si uite-ma aici, asternand un suflet pe foaie...
ma numesc andrei, am douazeci si patru de ani, sunt ardelean si nu-mi pasa. sunt casatorit de un an, cu andreea, o alta ardeleanca caruia ii pasa de acest lucru si uraste ungurii.
la cinspe' ani, intrasem la un liceu bun si eram nevoit sa fac naveta din tarnaveni pana in targu mures. colegii mei aratau ciudat, de fapt erau niste ciudati cu fite si pretentii. primii doi ani au trecut ca vantul: am inceput sa ies cu lumea, apoi m-am bagat intr-o trupa locala de rock.
la saptespe' ani, am cunoscut-o pe andreea. mergem la repetitii,cu restul trupei. ea era in statie, astepta autobuzul. colegul meu ovidiu intrase in vorba cu ea. se cunosteau.
a trecut o luna, in care ne-am tot vazut, fara sa ne vorbim. imi zambea tot timpul, pana intr-o seara. eram mai multi la masa si ea s-a asezat langa mine. n-am facut cunostinta, ne stiam deja. apoi brusc s-a apropiat de mine si-am sarutat-o. s-a tras, iar eu, abia apoi observand ca se intinse spre anca, sa-si ia o tigara, m-am inrosit. dar partea frumoasa abia apoi a inceput. m-a sarutat si ea.
am fost impreuna trei saptamani. trei saptamani in care nu ne-am vazut 2 zile. totul mergea perfect, insa eu... eu nu puteam s-o iubesc.
nu m-a lasat in pace nici dupa despartire. a continuat sa ma bata la cap, sa iesim, apoi brusc, a disparut din peisaj. nu ma mai cauta, nu ma mai suna, nu mai exista nimic. mi-era greu sa cred ca renuntase la mine, poate din cauza, ca ma obisnuisem deja... dar, am cautat-o eu. mi-a placut foarte mult ca era fericita de fiecare data cand vorbea cu mine. de fapt, n-am cunoscut niciodata partea depresiva din ea. mereu era fericita, in jurul meu...
am luat o pauza de jumatate de an, in care ea se cuplase cu doi tipi, incercand [banuiesc] sa ma uite. n-a mers bine cu primul, a ajuns sa-l insele cu... mine. iar cu al doilea... pai, cu el, si-a cam pierdut din puritate. nu m-a deranjat, chiar ma bucuram ca incerca sa-si refaca viata, insa abia atunci am vazut urmele depresiei: slabise, avea cearcane, devenea urata si plangea mai tot timpul, dar continua sa zambeasca de fiecare data cand ma vedea. a luat o pauza apoi. n-a mai vrut nimic. a incercat sa se regenereze, dar n-a prea reusit. atunci am profitat de ocazie, si i-am lins fiecare rana deschisa... am ramas langa ea, pentru ca era singura persoana care ma accepta asa cum sunt, care imi spunea verde in fata ce simte si ceea ce crede. imi placea de ea.
uneori, stau si ma gandesc cat de tare a durut-o cand ne-am despartit, cat de tare a durut-o cand a aflat adevaratul motiv al despartirii, cat de tare a durut-o cand i-am spus ca n-o iubesc, si cata putere a pierdut incercand sa ma tina langa ea, acceptand "nu te iubesc-urile mele" si iesirile mele rebele.
ea zice ca n-a durut-o nimic si ca a meritat sa lupte. n-o cred, dar e fericita.
am sarbatorit un an, apoi doi, apoi trei, dupa care ne-am mutat in cluj.
dupa inca trei ani, m-am descis s-o cer in casatorie. a fost ciudat...
iesea de la ore, incercand sa-si tina plansele, geanta si cafeaua, pentru a-mi raspunde mie la telefon. a sfarsit cazand in genunchi, in fata facultatii. am fugit spre ea si-am inceput s-o ajut. era suparata pentru nota care o primise la ultimul examen. observa ca desenele ei erau pline de cafea, la fel ca hainele sale. a inceput sa injure si sa-i trimita pe profi la dracu-n praznic. era hilara. ar fi trebuit s-o vedeti: in niste bocanci masivi, imbracata cu o rochita neagra din bumbac, cu parul prins in coc cu o pensula murdara, o geanta mare si urata plina cu ace si insigne si ciorapii ei proaspat rupti in genunchi. era bruneta, cu suvite roscate, ochii verzi si urechile ciuruite de cercei. tipa si injura de mama dracului, incepand sa planga. i se intinse rimelul pe obraji, facand-o sa arete ca un arlechin. era asa de draguta. cred ca asta imi placea la ea: nu-i era frica sa fie EA, si nici sa faca ce-o taie capu, oriunde ar fi. am prins-o de mana, i-am zambit si i-am spus c-o iubesc. mutise brusc, iar lacrimile curgeau si mai tare. incepuse sa tremure, devenind palida.
"-e prima data cand spui asta...
-stiu... si asta nu e tot.
-adica?
-vreau sa-mi petrec viata alaturi de tine, bineinteles daca vrei si tu asta.
-adica, tu... pe mine. adica eu, tu, noi... adica....
-adica te cer in casatorie.
-esti sigur ca asta vrei?
-nu asta era raspunsul la care ma asteptam, dar da. eu sunt sigur.
-si eu vreau."
cazuse inapoi in genunchi, strangandu-ma in brate. ne-am casatorit dupa trei luni, in vara.
casnicia nu parea un lucru atat de oribil precum ma avertizasera ceilalti, iar andreea nu parea sa-mi faca viata dificila, ba chiar ma lasa mai liber decat ne permitea certificatul de casatorie, si cu toate astea, n-am vrut s-o insel.
o lovise ideea de a avea copii. nu vroia sa mai astepte.
dupa noua luni, in luna iunie, andreea nascu o fetita.
cand am luat-o prima data in brate mi-am dat seama cat de frumoasa era. nu-mi venea sa cred ca e copilul meu. nu-mi venea sa cred ca e o parte din mine! care parte din mine e asa frumoasa? eu zic ca a luat tot ce era mai frumos din andreea: ochii ei, buzele ei, nasul ei, totul.
era copilul meu. sange din sangele meu.
