be the first one to know.

vineri, 23 iulie 2010

autoportret de zi

sunt genu de om care se trezeste dimineata si-si aprinde tigara. fara tigara in loc de oxigen, nu ma pot trezi bine.
ma joc cu pisua, pisica mea [pentru ca ea e una dintre cele mai importante doua fiinte din viata mea]
ma cert cu mama sau tata. depinde. de obicei mama.
ma privesc in oglinda si de obicei ma stramb, dar in ultima vreme ma simt urata. nu ma mai stramb, ci pur si simplu imi spun ca sunt urata.
ma spal pe fata si-mi admir curatenia tenului [mereu am avut un ten curat, de invidiat-n-aveti decat sa va smiorcaiti, asa e]. imi place si mi-as dori sa ramana toata ziua asa, si sa nu-mi apara roseata din obrazul stang. mi l-am spart cand eram mica, asa ca acolo mi se strang pigmentii rosii mereu.
ma spal pe dinti si ma bucur din nou de ceva ce-mi place la mine, desi uneori mi-as dori sa port aparat dentar ca sa fiu putin mai urata. mi-as dori si ochelari ca sa fiu al naibii de urata si sa-mi dea lumea pace.
ma trag de par cu peria sau cu piaptanu. ma trezesc mereu cand vad pumnii de par care imi cad din cap. ma enervez ca trebuie sa-mi revopsesc parul, pt ca imi iese culoarea naturala la suprafata.
fac un dus, am nevoie. mereu.
ma schimb in haine comode, sau raman in pijama toata ziua. depinde.
daca ies afara, trebuie sa ma asortez cumva, de obicei in 2 culori [rosu-negru-alb. combinatii intre].
ma machiez si ma simt frumoasa. e o masca cu care ma simt frumoasa.
urmeaza masca numrul 2: prietena cu toata lumea.
masca numaru 3: ma plictiseste toata lumea. daca nu e bloo/mokio acolo undeva, ma cam doare in pula.[sau daca nu sunt doar cu sammy]
ma intorc acasa si n-am chef de nimic. ma pun pe citit, scris, desenat sau compus. sau doar imi iau telefonu si-l sun pe denis.
nu, nu-l pot exclude din autoportretul meu, pentru ca e un om care mi-a spart toate mastile, si doar el stie cat de puternica sau slaba sunt. e singurul care ma cunoaste, si asa va ramane. si ca sa fiu sincera, e omul care imi face ziua perfecta[sincer, fetelor ma doare in pula cat salivati dupa el sau daca va roadeti unghiile de ciuda]. il iubesc enorm, si m-am cam saturat sa ma ascund cu asta [da andrei, aveai dreptate. il iubesc mai mult decat o sa te iubesc pe tine sau pe oricine altcineva. ti-am zis ca o sa dau la teatru si nu ma credeai buna. acum o crezi pe pielea ta].asa ca denis, fiiiiiiiiiii soooooooooocat pentru miiiiiine, ok? nu de alta, dar restu lumii e.
dupa ce vorbesc cu el, meditez. sau pur si simplu adorm cu el la telefon.
visez.
ma trezesc.
imi aprind tigara.
e o noua zi.

luni, 19 iulie 2010

te cunosc de undeva

-de unde te cunosc?
-dintr-o alta viata, dragul meu.


mai aveam 10 minute si ajungea si trenul nostru in gara de nord bucuresti.
-mada... mada, trezeste-te.
-ha? am dormit? cat?
-pai de la brasov la bucuresti ai dormit ceva vreme.
-si de ce nu m-ai trezit?
-da esti asa scumpa cand dormi.
-da tu ai stat singura... nu e corect.
am stat cu tine, nu singura. si in plus, mai ieseam la o tigara. controlorul a zis ca e ok. a si inca ceva, ne-a zis sa nu ne luam bilet maine pana la brasov.
-de ce?
-pentru ca e tot tura lui si a zis sa-i dam lui 20 de lei sau 30 si e ok.
-uau. te descurci.
-pai avand in vedere ca mi-a cam fumat tigarile, cred si eu.
tipu din compartimentul nostru s-a bagat si el in seama. ca deh, e bucurestean.
-pentru ce veniti la bucuresti?
-canta niste prieteni de-ai nostrii. adica acum se lanseaza si am venit sa-i incurajam.
-unde o sa cante?
-err, inca nu stim exact. ne asteapta un prieten de-al lor in gara. si mergem cu el.
-eu sunt cosmin.
-lara.
-mada.
-incantat.
-si noi.
-uh, am ajuns! ieeeei!
-lara, esti tare entuziasmata. ce ai?
-nu stiu. am osenzatie ciudata, ma simt fericita.
-fericita? cu bucurestiu? iti bati joc de mine!
-nu tu! nu stiu ce am. dar am senzatia ca o sa fie ceva superb azi. sunt sigura.
-daca tu zici.
-lara?
-da?
-uite, iti dau numarul meu de telefon, si suna-ma daca aflii unde se tine concertu.
-uhm. mada noteaza-l tu. eu nu mai am baterie la telefon.
-ok.
mada isi notase numarul, cat timp eu ma chinuiam sa trag jos ditamai ghiozdanul. aveam in el o sticla de vin si o sticla de nestea, niste biscuiti cu ciocolata si hainele mele. era atat de grea, ca nici nu-mi dadusem seama pana in momentul impactului cu fata mea.
am cazut pe mada si am inceput sa radem. cosmin ne-a ajutat sa ne ridicam.
am coborat din tren si eu ma uitam dupa tipu de care ne zicea hori.
-cica e brunet, cu paru mai lung si e imbracat in negru.
-mda. hori n-avea ce face, nu?
-adica?
-adica sa ma faca pe mine sa-mi belesc ochii dupa tipi normali. uite,un peltos, alt pletos, inca unu...
-hahaha. daca il vezi spune-mi.
-cum il cheama?
-ceva cu ... am uitat.
-eh. bravo. oare el stie cum aratam?
-nu stiu. da cred ca i-a zis hori.
-sper.
-si eu.
ne indreptam spre mcdonaldsu din gara.
-lara!
m-am intors. nu vedeam pe nimeni cunoscut.
-mada, ai auzit?
-da. dar poate o fi coincidenta.
-mda. cred.
-lara! mada!
-asta nu-i coincidenta.
cand m-am intors, am simtit cum cad de sub picioare, cu tot cu persoana care cadea peste mine.
am simtit forma sticlei de vin, perfect conturata pe coastele mele si ma bucuram ca am infasurat-o in doua tricouri si un hanorac gros.
-imi pare rau. n-am vrut. am alunecat.
-nu... nu face nimic.
-ahahahahaha. ai venit perfect. e a doua tranta care o ia azi, lara. in mai putin de 15 minute!
inca nu vedeam bine si mada nu se obosea sa ma ridice, sau sa se opreasca din facut misto. radea si tipu, si trebuie sa spun ca vocea lui era perfecta. si-mi era atat de cunoscuta...
-pot sa te ajut?
-da' nu vad nimic, numa cerculete.
am simtit doua brate smulgandu-ma de pe jos.
erau calde.
m-a luat in brate si mi-a soptit:
-te-am gasit.
-ce?
-ce ce?
-ce-ai spus?
-nimic.
-mi s-a parut ca ai zis ceva.
-nu. apropo, eu sunt denis.
-mada.
-ehm. ma lasi din brate, te rog?
-da, scuze.
-eu sunt lara.
-da, stiu.
-normal ca stii. doar m-ai strigat, ai cazut peste mine si mna...
-da. scuze pentru asta.
-e ok. stai linistit.
-hori unde e?
-la fabrica.
-ok. unde-i aia?
-hai ca va duc eu.
mada se tot holba undeva spre iesire.
-uite-l pe marius!
-ce cauta el aici?
-canta in formatie, lara. ai uitat?
-nu la asta ma refer. ce cauta aici, in gara?
-i-am trimis mesaj sa vina si el.
-de ce?
-pai daca nu dadeam de denis...
-stii ca ma enerveaza pr...
-salut!
a venit, m-a intrerupt [ca deobicei] si m-a luat in brate. apoi pe mada. a dat mana cu denis.
-na, mergem?
-eh, marius?
-da?
-eu vreau sa mai fut putin buha prin bucuresti.
-pai n-avem timp. trebuie sa repetam.
-mada?
-merg cu marius.
-denis?
-eu nu trebuie sa repet.
-deci ramai cu mine?
-aha.
marius m-a luat de mana si m-a tras putin mai incolo.
-esti sigura ca vrei sa ramai cu ciudatu asta aici?
-stai linistit, ca "ciudatu asta" nu e mai ciudat ca tine.
-da dar...
-nu-mi spune ca esti gelos.
-nu sunt.
-bun. atunci am stabilit. eu cu denis, tu dispari cu mada. da?
mada se baga repede in seama.
-si sclifosita aia e aici?
-cine?
-prietena ta, marius.
-ah. err, da. e la fabrica.
-atunci eu...
-tu mergi cu marius.
-ce-ai de gand?
-nimic mada. ti-am zis ce presimtire am, da?
-da.
-eh, acum stiu de ce.
-ahaaaa. vreau detalii dupa.
-despre ce naiba vorbiti?
m-am intins spre mada, am sarutat-o si m-am intors la denis.
-paaa. ne vedem mai incolo.
inca il auzeam ep marius cum o batea la cap pe mada sa afle ce se intampla. iar ea radea...
-care-i faza cu voi doi?
-am fost impreuna mai demult.
-mai demult insemnand?
-acu un an jumate.
-ah... si el...
-el e marius. si atat. ok?
-ok.
a inceput sa rada. brusc toti nervii mei si toata confuzia creata de marius a disparut. ma simteam bine, fericita, din nou.
-ce-i cu tine?
-ce sa fie?
-zambesti asa... fara motiv. ce pui la cale, lara?
-mai nimic...

[continuarea: in cateva zile;) ]

duminică, 18 iulie 2010

zambetul din schita

mi-am luat creionul si-am inceput sa schitez o lacrima.

eram in ora de religie si tot ce facea ea, era sa deseneze. o durea undeva de ce tot mormaia tampitu ala la catedra. adevarul e ca nici pe mine nu ma interesa ce zicea ala, voiam sa vad ce deseneaza lara.
-termina.
-da nu ma uit.
-ba da. termina.
-da de unde stii ca ma uit?
-pentru ca nu clipesti, nu respiri, nu nimic. si te chinui sa te intinzi ca sa vezi.
-nu-i adevarat.
si-a ridicat privirea din desen. stiam ca o enervam cand faceam asta. nu-i placea s-o privesc desenand, nu-i placea sa-i vad desenele pana nu prindeau viata.
a clipit. s-a uitat dincolo de mine, spre geam, prin geam, printre acele de pin, printre nori. si-a arcuit sprancenele alea subtiri [care mie mi se pareau oribil de subtiri] si-a oftat. si-a inchis ochii si-a ramas asa cateva clipe.
-bianca! bianca!
-da?
-spune-mi cine a fost...
si nu-l mai auzeam. chiar nu-l auzeam pe automatu ala ambulant de scuipat [tot timpu imi uda banca cand venea langa noi]. lara si-a deschis ochii. avea unu verde spre galben si unul gri spre albastru. cel verde arata ca o flacara de pe paharul de absinth, iar cel gri ca fumul.
-lara?
nu mi-a raspuns.
-lara?
plangea neutru.
ceva nu era in regula.
-lara?
-nu pot. nu pot sa respir.


ma uitam la bianca si nu puteam sa mamisc, sa respir. nimic.ma intepa inima si nu stiam de ce. viata mea era curata. nu fumam, nu beam, nu ma drogam, nu nimic.
eram curata...


m-a disperat in ultimul hal, cand a plecat cu fostul ei prieten si un cuplu sa fumeze rahaturi. pana s-a intors am scris ceva pentru ea si sper sa nu uite asta niciodata.
-alex?
-lara, esti ok?
-alex?
-lara?
a fugit spre mine si mi-a alunecat in brate. era 20 februarie. lara era beata, fumata si in despresie de o saptamana. stiu ca nu mancase mai nimic, pentru ca statea la mine de cand, de cand idiotu ala , mda...
-alex, esti suparata pe mine?
-da.
-nu mai fac.
-nu ajunge cu nu mai fac. fapte nu vorbe.
-musca non capit vrabia.
-ce dumnezeu vorbesti acolo?
s-a desprins de mine razand.
-je ne sais pas!
-lara...
-what do you do when?
-laaaaaaara. termina.
a inceput sa topaie in fata mea. era draguta si fericita... dar fericirea aia avea sa se opreasca in seara asta, la un moment dat. cand trip-ul lua sfarsit.
s-a rasucit, a facut o semi-piruieta si-a cazut pe spate.
-lara!
avea ochii inchisi si nu respira. o tot plesenam, dar nu-si revenea. am frecat-o cu zapada pe fata si nimic.
-alex, ce-a patit?
era bogdan. doamne cat ma bucuram sa-l vad.
-a cazut pe spate.
-a dat cu capu?
-nu stiu.
bogdan o lovea usor peste fata, apoi a prins-o de nas.
-ce naiba faci? o sufoci?
i-a ridicat capu spre el si-a urlat la ea. lara a deschis ochii.
fumul, drogurile si alcoolul i se scurgeau in lacrimi pe obraz.

am vazut-o pe alex plangand langa bogdan. plangea din cauza mea. voiam sa se opreasca tot. lacrimile ei, nervii lui bogdan, durerea ce-mi pulsa in ceafa, depresia, trip-ul, fumul si alcoolul. inima mea. tot.


-lara?
-da?
-iti aduci aminte cand schitai zambete pe foaie?
-da.
-era demult...

miercuri, 14 iulie 2010

lupta continua

intrasem in sala.
erau o gramada de oameni, antrenori, concurenti antrenandu-se. ma uitam dupa ea.
o zarisem. nu voiam sa o deranjez.
s-a intors, m-a vazut si-a inlemnit. a luat-o la fuga printre colegii ei. s-a oprit in fata mea la doi pasi. gafaia. o suvita din parul ei blond i se lipise de fruntea transpirata.
-nu credeam ca o sa vii.
-nu voiai sa vin.
-nu.
-nu voiai sa te vad luptand.
-nu. nu-mi place sa lupt stiind ca cei pe care ii iubesc, ma vad.
-stiu. marina...
-nu-mi spune asa.
-o sa-ti spun cum simt, nu cum vrei tu.
-nu-mi place numele meu.
-mie imi place.
-tie...
-marina?
o luasem de mana. nu mi-am dat seama ca ii strangem palma la pieptul meu. pulsa.
-ce e?
-vrei sa plec?
-da... nu. vreau sa pleci cand lupt.
-nu. vreau sa raman sa te vad.
-daca ramai ma retrag.
-daca te retragi, eu pierd.
-ce pierzi?
-fericirea.
-poftim?
-vreau sa intri pe teren, sa-ti privesti adversarul in ochi. sa uiti ca sunt in public si te privesc.
-nu... nu pot. stiu ca esti aici si nu vreau sa te dezamagesc.
-nu ma dezamagesti draga mea. niciodata nu m-ai dezamagit.
-ba da. n-am fost langa tine cand nu erai bine, n-am putut sa fiu acolo, sa te iau in brate.
-marina...
-nu! lara nu intelegi?
-marina, ma iubesti?
-eu...
-nu?
-te iubesc mai mult ca orice. lara, mi-ai intrat in sange din prima clipa in care ne-am apucat de vorbit.
-atunci urca pe teren si bate-ti adversarul.
-nu pot.
-marina, adversarul tau e durerea mea. durerea, ura ce mi-a distrus viata, tot ce m-a incuiat in lumea mea, tot ce te-a aruncat afara din mine. distruge-o.
avea lacrimi in ochi. nu-mi imaginam c-am s-o vad vreodata plangand. ea... luptatoarea mea, artistul meu...
-poti sa faci asta?
-am sa intru si-am sa ies zambind de pe teren. am sa inving pentru tine. am sa te vad zambind din toata inima. am sa distrug tot ce te-a omorat, picatura cu picatura.


duminică, 11 iulie 2010

prima ninsoare a verii

un zid din notele unui nebun,
al unui pian bătrân...
aud zăpada cântând
la prima ninsoare a verii.
oh, ce durere cântă,
cât frig, îngheţ şi moarte...
în soare te văd tremurând
şi nu pot, nu pot s-ajung.

distanţa a crescut.
şi-o tot laşi să crească
cum inima mea...

ea...

ea nebuna, bate şi-mi sare-n piept
şi nu-ncetează să-mi spună,
iertare să-şi ceară
că n-a vrut să te iubească.
dar te-a iubit,
te-a iubit din clipa în care a-nceput să bată


iar eu?
iar eu nu-ţi pot spune cât o urăsc.
nu-ţi pot spune cum o rog să te urască...
cât o rog să nu-nceteze să mai bată...
nu vreau să moară azi.

azi, când cerul s-a despicat din noapte
şi stelele au devenit jar încins pe orizont...

rugam soarele să îmi topească:
tot.
să topească iarna ce te-a făcut s-o-nduri,
şi frigul din căpruiul stins în smoală...

să-mi aducă iar acordurile plăcute
al morţilor din frunze,
din toamne apuse-n noroi.

şi o rugam...

să nu-nceteze să mai bată...

fragment rupt

e undeva acolo
şi n-o găsesc.
ştii?
poezia aia a ta,
fragmentată din a mea viaţă.
nu. n-are sens.
n-avea nici cotidianul meu...
şi azi încă mă întreb: a avut vreodată?

dar nu, nu. nu!
e poezia aia,
care mi-ai scris-o când ştiai c-am să cad...
să cad.
cad.
în gol.
e poezia pe care eu am citit-o sacadat,
cu lacrimi şi nodul din gât,
tremurat.
am citit-o.
am recitit-o.
şi-aş mai citi-o.
dar n-o găsesc...
nu...
am pierdut-o
şi tot ce ştiu c-a mai rămas
era...
era versu ăla în care mă descriai
că o hoaţă.
o hoaţă.
o hoaţă ce fură cărţi.
o hoaţă ce fură cărţi şi se droghează
că să scape de durere.
ştii? ştii poezia?
mai ştii anul trecut?
anul trecut ... când...
nu. anul trecut pe vremea asta, când...
atunci s-a rupt, nu?
da.
atunci am pierdut poezia.
când s-a rupt...
s-a rupt, îţi vine să crezi?
s-a rupt...
din vina mea.

vineri, 9 iulie 2010

un creion, o foaie si-o radiera

trantise usa in urma ei. trecutul ramase in spatele ei.



-mama?
-da?
-vreau sa merg la bucuresti.
-nu merita.
-ce?
-el. nu merita.
-poftim?!
-ai si tu putina demnitate!
-poftim?
mama ticaia mouse-ul ala nenorocit, de la laptopul meu. se juca iar rahaturi si-mi afuma camera cu tigarile alea nenorocite. nu le suport nici mirosu, nici gustu... doar pentru ca stiu ca ei ii plac. da... ei ii plac, fir-ar sa fie. vreau sa dispara! sa plece!
-nu te merita. a zis de atatea ori ca are sa vina si n-a venit. deci nu e serios. nu te vrea cu adevarat. vrea doar sa se foloseasca de tine. cum au facut ceilalti.
-NU-I ADEVARAT! tu esti cea care n-are pic de demnitate in ea! tu! ordinaro! mi-ai distrus viata si te dai mare ca mi-ai dat-o? da, mi-ai dat viata ca sa te razbuni pe tot ce tu n-ai avut! sa imi dai ceva, sa ma bucur si dupaia sa-mi reprosezi ca ai lucrat mult pentru lucrul ala. niciodata nu mi-ai dat ceva din inima! niciodata nu ti-a pasat decat de bani! de banii tai fututi! esti bolnava! nebuna. numa bani ai in cap. mama! tu ai impresia ca spunand "te iubesc" rezolvi totul?!? afla ca eu nu sunt tu! iar tu nu esti tata! eu nu sunt atat de proasta precum esti tu, nu atat de naiva! si inceteaza sa te milogesti altora cat te chinui cu mine! pentru ca nu te chinui! deloc!
-nu-ti permit sa-mi vorbesti asa! stai sub acoperisul meu!
-stau sub acoperisu' ma-tii! du-te naibii. ma duc sa stau sub clar de luna atunci. e mai bine decat aici!
-lara!
-nu! ia-ti mana de pe mine. si asigura-te ca nu ma mai atingi niciodata. nici din greseala!
-de ce faci asta?
-pentru ca mereu zici cat de tare te doare cand dau eu cu capu. nu mama. nu te doare. ca nici nu simti. habar nu ai ca nu regret nimic in viata mea, decat noaptea aia de februarie. decat noaptea aia in care ma chinuiam sa ma decid: viata sau moarte? dar n-am facut-o pt tine. a fost o greseala. n-am stiut sa mor. n-am stiut. iar daca zici ca te doare cand dau cu capu, te invit sa-ti pui palma pe fruntea mea. o sa dau cu capu unde sunt si cuie. sa simti. sa simti tu prima! sau doar sa simti tu. singurul zid de care am dat mereu cu capu, a fost cand incercam sa intru in sufletul tau.
-nu. nu e adevarat.
-ba da, mama. ba da. iar eu m-am saturat. azi e ultimul cucui pe care mi-l fac. ultimul.
-lara! nu!nu pleca te rog!
-plec. plec la bucuresti.
-dar nu-ti place locul ala.
-oriunde mi-e mai bine decat aici. un loc numit acasa. cliseu. kitsch. nu-mi trebuie familie. imi ajunge un creion, o foaie si-o radiera. oricum, ele mi-au fost "familia" toata viata mea.
-nu. te rog.


joi, 8 iulie 2010

iubesc



ieri am iubit.
si n-am sa uit asta.
nu.
niciodata.

azi iubesc.
maine voi face ce-am facut si azi.
si n-am sa uit...
depresia.
depresia e mereu acolo.
in umbra, asteapta.
ataca.
nu ma poate desparti nimeni de ea.
iubesc depresia si te iubesc pe tine.

lumea.
mereu m-a facut sa fiu rea,
egoista.
mereu a fost rea.
urasc lumea, dar te iubesc pe tine.

eu?
ma urasc pe mine, dar pe tine...
niciodata.

miercuri, 7 iulie 2010

un fluture

imi doresc sa fiu doar un fluture. sa-mi traiesc toata viata in 24 de ore.



stau intinsa pe ceva din metal. e rece, seamana cu o masa.
e intuneric si e o atmosfera morbida, funebra. simt miros de mort, de putrefactie amestecate cu formol, amoniac. ma pisca nasul si imi simt plamanii inundati de durere. apoi inima.
ma simt goala, trupul meu e gol si simt asta. imi aud inima ticaind atat de incet. se stinge... ma lasa aici, intre morti, intinsa pe o targa.
aud pasi. tot mai aproape. se face lumina si vad un material subtire si albastru asupra-mi.
pasii se apropie. valul a fost ridicat.
nu clipesc, nu respir. inima bate ca nebuna si doar eu o aud.
e un barbat. nu-i vad fata, nu stiu cine e. are o camasa rosie in carouri si manecile rupte. ma ridica, ma intoarce cu fata spre pamant.
aud taisul lamei, cand iese din teaca.
durerea era deja instalata in mine, iar acum imi vine sa urlu. lama intra sub ceafa, in gat, pe partea dreapta a coloanei. coboara incet, apoi repede spre coccis.
vreau sa tip! vreau sa urlu de durere. vreau sa traiesc!
partea stanga a coloanei, de la gat la coccis.
vreau sa mor! te rog, lasa-ma sa mor odata. vreau sa mor fir-ar sa fie!
il rog in gand, tipand in mine sa ma lase sa mor. m-as pune si in genunchi, doar sa ma omoare odata.
imi taie vertebra cu vertebra.
ma intoarce cu fata spre el si-mi spune ca eram frumoasa si ca n-ar fi trebuit sa mor. capul imi cade pe mana lui, iar buzele mi se deschid. incerc sa-mi misc limba, incerc sa gust aerul, dar nu pot.
infinge lama in mijlocul inimii.
bataile o iau razna. ca bataile aripilor unui fluture pe moarte.
repede.
repede.
repede.
se opresc.
lumina devine gri, asemeni norilor de furtuna. sunt intr-un fum gri. imi ineaca plamanii si simt amoniacul.
simt palmele lui pe corpul meu. capul imi cade spre podea.
simt picuri reci pe obraji si ma rog sa fie lacrimi.
deschid ochii.
e doar sange.

luni, 5 iulie 2010

bahahahahaha! drop it!

bun, deci, ca sa fiu sincera: am avut o groaza de "relatii".
din care sa zicem ca m-au marcat cea cu marc, vlad, adi, marius si spit :))

marc...
hmm prima dragoste sa zicem. ma bucur ca am ramas prieteni, chiar daca ne ardem tot timpu cu vorbe urate si ne muscam de fiecare data cand avem ocazia. daca ne-am intalni face to face, ar fi vai si amar de locu in care ne-am intalni=))
desigur intalnirea ar decurge asa: o imbratisare, vorbim, eventual incearca sa ma sarute, ma feresc. ne certam. incepem sa ne injuram, o sa ajungem sa ne luam la pumni, si dupaia sa ne cerem scuze, si hop top de la inceput.

vlad.
cu vlad nu regret nimic, mai putin partea in care ma descaram pe el pt nimic, si ca i-am futut relatia cu naidra. [la 9 luni dupa ce ne-am despartit. yes yes i know. i'm such a bitch] dar ma bucur ca e cu teo si ma bucur ca sunt fericiti impreuna^^ astept the big step guys:D

adi.
AUCH! totul dragut la inceput, realtie deschisa fiecare face ce vrea etc. apoi relatie pe bune. la un moment dat a calcat stramb, iar cu "te iubesc" ca scuza, a pus capac. n-am vrut sa fiu eu cea care se desparte de el, asta pt ca nu-mi place sa[-mi] dau papucii. a fost o prostie sa ma sarut cu marius, ca scuza sa-mi dea el papucii. dar avand in vedere ca dupa trei zile cand ne-am intalnit m-a luat in brate, m-a sarutat si a zis "te iert" [desi eu nu mi-am cerut iertare, si n-am s-o fac in fata unui baiat nici sa ma calce trenu], am pus tot eu capacul la relatie. am discutat ca doi oameni, niste lacrimi ici pe colo si voila. still friends.

marius.
mna fuck it. de el chiar mi-a pasat. ba chiar mai mult decat trebuia. dar fie. a fost ok cat a fost, imi pare rau ca inca l-am cautat mult timp dupa ce ne-am despartit, but hey. i'm over him! so let's party![chiar nu credeam ca o sa fiu over him vreodata:))]


spit.
oh my god!
deci aici chiar o sa spuneti ca sunt o scorpie fara inima! azi am intrat pe devu lui, si am realizat ca ii citisem o lucare care a scris-o cand eram impreuna. mna, bun ok. no problem. dar acum am vazut ca a mai scris inca doua de care eu ori am uitat ori n-am avut chef sa le citesc.
disperarea cu care s-a tinut de mine m-a facut sa vomit[la propiu]. nu-mi place sa fiu tinuta in lesa, cu atat mai putin sa fiu innecata cu dulcegarii. ma cam enerveaza ca mi-a folosit numele, si e publica lucrarea, ma cam enerveaza tot ce-a fost. de fapt ma enervez numa gandindu-ma prin ce m-a facut sa trec!
adica pula mea! sa-ti franjurezi o mana si un picior cu cutitu sau cu ce pula mea s-a taiat, doar pt ca nu i-am raspuns la telefon, pai altceva decat ba frate esti mai prost decat permite legea, nu pot sa zic.
de fapt daca stau bine si ma gandesc esti cam naspet cu mine. am incercat sa ramanem prieteni dar avand in vedere scarba cu care imi vorbesti pe mess si pupincurismu care mi-l dai cand ne vedem, ma lasa rece. de ce nu poti fi normal? asa cum eram cand ne-am cunoscut? da ok, erai drogat, but man i liked you so much more!
iar faptul ca m-ai santajat a fost tampit de-a dreptu. am trecut peste si am ramasa asa santajata impreuna cu tine. dar dupaia chiar ai intrecut masura. mai ales cand imi futeai prietenii la icre ca te sinucizi daca nu ma conving sa ne impacam! get a fuckin' life!
nu o sa uit niciodata cum plangea mokio, sau ce speriata era serby! ai profitat la maxim de bunatatea lor. si ca sa fiu sincera sper ca durerea care ti-ai provocat-o singur a fost mai mica ca aia care ti-am provocat-o eu.


okay. n-am primit prea multe de la viata, si nici n-am exagerat cand am cerut. sunt o persoana materialista si recunosc! dar cand cer, cer cu cap. [desi in cazu lu spit, nu stiu unde-mi era capu]
e ciudat sa-mi amintesc ca ba, ala mi-a scris ceva, ala a plans pt mine, pe alalalt la durut in pula [de fapt nici acolo], altu m-a vorbit ca si cum as fi fost ultima taratura, etc.
poate din cauza asta uit de voi asa lejer. ba chiar uit de fiecare moment petrecut impreuna. devin deja-vu-uri fara sens. si rad de ele, sau ma enervez.
nu stiu de ce public asta. dar mi se pare haios prin tot ce-am trecut. ba chiar penibil! ba nu! patetic!
sau haios ajunge. sper sa cititi fiecare dintre voi asta. nu-mi pasa:))
deci cred ca doar vlad a fost un dragut cu mine in toate sensurile cuvantului^^ ai o bila alba:>

alte relatii demne de a fi tinute minte: lentzy, tomi, cristi, S. [in sensul bun al cuvantului]

sâmbătă, 3 iulie 2010

te provoc

continuă să vorbeşti, dragul meu. vreau să adorm cu tine-ntr-o ureche.


auzeam trenul apropiandu-se. stăteam singură în gară şi era iarnă. zăpada peste tot.
eu purtam blugii ăia scurţi, care mi tăiasem acu' o săptămână, un maieu negru şi bocancii. aveam eşarfa cea roşie în jurul gâtului şi fumam o ţigară.
nu-mi era frig.
tot auzeam trenul, iar eu aşteptam.
nu-l vedeam şi nu ştiu pe cine aşteptam.
trenul fluiera.
o rafală de vânt îmi luase ţigara din gură. s-au deschis uşile. trenul albastru stătea în faţa mea, cu feţe necunoscute, transparente.
am simţit nişte braţe în jurul meu, iar feţele din tren au început să plângă.
m-am întors. am început şi eu să plâng.
l-am luat în braţe şi-am inhalat mirosul sărat al mării. eşarfa mi-a zburat de la gât.
am simţit nicotina mentolată şi-am deschis ochii. eram la mare.
stăteam singură pe faleză şi mă bucuram de soare. hainele erau aceleaşi, fără eşarfă.
-de data asta voi pleca.
-de ce?
-pentru că-ţi fac prea mult rău. a trecut un an şi tu încă nu ai uitat.
-au trecut doi ani iar tu ai uitat asta.
se certa un cuplu lângă mine. m-am întristat. apoi am zâmbit şi un tip mi-a întins o ţigară. am aprins-o. o tipa mi-a întins o halbă de bere.
-neeee. mersi. nu mai beau.
-e tuborg.
-nee doar timişoreana.
-ai pretenţii pentru vama veche.
m-am ridicat de pe nisip şi-am plecat să mă plimb pe alee. mergeam spre expirat, când l-am auzit strigându-mă.
când m-am întors eram în teatrul 74. cu el la masă. mă privea cu o uşoară agonie în ochi.
-sper că n-ai de gând să faci ce cred că vrei să faci.
-eu... îţi fac prea mult rău.
-ăăă poftim? stai... stai să înţeleg: nu eşti cu nimic mai diferit decât ceilalţi? îmi arunci aceeaşi scuză tâmpită? "nu e vina ta, e a mea!", "îţi fac prea mult rău, tre să ne despărţim", "te iubesc prea mult şi mi-e frică de ce o să se întâmple", etc. ! ce pula mea? bă, deci femeile au mai mult tupeu ca voi în ziua de azi!
-lara...
-nu mă întrerupe în pizda mă-sii de treabă! de fapt ştii ce? nu-mi mai bat capu cu tine. m-am săturat. eşti ultima picătură şi m-am săturat! n-ai decât să faci ce vrei! n-ai decât să mă laşi singură cum au făcut toţi. toţi prietenii mei! hai fă-o! fii tare! loveşte-mă. hai! loveşte! ăsta e punctu slab! aici! hai! dă ooooodata! te provoc!
-lara... eu...
-da tu fir-ai să fii! tu! TU! dă-i! loveşte fraiere!
-LARA!
m-a prins de umeri şi m-a scuturat. i-am prins privirea şi-am legat-o de a mea.
-dă-i... dă odată.
plângeam. nu voiam să-l pierd. de data asta chiar nu-mi mai permiteam să pierd. el avea biletul meu spre fericire. trebuia să fugim să prindem trenul... împreună.
-lara, nu am de gând să-ţi dau drumu. n-ai să scapi de mine niciodată! te iubesc şi asta n-o s-o schimbe nimeni! înţelegi? n-am să te las să cazi cum au făcut ceilalţi, am să te prind mereu. iar dacă vreodată ai să cazi înainte să ajung la tine, lasă-mă să te ridic. te iubesc puiule, chiar te iubesc...
mă privea în ochi. vorbea serios. nu mă mai strângea în palme, ci în braţe. îmi puse capul pe pieptul lui cald. simţeam, auzeam cum inima lui bate pe acelaşi ritm cu a mea. am rămas cu mâinile adunate la piept, în braţele lui. priveam stâlpul de susţinere al localului. mă uitam la pahare şi la scrumiere. mă uitam la fumul adunat în local. mă uitam la oamenii care nu ne vedeau. mă uitam la şuviţa de păr, ce-i cădea pe umăr.
m-am întors, voiam să mă uit la el.
avea lacrimi în ochi...
-chiar te iubesc...
auzeam trenul şi simţeam cum podeaua se mişcă, pleacă.

am deschis ochii.
eram în camera mea.
trenul fluiera.

joi, 1 iulie 2010

o alta scrisoare catre necunoscut

stii, unii oameni mi-au zis ca sunt slaba, pentru ca inca plang... dar altii mi-au zis ca sunt puternica si nu isi dau seama cum am trecut peste. le zambesc si le zic adevarul: nu am trecut peste moartea ta. chiar n-am facut-o si nu pot.
nu sunt o persoana care plange des, dar moartea ta a stors mult prea multe lacrimi. am incercat sa nu mai plang, dar uneori pur si simplu simt un gol mic in mine, care devine urias si apoi urca spre ochi si impinge lacrimile afara.
ieri a fost ziua ta si eu sunt o fraiera.
anul trecut mi-am adus aminte dupa doua zile ca fusese ziua ta, si am zis ca ne vedem la peninsula.
dar n-am facut-o. se apropie ziua in care ti-am auzit ultima data vocea, ziua in care am vorbit ultima data facand un mic plan pentru intalnirea noastra: eu fac cinste cu un pet de timisoreana si tu cu niste povesti filozofice sau coplaresti...


"[...]
-cand vii in vama?
-pe 12 sau pe 18.
-no bine. stii unde ma gasesti.
-aha.
-te pup zano.
-si eu!"


ultimile vorbe schimbate...
uneori am impresia ca nici n-ai existat in viata mea, ca totul a fost un vis si tu esti doar un alt personaj al imaginatiei mele. ma trezesc si ma bucur ca totul e ok, adorm la loc si ma trezesc cu golul din mine, cu senzatia aia gen "ba, am pierdut ceva... l-am pierdut".
si stiu ca visu nu exista, toul e realitate...
uneori stau si zambesc gandindu-ma la vara aia, la alea 5 zile, la alea nici 2 ore de vorbit la telefon, sunt fericita. sunt fericita ca te-am cunoscut.
sunt fericita pt fiecare lacrima care am varsat-o pentru ca tu chiar ai insemnat ceva pentru mine. ma bucur ca [si da, sunt sigura de asta] ai ajuns intr-un loc mai bun.
am sa te rog sa ma astepti... o sa ne reintalnim candva.

ah si... multumesc pentru tot. stii tu la ce ma refer.