Se afișează postările cu eticheta nu neaparat fictiune. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta nu neaparat fictiune. Afișați toate postările

joi, 15 martie 2012

gara, metroul, mainile, martie.

"astazi am plecat. e un an de cand te-am lasat in gara aceea blestemata. e un an de cand te vad prin geamul sters al trenului. un an de cand ai alergat dupa tren pentru a ma saruta inca odata. un an de cand m-ai privit in ochi si m-ai alintat.
e un an, dragul meu..."


am recitit fragmentul acesta de cel putin 10 ori. la un moment dat, chiar te vedeam stand in fata mea, pe peron, privindu-ma.
m-am gandit la prima clipa in care te-am vazut, la fericirea care m-a lovit de nicaieri.
coborasem din tren cu ionut si ma gandeam c-ar trebui sa-ti trimit un mesaj, c-am ajuns. mi-am scos telefonul si m-am pus pe scris, apoi pe sters, pe scris si tot asa, pana m-am oprit pentru a arunca o privire in fata. lumea se impingea, trenurile fluierau si era destul de frig in gara de nord.
aveai o geanta sport la picioare si ma priveai zambind. ti-ai intins bratele spre mine iar eu am fugit ca un copil prost spre tine, uitand de ele mesaje.
m-ai strans in brate, apoi m-ai luat de mana si nu mi-ai mai dat drumul.

stii, chiar imi aduc aminte fiecare detaliu, mai putin numele locurilor...
gara, metroul, rudele tale, plimbarea prin mall, faza cu bluetooth-ul [o mai fac si eu din cand in cand], sarutul, furisatul in internat,cadoul, gelul tau de dus uitat in baia comuna [imi pare raaaaaau pentru asta], periutele noastre de dinti identice, colegul tau de camera enervant [care avea ceva cu ungurii], plimbarea in drum spre statie, mirosul primaverii, salata oribila de la kfc, plimbarea prin herastrau, veveritele, bagajul, gara, sarut si atat.
dar ceea ce-mi va ramane mereu tatuat pe creier va fi mirosul primaverii, zambetul tau cand ma asteptai in gara, pe tine fredonand "leben...i feel you" de la schiller si ultimul sarut. da, atunci cand ai alergat dupa tren si m-ai sarutat inainte de a se inchide usa.
apoi reintalnirea la doi ani si noua luni. atunci cand intelesesem ce s-a intamplat cu noi, cu tine, cu mine, cu nerostitele, cu deja-vu-ul continuu. gara, metroul, mainile.
cu vina mea, cu grija ta, cu nevoile noastre ce nu mai erau comune.
surprinderea, fericirea, plansul, sentimentele aruncate mult prea departe pentru a mai fi intelese. cu adio-ul sec, de care nu stiam.
cu o alta reintalnire in care am inteles ca totul a luat sfarsit.

sunt patru ani de atunci.
iti multumesc pentru tot ce m-ai invatat sa iubesc.

noi nu avem nevoie de cuvinte pentru a stii ceea ce simtim. niciodata n-am avut cu adevarat nevoie...

vineri, 2 martie 2012

nevoi speciale

m-am pierdut in ganduri atat de albastre, transformandu-mi inima-n scrumiera.



-indiferent din ce pozitie privesti situatia, tu tot ai de pierdut.
priveam tuburile de ketchup de pe masa. numarasem deja 6 miezuri langa mana lui si 3 langa a mea. pe fundal auzeam o piesa de la adele.
mi-am ridicat privirea spre el si m-a pufnit rasul.
-piesa asta e perfecta pentru ce se intampla acum. e asa... o drama.
apoi am realizat ca eu chiar aveam de pierdut, cand in sfarsit luasem o decizie asupra careia nu mai aveam niciun drept.
-decizia nu-mi mai apartine, nu-i asa?
-nu stiu. e treaba voastra.
-spune-mi.
-nu. e treaba voastra.
-am sa merg pana la el.
-acum?
-da.
-e ora 2 noaptea, esti nebuna?
i-am zambit.
-nu raspunde. a fost o intrebare retorica. chiar ai sa mergi?
-da. stii, maine poate fi prea tarziu... sau altcineva.
-stai, tu... tu ce vrei?
-tu ce zici?
-nu vreau sa...
-mda. asa e. oricum, voi respecta orice decizie va lua.
-okay. gata. suna-l si spune-i ca mergi.
-nu.
-ce nu? nu mai mergi?
-ba da, dar nu-l sun.
m-am ridicat de la masa atat de sigura pe mine. mi-am privit reflexia in geamul din spatele lui si mi-am dat seama ca toata speranta mea, era la fel de stearsa ca si eu, cea dinaintea mea.
-uite... am plecat.
-succes.
am intins mana spre cea stearsa si-am apucat manerul rece. apoi m-am uitat pe mine, acolo, in geamul unui fast food si-am luat-o incet spre locuinta lui, situata in celalalt capat al orasului.
mi-am aprins o tigara si-am inhalat fumul alaturi de aerul rece si umed al angliei. m-am oprit si m-am intors in spate, privind spre parcul in care ne-am decis sa ne intalnim in mijlocul noptii.
era frig, el mirosea a whiskey si se scuza pentru asta. eu rulam niste tigari, tremurand de frig, incercand sa-l conving ca nu mi-e frig.
m-am intors inapoi la drum, zambind.
-imi aduc aminte de acele cateva ore, dinainte de scoala. noaptea noastra placebo...
mi-as fi dorit sa stiu dinainte...
ma gandeam cum ii voi spune, fara sa fiu o ipocrita ca si ultima data, ca am nevoie de el. el nu va intelege ca eu m-am schimbat complet intr-o saptamana, intr-o singura seara. viata mea luase o intorsatura atat de neasteptata, incat el si ei doi pareau a fi singurii oameni capabili sa inteleaga.
-nu mi-e frica de cine am fost, ci de cine sunt acum, daca n-ai fi tu. ideea e ca oricum, nu-mi vad prezentul fara voi trei, dar tu, tu trebuie sa stii.
am realizat ca imi vorbeam mie, cu barbia ascunsa-n esarfa de la gat. mi-am ridicat ochii din pamant si-am privit orasul gol. apoi m-am pierdut in peisajul trist.
nu stiu cand am ajuns in fata usii sale si nici cum. drumul dintre casele noastre dura mai multe ganduri rele si prea putine bune.
mi-era frig.
ascultam placebo.
si el era aici.
am ramas acolo cateva clipe, pana mi-am facut curaj sa bat in geamul sau, de langa intrare.

-credeam ca n-ai sa mai vii.

vineri, 28 octombrie 2011

despre ieri.

mi-ar fi placut ca fiecare dintre voi, sa fi trait macar o data ce-am trait eu ieri.
a trecut mult, mult, muuuuuult timp de cand o persoana m-a fascinat in toate modurile posibile.
de fapt ca sa fiu sincera, am fost fascinata doar de doua persoane, dintre care una nu mai e intre noi, iar celalta persoana, ei bine... nici el, nici eu, nici noi nu mai stim.

am realizat ca am alergat mereu dupa rebeli, dupa nebuni, non-conformisti dusi cu pluta. astia-s oamenii care imi plac. is oamenii printre care eu, una, nu ma simt doar o fiinta in lumea asta, ci ma simt ca o parte dintr-un intreg.
ca s-o zic si mai subtil, hai sa zicem ca mi-am cumparat mereu carti care au avut o coperta impresionanta, iar cuprinsul cartii a fost mereu un rahat mare, care m-a lasat total dezamagita, cu inima franta. si m-am hranit cu rahatu ala, multe luni, pentru ca m-a ajutat sa creez propia-mi arta.
ieri am deschis o carte, care n-o aveam de mult timp, poate doar de aproximativ cateva saptamani. evident n-am deschis-o pentru ca mi s-a spus ca nu-i de mine. dar coperta aia parea asa de interesanta, incat nu m-am abtinut. asa ca de fiecare data cand vedeam cartea, voiam s-o deschid unde apuc si sa citesc cate o fraza, sau chiar o pagina, dar ieri, am luat cartea si-am citit atat de multe pagini, incat imi venea sa plang de fericire, sa tip "IS FERICITA-N PULA MEA! DA BA! IS FERICITA!"
m-a lasat fara cuvinte la propiu, si nu doar o data. si simteam cum totul se sugruma acolo in mine, si tipatul ala de fericire are sa explodeze, iar eu taceam. si a ajuns la o asa intensitate incat ma durea efectiv, pieptu.
am inchis cartea, am privit-o. am baut o gura de cola si m-am asezat jos. am redeschis-o pentru ca nu puteam sta departe de ea, si m-amdecis s-o recitesc, sau mai bine zis, sa incep de la inceput. din nefericire am rupt prima pagina. m-am simtit oribil de stupid, de cacat, ba chiar am inceput sa ma smiorcai.
si din nou, am tacut. am stat si-am citit in liniste, simtind cum toata fericirea aia se ineaca in rusine.
dar am continuat sa o citesc cu o pofta imposibil de stapanit. si nu regret ca am cartea asta. deloc.
adica, cat de des voi gasi o carte cu coperta perfecta, cu continutul perfect, in care nu-i vorba de minciuni, sex, droguri, melodrame, telenovele fara sens? sa gasesti dracului fericire intre randurile alea, si pur si simplu sa zambesti si sa vrei sa urli, si sa imprastii toate sentimentele astea "curate" [si totusi, atat de murdare] peste tot, peste toti? sa vrei sa-i obligi sa citeasca cartea ta, randurile vietii tale scrise intr-un carnetel [sau in cazul meu, scrise pe un blog]? ah? mda, cam rar. nu toti traiesc povestea cartii perfecte.

acum stau, sincer, si imi fut creierii gandindu-ma ce se va intampla cand voi termina cartea? sau daca are sfarsit[dooooh, normal ca are sfarsit, dar imi place sa visez momentan], sau daca trebuie sa returnez cartea cuiva?
pentru ca nu vreau. nu acum cel putin. vreau sa am cartea asta, aici, acum,in mainile mele.
hmmm, cred ca fiecare carte iti ridica intrebari, o data ce incepi s-o citesti... nu-i asa?


p.s. cati dintre voi realizati despre ce sau cine vorbesc?

joi, 1 septembrie 2011

curand...

o vedeam plangand de fericire. restu erau toti pe filmul lor fericit.
voiam si eu atat de mult sa ma simt fericita, in schimb mie-mi venea sa omor un om. imi venea sa urlu, sa plang, sa ma razbun, sa omor... voiam sa vars toata furia afara.
mi-am aprins o tigara si-am ramas agatata cu privirea in gol. sunetul valurilor ma deranja, caldura si lumina soarelui imi sufoca si ardea pielea, narile mele usturau din cauza prafului si a aerului sarat.

as vrea sa se termine tot... acum.

mi-am ridicat privirea si-am privit valurile.

ce-ar fi sa uit totul? cum ar fi sa te uit, sa te alung si pe tine in valurile alea?

-lara? esti ok?
-uhm... da.
un strain pe nume alex, ma tinea de mana. priveam mainile noastre si nu intelegeam cand, ce si cum s-a intamplat de ma tinea de mana.
-lasa-ma sa intru.
-nu pricep.
-deschide-ti portile.
-ce naiba vorbesti?
un curent electric si rece mi-a patruns corpul. il priveam pe alex, zambind.
-aaaaaa. am inteles. tot ce-ai spus pana acum suna foarte aiurea. ma intelegi? gen, conotatii sexuale.
-hahaha. nu nu nu! stiu ca si tu esti la fel.
strainul, nu mai era strain. era deja in capul meu, privind trecutul.
zambetul i-a pierit.
-alex, nu face asta...
-lara, cum poti...
-pot si atat.
-dar nu-ti face bine. trebuie sa-i dai drumul.
-nu.
-de ce?
-mi-e frica.
-ti-e frica? te voi ajuta.
-nu esti primul care incearca sa ma ajute.
l-am privitin ochi, apoi mi-am inchis ochii. am derulat in mintea mea, imagini cu oamenii care incercasera sa ma ajute pana acum.
-nu pot sa cred.
-e greu de crezut.
-esti incapatanata. atatia oameni?
-da.
mi-a sarutat fruntea.
toata furia, toata ura disparea.
zambeam.
-imi place mai mult cand zambesti. iti sta mai bine.
-eu...
-hai cu mine.
m-a luat de mana. nisipul imi mangaia talpile, arzandu-le in acelasi timp.
m-a strans in brate.
-uite alex, eu nu pot. de fapt nu vreau... stii? chiar nu...
-shhh. inteleg.
-trebuie sa plec.
-ne vom revedea?
am zambit. m-am intors si-am pornit spre casa...
m-am uitat in urma mea. statea acolo, facandu-mi cu mana.
am strigat dupa el:
-nu pune intrebari carora le stii raspunsul!
am putut deslusi un zambet, din departare.
pot sa jur, c-am murmurat amandoi in acelasi timp...

-curand...

vineri, 15 iulie 2011

al meu, din cand in cand

se intampla din cand in cand... stii si tu.
ah... nu intelegi, nu?
uite, iti spun eu: sa fii al meu... din cand in cand.


eram cu prietena mea, tocmai coboram din taxiu.
-ei sunt?
-aha.
-esti sigura?
-crede-ma draga mea, l-as recunoaste oriunde, oricand.
ne-am apropiat de ei, i-am privit si m-am adresat lui.
-buna, straine.
s-a ridicat si ma strans in brate.
pana atunci n-am realizat cat de fericita ma face prezenta lui. nu, sa nu ma intelegeti gresit, nu-l iubesc sau chestii de genu. e doar simpla lui prezenta.
desi era noapte, puteam sa jur ca ma urmareste cu albastrul marii ce licarea in ochii lui.
-wow. de cand nu te-am mai vazut!!!
-de anu' trecut, din august.
-daaa! noi ne intalnim o data pe an. de cat timp ne stim noi...
-din 2009. doi ani.
-trei.
-inca nu-s chiar trei.
a zambit. eu am tacut. n-aveam de gand sa ma fac de ras. desi, stiu ca nu-l deranjeaza detaliile care le tin minte. nu ma intrebati, de unde stiu, deoarece nu-l cunosc suficient, dar stiu... pur si simplu stiu.
era frig si asteptam un prieten, care nu mai aparea.
il tineam in brate si sincer, nu stiu cum am ajuns sa fiu eu in bratele lui. dar stiam privirea aia, stiam zambetul ala, dar mai ales, stiam ce-o sa urmeze. mi-am bagat nasul in parul lui si-am inhalat briza marii.
-mirosi a mare.
-da, cam de atunci nu m-am mai spalat.
m-a pufnit rasu, dupa care ne-am oprit brusc. m-a sarutat usor pe buze si-a inceput jocul.
-gata, ca te-nveti.
am mormait ceva si m-am intors cu spatele.
am asteptat ceva vreme pe acolo, dupa care minunatul prieten a reusit sa se rostogoleacsa pana la noi [dupa cateva ore, evident] si-am mers acasa.
sincer, ma simteam atat de fericita, cu prieteni vechi si prieteni noi. cu o vreme destul de calda si totusi rece, cu marea langa mine, in mine, in suflet...
n-am putut sa dorm toata noaptea.
dimineata inainte sa adoarma, a inceput sa se joace cu degetele pe fata mea... cum obisnuia acu' trei ani. mi-am pus capul pe pieptul lui si-am atipit.
cand m-am trezit, degetele ne erau incolacite.
-hmm... e prima data cand dorm langa tine.
a motait putin prin somn si mi-a prins talia cu mainile. m-am apropiat sa-l sarut si din pacate, l-am trezit.
-imi ramai dator.
-dar ne vedem mai tarziu.
-mai tarziu plec.
-nu stiam.
-dupa cum ziceam, imi ramai dator.
-eu nu sunt dator nimanui.
-ooh dar mie-mi esti.
a zambit.
am zambit.
-o sa ma intorc.
-eu o sa plec. dar ne vedem cand ma intorc si eu.
-eu voi fi plecata.
-atunci, ne vom vedea unde vom fi amandoi.
l-am sarutat.
am plecat.
el va pleca.
nu vreau sa mai treaca un an, sau doi, sau trei.
nu mi-esti dator. niciodata nu-mi vei fi.
vreau doar prezenta ta...

joi, 24 martie 2011

raze albe

ma simteam ca o straina in preajma lui. incercam sa-mi dau seama daca tocmai am trecut printr-o furtuna, daca avea sa se astampere sau sa se distruga totul. daca eram paranoica sau daca innebuneam pe bune. daca toata gandirea pozitiva a fost doar in imaginatia mea, iar eu am ramas aceeasi vesnica pesimista.
exact asta eram acum: pesimista.
vantul care-mi arunca parul in toate directiile, imi vajaia in acelasi timp prin cap, ravasind toate amintirile, gandurile, momentele frumoase. toate erau prinse intr-un mic vartej continuu. creieru-mi vajaia. simteam cum puterile fizice ma lasau, coborau toate in talpi, fiind grele ca si plumbul.
toata cutia toracica se cutremura sub roiul de fluturi nebuni. as fi vrut sa se astampere. doar putin... doar putin.
mi-era greata de la aer.
mi-era greata de mine.
mi-era greata de tot ce simt.

"vreau sa se termine. totul. acum. vreau sa fiu bine."

continuam sa ma concentrez pe cuvintele astea, dar nu le auzeam. eram prinsa in furtuna din mine.
uitam de lume.
uitam de mine.

am simtit bratele in jurul meu, palmele pe talie.
putere.
caldura.
probabil era in imaginatia mea, dar norii aia negrii au disparut intr-o clipa. vedeam razele pale ale soarelui. erau albe, fine, calde.

sarut.
ma simt in siguranta.

acum... trebuie sa plec.


marți, 3 august 2010

cafea

m-am trezit bulversata, intr-un alt vis. imi mangaia fata si-mi spunea ca ma iubeste.
m-am intins si-am zambit.
-visez?
-nu...


-uite, eu dorm cu mama si tu dormi in camera mea.
-nu.
-ce nu?
-nu dorm in camera ta.
-de ce?
-nu dorm in camera ta, daca nu dormi cu mine.
-da o sa se supere mama.
-pai fa cumva sa nu se supere. eu vreau sa dorm cu tine.
-da nu incapem.
-ba da.
si ne-am intins amandoi pe un fotoliu, cu latimea de un metru [daca nu mai putin]. chiar nu-mi pasa ca aveam sa ma plang de fiecare os, nerv, muschi si ce altceva mai functioneaza in corpu meu. voiam sa dorm cu el. acolo. in patu ala.
-lara?
-da?
-vrei sa ne culcam?
-nu ne uitam la jeux d'enfants?
-ba da.
-l-ai scos?
-da.
-mersi.
-n-ai pentru ce.
i-am tras capul pe spate, m-am ridicat pe varfuri si l-am sarutat.
sunt mai mica ca el cu vreo 15 cm daca nu mai mult. imi face placere sa ma intind de fiecare data, pe varfuri doar ca sa-l sarut.
am adormit in timpul filmului.

-rahaaaaaaat! e 10 fara 15 minute. pierd trenu.
desi eram constienta de faptul ca trebuia sa plec acasa, inca nu eram constienta ca totul e real. ca eu chiar am dormit in bratele lui toata noaptea, intr-o pereche de chiloti si bluza lui. inca nu-mi venea sa cred ca m-am trezit cu buzele lui la un centimetru de ale mele.
n-aveam curaj sa ma ciupesc, sa vad daca e real totul. nu voiam sa ma trezesc in caz ca nu era.
m-am ridicat in coate, m-am uitat la el ceva timp, apoi l-am sarutat.
-pui...
-mhm...
-te iubesc.
-mmm si eu mhmm...
cand si-a deschis ochii, puteam sa-mi dau seama ca nu eram singura zapacita care credea ca totul e un vis. se uita la mine si se chinuia sa nu se trezeasca.
-pui, sunt aici.
m-a strans in brate si m-a tras sub el. am ramas amandoi tacuti, uitandu-ne unul la celalalt.
-nu visez?
-nu.
-chiar sunt fericit?
-sper.
-tu esti?
-putin spus.
-chiar ma iubesti?
-da.
a zambit. i-am tras capul pe pieptul meu. imi placea atat de mult sa-l tin la piept, sa pot sa inspir mirosul lui.
-lara?
-da pui?
-vrei cafea?
-da. dar dupa ce ies de la dus.
-ok.
am fugit la dus. am dat drumul la apa rece. voiam sa ma trezesc.
nu e real. nu e real. nu poate fi real. iar visez. iar ma ia schizofrenia. il iubesc atat de mult incat incep sa-i formez o imagine, un miros, o casa, o familie... il fac iubitul meu, dragul meu, puiul meu. innebunesc. nu e adevarat. o sa mor dupa ce ma trezesc. o sa mor... o sa mor stiind ca nu e aici cu adevarat, ca e totul in mintea mea. ca are voce, si gust, si o inima, si un corp, si miros, si, si, si e al meu. e al meu. fir-ar sa fie. sunt nebuna.
m-am bagat sub dusul rece si m-am ghemuit in cada. imi venea sa plang.
degetele incepeau sa ma doara din cauza frigului.
dumnezeule. nu visez? adica totul e adevarat?
am tasnit din cada, m-am sters repede cu un prosop si am fugit in camera lui.
statea pe pervaz cu o cana in palme si una langa el. fuma o tigara.
-esti ok?
-d-da.
-sigur?
-da.
mi-a intins cana care statea langa el.
-fara zahar, cu lapte, nu?
-da.
a tinut minte.
a tinut minte.
asa imi beau cafeaua.
am luat-o in palme si-am sorbit din ea. era fierbinte si simteam aroma laptelui, perfect imbinata cu cea a cafelei. cea mai buna [perfecta, de fapt] cafea care am baut-o in viata mea... as putea zice asta. da... as putea.
m-am intins spre el si l-am sarutat.
simteam zaharul din cafeaua lui, pe buzele mele.
cafea... cu zahar. am si uitat gustul. am si uitat ca viata poate fi dulce...
m-am imbracat si-am plecat.
am lasat cana, pe jumatate plina pe biroul lui. cafeaua era mai buna cu zahar.
cafeaua si viata aveau un alt gust...

vineri, 9 iulie 2010

un creion, o foaie si-o radiera

trantise usa in urma ei. trecutul ramase in spatele ei.



-mama?
-da?
-vreau sa merg la bucuresti.
-nu merita.
-ce?
-el. nu merita.
-poftim?!
-ai si tu putina demnitate!
-poftim?
mama ticaia mouse-ul ala nenorocit, de la laptopul meu. se juca iar rahaturi si-mi afuma camera cu tigarile alea nenorocite. nu le suport nici mirosu, nici gustu... doar pentru ca stiu ca ei ii plac. da... ei ii plac, fir-ar sa fie. vreau sa dispara! sa plece!
-nu te merita. a zis de atatea ori ca are sa vina si n-a venit. deci nu e serios. nu te vrea cu adevarat. vrea doar sa se foloseasca de tine. cum au facut ceilalti.
-NU-I ADEVARAT! tu esti cea care n-are pic de demnitate in ea! tu! ordinaro! mi-ai distrus viata si te dai mare ca mi-ai dat-o? da, mi-ai dat viata ca sa te razbuni pe tot ce tu n-ai avut! sa imi dai ceva, sa ma bucur si dupaia sa-mi reprosezi ca ai lucrat mult pentru lucrul ala. niciodata nu mi-ai dat ceva din inima! niciodata nu ti-a pasat decat de bani! de banii tai fututi! esti bolnava! nebuna. numa bani ai in cap. mama! tu ai impresia ca spunand "te iubesc" rezolvi totul?!? afla ca eu nu sunt tu! iar tu nu esti tata! eu nu sunt atat de proasta precum esti tu, nu atat de naiva! si inceteaza sa te milogesti altora cat te chinui cu mine! pentru ca nu te chinui! deloc!
-nu-ti permit sa-mi vorbesti asa! stai sub acoperisul meu!
-stau sub acoperisu' ma-tii! du-te naibii. ma duc sa stau sub clar de luna atunci. e mai bine decat aici!
-lara!
-nu! ia-ti mana de pe mine. si asigura-te ca nu ma mai atingi niciodata. nici din greseala!
-de ce faci asta?
-pentru ca mereu zici cat de tare te doare cand dau eu cu capu. nu mama. nu te doare. ca nici nu simti. habar nu ai ca nu regret nimic in viata mea, decat noaptea aia de februarie. decat noaptea aia in care ma chinuiam sa ma decid: viata sau moarte? dar n-am facut-o pt tine. a fost o greseala. n-am stiut sa mor. n-am stiut. iar daca zici ca te doare cand dau cu capu, te invit sa-ti pui palma pe fruntea mea. o sa dau cu capu unde sunt si cuie. sa simti. sa simti tu prima! sau doar sa simti tu. singurul zid de care am dat mereu cu capu, a fost cand incercam sa intru in sufletul tau.
-nu. nu e adevarat.
-ba da, mama. ba da. iar eu m-am saturat. azi e ultimul cucui pe care mi-l fac. ultimul.
-lara! nu!nu pleca te rog!
-plec. plec la bucuresti.
-dar nu-ti place locul ala.
-oriunde mi-e mai bine decat aici. un loc numit acasa. cliseu. kitsch. nu-mi trebuie familie. imi ajunge un creion, o foaie si-o radiera. oricum, ele mi-au fost "familia" toata viata mea.
-nu. te rog.


sâmbătă, 3 iulie 2010

te provoc

continuă să vorbeşti, dragul meu. vreau să adorm cu tine-ntr-o ureche.


auzeam trenul apropiandu-se. stăteam singură în gară şi era iarnă. zăpada peste tot.
eu purtam blugii ăia scurţi, care mi tăiasem acu' o săptămână, un maieu negru şi bocancii. aveam eşarfa cea roşie în jurul gâtului şi fumam o ţigară.
nu-mi era frig.
tot auzeam trenul, iar eu aşteptam.
nu-l vedeam şi nu ştiu pe cine aşteptam.
trenul fluiera.
o rafală de vânt îmi luase ţigara din gură. s-au deschis uşile. trenul albastru stătea în faţa mea, cu feţe necunoscute, transparente.
am simţit nişte braţe în jurul meu, iar feţele din tren au început să plângă.
m-am întors. am început şi eu să plâng.
l-am luat în braţe şi-am inhalat mirosul sărat al mării. eşarfa mi-a zburat de la gât.
am simţit nicotina mentolată şi-am deschis ochii. eram la mare.
stăteam singură pe faleză şi mă bucuram de soare. hainele erau aceleaşi, fără eşarfă.
-de data asta voi pleca.
-de ce?
-pentru că-ţi fac prea mult rău. a trecut un an şi tu încă nu ai uitat.
-au trecut doi ani iar tu ai uitat asta.
se certa un cuplu lângă mine. m-am întristat. apoi am zâmbit şi un tip mi-a întins o ţigară. am aprins-o. o tipa mi-a întins o halbă de bere.
-neeee. mersi. nu mai beau.
-e tuborg.
-nee doar timişoreana.
-ai pretenţii pentru vama veche.
m-am ridicat de pe nisip şi-am plecat să mă plimb pe alee. mergeam spre expirat, când l-am auzit strigându-mă.
când m-am întors eram în teatrul 74. cu el la masă. mă privea cu o uşoară agonie în ochi.
-sper că n-ai de gând să faci ce cred că vrei să faci.
-eu... îţi fac prea mult rău.
-ăăă poftim? stai... stai să înţeleg: nu eşti cu nimic mai diferit decât ceilalţi? îmi arunci aceeaşi scuză tâmpită? "nu e vina ta, e a mea!", "îţi fac prea mult rău, tre să ne despărţim", "te iubesc prea mult şi mi-e frică de ce o să se întâmple", etc. ! ce pula mea? bă, deci femeile au mai mult tupeu ca voi în ziua de azi!
-lara...
-nu mă întrerupe în pizda mă-sii de treabă! de fapt ştii ce? nu-mi mai bat capu cu tine. m-am săturat. eşti ultima picătură şi m-am săturat! n-ai decât să faci ce vrei! n-ai decât să mă laşi singură cum au făcut toţi. toţi prietenii mei! hai fă-o! fii tare! loveşte-mă. hai! loveşte! ăsta e punctu slab! aici! hai! dă ooooodata! te provoc!
-lara... eu...
-da tu fir-ai să fii! tu! TU! dă-i! loveşte fraiere!
-LARA!
m-a prins de umeri şi m-a scuturat. i-am prins privirea şi-am legat-o de a mea.
-dă-i... dă odată.
plângeam. nu voiam să-l pierd. de data asta chiar nu-mi mai permiteam să pierd. el avea biletul meu spre fericire. trebuia să fugim să prindem trenul... împreună.
-lara, nu am de gând să-ţi dau drumu. n-ai să scapi de mine niciodată! te iubesc şi asta n-o s-o schimbe nimeni! înţelegi? n-am să te las să cazi cum au făcut ceilalţi, am să te prind mereu. iar dacă vreodată ai să cazi înainte să ajung la tine, lasă-mă să te ridic. te iubesc puiule, chiar te iubesc...
mă privea în ochi. vorbea serios. nu mă mai strângea în palme, ci în braţe. îmi puse capul pe pieptul lui cald. simţeam, auzeam cum inima lui bate pe acelaşi ritm cu a mea. am rămas cu mâinile adunate la piept, în braţele lui. priveam stâlpul de susţinere al localului. mă uitam la pahare şi la scrumiere. mă uitam la fumul adunat în local. mă uitam la oamenii care nu ne vedeau. mă uitam la şuviţa de păr, ce-i cădea pe umăr.
m-am întors, voiam să mă uit la el.
avea lacrimi în ochi...
-chiar te iubesc...
auzeam trenul şi simţeam cum podeaua se mişcă, pleacă.

am deschis ochii.
eram în camera mea.
trenul fluiera.

joi, 1 iulie 2010

o alta scrisoare catre necunoscut

stii, unii oameni mi-au zis ca sunt slaba, pentru ca inca plang... dar altii mi-au zis ca sunt puternica si nu isi dau seama cum am trecut peste. le zambesc si le zic adevarul: nu am trecut peste moartea ta. chiar n-am facut-o si nu pot.
nu sunt o persoana care plange des, dar moartea ta a stors mult prea multe lacrimi. am incercat sa nu mai plang, dar uneori pur si simplu simt un gol mic in mine, care devine urias si apoi urca spre ochi si impinge lacrimile afara.
ieri a fost ziua ta si eu sunt o fraiera.
anul trecut mi-am adus aminte dupa doua zile ca fusese ziua ta, si am zis ca ne vedem la peninsula.
dar n-am facut-o. se apropie ziua in care ti-am auzit ultima data vocea, ziua in care am vorbit ultima data facand un mic plan pentru intalnirea noastra: eu fac cinste cu un pet de timisoreana si tu cu niste povesti filozofice sau coplaresti...


"[...]
-cand vii in vama?
-pe 12 sau pe 18.
-no bine. stii unde ma gasesti.
-aha.
-te pup zano.
-si eu!"


ultimile vorbe schimbate...
uneori am impresia ca nici n-ai existat in viata mea, ca totul a fost un vis si tu esti doar un alt personaj al imaginatiei mele. ma trezesc si ma bucur ca totul e ok, adorm la loc si ma trezesc cu golul din mine, cu senzatia aia gen "ba, am pierdut ceva... l-am pierdut".
si stiu ca visu nu exista, toul e realitate...
uneori stau si zambesc gandindu-ma la vara aia, la alea 5 zile, la alea nici 2 ore de vorbit la telefon, sunt fericita. sunt fericita ca te-am cunoscut.
sunt fericita pt fiecare lacrima care am varsat-o pentru ca tu chiar ai insemnat ceva pentru mine. ma bucur ca [si da, sunt sigura de asta] ai ajuns intr-un loc mai bun.
am sa te rog sa ma astepti... o sa ne reintalnim candva.

ah si... multumesc pentru tot. stii tu la ce ma refer.

miercuri, 19 mai 2010

prima scrisoare

ar trebui sa am un inceput, dar n-o sa am. pentru ca nu vreau si pentru ca nu stiu sa scriu unu momentan. vreau sa ajung la samburele povestii, acolo unde iti explic ce insemni pentru mine si tot ce-ai facut in tot acest timp.
si iata-ma dandu-ti explicatii pe niste site-uri, sau pe un blog amarat. totul pentru ca n-am cuvinte suficiente cand iti aud vocea. pur si simplu clachez. vocabularul meu se saraceste in ultimul hal si raman doar cu "da", "nu", "nu stiu" si evident "te iubesc". am aruncat de atatea ori cu fraza asta in alte persoane, fara s-o simt, fara sa-mi pese macar o secunda. si poftim, de data asta o simt pana in maduva oaselor si o simt atat de tare incat ma doare.
stii, cand imi zici si tu "te iubesc", ei bine uneori incep sa plang. dar nu, nu te speria, nu e de rau. e bine. e prea bine si ma simt atat de copil in preajma ta, ma simt atat de bine, imi vine sa cant tot timpul, si rad tot timpul, si sa te tin de mana pana la epuizare. pana cand mainile noastre se contopesc intr-una singura si ramane asa, pentru totdeauna.
si plang ca un copil care realizeaza ca furtuna a trecut si soarele e afara. plang ca un adult care isi da seama ca mai exista un copil in el, cand priveste pe geam la soarele cald de dupamasa.
deci nu inteleg unde bati! cine esti? ce vrei? ce naiba esti? daca a fost ceva intre noi candva?
deci am luat-o razna. asta inseamna 18 ani? asta inseamna a fi majora? sa imi umplu creieru si sufletu cu nebunie? daca da, atunci te rog sa imi inlocuiesti nebunia cu numele tau si sa nu mai pleci niciodata.
vreau sa fiu fumul din jarul tau, iar tu jarul din tigara mea, sa fiu tigara de pe buzele tale.
nu uita dragul meu... cand eu imi aprin o tigara tu tragi un fum in piept.

duminică, 16 mai 2010

bloodstream

okay, cel mai probabil am luat-o pe ulei in ultimu hal.
sunt atat de fericita uneori, incat ma loveste depresia [evident fiindca sunt o pesimista si jumatate]. oricum nu tine mult:)))
dar e ciudat, pt ca sunt fericita si imi vine sa sar in sus in fiecare clipa, si nu ma mai enervez chiar din orice, si daca o fac am cu cine sa vorbesc si... si e ciudat ca vocea aia nu mi-o pot scoate din cap. ma simt atat de bine vorbind cu el. si totusi e un an jumate... mai sunt doua [fuckin'] saptamani pana ne vedem. deci nu cred ca imi doresc sa traiesc ceva mai intens, mai...maxim [am spus] decat prima imbratisare.
am fluturi in stomac si... si eeeee aiureaaaaaaaa. nu mai vreau asta. am zis ca nu mai vreau, dar pentru dumnezeu,vreau atat de mult sa continue totul, sa nu se termine totul brusc. vreau sa dureze o eternitate, pana si acel "hey" la telefon. pana si " bine ba, te pup". deci frate am luat-o razna rau de tot. vreau totul:|


ok, nu ma bagati in seama,dar sunt hiper mega super extra ultra fericitaaaaaaaaa!

i love you honey:*

sâmbătă, 13 martie 2010

eu vreau ce tu nu-mi dai

uneori vreau sa fiu suficient de buna doar pentru mine.


nu ti-am cerut sfaturi [si nici n-am s-o fac de altfel] cum sa fiu, cum sa ma comport, cum sa desenez, cum sa scriu. nu ti-am cerut sa-mi ceri ceva. nu te-am rugat niciodata sa-mi trimiti scrisori sau sa-mi scrii versuri.
intelege ca nu vreau nimic de la tine.
tot ce crezi ca vreau de la tine, vreau de fapt de la mine. vreau sa ma iubesc eu, nu tu pe mine. vreau sa ma vad eu frumoasa, nu tu. vreau sa fiu eu perfecta pentru mine, sa ma satur de imperfectiunile care mi le gasesc zilnic intr-o bucata de sticla. nu vreau sa-mi spui ce "nasuc" am, ce gene lungi sau ce buze carnoase am. nu. nu vreau sa-mi mai bagi replici dragute, nu vreau flori si nici bomboane. nu vreau sa scoti o piesa pentru mine si sa-l faci hit. eu vreau sa cant. eu vreau sa scriu. eu vreau sa fac de toate si nimic. eu vreau sa fiu doar a mea si doaaaar a mea.
nu vreau sa ma mai impart cu tine sau cu ei... si nici cu ea.

ma lasi sa fiu doar a mea astazi?

marți, 9 martie 2010

sevraj de februarie

cred ca aveam nevoie prea tare de asta. lovitura sub centura perfecta.
cum de mi-am permis?
cum de mi-am permis sa cred ca va fi mai bine, acum?
niciodata nu e mai bine, doar mai rau. niciodata mai bine...

cum am putut sa cred asta? adica mi-a fost greu sapte luni sa cred ca totul a disparut intre noi. stii bine cat am luptat. stii bine cat de mult tineam la tine... am avut nevoie de o nenorocire ca sa te uit. nenorocirea aia a venit.
m-a nenorocit cu totul.
nu mai stiam nimic de mine. nu mai intelegeam nimic. nu-mi mai pasa de tine, de mine, de noi. vroiam doar sa mor. nimic mai mult. doar sa mor.

dar am continuat sa zambesc si sa rad. sa par fericita. dar nu eram. nici n-am incercat sa fiu. n-am vrut. deloc. n-am putut.
acum... ma intorc la luna februarie. luna pe care o urasc cu toata fiinta mea.am prea multe, de fapt mult prea multe probleme luna asta. intotdeauna sarbatoresc problemele vechi cu o depresie ca la carte.

adormeam in lacrimi si sughituri.
ma trezeam cu capul pe wc dandu-mi afara stomcaul si fierea.
ma trezeam ca desenez acelasi lucru in diferite variante.
tot ce ziceam se invartea in jurul subiectului din ziua aia.

anu asta a fost altfel. m-am chinuit doar trei zile. atunci a aparut... ei bine, a aparut cineva. cineva care te-a inlocuit pe tine, cineva care m-a facut sa uit de nenorocire, cineva care mi-a redat zambetul pe buze.
un cineva anonim.
totul se intorcea la vremurile de demult, la vremurile bune, cand asteptam cu nerabdare soarele si iarba. primavara, vara...

imi vine sa-mi dau pumni in cap cand ma gandesc ca n-avea niciun rost sa cred ca-mi va fi mai bine. nu mi-e. tot eu inghit cacat. tot eu pic in starea de sevraj. de luna februarie.


e aprilie, dar eu inca am ramas in februarie.

joi, 11 februarie 2010

sa-mi aduci o tigara

sa nu ma uiti, te rog...

sa ma vezi macar odata pe saptamana, plimbandu-ma cu ceasca de cafea in mana dreapta si tigara in stanga. imbracata cu camasa ta sifonata si chilotii mei negrii dantelati, incaltata in papucii mei labute de tigru. sa vezi cum trag jaluzelele ca sa-ti luminez ziua... vin si ma asez deasupra ta ca sa-ti sarut buzele uscate. iti mangai fata umflata de somn si-ti sarut pleoapele grele.
urmareste-ma spre bucatarie, unde te asteapta o cana de cafea goala si doua scaune triste. sa te infioare mirosul chistoacelor din scrumiera folosita de mine,ultima data. sa-ti para rau cand vezi mormanul de vase din chiuveta.
priveste-ma buimacit cand dispar spre lumina de la geamul crapat.
intoarce-te si atinge poza noastra. sa-ti amintesti cand am inramat-o si sa zambesti.
sa nu ma uiti dragul meu...
du-te la dus si aseaza-te jos. lasa apa sa-ti spele urmele de vise si cosmaruri. uita-te spre pragul usii deschise. stau goala si rad de prostiile noastre nesimnificative. sa razi cu mine... de mine. de felul in care rad...
aruca-te in pat si trage-ti plapuma in cap. am s-o trag jos de pe tine si-am sa-ti cer sa ne distram si noi putin. ia perna in brate si arunc-o pe jos. nu sunt eu... simte cum imi lipesc pielea mea rece de tine, respirand sacadat pe pieptul tau. doreste-ti cu toata fiinta ta sa fiu acolo si sa-ti spun cat imi place timpul petrecut cu tine.
lasa-ma sa te sarut inca odata si inca odata. lasa-ma sa te plictisesc.
n-am vrut sa te cunosc si nici tu n-ai vrut. dar s-a intamplat...
sa-mi aduci o tigara si-o floare, te rog...

luni, 8 februarie 2010

clepsidra





stii, eu n-am luat totul ca pe o joaca.
de ce as face asta? adica la urma urmei era vorba de sentimentele noastre. chiar tu mi-ai zis asta. mi-ai zis ca n-ai sa renunti la noi pentru nimic. dar...dar ai facut-o. si m-ai lovit cu varf si indesat din toate partile. cu vorbe, cu indiferenta...
m-ai aruncat intr-o prapastie a durerii si m-ai uitat acolo. dar am ramas suspendata de craca sperantei si-am asteptat sa-mi creasca aripi. in coconul meu n-aveam suficienta caldura si dragoste pentru a ma dezvolta. nu m-am trezit cu aripi pe spate, ci cu ramuri pline de spini.
tu cu asta m-ai hranit. cu ura.
dar asa mi-ai dat putere. m-ai facut sa merg mai departe in acelasi trup, dar cu o alta fiinta.
nu mai sunt ce-ai cautat.
nu mai sunt ce-ai iubit candva.
nu mai sunt eu...
sunt un alt prost visator dornic de a zbura.
nu sunt ikar, ci mai degraba cain.
nu sunt un fluture, ci o zburatoare neevoluata.
nu mai sunt a ta, sunt a tuturor si a nimanui acum.
n-am sa ma mai trezec langa tine in pat, n-am sa-mi mai ascund degetele in parul tau, n-am sa-ti mai sarut obrazul si buzele.
nu mai pot.
simt cum fiecare picatura de dragoste cade. trece printr-un proces de purificare, dar devine ura.
ura... e cerul ala rosu de februarie si frigul indurat in prapastia mea.
dar timpul...
mai stii clepsidra noastra? cu praful ala rosu?
praful nostru de stele, gasit pe drum.
am pierdut sirul soselelor... nu gasesc drumul.
tu ai intors clepsidra... mi-ai aruncat harta.
praful de stele si-a pierdut efectul.

luni, 18 ianuarie 2010

a doua zi a lui mai

e indicat sa ascultati aceasta melodie in timp ce cititi:)

Urma - Slide



stii cand m-am apucat sa cant, n-am realizat ca tu esti cel ce ma face sa imi inving frica de scena, de microfon, de public...
n-am realizat multe la varsta aia. aveam doar 16 ani, sau 15. nu stiu. eram un copil indragostit de-un tip de la faculta... pueril din partea mea. dar asta eram, un copil.
stii acum nu mai am 15 ani. sunt mai mare. si vad cate am pierdut, si regret. regret ca totul s-a terminat din cauza mea. stii, daca as putea sa dau timpul inapoi la a doua zi a lui mai... n-as face ce-am facut. poate azi eram inca impreuna, iar eu nu-mi distrugeam viata in halu asta. poate ma lasam de fumat pentru tine, poate nu gustam din viata vicioasa. sau poate tu erai ultimul si singurul meu viciu.
sau poate sunt egoista si ma gandesc doar la mine.

ieri cand auzeam sunetele de chitara, acordate pe muzica inimii noastre, am realizat ca iubesc luna mai. tu la chitara, razand, cantand cu mine. prindeam forta, curaj, ma simteam o super-woman. ca o zeita langa zeul sau...
hai sa cantam...

iti mai aduci aminte cand m-ai prins de mana, si...

si ti-am zis ca viata mea, tocmai a inceput...

dar cuvintele tale au devenit nisip...

ti-am promis ca n-am sa plec niciodata...

dar promisiunile noastre s-au innecat in mare.

dar, dac-ai sa te intorci,
vreau sa vezi,
c-am cazut in cuvintele tale,
iar dac-ai sa te intorci,
vreau sa simti,
cat mi-ai lipsit...

chiatara, cuvinte, tigara...
hai sa radem.
chitara.
ras.
tigara.
acorduri desirate.
zambet.
hai sa cantam.
acorduri.
imbratisare.
chiatara.
hai sa cantam punk.
ras.
hohote de ras.
nervi.
dezamagire...

eu plec.


e ianuarie.

sâmbătă, 16 ianuarie 2010

9:36

nu stiu...
nu mai inteleg aproape nimic. timpul zboara si eu stau pe loc. ma mut de pe un picior pealtu, ridic o mana, ma frec la ochii legati cu panza. e uda si rece. imi apas peoapele cu podul palmii ca sa ma asigur ca inca sunt acolo.
sunt muta.
as vrea sa fiu surda. astept doar sa se opreasca ticaitul enervant al ceasului.

zambesc. aud rasul acela care m-a dat viata peste cap.
rasul lui.
mi-l imaginez stand acolo langa mine, incercand sa ma gadile fara vreo sansa... se enerveaza, apoi imi ia fata in palme si imi spune incet "ooo tu! te iubesc!". apoi ma saruta. sunt foarte fericita.
simt aroma lui vaga de bere, si parca vad sticla stand pe masuta din fata noastra. langa ea sta scrumiera plina cu chistoace lucky strike, o tinta de la cureaua mea, bricheta si telefonul meu. e si cana mea acolo, si in ea mai stau trei inghitituri de cafea cu aroma de alune. cei de la Urma imi incata auzul din boxe, iar eu ma relaxez. e cald, sunt in bratele lui, ma simt acasa...
ii spun "ma intorc imediat, vreau sa ma duc pana afara.". cu ochii mari, el tace. nu zice nimic. aproba plecarea mea uitandu-se in scrumiera. e 9:36.
eu plec. deschid usa. el urca scarile de mana cu o alta ea. nu mai inteleg nimic. ma intorc si ma uit la masa noastra. sunt doar eu si lucrurile mele. ma uit la ceas si realizez c-a trecut un an de cand am plecat... pana afara. iar el m-a lasat sa plec...
vine spre mine, vrea sa ma ia in brate.
sunt speriata.
nu vreau.
nu vreau sa ma mai atinga daca nu e al meu.
nu vreau sa-mi mai vorbesca daca nu il aud doar eu.
nu vreau sa ma mai privesca, daca nu mai vad in ochii lui doar reflexia mea...
nu vreau sa-i simt buzele pe obrazul meu, daca e tot ce voi primi de la ele...
nu vreau.
nu vreau!
nu accept asta...
ma uit la ceas si e 9:36.
ma trag in spate si dau cu capul de poarta neagra si rece.
ma doare...

imi aduc palmele pe fata si incep sa plang. nu mai vad nimic.
simt panza umeda si rece... nu mai vorbesc. sunt muta.
tic-tac-tic-tac...
nu se mai opreste. dac-as putea sa vad, as opri ceasul, timpul in loc.
de-as putea vorbi, l-as ruga sa-l opreasca el pentru amandoi...

ai face asta?

deschid ochii.
sunt rezemata de poarta neagra si rece. ninge.
azi e ziua mea.
el iese din incapere si vine spre mine.
zambeste si-si deschide bratele.
ma lipesc de poarta si n-am unde sa fug.
nu il vreau daca...
ma ia in brate si ma saruta. ma uit la el si nu inteleg ce se intampla.
ma uit la ceas. e 9:36.

ai putea sa-mi explici?

e 9:36.
trebuie sa fug...

imi rup panza de la ochi.
in fata mea e un ceas ce ticaie.
e ora 9:36.
secundarul se invarte, inca odata, si inca odata, inca odata, inca odata, inca odata...
inchid ochii. era mai bine cand nu puteam sa vad.
9:36...

ninge. mie mi-e frig. tremur si am frisoane de frig. imi aseaza jacheta greoaie pe umeri si ma saruta pe obraz. imi sopteste inca odata la ureche cele doua cuvinte magice.
te iubesc...
zambesc.

9:36. eu vad. panza sta langa mine si ma implora s-o pun la loc. se usca, ea vrea sa fie umeda... o iau si-mi sterg ochii.
eu te iubesc...

tu?

e 9:36 si inca astept raspunsul tau...
e 9:36 si imi doresc sa am frisoane de frig, sa te ascunzi in spatele meu, cu jacheta ta grea.
e 9:36 si-a mai trecut un an. e tot iarna, dar stau singura pe scari...
si-astept raspunsul tau.

e 9:36...

joi, 3 decembrie 2009

s-aspart.nu pot vorbi.

s-a spart. intr-o mie de bucatele, in nisip... in apa.
te-am rugat sa nu pleci.
te-am rugat sa nu pleci maine. nu maine. nu de ziua mea.

nu ai plecat maine, ai plecat alaltaieri si m-ai lasat in fata cioburilor de la usa
cea mai fina otrava, cel mai dulce gust, cel mai letal venin.
moartea ta, pentru o secunda.
suficient cat sa te pierd.
destul timp cat sa scap globul din mana, sa-l sparg intr-o mie de farame, in nisip, in apa.
suficient timp cat sa dispari din viata oamenilor. a mea, a lor, a tuturor.


am ramas muta in fata cioburilor si-am incercat sa le adun, sa le lipesc, sa le repar.
sa le lipesc.
sa le adun.
speram doar sa visez, sa ma trezesc, si-apoi sa intreb strainii daca am trait moartea ta.
as vrea sa-i intreb zambind, cu o durere de piept ingrozitoare, cu lacrimi reci in ochi, cu dureri psihice insuportabile.

de fapt, as vrea sa nu te fi intalnit vreodata. sa nu insemni deloc ce insemni. sa fii nimic. intelegi? nimic?
sau poate doar nisip. si soare. caldura. mare, apa, scoici... vant, bere, tigari, tigari mentolate, desene animate, actori si un apart cu bateriile descarcate.
injuraturi, promisiuni, saruturi, zambete, lacrimi, sarut, adio, alte promisiuni.

niciuna respectate...
nu mai vorbim...
nu mai zambim.
nu mai fumam impreuna.
nu mai bem bere impreuna.
e iarna.
e frig.
bateriile sunt descarcate, si chiar uitate la tine.
injuraturile se sting si ele...
saruturi... doar amintiri.
adio... permanent.
lacrimi, tot mai multe.
alte promisiuni incalcate.

patru sute nouazeci de zile.


eu te-am cunoscut azi.
tu ai murit tot azi.

luni, 12 octombrie 2009

candva in vama

mirosuri... amintiri placute, poate prea placute, pentru a fi reamintite.
doare. desi imi accept trecutul, ma doare.

mi-am luat pisica in brate, si mi-am pus buzele pe capul ei. asa adoarme. mirosea a... a vara.

nu stiu de ce, mirosea ca acu un an, cand eram fericita. cand toata lumea era fericita, cand toti isi faceau bagajele sa plece in vama, sa uite de stresul orasului, presiunile familiei, si problema "vine bacu/ sesiunia". toate trec.
toti vroiam atat de tare incat durea, ca trenul sa ajunga odata in mangalia, sa punem piciorul jos, sa fugim cu ditamai gheozdanele/valizele spre ultimul bus spre vama veche. fugeam si radeam. ne opream la chioscu de langa sa ne luam tigari, suc sau apa. eu imi luam LM menthol, vreo 4 pachete sa-mi ajunga. stiam ca voi imparti, doar oamenii fac cheta. nu ma deranja, stiam ca favoarea urma sa mi se intoarca candva.
noi fetele, care eram in statie posteam repede o tigara, ne urcasem bagajele in bus, si ne gandeam daca mai prindem vreun loc. dar tipul ala dragut si blond [cu prietena, din pacate], ne-a tinut un loc. ne-am ingramadit toate trei pe doua locuri si-am ras de numa. nu stiu cum ajunsesem sa vorbim despre mere. apoi tipu ne-a intrebat daca mergem pentru festival. eu eram singura care vroia sa mearga, dar urma sa pierd totul. n-aveam cum sa stiu.
drumul a luat sfarsit. am ajuns in ultima statie a busului. am coborat si ma uitam stupid la alex si la liv. alex era atat de bronzata, si-si mai facuse un pierce. arata atat de bine incat imi venea sa sar pe ea. [orientarile mele o iau razna uneori. trist, nu-i asa?]
am pasit pe aleea mult asteptata, si-am strigat "SUNT ACASA!". nimanui nu-i pasa ce faceam, doar cateva persoane mi-au intors niste zambete copilaresti. eram atat de fericita.
am mers, ne-am cazat in cabanuta prietenilor nostrii, si-am fugit pe plaja.
refuzam sa intru in apa, dintr-un motiv oarecum pueril. am o fobie de ace, acuta chiar. si mi-era frica sa nu calc intr-unu. desi, nu era niciunu. si nu-mi plac scoicile. imi intra in talpa, si dintr-un nu stiu care motiv pielea talpii mele se sparge foarte usor. sunt plina de cicatrici in talpa. in fine, alex reusise sa ma bage in apa, si era apusul. muream de frig.
am mers, m-am schimbat de hainele ude, si am inceput sa pierdem vremea pana la concertul care vroiam sa-l prind. eh, am ajuns dupa. dar a fost okay. am sunat-o pe adriana si plangeam ca o proasta, ca-l pierdusem, iar ea m-a linistit promitandu-mi ca la urmatorul concert va veni si ea, si alex si toata gasca noastra, si vom avea locuri in primul rand. nu e chiar asa mare problema, la urma urmei, apocalyptica aveau sa se intoarca in romania, nu?
am mers la stuf, pentru ca nu aveam chef de shrooms, shire sau expirat. a fost frumos la stuf. toata noaptea cu alex. baieti peste baieti incercand sa ne agate cu beri, si alte replici ieftine gen "ai o tigara?-nu-vrei una?".
oricum, am stat pana la rasarit, l-am privit impreuna si-am fugit in cabanuta. muream de frig. pe patutul nostru de doua persoane [mai exact o persoana jumate] dormeau andrada, alexa, liv, lari, si maria. eu si alex am inceput sa radem si sa tragem de ei ca sa incapem si noi. alex s-a pus la picioare, si fiindca andrada si alexa dormea pe locul ala de "o persoana intreaga", iar eu m-am ingramadit in alex. intr-un final s-au trezit si-au mers la plaja, iar eu n-am putut sa dorm deloc. nu ma deranja, oricum erau 72 de ore de cand nu dormisem. ce putea fi mai rau?
in urma cu un an devenisem vegetariana, asa ca eu stateam mai rau cu mancarea. nu vroiam sa mai mananc chipsuri si saratele. ma scarbisem de ele, asa ca am mers la rulota de langa shire si ne-am luat cartofi prajiti si clatite cu caramel. a fost cea mai buna masa din viata mea, chiar daca andrada mi-a umplut clatita cu sare.
lari parea foarte interesata de mine, si sincer nu mai aveam nevoie de inca un prieten. dar din nu stiu ce motiv, mi-era draga. avea ceva ascuns in ea ce ma implora sa ma imprietenesc cu ea. intr-adevar, ea era ca mine. cu un trecut tot atat de futut ca al meu, cu rani prea adanci pentru a fi vindecate... si totusi le-am vindecat impreuna. o iubeam pe micuta aia. si inca o iubesc.
ne plimbam pe la tarabe, ca sa le luam cadouri prietenilor de acasa, cand dorinta mea de a nu ma indragosti de nimeni, se sfaramase.
nu-l observasem pana atunci. era chiar langa mine si nu-l vazusem. m-a prins de mana si-am inlemnit. cand i-am vazut fata mi-a scapat un ranjet cretin si banuiesc ca m-am inrosit. un gand idiot imi trecuse prin cap "nu sunt machiata". da sincer nu-mi pasa, cui ii pasa daca moaca mea avea alte culori decat cele naturale?aha, exact, nimanui.
cinci zile de "ma duc eu dupa tigari", "ma duc sa scot bani de pe card", "ma duc sa ma plimb. sunt pe alee. pe la tarabe" si lari se prinse de faza, de fapt cam toti o facuse.
"neata" si plecam. furam cate un zambet, mai un tars cu ochiul si eram pe spate. jalnic. patetic din partea mea. dar era frumos. eram ca o fata mare, rusinoasa si timida.
ei bine, n-am plecat acasa fara sa-l sarut.
am mers pe plaja si-am baut o bere, am fumat din tigarile mele mantolate si-am povestit tot felu de tampenii. am intrat in apa, si-am tras ultima baie in vama. ei bine, acolo s-a intamplat minunea. ne-am sarutat. a fost perfect!
am plecat spre statie plangand. nu vroiam sa-l las acolo, de fapt nu era vorba de lasat in urma, ci pur si simplu nu vroiam sa plec. nu stiu de ce, aveam impresia ca nu-l voi revedea niciodata, dar mi-am alungat repede gandu ala din cap si mi-am vazut de drum.
am ajuns exact in momentul in care busu se pregatea sa plece, iar prietenii mei strigau sa vin odata, altfel mai raman o zi acolo. nu-mi dispalcea deloc ideea. dar drumul spre casa era lung, si nu vroiam sa-mi petrec singura 16 ore in tren fara baterie la player sau telefon.
am fugit. am prins busu. si m-am asezat langa alexa si andrada. liv era spart de somn si s-a intins pe mine. am dormit ca doi prunci [si-am sforait ca porcii] pana acasa.

m-am trezit in camera mea, din cauza pisicii. mieuna. vroia sa iasa din camera. ii era foame, si probabil vroia sa-si faca toaleta. i-am deschis usa, si-am cazut inapoi pe pat. am visat cu ochii deschisi la singura vara perfecta din viata mea si-am zambit.
am adormit la loc, plangand.

mi-e dor de tine.