, puternica, sa scap de ura si frica, sau cel putin sa le ascund adanc, adanc in mine. M-au invatat sa nu fiu patetica si m-au invatat sa iubesc.
Desi, uneori, un strop de ura se scurge pe fata mea, fiind atat de greu si rece, incat imi ingheata fata.
“Esti un copil. Cu nevoi.”
Cat de mult ma bucuram de cuvantul “copil” care imi era adresat de fiecare data cand ma impotriveam cuiva. Probabil din asta mi-am facut si o obisnuinta.
Mi-e foarte dor de vremea in care eram copil, pentru ca nu stiam ce inseamna lumea asta “reala”. Lumea mea era altfel: colorata, frumoasa, fericita… si totusi ceata era asternuta de pe atunci.
Aseara am adormit ca un om dezgustat de normalitate. Am adormit cum adorm mereu, in pielea unui artist. In pielea artistului care isi permite orice din cauza artei, un om care traieste din arta, prin arta, cu arta.
Am adormit lunadu-mi pastila de super-vise-sfaramate.
m-am trezit in mijlocul noptii, din cauza furtunii. M-am trezit cu frica si ura. Se intoarce copilaria… m-am ascuns sub plapuma si mi-am muscat degetele pana am adormit din cauza durerii.
Si m-am trezit exact ca un om normal, realist, fara vise, fara dorinte arzatoare, doar gol si urat.
"starea se transmite."
downloading complete.
miercuri, 10 iunie 2009
dincolo de soare
stii, m-am cam plictisit sa nu pot vorbi cu tine.
adica sa ma cauti si eu sa nu-ti pot raspunde, ca mai apoi sa uit ca trebuia sa te sun.
ma enerveaza la culme ca te sun exact in momentul in care nu-mi poti vorbi. de-ai stii ce dor mi-e de vocea ta...
tot ce ti-am descris despre tine, despre vocea ta, e ca seamana cu a cuiva, un cineva din trecutul meu, care mi-a facut mult rau. un idiot care a avut tupeul de a-mi arata cu ce se mananca dragostea. e tare aiurea ca iti seamana atat glasul cu a acelei persoane, cat si chipul va e aproape identic. partea frumoasa e ca TU esti atat de diferit. esti mult mai... perfect!
astazi ascultam o piesa foarte frumoasa, oarecum acustica. ni se potriveste putin, desi "potrivirea" asta e doar in mintea mea. imi place sa cred ca ti putin, putin la mine.
azi ii scriam pe mess[ pentru ca in ziua de azi scrisorile sunt demodate si sunt mai scumpe ca internetu. adolescentii dracului! cu tot cu internetu lor!], si el scria altceva. pur si simplu ne scriam despre ce-am realizat noi doi in ultimile zile, si de ce nu ne-am raspuns la telefoane. ciudat e faptul ca niciunul nu intrebase "ce mai faci?" sau "ce-ai facut la scoala?". el imi vorbea de piese de tratru, eu de muzica. el imi explica cum a regizat o piesa si eu ii scriam ca mi-am gasit un loc de munca. i-am trimis o piesa, iar el a "refuzat" sa o asculte, fiind in graba, si probabil pentru ca-l prost-dispunea. sincer, imi pare rau. a plecat repede, la teatru [sper ca a iesit bine] si mi-a lasat niste randuri atat de grele si simple incat mi-au umplut ochii de lacrimi reci si mult prea sarate.
erau exact ca niste randuri dintr-o ultima scrisoare...
desi, stiu ca n-ar fi ultima, nici daca as fi murit in clipa asta.
oare cum e dincolo de soare?
daca as putea te-as lua cu mine, sa aflam.
ce zici? am juca propria noastra piesa de teatru.
stiu ca as da orice sa sa stam fata in fata. sa te vad cum iti intorci privirea de fiecare data cand te fixez cu a mea. mi-ar place sa impartim aceeasi banca. sa ajungeam, ca de fiecare data, la aceeasi concluzie, razand pana la epuizare. mi-ar place sa pot dormi in camera alaturata tie, stiind ca e doar un perete ce ne desparte, nu sute de kilometri. sa ne trezim dimineata cu fetele umflate de somn, sau cu cearcane adanci, cu parul ciufulit, ascultandu-ti comentariile gen "eu am parul mai lung ca al tau!" sau "ce moaca ai dimineata.". cred ca as intra in pamant de rusine, si-n acelasi timp cred ca as rade in hohote, scotandu-ti limba. de fapt, cred ca mi-ai intoarce gestul... copil nebun.
ce-mi place atat de mult la tine? cine esti tu?
imi vine sa scriu romane despre ochii tai nebuni, despre zambetul tau inconfundabil, despre cum urasti cafeaua si viciile oamenilor, despre ce muzica asculti, despre cat de mult iti place teatrul si literatura, intr-un cuvant: despre tine.
cand vorbesc cu tine, simt ca n-am nevoie de aripi pentru a zbura, pentru a ma simti speciala. cred ca am nevoie doar de un strop acustic al vocii tale, pe care sa-l sorb zilnic, pentru a zbura.
iti multumesc ca existi, si-ti multumesc ca mi-esti prieten.
adica sa ma cauti si eu sa nu-ti pot raspunde, ca mai apoi sa uit ca trebuia sa te sun.
ma enerveaza la culme ca te sun exact in momentul in care nu-mi poti vorbi. de-ai stii ce dor mi-e de vocea ta...
tot ce ti-am descris despre tine, despre vocea ta, e ca seamana cu a cuiva, un cineva din trecutul meu, care mi-a facut mult rau. un idiot care a avut tupeul de a-mi arata cu ce se mananca dragostea. e tare aiurea ca iti seamana atat glasul cu a acelei persoane, cat si chipul va e aproape identic. partea frumoasa e ca TU esti atat de diferit. esti mult mai... perfect!
astazi ascultam o piesa foarte frumoasa, oarecum acustica. ni se potriveste putin, desi "potrivirea" asta e doar in mintea mea. imi place sa cred ca ti putin, putin la mine.
azi ii scriam pe mess[ pentru ca in ziua de azi scrisorile sunt demodate si sunt mai scumpe ca internetu. adolescentii dracului! cu tot cu internetu lor!], si el scria altceva. pur si simplu ne scriam despre ce-am realizat noi doi in ultimile zile, si de ce nu ne-am raspuns la telefoane. ciudat e faptul ca niciunul nu intrebase "ce mai faci?" sau "ce-ai facut la scoala?". el imi vorbea de piese de tratru, eu de muzica. el imi explica cum a regizat o piesa si eu ii scriam ca mi-am gasit un loc de munca. i-am trimis o piesa, iar el a "refuzat" sa o asculte, fiind in graba, si probabil pentru ca-l prost-dispunea. sincer, imi pare rau. a plecat repede, la teatru [sper ca a iesit bine] si mi-a lasat niste randuri atat de grele si simple incat mi-au umplut ochii de lacrimi reci si mult prea sarate.
erau exact ca niste randuri dintr-o ultima scrisoare...
desi, stiu ca n-ar fi ultima, nici daca as fi murit in clipa asta.
oare cum e dincolo de soare?
daca as putea te-as lua cu mine, sa aflam.
ce zici? am juca propria noastra piesa de teatru.
stiu ca as da orice sa sa stam fata in fata. sa te vad cum iti intorci privirea de fiecare data cand te fixez cu a mea. mi-ar place sa impartim aceeasi banca. sa ajungeam, ca de fiecare data, la aceeasi concluzie, razand pana la epuizare. mi-ar place sa pot dormi in camera alaturata tie, stiind ca e doar un perete ce ne desparte, nu sute de kilometri. sa ne trezim dimineata cu fetele umflate de somn, sau cu cearcane adanci, cu parul ciufulit, ascultandu-ti comentariile gen "eu am parul mai lung ca al tau!" sau "ce moaca ai dimineata.". cred ca as intra in pamant de rusine, si-n acelasi timp cred ca as rade in hohote, scotandu-ti limba. de fapt, cred ca mi-ai intoarce gestul... copil nebun.
ce-mi place atat de mult la tine? cine esti tu?
imi vine sa scriu romane despre ochii tai nebuni, despre zambetul tau inconfundabil, despre cum urasti cafeaua si viciile oamenilor, despre ce muzica asculti, despre cat de mult iti place teatrul si literatura, intr-un cuvant: despre tine.
cand vorbesc cu tine, simt ca n-am nevoie de aripi pentru a zbura, pentru a ma simti speciala. cred ca am nevoie doar de un strop acustic al vocii tale, pe care sa-l sorb zilnic, pentru a zbura.
iti multumesc ca existi, si-ti multumesc ca mi-esti prieten.
luni, 8 iunie 2009
pagini dintr-un jurnal
"-nu cred ca are rost sa zdrobesti firele astea de fier. iti futi palma degeaba. tu vezi cat sange curge?
-nu-mi pasa."
desi simteam cum bucatile de fier imi strapung palma, mi-era frica sa-i dau drumu' pumnului.
sangele ala era dovada clara ca nu traiesc un vis, ca nu e totul doar o farsa a imaginatiei mele bolnave, era dovada clara ca sunt fericita si ca lupt pentru ceva. ca lupt pentru tine. si lupt de 8 luni incontinuu. n-am sa renunt acum. mai am putin si am sa castig. simt asta.
nu mi-am simtit palma timp de doua ore, si nu stiu nici cat sange a curs. doar... a curs.
a curs cum curgi tu prin mine.
stii, e ca primul nostru sarut. nu pot sa-ti spun cat de fericita eram, pentru ca nu stiam ca te voi iubi cu adevarat; dar stiu ce gust amar mi-a lasat agonia, dupa ce buzele tale le-au parasit pe ale mele.[chiar daca au fost fractiuni de secunda]
nu pot sa-ti explic ce-am simtit.
chiar nu pot.
a durut, mi s-a facut greata si-am vomat incontinuu. m-am abtinut 8 luni sa-mi fac rau si acum am erupt. ti-am promis atunci, cand mi-ai zis "e gata. totul ia sfarsit azi", ca nu-mi voi face rau, si mi-am respectat promisiunea.
dar tu n-ai respectat-o pe a ta.
"vreau sa fii fericit, indiferent in ce consta fericirea ta. fie ca e o alta fata, fie ca e vorba de muzica sau scoala. promite-mi ca ai sa fi fericit."
si mi-ai promis.
...........................
a fost tare aiurea cand ne-am intalnit, in sfarsit dupa 4 luni.
tin sa-ti spun ca perioada aia a fost cel mai mare chin care l-am carat vreodata. si da-o dracului de treaba! nu te-am cautat sa nu ma crezi nebuna, dar tu ai plans si m-ai sarutat, la prima ocazie care ti-am dat-o.
te-ai gandit macar o clipa ce se intampla in mintea mea, mai ales in inima mea? macar o secunda ti-a trecut prin cap ca eu te iubesc cum nu te-a iubit vreodata cineva? te iubesc mai mult de cat te iubeste mata! si crede-ma ca nu glumesc.
nu stiu ce ma innebuneste in halu' asta la tine. nu cred ca tine de perfectiunea ta.
adica ce-as putea sa vad la tine?
parul tau lung si blond? buzele alea pline si dulci? ciocu ala dragut de care nu ma lasai sa trag? hobbyurile tale futute? cum ar fi skateboarding-ul sau chitara? sau pasi aia marunti dar mari pe care ii faci cand vi spre mine cu pletele'n vant, zici ca esti Frumosu' lu' Eminescu? sau pur si simplu faptul ca imi esti atat de drag, incat as fi in stare sa renunt la tot pentru tine?
...................
sincer ma indoiesc ca imi place ceva cu adevarat la tine. nu cred! intelegi? nu cred!
refuz sa cred ca te iubesc! adica nu se poate in pana mea! nu se poate!
.........................
la dracu! pe cine mint?
daca ar veni cineva si mi-ar spune ca tu nu existi, i-as spune ca nici eu nu exist! si chiar as face in asa fel incat as disparea cu totul.
iar vorbesc singura...
tu tot n-ai sa te intorci.
-nu-mi pasa."
desi simteam cum bucatile de fier imi strapung palma, mi-era frica sa-i dau drumu' pumnului.
sangele ala era dovada clara ca nu traiesc un vis, ca nu e totul doar o farsa a imaginatiei mele bolnave, era dovada clara ca sunt fericita si ca lupt pentru ceva. ca lupt pentru tine. si lupt de 8 luni incontinuu. n-am sa renunt acum. mai am putin si am sa castig. simt asta.
nu mi-am simtit palma timp de doua ore, si nu stiu nici cat sange a curs. doar... a curs.
a curs cum curgi tu prin mine.
stii, e ca primul nostru sarut. nu pot sa-ti spun cat de fericita eram, pentru ca nu stiam ca te voi iubi cu adevarat; dar stiu ce gust amar mi-a lasat agonia, dupa ce buzele tale le-au parasit pe ale mele.[chiar daca au fost fractiuni de secunda]
nu pot sa-ti explic ce-am simtit.
chiar nu pot.
a durut, mi s-a facut greata si-am vomat incontinuu. m-am abtinut 8 luni sa-mi fac rau si acum am erupt. ti-am promis atunci, cand mi-ai zis "e gata. totul ia sfarsit azi", ca nu-mi voi face rau, si mi-am respectat promisiunea.
dar tu n-ai respectat-o pe a ta.
"vreau sa fii fericit, indiferent in ce consta fericirea ta. fie ca e o alta fata, fie ca e vorba de muzica sau scoala. promite-mi ca ai sa fi fericit."
si mi-ai promis.
...........................
a fost tare aiurea cand ne-am intalnit, in sfarsit dupa 4 luni.
tin sa-ti spun ca perioada aia a fost cel mai mare chin care l-am carat vreodata. si da-o dracului de treaba! nu te-am cautat sa nu ma crezi nebuna, dar tu ai plans si m-ai sarutat, la prima ocazie care ti-am dat-o.
te-ai gandit macar o clipa ce se intampla in mintea mea, mai ales in inima mea? macar o secunda ti-a trecut prin cap ca eu te iubesc cum nu te-a iubit vreodata cineva? te iubesc mai mult de cat te iubeste mata! si crede-ma ca nu glumesc.
nu stiu ce ma innebuneste in halu' asta la tine. nu cred ca tine de perfectiunea ta.
adica ce-as putea sa vad la tine?
parul tau lung si blond? buzele alea pline si dulci? ciocu ala dragut de care nu ma lasai sa trag? hobbyurile tale futute? cum ar fi skateboarding-ul sau chitara? sau pasi aia marunti dar mari pe care ii faci cand vi spre mine cu pletele'n vant, zici ca esti Frumosu' lu' Eminescu? sau pur si simplu faptul ca imi esti atat de drag, incat as fi in stare sa renunt la tot pentru tine?
...................
sincer ma indoiesc ca imi place ceva cu adevarat la tine. nu cred! intelegi? nu cred!
refuz sa cred ca te iubesc! adica nu se poate in pana mea! nu se poate!
.........................
la dracu! pe cine mint?
daca ar veni cineva si mi-ar spune ca tu nu existi, i-as spune ca nici eu nu exist! si chiar as face in asa fel incat as disparea cu totul.
iar vorbesc singura...
tu tot n-ai sa te intorci.
sâmbătă, 30 mai 2009
buze cu aroma de alune
nu stiu cum te simti tu, dar eu sunt epuizata. nu din cauza sexului, ci pentru fortareata mintala pe care o ridic de fiecare data. nu stii cat de greu mi-e sa te iubesc doar pe tine, de fapt nu stiu nici eu daca mai stiu sa te iubesc.
mi-e frica.
pur si simplu mi-e frica.
-te iubesc.
nu-l asculta!
-si eu...
minti...
-hai sa mergem in '74.
eram in cafeneaua Teatrului 74, o a doua casa pentru mine. Domnul Nicu Mihoc statea la o masa, unde niste tineri studenti la actorie, ii ascultau sfaturile si povestile.
-mi-as dori sa fiu si eu acolo.
-cat de interesanti ti se par tie actorii.
-mi-ar place sa joc! daca ar fi sa-mi fac debutul vreodata, pe vreo scena, vreau sa fie aici.
-in teatru' 74?
-da.
-de ce?
-iubesc locul asta. uitate la pereti. sunt curioasa cate povesti ascunde, cati oameni s-au sarutat aici pentru prima data, cati actori si-au implinit visul pe scena asta micuta, si totusi atat de mare.
-ce vrei sa spui?
-vreau sa spun ca... pai... eu m-am indragostit de locul asta. prima data cand am intrat aici, intrasem cu fratele Anei. stiu ca Ana insista sa ies cu fratele sau, cum ca ne-am potrivi, si alte prostii de-ale ei. adevarul e ca nu ma supara ideea. fratele ei era chiar dragut.
-hei!
-of termina. iar esti gelos?
-nu...
-asa. tin sa-ti spun ca m-a fascinat cand mi-a aprins tigara si-a inceput sa-mi povesteasca in piesele in care jucase, cartile care le citise, chiulurile de la scoala [terminase liceul de arta, la care invat eu, momentan], intr-un cuvant imi povestise aproape tot ce facuse din clasa a 12a pana la faculta.
-hah. chiar iti place de el, ha?
-pai nu stiu. nu prea. ma fascineaza ca om, dar nu ca prieten... cred. tin sa-ti spun ca m-am simtit de-a dreptu idioata in fata lui.
-de ce?
-pai stia ataaaatea! ma intreba ceva iar eu il luam pe "nu" in brate. "nu, n-am vazut", "nu, n-am ascultat", "nu, n-am citit". cred ca din cauza lui m-am apucat de citit. imi doream o doua intalnire cu tipu' asta ca sa pot sa-i raspund cu un "da, am citit cartea aceea. si mi s-a parut geniala!", sau pur si simplu sa-i recomand o carte pe care as crede ca i-ar face placere s-o citeasca.
-tie chiar iti place tipu'!
-nu! ce nu intelegi?
-asa mi se pare. pentru ca vorbesti cu mult respect fata de el.
-daca vorbesc cu respect de cineva nu inseamna ca sunt indragostita.
-hmm... da. asa e.
cafea cu aroma de alune. patru plicuri de zahar. o cutiuta de cafea. asa imi beau eu cafeaua, sau cel putin asa faceam pana acu' o saptamana. acum e doar cafea cu lapte, fara zahar.
sorbisem o inghititura. cafeaua era fierbinte si dulce. poate prea dulce pentru papilele mele. nu indrasnisem sa mai beau cafeaua asta din februarie. ma oprisem brusc. ajunsesem sa beau cate 5-6 cafele pe zi, reducandu-le la una la 3-4 zile.
acum, gustul alunelor de padure imi provoca o melancolie ucigatoare, lovindu-mi ochii pana la lacrimi.
-esti bine?
-da. desigur. de ce n-as fi?
prietenul meu continua sa palavrageasca amintiri din copilarie si basme nemuritoare, netacandu-i gura un minut. oricum, nu-l auzeam. eram in fortareata mea, cu usile ferecate, cu geamurile inchise, cu perdelele trase. il auzeam pe domnul Mihoc rostind clar si raspicat "EU M-AM NASCUT ACTOR! ASA-I RASPUNDEAM PROFESOAREI MELE DE..." apoi totul se pierdu in liniste. gustul cafelei imi provoca dureri sentimentale si psihice, prea mari, prea dureroase. imi amintea de el. un "el" interzis mie, prin puterea mintii. degeaba incercam sa caut o imagine al lui, prin sertarele mintii, caci nu-l gaseam. el ar fi fost totul candva, iar acum totul era gol.
-off! ce-i cu tine. areti de parca ai fi undeva departe, departe de mine si de locul asta.
-sunt bine. scuza-ma. il ascultam pe domnul Mihoc.
-mai asculta-ma si pe mine.
-incerc.
nu sunt departe de locul asta. sunt tot aici, in fortareata, sorbind din cafeaua mea, pufaind dintr-o tigara, stand in bratele lui, gustand primul sarut, dupa o gura de cafea, ascultand "ai un gust dulce, ciudat. de alune"
sunt tot aici, pe locul nostru, dorindu-mi sa dau timpul inapoi, pentru un prim sarut. pentru "el" care nu-mi era interzis, atunci.
mi-e frica.
pur si simplu mi-e frica.
-te iubesc.
nu-l asculta!
-si eu...
minti...
-hai sa mergem in '74.
eram in cafeneaua Teatrului 74, o a doua casa pentru mine. Domnul Nicu Mihoc statea la o masa, unde niste tineri studenti la actorie, ii ascultau sfaturile si povestile.
-mi-as dori sa fiu si eu acolo.
-cat de interesanti ti se par tie actorii.
-mi-ar place sa joc! daca ar fi sa-mi fac debutul vreodata, pe vreo scena, vreau sa fie aici.
-in teatru' 74?
-da.
-de ce?
-iubesc locul asta. uitate la pereti. sunt curioasa cate povesti ascunde, cati oameni s-au sarutat aici pentru prima data, cati actori si-au implinit visul pe scena asta micuta, si totusi atat de mare.
-ce vrei sa spui?
-vreau sa spun ca... pai... eu m-am indragostit de locul asta. prima data cand am intrat aici, intrasem cu fratele Anei. stiu ca Ana insista sa ies cu fratele sau, cum ca ne-am potrivi, si alte prostii de-ale ei. adevarul e ca nu ma supara ideea. fratele ei era chiar dragut.
-hei!
-of termina. iar esti gelos?
-nu...
-asa. tin sa-ti spun ca m-a fascinat cand mi-a aprins tigara si-a inceput sa-mi povesteasca in piesele in care jucase, cartile care le citise, chiulurile de la scoala [terminase liceul de arta, la care invat eu, momentan], intr-un cuvant imi povestise aproape tot ce facuse din clasa a 12a pana la faculta.
-hah. chiar iti place de el, ha?
-pai nu stiu. nu prea. ma fascineaza ca om, dar nu ca prieten... cred. tin sa-ti spun ca m-am simtit de-a dreptu idioata in fata lui.
-de ce?
-pai stia ataaaatea! ma intreba ceva iar eu il luam pe "nu" in brate. "nu, n-am vazut", "nu, n-am ascultat", "nu, n-am citit". cred ca din cauza lui m-am apucat de citit. imi doream o doua intalnire cu tipu' asta ca sa pot sa-i raspund cu un "da, am citit cartea aceea. si mi s-a parut geniala!", sau pur si simplu sa-i recomand o carte pe care as crede ca i-ar face placere s-o citeasca.
-tie chiar iti place tipu'!
-nu! ce nu intelegi?
-asa mi se pare. pentru ca vorbesti cu mult respect fata de el.
-daca vorbesc cu respect de cineva nu inseamna ca sunt indragostita.
-hmm... da. asa e.
cafea cu aroma de alune. patru plicuri de zahar. o cutiuta de cafea. asa imi beau eu cafeaua, sau cel putin asa faceam pana acu' o saptamana. acum e doar cafea cu lapte, fara zahar.
sorbisem o inghititura. cafeaua era fierbinte si dulce. poate prea dulce pentru papilele mele. nu indrasnisem sa mai beau cafeaua asta din februarie. ma oprisem brusc. ajunsesem sa beau cate 5-6 cafele pe zi, reducandu-le la una la 3-4 zile.
acum, gustul alunelor de padure imi provoca o melancolie ucigatoare, lovindu-mi ochii pana la lacrimi.
-esti bine?
-da. desigur. de ce n-as fi?
prietenul meu continua sa palavrageasca amintiri din copilarie si basme nemuritoare, netacandu-i gura un minut. oricum, nu-l auzeam. eram in fortareata mea, cu usile ferecate, cu geamurile inchise, cu perdelele trase. il auzeam pe domnul Mihoc rostind clar si raspicat "EU M-AM NASCUT ACTOR! ASA-I RASPUNDEAM PROFESOAREI MELE DE..." apoi totul se pierdu in liniste. gustul cafelei imi provoca dureri sentimentale si psihice, prea mari, prea dureroase. imi amintea de el. un "el" interzis mie, prin puterea mintii. degeaba incercam sa caut o imagine al lui, prin sertarele mintii, caci nu-l gaseam. el ar fi fost totul candva, iar acum totul era gol.
-off! ce-i cu tine. areti de parca ai fi undeva departe, departe de mine si de locul asta.
-sunt bine. scuza-ma. il ascultam pe domnul Mihoc.
-mai asculta-ma si pe mine.
-incerc.
nu sunt departe de locul asta. sunt tot aici, in fortareata, sorbind din cafeaua mea, pufaind dintr-o tigara, stand in bratele lui, gustand primul sarut, dupa o gura de cafea, ascultand "ai un gust dulce, ciudat. de alune"
sunt tot aici, pe locul nostru, dorindu-mi sa dau timpul inapoi, pentru un prim sarut. pentru "el" care nu-mi era interzis, atunci.
miercuri, 20 mai 2009
cioburi 2
e dimineata. lara nu s-a intors.
ma simt goala si rece. refuz sa cred ca nu mai exista. o vreau inapoi. o vreau! o vreau aici sa imi urle in cap, sa ma bazaie facandu-ma sa cant pentru a o ignora. o vreau aici sa fumam tigara asta impreuna. vreau sa-mi vorbeasca de andrei, cum face de cateva saptamani. vreau sa-mi povesteasca unde a calatorit peste noapte in taramul viselor.
ma uit in oglinda, sperand s-o gasesc. dar ea nu s-a intors.
sunt doar eu. eu si imaginea mea urata. e tipa aia simpla si proasta, soarecele de biblioteca. fata cu cearcane, fata umflata de somn si par jegos. lara nu e.
am inceput sa plang, si-am uitat sa ma controlez.
am dat drumul la muzica, incercand sa ascult ceva ce-mi amintea de ea. in zadar. tot ce auzeam erau niste zgomote urate, ce-mi zgariau timpanele.
ma suna EL. n-am de gand sa-i raspund. nu stiu daca are rost. si l-am lasat sa sune. stiu ca lara ar inebuni daca i-ar auzi vocea.
m-am bagat sub dus. telefonul continua sa sune. apa impiedica orice motiv de a-i raspunde. picurii imi spargeau pielea provocandu-mi dureri.
-ce bine e...
telefonul suna.
n-am sa raspund.
primesc un mesaj. il citesc.
"LARI, STII CA TE IUBESC MAI MULT CA ORICINE! IMI PARE RAU!"
am simtit ceva zdrobindu-mi capul. un zgomot puteric. : "NU E ADEVARAT!
lara?
daca te-ar iubi nu ti-ar fi facut asta! n-ar fi indraznit!
lara, te-ai intors!
nu te merita... nu ne merita... intelegi?
lara, eu il iubesc. si tu il iubesti."
era acolo. se intoarse. era bine.
o priveam in oglinda cum se infurie. stia ca am dreptate. stia! totusi imi doream sa-l sun pe andrei, pentru a o calma. stiam ca vocea lui ne calmeaza pe amandoua. cel putin mie imi placea latura "urata" a lui andrei. partea a doua, partea omeneasca.
lara zambea. radea din inima. o vedeam si-mi parea bine. ma facea sa par frumoasa, si-mi ascundea defectele. era acolo si-mi citea gandurile. stia ce-am de gand sa fac.
astepta sa-l sun pe andrei, si sa uit de EL.
ma simt goala si rece. refuz sa cred ca nu mai exista. o vreau inapoi. o vreau! o vreau aici sa imi urle in cap, sa ma bazaie facandu-ma sa cant pentru a o ignora. o vreau aici sa fumam tigara asta impreuna. vreau sa-mi vorbeasca de andrei, cum face de cateva saptamani. vreau sa-mi povesteasca unde a calatorit peste noapte in taramul viselor.
ma uit in oglinda, sperand s-o gasesc. dar ea nu s-a intors.
sunt doar eu. eu si imaginea mea urata. e tipa aia simpla si proasta, soarecele de biblioteca. fata cu cearcane, fata umflata de somn si par jegos. lara nu e.
am inceput sa plang, si-am uitat sa ma controlez.
am dat drumul la muzica, incercand sa ascult ceva ce-mi amintea de ea. in zadar. tot ce auzeam erau niste zgomote urate, ce-mi zgariau timpanele.
ma suna EL. n-am de gand sa-i raspund. nu stiu daca are rost. si l-am lasat sa sune. stiu ca lara ar inebuni daca i-ar auzi vocea.
m-am bagat sub dus. telefonul continua sa sune. apa impiedica orice motiv de a-i raspunde. picurii imi spargeau pielea provocandu-mi dureri.
-ce bine e...
telefonul suna.
n-am sa raspund.
primesc un mesaj. il citesc.
"LARI, STII CA TE IUBESC MAI MULT CA ORICINE! IMI PARE RAU!"
am simtit ceva zdrobindu-mi capul. un zgomot puteric. : "NU E ADEVARAT!
lara?
daca te-ar iubi nu ti-ar fi facut asta! n-ar fi indraznit!
lara, te-ai intors!
nu te merita... nu ne merita... intelegi?
lara, eu il iubesc. si tu il iubesti."
era acolo. se intoarse. era bine.
o priveam in oglinda cum se infurie. stia ca am dreptate. stia! totusi imi doream sa-l sun pe andrei, pentru a o calma. stiam ca vocea lui ne calmeaza pe amandoua. cel putin mie imi placea latura "urata" a lui andrei. partea a doua, partea omeneasca.
lara zambea. radea din inima. o vedeam si-mi parea bine. ma facea sa par frumoasa, si-mi ascundea defectele. era acolo si-mi citea gandurile. stia ce-am de gand sa fac.
astepta sa-l sun pe andrei, si sa uit de EL.
cioburi 1
NU vreau, NU pot... NU mai pot sa fac asta...
o priveam in oglinda si era goala. privirea larei ma speria, ma facea sa tremur.
Vroiam s-o iau in brate sa-i spun: "totul va fi bine! nu s-a intamplat nimic. inchide ochii si uita. nu s-a intamplat!".
dar ar fi fost degeaba... chiar daca as fi putut sa-i mangai obrazul palid, sa-i sarut fruntea acoperita de bretonul ei jegos, ar fi fost degeaba. stiam deja ce simte. tremura odata cu mine, era la fel de naiva ca mine, orbea odata cu mine.
ma fixa cu privirea dincolo de sticla rece, cu ochii plini de lacrimi.
-lara! te rog nu plange. rezista! n-are ro...
dar deja plangea. cu toate ca lacrimile nu-i udau cearcanele, obrajii, buzele, gatul sau tricoul, plangea. lacrimile ei pareau inghetate, inundandu-i abisul irisului, stergand verdele-albastrui, facandu-l sa para gri. n-o mai vedeam bine, asa ca am inchis ochii. ma ardeau. picuri mari fierbinti imi ardeau obrajii, buzele, transformandu-se in gheata odata ajunsi pe gat.
"nu merita, lara! nu merita! eu te iubesc! EU te iubesc! si andrei te iubeste, chiar daca e la o distanta mult prea mare de tine, chiar daca nu te-a atins vreodata, stiu ca si el te iubeste, in felul lui. noi te iubim!"
degeaba vorbeam cu ea si-o rugatm sa inceteze. lara cadea. cadea intr-o prapastie adanca, atat de familiara mie.
nu aveam cu cine sa vorbesc, asa ca am luat doua tigari si-am fugit pe balcon.
"prima e pentru tine, draga mea lara"
simteam cum absoarbe toata otrava din tigara, direct in plamanii mei. simteam cum se omoara singura, incercand sa strige dupa moarte. dar stia... stia ca azi moare.
tremuram cu totul: fizic, psihic, sentimental. o vedeam cum cade in mine si se sparge. o simteam disparand, varsandu-mi agonie in vene. ma durea fiecare strapungere. cioburile mici si ascutite curgeau prin vene, omorandu-mi pulsul, distrugand inima si creierul.
"asta-i pentru mine..."
am aprinso pe a doua. nu mai tremuram. pielea imi ardea, facandu-mi porii sa explodeze, stomacul o lua razna, dar il controlam. invatasem sa-l controlez acu' doua luni. si totusi instinctul urla in mine dupa autodistrugere.
mi-am muscat obrajii strans, puternic. pocniturile si gustul sangelui m-au trezit.
m-am dus sa ma spal pe dinti.
periuta imi strapungea usor, gratios, gingiile. simteam cioburile zgariindu-mi buzele, iesind odata cu lichidul rosu si rece. le auzeam cazand in chiuveta.
"va fi bine... maine ma voi trezi, iar lara va fi aici, in patul meu, in pieptul meu, in capul meu, trupul meu."
o priveam in oglinda si era goala. privirea larei ma speria, ma facea sa tremur.
Vroiam s-o iau in brate sa-i spun: "totul va fi bine! nu s-a intamplat nimic. inchide ochii si uita. nu s-a intamplat!".
dar ar fi fost degeaba... chiar daca as fi putut sa-i mangai obrazul palid, sa-i sarut fruntea acoperita de bretonul ei jegos, ar fi fost degeaba. stiam deja ce simte. tremura odata cu mine, era la fel de naiva ca mine, orbea odata cu mine.
ma fixa cu privirea dincolo de sticla rece, cu ochii plini de lacrimi.
-lara! te rog nu plange. rezista! n-are ro...
dar deja plangea. cu toate ca lacrimile nu-i udau cearcanele, obrajii, buzele, gatul sau tricoul, plangea. lacrimile ei pareau inghetate, inundandu-i abisul irisului, stergand verdele-albastrui, facandu-l sa para gri. n-o mai vedeam bine, asa ca am inchis ochii. ma ardeau. picuri mari fierbinti imi ardeau obrajii, buzele, transformandu-se in gheata odata ajunsi pe gat.
"nu merita, lara! nu merita! eu te iubesc! EU te iubesc! si andrei te iubeste, chiar daca e la o distanta mult prea mare de tine, chiar daca nu te-a atins vreodata, stiu ca si el te iubeste, in felul lui. noi te iubim!"
degeaba vorbeam cu ea si-o rugatm sa inceteze. lara cadea. cadea intr-o prapastie adanca, atat de familiara mie.
nu aveam cu cine sa vorbesc, asa ca am luat doua tigari si-am fugit pe balcon.
"prima e pentru tine, draga mea lara"
simteam cum absoarbe toata otrava din tigara, direct in plamanii mei. simteam cum se omoara singura, incercand sa strige dupa moarte. dar stia... stia ca azi moare.
tremuram cu totul: fizic, psihic, sentimental. o vedeam cum cade in mine si se sparge. o simteam disparand, varsandu-mi agonie in vene. ma durea fiecare strapungere. cioburile mici si ascutite curgeau prin vene, omorandu-mi pulsul, distrugand inima si creierul.
"asta-i pentru mine..."
am aprinso pe a doua. nu mai tremuram. pielea imi ardea, facandu-mi porii sa explodeze, stomacul o lua razna, dar il controlam. invatasem sa-l controlez acu' doua luni. si totusi instinctul urla in mine dupa autodistrugere.
mi-am muscat obrajii strans, puternic. pocniturile si gustul sangelui m-au trezit.
m-am dus sa ma spal pe dinti.
periuta imi strapungea usor, gratios, gingiile. simteam cioburile zgariindu-mi buzele, iesind odata cu lichidul rosu si rece. le auzeam cazand in chiuveta.
"va fi bine... maine ma voi trezi, iar lara va fi aici, in patul meu, in pieptul meu, in capul meu, trupul meu."
miercuri, 6 mai 2009
furtuna de aseara
e miezul noptii.
eu numar strazile pustii.
am sarit pe geam, stiind ca se apropie o ploaie calda de vara. imi place ploaia.
am la mine o tigara, un chibrit si caderea-n gol.
ploaia de vara e furtuna. vantul ma palmuieste cu picurii grei si reci de ploaie. ma ustura fata.
tigara s-a udat, chibritul l-am pierdut, caderea continua.
furtuna-i tot mai deasa, am pierdut numaratoarea, sunt oarba, surda, muta. sunt uda leoarca.
caderea continua.
"o iubesc. de ce nu intelege ca e singura pe care o iubesc?"
sunt oarba.
"maine va fi mai bine"
sunt muta.
"de ce nu-mi raspunde la telefon?"
sunt surda.
masinile trec cu viteza.
eu cad in gol.
"n-am vrut sa ne certam. sper ca esti bine"
caderea continua.
nu sunt buna de nimic si totusi ploaia ma accepta asa cum sunt. ea ma vrea indiferent, pamantul ma vrea cu orice pret: muta, sudra, oarba, in caderea continua.
simt mirosul ploii, ii simt gustul. atat.
vad vag trei umbre albe in fata mea. imi ajung pana la genunchi. latra si maraie.
e catelul care l-am crescut de cand era cat un sobolan. in spate e cateaua lui si-un mascul mai tanar. ea indrasneste sa se apropie de mine. ma miroase, maraie. cainele meu latra, ea scheauna. se retrage. al meu se apropie, m-aplec la el.
"ce faci puiul meu?"
el scheauna si-mi linge ochii.
ma vindeca: vad, aud, vorbesc, viteza scade.
ceilalti doi pleaca, el ramane. vorbesc cu el ca si cand m-ar intelege. el scheauna, eu plang.
-puiule, mi-e frig...
isi baga botul sub mainile mele incolacite, dupa care isi urca capul pe umarul meu.
scheauna atat de tare, incat ii aud ecoul zdrobindu-mi timpanul. sparge caderea si-o ucide cu un singur sunet.
trag aer in piept. suspin.
el scheauna.
eu plang.
el latra.
eu rad.
el sare si da din coada.
eu ma ridic si ii zambesc.
"te iubesc"
eu numar strazile pustii.
am sarit pe geam, stiind ca se apropie o ploaie calda de vara. imi place ploaia.
am la mine o tigara, un chibrit si caderea-n gol.
ploaia de vara e furtuna. vantul ma palmuieste cu picurii grei si reci de ploaie. ma ustura fata.
tigara s-a udat, chibritul l-am pierdut, caderea continua.
furtuna-i tot mai deasa, am pierdut numaratoarea, sunt oarba, surda, muta. sunt uda leoarca.
caderea continua.
"o iubesc. de ce nu intelege ca e singura pe care o iubesc?"
sunt oarba.
"maine va fi mai bine"
sunt muta.
"de ce nu-mi raspunde la telefon?"
sunt surda.
masinile trec cu viteza.
eu cad in gol.
"n-am vrut sa ne certam. sper ca esti bine"
caderea continua.
nu sunt buna de nimic si totusi ploaia ma accepta asa cum sunt. ea ma vrea indiferent, pamantul ma vrea cu orice pret: muta, sudra, oarba, in caderea continua.
simt mirosul ploii, ii simt gustul. atat.
vad vag trei umbre albe in fata mea. imi ajung pana la genunchi. latra si maraie.
e catelul care l-am crescut de cand era cat un sobolan. in spate e cateaua lui si-un mascul mai tanar. ea indrasneste sa se apropie de mine. ma miroase, maraie. cainele meu latra, ea scheauna. se retrage. al meu se apropie, m-aplec la el.
"ce faci puiul meu?"
el scheauna si-mi linge ochii.
ma vindeca: vad, aud, vorbesc, viteza scade.
ceilalti doi pleaca, el ramane. vorbesc cu el ca si cand m-ar intelege. el scheauna, eu plang.
-puiule, mi-e frig...
isi baga botul sub mainile mele incolacite, dupa care isi urca capul pe umarul meu.
scheauna atat de tare, incat ii aud ecoul zdrobindu-mi timpanul. sparge caderea si-o ucide cu un singur sunet.
trag aer in piept. suspin.
el scheauna.
eu plang.
el latra.
eu rad.
el sare si da din coada.
eu ma ridic si ii zambesc.
"te iubesc"
duminică, 3 mai 2009
discutie online: femeia
"il cunosc" pe C de vreo 4 zile. a dat de mine pe vreo pagina de internet si-am inceput sa palavragim nimicuri si de toate.
C e un artist al literelor, un tip dragut pe care il imbolnavesc cu narcisism. sunt contagioasa rau.
avem multe in comun si probabil si mai multe despre care n-am vorbit, inca.
deviem de la un subiect la altul, revenind la primul apoi la al patrulea, la al doilea. e o harababura amuzanta si interesanta.
ma rog, ideea e ca, avem niste "musafiri nepoftiti" in noi. pe al lui il cheama "andrei" pe al meu "lara". faza e caaaa andrei i-a picat cu tronc larei. as vrea sa taca si sa nu-mi mai vorbeasca de el. e tare enervanta cand imi bazaie intr-una, in capul meu plin de ea.
"-stii. ma intreb uneori daca andrei ar deveni femeie, oare cum ar fi?
-acum il travestesti? lasa-l acolo, barbat. femeia nu e interesanta.
-ba da e. ma inspira.
-ete na! femeia e o fiinta oribila.
-nu-i adevarat.
-lasa-ma sa termin! stiu ce vorbesc.
-da, tu! artisto!
-da eu, artista. mna lasa-ma.
-continua.
-d-d-d-deci... iar ma bal-bal-balbai!
-vezi ca o iau ca apropo.
-ia-o cum vrei! femeia n-are cu ce sa fie mai speciala! adica uita-te la ea. o pereche de sani, uneori prea mari, alteori prea mici, alteori nedoriti. celulita gratuita fara sa o ceri si de care nu poti scapa. ascunde imperfectiunea sub fondul de ten si alte cacaturi de genu. se hraneste cu invidia altora.
-lasa sanii aia. femeia e...
-taci. deci femeia se streseaza sa ajunga in top si odata ajunsa acolo nu vrea sa mai plece. se hraneste cu, caderea altor femei. se foloseste de frumusete si de toate armele ascunse, pentru a distruge...
-da' si tu esti femeie. si tu esti in top.
-ete fas. eu n-am cerut sa fiu femeie, cu atat mai mult sa urc in topul ala nenorocit. n-am cerut sa fiu frumoasa, populara sau narcisista.
-tu esti intr-un alt fel de top.
-adica?
-topul tau e acolo printre cartile lui cartarescu, printre paginile murdarite de creioane, printre liniile ce sublineaza frazele interesante pentru tine. esti cea care iubeste cartea, o traieste s-apoi ascunde o parte din ea in carte."
am tacut din gura.
sincer ma bucuram ca nu putea sa vada cum sangele mi-a indundat obrajii, ca n-a putut sa vada cum fiorii mi-au electrocutat trupul. ma bucur ca am tacut un timp, altfel ajungeam sa ma balbai iar.
e asa de enervant! cand ma rusinez, cand imi place de cineva, automat incep sa ma balbai si sa-mi pierd echilibru. asta, de cand lara traieste.
totusi, in ochii mei femeia e doar un doggerman ascuns in spatele unui pui de caine, mic si dragalas. e gata sa te sfasaie in bucati la cea mai mica greseala.
C e un artist al literelor, un tip dragut pe care il imbolnavesc cu narcisism. sunt contagioasa rau.
avem multe in comun si probabil si mai multe despre care n-am vorbit, inca.
deviem de la un subiect la altul, revenind la primul apoi la al patrulea, la al doilea. e o harababura amuzanta si interesanta.
ma rog, ideea e ca, avem niste "musafiri nepoftiti" in noi. pe al lui il cheama "andrei" pe al meu "lara". faza e caaaa andrei i-a picat cu tronc larei. as vrea sa taca si sa nu-mi mai vorbeasca de el. e tare enervanta cand imi bazaie intr-una, in capul meu plin de ea.
"-stii. ma intreb uneori daca andrei ar deveni femeie, oare cum ar fi?
-acum il travestesti? lasa-l acolo, barbat. femeia nu e interesanta.
-ba da e. ma inspira.
-ete na! femeia e o fiinta oribila.
-nu-i adevarat.
-lasa-ma sa termin! stiu ce vorbesc.
-da, tu! artisto!
-da eu, artista. mna lasa-ma.
-continua.
-d-d-d-deci... iar ma bal-bal-balbai!
-vezi ca o iau ca apropo.
-ia-o cum vrei! femeia n-are cu ce sa fie mai speciala! adica uita-te la ea. o pereche de sani, uneori prea mari, alteori prea mici, alteori nedoriti. celulita gratuita fara sa o ceri si de care nu poti scapa. ascunde imperfectiunea sub fondul de ten si alte cacaturi de genu. se hraneste cu invidia altora.
-lasa sanii aia. femeia e...
-taci. deci femeia se streseaza sa ajunga in top si odata ajunsa acolo nu vrea sa mai plece. se hraneste cu, caderea altor femei. se foloseste de frumusete si de toate armele ascunse, pentru a distruge...
-da' si tu esti femeie. si tu esti in top.
-ete fas. eu n-am cerut sa fiu femeie, cu atat mai mult sa urc in topul ala nenorocit. n-am cerut sa fiu frumoasa, populara sau narcisista.
-tu esti intr-un alt fel de top.
-adica?
-topul tau e acolo printre cartile lui cartarescu, printre paginile murdarite de creioane, printre liniile ce sublineaza frazele interesante pentru tine. esti cea care iubeste cartea, o traieste s-apoi ascunde o parte din ea in carte."
am tacut din gura.
sincer ma bucuram ca nu putea sa vada cum sangele mi-a indundat obrajii, ca n-a putut sa vada cum fiorii mi-au electrocutat trupul. ma bucur ca am tacut un timp, altfel ajungeam sa ma balbai iar.
e asa de enervant! cand ma rusinez, cand imi place de cineva, automat incep sa ma balbai si sa-mi pierd echilibru. asta, de cand lara traieste.
totusi, in ochii mei femeia e doar un doggerman ascuns in spatele unui pui de caine, mic si dragalas. e gata sa te sfasaie in bucati la cea mai mica greseala.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)