I.sunt aici

sunt aici, shhh... nu-ti face nimeni rau.

alergam intre ziduri inalte. scari fara balustrazi, abrupte. lifturi ce se deschid si se inchid de fiecare data cand clipesc. tare, zgomotos. urat.

neoanele palpaie din cer.

se face ceata. simt fiecare ciob si fiecare carlig cum imi intra in carne, in talpi, in maini.

sunt goala si fug.

nu vad nimic, dar simt tot de cel putin zece ori mai puternic.

ma opresc pe marginea unei prapastii. simt golul dinaintea mea cu degetele picioarelor.

ma intorc si vreau sa fug, dar o simt. ii simt respiratia rece sub sani si ma infioara.

-vrei sa te trezesti, nu-i asa?

inghet.

stiu ca ma controloeaza. sunt in lumea ei acum.

incerc sa ma trezesc, realizez ca strang marginile patului cu unghiile. simt aschiile sunt unghii. ma dor, dar visul e prea real, prea puternic ca sa ma pot trezi.

inchid ochii si-i redeschid.

sunt in camera mea. pisica imi sare in pat. ma intorc cu fata spre usa.

-nu scapi atat de usor.

e in fata mea.

ii vad dintii mici si perfecti de sub buzele insangerate si mov. are fata patata de sange. e palida ca varul iar parul ei se pierde in intunericul din camera. sar din pat si-o ocolesc.

fug sa-i trezesc pe ai mei. vreau sa fugim.

pisica e cu mine.

intru in dormitor. mama nu e acolo.

-tata. tata! tresezte-te.

il pisc de maini, de fata. il musc de umar.

-treseste-te! vine! TATA!

o vad in dreptul usii.

trag plapuma de pe el. e sfasiat.

renunt. o las sa castige...

-trezeste-te! gata. a fost doar un vis.

deschid ochii. tata e deasupra mea. ma tine de umeri si pare ingrijorat.

-nu mai plange. ce-ai visat?

nu stiam ca plang. nu simteam ca plang.

-p-p-poftim?

-urlai foarte tare. te-am auzit din dormitor. vrei sa dormi cu noi?

-nu. nu. e bine. sunt bine. mama unde e?

-in pat. doarme.

trecuse in jur de 5 luni de la visul acela. ma simteam in siguranta dormind in camera mea, stiind ca mama sau tata e mereu acolo, gata sa ma trezeasca din cosmarurile in care ma urmarea fata aceea.

dar... venise vremea sa ma mut.

tata dormise la mine in prima seara. am dormit linistita.

a doua seara am simtit-o in camera inainte sa adorm. de data aceasta eram singura. fara tata, fara mama, fara pisica.

am adormit fara sa-mi dau seama.

i-am simtit respiratia in ceafa, apoi palmele reci.

-doar nu credeai c-o sa scapi, nu?

-nu.

si-am lasat-o sa ma tarasca prin cele mai oribile cotloane ale mintii mele.

am lasat-o sa-mi distruga visele.

am lasat-o sa ma faca sa devin neutra sentimentelor pozitive.

vorbisem cu colega de apartament sa-si lase pisicile sa doarma in camera mea. rezultatul era acelasi, cu sau fara pisici, ea tot aparea.

dormise un prieten la mine. a fost si mai oribil.

il vedeam transformandu-se in ea, strangandu-ma de gat. soptindu-mi toate regretele in urechea stanga. ii simteam sudoarea amestecata cu sange curgadu-mi pe fata, intrandu-mi in ochi.

ma rugam sa ma trezesc, ma rugam sa tip in realitate, sa-l fac sa se trezeasca, sa ma trezeasca, sa-mi spuna ca e bine, ca totul a fost un vis.

dar nu s-a intamplat. m-a trezit dimineata, dupa ore sau mai bine zis, zile intregi de tortura.

-tot radeai aseara. ce-ai visat?

-p-p-poftim?

-erai tare fericita. si nu voiam sa te trezesc.

stateam si ma uitam la el, si-mi venea sa-l pocnesc si sa-l strangulez si sa-i fac tot ce mi-a facut in cosmarul ala oribil.

-nu. nu stiu. poate ca sunt fericita.

m-am intins dupa tigari si m-am rezemat de peretele rece. simteam inca cioburile intrandu-mi in carne, pe coloana. m-am strambat.

-esti bine?

-da da...

-bine, eu trebuie sa plec la...

nu-l mai auzeam.

m-am prins in vraja fumului. stateam si-l priveam. e albastru de la tigara si gri din plamanii mei. nu inteleg de ce.

el pleaca.

ma simt usurata. ii zambesc si ii urez zile in iadul prin care am trecut si eu.

inchid usa.

ma intalnesc cu prietenii mei. sunt indragostita de unul dintre ei...

visele mele prind alta forma: sunt fericita, iubesc si sunt iubita. apare ea si-mi distruge fiecare speranta. o simt, ii simt dorinta de a-mi face rau.

o aud clar si raspicat de fiecare data.

ma trezesc si-mi sun cel mai bun prieten.

-o visez incontinuu. nu o mai suport. nu mai pot.

-uite, stiu ca nu sunt acolo si nu te pot ajuta. ai nevoie de ceva fizic. spiritual, suntem prea slabi amandoi. nu ne-am mai controlat visele unul altuia de mult timp. s-a pierdut tot antrenamentul.

-da. dar nu inteleg. puteam sa-mi controlez visele inainte.

-uite, de cand am fost noi impreuna, eu nu le mai pot controla. de cand ne-am despartit totul a disparut.

-asa e si la mine.

-stiu, doar suntem unul si acelasi. apropo, el ce mai face? ai incercat sa faci un pas?

-n-nu.

-de ce?

-mi-e frica.

-termina. n-ai ce pierde.ai fost ranita de atatea ori, ce mai conteaza inca o data? e ca si cum ai mai adaoga o boaba de mac la cana ta plina.

-mda. frumos.

rade.

-vorbesc serios. suna-l si spune-i sa vina la tine.

-nu pot ma. nu pot.

-o fac eu!

-n-ai numarul lui.

-nu, dar pot da altfel de el.

-n-ai face-o.

-de parca nu m-ai cunoaste. nu-ti aduci aminte cand ti-am zis ca-mi place tipa aia?

-care dintre ele?

-da. fa pe desteapta. atunci cand nu ti-am raspuns la telefon si nu puteai da nicicum de mine. si-ai sunat-o si i-ai dat adresa mea. nu vrei sa stii ce fata i-am bagat cand am vazut-o in fata usii.

-cum ar zice sammy: sunt o teroristaaaaaaa!

-da da. nu face pe smechera pe mine. inchide telefonu si suna-l pe el. acum.

-mmmbine.

sufletul ca pasarea pheonix

* cu siguranta ma voi contrazice in urmatorul post, so please, bare with me.

toti ne nastem ca niste pasari pheonix: frumosi, puri si plini de sentimente.

prima renastere din propia noastra cenusa, apare in timpul adolescentei pe la 13-14 anisori, cand ne indragostim prima data. desigur e o dragoste platonica. pe la varsta aia ne gandim ca vrem o familie cu acea persoana si avem multe alte vise, care evident mor dupa cel putin 3 luni de relatie. acum, fie esti tu sau cealalta persoana, unul din acea relatie devine cu siguranta cenusa. ii trebuie cateva luni pentru a renaste, dar o face cand apare "altcineva".

e interesant cum ne petrecem o mare parte din adolescenta bagandu-ne in relatii platonice, care nu ne fac cenusa, dar nici departe nu sunt, pana apare "cineva"-ul suprem.

iubesti acea persoana cu toata fiinta, pentru ca e ca tine: impartiti aceleasi hobby-uri ciudate, iubiti aceleasi filme si carti, ascultati aceleasi genuri muzicale, etc. practic acea persoana e aproximativ 80% ca tine. incetezi sa te mai gandesti ca vor exista alte relatii, cu alte persoane, pentru ca nu mai vrei altele. vrei sa devii un intreg cu persoana iubita, un 100% perfect.

prietene, traiesti un vis frumos, dar nu tine.

se intampla ceva, un "nimic" mai exact si relatia sare in aer. iei foc in interiorul tau si atunci realizezi ca va fi cea mai violenta renastere a ta, dupa care nu vei mai deveni niciodata cine ai fost. iti lasa rani adanci, care nu se cicatrizeaza, "te iubesc"-ul aruncat atat de mult, devine cenusa. acel "te iubesc" nu mai renaste pentru altcineva. moare. moare acolo, in tine, alaturi de tot ceea ce-ai vrea sa ingropi. pentru ca asa e: vrei sa ingropi tot ce-ai trait cu acea persoana, dar stii ca e nevoie de un simplu "salut", o simpla privire sau imbratisarei totul e dezgropat. toata fortareata in care ai inchis amintirile si sentimentele, devine praf intr-o secunda, si rabufneste acel "te iubesc" din tine. apoi nu-l mai zici, aproape deloc, nici macar prietenilor tai.

si trec mai multe luni, sau cativa ani, si incepi sa-ti fortezi renasterea aia blestemata, pentru ca vrei sa devii iar intreg.

te rasfeti cu tot ce-i interzis [pentru ca-i mai palpitant], bagi in tine tot ce te distruge, pentru ca durerea aia e singura dovada ca totul e o realitate crunta, nu un cosmar. atunci iti deschizi ochii si intr-o zi realizezi ce faci, dupa care te opresti.

devii un "sfant" ipocrit.

oftezi cand cineva e indragostit si arunci cu "dragostea nu exista". dar stii ca sunt doar vorbe in vant, pentru ca inauntrul tau inca mai exista dragoste, pentru acea persoana care ti-a distrus toate visele.

si acum, serios, nu e patetic? cum inca mai poti sa iubesti acea persoana, care te-a distrus, care poate sa te reintregeasca, care la fel de simplu poate sa-ti sufle iar toate visele?

stai departe de persona aceea, te muti, faci orice. apare altcineva si mereu speri ca acel cineva va fi mai bun. poate ca e, poate ca nu e, oricum esti prea orb, prea distrus ca sa mai faci diferenta.

intr-o zi, ai sa-ti dai seama ca pasesti din adolescenta spre lumea adultilor, [care mie, personal mi se pare ingrozitoare] si ca trebuie sa lasi totul in trecut. toate renasterile prin care ai trecut, sa ramana doar o amintire vaga. iti dai seama ca esti pe cont propriu si ca nu te mai poti smiorcai oricand.

esti gol, fiecare sentiment e ascuns intr-o fortareata. te intrebi ce scop ai in viata, sau de ce mai traiesti, sau cat vei mai trai.

ai nevoie de un scop pentru a trage ca boul la jug.

eu, vorbeam aseara cu un prieten despre chestiile astea, asa ca din cauza asta m-am decis sa scriu porcaria asta.

la un moment dat m-a intrebat care e scopul meu in viata si am realizat ca NU am unul. stiu ca pot avea orice, oricand, daca pun osul la miscare. dar nu vreau. ceva pur si simplu ma opreste. oamenii, prietenii mei, anumite locuri sau animale, ei bine ele imi dau mici scopuri pe care sa le ating, pe care in final le ating si devin plictisita.

ma plictiseste realitatea.

ma plictiseste viata mea.

am nevoie de scopuri mici, insimnificative ca sa mai traiesc.

mi-e lene sa-mi fac unul propriu, asa ca astept ca scopurile faurite mie ce roiesc in jurul oamenilor de langa mine, sa ajunga in mainile mele.

cand nu am un mic scop, stau intr-o balta numita "depresie", care mai degraba a devenit habitatul meu natural, o monotonie infinita. mai exista oameni ce ma scot din balta asta, dar pe termen scurt.

m-am indragostit de un pusti [nu stiu de ce-l fac pusti, doar e de-odata cu mine], cu care impart o gramada de hobby-uri comune, ascultam aceeasi muzica si nu stiu, poate mai avem multe in comun, dar ca sa fiu sincera mi-e frica sa-l descopar, pentru ca va gasi cu siguranta, chei catre fortaretele din sufletul meu.

mi-e frica sa mai iubesc, mi-e frica sa ma mai deschid cuiva, cum m-am deschis unei singure persoane, toata viata mea. nu mai vreau sa renasc, de fapt nu mai vreau sa devin cenusa. nu... chiar nu mai vreau. inca nu m-am vindecat complet, dupa ultima renastere. inca vad cenusa sub talpile mele.

dar totusi, asta e un strigat de ajutor, pentru ca sunt constienta ca vreau sa merg mai departe, dar in acelasi timp ceva ma opreste. sunt o ciudata greu de citit, greu de inteles.

nici eu nu ma cunosc deplin si reusesc sa ma surpind mereu cu cate ceva.

in fine. sa nu va aud cu "fa-ti un scop", ca n-amchef de deastea. numa ma enervati degeaba, iar nervii mei nu-s tocmai la locul lor momentan. sunt intinsi la maxim, ca niste elastice gata sa puste.

curand...

o vedeam plangand de fericire. restu erau toti pe filmul lor fericit.

voiam si eu atat de mult sa ma simt fericita, in schimb mie-mi venea sa omor un om. imi venea sa urlu, sa plang, sa ma razbun, sa omor... voiam sa vars toata furia afara.

mi-am aprins o tigara si-am ramas agatata cu privirea in gol. sunetul valurilor ma deranja, caldura si lumina soarelui imi sufoca si ardea pielea, narile mele usturau din cauza prafului si a aerului sarat.

as vrea sa se termine tot... acum.

mi-am ridicat privirea si-am privit valurile.

ce-ar fi sa uit totul? cum ar fi sa te uit, sa te alung si pe tine in valurile alea?

-lara? esti ok?

-uhm... da.

un strain pe nume alex, ma tinea de mana. priveam mainile noastre si nu intelegeam cand, ce si cum s-a intamplat de ma tinea de mana.

-lasa-ma sa intru.

-nu pricep.

-deschide-ti portile.

-ce naiba vorbesti?

un curent electric si rece mi-a patruns corpul. il priveam pe alex, zambind.

-aaaaaa. am inteles. tot ce-ai spus pana acum suna foarte aiurea. ma intelegi? gen, conotatii sexuale.

-hahaha. nu nu nu! stiu ca si tu esti la fel.

strainul, nu mai era strain. era deja in capul meu, privind trecutul.

zambetul i-a pierit.

-alex, nu face asta...

-lara, cum poti...

-pot si atat.

-dar nu-ti face bine. trebuie sa-i dai drumul.

-nu.

-de ce?

-mi-e frica.

-ti-e frica? te voi ajuta.

-nu esti primul care incearca sa ma ajute.

l-am privitin ochi, apoi mi-am inchis ochii. am derulat in mintea mea, imagini cu oamenii care incercasera sa ma ajute pana acum.

-nu pot sa cred.

-e greu de crezut.

-esti incapatanata. atatia oameni?

-da.

mi-a sarutat fruntea.

toata furia, toata ura disparea.

zambeam.

-imi place mai mult cand zambesti. iti sta mai bine.

-eu...

-hai cu mine.

m-a luat de mana. nisipul imi mangaia talpile, arzandu-le in acelasi timp.

m-a strans in brate.

-uite alex, eu nu pot. de fapt nu vreau... stii? chiar nu...

-shhh. inteleg.

-trebuie sa plec.

-ne vom revedea?

am zambit. m-am intors si-am pornit spre casa...

m-am uitat in urma mea. statea acolo, facandu-mi cu mana.

am strigat dupa el:

-nu pune intrebari carora le stii raspunsul!

am putut deslusi un zambet, din departare.

pot sa jur, c-am murmurat amandoi in acelasi timp...

-curand...

cine sunt?

trebuie sa-mi aleg bine cuvintele de fiecare data cand vorbesc, de fiecare data cand scriu.

e fustrant. lumea nu intelege intodeauna ce-i in capul meu. de fapt, ma indoiesc ca ma cunoaste cineva cu adevarat.

uneori si eu ma intreb "cine sunt? cine am ajuns? cat mai am de mers pana la capat?"

un lucru e cert, drumul nu se termina niciodata...

momentan simt nevoia sa-mi cer scuze tuturor pe care obisnuiesc sau obisnuiam sa-i numesc prieteni, amici, iubiti...

m-am folosit de voi in cel mai urat mod posibil. aveam nevoie de voi ca sa umplu golul din mine. nu v-am dat drumul cu adevarat, niciunuia. nici n-am de gand s-o fac. si totusi, unii continua sa paseasca in viata mea, neinvitati, lasand, uitand bucati din ei insusi, in mintea mea.

totul e in locul in care v-ati lasat amprentele.

n-am sters nimic, n-am aruncat nimic.

nu sunt tocmai persoana care trece prin trecut, ca rata prin apa. trecutul e mereu in mine, nelinistind prezentul, perturband viitorul. unii dintre voi m-ati considera nebuna, altii mi-ati purta mila.

nu. nu va vreau mila, nu vreau nimic de la voi. vreau doar sa stati deoparte. am acumulat prea mult in mine.

vreau un nou inceput, un restart.

vreau inceputul asta, departe de oamenii pe care ii numesc "familie". vreau sa fiu pe picioarele mele, sa ma descurc singura. si totusi mi-ar fi imposibil, avand in vedere prietenii mei.

imi doream sa studiez la timisoara, din cauza parintilor mei. voiam sa fiu cat mai departe de ei, apoi un prieten mi-a propus studiile in anglia. telul meu nu era sa studiez acolo, pentru a duce o viata mai buna, ci pentru a scapa de viata mea.

pentru a scapa de mine.

mama si tata si-au gresit unul altuia, suficient. indirect, mi-au gresit si mie.

am privit mereu problemele lor cu superficialitate, razand, mangaind-o pe mama, tipand la tata. iubindu-i pe amandoi, urandu-i uneori. dar numai uneori.

din cauza vietii lor, am realizat ca nu-mi doresc una la fel cu a lor, dar si ca nu-mi doresc o alta viata fata de cea care o am acum.

dar... mereu am vrut altceva.

mai ales, acel altceva trebuia sa fie total opus a ceea ce voiau ei. era mai palpitant asa. mai multa adrenalina.

am realizat multe din cauza lor si le multumesc pentru asta.

iar daca ar fi existat o alta modalitate de a-mi deschide ochii, as refuza-o.

daca n-as simti ce simt azi, cel mai probabil as fi o pitipoanca proasta pe tocuri roz, sau dracu stie ce.

viata mea ar fi perfecta, daca as face curatenie in ea.

probabil va voi mai vorbi despre mine, despre "ei".

probabil...

din nou

firele de nisip imi curgeau prin vene...

incet...

dulce-amarui.

se adunasera prea multe. mult prea multe.

ceva incerca cu disperare sa ma faca sa tip afara toate sentimentele alea, toata ura, tot...

simteam cum fiecare parte a corpului zvcnea sub impulsul unor unde electrice reci.

mi-am strans pumnii in buzunare si mi-am muscat obrajii pe dinauntru.

-nu voi tipa. nu voi ceda. nu acum si mai ales, nu aici.

trecuse o ora, iar corpul meu nu-si revenea. fiecare particica a corpului pulsa de electricitate. continuam sa privesc cerul, sa las vantul sa-mi piste fata, sa-mi ranesc gatul si plamanii cu fum de tigara...

-azi voi pierde.

din nou.

-adio.

din nou.

-m-am pierdut.

din nou...

n-am tipat.

e un nou inceput.

pentru "prieteni"

all my haters rise their hands in the air.


de cate ori mi-am auzit "lara te iubesc" si m-am abtinut sa nu vomit, sa nu rad. partea proasta e ca atunci cand chiar cred ca e pe bune aflu ca totul e o minciuna mare si gogonata.
eh, acum sa va pun la curent cu relatia mea cu denis [care nu mai exista btw :)]
relatia asta a durat destul de... mult. pana cand ne-am hotarat sa trecem la un alt pas. evident "prietenii" au avut un rol VIP aici. prietenii lui, nu ai mei. ai mei daca nu l-au placut au tacut din gura si s-au bucurat cu mine ca sunt fericita, pe cand prietenii lui i-au facut crize l-au facut in multe feluri, cum ar fi naiv, mielusel si alte rahaturi.
o sa fac public numele prietenilor lui, pt ca asa vrea pizda mea: john [pe care il cheama ionut, dar banuiesc ca ii e rusine ca e roman] si mina [pe care nu stiu cum o cheama pt ca si la asta ii e rusine cu numele ei adevarat, dar cred ca o cheama maria. sau poate chiar asa o cheama]
asadaaaaaaar, cand eu mi-am dat seama ca mina trece pragu in relatia mea cu denis, l-am anuntat. m-am trezit ca sunt comparata cu elena, care ii facea crize de gelozie and stuf. m-am chircit si-am tacut din gura. ba mai mult am vrut sa-mi cer scuze de la mina ca EU am intrecut masura, dar evident domnisoara [desi n-ar trebui sa te numesc domnisoara dupa ce-am aflat de tine] a fost prea busy si prea mai inalta decat mine sa ma auda. well guess what slut [nu, nu o injur, asta am aflat de ea:)- deci iti zic pe numele mai mic] esti cu muuuuuuuuuuuuuuuuult mult mult mai jos decat mine. roaga-te sa nu te strivesc cand o sa te calc in picioare. ai 24 de ani si alergi dupa pusti de 18? darn girl, esti disperata.
and now ionut [the best part]. acesta este un mesaj care ti-l adresez tie, dar care il fac public, pt ca din nou, asa vrea pizda mea.
"sunt de parere ca esti un poponar, daca nu esti un virgin fustrat sexual ca inca n-ai dat de o pizda. te-a ros rau de tot faptu ca denis era cu mine? ma urmaresti si tu sau ce? hai, i have enough stalkers, te pot tine si pe tine in frau. bucura-te ca nu stiu multe de tine, dar ascunde-te repede. o sa te gasesc:) "
in fine. se pare ca denis a ascultat de ei, pt ca parerea prietenilor conteaza, dar a ignorat parerea lui nadia, care cica e cea mai buna prietena a lui. ti-am mai zis denis, nadia e singura care o sa-ti fie aproape, dar incepi sa o arunci departe de tine. n-as vrea sa le vad fetele poponarului si curvei, in momentul in care si nadia o sa dispara. si n-as vrea sa te vad singur de capu tau, pierdut intre foi si ceara. n-as vrea sa te mai otravesti cu batjocura altora, si la fel cum a zis ionut [cu care sunt de acord la asta, dar nu in aceeasi privinta in care a spus-o el] esti naiv. tu chiar ai impresia ca ei sunt prietenii tai si atat? nu sunt denis. vor ceva in schimb. deschide ochii. viata nu se limiteaza la 4 pereti si-un acoperis.
eu nu voiam nimic. voiam doar sa fiu prietena ta, dar m-am indragostit. "ne-am iubit" denis. ne-am iubit... sau eu inca continui sa ma mint ca m-ai iubit?
de fapt, sincer... o sa raman la ce am langa mine.
nevermind you. i'll stick to drugs till the last day of my life.
pt ca asta eram pt tine, nu? o drogata.
credeam ca tu intelegi, dar ai inteles gresit. m-ai judecat ca ceilalti.
ai zis ca nu esti ca ceilalti, ei bine BAD NEWS:

ESTI!

drogata? pff.

ok. in scrierile mele ati putut observa ca apar droguri, alcool si mult, da' mult tutun. eh, dupa asta, multi m-ati judecat facandu-ma drogata, alcoolista [fumatoare sunt, nu comentez. iubesc tutunu]
daaaaaaaar, v-as baga pe toti la mamele voastre in pizda, de nenorocti ce sunteti; ca va urasc. v-am ignorat mult si bine. ideea e ca o sa va ignor in continuare, dar ce m-a durut cel mai tare a fost cand o persoana de la care ma asteptam mai putin, sa ma faca drogata, exact in momentu in care am fost destul de curata. adica chiar pt persoana asta am renuntat cam la tot ce-mi facea rau. cam la tot mai putin tigari.
sincer, nu ma consider o drogata pt ca mai fumez o iarba din cand in cand. o sa ma consider drogata in momentul in care o sa tremur si o sa devin violenta din cauza drogurilor. cand o sa tanjesc dupa k sau heroina. cand o sa fiu murdara de zapada la nas si etc.
m-am saturat sa ma judecati fara a avea dreptu asta. m-am saturat de prostia voastra pana peste cap. daca nu intelegeti ce scriu, apasati pe x, sau da-ti pe next. e doar un click mic.

sa-mi sugeti pula:>

Erida

dupa un somn lung, blestemul se ridica.


de cateva zile ma simteam aiurea, de parca n-as fi fost in apele mele. incercasem orice ca sa-mi revin, dar degeaba. situatia mea se inrautatea in fiecare minut.
cand ma priveam in oglinda, vedeam o straina. una rea, plina de ura.
-lara?
-da?
-ai uitat de mine, nu?
-nu...
-atunci de ce ma privesti ca pe o straina?
-eu...
-ai uitat cum te simti cand ma trezesc, nu? n-a fost o idee buna sa ma inchizi.
-lasa-ma in pace.
-nu lara. de data asta nu.
o priveam zambind. zambetul acela nu ma facea decat sa-mi doresc sa dispara din mine odata pentru totdeauna. stiam ca nu trebuie s-o enervez, pentru ca tipatul ei m-ar ucide.

m-am intors in camera mea. mi-am aprins o tigara si am ales o muzica buna, care o ascultam acu ceva ani.
versurile nu ma ajutau. dar o ajutau pe ea.
imi suna telefonul. numar necunoscut.

-alo?
-lara?
-da?
-sunt M.
-mda. mi-am dat seama.
-ce faci?
-lasa cacatu si vorbeste. tu nu ma suni sa vazi ce fac. ce-ti trebuie?
-eu... eu inca te iubesc.
-pfff. dupa 4 ani nenorociti te trezesti ca inca ma iubesti? cred ca ai uitat cat am tinut la tine, nu?
-stiu. te inteleg, dar...
-nu dar! nu intelegi! am zis "am tinut". e la trecut dragul meu. e la trecut. m-ai mintit prea mult si stii cat urasc minciuna.
-uite, acum nu te mint, eu chiar te...
-DU-TE DRACULUI! adica cat tupeu pe tine, omule! cat tupeu! nu vorbesti cu mine un an intreg sau ma iei peste picior si acuma ma suni din neant si brusc iti dai seama ca ma iubesti. ce mama ma-sii?! duci lipsa? stii ceva? m-am saturat. cand sunt fericita apari tu si boom, totul se duce pe apa sambetei. totul se duce naibii. tu nu-mi aduci noroc, tu esti ghinion pur, o greseala perfecta in viata mea. ESTI O GRESEALA NENOROCITA! sper din tot sufletul ca atunci cand o sa fi fericit, sa te gandesti la mine razand cand imi spui "te iubesc", sper sa ma vezi in fiecare fata care o alegi, sper sa fiu doar eu in capul tau.
-esti deja.
-NU! nu ma intrerupe! sa ma simti atunci cand esti fericit, cum iti iau toata fericirea si o distrug, o sfaram in palme ca pe un fluture. atunci cand esti trist sa ma vezi razand de tine, fiind fericita. iubeste-ma pana in ultima ta clipa si uraste-te pentru tot raul care mi l-ai facut. din cauza ta, traiesc printre masti. nu mai stiu cine sunt sau ce-am fost. te urasc, intelegi? te urasc! nici macar nu te-am iubit.

i-am inchis in nas.
am inceput sa rad fara motiv. brusc o simteam in fiecare celula de sange, in fiecare nerv, peste tot in corpul meu. era acolo, treaza, gata sa distruga. mai lipsea o picatura si era deajuns sa puna stapanire asupra mea.
de data asta voiam sa stiu tot ce e gresit in viata mea. am scormonit peste tot si mi-am dat seama ca viata mea insusi, era o greseala.
am zambit.
mi-am mai aprins o tigara.
sunt fericita.
la scurt timp, o jumatate din mine a fost zdrobita de alte cuvinte. de motivele ascunse in acele cuvinte. imi uram intuitia si pentru prima data, dupa atatia ani, mi-am dorit sa distrug din nou.

erida a zambit, m-a ucis si-a tipat.

lupta continua

intrasem in sala.
erau o gramada de oameni, antrenori, concurenti antrenandu-se. ma uitam dupa ea.
o zarisem. nu voiam sa o deranjez.
s-a intors, m-a vazut si-a inlemnit. a luat-o la fuga printre colegii ei. s-a oprit in fata mea la doi pasi. gafaia. o suvita din parul ei blond i se lipise de fruntea transpirata.
-nu credeam ca o sa vii.
-nu voiai sa vin.
-nu.
-nu voiai sa te vad luptand.
-nu. nu-mi place sa lupt stiind ca cei pe care ii iubesc, ma vad.
-stiu. marina...
-nu-mi spune asa.
-o sa-ti spun cum simt, nu cum vrei tu.
-nu-mi place numele meu.
-mie imi place.
-tie...
-marina?
o luasem de mana. nu mi-am dat seama ca ii strangem palma la pieptul meu. pulsa.
-ce e?
-vrei sa plec?
-da... nu. vreau sa pleci cand lupt.
-nu. vreau sa raman sa te vad.
-daca ramai ma retrag.
-daca te retragi, eu pierd.
-ce pierzi?
-fericirea.
-poftim?
-vreau sa intri pe teren, sa-ti privesti adversarul in ochi. sa uiti ca sunt in public si te privesc.
-nu... nu pot. stiu ca esti aici si nu vreau sa te dezamagesc.
-nu ma dezamagesti draga mea. niciodata nu m-ai dezamagit.
-ba da. n-am fost langa tine cand nu erai bine, n-am putut sa fiu acolo, sa te iau in brate.
-marina...
-nu! lara nu intelegi?
-marina, ma iubesti?
-eu...
-nu?
-te iubesc mai mult ca orice. lara, mi-ai intrat in sange din prima clipa in care ne-am apucat de vorbit.
-atunci urca pe teren si bate-ti adversarul.
-nu pot.
-marina, adversarul tau e durerea mea. durerea, ura ce mi-a distrus viata, tot ce m-a incuiat in lumea mea, tot ce te-a aruncat afara din mine. distruge-o.
avea lacrimi in ochi. nu-mi imaginam c-am s-o vad vreodata plangand. ea... luptatoarea mea, artistul meu...
-poti sa faci asta?
-am sa intru si-am sa ies zambind de pe teren. am sa inving pentru tine. am sa te vad zambind din toata inima. am sa distrug tot ce te-a omorat, picatura cu picatura.

prima ninsoare a verii

un zid din notele unui nebun,
al unui pian bătrân...
aud zăpada cântând
la prima ninsoare a verii.
oh, ce durere cântă,
cât frig, îngheţ şi moarte...
în soare te văd tremurând
şi nu pot, nu pot s-ajung.

distanţa a crescut.
şi-o tot laşi să crească
cum inima mea...

ea...

ea nebuna, bate şi-mi sare-n piept
şi nu-ncetează să-mi spună,
iertare să-şi ceară
că n-a vrut să te iubească.
dar te-a iubit,
te-a iubit din clipa în care a-nceput să bată


iar eu?
iar eu nu-ţi pot spune cât o urăsc.
nu-ţi pot spune cum o rog să te urască...
cât o rog să nu-nceteze să mai bată...
nu vreau să moară azi.

azi, când cerul s-a despicat din noapte
şi stelele au devenit jar încins pe orizont...

rugam soarele să îmi topească:
tot.
să topească iarna ce te-a făcut s-o-nduri,
şi frigul din căpruiul stins în smoală...

să-mi aducă iar acordurile plăcute
al morţilor din frunze,
din toamne apuse-n noroi.

şi o rugam...

să nu-nceteze să mai bată...

un creion, o foaie si-o radiera

trantise usa in urma ei. trecutul ramase in spatele ei.



-mama?
-da?
-vreau sa merg la bucuresti.
-nu merita.
-ce?
-el. nu merita.
-poftim?!
-ai si tu putina demnitate!
-poftim?
mama ticaia mouse-ul ala nenorocit, de la laptopul meu. se juca iar rahaturi si-mi afuma camera cu tigarile alea nenorocite. nu le suport nici mirosu, nici gustu... doar pentru ca stiu ca ei ii plac. da... ei ii plac, fir-ar sa fie. vreau sa dispara! sa plece!
-nu te merita. a zis de atatea ori ca are sa vina si n-a venit. deci nu e serios. nu te vrea cu adevarat. vrea doar sa se foloseasca de tine. cum au facut ceilalti.
-NU-I ADEVARAT! tu esti cea care n-are pic de demnitate in ea! tu! ordinaro! mi-ai distrus viata si te dai mare ca mi-ai dat-o? da, mi-ai dat viata ca sa te razbuni pe tot ce tu n-ai avut! sa imi dai ceva, sa ma bucur si dupaia sa-mi reprosezi ca ai lucrat mult pentru lucrul ala. niciodata nu mi-ai dat ceva din inima! niciodata nu ti-a pasat decat de bani! de banii tai fututi! esti bolnava! nebuna. numa bani ai in cap. mama! tu ai impresia ca spunand "te iubesc" rezolvi totul?!? afla ca eu nu sunt tu! iar tu nu esti tata! eu nu sunt atat de proasta precum esti tu, nu atat de naiva! si inceteaza sa te milogesti altora cat te chinui cu mine! pentru ca nu te chinui! deloc!
-nu-ti permit sa-mi vorbesti asa! stai sub acoperisul meu!
-stau sub acoperisu' ma-tii! du-te naibii. ma duc sa stau sub clar de luna atunci. e mai bine decat aici!
-lara!
-nu! ia-ti mana de pe mine. si asigura-te ca nu ma mai atingi niciodata. nici din greseala!
-de ce faci asta?
-pentru ca mereu zici cat de tare te doare cand dau eu cu capu. nu mama. nu te doare. ca nici nu simti. habar nu ai ca nu regret nimic in viata mea, decat noaptea aia de februarie. decat noaptea aia in care ma chinuiam sa ma decid: viata sau moarte? dar n-am facut-o pt tine. a fost o greseala. n-am stiut sa mor. n-am stiut. iar daca zici ca te doare cand dau cu capu, te invit sa-ti pui palma pe fruntea mea. o sa dau cu capu unde sunt si cuie. sa simti. sa simti tu prima! sau doar sa simti tu. singurul zid de care am dat mereu cu capu, a fost cand incercam sa intru in sufletul tau.
-nu. nu e adevarat.
-ba da, mama. ba da. iar eu m-am saturat. azi e ultimul cucui pe care mi-l fac. ultimul.
-lara! nu!nu pleca te rog!
-plec. plec la bucuresti.
-dar nu-ti place locul ala.
-oriunde mi-e mai bine decat aici. un loc numit acasa. cliseu. kitsch. nu-mi trebuie familie. imi ajunge un creion, o foaie si-o radiera. oricum, ele mi-au fost "familia" toata viata mea.
-nu. te rog.

iubesc

ieri am iubit.
si n-am sa uit asta.
nu.
niciodata.

azi iubesc.
maine voi face ce-am facut si azi.
si n-am sa uit...
depresia.
depresia e mereu acolo.
in umbra, asteapta.
ataca.
nu ma poate desparti nimeni de ea.
iubesc depresia si te iubesc pe tine.

lumea.
mereu m-a facut sa fiu rea,
egoista.
mereu a fost rea.
urasc lumea, dar te iubesc pe tine.

eu?
ma urasc pe mine, dar pe tine...
niciodata.