Secretul din gradina

mi-as fi dorit ca fiecare dintre voi sa fiti unde sunt eu acum, privind stelele.

sa asteptati ca din tot hexagonul asta de cer care-l vad, sa pice o stea, pentru ca am doar o singura dorinta [acum, cel putin].

sufletul ca pasarea pheonix

* cu siguranta ma voi contrazice in urmatorul post, so please, bare with me.

toti ne nastem ca niste pasari pheonix: frumosi, puri si plini de sentimente.

prima renastere din propia noastra cenusa, apare in timpul adolescentei pe la 13-14 anisori, cand ne indragostim prima data. desigur e o dragoste platonica. pe la varsta aia ne gandim ca vrem o familie cu acea persoana si avem multe alte vise, care evident mor dupa cel putin 3 luni de relatie. acum, fie esti tu sau cealalta persoana, unul din acea relatie devine cu siguranta cenusa. ii trebuie cateva luni pentru a renaste, dar o face cand apare "altcineva".

e interesant cum ne petrecem o mare parte din adolescenta bagandu-ne in relatii platonice, care nu ne fac cenusa, dar nici departe nu sunt, pana apare "cineva"-ul suprem.

iubesti acea persoana cu toata fiinta, pentru ca e ca tine: impartiti aceleasi hobby-uri ciudate, iubiti aceleasi filme si carti, ascultati aceleasi genuri muzicale, etc. practic acea persoana e aproximativ 80% ca tine. incetezi sa te mai gandesti ca vor exista alte relatii, cu alte persoane, pentru ca nu mai vrei altele. vrei sa devii un intreg cu persoana iubita, un 100% perfect.

prietene, traiesti un vis frumos, dar nu tine.

se intampla ceva, un "nimic" mai exact si relatia sare in aer. iei foc in interiorul tau si atunci realizezi ca va fi cea mai violenta renastere a ta, dupa care nu vei mai deveni niciodata cine ai fost. iti lasa rani adanci, care nu se cicatrizeaza, "te iubesc"-ul aruncat atat de mult, devine cenusa. acel "te iubesc" nu mai renaste pentru altcineva. moare. moare acolo, in tine, alaturi de tot ceea ce-ai vrea sa ingropi. pentru ca asa e: vrei sa ingropi tot ce-ai trait cu acea persoana, dar stii ca e nevoie de un simplu "salut", o simpla privire sau imbratisarei totul e dezgropat. toata fortareata in care ai inchis amintirile si sentimentele, devine praf intr-o secunda, si rabufneste acel "te iubesc" din tine. apoi nu-l mai zici, aproape deloc, nici macar prietenilor tai.

si trec mai multe luni, sau cativa ani, si incepi sa-ti fortezi renasterea aia blestemata, pentru ca vrei sa devii iar intreg.

te rasfeti cu tot ce-i interzis [pentru ca-i mai palpitant], bagi in tine tot ce te distruge, pentru ca durerea aia e singura dovada ca totul e o realitate crunta, nu un cosmar. atunci iti deschizi ochii si intr-o zi realizezi ce faci, dupa care te opresti.

devii un "sfant" ipocrit.

oftezi cand cineva e indragostit si arunci cu "dragostea nu exista". dar stii ca sunt doar vorbe in vant, pentru ca inauntrul tau inca mai exista dragoste, pentru acea persoana care ti-a distrus toate visele.

si acum, serios, nu e patetic? cum inca mai poti sa iubesti acea persoana, care te-a distrus, care poate sa te reintregeasca, care la fel de simplu poate sa-ti sufle iar toate visele?

stai departe de persona aceea, te muti, faci orice. apare altcineva si mereu speri ca acel cineva va fi mai bun. poate ca e, poate ca nu e, oricum esti prea orb, prea distrus ca sa mai faci diferenta.

intr-o zi, ai sa-ti dai seama ca pasesti din adolescenta spre lumea adultilor, [care mie, personal mi se pare ingrozitoare] si ca trebuie sa lasi totul in trecut. toate renasterile prin care ai trecut, sa ramana doar o amintire vaga. iti dai seama ca esti pe cont propriu si ca nu te mai poti smiorcai oricand.

esti gol, fiecare sentiment e ascuns intr-o fortareata. te intrebi ce scop ai in viata, sau de ce mai traiesti, sau cat vei mai trai.

ai nevoie de un scop pentru a trage ca boul la jug.

eu, vorbeam aseara cu un prieten despre chestiile astea, asa ca din cauza asta m-am decis sa scriu porcaria asta.

la un moment dat m-a intrebat care e scopul meu in viata si am realizat ca NU am unul. stiu ca pot avea orice, oricand, daca pun osul la miscare. dar nu vreau. ceva pur si simplu ma opreste. oamenii, prietenii mei, anumite locuri sau animale, ei bine ele imi dau mici scopuri pe care sa le ating, pe care in final le ating si devin plictisita.

ma plictiseste realitatea.

ma plictiseste viata mea.

am nevoie de scopuri mici, insimnificative ca sa mai traiesc.

mi-e lene sa-mi fac unul propriu, asa ca astept ca scopurile faurite mie ce roiesc in jurul oamenilor de langa mine, sa ajunga in mainile mele.

cand nu am un mic scop, stau intr-o balta numita "depresie", care mai degraba a devenit habitatul meu natural, o monotonie infinita. mai exista oameni ce ma scot din balta asta, dar pe termen scurt.

m-am indragostit de un pusti [nu stiu de ce-l fac pusti, doar e de-odata cu mine], cu care impart o gramada de hobby-uri comune, ascultam aceeasi muzica si nu stiu, poate mai avem multe in comun, dar ca sa fiu sincera mi-e frica sa-l descopar, pentru ca va gasi cu siguranta, chei catre fortaretele din sufletul meu.

mi-e frica sa mai iubesc, mi-e frica sa ma mai deschid cuiva, cum m-am deschis unei singure persoane, toata viata mea. nu mai vreau sa renasc, de fapt nu mai vreau sa devin cenusa. nu... chiar nu mai vreau. inca nu m-am vindecat complet, dupa ultima renastere. inca vad cenusa sub talpile mele.

dar totusi, asta e un strigat de ajutor, pentru ca sunt constienta ca vreau sa merg mai departe, dar in acelasi timp ceva ma opreste. sunt o ciudata greu de citit, greu de inteles.

nici eu nu ma cunosc deplin si reusesc sa ma surpind mereu cu cate ceva.

in fine. sa nu va aud cu "fa-ti un scop", ca n-amchef de deastea. numa ma enervati degeaba, iar nervii mei nu-s tocmai la locul lor momentan. sunt intinsi la maxim, ca niste elastice gata sa puste.

pentru ca...

imi luasem gandul de la tine, dupa prima conversatie. stiam ca trebuie sa... ei bine, sa tac.

si-am tacut, desi, ca sa fiu sincera, am mintit.

nu mi-am luat gandul de la tine.

dar speram ca tu...

iti simteam respiratia pe ceafa.

imi puteam auzi inima batandu-mi in urechi. voiam sa inceteze.

de fapt... voiam sa pleci. chiar imi doream sa pleci.

ma simteam incoltita, lipsita de protectie in propia-mi casa, camera, trup.

m-am ridicat de pe pat si m-am asezat pe taburete. te vedeam din profil si crede-ma ca de fiecare data cand imi intorceam capul, imi doream de fapt, sa te privesc in ochi.

ai inceput sa fredonezi ceva.

-uhm, canta.

-acum?

-da.

-ce?

-nu stiu. ce vrei tu.

mi-am aprins o tigara, am incercat sa-mi inchid ochii si m-am lasat lovita de sageti.

te-am auzit cantand, dintre bubuiturile inimii. te-am fixat cu privirea si atunci am realizat ca voiam sa urlu tot ce ma apasa, in privinta ta. in schimb, am omorat un chistoc in scrumiera, m-am ridicat de pe taburete si m-am lipit de perete. stateam aproape de usa, de parca as fi putut evada. in mod normal, trebuia doar sa invart broasca, sa trag usa, sa ies si sa fug. si voila: amaruia evadare.

dar...nu.

am stat acolo si m-am chinuit.

nu-mi doream sa taci nici macar o secunda. mi-as fi dorit sa fii o muzicuta care sa cante non stop, pana as tranti-o de pereti.

ce-ar fi daca te-as intreba? de fapt, ce-ar fi daca ti-as spune? nu. nu. nu. ce-ar fi sa tac?

-de-ai vedea ce privire ai!

-de-ai stii ce gandesc.

am inceput sa radem.

nu era chiar rasul meu. ma uitam la tenesii mei jerpeliti si la tivul rupt al blugilor.

ne-am plimbat prin ploaie azi... ca doi prieteni. da. asta suntem noi, nu? prieteni. doi prieteni. doi... prieteni.

-la ce te gandesti?

-la... nu stiu. doar gandeam. nu stiu la ce, dar nu poti sa ai un moment fara a gandi, deci ma gandeam la ceva.

-vino aici.

si-a intins bratele spre mine.

-nu.

-vino aici.

-nu.

-vino aici!

-nu...

m-am dezlipit de perete. m-am asezat din nou pe taburete. mi-am mai aprins o tigara.

-vino...

-nu! mai canta.

-nu te mai uita la mine.

-ok.

ma uitam la picurii de pe geam. se insera.

adica ce-mi puteam dori mai mult?

aveam o tigara in mana, un apus stins in ploaie, o fiinta fascinanta in propia-mi camera, niciun ban in buzunar si multe sentimente aruncate unu peste altu, vajaind in urechile mele.

da... oare ce-mi doream mai mult?

stiu! un caiet si-un pix. voiam sa descriu momentul, ba chiar ma gandeam cum as putea sa-l desenez.

nu...

voiam sa descriu toata ziua de azi.

toata.

fara sa-mi dau seama, te-am fixat cu privirea, ca o idioata.

vocea ta s-a stins, incet, murmurand niste versuri indescifrabile.

-vii aici?

-uhm... nu.

-nu ma face sa ma ridic.

-nu.

te-ai ridicat si-ai venit in fata mea. mi-ai luat palmele-ntr-ale tale.

-vino aici.

oricat m-as fi impotrivit, acum chiar nu puteam sa fug. imi doream sa fiu langa usa, sa fug ca o lasa.

dar, din nou, nu...

mi-am lipit fata de pieptul tau si-am stat acolo, surda, muta si oarba.

mi-am ridicat palmele si le-am pus intre noi. as fi putut sa te imping, dar nu puteam.

mi-era rau si tremuram. voiam sa stau jos, voiam sa beau apa. ma simteam ca si cum as fi avut soarta intregii lumi in mainile mele, pentru doua secunde si evident, am, ei bine, am distrus tot.

-eu... eu...

-tu, esti ca un copil.

-eu...

-da. esti ca un copil.

spuneai vorbele astea, atat de calm, privindu-ma in ochi.

-mie-mi vine sa plang.

-exact ce ziceam: ca un copil.

stiam ce urmeaza, dar nu eram sigura daca trebuia sa fac ceva, sau nu.

mi-am lipit iarasi capul de pieptul tau. nu-mi mai placea acolo. prea multe batai ale inimii mele, amestecate cu vocea ta, cu bataile inimii tale. era un haos total. voiam sa te privesc in ochi si...

-copilule?

-d-da?

-uita-te la tine!

-da chiar ma simt ca un copil, in clasa a treia.

-de ce?

-pentru ca...

ti-ai lipit fruntea de a mea. practic, m-ai lasat muta si-ai distrus barierele.

-pentru...

-...ca...

tigara ardea in scrumiera, de una singura.

noi ne-am prins intr-o imbratisare calda, buzele noatre imbratisandu-se si ele.

tigara sta sa se stinga, de una singura.

muzica s-a oprit.

auzeam picurii ploii lovind geamul.

soarele se stinse demult in ploaie...

adevar sau provocare

poate si una si alta.

de cateva zile, creierul meu a fost pur si simplu BLANK. nici urma de insipratie pe mine:

*azi as fi avut o "sesiune" de poze, cu o prietena, iar eu nici sa pozez n-am fost in stare. aveam impresia ca o sa iasa un glont prin obiectiv.

de fapt, ca sa fiu sincera, mi-as fi dorit asta.

* ieri am iesit la "repe" cu pavel. am mers pe malu' muresului, frumos, cu chitara si versurile in mana. m-am apucat de cantat. ma opream. nu iesea nimic bun din mine, desi pavel insista sa continui sa cant.

"-falsez! spune-mi cand falsez!

-nu falsezi!

[...]

-canti cu un ton mai jos!

-lara, fac exact la fel.

-nu mi se pare"

evident. incercam sa ma sustrag.

*am de facut lucrarea de diploma. iar eu, ca idioata mi-am ales o tema mare, mare de tot. bineinteles, nici dimensiunile lucrarilor n-au fost mai mici. poate doar gravurile vor fi A4, restu A3 si A2, afis 80x80, si multe alte rahaturi.

ei bine, nici de alea nu ma pot apuca. inspiratia mea s-a dus dracu'

noroc am avut cu Roxana Kadar [bloodstained morgue - dupa cum o stiti unii]. vorbeam cu ea, azi si ne-am decis sa ne "logodim". brusc, mi-am adus aminte de un desen care i-l facusem prin 2007 sau ceva de genu, asa ca m-am hotarat sa-i fac altu, with my "new skills". macar portretu ei a iesit bine!

*am renuntat sa mai scriu in cartea mea. ba mai mult, chiar m-am enervat si m-am hotarat sa n-o mai scriu deloc. words don't come up this easy, right now. so a break will do just FINE.

si colac peste pupaza, au fost multe alte rahaturi care mi-au futut inspiratia.

am fost respinsa la derby - mi-a futut increderea de sine, in ultimul hal.

temele pt scoala - ma demoralizeaza pe zi ce trece.

gandul ca voi pica bac-ul - ma terorizeaza.

gandul ca-mi voi lua bac-ul si-mi voi pica [din nou] Ielts-ul - ma fute ingrozitor de tare.

despartirea de radu - nu a fost un motiv major, e unul suficient de mic, dar suficient de fucked up.

insomnia - ma omoara. incet, da sigur.

sunt foarte irascibila - ma cert cu toata lumea. o sa-mi fac un hobby din asta

si sincer, stau de cateva zile si nu fac nimic. absolut nimic. stau ca un trantor, si privesc in gol, si ma intreb intr-una "cum ar fi sa am doar un minut, in care mintea mea sa fie complet goala. un minut intreg, 60 de secunde nenorocite in care sa nu am absolut niciun gand alergand prin creier. oare cum ar fi?"

raspunsul e usor:

ABSOLUT PERFECT!

dar in momentul asta, mi-as dori ca inima sa-mi fie lipsita de sentimente, la fel cum imi doresc creierul lipsit de ganduri.

mi-as dori sa pot crea ceva...

raze albe

ma simteam ca o straina in preajma lui. incercam sa-mi dau seama daca tocmai am trecut printr-o furtuna, daca avea sa se astampere sau sa se distruga totul. daca eram paranoica sau daca innebuneam pe bune. daca toata gandirea pozitiva a fost doar in imaginatia mea, iar eu am ramas aceeasi vesnica pesimista.

exact asta eram acum: pesimista.

vantul care-mi arunca parul in toate directiile, imi vajaia in acelasi timp prin cap, ravasind toate amintirile, gandurile, momentele frumoase. toate erau prinse intr-un mic vartej continuu. creieru-mi vajaia. simteam cum puterile fizice ma lasau, coborau toate in talpi, fiind grele ca si plumbul.

toata cutia toracica se cutremura sub roiul de fluturi nebuni. as fi vrut sa se astampere. doar putin... doar putin.

mi-era greata de la aer.

mi-era greata de mine.

mi-era greata de tot ce simt.

"vreau sa se termine. totul. acum. vreau sa fiu bine."

continuam sa ma concentrez pe cuvintele astea, dar nu le auzeam. eram prinsa in furtuna din mine.

uitam de lume.

uitam de mine.

am simtit bratele in jurul meu, palmele pe talie.

putere.

caldura.

probabil era in imaginatia mea, dar norii aia negrii au disparut intr-o clipa. vedeam razele pale ale soarelui. erau albe, fine, calde.

sarut.

ma simt in siguranta.

acum... trebuie sa plec.

preteni'

stiti ce e ciudat?

ca exista oameni care te iubesc si-ti spun asta sau iti arata, dar tu esti prea prost ca sa-i auzi sau sa-i observi.

si in momentu in care ai nevoie de afectiunea aia, iti aduci aminte ca cineva ti-a spus candva ca tine la tine. si stai si cauti, dau un search prin creier, si gasesti.

"oh, ea era"

si stai si rumegi ideea... si nu intelegi de ce dracu tine omu ala la tine. si-l suni sau il intrebi pe mess de ce. si-ti raspunde simplu "doar asa."

de ce doar asa? adica ce ti-am dat eu bun de inghitit inafara de ignoranta? ha?

"nimic. asa simt. "

si-ti inchide gura. si probabil ca nu-i mai scrii sau ii inchizi in nas si nu-i mai vorbesti o perioada, cum n-o faceai, de altfel.

apoi incepi sa te simti ca un rahat. "ce i-am dat eu omului asta?"

apoi iti suna brusc telefonu si te uiti tampit ca nu cunosti numaru. e una dintre aceleasi persoane care te suna sa te intrebe care mai e viata ta, daca esti bine,daca ti-ai tras gagica noua, cu ce ti-ai vopsit paru, ce-ti mai face pisica, etc. intr-un cuvant ii pasa.

cati dintre prietenii tai te suna sa vada ce faci?

nu, nu asa "salut, ce faci?", urmat de un sa vezi ce-am facut azi, sa-mi aduci aia, sa-mi imprumuti chestia cealalta, sa ma ajuti sa fac ceva. ci un fuckin'pur si simplu " ce mai faci?"

va scriu asta pt ca o tipa continua sa ma intrebe ce mai fac, iar eu i-am dat ignoranta in supradoze. si ma simt nasol fata de ea, pt ca nu-i raspund la telefon, si nu o fac intentionat. dar pur si simplu cand suna, nu pot raspunde sau nu-mi aud telefonu. apoi ii ascult mesaju vocal si-mi vine sa-mi dau pumni in cap. si nu-mi vine s-o mai sun inapoi pt ca mi-e rusine fata de ea.

in fine, ati prins ideea.

back in black

so things are pretty normal. ma rog, deloc normalul cu care eram obisnuita, dar un normal, ei bine mult mai calduros.
pisua e bine! se face bine si e foarte iubitoare. mi-a fost dor de miorlaitu ei zilnic, mi-a fost dor sa ma cert cu ea, sa vorbesc cu ea, sa ne jucam.
scoala n-ar putea fi mai primitoare de atat, imi iubesc liceul enorm de mult.
m-am hotarat sa merg la faculta in anglia. sper sa reusesc.
si uhm... viata personala e foarte rosie! [pink makes me sick]
deci pe scurt, sa traiesc la fel de bine in continuare! i feel goooooooooooood!

cadere libera.

caderea e libera.
dar doar caderea e libera... eu nu.

alee.
cercei.
bratari.
festival.
tu.
conversatie.
zambet.
dimineata.
zambete.
tigari mentolate.
invitatie.
refuz.
munca.
lantisoare.
rugaminte.
seara.
tu nu.
droguri.
alcool.
dans.
frig.
rasarit.
somn.
dimineata din nou.
tu.
timiditate.
conversatie.
eu plec.
alte droguri.
ma intorc.
tu.
zambet.
invitatie.
bere.
cinste.
asteptare.
nisip.
apa sarata.
dreaduri.
croseta.
sarut.
ras.
promisiuni.
nisip.
bere.
tigari mentolate.
aparat foto.
baterii moarte.
injuraturi.
rasete.
un ultim sarut.
eu plec...
tu ramai.
ma intorc.
imbratisare.
"mi-esti draga, ardeleanco."
ma intorc si fug.
autobus.
plans.
speranta.
intuitie.
paranoia.
am plecat.
tu ai ramas.
pentru totdeauna.
eu m-am intors.
ai uitat de promisiuni.
apa, marea, nisipul.
adio.

razboi cu miere

-ne iubim prea mult, nu?
-cam asa ceva.
-o sa ajungem la pumni, bate si cutite.
-nu vom ajunge. iti promit.

MINCIUNI


ne iubim in clipa in care inima ne e strapunsa de mierea de pe lama rece.
ne iubim cand lumile noastre se distrug reciproc, aducand apocalipsa.
ne iubim cand mainile ni se transforma-n pumn si ne lovim cu vorbe.
nu ne mai iubim demult, in mintile noastre bolnave, dar ne iubim de secole, fara cutite, fara arme.
ne iubim cand soarele apune, uitam ca suntem in razboi.
uitam ca suntem muritori, dar stim ca suntem nemuritori in tot ce avem impreuna.
ne imbatam cu viicile noastre, tu in alcool, eu in narcotice.
cand tu esti slab, eu prind putere, cand eu continui sa tot cad, ma prinzi si-mi saturi setea.
eu te distrug, tu ma ajuti...
eu te distrug, tu ma ajuti sa te distrug.
eu te iubesc, iar tu ma faci sa te urasc.
abtine-te.
opreste-te.
o sa te urasc.
tu ma distrugi, eu te lovesc.
cand ridici palma sa ma ataci, cazi inainte sa lovesti.
eu te distrug, tu ma ajuti.
ai sa mori in mainile mele, cand eu voi fi deja moarta.
vom fi romeo si julieta scrisa de vreun betiv notoriu, un shakespeare al zilelor noastre.

cand ai sa ma lovesti cu adevarat, apocalipsa nu va fi doar in lumile noastre.
iar mierea va fi pe sfarsit.

o alta scrisoare catre necunoscut

stii, unii oameni mi-au zis ca sunt slaba, pentru ca inca plang... dar altii mi-au zis ca sunt puternica si nu isi dau seama cum am trecut peste. le zambesc si le zic adevarul: nu am trecut peste moartea ta. chiar n-am facut-o si nu pot.
nu sunt o persoana care plange des, dar moartea ta a stors mult prea multe lacrimi. am incercat sa nu mai plang, dar uneori pur si simplu simt un gol mic in mine, care devine urias si apoi urca spre ochi si impinge lacrimile afara.
ieri a fost ziua ta si eu sunt o fraiera.
anul trecut mi-am adus aminte dupa doua zile ca fusese ziua ta, si am zis ca ne vedem la peninsula.
dar n-am facut-o. se apropie ziua in care ti-am auzit ultima data vocea, ziua in care am vorbit ultima data facand un mic plan pentru intalnirea noastra: eu fac cinste cu un pet de timisoreana si tu cu niste povesti filozofice sau coplaresti...


"[...]
-cand vii in vama?
-pe 12 sau pe 18.
-no bine. stii unde ma gasesti.
-aha.
-te pup zano.
-si eu!"


ultimile vorbe schimbate...
uneori am impresia ca nici n-ai existat in viata mea, ca totul a fost un vis si tu esti doar un alt personaj al imaginatiei mele. ma trezesc si ma bucur ca totul e ok, adorm la loc si ma trezesc cu golul din mine, cu senzatia aia gen "ba, am pierdut ceva... l-am pierdut".
si stiu ca visu nu exista, toul e realitate...
uneori stau si zambesc gandindu-ma la vara aia, la alea 5 zile, la alea nici 2 ore de vorbit la telefon, sunt fericita. sunt fericita ca te-am cunoscut.
sunt fericita pt fiecare lacrima care am varsat-o pentru ca tu chiar ai insemnat ceva pentru mine. ma bucur ca [si da, sunt sigura de asta] ai ajuns intr-un loc mai bun.
am sa te rog sa ma astepti... o sa ne reintalnim candva.

ah si... multumesc pentru tot. stii tu la ce ma refer.

in capul meu

agitatie.
umezeala.
ploaie.
duhoare.
tigari, transpiratie si alcool.


lumina albastra imi irita privirea la maxim! ma mananca ochii in ultimu hal si nu pot sa ma scarpin. e exact ca atunci cand ai varicela si n-ai voie sa te scarpini ca ramai cu gauri. ei bine, mi-as scarpina ochii pana la alea doua gauri.
scaaaaar-pin. scar si pin. adica cicatrice si codul pin.
ma pufneste rasu si urlu la tipu de la tejghea.


-barman! mai vreau un rom cu cola! si o bere!
-ai 18 ani?
-de cate ori tre sa-ti mai arat buletinu?
-pana aflu unde stai.
-pfff. ma faci sa pfff-ai!
-esti beata.
-ti se pare. imi dai romu ala?
-daca tre sa te car acasa... da.
-ce naiba? da-mi romu!

mi-am luat paharu si mi-am repetat "la naiba cu stomacu meu! e timpul sa beau!".
m-am indreptat de spate, mi-am sorbit paharu si m-am dus in fata platanelor.
tipa [adica dj-ul] m-a lasat masca din prima. deci era p-e-r-f-e-c-t-a! tot timpu am avut o slabiciune pentru fetele ca ea, dar ea e... vai de capu meu.
ma simt ca o lezbiana.


continui sa beau. imi aprind tigara dupa tigara si dansez pe muzica ei. nu... nu bob marley, ci pe muzica ei. pe mixul ei.
ma intalnesc cu niste cunoscuti, dar necunoscuti. ei ma cunosc, eu nu mai stiu cine sunt ei...
sau eu.

imi doresc un joint.
imi doresc sa ma fac praf si pulbere.
vreau sa-mi fac rau.
vreau depresia mea draga inapoi.
sunt prea fericita.
o sa ma doara.
o sa ma doara.

-tu zana? zana rosie?
-ha?
-alooo! tu femeie?
-ce-i tu?
-esti bine?
-da. de ce?
-ai fumat sau ai baut ceva inainte?
mi-am intors fata si-am inlemnit. nu cunosteam vocea, dar cunosteam fata.
se apleaca si ma saruta.
simt gustul sarat pe buze, in gura. imi place.
simt beat-ul in venele ei cum il mixeaza cu al meu.
stam amandoua pe o banca si zambim.
zambetul ei devine ceata... se contopeste cu al tau.
muzica ma impinge din spate si ma trezesc.
perfectiunea e in spatele meu, mixeaza.
nu vreau s-o vad. vreau sa plec acasa.
acasa.
a-ca-sa!
acasa teve. la naiba sa povestim.
la naiba sunt beata.
imi privesc prietena mea draga, foarte ametita simtindu-se bine.
imi doresc sa fiu in pielea ei si sa ma bucur.
nu pot.
nu pot...

imi aduc aminte de moartea lui.
de moartea ta.
de tine imi aduce aminte, "miss perfectiune"...
daca iti dau 50 de bani, te intorci?
te rog cere-mi bani, pentru ca faci cheta.
te rog respira.
te rog fa-ma sa uit.


ma duc acasa.
ploua.
eu plang.

il iubesc

-mi-e teama sa mor.
-tie? nu se poate. ce-ai patit? nu ti-a fost niciodata frica de moarte.
-n-am zis ca mi-e frica de moarte, ci ca mi-e teama sa mor.
-de ce?
-pentru ca am pentru ce trai.
-aha, pentru ce?
-pentru cineva mai exact.
-pentru ...
-da. pentru...
-tu chiar il iubesti, nu?
-nici n-ai idee.
-eh si tu.
-eh si eu.
-stii, se vede...
-ce se vede?
-cat de mult il iubesti.
-adica?
-adica iti pasa de viata ta. pana acum nu dadeai doi bani pe ea. putea sa te trasneasca, sa te loveasca masina, sa nu stiu... orice. nu-ti pasa. voiai doar sa mori dracului si eu nu stiam cum sa te impiedic.
-eu...
-mereu ai fost asa. de cand eram micute amandoua. mi se parea ca esti nebuna la un moment dat.
-n-am realizat asta...
-niciodata n-ai fost fericita aici, parca nu-ti gas...
-nu-mi gaseam locul.
-dar acum...
-acum l-am gasit. nu vreau sa plec. nu vreau sa-l las aici, sa suporte singur totul. nu vreau sa mai treaca printr-o singura depresie, nici macar sa atinga tristetea daca nu sunt langa el. nu vreau sa scuture o singura lacrima din el, daca nu sunt acolo sa o prind, sa o sterg. nu vreau sa-l dezamagesc si mai ales nu vreau sa nu-l iubeasca nimeni.
-dar il iubesc multi oameni.
-il iubesc in felul lor, dar niciodata asa cum vrea el. eu pot sa-l iubesc asa cum vrea fara sa-mi spuna, fara sa ceara. stiu. pur si simplu stiu cand vrea ceva, sau cand nu e bine, cand vrea sa ramana singur... si atunci ma tem...
-de ce te temi?
-de singuratatea lui. stii, in singuratate totul o ia razna. parca definitia singuratatii cuprinde cuvintele "depresie", "durere", "ura", "lacrimi" si tot ce nu-ti face bine.
-delirezi.
-tot timpul. nu vreau sa-l las in pace si vreau sa vorbesc tot timpul cu el ca sa-i demonstrez ca nu urmaresc ceva la el, nu vreau placere carnala, sau alte rahaturi. daca as petrece o singura zi, doar cu el, fara nimic altceva, nici macar sa-l ating, doar sa stam intre patru pereti sa ne uitam unu la altu, sa nu ne vorbim, as fi fericita. iar daca l-as prinde de mana, m-as numi primul om care a atins perfectiunea, primul om cu adevarat fericit.
-m-au trecut fiorii.
-de ce?
-cine esti?
-ce?
-unde-i sora mea? unde-i nebuna cu dorinte suicidale? ce-ai facut cu ea?
-termina...
-nici nu stii cat il iubesc!
-poftim?!
-e pentru prima data cand te vad fericita, pentru prima data cand razi din suflet fara sa te prefaci. pentru prima data cand viata ta are un rost. stiu ca ma iubesti si pe mine si pe ceilalti, dar... noi nu valoram mai nimic in fata lui.
-nu-i adevarat.
-ba da. stii cand nu esti cu el, te gandesti la el. iar cand vorbesti cu el, parca toata camera se umple cu lumina. radiezi. intelegi? ra-di-ezi!
-nu...
-ba da...
-eu doar il iubesc...

bloodstream

okay, cel mai probabil am luat-o pe ulei in ultimu hal.
sunt atat de fericita uneori, incat ma loveste depresia [evident fiindca sunt o pesimista si jumatate]. oricum nu tine mult:)))
dar e ciudat, pt ca sunt fericita si imi vine sa sar in sus in fiecare clipa, si nu ma mai enervez chiar din orice, si daca o fac am cu cine sa vorbesc si... si e ciudat ca vocea aia nu mi-o pot scoate din cap. ma simt atat de bine vorbind cu el. si totusi e un an jumate... mai sunt doua [fuckin'] saptamani pana ne vedem. deci nu cred ca imi doresc sa traiesc ceva mai intens, mai...maxim [am spus] decat prima imbratisare.
am fluturi in stomac si... si eeeee aiureaaaaaaaa. nu mai vreau asta. am zis ca nu mai vreau, dar pentru dumnezeu,vreau atat de mult sa continue totul, sa nu se termine totul brusc. vreau sa dureze o eternitate, pana si acel "hey" la telefon. pana si " bine ba, te pup". deci frate am luat-o razna rau de tot. vreau totul:|


ok, nu ma bagati in seama,dar sunt hiper mega super extra ultra fericitaaaaaaaaa!

i love you honey:*

in mii de cuvinte

-mai stii cum strigau picurii de ploaie cand se izbeau de geamul nostru?
-nu mai stiu. nu auzeam. eram surd si orb in fata ta. eram neputincios.
-erai la picioarele mele...
-nu voiam nimic altceva.
-erai prost. erai un tampit si jumatate. erai al meu si doar al meu. eu eram a tuturor, dar niciodata, asculta-ma bine, niciodata ...
-... a mea.
-niciodata. ai fost mereu atat de egoist sa fiu doar a ta. sa nu ma imparti cu nimeni, dar eu nu sunt asa. eu impart. impart totul cu toti. te-am impartit si pe tine in mii de cuvinte, tuturor.
-m-ai impartit tuturor.
-te-am impartit pana n-am mai ramas cu aproape nimic. am ramas cu un singur cuvant. unul singur.
-unul singur?
-unul singur...
-care?
-numele tau.
-care e numele meu?
-nu mai stiu. dar stiu ca e singurul lucru care il mai am din tine.
-numele meu... cine sunt eu?
-numele tau nu-l stiu. dar stiu ca atunci cand am sa-mi reamintesc si-am sa te strig...
-ma voi aduna de pe fetele tuturor, din inimile lor, din mintile lor si voi...
-vei veni la mine.
-intreg.
-intotdeauna?
-mereu.

o clipa

pasari, copaci, vant, masini, oameni, asfalt, zgomot, animale, animale moarte pe marginea soselei, muguri de copaci, primavara, vara, somn, inceput, dragoste, uitare, negare, oameni bolnavi, muzica, stranut, eternele cuvinte...

uneori, toate astea ma dispera. ma arunca intr-o prapastie fara fund, lasandu-ma sa cad, sa cad, sa cad... pentru o clipa as vrea sa dispara tot. sa fiu doar eu in prapastia aia, fara sa simt cum cad. sa fie intuneric, sa plutesc.
pe zi ce trece, clipa aia mi-e tot mai interzisa, tot mai indepartata.
oare imi va placea la nebunie acolo? poate n-as mai vrea sa plec niciodata... poate din cauza asta mi-e interzis sa stiu cum e. poate asa va fi viata de dupa moarte, daca o pot numi "viata".
dar ce ma fac fara foile mele albe si fara creioane? ce-o sa ma fac fara muzica? ce-o sa fac fara sa gandesc? sa fiu intr-un lapsus continuu de ganduri? fara sa mai stiu gustul tigarii? fara sa mai aud scartaitul minei de creion pe o foaie ieftina? fara sa-mi transpun gandurile in cuvinte, desene... muzica?
ar fi atat de bine sa incetez din gandit... as avea un moment de liniste.
o clipa.
atat.

din cand in cand

daca bat din palme si inchid ochii, asa din cand in cand, crezi ca merge?


din cand in cand o sa te tin de mana. nu te supara pe mine, dar e un tic de-al meu. ma simt in siguranta asa...
din cand in cand o sa incerc sa te sarut. sa nu te mai tragi, doar pentru ca ai o alta iubita sau pentru ca tii la reputatia mea. mie nu-mi mai pasa de mine...
din cand in cand o sa-ti trantesc usa in nas. nu fac asta ca sa ma fac dorita. o fac pentru ca... tu nu esti doar al meu.
din cand in cand o sa ma bag in seama si-am sa ma auto-invit la tine. nu pentru ca tin la tine, ci pentru ca imi place sa ne facem de cap pana la epuizare...
din cand in cand o sa te enervez. nu pentru ca asa vreau, ci pentru ca asa sunt eu...
din cand in cand o sa te doresc tot mai mult, dar am sa pastrez distanta, caci nu-mi faci bine...

din cand in cand nu am sa-ti mai cant piesele noastre. pentru ca nu vreau sa te obisnuiesti cu vocea mea...
din cand in cand n-am sa te mai bat la cap ca sa tii la mine. vreau sa faci singur asta...

din cand in cand n-am sa mai fiu eu, lara, a ta. o sa fiu lara altcuiva...
din cand in cand amsa-ti cer sa ma ierti pentru asta...
numai din cand in cand.

eu vreau ce tu nu-mi dai

uneori vreau sa fiu suficient de buna doar pentru mine.


nu ti-am cerut sfaturi [si nici n-am s-o fac de altfel] cum sa fiu, cum sa ma comport, cum sa desenez, cum sa scriu. nu ti-am cerut sa-mi ceri ceva. nu te-am rugat niciodata sa-mi trimiti scrisori sau sa-mi scrii versuri.
intelege ca nu vreau nimic de la tine.
tot ce crezi ca vreau de la tine, vreau de fapt de la mine. vreau sa ma iubesc eu, nu tu pe mine. vreau sa ma vad eu frumoasa, nu tu. vreau sa fiu eu perfecta pentru mine, sa ma satur de imperfectiunile care mi le gasesc zilnic intr-o bucata de sticla. nu vreau sa-mi spui ce "nasuc" am, ce gene lungi sau ce buze carnoase am. nu. nu vreau sa-mi mai bagi replici dragute, nu vreau flori si nici bomboane. nu vreau sa scoti o piesa pentru mine si sa-l faci hit. eu vreau sa cant. eu vreau sa scriu. eu vreau sa fac de toate si nimic. eu vreau sa fiu doar a mea si doaaaar a mea.
nu vreau sa ma mai impart cu tine sau cu ei... si nici cu ea.

ma lasi sa fiu doar a mea astazi?

golul din noi

gol.
gol.
gol.
totul e prea gol. prea rece. mult prea gol si rece.
un gol in care fluturii zboara cum vor si lovesc ce vor. se inmultesc cand clipesti si te lovesc cand respiri.
te lovesc pana simti ca o sa pocnesti de la durere. e un abuz fizic si psihic adunat pe plan sentimental. iti ataca fiecare gand, fiecare cuvant.
durerea te face sa mutesti, sa inchizi ochii si sa nu mai respiri. te face sa mori, sa cazi in golul ala adanc dinauntru. te face sa vrei sa tipi dar in acelasi timp sa taci si sa cazi in continuare.
te face sa vrei sa faci si tu abuz de durere, dar nu poti.
nu te misca.
nu clipi.
nu respira.
taci.
cazi.
gol.

nu tipa.
nu vorbi.
nu deschide ochii.

iti ingheata degetele. frigul te face sa vrei sa-ti lipesti mainile de alte maini. nu vrei calorifere, manusi, paturi, haine. vrei o alta pereche de maini si nu una oarecare. doar una singura.
una.
una pentru tine.
doar pentru tine.
taci.
nu te misca.
nu respira.
nu deschide ochii.
cazi.
indura.


iti vine sa plangi. stii ca nu poti, nu? daca deschizi ochii te loveste durerea, dar stai... nu poti sa plangi. golul din tine absoarbe tot.
n-ai lacrimi, nu poti sa plangi.
cazi jos si incepi sa gemi de durere, fara sa respiri. vrei sa tipi afara toata durerea. toata.
incearca doar...
nu respira.
nu deschide ochii.
taci.
cazi.
indura.

deschide ochii.
trage aer adanc in piept.
ridica-te si mergi mai departe.
totul va fi bine.
totul e ok.
totul a trecut.


golul e la locul lui.
in tine.
in mine.
in noi doi.

sevraj de februarie

cred ca aveam nevoie prea tare de asta. lovitura sub centura perfecta.
cum de mi-am permis?
cum de mi-am permis sa cred ca va fi mai bine, acum?
niciodata nu e mai bine, doar mai rau. niciodata mai bine...

cum am putut sa cred asta? adica mi-a fost greu sapte luni sa cred ca totul a disparut intre noi. stii bine cat am luptat. stii bine cat de mult tineam la tine... am avut nevoie de o nenorocire ca sa te uit. nenorocirea aia a venit.
m-a nenorocit cu totul.
nu mai stiam nimic de mine. nu mai intelegeam nimic. nu-mi mai pasa de tine, de mine, de noi. vroiam doar sa mor. nimic mai mult. doar sa mor.

dar am continuat sa zambesc si sa rad. sa par fericita. dar nu eram. nici n-am incercat sa fiu. n-am vrut. deloc. n-am putut.
acum... ma intorc la luna februarie. luna pe care o urasc cu toata fiinta mea.am prea multe, de fapt mult prea multe probleme luna asta. intotdeauna sarbatoresc problemele vechi cu o depresie ca la carte.

adormeam in lacrimi si sughituri.
ma trezeam cu capul pe wc dandu-mi afara stomcaul si fierea.
ma trezeam ca desenez acelasi lucru in diferite variante.
tot ce ziceam se invartea in jurul subiectului din ziua aia.

anu asta a fost altfel. m-am chinuit doar trei zile. atunci a aparut... ei bine, a aparut cineva. cineva care te-a inlocuit pe tine, cineva care m-a facut sa uit de nenorocire, cineva care mi-a redat zambetul pe buze.
un cineva anonim.
totul se intorcea la vremurile de demult, la vremurile bune, cand asteptam cu nerabdare soarele si iarba. primavara, vara...

imi vine sa-mi dau pumni in cap cand ma gandesc ca n-avea niciun rost sa cred ca-mi va fi mai bine. nu mi-e. tot eu inghit cacat. tot eu pic in starea de sevraj. de luna februarie.


e aprilie, dar eu inca am ramas in februarie.

chiar crezi?

tu chiar crezi ca ma poti schimba?


-nu-mi mai zambi. intoarce-te cu fata la perete si taci.nu-mi mai spune ca sunt a ta. n-am fost a ta niciodata. nu sunt un obiect, stii?
-dar esti a mea pentru cateva ore, stii?
-nu sunt. nici n-am fost. tu esti doar o distractie pentru mine si atat.
-deocamdata. dar...
-ba nu. nu deocamdata. n-am sa te iubesc, stai linistit. n-am chef de iubit acuma.
-acuma...
-nu mai insista.
-stai! unde pleci?
-departe de tine. iti faci iluzii degeaba. eu sunt a mea si ma iubesc doar pe mine.
-nu-mi pasa ca esti narcisista...
-hahahaha, buna asta. da-o in pula mea. n-am chef acuma.
-te rog asculta-ma.
-esti patetic! ai ajuns sa ma rogi...
-nu-mi pasa.
-treaba ta. am plecat.
-nu pleci nicaieri.
a prins-o de mana si-a tras-o inapoi in pat. a luat-o in brate si i-a sarutat fruntea.

ma simteam acasa. aveam pe cineva care tinea la mine mai mult decat o preietena, ma iubea. am ramas ascunsa in bratele lui, la pieptul sau. brusc nu vroiam sa mai plec.

-de ce plangi?
-nu plang.
-ti-am zis ca o sa te fac sa ma iubesti.
-nu te iubesc.
-ba da, dar inca nu stii asta.
-taci.
-nu ripostezi fizic doar verbal. stiu ca nu vrei sa pleci.
-priveste-ma doar.
-stai!
-nu. tu chiar crezi ca ma poti schimba?
-incerc...

m-am ridicat, m-am imbracat si-am plecat. mi-am aprins o tigara si-am inchis ochii. sunt bine. nu te iubesc...
m-ai schimbat deja de prea multe ori. m-ai schimbat ca om, dar m-ai si inlocuit de prea multe ori.


ai vrut sa ma schimbi. ai reusit.