din cand in cand

daca bat din palme si inchid ochii, asa din cand in cand, crezi ca merge?


din cand in cand o sa te tin de mana. nu te supara pe mine, dar e un tic de-al meu. ma simt in siguranta asa...
din cand in cand o sa incerc sa te sarut. sa nu te mai tragi, doar pentru ca ai o alta iubita sau pentru ca tii la reputatia mea. mie nu-mi mai pasa de mine...
din cand in cand o sa-ti trantesc usa in nas. nu fac asta ca sa ma fac dorita. o fac pentru ca... tu nu esti doar al meu.
din cand in cand o sa ma bag in seama si-am sa ma auto-invit la tine. nu pentru ca tin la tine, ci pentru ca imi place sa ne facem de cap pana la epuizare...
din cand in cand o sa te enervez. nu pentru ca asa vreau, ci pentru ca asa sunt eu...
din cand in cand o sa te doresc tot mai mult, dar am sa pastrez distanta, caci nu-mi faci bine...

din cand in cand nu am sa-ti mai cant piesele noastre. pentru ca nu vreau sa te obisnuiesti cu vocea mea...
din cand in cand n-am sa te mai bat la cap ca sa tii la mine. vreau sa faci singur asta...

din cand in cand n-am sa mai fiu eu, lara, a ta. o sa fiu lara altcuiva...
din cand in cand amsa-ti cer sa ma ierti pentru asta...
numai din cand in cand.

eu vreau ce tu nu-mi dai

uneori vreau sa fiu suficient de buna doar pentru mine.


nu ti-am cerut sfaturi [si nici n-am s-o fac de altfel] cum sa fiu, cum sa ma comport, cum sa desenez, cum sa scriu. nu ti-am cerut sa-mi ceri ceva. nu te-am rugat niciodata sa-mi trimiti scrisori sau sa-mi scrii versuri.
intelege ca nu vreau nimic de la tine.
tot ce crezi ca vreau de la tine, vreau de fapt de la mine. vreau sa ma iubesc eu, nu tu pe mine. vreau sa ma vad eu frumoasa, nu tu. vreau sa fiu eu perfecta pentru mine, sa ma satur de imperfectiunile care mi le gasesc zilnic intr-o bucata de sticla. nu vreau sa-mi spui ce "nasuc" am, ce gene lungi sau ce buze carnoase am. nu. nu vreau sa-mi mai bagi replici dragute, nu vreau flori si nici bomboane. nu vreau sa scoti o piesa pentru mine si sa-l faci hit. eu vreau sa cant. eu vreau sa scriu. eu vreau sa fac de toate si nimic. eu vreau sa fiu doar a mea si doaaaar a mea.
nu vreau sa ma mai impart cu tine sau cu ei... si nici cu ea.

ma lasi sa fiu doar a mea astazi?

golul din noi

gol.
gol.
gol.
totul e prea gol. prea rece. mult prea gol si rece.
un gol in care fluturii zboara cum vor si lovesc ce vor. se inmultesc cand clipesti si te lovesc cand respiri.
te lovesc pana simti ca o sa pocnesti de la durere. e un abuz fizic si psihic adunat pe plan sentimental. iti ataca fiecare gand, fiecare cuvant.
durerea te face sa mutesti, sa inchizi ochii si sa nu mai respiri. te face sa mori, sa cazi in golul ala adanc dinauntru. te face sa vrei sa tipi dar in acelasi timp sa taci si sa cazi in continuare.
te face sa vrei sa faci si tu abuz de durere, dar nu poti.
nu te misca.
nu clipi.
nu respira.
taci.
cazi.
gol.

nu tipa.
nu vorbi.
nu deschide ochii.

iti ingheata degetele. frigul te face sa vrei sa-ti lipesti mainile de alte maini. nu vrei calorifere, manusi, paturi, haine. vrei o alta pereche de maini si nu una oarecare. doar una singura.
una.
una pentru tine.
doar pentru tine.
taci.
nu te misca.
nu respira.
nu deschide ochii.
cazi.
indura.


iti vine sa plangi. stii ca nu poti, nu? daca deschizi ochii te loveste durerea, dar stai... nu poti sa plangi. golul din tine absoarbe tot.
n-ai lacrimi, nu poti sa plangi.
cazi jos si incepi sa gemi de durere, fara sa respiri. vrei sa tipi afara toata durerea. toata.
incearca doar...
nu respira.
nu deschide ochii.
taci.
cazi.
indura.

deschide ochii.
trage aer adanc in piept.
ridica-te si mergi mai departe.
totul va fi bine.
totul e ok.
totul a trecut.


golul e la locul lui.
in tine.
in mine.
in noi doi.

sevraj de februarie

cred ca aveam nevoie prea tare de asta. lovitura sub centura perfecta.
cum de mi-am permis?
cum de mi-am permis sa cred ca va fi mai bine, acum?
niciodata nu e mai bine, doar mai rau. niciodata mai bine...

cum am putut sa cred asta? adica mi-a fost greu sapte luni sa cred ca totul a disparut intre noi. stii bine cat am luptat. stii bine cat de mult tineam la tine... am avut nevoie de o nenorocire ca sa te uit. nenorocirea aia a venit.
m-a nenorocit cu totul.
nu mai stiam nimic de mine. nu mai intelegeam nimic. nu-mi mai pasa de tine, de mine, de noi. vroiam doar sa mor. nimic mai mult. doar sa mor.

dar am continuat sa zambesc si sa rad. sa par fericita. dar nu eram. nici n-am incercat sa fiu. n-am vrut. deloc. n-am putut.
acum... ma intorc la luna februarie. luna pe care o urasc cu toata fiinta mea.am prea multe, de fapt mult prea multe probleme luna asta. intotdeauna sarbatoresc problemele vechi cu o depresie ca la carte.

adormeam in lacrimi si sughituri.
ma trezeam cu capul pe wc dandu-mi afara stomcaul si fierea.
ma trezeam ca desenez acelasi lucru in diferite variante.
tot ce ziceam se invartea in jurul subiectului din ziua aia.

anu asta a fost altfel. m-am chinuit doar trei zile. atunci a aparut... ei bine, a aparut cineva. cineva care te-a inlocuit pe tine, cineva care m-a facut sa uit de nenorocire, cineva care mi-a redat zambetul pe buze.
un cineva anonim.
totul se intorcea la vremurile de demult, la vremurile bune, cand asteptam cu nerabdare soarele si iarba. primavara, vara...

imi vine sa-mi dau pumni in cap cand ma gandesc ca n-avea niciun rost sa cred ca-mi va fi mai bine. nu mi-e. tot eu inghit cacat. tot eu pic in starea de sevraj. de luna februarie.


e aprilie, dar eu inca am ramas in februarie.

scrie-i lumii despre noi

-te rooog ia-ma in brate. vino sa ne plimbam prin parc...
-nu am timp acum.
-de ce?
-pentru ca scriu. trebuie sa scot cartea asta altfel nu vom avea unde sa locuim.
-ne putem muta la mama. a zis ca e inregula. adica ea oricum locuieste singura si eu sunt singurul ei copil. ii e dor de mine.
-intelege ca nu ma pot muta cu ea in casa.
-de ce?
-pentru ca... lasa-ma sa scriu. mi-am uitat ideea din cauza ta! nenorocito!
-imi pare...
-iesi afara de aici! ACUM!



povestea mea...
povestea mea incepe... eh, incepe cu sfarsitul.
imi placea sa stau in jurul lui indiferent ce facea. cand manca, scria, citea, dormea... imi placea sa-l admir.
imi era tare drag cand statea pe balconul nostru, in timpul furtunilor. isi aprindea tigara dupa tigara si scria intr-una. uneori ma chema sa stau cu el si ma ruga sa-i cant.
uneori adormea in leaganul ala vechi primit de la mama. ma cuibaream in poalele lui si ii cantam soptit poezia scrisa de noi.

"zambeste
cand vantul bate-n geam,
pana cand cerul e calm,
cand soarele apune
si luna ne-ncanta cu dor.
adormi pe un fulg de nor,
sopteste-mi: somn usor.
zambeste-mi cu ochii tai verzi,
apoi ascunde-i in jarul din foc.
in bratele mele nebune
afunda-te-n somn.
te iubesc..."

eram tare fericiti. cel putin asa parea.
a scris o carte despre mine si despre dragostea noastra. dar finalul era putin diferit. era banal ca oricare poveste de dragoste sau basm. cei doi se casatoreau, aveau un baietel pe nume denis, traiesc pana la adanci batraneti, au nepoti si tot asa. desi voiam finalul acesta, stiam ca nu-l voi primi.



intr-o zi m-am decis sa mergem la plimbarea aia care o voia. m-a luat de mana si a inceput sa zambeasca. m-as fi intors in casa sa scriu inca doua pagini legate de zambetul ei, dar nu m-a lasat. a inceput sa ploua foarte tare. eram uzi leoarca, iar eu eram plin de nervi. ea zambea. de fapt, radea. era fericita.
din ce cauza era asa fericita? ce motive avea sa zambeasca? de ce era perfecta?



-multumesc! in sfarsit iesim din casa!
-o sa ploua.
-ploaia... ploaia e minunata, vara. e calda si pura, dragul meu.
-pura...


n-am sa uit niciodata ziua aceea.



nu mai suport!
cand trece cate-un strain pe langa mine, ce-i poarta mirosul, imi vine sa plang. vreau sa-l opresc si sa-l intreb de dragul meu... sa-l intreb de ce-i poarta mirosul, daca l-a vazut sau daca a dat mana cu el...
daca e bine...
daca mai scrie...
daca mai scrie lumii despre noi...

chiar crezi?

tu chiar crezi ca ma poti schimba?


-nu-mi mai zambi. intoarce-te cu fata la perete si taci.nu-mi mai spune ca sunt a ta. n-am fost a ta niciodata. nu sunt un obiect, stii?
-dar esti a mea pentru cateva ore, stii?
-nu sunt. nici n-am fost. tu esti doar o distractie pentru mine si atat.
-deocamdata. dar...
-ba nu. nu deocamdata. n-am sa te iubesc, stai linistit. n-am chef de iubit acuma.
-acuma...
-nu mai insista.
-stai! unde pleci?
-departe de tine. iti faci iluzii degeaba. eu sunt a mea si ma iubesc doar pe mine.
-nu-mi pasa ca esti narcisista...
-hahahaha, buna asta. da-o in pula mea. n-am chef acuma.
-te rog asculta-ma.
-esti patetic! ai ajuns sa ma rogi...
-nu-mi pasa.
-treaba ta. am plecat.
-nu pleci nicaieri.
a prins-o de mana si-a tras-o inapoi in pat. a luat-o in brate si i-a sarutat fruntea.

ma simteam acasa. aveam pe cineva care tinea la mine mai mult decat o preietena, ma iubea. am ramas ascunsa in bratele lui, la pieptul sau. brusc nu vroiam sa mai plec.

-de ce plangi?
-nu plang.
-ti-am zis ca o sa te fac sa ma iubesti.
-nu te iubesc.
-ba da, dar inca nu stii asta.
-taci.
-nu ripostezi fizic doar verbal. stiu ca nu vrei sa pleci.
-priveste-ma doar.
-stai!
-nu. tu chiar crezi ca ma poti schimba?
-incerc...

m-am ridicat, m-am imbracat si-am plecat. mi-am aprins o tigara si-am inchis ochii. sunt bine. nu te iubesc...
m-ai schimbat deja de prea multe ori. m-ai schimbat ca om, dar m-ai si inlocuit de prea multe ori.


ai vrut sa ma schimbi. ai reusit.

ikar

incearca doar sa-ti imaginezi prin ce trec...



o carare printre haine murdare, foi iscalite de pix... chistoace de tigari moarte intinse in ordine crescatoare langa trei cesti triste de cafea. ea ascunsa intre paturi si perne, cu ultima tigara pe buze.
-nu mai vreau. gata. o sa-mi rearanjez viata. o sa fiu propiul meu arhitect, designer interior si vestimentar. o sa-mi bag picioarele in ei si nu o sa-mi mai pese. o sa te uit, la fel cum tu m-ai uitat. n-am sa te mai recunosc si totul o sa se intoarca la vremea in care tu erai doar strainul de la masa alaturata.
a inceput sa isi stranga lucrurile, sa le puna in ordine cum ii placea ei mai demult. a inceput sa sorteze hainele curate, hainele care ii mai erau bune si hainele de dat saracilor. ii placea sa-i ajute cand veneau la usa ei...
a pus mana pe un maieu mov pe care il purtase ultima data acu' cateva luni. nu parea murdar si nici sifonat. l-a mototolit in palme si l-a dus la nas. a inspirat adanc...
-nu... nu pot.
mirosul lui era impregnat atat de perfect ca si cum ar fi fost acolo. s-a asezat pe pat, cu maieul mototolit la piept, ochii la fereastra. i s-a parut ca-l vede venind spre casa ei...
-nu. n-ai voie aici. e teritoriul meu, iar tu esti un strain, un intrus. nu ai voie! NU AI VOIE!
a continuat sa tipe pana n-a mai avut voce. si-a ascuns fata in maieu si-a plans pana i-a spalat mirosul lui...
-nu te mai vreau aici...niciodata.
s-a intins pe podea, intre lucrurile ei sortate. le-a imprasiteat pe toate, a rupt pozele cu ei doi si-a pastrat o bucatica cu zambetul lui.
-soare... asta erai tu... un soare dupa care multi tanjesc. eu... eu eram ikar. singurul tau ikar. nu-i asa?
o supradoza de durere numai buna pentru un somn lung si greu.
-nu mai am aripi...mi le-ai ars.

azi nu am chef de tine

-imi pare rau, azi nu am chef de tine...



totul devine obisnuinta, deja vu, habar n-am. deci tot tot tot e confuz, plictisitor si monoton.
paharul de vin rosu dulce care il beau zilnic devine ambiguu, iar sexul cu tine devine... ciudat, anemic.
sentimentele mele ma storc de viata zilnic si nu fac altceva decat sa beau, sa fumez, sa ascult piese care imi fut starea si mai tare sau sa caut senzatii tari la orice ora. ma enervez din orice, iar cand refuzi sa ma saruti imi vine sa te omor din bataie.
ma enerveaza cand ma suna el si ma cheama la bere, desi stiu ca tocmai a terminat de futut o nesatula si are chef de mine in pat sau barfe, ca deh n-a prins demult la mine. ma enerveaza ca minte si ma minte.
ignoranta e cheia succesului.

da-o dracului de treaba. nu mai am chef de nimic. nici sa sciu, nici sa desenez, nici nimic. azi nu iubesc nimic. azi nu vreau nimic. de fapt vreau sa cad intr-o coma alcoolica si sa mor dracului. mai vreau un singur lucru [mai am un singur dor]:
un pet de timisoreana si un pachet de lucky strike rosu, mare nisip august. atata vreau.

aripi de sulf

camera goala, intuneric, umezeala. aprinde un chibrit. sulful iti taie respiratia pentru un moment. te ustura. lumina scurta. se stinge. ramai fara oxigen si totusi traiesti. mai incerci cu chibritele, dar degeaba... doar sulful produce un miros usurator, fara lumina sau caldura.
ascunde-te de ei.
fugi si ascunde-te.
simti cum vin si se urca pe tine. te doboara. te arunca jos si-ti invadeaza narile, urechile, gura, creierul, stomacul, inima.
fluturi.
durere.
intuneric.
umezeala.
sulf.
fluturi.
te ridici si fugi.
vrei lumina, culori, o raza. orice...
nu.
cazi jos si incerci sa-i indepartezi. mai ai putin si-ti smulgi pielea si carnea de pe tine. inima te doare cel mai tare. acolo au distrus deja tot.
inchizi ochii si incerci sa respiri.
oxigen.
albastru.
o flacara albastra palpaie in fata ochilor tai. indeparteaza fluturii si reda-ti portia de oxigen.
dar poate e prea mica portia asta...
asfixiere.
claustrofobie.
flacara dispare.
aerul dispare.
fluturii revin.
continua sa macine tot ce prind in tine. te fac sa plangi, sa zbieri, sa zdrobesti, sa rupi, sa omori, sa distrugi tot ce gasesti. sa-ti pierzi mintile...
aripile lor suflate cu sulf, produc scantei micute dar puternice,suficient pentru a te distruge.
batai de aripi.
batai de inima.
batai de pleoape.
aprinde un chibrit.
sulf.

sa-mi aduci o tigara

sa nu ma uiti, te rog...

sa ma vezi macar odata pe saptamana, plimbandu-ma cu ceasca de cafea in mana dreapta si tigara in stanga. imbracata cu camasa ta sifonata si chilotii mei negrii dantelati, incaltata in papucii mei labute de tigru. sa vezi cum trag jaluzelele ca sa-ti luminez ziua... vin si ma asez deasupra ta ca sa-ti sarut buzele uscate. iti mangai fata umflata de somn si-ti sarut pleoapele grele.
urmareste-ma spre bucatarie, unde te asteapta o cana de cafea goala si doua scaune triste. sa te infioare mirosul chistoacelor din scrumiera folosita de mine,ultima data. sa-ti para rau cand vezi mormanul de vase din chiuveta.
priveste-ma buimacit cand dispar spre lumina de la geamul crapat.
intoarce-te si atinge poza noastra. sa-ti amintesti cand am inramat-o si sa zambesti.
sa nu ma uiti dragul meu...
du-te la dus si aseaza-te jos. lasa apa sa-ti spele urmele de vise si cosmaruri. uita-te spre pragul usii deschise. stau goala si rad de prostiile noastre nesimnificative. sa razi cu mine... de mine. de felul in care rad...
aruca-te in pat si trage-ti plapuma in cap. am s-o trag jos de pe tine si-am sa-ti cer sa ne distram si noi putin. ia perna in brate si arunc-o pe jos. nu sunt eu... simte cum imi lipesc pielea mea rece de tine, respirand sacadat pe pieptul tau. doreste-ti cu toata fiinta ta sa fiu acolo si sa-ti spun cat imi place timpul petrecut cu tine.
lasa-ma sa te sarut inca odata si inca odata. lasa-ma sa te plictisesc.
n-am vrut sa te cunosc si nici tu n-ai vrut. dar s-a intamplat...
sa-mi aduci o tigara si-o floare, te rog...

azi voi fi doar eu

totul se rula ca un film de scurt metraj, pe o scena parasita... in camera ta. fara spectatori, cu aplauzele inimilor noastre, cu zambete si lacrimi.
mi-ai luat mana intr-a ta si mi-ai lipit-o de pieptul tau...
-simti?
-ce?
am inchis ochii,in speranta ca voi simti ceva. dar am inceput sa vad...
am trei usi incuiate. un bas infundat, o toba, un ceas.
ti-ai pus mana peste pieptul meu.
-iti simt inima. bate foarte tare.
ce inima? a cui? a mea? a mea?
ce inima? a mea?
ce inima...
eu nu...
-de ce razi?
-scuza-ma. e ironic.
-ce e ironic?
-nimic. nu conteaza.
-nu. imi place...
-ce-ti place?
-totul. cum iti pulseaza sanul sub mana mea, iti simt bataile inimii pana in pieptul meu.
-sunt sigura.
apoi greseala majora. m-am intors spre tine si-am deschis ochii. mi-ai fixat privirea din prima, ca si cand as fi prada ideala, cina perfecta. m-am simtit mica, ca un soricel pus la colt de un motan infometat.
as fi putut sa inchid ochii, dar de ce sa scap asa usor?
de ce sa nu te infrunt?
de ce sa nu castig si eu o batalie?
de ce sa nu fiu vanatorul, de ce sa fiu prada?
aplauze.
aplauze puternice.
bas, tobe, ticait, aplauze.
toate deodata, pe acelasi ritm, pe aceeasi bataie. toate in capul meu, in pieptul tau, sub mana ta, sub palma mea, in venele tale, sub sanul meu...
m-am ridicat si mi-am schimbat costumul. azi voi fi doar un om, cu o inima ce ticaie, bubuie, canta, aplauda, zambeste si plange...
azi voi fi doar eu.

clepsidra

stii, eu n-am luat totul ca pe o joaca.
de ce as face asta? adica la urma urmei era vorba de sentimentele noastre. chiar tu mi-ai zis asta. mi-ai zis ca n-ai sa renunti la noi pentru nimic. dar...dar ai facut-o. si m-ai lovit cu varf si indesat din toate partile. cu vorbe, cu indiferenta...
m-ai aruncat intr-o prapastie a durerii si m-ai uitat acolo. dar am ramas suspendata de craca sperantei si-am asteptat sa-mi creasca aripi. in coconul meu n-aveam suficienta caldura si dragoste pentru a ma dezvolta. nu m-am trezit cu aripi pe spate, ci cu ramuri pline de spini.
tu cu asta m-ai hranit. cu ura.
dar asa mi-ai dat putere. m-ai facut sa merg mai departe in acelasi trup, dar cu o alta fiinta.
nu mai sunt ce-ai cautat.
nu mai sunt ce-ai iubit candva.
nu mai sunt eu...
sunt un alt prost visator dornic de a zbura.
nu sunt ikar, ci mai degraba cain.
nu sunt un fluture, ci o zburatoare neevoluata.
nu mai sunt a ta, sunt a tuturor si a nimanui acum.
n-am sa ma mai trezec langa tine in pat, n-am sa-mi mai ascund degetele in parul tau, n-am sa-ti mai sarut obrazul si buzele.
nu mai pot.
simt cum fiecare picatura de dragoste cade. trece printr-un proces de purificare, dar devine ura.
ura... e cerul ala rosu de februarie si frigul indurat in prapastia mea.
dar timpul...
mai stii clepsidra noastra? cu praful ala rosu?
praful nostru de stele, gasit pe drum.
am pierdut sirul soselelor... nu gasesc drumul.
tu ai intors clepsidra... mi-ai aruncat harta.
praful de stele si-a pierdut efectul.

ruleta ruseasca

primavara.
vara.
toamna.
iarna.

primavara.

zapada se topeste sub talpile mele goale si calde.
pamantul e moale, noroios si rece, sub genunchii mei.
iarba nu incolteste inca.
raman moarta si calda,cu talpile spre cer, genunchii in noroi, abdomenul pe zapada inghetata, sanii pe manunchii de iarba uscata, cu fata pe pietre reci.
palmele mele tin arma tatalui meu, langa tampla.
inchid ochii.
apas pe tragaci...


vara.

calc pe scoicile colturoase. imi sparg talpile in ele. le tarasc prin nisip si apa sarata.
apa e pana la genunchi, continui sa merg.
apa e pana la brau. continui.
apa e pana la sani.
ma intorc.
tu zambesti, ai arma in maini. o indrepti spre tine. astepti.
fug spre tine.
clipesc.
tu apesi tragaci...


toamna.

calc pe frunzele moarte.
calc pe coroane vechi, pe ace de pin.
ma asez intre pietrele noastre funerare.
ploua.
sunt goala atat pe dinafara cat si pe dinauntru.
gasesc arma noastra ingropata in pamant.
o ridic si-o curat de noroi.
are un singur glont.
o indrept spre gura.
inchid ochii.
apas pe tragaci.


iarna.

imi deschid cadourile.
primesc o arma noua.
ma uit la ea si rad.
imi aduc aminte de arma noastra.
stiu un joc nou...
sunt legata la ochi.
zambesc.
imi iei mainile intr-ale tale.
imi asezi dragostea in palme si-i lipesti teava sub barbie.
e rece.
1...
2...
3...
apas pe tragaci...


primavara.

ma urc pe acoperisul nostru.
e frig si inca ninge.
ma uit la mainile mele.
ma iei in brate.
buzele tale reci sunt pe gatul meu si urca.
buzele noastre se lipesc pentru o fractiune de secunda.
ne luam armele si ni le lipim reciproc de frunte.
hohote de ras.
apasam pe tragaci...


vara.

ne plimbam pe nisipul zgrumturos.
ne aprindem o tigara si bem cate un shot de vodka.
scoatem armele.
ne intindem peste masa si ne sarutam.
tevile sunt in drept cu inima noastra.
apasam pe tragaci...

a doua zi a lui mai

e indicat sa ascultati aceasta melodie in timp ce cititi:)

Urma - Slide



stii cand m-am apucat sa cant, n-am realizat ca tu esti cel ce ma face sa imi inving frica de scena, de microfon, de public...
n-am realizat multe la varsta aia. aveam doar 16 ani, sau 15. nu stiu. eram un copil indragostit de-un tip de la faculta... pueril din partea mea. dar asta eram, un copil.
stii acum nu mai am 15 ani. sunt mai mare. si vad cate am pierdut, si regret. regret ca totul s-a terminat din cauza mea. stii, daca as putea sa dau timpul inapoi la a doua zi a lui mai... n-as face ce-am facut. poate azi eram inca impreuna, iar eu nu-mi distrugeam viata in halu asta. poate ma lasam de fumat pentru tine, poate nu gustam din viata vicioasa. sau poate tu erai ultimul si singurul meu viciu.
sau poate sunt egoista si ma gandesc doar la mine.

ieri cand auzeam sunetele de chitara, acordate pe muzica inimii noastre, am realizat ca iubesc luna mai. tu la chitara, razand, cantand cu mine. prindeam forta, curaj, ma simteam o super-woman. ca o zeita langa zeul sau...
hai sa cantam...

iti mai aduci aminte cand m-ai prins de mana, si...

si ti-am zis ca viata mea, tocmai a inceput...

dar cuvintele tale au devenit nisip...

ti-am promis ca n-am sa plec niciodata...

dar promisiunile noastre s-au innecat in mare.

dar, dac-ai sa te intorci,
vreau sa vezi,
c-am cazut in cuvintele tale,
iar dac-ai sa te intorci,
vreau sa simti,
cat mi-ai lipsit...

chiatara, cuvinte, tigara...
hai sa radem.
chitara.
ras.
tigara.
acorduri desirate.
zambet.
hai sa cantam.
acorduri.
imbratisare.
chiatara.
hai sa cantam punk.
ras.
hohote de ras.
nervi.
dezamagire...

eu plec.


e ianuarie.

9:36

nu stiu...
nu mai inteleg aproape nimic. timpul zboara si eu stau pe loc. ma mut de pe un picior pealtu, ridic o mana, ma frec la ochii legati cu panza. e uda si rece. imi apas peoapele cu podul palmii ca sa ma asigur ca inca sunt acolo.
sunt muta.
as vrea sa fiu surda. astept doar sa se opreasca ticaitul enervant al ceasului.

zambesc. aud rasul acela care m-a dat viata peste cap.
rasul lui.
mi-l imaginez stand acolo langa mine, incercand sa ma gadile fara vreo sansa... se enerveaza, apoi imi ia fata in palme si imi spune incet "ooo tu! te iubesc!". apoi ma saruta. sunt foarte fericita.
simt aroma lui vaga de bere, si parca vad sticla stand pe masuta din fata noastra. langa ea sta scrumiera plina cu chistoace lucky strike, o tinta de la cureaua mea, bricheta si telefonul meu. e si cana mea acolo, si in ea mai stau trei inghitituri de cafea cu aroma de alune. cei de la Urma imi incata auzul din boxe, iar eu ma relaxez. e cald, sunt in bratele lui, ma simt acasa...
ii spun "ma intorc imediat, vreau sa ma duc pana afara.". cu ochii mari, el tace. nu zice nimic. aproba plecarea mea uitandu-se in scrumiera. e 9:36.
eu plec. deschid usa. el urca scarile de mana cu o alta ea. nu mai inteleg nimic. ma intorc si ma uit la masa noastra. sunt doar eu si lucrurile mele. ma uit la ceas si realizez c-a trecut un an de cand am plecat... pana afara. iar el m-a lasat sa plec...
vine spre mine, vrea sa ma ia in brate.
sunt speriata.
nu vreau.
nu vreau sa ma mai atinga daca nu e al meu.
nu vreau sa-mi mai vorbesca daca nu il aud doar eu.
nu vreau sa ma mai privesca, daca nu mai vad in ochii lui doar reflexia mea...
nu vreau sa-i simt buzele pe obrazul meu, daca e tot ce voi primi de la ele...
nu vreau.
nu vreau!
nu accept asta...
ma uit la ceas si e 9:36.
ma trag in spate si dau cu capul de poarta neagra si rece.
ma doare...

imi aduc palmele pe fata si incep sa plang. nu mai vad nimic.
simt panza umeda si rece... nu mai vorbesc. sunt muta.
tic-tac-tic-tac...
nu se mai opreste. dac-as putea sa vad, as opri ceasul, timpul in loc.
de-as putea vorbi, l-as ruga sa-l opreasca el pentru amandoi...

ai face asta?

deschid ochii.
sunt rezemata de poarta neagra si rece. ninge.
azi e ziua mea.
el iese din incapere si vine spre mine.
zambeste si-si deschide bratele.
ma lipesc de poarta si n-am unde sa fug.
nu il vreau daca...
ma ia in brate si ma saruta. ma uit la el si nu inteleg ce se intampla.
ma uit la ceas. e 9:36.

ai putea sa-mi explici?

e 9:36.
trebuie sa fug...

imi rup panza de la ochi.
in fata mea e un ceas ce ticaie.
e ora 9:36.
secundarul se invarte, inca odata, si inca odata, inca odata, inca odata, inca odata...
inchid ochii. era mai bine cand nu puteam sa vad.
9:36...

ninge. mie mi-e frig. tremur si am frisoane de frig. imi aseaza jacheta greoaie pe umeri si ma saruta pe obraz. imi sopteste inca odata la ureche cele doua cuvinte magice.
te iubesc...
zambesc.

9:36. eu vad. panza sta langa mine si ma implora s-o pun la loc. se usca, ea vrea sa fie umeda... o iau si-mi sterg ochii.
eu te iubesc...

tu?

e 9:36 si inca astept raspunsul tau...
e 9:36 si imi doresc sa am frisoane de frig, sa te ascunzi in spatele meu, cu jacheta ta grea.
e 9:36 si-a mai trecut un an. e tot iarna, dar stau singura pe scari...
si-astept raspunsul tau.

e 9:36...

zapada

mi-am aprins ultima tigara, si-am iesit din bloc. ma grabeam sa prind autobusul. nu aveam de gand sa stau inca o jumatate de ora aici. n-avea rost. am fugit spre statie, iar autobusul trecu pe langa mine, si nici nu opri in statie.
-in pizda ma-tii! asa-mi areti mie ca e craciunul?

asa-s oamenii de craciun... falsi, prosti, egoisti, ipocriti. si se dau mari cu faptelelor bune.
care fapte bune? mersul la biserica de doua ori pe an [de paste si de craciun], isi spun rugaciunile tot de doua ori pe an, cumpara cadouri scumpe ca sa se dea mari la prieteni ce cadou i-a luat iubitei, iubitului, sotiei, sotului, copiilor etc. stupid.

am hotarat sa merg pe jos doua statii, pana la urmatorul autobus. am gasit un magazin deschis si mi-am mai luat un pachet de tigari. am mai aprins una, si m-am asezat pe un leagan, in parcul de langa statie. chiar n-aveam chef sa mai merg pe jos.
a aparut o fetita, cu un par saten deschis, lung pana la mijlocul ei. avea ochii albastru deschis si purta o caciulita de o culoare asemanatoare. a venit in fata mea si a ramas acolo, uitandu-se la mine pana mi-am terminat tigara.

-vreau ceva de la tine. imi dai?
-poftim?
-imi dai?
-ce sa-ti dau?
-ceva ce-ti place tie foarte mult si ai putea sa imparti si cu altii.

am stat si m-am uitat la ea ca la felul doi. apoi am inceput sa procesez ce naiba indruga acolo. m-am aplecat si-am luat un pumn de zapada. iar ea mi-a retezat vorbele...

-stiam ca-ti place zapada. si mie imi place.
-poftim? de unde stiai?
-sunt ca tine. tu esti ca mine.
-nu inteleg...

mi-a zambit, in timp ce expresia mea era probabil una tampa. s-a uitat la zapada din palmele ei mici. se topea.
am continuat sa ma uit si eu la palmele ei.

-nu ti-e frig?

si n-a zis nimic. a continuat sa se uite pana la ultima bucatica de zapada. cand totul s-a transformat in apa, a inceput sa planga.

-doamne. nu plange. puiule. nu plange. mai este zapada. vezi?
-nu. nu mai este. asta era de la tine. era speciala.
-dar tot eu ti-o dau.
-nu. nu vreau!

plangea si sughita langa mine. imi frangea sufletul. continuam sa ma uit la ea si sa-i vorbesc, dar nu ma asculta.
privea la apa din palmele ei, plangand. vroia ce i-a fost daruit atat de tare, incat nimic nu mai conta.

-n-ai inteles! nici tu n-ai inteles.
-poftim? ce sa inteleg?
-atunci cand ai ceva vrei sa pastrezi ceea ce ai. nu vrei nimic mai mult. e clipa in care viata e cel mai bun lucru care il simti, ca mai apoi sa clipesti si sa dispara totul. cand realizezi ca a disparut, te prinzi cu ghearele, cu dintii de ce-ai avut. dar...
-... nu mai ai. nici n-o sa ai.

zambi printre lacrimile grele. s-a intorse cu palmele inclestate, tinand probabil ultimile picaturi din ceva ce-a fost candva frumos. a plecat plangand...

coaja de fistic

-intinde palma si inchide ochii. sunt sigura ca o sa-ti placa.



am deschis ochii, cuprinsa de o spaima neprevazuta. un alt cosmar se termina.
i-am inchis la loc. incepu altul.
i-am deschis si i-am inchis pana mi-au dat lacrimile. cosmarurile nu se termina niciodata, ar fi trebuit sa stiu asta.
i-am deschis pentru ultima data. s-a facut lumina. si frig.
m-am ridicat de pe podeaua rece si umeda, fugind catre acea mica raza de speranta. talpile mele se spargeau peste coji de fistic. raza devenea tot mai mica, iar eu nu ma mai aveam putere din cauza durerii. am continuat sa fug, dar am cazut foarte departe de raza. fisticul imi sparse palmile si talpile, facandu-le sa sangereze abundent. ma dureau ingrozitor de tare.
am inchis ochii.
i-am deschis.
i-am inchis.
degeaba.
acesta nu mai era un vis. era realitate.
ma pierdeam in mine, cadeam in interiorul meu, tot mai departe de lumina, fericire. cadeam in neant, pe coji de fistic, in durere.
eram constienta ca nu pot vorbi. puteam doar sa gandesc pentru a ma auzi.


o lovitura zdravana direct in cap.
ceafa imi pulseaza si ea de durere.
totul devine alb.
fata imi radiaza de caldura, durere. obrajii imi pusca din cauza febrei.
frisoane.
atat de puternice, ca scurt-circuitele pe pielea umeda. vreau sa ma trezesc. vreau sa se termine totul! totul!


-deschide ochii. uita-te. iti place?



am deschis ochii. fetele voastre stand in fata mea. unele cerandu-si iertare, altele scuturandu-ma si lovindu-ma peste fata.
miros de droguri, de alcool, tigari.
i-am inchis la loc .un alt cosmar.
eu nu sunt asa. nu vreau sa fiu asa.
nu vreau, nu vreau.

lovituri puternice si totusi, relaxante. in spate, in rinichi, un pumn in piept.
zambesc.
cineva ma trage de par, si incep sa rad.
vreau mai mult.
o alta lovitura in cap.
negru.
nu mai deschid ochii.
ma las in cosmarul meu, urat.
ma asez inapoi pe podeaua rece si umeda, intre cojile de fistic.


-da imi place. multumesc.
-vezi? fisticul e ca tine. greu de spart, cu o coaja dura, dar bun in interior.

ma uit la cojile din palmele mele, de sub pielea mea.
sunt insangerate.
frisoanele ma fac sa le scap din palme. raman cu cele de sub piele... sunt calde.

tigare

stai si razi in oglinda.
ti-ai adus aminte ce-ai visat, nu?


apoi erai la mare...
si a-ti inceput sa radeti.
toti trei.
fericiti.
soare.
mare.
nisip.
iubire.
prieteni.
lumea la picioare.

hai sa aprindem o lumanare.
azi l-am cunoscut.
terminati! nu-s mort.
da-ti dai seama?

hai, iesi din cort,
ca duci o viata tare.
vreau si eu o tigare.
mai stai si tu la rand.

e un apus de soare,
nu.
e rasaritul.
da astazi,
nu-i pe seara?

te asfintesc in mare.
mai taci.

poveste

in urma cu 2 ani, pe data de 15 august 2012, o femeie din romania mi-a dat inima ei. eu aveam probleme cu a mea, iar ea m-a gasit pe lista cu transplanturi si mi-a asigurat inima ei. era compatibila cu mine. parca stia ca va muri curand. dupa semnarea actelor a murit la 2 zile. in urmatoarea zi, m-am bucurat de o inima noua.
nu stiu cum sa-i multumesc pentru ceea ce a facut, dar...


totul e confuz.
eram pe motor, cand o masina s-a gasit sa depaseasca un camion si sa ma loveasca. apoi am vazut o lumina puternica si-am fugit de ea.stateam in lanul de grau si vedeam cum soferului i se pun catusele, iar de pe motocicleta mea oamenii puneau un trup pe targa. m-am uitat spre luna, am ridicat mana si... vedeam prin ea. vroiam sa plang, dar...


in urma cu 2 ani, o femeie din romania, mi-a donat coneea ei. eu nu puteam sa vad. eram oarba.
uneori, vad imagini din camera ei, din viata ei. vad mereu, dar vag, un baiat, ascuns in ceata. totusi, e soare, si e undeva la mare. rade, ceea ce ma face sa zambesc, apoi dispare si totul devine negru. atunci incep sa plang. desi nu simt nicio durere incep sa plang atat de tare incat nu ma mai pot opri cam o jumatate de ora.
ma gandesc mereu la familia femeii, dar ea nu avea familie. parintii ei au dat-o afara din viata lor. adevarul e ca nici macar la incinerarea ei n-au fost.
prietena ei mi-a spus tot ce si-ar dori dupa moarte: sa doneze toate organele care pot fi donate, sa fie incinerata si cenusa sa-i fie aruncata in mare.
parintii mei au platit o parte din incinerare.
eu sunt deodata cu ea. da, azi am implinit 20 de ani. ceea ce e ciudat e ca eram nascute pe aceeasi data, deci e o aniversare dubla. dar...


nu ma simt bine. vreau sa ma intorc in trupul meu. sa urc pe motor si sa fug departe. sa las totul in urma si sa nu-mi pese de nimeni si nimic. vreau ca mai apoi sa ma intorc de unde am plecat. sa ma ascund in camera mea si sa fumez, sa scriu, sa desenez. vreau...


merg la mare saptamana viitoare. o sa merg unde mergea ea. am contactat-o pe prietena ei si mi-a zis ca ar fi incantata sa vin si eu, si cealalta fata careia i-a fost donata corneea. era foarte fericita ca putin din prietena ei inca traieste, si vrea sa imparta macar putin cu ea.
simt ca o iubesc foarte mult pe prietena ei. cred ca si ea o iubea mult.
ma apuc sa-mi fac bagajele de pe acuma...


am sa plec sa-l caut. stiu ca e inca aici. daca exista rai sau iad, am sa merg si acolo dupa el, si-am sa cer concediu de la oricine trebuie, de la orice naiba ar face. sper doar ca nu canta la harpa sau face baie intr-un cazan.o sa-l iau cu mine la mare...


am cerut un aparat foto de ziua mea, si l-am primit. ai mei nu inteleg de ce vroiam modelul asta vechi, pentru ca isi permit unul mult mai performant. le-am zis ca nu vreau unu mai performant. il vreau pe asta.
in sfarsit merg la mare. o voi cunosate pe prietena ei,si cealalta fata careia i-a fost donata inima.
deabea astept sa...


il caut de ceva vreme. si nu-l gasesc. cu cine trebuie sa vorbesc ca sa-l gasesc?
nu vreau sa merg fara el...


am ajuns la mare. merg pe plaja si ma bucur de nisipul fin, de apa pura si sarata. e prima data cand vin la mare si e foarte frumos. as vrea sa nu mai plec de aici niciodata.
peste cateva minute, voi merge la o terasa sa beau o cafea si sa ma intalnesc cu fetele. ar trebui sa-mi cumpar tigari...


vreau... vreau sa-l gasesc. sa fumez o tigara...


ma duc sa ma intalnesc cu fetele. deabea astept sa le intlanesc.
locul asta e genial, si muzica, si oamenii, si totul.


o sa merg fara tine.
trebuie sa ajung in acel loc...

nu-mi vine sa cred. fata cu corneea, arata exact ca mine. are aceeasi tunsoare, se machiaza la fel, e ca un indigo...ce se intampla?


trebuie sa ajung... acum.

fata caruia i-a fost donata inima, seamana leit cu mine. arata la fel. la fel...

fetele carora le-au fost donate organele, arata exact ca ea. felul de a vorbi, de a se imbraca, de a se machia. totul. leit ca tine draga mea...


ea... o cunosc. e prietena mea. cu doua fete pe care nu le cunosc, dar arata exact ca mine.
-te-am gasit. te-am asteptat mult timp.
-tu... tu... nici nu stii cat de dor mi-a fost...


-de ce plangi?
-nu stiu.mereu patesc asa ceva. iar il vad. e in fata mea si vorbste cu mine, cu ea. nu stiu. e fercita.
-tu esti bine?
-da. simt o durere mica in piept, dar cred ca ecea mai frumoasa senzatie pe care am simtit-o in ultimii doi ani. ma simt fericita.
-cum arata el?
-nu pot sa-ti spun. e o lumina mare si alba.
-ce e cu tine?
-astm. in-ha-la-to-rul.

-hai sa plecam.

s-aspart.nu pot vorbi.

s-a spart. intr-o mie de bucatele, in nisip... in apa.
te-am rugat sa nu pleci.
te-am rugat sa nu pleci maine. nu maine. nu de ziua mea.

nu ai plecat maine, ai plecat alaltaieri si m-ai lasat in fata cioburilor de la usa
cea mai fina otrava, cel mai dulce gust, cel mai letal venin.
moartea ta, pentru o secunda.
suficient cat sa te pierd.
destul timp cat sa scap globul din mana, sa-l sparg intr-o mie de farame, in nisip, in apa.
suficient timp cat sa dispari din viata oamenilor. a mea, a lor, a tuturor.


am ramas muta in fata cioburilor si-am incercat sa le adun, sa le lipesc, sa le repar.
sa le lipesc.
sa le adun.
speram doar sa visez, sa ma trezesc, si-apoi sa intreb strainii daca am trait moartea ta.
as vrea sa-i intreb zambind, cu o durere de piept ingrozitoare, cu lacrimi reci in ochi, cu dureri psihice insuportabile.

de fapt, as vrea sa nu te fi intalnit vreodata. sa nu insemni deloc ce insemni. sa fii nimic. intelegi? nimic?
sau poate doar nisip. si soare. caldura. mare, apa, scoici... vant, bere, tigari, tigari mentolate, desene animate, actori si un apart cu bateriile descarcate.
injuraturi, promisiuni, saruturi, zambete, lacrimi, sarut, adio, alte promisiuni.

niciuna respectate...
nu mai vorbim...
nu mai zambim.
nu mai fumam impreuna.
nu mai bem bere impreuna.
e iarna.
e frig.
bateriile sunt descarcate, si chiar uitate la tine.
injuraturile se sting si ele...
saruturi... doar amintiri.
adio... permanent.
lacrimi, tot mai multe.
alte promisiuni incalcate.

patru sute nouazeci de zile.


eu te-am cunoscut azi.
tu ai murit tot azi.