Se afișează postările cu eticheta februarie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta februarie. Afișați toate postările

vineri, 2 martie 2012

nevoi speciale

m-am pierdut in ganduri atat de albastre, transformandu-mi inima-n scrumiera.



-indiferent din ce pozitie privesti situatia, tu tot ai de pierdut.
priveam tuburile de ketchup de pe masa. numarasem deja 6 miezuri langa mana lui si 3 langa a mea. pe fundal auzeam o piesa de la adele.
mi-am ridicat privirea spre el si m-a pufnit rasul.
-piesa asta e perfecta pentru ce se intampla acum. e asa... o drama.
apoi am realizat ca eu chiar aveam de pierdut, cand in sfarsit luasem o decizie asupra careia nu mai aveam niciun drept.
-decizia nu-mi mai apartine, nu-i asa?
-nu stiu. e treaba voastra.
-spune-mi.
-nu. e treaba voastra.
-am sa merg pana la el.
-acum?
-da.
-e ora 2 noaptea, esti nebuna?
i-am zambit.
-nu raspunde. a fost o intrebare retorica. chiar ai sa mergi?
-da. stii, maine poate fi prea tarziu... sau altcineva.
-stai, tu... tu ce vrei?
-tu ce zici?
-nu vreau sa...
-mda. asa e. oricum, voi respecta orice decizie va lua.
-okay. gata. suna-l si spune-i ca mergi.
-nu.
-ce nu? nu mai mergi?
-ba da, dar nu-l sun.
m-am ridicat de la masa atat de sigura pe mine. mi-am privit reflexia in geamul din spatele lui si mi-am dat seama ca toata speranta mea, era la fel de stearsa ca si eu, cea dinaintea mea.
-uite... am plecat.
-succes.
am intins mana spre cea stearsa si-am apucat manerul rece. apoi m-am uitat pe mine, acolo, in geamul unui fast food si-am luat-o incet spre locuinta lui, situata in celalalt capat al orasului.
mi-am aprins o tigara si-am inhalat fumul alaturi de aerul rece si umed al angliei. m-am oprit si m-am intors in spate, privind spre parcul in care ne-am decis sa ne intalnim in mijlocul noptii.
era frig, el mirosea a whiskey si se scuza pentru asta. eu rulam niste tigari, tremurand de frig, incercand sa-l conving ca nu mi-e frig.
m-am intors inapoi la drum, zambind.
-imi aduc aminte de acele cateva ore, dinainte de scoala. noaptea noastra placebo...
mi-as fi dorit sa stiu dinainte...
ma gandeam cum ii voi spune, fara sa fiu o ipocrita ca si ultima data, ca am nevoie de el. el nu va intelege ca eu m-am schimbat complet intr-o saptamana, intr-o singura seara. viata mea luase o intorsatura atat de neasteptata, incat el si ei doi pareau a fi singurii oameni capabili sa inteleaga.
-nu mi-e frica de cine am fost, ci de cine sunt acum, daca n-ai fi tu. ideea e ca oricum, nu-mi vad prezentul fara voi trei, dar tu, tu trebuie sa stii.
am realizat ca imi vorbeam mie, cu barbia ascunsa-n esarfa de la gat. mi-am ridicat ochii din pamant si-am privit orasul gol. apoi m-am pierdut in peisajul trist.
nu stiu cand am ajuns in fata usii sale si nici cum. drumul dintre casele noastre dura mai multe ganduri rele si prea putine bune.
mi-era frig.
ascultam placebo.
si el era aici.
am ramas acolo cateva clipe, pana mi-am facut curaj sa bat in geamul sau, de langa intrare.

-credeam ca n-ai sa mai vii.

marți, 14 februarie 2012

this picture

am inceput sa vad abia dupa ce mi-am inchis ochii.


vocea lui molko imi rasuna in urechi. ma chinuiam sa-mi fac proiectul pentru a doua zi, la arhitectura. apoi mi-am adus aminte ca ai fi stat acolo, in camera cu mine pana mi-as fi terminat proiectul, doar ca sa-mi zici ca e total gresit.
am privit desenul si-am oftat.
tu n-ai fi vrut sa ascultam Placebo, dar ai fi ascultat pentru ca imi plac mie. tu mi-ai fi spus ca lucrarile mele nu sunt bune si ca pot mai mult, iar eu m-as fi enervat. tu m-ai fi luat in brate si eu as fi sperat sa te aud spunandu-mi acele cuvinte, uitand ca m-ai scos din sarite.
m-am intins dupa tutun si-am inceput sa-mi rulez o tigara. am tras primul fum in piept. are un gust absolut groaznic. am inchis ochii si-am inceput sa-ti reascult vocea. pentru o clipa, eram acasa.
am simtit doua brate incolacindu-se in jurul umerilor mei si abia atunci,m-am rupt din trecut. mi-am dat capul pe spate si m-am uitat in ochii lui fara sa spun un cuvant. a ramas asa, cercetandu-mi privirea, incercand sa desluseasca ce-mi trece prin minte.
n-a vorbit.
n-am vorbit, dar i-am citit nevoia de a sti.


dragul meu, TU nu vei fi niciodata EL. niciodata...


am privit-o stand pe patul meu. purta o pereche de chiloti alb cu mov si tricoul meu in dungi alb-negru. fuma o tigara si se temea de privirea mea. se juca cu un fir de-al ei de par, cazut pe asternut.
-stii, imaginea asta am s-o tin minte toata viata...
s-a intors spre mine cu ochii mari, incercand sa-mi ceara mai multe detalii fara a vorbi. dar eu, eu voiam s-o aud vorbind.
-asa cum?
-asa cum esti acum: in tricoul meu, fumand o tigara, cu lumina pala venind in spate, cu fumul din camera, stii? asa... asa, cum esti tu.
-ce-ti veni?
-nimic. voiam doar sa stii.
apoi i-am sarutat genunchiul drept.
nu si-a dezlipit privirea de la mine. mi-a pus palma pe obraz, apoi mi-a desenat conturul tamplei cu buricele degetului. s-a aplecat si mi-a sarutat buzele, inchizandu-si ochii. m-am intrebat pe cine vedea cand ii inchidea...


mi-a sarutat fruntea apasat, apoi varful nasului usor. s-a tras inapoi si m-a privit inca o data. de data asta, avea privirea unui copil. a zambit.
-mi-a fost dor de tine.
am inchis ochii si l-am sarutat, iar tu, n-ai mai existat in prezentul meu.

duminică, 5 februarie 2012

azi voi fi tu

radea.
tipa.
canta.
dansa venind spre mine, in rochia ei alba patata cu sange.
zambea.
-bine te-am regasit. la fel ca si aseara, ca si alaltaseara, si ca in celalalte seri, in care el n-a fost acolo sa te mai protejeze. mi-a fost dor sa te tarasc prin chin si haos. uite, stiu un joc nou...
m-a prins de maini si m-a murdarit de sange.
-ah, stai linistita, e sangele tau. porti o gaura in piept, nu o inima.


Shawn ma prinse de umeri.
-trezeste-te! trezeste-te! ninge!
am deschis ochii brusc. il priveam buimacita, uitand ca mi-am petrecut cel putin ultimile 30 de ore in casa lui.
-poftim? cum sa ninga? aici nu ninge.
-ba daaaaaa! ninge!
il priveam, uitand de ultimile ore pline de tortura. zambea, din ochi, din buze. mi-a sarutat fruntea si s-a uitat lung in ochii mei.
-vrei cafea?
-n-nu.
-ti-e foamne?
-nu.
-esti bine?
-da...
-vrei sa mai dormi?
-putin.
-eu ma duc pana la...
-nu! ramai aici. stai pe pat pana adorm. te rog.
-dar trebuie sa... hai nu fii copil!
mi-am tras plapuma in cap, sperand sa intre in joc. sperand sa fie si el copil.
am auzit usa inchizandu-se.
-eu sunt un copil... cu nevoi.
am privit tavanul sperand sa se deformeze, devenind cerul de afara. sa ninga. sa ninga peste noul pat strain. sa ninga si sa-mi fie frig si pe dinafara.
am auzit-o strigandu-ma inapoi pe campul ei de joaca. ea voia sa se joace cu mine.
m-am ridicat si mi-am tras tenisii jerpeliti in picioare. apoi mi-am adus aminte ca afara ninge, iar mie imi va fi frig.
m-am gandit la mama. oare ei ii e rusine de mine?
am zambit si m-am gandit ca mama, e tot mama.
ma indreptam spre baie. am trecut prin sufrageria plina de mizerii si m-am uitat spre masa, sperand sa gasesc o tigara, sau putin tutun ca sa-mi rulez una. n-am gasit.
ajunsa in baie, m-am gandit la ceva pastile, pentru durerea mea de cap. in baie nu era niciun dulap. m-am lipit de usa si m-am privit in oglinda.
aveam parul lipit de fata, iar cearcanele erau ascunse sub pungile de sub ochi. toata fata imi era umflata de somn.
-oare cate ore am dormit?
m-am prins de ghiuveta murdara si m-am uita spre scurgere. era pasta de dinti si sange si nu vreau sa stiu de la ce erau celalte pete. am prins robinetul pentru apa rece cu doua degete si l-am invartit depunand un efort mare. apa incepuse sa curga.
am ridicat ochii, spre oglinda.
-nu mai vreau asta. nu mai vreau nimic. vreau sa ma intorc acasa stiind ca ma astepti, stiind ca ma vei ierta o singura data, fara sa-mi ceri detalii. sa ma ierti pentru ce n-am facut. sa nu ma mai ierti a doua oara, ca sa nu mai trebuiasca sa-ti cer iertare. ca sa nu-mi mai cer iertare in fata nimanui, de acum incolo. niciodata. ni ci o da ta. nici-o-da-ta.
am luat apa rece in palme. mi-am lins buza sparta si-am simtit usurimea patrunzand in tot corpul. mi-am tras nasul si-am simtit un gust amarui alunecandu-mi pe gat. am inceput sa transpir. mi-am spalat fata cu apa rece si-am simtit cum intra frigul in mine.
am iesit din baie fara a ma mai privi in oglinda.
am pasit hotarata si goala pe dinauntru, stiind ca acasa nu ma asteapta nimeni. nimeni inafara de tricoul tau, uitat pe perna mea.
shawn intrase in casa.
-vrei sa ne plimbam?
-nu.
-stam aici?
-nu.
-dar?
-merg acasa.
-atunci ne vedem maine.
-desigur.
i-am luat un hanorac, apoi mi-am tras haina pe mine. m-a condus pana la usa. am pasit in zapada, apoi mi-am bagat mainile in neaua asezata pe masina din fata casei. m-am intors si-am aruncat in el, razand.
-ai sa mi-o platesti.
-maine.
am plecat, uitandu-ma inapoi abia la coltul strazii. nu mai era acolo.
poate ca toate se intampla cu un motiv.

ti-am luat tricoul in palme.
azi nu voi mai dormi cu el in brate.
azi il voi imbraca.
azi voi fi tu.
azi voi fi si eu libera.
azi voi cauta geniul din mine si voi uita ca pot iubi.
azi ma intorc la cine nu am fost niciodata.

miercuri, 1 februarie 2012

intre zero virgula cinci si unu

tu esti adevarul, nu eu.

mi-am ridicat picioarele pe perete si ma uitam la tapetul kitschos de un roz spalacit imbibat cu nicotina si modele florale prost structurate.
au dat boxele mai tare, apoi s-au intins si ei langa mine in pat.
mi-am intors fata spre persoana din stanga mea. un tip tuns scurt, brunet, cu buze carnoase, trasaturi fine si frumos conturate. s-a intors si el spre mine.
parea un om frumos. apoi l-am privit pret de cateva clipe incercand sa-mi dau seama ce anume il face frumos.
si-a apropiat fata de a mea. eram constienta de ce va urma, dar spre surprinderea mea a ezitat. si-a lasat barbia in jos si mi-a sarutat umarul, privindu-ma in ochi. am uitat sa clipesc, privindu-l.
piesa se terminase. toti stateam in liniste pana cand el si ea din partea mea dreapta, au inceput sa susoteasca povesti despre oameni celebrii care au murit din cauza supradozelor.
am ras.
m-am ridicat si-am mai pus o piesa, apoi am iesit din camera. am traversat cei doi metri de hol si m-am trantit pe canapeaua din sufragerie. pielea crem al canapelei se lipea de pielea mea olivie. am auzit pasi, dar nu mi-am ridicat fata din perna.
-de ce trebuie sa ajunga o alta persoana decat Acea persoana, sa tina la tine incat Acea persoana sa inteleaga ce are de pierdut?
-p-p-poftim?
- nimic. lasa.
am simtit ca s-a asezat pe canapea, in dreptul picioarelor mele. mi-am ridicat fata de pe pielea lipicioasa. m-am asezat turceste, iar el si-a ridicat un picior peste genunchi.
-spune-mi.
-nu. lasa. o sa-ti explic intr-o zi si o sa intelegi tu.
-bine.
m-a privit curios cu ochii lui mari. caprui spre verde. a zambit, apoi s-a uitat spre masuta din fata noastra.
-ti-as mai spune ceva, dar suna prea siropos, prea pueril.
-spune-mi.
-nu! nu. iti voi spune, dar nu acum.
-hai, te rog, spune-mi. tot asa incepi. ma faci curioasa apoi ma lasi suspendata-n aer.
a ras si s-a uitat spre tavan. chiar nu voia sa-mi spuna. apoi m-a privit cu un aer serios.
-stii, te-am vazut aseara.
-normal ca m-ai vazut. am iesit toti impreuna.
-nu. nu despre asta vorbeam.
-dar?
-cand credeai ca toti dormim, ei bine, eu... eu nu dormeam. te-am vazut atat de fericita zilele astea, apoi dintr-o data totul a fost altfel. totul incepand de aseara.
-nu inteleg la ce te referi. sunt exact la fel ca si ieri.
-nu! tocmai asta e. nu esti. aseara te-ai ridicat din pat si te-ai pus la calculator. n-ai mai respirat. pana si dupa muschii spatelui ti-am vazut reactia. apoi te-ai lasat dusa de val...
-nu. nu, nu ma asteptam la asa ceva. atata tot.
-deci e adevarat, nu? s-a terminat?
-nu stiu.
si-a intins bratele spre mine, ca un copil.
-haide! ai nevoie de o imbratisare.
n-am putut ezita. aveam nevoie de acea imbratisare mai mult decat aerul care-l respiram.
mi-am ascuns fata in pieptul lui si l-am strans tare in brate, cateva clipe.
-doare?
-da.
-il iubeai?
-da.
-nu vrei sa vorbim despre cele intamplate?
-nu.
a oftat si m-a strans mai tare in brate. atunci am realizat ce-l facea atat de frumos.
mi-era frica, dar i-as fi urlat in urechi toata povestea, tot basmul acela nenorocit cu un final prost.
thea intrase in casa, trantind usa zgomotos. si-a bagat capul in sufragerie si a inceput sa chicoteasca.
-chiar ma intrebam cand se va intampla. hai! dincolo.
-la ce se refera?
-pai, stii la ce se refera.
-nu. eu ma refer la prima parte.
-ah. pai nu stiu. oricum hai sa mergem dincolo.
m-a prins de mana si-am mers intr-o calatorie lunga, pana in cealalta camera.
m-am uitat la ceilalti. m-am uitat la el. m-am uitat la mana mea ce se agata de a lui.
s-a uitat la ei. s-a uitat la mine. s-a uitat la mana lui pe care o tineam cu atata nevoie.
-hai. o sa fie bine, o mica perioada de timp. dar o putem prelungi, cat de cat. mi-e dor sa te vad zambind cu adevarat.
m-am uitat spre masa si-am pornit spre ea.
am privit jumatatile care imi vor reintregi fericirea... pentru un timp.

e i .
v i s e l e .
s i u n a l t e l.

apoi am cazut...

vineri, 25 februarie 2011

din nou

firele de nisip imi curgeau prin vene...
incet...
dulce-amarui.



se adunasera prea multe. mult prea multe.
ceva incerca cu disperare sa ma faca sa tip afara toate sentimentele alea, toata ura, tot...
simteam cum fiecare parte a corpului zvcnea sub impulsul unor unde electrice reci.
mi-am strans pumnii in buzunare si mi-am muscat obrajii pe dinauntru.
-nu voi tipa. nu voi ceda. nu acum si mai ales, nu aici.
trecuse o ora, iar corpul meu nu-si revenea. fiecare particica a corpului pulsa de electricitate. continuam sa privesc cerul, sa las vantul sa-mi piste fata, sa-mi ranesc gatul si plamanii cu fum de tigara...
-azi voi pierde.
din nou.
-adio.
din nou.
-m-am pierdut.
din nou...

n-am tipat.
e un nou inceput.

luni, 31 ianuarie 2011

plumb si nisip

era rece, iar in jurul meu era doar ceata...
eram pierduta. din nou.



auzeam aceleasi versuri, inca o data.
mi-am deschis ochii. perna alba era iar patata de sange. mi-am dus instinctiv mainile la nas. mi-am privit palmele. erau patate de sange. m-am sters si-am ramas pe spate. am simtit cum mi se umple creierul cu plumb.
am tras aer in piept si-am oftat. am inchis ochii, la loc.
-a reinceput... mult mai devreme.
simteam valul de caldura curgandu-mi pe obraz, alunecand usor printre cercei, intrandu-mi la loc, in corp, prin urechi...
am inceput sa plang fara motiv. lacrimile alea erau singura scapare din iadul in care ma trezeam in ultima perioada. vise cu oameni pe care ii iubeam, murind... acei oameni plecand din viata mea... un singur om plecand la nesfarsit, in fiecare seara.
stiu ca-l intrebasem intr-un vis, daca nu s-a saturat sa moara, dar nu mi-a raspuns. a murit. din nou... iar eu il priveam neputincioasa, paralizata pe asfaltul rece, intr-o balta de sange si o pojghita subtire de gheata.
murea mereu... muream si eu cu el... in fiecare seara.
si stiu... stiu ca n-am sa pot sa-l salvez, niciodata.
niciodata.
va muri mereu... iar eu...
eu...
eu, nu-i sunt de folos.
am deschis ochii si-am privit tavanul slab luminat. continuam sa oftez. am incercat sa ma ridic din pat, dar plumbul imi invadase tot corpul. nu puteam sa ma misc, nici sa vorbesc.
nu mai puteam sa respir.
m-am sufocat printre lacrimi si sange, si-am inchis la loc, pleoapele acoperite de plumb.
stateam in mijlocul unei oaze de lumina. priveam copii fericiti, cupluri.
am auzit valuri in spatele meu si m-am intors. am privit rasaritul si m-am simtit fericita pentru un moment. apoi, goliciunea imi invadase trupul, din nou. cerul se intuneca, prevestind o furtuna pe mare. pescarii veneau la mal, aducand trupuri goale, fara suflet. le aruncau pe mal, iar oamenii mergeau in recunoastere. copiii plangeau.
deasupra unui trup, zbura greu, un fluture galben. m-am apropiat de trup. fluturele mi s-a asezat pe umarul gol. nu indrazneam sa intorc trupul. clipeam repede, pentru ca, un nou val de lacrimi avea sa-mi sape santuri pe obraji. i-am luat mana intr-a mea. primele lacrimi imi ardeau deja fata.
iar am ajuns prea tarziu...
picuri de sange curgeau pe mainile noastre. am dus mana stanga la nas, ca sa ma sterg, sa nu-i mai patez pielea palida. ciudat a fost ca nu aveam nimic pe maini. mi-am sters fata. nu aveam sange pe ea, deloc. am privit in sus, spre cer. era rosu, ca cerul lunii februarie.
ningea.
am ridicat o patura de nisip si i-am luat trupu-n brate. ne-am invelit in firicele de scoici si sticla. lacrimile incetasera sa cada.
capul sau, se odihnea la pieptul meu. i-am privit fata... ochii lui caprui, imi fixau privirea. avea un zambet sters.
pieptu-mi era ud si cald. nu era din cauza apei, nici a ninsorii... o gaura statea in locul inimii. din ea curgea nisip rosu.
i-am incolacit bratele in jurul meu si mi-am ascuns fata in parul lui.
voiam sa plang, dar nu puteam. durerea din piept ma seca... il pierdusem din nou.
ceata se aseza in jurul nostru.
-acum, ai sa dispari, nu?
i-am inchis pleapele si i-am sarutat fruntea, cum obisnuia sa-mi faca el.
am privit cum ceata mi-l ia din brate si-am lasat-o.
mi-am strans genunchii la piept si-am ramas goala sub patura de nisip devenind una si aceeasi...
fluturele galben devenise nisip, pe umarul meu.

cele 24 de ore au luat sfarsit.

duminică, 18 iulie 2010

zambetul din schita

mi-am luat creionul si-am inceput sa schitez o lacrima.

eram in ora de religie si tot ce facea ea, era sa deseneze. o durea undeva de ce tot mormaia tampitu ala la catedra. adevarul e ca nici pe mine nu ma interesa ce zicea ala, voiam sa vad ce deseneaza lara.
-termina.
-da nu ma uit.
-ba da. termina.
-da de unde stii ca ma uit?
-pentru ca nu clipesti, nu respiri, nu nimic. si te chinui sa te intinzi ca sa vezi.
-nu-i adevarat.
si-a ridicat privirea din desen. stiam ca o enervam cand faceam asta. nu-i placea s-o privesc desenand, nu-i placea sa-i vad desenele pana nu prindeau viata.
a clipit. s-a uitat dincolo de mine, spre geam, prin geam, printre acele de pin, printre nori. si-a arcuit sprancenele alea subtiri [care mie mi se pareau oribil de subtiri] si-a oftat. si-a inchis ochii si-a ramas asa cateva clipe.
-bianca! bianca!
-da?
-spune-mi cine a fost...
si nu-l mai auzeam. chiar nu-l auzeam pe automatu ala ambulant de scuipat [tot timpu imi uda banca cand venea langa noi]. lara si-a deschis ochii. avea unu verde spre galben si unul gri spre albastru. cel verde arata ca o flacara de pe paharul de absinth, iar cel gri ca fumul.
-lara?
nu mi-a raspuns.
-lara?
plangea neutru.
ceva nu era in regula.
-lara?
-nu pot. nu pot sa respir.


ma uitam la bianca si nu puteam sa mamisc, sa respir. nimic.ma intepa inima si nu stiam de ce. viata mea era curata. nu fumam, nu beam, nu ma drogam, nu nimic.
eram curata...


m-a disperat in ultimul hal, cand a plecat cu fostul ei prieten si un cuplu sa fumeze rahaturi. pana s-a intors am scris ceva pentru ea si sper sa nu uite asta niciodata.
-alex?
-lara, esti ok?
-alex?
-lara?
a fugit spre mine si mi-a alunecat in brate. era 20 februarie. lara era beata, fumata si in despresie de o saptamana. stiu ca nu mancase mai nimic, pentru ca statea la mine de cand, de cand idiotu ala , mda...
-alex, esti suparata pe mine?
-da.
-nu mai fac.
-nu ajunge cu nu mai fac. fapte nu vorbe.
-musca non capit vrabia.
-ce dumnezeu vorbesti acolo?
s-a desprins de mine razand.
-je ne sais pas!
-lara...
-what do you do when?
-laaaaaaara. termina.
a inceput sa topaie in fata mea. era draguta si fericita... dar fericirea aia avea sa se opreasca in seara asta, la un moment dat. cand trip-ul lua sfarsit.
s-a rasucit, a facut o semi-piruieta si-a cazut pe spate.
-lara!
avea ochii inchisi si nu respira. o tot plesenam, dar nu-si revenea. am frecat-o cu zapada pe fata si nimic.
-alex, ce-a patit?
era bogdan. doamne cat ma bucuram sa-l vad.
-a cazut pe spate.
-a dat cu capu?
-nu stiu.
bogdan o lovea usor peste fata, apoi a prins-o de nas.
-ce naiba faci? o sufoci?
i-a ridicat capu spre el si-a urlat la ea. lara a deschis ochii.
fumul, drogurile si alcoolul i se scurgeau in lacrimi pe obraz.

am vazut-o pe alex plangand langa bogdan. plangea din cauza mea. voiam sa se opreasca tot. lacrimile ei, nervii lui bogdan, durerea ce-mi pulsa in ceafa, depresia, trip-ul, fumul si alcoolul. inima mea. tot.


-lara?
-da?
-iti aduci aminte cand schitai zambete pe foaie?
-da.
-era demult...

vineri, 9 iulie 2010

un creion, o foaie si-o radiera

trantise usa in urma ei. trecutul ramase in spatele ei.



-mama?
-da?
-vreau sa merg la bucuresti.
-nu merita.
-ce?
-el. nu merita.
-poftim?!
-ai si tu putina demnitate!
-poftim?
mama ticaia mouse-ul ala nenorocit, de la laptopul meu. se juca iar rahaturi si-mi afuma camera cu tigarile alea nenorocite. nu le suport nici mirosu, nici gustu... doar pentru ca stiu ca ei ii plac. da... ei ii plac, fir-ar sa fie. vreau sa dispara! sa plece!
-nu te merita. a zis de atatea ori ca are sa vina si n-a venit. deci nu e serios. nu te vrea cu adevarat. vrea doar sa se foloseasca de tine. cum au facut ceilalti.
-NU-I ADEVARAT! tu esti cea care n-are pic de demnitate in ea! tu! ordinaro! mi-ai distrus viata si te dai mare ca mi-ai dat-o? da, mi-ai dat viata ca sa te razbuni pe tot ce tu n-ai avut! sa imi dai ceva, sa ma bucur si dupaia sa-mi reprosezi ca ai lucrat mult pentru lucrul ala. niciodata nu mi-ai dat ceva din inima! niciodata nu ti-a pasat decat de bani! de banii tai fututi! esti bolnava! nebuna. numa bani ai in cap. mama! tu ai impresia ca spunand "te iubesc" rezolvi totul?!? afla ca eu nu sunt tu! iar tu nu esti tata! eu nu sunt atat de proasta precum esti tu, nu atat de naiva! si inceteaza sa te milogesti altora cat te chinui cu mine! pentru ca nu te chinui! deloc!
-nu-ti permit sa-mi vorbesti asa! stai sub acoperisul meu!
-stau sub acoperisu' ma-tii! du-te naibii. ma duc sa stau sub clar de luna atunci. e mai bine decat aici!
-lara!
-nu! ia-ti mana de pe mine. si asigura-te ca nu ma mai atingi niciodata. nici din greseala!
-de ce faci asta?
-pentru ca mereu zici cat de tare te doare cand dau eu cu capu. nu mama. nu te doare. ca nici nu simti. habar nu ai ca nu regret nimic in viata mea, decat noaptea aia de februarie. decat noaptea aia in care ma chinuiam sa ma decid: viata sau moarte? dar n-am facut-o pt tine. a fost o greseala. n-am stiut sa mor. n-am stiut. iar daca zici ca te doare cand dau cu capu, te invit sa-ti pui palma pe fruntea mea. o sa dau cu capu unde sunt si cuie. sa simti. sa simti tu prima! sau doar sa simti tu. singurul zid de care am dat mereu cu capu, a fost cand incercam sa intru in sufletul tau.
-nu. nu e adevarat.
-ba da, mama. ba da. iar eu m-am saturat. azi e ultimul cucui pe care mi-l fac. ultimul.
-lara! nu!nu pleca te rog!
-plec. plec la bucuresti.
-dar nu-ti place locul ala.
-oriunde mi-e mai bine decat aici. un loc numit acasa. cliseu. kitsch. nu-mi trebuie familie. imi ajunge un creion, o foaie si-o radiera. oricum, ele mi-au fost "familia" toata viata mea.
-nu. te rog.


sâmbătă, 29 mai 2010

de data asta nu

pot. trebuie sa pot. nu am sa profit de ocazie. nu am sa mai profit de mine. s-a terminat.
de acum sunt puternica. nu te mai las sa ma distrugi bucata cu bucata.

-te deranjez?
-nu.
-plec daca vrei.
-nu! ramai. te rog.
-bine.
s-a intins langa ea in pat. si-a strecurat mana dupa umarul ei.

nu. nu pot sa rezist. nu pot. il vreau atat de mult. vreau atat de mult sa-i simt inima batand pe pieptul meu, suprapunandu-se cu a mea.
nu. trebuie. trebuie sa rezist.

s-a sprijinit in coate si se uita la el. parul lui ii curgea peste fata. i l-a dat la o parte.
a privit-o in ochi.

nu. te rog inchide-ti ochii. nu te mai uita la mine. si asa mi-e greu sa lupt. de tine mi-e cel mai frica. in fata ta cad mereu rapusa de sentimente.

-te urasc.
-de ce?
-pentru ca nu pot scapa, nu pot trece peste tine.
-dar nu vreau...
-nici eu. nu inteleg de ce sunt asa in preajma ta. in mod normal i-as scupia intre ochi pe cei care mi-ar face ce mi-ai facut tu. dar nu, eu mereu ma intorc la tine. habar nu ai cat de mult te...
-ma iuebesti?
-nu. te urasc.
-nu te cred.
si-a trantit capul pe perna. se uita in tavan.

oriunde mai bine decat in ochii tai.

-stii ca o sa te sarut. nu?
-da. stiu.
-si nu faci nimic?
-ce sa fac?
-nimic...

isi misca degetele in parul ei, apoi ii intoarse fata spre el. se ridica deasupra ei, sprijinindu-se in cot. apoi o rapuse cu privirea.

e ca atunci. ca in zilele in care imi spuneai "te iubesc" si chiar simteai asta. inca ma mai iubesti, nu?

a continuat sa-l priveasca pret de cateva secunde, care i s-au parut ore. si-a pus palmele pe fata lui.a continuat sa-l priveasca...
s-a apropiat de ea.

nu. te rog nu. stii bine ca nu ma pot opri. te rog.

buzele lor au format o singura inima, care batea la unison. un singur puls, in ambele trupuri. un ritm accelerat al respiratiei. o dorinta stinsa si o dorinta aprinsa. inca una sfaramata.

nu.nu ma pot opri. trebuie. trebuie sa ma opresc.

degetele lui se plimbau pe spatele ei, apoi inapoi spre ochi, spre obraji, spre urechi. ramaneau suspendate in par. buzele ii coborau pe gat.

trebuie sa ma opresc.
te rog opreste-te! te rog.

pieptul lui se lipea de sanii ei, inima langa inima.

-opreste-te.
-imi cer scuze.
-nu-ti cere scuze. nu e vina ta.
-ba da e.
-ba nu e. daca...
-taci. chiar imi pare rau.

o stranse in brate si-si cufunda nasul intre gatul ei si umar.
ea privea tavanul printre firele lor de par incurcate. o navaleau amintiri. mirosul lui nu o ajuta cu nimic. il recunostea dintr-o mie. ii venea sa planga, dar stia ca nu rezolva nimic...

de data asta nu. gata.

-stii, am renuntat la A. pentru tine si as mai renunta inca odata si inca odata. dar de data asta nu pot. nu pot sa-i fac lui L asta. nu pot.
-inteleg. imi pare rau.
-e in regula.
-nu e. acum esti suparata.
-nu sunt suparata.
-nu vreau sa ne indepartam iar.
-nu o vom face.
-il iubesti?
-da.
-cat de mult?
-mai mult decat pe tine.
-deci ma iubesti?
-enorm.


marți, 9 martie 2010

sevraj de februarie

cred ca aveam nevoie prea tare de asta. lovitura sub centura perfecta.
cum de mi-am permis?
cum de mi-am permis sa cred ca va fi mai bine, acum?
niciodata nu e mai bine, doar mai rau. niciodata mai bine...

cum am putut sa cred asta? adica mi-a fost greu sapte luni sa cred ca totul a disparut intre noi. stii bine cat am luptat. stii bine cat de mult tineam la tine... am avut nevoie de o nenorocire ca sa te uit. nenorocirea aia a venit.
m-a nenorocit cu totul.
nu mai stiam nimic de mine. nu mai intelegeam nimic. nu-mi mai pasa de tine, de mine, de noi. vroiam doar sa mor. nimic mai mult. doar sa mor.

dar am continuat sa zambesc si sa rad. sa par fericita. dar nu eram. nici n-am incercat sa fiu. n-am vrut. deloc. n-am putut.
acum... ma intorc la luna februarie. luna pe care o urasc cu toata fiinta mea.am prea multe, de fapt mult prea multe probleme luna asta. intotdeauna sarbatoresc problemele vechi cu o depresie ca la carte.

adormeam in lacrimi si sughituri.
ma trezeam cu capul pe wc dandu-mi afara stomcaul si fierea.
ma trezeam ca desenez acelasi lucru in diferite variante.
tot ce ziceam se invartea in jurul subiectului din ziua aia.

anu asta a fost altfel. m-am chinuit doar trei zile. atunci a aparut... ei bine, a aparut cineva. cineva care te-a inlocuit pe tine, cineva care m-a facut sa uit de nenorocire, cineva care mi-a redat zambetul pe buze.
un cineva anonim.
totul se intorcea la vremurile de demult, la vremurile bune, cand asteptam cu nerabdare soarele si iarba. primavara, vara...

imi vine sa-mi dau pumni in cap cand ma gandesc ca n-avea niciun rost sa cred ca-mi va fi mai bine. nu mi-e. tot eu inghit cacat. tot eu pic in starea de sevraj. de luna februarie.


e aprilie, dar eu inca am ramas in februarie.