be the first one to know.

duminică, 25 septembrie 2011

simfonia neterminata.






m-am apropiat de ei doi. se tineau de mana, uitandu-se in jos. nu stiam ce se intampla, apoi o lumina puternica ma orbise.
continuam sa merg spre ei, acolo unde stiam ca se afla. simteam atat de multa durere, apoi am auzit o soapta purtata de vant...
"te voi iubi mereu... sa nu uiti asta"
ea tipase, de parca ar fi fost arsa pe rug, precum o vrajitoare.
m-am trezit.






eram departe de casa, de el...
ma uitam zilnic la pozele noastre, la biletele, la scrisori... la tot ce-mi aducea aminte de el.
se racea totul datorita distantei...


-promite-mi ca vei fi fericit, dar nu vei iubi pe nimeni atat de mult cat ma iubesti pe mine. indragosteste-te, iubeste, dar nu la fel de mult. te rog. promite-mi.
-iti promit, dar vreau sa-mi promiti acelasi lucru...
-promit.


treceau minute, ore, zile, toate pareau la fel de lungi ca anii. ne distantam sufletele. il simteam mai departe ca niciodata. parca fugea afara din mine, scurgandu-se pe obrajii mei, furisandu-se printre lacrimi, rupand impregnarea noastra.
cadea pe mocheta, scurgandu-se in podea...
-nu vreau sa pleci. chiar nu vreau. ai zis "pentru totdeauna"... mi-ai promis.


-lidia?
-da?
un coleg de clasa, statea in spatele meu.
-esti ok?
-da.
-nu trebuie sa minti.
-nu mint.
-ba da. stii. te-am observat pana acum. parca ai avea un ritual: stai la ore, te uiti in gol, de parca profii si noi n-am exista. apoi deschizi o agenda la exact aceeasi pagina. jumatate e rupta. apoi iti strangi medalionul de la gat in pumn. scoti aceeasi bucata mototlita de hartie, din portofel si-o ti alaturi de medalion. te prapadesc lacrimile, si oftezi. nu versi o singura lacrima. tremuri, iti iei lucrurile si iesi. stii, nu-s atat de fraier. ti-e dor de casa si de oricine ar fi acea persoana pe care o strangi in pumn, zilnic.
-eu...
-te cam inteleg. sincer.
-eu nici macar nu stiu care e numele tau.
-mda... sunt Ty.
-lidia.
-stiam deja.
-oh da... scuza-ma.
-mneah... e ok. deci. cine e?
-cine?
-cine e acea persoana, pentru ca sunt foarte sigur ca nu-i niciunul dintre parintii tai.
-nu. nu e un parinte. e, e un prieten. e o legatura mai speciala, care...
-se pierde?
-da. dar nu stiu...
-de ce. stiu. am trecut si eu prin asta.
biblioteca se aglomera. ty statea, acum, in fata mea, pe un scaun. nu zicea nimic, doar se uita la mine. zumzauitul celor din jur, rasfoitul cartilor, tastaturile calculatoarelor faceu un zgomot puternic, enervant.
-ty, vrei sa bem o cafea?
-mergem jos la bar?
-neh. cumparam o cafea si ne plimbam prin centru. adica, de cate ori o sa prindem soare in zona asta?
-heh, da ai dreptate.
in drum spre iesire, ty ma luase de mana. voiam sa-mi smulg mana dintr-a lui, dar ceva imi spunea sa n-o fac.
simteam cum greutatile-mi cadeau de pe umeri, lasandu-ma sa respir usor, linistita. imi venea sa plang, dar nu stiu daca as fi plans de fericire sau de frica.
am oftat.
ne-am oprit.
si-a tras mana de sub palma mea.
-lidia, nu-mi place privirea ta. imi cer scuze daca te-am jignit. dar era... nu stiu, te-am luat de mana, in calitate de prieten, nu mai mult, si...
-ty, e ok. inteleg.
l-am luat de mana si i-am zambit.
am strans hartia mototlita in pumn, in buzunarul hanoracului.


"imi pare rau. stiu ce ti-am promis si nu-mi voi incalca promisiunea. pentru totdeauna"

vineri, 9 septembrie 2011

XIII. despre tine, despre mine, despre un "noi"

ai vrut sa fii "eu", femeia care ti-a fost iubita, prietena si sora.
am vrut sa fiu "tu", barbatul care mi-a fost iubit, prieten si frate.
ai vrut sa-ncerci toate prostiile iubite de mine, toate "hobby-urile" murdare de prafuri si chistoace. te-am implorat cu lacrimi in ochi, nu doar o singura data, sa n-o faci.
eu le-am lasat... le-am lasat de dragul tau. le-am lasat sa le prizeze altii, sa le fumeze, sa faca ce vor ei. le-am lasat pentru tine, pentru ca ma iubeai, pentru ca te iubeam, pentru ca aveam incredere in tine si pentru ca numarul 13 a insemnat noroc pentru noi, pana-n luna lui august.
pe 13-le lui august, tu te-ai trezit dintr-un vis monstruos de dulce. ti-au aruncat amintirile noastre, ti-au ascuns dragostea fata de mine si te-au mintit, iubitul meu. te-au mintit in privinta mea si tu i-ai crezut. i-ai crezut pe toti, mai putin pe mine. nu mi-ai dat voie sa-ti spun un cuvant.
dar tu mi-ai spus "adio"...
fizic si psihic am suportat totul cu brio, un timp. dar inauntru, sentimentele mele, erau mancate de ei. devorau tot ce prindeau. au gasit cufarul nostru, ascuns sub fantana cu 13 chipuri. mi-au daramat zidurile, mi-au rupt cirestii, au distrus tot.
stateam in biblioteca noastra, si te vedeam distrugandu-mi lumea.
ii vedeam mintindu-te inca o data, si inca o data.
iar tu-i credeai...
-acum vreau ca "eu" sa fiu "tu".


m-am trezit pe malul marii, alaturi de prietenii mei. mi-era frig, mi-era rau, voiam sa dau afara tot. stomacul ma ardea, aveam frisoane, corpul imi pusca de durere.
-esti bine?
-da.
am tacut si-am indurat. daca vreau sa fiu ca tine, voi indura. mi-am luat vodka si-am fugit de acolo.
m-am oprit pe stanci. am privit soarele, ce imprastia o caldura inexistenta la ora aceea a diminetii.
mi-era frig.
aveam frisoane.
mi-era rau.
beam vodka.
fumam tigari.
voiam sa tip.
dar...
am tacut.
nu m-am oprit la 4 nopti de auto-distrugere. la dracu! normal ca nu! nici tu n-ai facut-o. dar m-am oprit in a 13-a noapte.

ne-am iubit atat de mult incat ne-am distrus vietile, facandu-le mai bune, mai frumoase, mai altfel decat au fost.
am format un "noi", din "eu" si "tu"... care mai apoi a devenit "eu". nu mai vorbeam la plural, devenisem un intreg, pana cand ne-am horatat sa facem schimb de locuri.

te iubeam, dragul meu.
te iubesc pe tine, sau mine, sau noi, sau eu.

joi, 1 septembrie 2011

curand...

o vedeam plangand de fericire. restu erau toti pe filmul lor fericit.
voiam si eu atat de mult sa ma simt fericita, in schimb mie-mi venea sa omor un om. imi venea sa urlu, sa plang, sa ma razbun, sa omor... voiam sa vars toata furia afara.
mi-am aprins o tigara si-am ramas agatata cu privirea in gol. sunetul valurilor ma deranja, caldura si lumina soarelui imi sufoca si ardea pielea, narile mele usturau din cauza prafului si a aerului sarat.

as vrea sa se termine tot... acum.

mi-am ridicat privirea si-am privit valurile.

ce-ar fi sa uit totul? cum ar fi sa te uit, sa te alung si pe tine in valurile alea?

-lara? esti ok?
-uhm... da.
un strain pe nume alex, ma tinea de mana. priveam mainile noastre si nu intelegeam cand, ce si cum s-a intamplat de ma tinea de mana.
-lasa-ma sa intru.
-nu pricep.
-deschide-ti portile.
-ce naiba vorbesti?
un curent electric si rece mi-a patruns corpul. il priveam pe alex, zambind.
-aaaaaa. am inteles. tot ce-ai spus pana acum suna foarte aiurea. ma intelegi? gen, conotatii sexuale.
-hahaha. nu nu nu! stiu ca si tu esti la fel.
strainul, nu mai era strain. era deja in capul meu, privind trecutul.
zambetul i-a pierit.
-alex, nu face asta...
-lara, cum poti...
-pot si atat.
-dar nu-ti face bine. trebuie sa-i dai drumul.
-nu.
-de ce?
-mi-e frica.
-ti-e frica? te voi ajuta.
-nu esti primul care incearca sa ma ajute.
l-am privitin ochi, apoi mi-am inchis ochii. am derulat in mintea mea, imagini cu oamenii care incercasera sa ma ajute pana acum.
-nu pot sa cred.
-e greu de crezut.
-esti incapatanata. atatia oameni?
-da.
mi-a sarutat fruntea.
toata furia, toata ura disparea.
zambeam.
-imi place mai mult cand zambesti. iti sta mai bine.
-eu...
-hai cu mine.
m-a luat de mana. nisipul imi mangaia talpile, arzandu-le in acelasi timp.
m-a strans in brate.
-uite alex, eu nu pot. de fapt nu vreau... stii? chiar nu...
-shhh. inteleg.
-trebuie sa plec.
-ne vom revedea?
am zambit. m-am intors si-am pornit spre casa...
m-am uitat in urma mea. statea acolo, facandu-mi cu mana.
am strigat dupa el:
-nu pune intrebari carora le stii raspunsul!
am putut deslusi un zambet, din departare.
pot sa jur, c-am murmurat amandoi in acelasi timp...

-curand...