cand trecutul trecutului te-ndeamna la viitor

il auzisem in scoica de langa perna. am luat-o-n palma stanga, si-am lipit-o de ureche.

l-am ascultat.

mi-a spus sa nu ma mai lovesc de valuri, ci sa stau pe mal, doar cu picioarele-n apa, ca in ultima zi in care ne-am mai cunoscut.

sa fumez prezentul si sa arunc chistocul in viitor.

sa joc trecutul la poker.

citeam un blog.

am realizat tarziu ca ascultam aceeasi piesa la nesfarsit, fara sa citesc un cuvant de pe acel blog. doar stateam si priveam ecranul.

o fraza imi trezise inima "sa-i pot cuprinde zambetul cu ochii"...

apoi disperarea de a reciti postul, ca sa ma asigur ca l-am inteles pe deplin.

"ma saturasem". am recitit fraza aceea de 13 ori, ca sa ma asigur ca e acolo, ca sa o memorez in carne.

m-a intristat.

am oftat si mi-am aprins o tigara. poate ca asa ar trebui sa fac si eu. sa ma satur de tristete, doar sunt fericita acum, nu?

"asadar... sunt aici"

da, sunt aici. dar mi-as dori sa nu fiu. mi-as dori sa fiu intr-un alt loc, departe de viata asta. undeva unde pot gandi fara sa-mi pot auzi gandurile tipand printre ecouri.

sunt aici...

mereu voi fi aici.

stii si tu, nu?

"acum trebuie sa plec"

plecasem de suficient timp dintr-o poveste, calcand in picioare eternitatea promisa intre sufletele pereche. mi-am permis sa-mi bat joc de teoria noastra intr-un scop caritabil pentru sufletul meu bolnav.

mi s-a cerut a promite, ca nu voi iubi vreodata o alta rasuflare. si-am promis. si sunt sigura c-am mai promis, in alte vremuri, dar azi... azi sunt si eu grabita. ma mangaie trecutul pe obrazul stang si sfarsitul pe cel drept. iar eu, eu vreau sa traiesc putinul prezent, iubind.

vreau sa iubesc, intelegi?

vreau sa iubesc.

m-am saturat sa te iubesc doar pe tine. te-am iubit mereu, fara sa mi-o ceri, neconditionat... iar tu, tie, tu, eu, naiva de mine, eu... tie ti-a pasat suficient de mult, incat sa-ti pastrezi toata dragostea fata de mine, inchisa in tine.

si-a durut...

acum, nu mai doare.

"cu bine, candva, o cafea si noi."

m-am trezit facand bagaje.

voiam sa plec cu cea mai mare disperare care am simtit-o in viata mea.

plangeam.

voi fi acolo sarutandu-l, iubindu-l, implorandu-l din priviri sa-mi zambeasca.

voi fi acolo, tremurand de frig, incalzindu-ma la caldura privirii sale.

voi fi acolo batandu-mi joc de teoriile mele cretine, devenind o femeie, oprind sfidarea intregii lumi.

voi fi acolo, cedandu-i tot ce-a mai ramas uman din mine.

un regret intr-o alta lume

tu esti cel care poate opri ce-a inceput prin sfarsitul tau.

am muscat perna si mi-am innecat plansul. am ramas sufocata cu fata in perna. simteam cum perna devine rece si umeda. speram sa fie doar un vis, sincer. m-am ridicat in genunchi.

eram tot in camera mea.

-opreste totul. te rog. opreste toata durerea asta, pentru ca eu n-o mai pot duce. fa-ma sa uit.

am inchis ochii si m-am trantit inapoi, intre perne.

am deschis ochii.

soare, cald.

-hei! ai adormit, zano.

-cum?

recunosteam vocea, recunosteam si locul.

-cum? cum am ajuns aici?

-hai termina. erai terminata aseara. ai dormit la mine in cort si tipai ca e rulota ta. erai tare dusa. ce-ai bagat?

-nu inteleg. sunt curata. nu mai iau nimic de mult timp.

-sigur ca da. mie mi se parea ca esti pe acid, keta, saaaaaaau?

-poftim?

-hai. spune-mi. stii ca nu te voi judeca. niciodata nu te-am judecat. nu te-am judecat nici pentru ca ai plans atata.

-eu nu mai inteleg nimic. tu trebuia sa fii mort.

-da. asta imi repetai intr-una si aseara. nu sunt mort. sunt aici.

ma uitam in ochii lui caprui si nu mai intelegeam nimic.

-haide, imi spui?

-ce sa-ti spun? ai murit acu doi ani, te-am sunat de la un concert si ti-am spus ca vin in vama, apoi m-a sunat mada sa-mi spuna ca ti-au gasit cadavrul.

-da. buna gluma, nu?

-nu chiar. i-am zis ca e cea mai proasta gluma posibila.

-de ce?

-pentru ca te iubeam.

-tu si multe altele.

-da. stiu si asta. dar nu ma deranjeaza. nu-ti pot porunci sa ma iubesti, doar pentru ca te iubesc eu.

-asa. spune-mi ce-ai facut in astia "doi ani de cand sunt mort".

ridicase degetele in aer, zambind.

-am... am terminat liceul. am mers la faculta in strainatate si am realizat ca nu-ti mai simt prezenta. a fost deprimant. m-am imbolnavit urat apoi trebuia sa iau calmante sa pot face fata vietii si somnifere ca sa pot adormi.

-glumesti, nu?

expresia fetei lui devenise serioasa.

-da.

am ridicat petu' de bere si-am baut.

-ai o tigara?

-doar pe ale tale.

-oh perfect. mai am tigari? chiar mi-ar prinde bine un lucky.

-tu fumezi lucky?

-erm...da?

-ca ai ceva tigari mentolate.

-poftim?

-uite.

scoase din buzunarul pantalonilor sai gri, un pachet de LM menthol.

-mai ai 6 tigari. am fumat si eu una, aseara. sper ca nu te superi.

-nu-i nimic.

ne-am ridicat din fata cortului si-am mers sa stam pe bancile de la masa.

andrei trecuse pe langa mine.

-salut!

-uhm...hey.

nu prea inteleg de ce se uita la mine ca la o straina. doar eram prieteni de cel putin 2 ani.

-il stii pe pusti?

-da. de vreo 2 ani. nu stiu de ce se uita asa la mine.

-ciudat.

m-am ridicat si m-am dus dupa andrei. se urca intr-un hamac, nu departe de noi. era si razvan pe acolo, aburea o tipa.

-tipic tie, razvane. salut! ce mai faci?

-uhm. salut. te rog spune-mi ca nu te-am combinat si dupaia am plecat cu alta.

-haha. nu nu. e ok. nu prinzi tu asa usor la mine.

-andrei, care-i faza? am facut ceva aseara? esti suparat pe mine?

-uhm, roscato, nu te cunosc. adica te-am vazut pe aici, dar nu te cunosc. n-am facut cunostinta si sincer nu stiu de unde ma cunosti tu.

m-am intors spre razvan.

-nici cu mine n-ai facut cunostinta.

m-am intors la EL. i-am prins tristetea din ochi. isi muta privirea in pamant.

m-am dus la oglinda.

-flash de 8 albastru, un pierce, roscata, tricou korn. ce se intampla?

-stii, si mortii viseaza...

m-am asezat langa el.

-nu inteleg... iar visez?

-da. doar ca m-ai strigat atat de tare aseara, incat imi era imposibil sa nu-ti raspund. te-am privit muscand din perna. te-am vazut tipand cand ai realizat ca sunt mort. te-am auzit de fiecare data cand m-ai strigat. am fost langa tine cand fugeai spre tipul care semana cu mine, strigandu-l pe numele meu. am fost langa tine cand voiai sa te sinucizi si-am facut tot posibilul sa vina cineva dupa tine exact inainte de punctul culminant. tu nu-mi faci viata mai usoara, chiar daca sunt mort. nu inteleg de ce te-ai atasat atat de mult de mine. partea nasoala e ca te pot vedea doar cand...

in timp ce-mi vorbea, andrei, razvan, cortul lui, totul disparea. imi ridicam parul blond de pe palton. ma jucam cu bocancii in apa de sub banca noastra. ploua.

-asta e realitatea ta. nu-ti mai face rau. nu ma mai lasa sa-ti fac rau, gandindu-te la mine.

-stiam ca visez. stiam. stiam ca tu esti mort, iar visul asta e o alta dezamagire. stiu ca ma voi trezi si voi plange. stiu ca ma voi trezi si voi simti ca am uitat tot. stiu ca imi suna alarma si ca trebuie sa merg la scoala. dar nu ma voi trezi. nu voi merge la scoala. nu voi iesi in ploaie ca sa-mi camuflez lacrimile. nu te voi uita pentru ca-mi ceri asta. nu voi adormi zambind, din moment ce stiu ca totul e o realitate oribila. nu. chiar nu.

-tu ai impresia ca viata e roz?

-nu. eu am impresia ca mor de fiecare data cand ma trezesc.

-imi pare rau ca m-am bagat intr-un vis pamantesc. dar era singura mea cale de a-ti vorbi.

-nu. taci. imi spui ce vrea subconstinetul meu sa auda. eu pot sa-ti vorbesc, pentru ca tot eu aud. tot mie imi vorbesc. tu esti doar o amintire vie in mine, tu inca traiesti aici, in sufletul meu, in mintea mea. totul se agata de tine involuntar. refuz sa-ti dau drumul. sunt constienta de asta. sincer. sunt. si mai stiu ca incerc sa zambesc cand ma gandesc la tine, dar mi-e mai usor sa plang.

-zano, ascula-ma: eu plec. chiar voi pleca. nu-ti voi mai aparea in vise, nu-ti voi mai raspunde chemarilor tale. vorbesc serios.

-nu. ai sa te intorci cand imi doresc sa te intorci. si vei aparea pentru o fractiune de secunda, ca sa ma faci sa zambesc din inima. pentru ca tu m-ai invatat sa transform tot ce-i urat din mine, in arta. tu m-ai invatat sa scriu si tu mi-ai dat puterea de a infrunta viata. tu crezi ca la 16 ani nu pricepeam nimic?

m-am intors spre el. se uita la mine, trist.

-ma intristezi, zano.

-imi pare rau.

m-am ridicat de pe banca.

-uite, o sa modelez visul, inapoi la vama. ramai acolo si asteapta-ma. ok?

-nu. eu modelez visul acesta. e al meu, nu al tau. tu te vei trezi acum.

m-am trezit in camera mea, din cauza caldurii. am deschis geamul.

ploua.

-ce vis ciudat.

am coborat in bucatarie.

am calcat intr-o scoica. m-am taiat. am tipat.

gafaiam si ma chinuiam sa respir. eram toata transpirata, ascunsa sub plapuma, intre perne.

ceva lipsea.

m-am uitat in camera.

totul era intr-o dezordine perfecta. nu lipsea nimic.

am deschis calcu. aveam un mail nou, de la un necunoscut.

"el [din vis] regreta ca a avut un vis pamantesc"

plumb si nisip

era rece, iar in jurul meu era doar ceata...

eram pierduta. din nou.

auzeam aceleasi versuri, inca o data.

mi-am deschis ochii. perna alba era iar patata de sange. mi-am dus instinctiv mainile la nas. mi-am privit palmele. erau patate de sange. m-am sters si-am ramas pe spate. am simtit cum mi se umple creierul cu plumb.

am tras aer in piept si-am oftat. am inchis ochii, la loc.

-a reinceput... mult mai devreme.

simteam valul de caldura curgandu-mi pe obraz, alunecand usor printre cercei, intrandu-mi la loc, in corp, prin urechi...

am inceput sa plang fara motiv. lacrimile alea erau singura scapare din iadul in care ma trezeam in ultima perioada. vise cu oameni pe care ii iubeam, murind... acei oameni plecand din viata mea... un singur om plecand la nesfarsit, in fiecare seara.

stiu ca-l intrebasem intr-un vis, daca nu s-a saturat sa moara, dar nu mi-a raspuns. a murit. din nou... iar eu il priveam neputincioasa, paralizata pe asfaltul rece, intr-o balta de sange si o pojghita subtire de gheata.

murea mereu... muream si eu cu el... in fiecare seara.

si stiu... stiu ca n-am sa pot sa-l salvez, niciodata.

niciodata.

va muri mereu... iar eu...

eu...

eu, nu-i sunt de folos.

am deschis ochii si-am privit tavanul slab luminat. continuam sa oftez. am incercat sa ma ridic din pat, dar plumbul imi invadase tot corpul. nu puteam sa ma misc, nici sa vorbesc.

nu mai puteam sa respir.

m-am sufocat printre lacrimi si sange, si-am inchis la loc, pleoapele acoperite de plumb.

stateam in mijlocul unei oaze de lumina. priveam copii fericiti, cupluri.

am auzit valuri in spatele meu si m-am intors. am privit rasaritul si m-am simtit fericita pentru un moment. apoi, goliciunea imi invadase trupul, din nou. cerul se intuneca, prevestind o furtuna pe mare. pescarii veneau la mal, aducand trupuri goale, fara suflet. le aruncau pe mal, iar oamenii mergeau in recunoastere. copiii plangeau.

deasupra unui trup, zbura greu, un fluture galben. m-am apropiat de trup. fluturele mi s-a asezat pe umarul gol. nu indrazneam sa intorc trupul. clipeam repede, pentru ca, un nou val de lacrimi avea sa-mi sape santuri pe obraji. i-am luat mana intr-a mea. primele lacrimi imi ardeau deja fata.

iar am ajuns prea tarziu...

picuri de sange curgeau pe mainile noastre. am dus mana stanga la nas, ca sa ma sterg, sa nu-i mai patez pielea palida. ciudat a fost ca nu aveam nimic pe maini. mi-am sters fata. nu aveam sange pe ea, deloc. am privit in sus, spre cer. era rosu, ca cerul lunii februarie.

ningea.

am ridicat o patura de nisip si i-am luat trupu-n brate. ne-am invelit in firicele de scoici si sticla. lacrimile incetasera sa cada.

capul sau, se odihnea la pieptul meu. i-am privit fata... ochii lui caprui, imi fixau privirea. avea un zambet sters.

pieptu-mi era ud si cald. nu era din cauza apei, nici a ninsorii... o gaura statea in locul inimii. din ea curgea nisip rosu.

i-am incolacit bratele in jurul meu si mi-am ascuns fata in parul lui.

voiam sa plang, dar nu puteam. durerea din piept ma seca... il pierdusem din nou.

ceata se aseza in jurul nostru.

-acum, ai sa dispari, nu?

i-am inchis pleapele si i-am sarutat fruntea, cum obisnuia sa-mi faca el.

am privit cum ceata mi-l ia din brate si-am lasat-o.

mi-am strans genunchii la piept si-am ramas goala sub patura de nisip devenind una si aceeasi...

fluturele galben devenise nisip, pe umarul meu.

cele 24 de ore au luat sfarsit.

tu dormi

sub pleoapele grele-ti inchizi capruiul deschis
iar limba sub buze o ascunzi
orbind in nestire, tacand pe vecie,
sub apa sarata
dispari.

degetele lungi si subtiri,
le-ascunzi in parul incurcat,
iar alge si valuri te-arunca
in plasa de nisip.

si inca o data
as vrea sa-ti mai spun,
as vrea sa-mi zambesti
as vrea sa respiri,
as vrea sa nu-mi mai lipsesti
niciodata.

in bratele tale
sa m-ascund, ca un copil ce eram
iar tu sa-mi zambesti ca un adolescent
ce traia.

tu dormi
sub
plapuma de tarana.

take my heart out and throw it away

mi-e dor de tudor.
in ultima vreme m-am gandit atat de des la el, incat am cam sters tot ce aveam in suflet si tinea de bine.
as vrea sa nu se fi intamplat ce-a fost anu trecut.
as vrea... dar cer prea mult, nu?
cer prea mult...
de fiecare data cand sunt okay, ma gandesc ca a trecut si e intr-un loc mai bun, si nu se chinuie. apoi il visez, sau ma lovesc de ceva, cineva care imi aduce aminte de el.
in ultimile trei saptamni mi-a venit sa-mi scot inima afara.
nu mai suport. am intrat iar in depresie si am impresia ca nici n-am iesit din ea cu adevarat... vreodata.

citeste asta, si vei vedea ca rogue a fost singura care a inteles tot ce-am simtit pt tudor. si tot ce simt dupa...plecarea lui.
http://restul-e-durere.blogspot.com/2010/09/tu-si-el.html

cadere libera.

caderea e libera.
dar doar caderea e libera... eu nu.

alee.
cercei.
bratari.
festival.
tu.
conversatie.
zambet.
dimineata.
zambete.
tigari mentolate.
invitatie.
refuz.
munca.
lantisoare.
rugaminte.
seara.
tu nu.
droguri.
alcool.
dans.
frig.
rasarit.
somn.
dimineata din nou.
tu.
timiditate.
conversatie.
eu plec.
alte droguri.
ma intorc.
tu.
zambet.
invitatie.
bere.
cinste.
asteptare.
nisip.
apa sarata.
dreaduri.
croseta.
sarut.
ras.
promisiuni.
nisip.
bere.
tigari mentolate.
aparat foto.
baterii moarte.
injuraturi.
rasete.
un ultim sarut.
eu plec...
tu ramai.
ma intorc.
imbratisare.
"mi-esti draga, ardeleanco."
ma intorc si fug.
autobus.
plans.
speranta.
intuitie.
paranoia.
am plecat.
tu ai ramas.
pentru totdeauna.
eu m-am intors.
ai uitat de promisiuni.
apa, marea, nisipul.
adio.

o alta scrisoare catre necunoscut

stii, unii oameni mi-au zis ca sunt slaba, pentru ca inca plang... dar altii mi-au zis ca sunt puternica si nu isi dau seama cum am trecut peste. le zambesc si le zic adevarul: nu am trecut peste moartea ta. chiar n-am facut-o si nu pot.
nu sunt o persoana care plange des, dar moartea ta a stors mult prea multe lacrimi. am incercat sa nu mai plang, dar uneori pur si simplu simt un gol mic in mine, care devine urias si apoi urca spre ochi si impinge lacrimile afara.
ieri a fost ziua ta si eu sunt o fraiera.
anul trecut mi-am adus aminte dupa doua zile ca fusese ziua ta, si am zis ca ne vedem la peninsula.
dar n-am facut-o. se apropie ziua in care ti-am auzit ultima data vocea, ziua in care am vorbit ultima data facand un mic plan pentru intalnirea noastra: eu fac cinste cu un pet de timisoreana si tu cu niste povesti filozofice sau coplaresti...


"[...]
-cand vii in vama?
-pe 12 sau pe 18.
-no bine. stii unde ma gasesti.
-aha.
-te pup zano.
-si eu!"


ultimile vorbe schimbate...
uneori am impresia ca nici n-ai existat in viata mea, ca totul a fost un vis si tu esti doar un alt personaj al imaginatiei mele. ma trezesc si ma bucur ca totul e ok, adorm la loc si ma trezesc cu golul din mine, cu senzatia aia gen "ba, am pierdut ceva... l-am pierdut".
si stiu ca visu nu exista, toul e realitate...
uneori stau si zambesc gandindu-ma la vara aia, la alea 5 zile, la alea nici 2 ore de vorbit la telefon, sunt fericita. sunt fericita ca te-am cunoscut.
sunt fericita pt fiecare lacrima care am varsat-o pentru ca tu chiar ai insemnat ceva pentru mine. ma bucur ca [si da, sunt sigura de asta] ai ajuns intr-un loc mai bun.
am sa te rog sa ma astepti... o sa ne reintalnim candva.

ah si... multumesc pentru tot. stii tu la ce ma refer.

candva in vama

mirosuri... amintiri placute, poate prea placute, pentru a fi reamintite.
doare. desi imi accept trecutul, ma doare.

mi-am luat pisica in brate, si mi-am pus buzele pe capul ei. asa adoarme. mirosea a... a vara.

nu stiu de ce, mirosea ca acu un an, cand eram fericita. cand toata lumea era fericita, cand toti isi faceau bagajele sa plece in vama, sa uite de stresul orasului, presiunile familiei, si problema "vine bacu/ sesiunia". toate trec.
toti vroiam atat de tare incat durea, ca trenul sa ajunga odata in mangalia, sa punem piciorul jos, sa fugim cu ditamai gheozdanele/valizele spre ultimul bus spre vama veche. fugeam si radeam. ne opream la chioscu de langa sa ne luam tigari, suc sau apa. eu imi luam LM menthol, vreo 4 pachete sa-mi ajunga. stiam ca voi imparti, doar oamenii fac cheta. nu ma deranja, stiam ca favoarea urma sa mi se intoarca candva.
noi fetele, care eram in statie posteam repede o tigara, ne urcasem bagajele in bus, si ne gandeam daca mai prindem vreun loc. dar tipul ala dragut si blond [cu prietena, din pacate], ne-a tinut un loc. ne-am ingramadit toate trei pe doua locuri si-am ras de numa. nu stiu cum ajunsesem sa vorbim despre mere. apoi tipu ne-a intrebat daca mergem pentru festival. eu eram singura care vroia sa mearga, dar urma sa pierd totul. n-aveam cum sa stiu.
drumul a luat sfarsit. am ajuns in ultima statie a busului. am coborat si ma uitam stupid la alex si la liv. alex era atat de bronzata, si-si mai facuse un pierce. arata atat de bine incat imi venea sa sar pe ea. [orientarile mele o iau razna uneori. trist, nu-i asa?]
am pasit pe aleea mult asteptata, si-am strigat "SUNT ACASA!". nimanui nu-i pasa ce faceam, doar cateva persoane mi-au intors niste zambete copilaresti. eram atat de fericita.
am mers, ne-am cazat in cabanuta prietenilor nostrii, si-am fugit pe plaja.
refuzam sa intru in apa, dintr-un motiv oarecum pueril. am o fobie de ace, acuta chiar. si mi-era frica sa nu calc intr-unu. desi, nu era niciunu. si nu-mi plac scoicile. imi intra in talpa, si dintr-un nu stiu care motiv pielea talpii mele se sparge foarte usor. sunt plina de cicatrici in talpa. in fine, alex reusise sa ma bage in apa, si era apusul. muream de frig.
am mers, m-am schimbat de hainele ude, si am inceput sa pierdem vremea pana la concertul care vroiam sa-l prind. eh, am ajuns dupa. dar a fost okay. am sunat-o pe adriana si plangeam ca o proasta, ca-l pierdusem, iar ea m-a linistit promitandu-mi ca la urmatorul concert va veni si ea, si alex si toata gasca noastra, si vom avea locuri in primul rand. nu e chiar asa mare problema, la urma urmei, apocalyptica aveau sa se intoarca in romania, nu?
am mers la stuf, pentru ca nu aveam chef de shrooms, shire sau expirat. a fost frumos la stuf. toata noaptea cu alex. baieti peste baieti incercand sa ne agate cu beri, si alte replici ieftine gen "ai o tigara?-nu-vrei una?".
oricum, am stat pana la rasarit, l-am privit impreuna si-am fugit in cabanuta. muream de frig. pe patutul nostru de doua persoane [mai exact o persoana jumate] dormeau andrada, alexa, liv, lari, si maria. eu si alex am inceput sa radem si sa tragem de ei ca sa incapem si noi. alex s-a pus la picioare, si fiindca andrada si alexa dormea pe locul ala de "o persoana intreaga", iar eu m-am ingramadit in alex. intr-un final s-au trezit si-au mers la plaja, iar eu n-am putut sa dorm deloc. nu ma deranja, oricum erau 72 de ore de cand nu dormisem. ce putea fi mai rau?
in urma cu un an devenisem vegetariana, asa ca eu stateam mai rau cu mancarea. nu vroiam sa mai mananc chipsuri si saratele. ma scarbisem de ele, asa ca am mers la rulota de langa shire si ne-am luat cartofi prajiti si clatite cu caramel. a fost cea mai buna masa din viata mea, chiar daca andrada mi-a umplut clatita cu sare.
lari parea foarte interesata de mine, si sincer nu mai aveam nevoie de inca un prieten. dar din nu stiu ce motiv, mi-era draga. avea ceva ascuns in ea ce ma implora sa ma imprietenesc cu ea. intr-adevar, ea era ca mine. cu un trecut tot atat de futut ca al meu, cu rani prea adanci pentru a fi vindecate... si totusi le-am vindecat impreuna. o iubeam pe micuta aia. si inca o iubesc.
ne plimbam pe la tarabe, ca sa le luam cadouri prietenilor de acasa, cand dorinta mea de a nu ma indragosti de nimeni, se sfaramase.
nu-l observasem pana atunci. era chiar langa mine si nu-l vazusem. m-a prins de mana si-am inlemnit. cand i-am vazut fata mi-a scapat un ranjet cretin si banuiesc ca m-am inrosit. un gand idiot imi trecuse prin cap "nu sunt machiata". da sincer nu-mi pasa, cui ii pasa daca moaca mea avea alte culori decat cele naturale?aha, exact, nimanui.
cinci zile de "ma duc eu dupa tigari", "ma duc sa scot bani de pe card", "ma duc sa ma plimb. sunt pe alee. pe la tarabe" si lari se prinse de faza, de fapt cam toti o facuse.
"neata" si plecam. furam cate un zambet, mai un tars cu ochiul si eram pe spate. jalnic. patetic din partea mea. dar era frumos. eram ca o fata mare, rusinoasa si timida.
ei bine, n-am plecat acasa fara sa-l sarut.
am mers pe plaja si-am baut o bere, am fumat din tigarile mele mantolate si-am povestit tot felu de tampenii. am intrat in apa, si-am tras ultima baie in vama. ei bine, acolo s-a intamplat minunea. ne-am sarutat. a fost perfect!
am plecat spre statie plangand. nu vroiam sa-l las acolo, de fapt nu era vorba de lasat in urma, ci pur si simplu nu vroiam sa plec. nu stiu de ce, aveam impresia ca nu-l voi revedea niciodata, dar mi-am alungat repede gandu ala din cap si mi-am vazut de drum.
am ajuns exact in momentul in care busu se pregatea sa plece, iar prietenii mei strigau sa vin odata, altfel mai raman o zi acolo. nu-mi dispalcea deloc ideea. dar drumul spre casa era lung, si nu vroiam sa-mi petrec singura 16 ore in tren fara baterie la player sau telefon.
am fugit. am prins busu. si m-am asezat langa alexa si andrada. liv era spart de somn si s-a intins pe mine. am dormit ca doi prunci [si-am sforait ca porcii] pana acasa.

m-am trezit in camera mea, din cauza pisicii. mieuna. vroia sa iasa din camera. ii era foame, si probabil vroia sa-si faca toaleta. i-am deschis usa, si-am cazut inapoi pe pat. am visat cu ochii deschisi la singura vara perfecta din viata mea si-am zambit.
am adormit la loc, plangand.

mi-e dor de tine.

rosu stins

impingema-n pamant,
in negrul furios.
in valul rece, fioros,
omoara-ma.

arunca-ma-n albul pufos,
atarna-ma de-un nor.
zambeste cerului frumos,
apare rasaritul.

din negru
in rosu,
neiertator,
in alb.
omoara-ma.

atarna-mi visul in abis,
ingheata-mi trupul meu nestins,
arunca-ma-n rosu aprins,
omoara-ma.

arunca-ma peste un val,
ascunde-ma in larg,
nu fug de tine, esti in alb,
eu intr-un rosu stins...

impinge-ma,
arunca-ma,
ingheata-ma,
ascunde-ma,
omoara-ma...
acum.

scrisoare catre necunoscut

stau si-ti recitesc scrierile, de cand ti-am gasit coltul tau virtual.
nu inteleg de ce, dar ma regasesc putin in ele...
stiu cum e sa pierzi acea copilarie scurta, stiu cum e sa nu poti trai fara prietena pe care o iubesti cel mai mult, sa fi in pat cu procust, dar mai ales stiu cum e sa-ti fie frica de tine insuti...

am incetat acu doua zile sa te recitesc... n-am mai putut. imi pare rau, dar imi este prea dor de tine.
azi am facut prostia sa iti recitesc o scriere, parca n-am mai citit-o... am simtit-o pana in maduva oaselor, a durut, si-am zambit. mi-a amortit tot corpul si acum ma doare. cuvintele tale mi-au inghetat sangele-n vene. nu mai circula. mi-e frig.
am flashuri cum ca te-as fi putut salva... sunt prea multe si dor prea tare.
de ce n-am fost acolo?
de ce naiba n-am plecat de acasa asa cum mi-am propus? trebuia sa fug de acasa, sa vin acolo... tu erai acasa pentru mine, tu erai vama veche...
dar esti vama veche. mi te-a luat. de fapt, ni te-a luat...
stiu ca ai fost cu mine pe plaja, in spirit cel putin. stiu ca ai fumat tigarile alea cu mine, si-ai savurat petu' ala de bere. stiu. te-am simtit. nu sunt nebuna, nu? erai acolo... imi pare rau daca te-am intristat a doua noapte... dar te-as fi urmarit in apa.

stii, inca te visez, si lantul ala de la tine, inca poarta mirosul tau. il am intr-o cutie de lemn,veche de vreo 15 ani. mi-a dat-o mama. e a mea acum.
of, mi-ar fi placut sa-mi vezi extensiile. sunt mandra de ele. aratau ca dreadurile tale, si stiam ca o sa-ti placa... peste doua saptamani imi fac si eu din parul meu natural.. o sa ma omoare ai mei, sunt sigura, dar nu ma intereseaza.
ah si uitasem sa-ti spun ultima data, cand vorbeam la telefon, am pisica. stiu ca si tu aveai una. si inca ma uit la scooby doo... si sunt tot la arte, si vreau sa merg si eu la actorie.
m-am apucat de scris, dupa cum vezi. nu stiu daca mi-ai citit vreo lucrare, dar... eh, nu conteaza.

stii, anul asta am urat vama din prima clipa in care am pus piciorul pe aleea aia imputita. era atat de urata, atat de altfel, atat de goala.
eu n-am fost suficient de goala, ca sa ma pierd in peisaj.

sper sa ne revedem curand. ai grija de mama ta, ii este prea dor de tine.

tudor

da, uite ca postez pe toate conturile poza ta, dar nu pentru ca ai murit, ci pentru ca mi-e dor de tine. cum mi-a fost tot anul acesta.
deabea asteptam sa ajung in vama sa ne revedem. miercuri trebuia sa fiu acolo, sa ne intalnim si sa bem o bere. trebuia sa fac o baie cu tine, prima baie din anu asta in vama, pentru ca ultima a fost tot cu tine.

sa stii ca multora ne e dor de tine, si ne-am dori sa nu fi fost tu cadavrul gasit azidimineata. nu mi-ar fi pasat cine ar fi fost, dar nu tu.

am fost foarte socata, cand m-a anuntat mada, astazi, ca ai murit. am crezut ca e o gluma, si inca una extraordinar de proasta, dar nu. a fost adevarul. n-ai vrea sa stii ce e in sufletul ei. te-ar durea prea tare. dar de fapt pe toti ne doare c-ai plecat.

am sunat-o pe mokio ca sa stiu sigur,sperand ca nu erai tu, dar n-a fost sa fie.

"-azidimineata s-a gasit un cadavru?
-da. era ...era tudor. scuza-ma ca nu ti-am zis. n-am vrut sa te ingrijorezi. imi pare rau.
-nu-i nimic. ne vedem miercuri."

da mokio, ne vedem miercuri, dar trebuia sa am vad cu tudor intai.

sper ca ai ajuns intr-un loc mai bun.

l-ati fi gasit aici: http://tudordombicatalin.blogspot.com