be the first one to know.

vineri, 26 martie 2010

o clipa

pasari, copaci, vant, masini, oameni, asfalt, zgomot, animale, animale moarte pe marginea soselei, muguri de copaci, primavara, vara, somn, inceput, dragoste, uitare, negare, oameni bolnavi, muzica, stranut, eternele cuvinte...

uneori, toate astea ma dispera. ma arunca intr-o prapastie fara fund, lasandu-ma sa cad, sa cad, sa cad... pentru o clipa as vrea sa dispara tot. sa fiu doar eu in prapastia aia, fara sa simt cum cad. sa fie intuneric, sa plutesc.
pe zi ce trece, clipa aia mi-e tot mai interzisa, tot mai indepartata.
oare imi va placea la nebunie acolo? poate n-as mai vrea sa plec niciodata... poate din cauza asta mi-e interzis sa stiu cum e. poate asa va fi viata de dupa moarte, daca o pot numi "viata".
dar ce ma fac fara foile mele albe si fara creioane? ce-o sa ma fac fara muzica? ce-o sa fac fara sa gandesc? sa fiu intr-un lapsus continuu de ganduri? fara sa mai stiu gustul tigarii? fara sa mai aud scartaitul minei de creion pe o foaie ieftina? fara sa-mi transpun gandurile in cuvinte, desene... muzica?
ar fi atat de bine sa incetez din gandit... as avea un moment de liniste.
o clipa.
atat.

vineri, 19 martie 2010

din mine




poate ca durerea asta e doar inauntru si incearca sa iasa afara...



am uitat totul. parca cineva a luat un burete si mi-a sters toata imaginea lui. ii stiu numele si stiu de existenta lui, dar nu mai stiu cum arata, cum miroase, ce voce are, cum saruta...

nimic nu era bine. stia si ea asta. si-a propus sa nu mai treaca prin asta niciodata, dar se lovea mereu si mereu de aceeasi problema. indiferent ce usa deschidea problema o lovea instantaneu.
astazi si-a porpus o zi calma, departe de agitatia orasului, departe de soarele timid al primaverii, departe de toti si toate. si-a aprins o tigara si a deschis cartea "prabusirea casei usher" a lui poe.


"tacere"... tacere. asta e tot ce primesc. tacere.
ma doare.

a inchis cartea. si-a adunat genunchii la piept si continua sa traga din tigara cu ochii atintiti intr-un punct de pe orizont. tacere...

-lara?
-da, mama.
-ce faci?
-fumez.
-inchide usa, te rog.
-bine.

s-a ridicat si-a mers spre usa. a simti o usoara adiere pe sira spinarii. a pus mana pe clanta si-a inchis usa. s-a intors si s-a rezemat de ea.se uita la carte... ii placea sa citeasca pentru a se relaxa, dar azi nu putea. voia doar sa bage tigari in ea pana nu mai putea. voia sa urle, sa planga, sa scrie, sa deseneze, sa bata pe cineva, chiar sa omoare... voia orice, dar nu putea. nimic n-o ajuta sa scape de durere.
incepea sa se sufoce... zambind.

o noua criza. de data asta n-o mai tratez. de data asta nu-mi pasa...
durerea asta vine de undeva si stiu exact de unde. vine din pieptul meu si vrea sa iasa afara. vrea sa plece de acolo. cred ca e atat de urat sa locuiesti in mine incat ai face orice sa fugi. am dreptate? totul e stramt, inghesuit, plin cu lucruri si fete nesimnificative si totusi atat de importante pentru mine, pentru sufletul meu. dar asa inghesuit, totul e prin de praf, nimeni nu mai traieste acolo. ceasornicul meu rugineste... crapa.

sufocarea s-a oprit brusc. si-a prins fata in palme si incerca sa planga. durerea era prea mare. pieptul, gatul, capul... corpul ei era amortit de durere. nu putea sa planga. era aceeasi senzatie dar nicio lacrima.

nu mai stiu...

joi, 18 martie 2010

colier de sunete





pian.
sunetul clapelor. joase, puternice, grele urechii mele.
vant.
frunzele imi sunt aruncate pe podea. geamul meu continua sa ramana deschis, chemand ploaia, vantul, frunzele si praful sa asiste concertului meu.
te-as ruga sa-mi inchizi geamul, caci mi se face frig, dar nu are rost. te-am strigat deja de prea multe ori... poate ai surzit...
clape...


-inchide geamul, dragul meu.
-lasa-ma sa cant.
-nu faci altceva decat sa canti. toata ziua! exagerezi. am si eu nevoie de tine, stii?
suntete puternice, stridente.
-canta dragul meu... eu n-am sa-ti mai cant.
totul revine la sunetele joase, sumbre...


pianul meu vechi... dragostea mea. mai stii cand l-am cumparat? le-am spus alor mei ca asta vreau sa fie cadoul nostru de nunta, dar ei n-au vrut. iti multumesc ca m-ai ajutat sa il cumparam, sa-l caram in camera noastra.
multumesc...
ah, un corb. oh pentru tine am o alta piesa dragul meu. asculta.
nu! nu zbura...
nu si tu...

iti aud pasii mereu, tot mai apasati, mai apasati, mai apasati, mai apasati pe zi ce trece. aud cum trantesti in cealalta camera, geamurile si uneori te vad plimbandu-te prin camera asta... sau doar mi se pare.

sunete albe. o noua piesa, un nou colier din sunete.

poate ar trebui sa inchid geamul...
sau nu...


vantul pofteste-nauntru prin perdelele rupte...
rafale de vant iti imprastie partiturile, le amesteca cu frunzele toamnei, praful verii si penele mele. pianul, clapele, notele, sunetele tale... tot ce ai.
dragul meu, eu am plecat si tu nici nu stii. m-am stins, ca si tine...
nu mai canta. invata sa mori.


duminică, 14 martie 2010

din cand in cand

daca bat din palme si inchid ochii, asa din cand in cand, crezi ca merge?


din cand in cand o sa te tin de mana. nu te supara pe mine, dar e un tic de-al meu. ma simt in siguranta asa...
din cand in cand o sa incerc sa te sarut. sa nu te mai tragi, doar pentru ca ai o alta iubita sau pentru ca tii la reputatia mea. mie nu-mi mai pasa de mine...
din cand in cand o sa-ti trantesc usa in nas. nu fac asta ca sa ma fac dorita. o fac pentru ca... tu nu esti doar al meu.
din cand in cand o sa ma bag in seama si-am sa ma auto-invit la tine. nu pentru ca tin la tine, ci pentru ca imi place sa ne facem de cap pana la epuizare...
din cand in cand o sa te enervez. nu pentru ca asa vreau, ci pentru ca asa sunt eu...
din cand in cand o sa te doresc tot mai mult, dar am sa pastrez distanta, caci nu-mi faci bine...

din cand in cand nu am sa-ti mai cant piesele noastre. pentru ca nu vreau sa te obisnuiesti cu vocea mea...
din cand in cand n-am sa te mai bat la cap ca sa tii la mine. vreau sa faci singur asta...

din cand in cand n-am sa mai fiu eu, lara, a ta. o sa fiu lara altcuiva...
din cand in cand amsa-ti cer sa ma ierti pentru asta...
numai din cand in cand.

sâmbătă, 13 martie 2010

eu vreau ce tu nu-mi dai

uneori vreau sa fiu suficient de buna doar pentru mine.


nu ti-am cerut sfaturi [si nici n-am s-o fac de altfel] cum sa fiu, cum sa ma comport, cum sa desenez, cum sa scriu. nu ti-am cerut sa-mi ceri ceva. nu te-am rugat niciodata sa-mi trimiti scrisori sau sa-mi scrii versuri.
intelege ca nu vreau nimic de la tine.
tot ce crezi ca vreau de la tine, vreau de fapt de la mine. vreau sa ma iubesc eu, nu tu pe mine. vreau sa ma vad eu frumoasa, nu tu. vreau sa fiu eu perfecta pentru mine, sa ma satur de imperfectiunile care mi le gasesc zilnic intr-o bucata de sticla. nu vreau sa-mi spui ce "nasuc" am, ce gene lungi sau ce buze carnoase am. nu. nu vreau sa-mi mai bagi replici dragute, nu vreau flori si nici bomboane. nu vreau sa scoti o piesa pentru mine si sa-l faci hit. eu vreau sa cant. eu vreau sa scriu. eu vreau sa fac de toate si nimic. eu vreau sa fiu doar a mea si doaaaar a mea.
nu vreau sa ma mai impart cu tine sau cu ei... si nici cu ea.

ma lasi sa fiu doar a mea astazi?

marți, 9 martie 2010

golul din noi

gol.
gol.
gol.
totul e prea gol. prea rece. mult prea gol si rece.
un gol in care fluturii zboara cum vor si lovesc ce vor. se inmultesc cand clipesti si te lovesc cand respiri.
te lovesc pana simti ca o sa pocnesti de la durere. e un abuz fizic si psihic adunat pe plan sentimental. iti ataca fiecare gand, fiecare cuvant.
durerea te face sa mutesti, sa inchizi ochii si sa nu mai respiri. te face sa mori, sa cazi in golul ala adanc dinauntru. te face sa vrei sa tipi dar in acelasi timp sa taci si sa cazi in continuare.
te face sa vrei sa faci si tu abuz de durere, dar nu poti.
nu te misca.
nu clipi.
nu respira.
taci.
cazi.
gol.

nu tipa.
nu vorbi.
nu deschide ochii.

iti ingheata degetele. frigul te face sa vrei sa-ti lipesti mainile de alte maini. nu vrei calorifere, manusi, paturi, haine. vrei o alta pereche de maini si nu una oarecare. doar una singura.
una.
una pentru tine.
doar pentru tine.
taci.
nu te misca.
nu respira.
nu deschide ochii.
cazi.
indura.


iti vine sa plangi. stii ca nu poti, nu? daca deschizi ochii te loveste durerea, dar stai... nu poti sa plangi. golul din tine absoarbe tot.
n-ai lacrimi, nu poti sa plangi.
cazi jos si incepi sa gemi de durere, fara sa respiri. vrei sa tipi afara toata durerea. toata.
incearca doar...
nu respira.
nu deschide ochii.
taci.
cazi.
indura.

deschide ochii.
trage aer adanc in piept.
ridica-te si mergi mai departe.
totul va fi bine.
totul e ok.
totul a trecut.


golul e la locul lui.
in tine.
in mine.
in noi doi.

sevraj de februarie

cred ca aveam nevoie prea tare de asta. lovitura sub centura perfecta.
cum de mi-am permis?
cum de mi-am permis sa cred ca va fi mai bine, acum?
niciodata nu e mai bine, doar mai rau. niciodata mai bine...

cum am putut sa cred asta? adica mi-a fost greu sapte luni sa cred ca totul a disparut intre noi. stii bine cat am luptat. stii bine cat de mult tineam la tine... am avut nevoie de o nenorocire ca sa te uit. nenorocirea aia a venit.
m-a nenorocit cu totul.
nu mai stiam nimic de mine. nu mai intelegeam nimic. nu-mi mai pasa de tine, de mine, de noi. vroiam doar sa mor. nimic mai mult. doar sa mor.

dar am continuat sa zambesc si sa rad. sa par fericita. dar nu eram. nici n-am incercat sa fiu. n-am vrut. deloc. n-am putut.
acum... ma intorc la luna februarie. luna pe care o urasc cu toata fiinta mea.am prea multe, de fapt mult prea multe probleme luna asta. intotdeauna sarbatoresc problemele vechi cu o depresie ca la carte.

adormeam in lacrimi si sughituri.
ma trezeam cu capul pe wc dandu-mi afara stomcaul si fierea.
ma trezeam ca desenez acelasi lucru in diferite variante.
tot ce ziceam se invartea in jurul subiectului din ziua aia.

anu asta a fost altfel. m-am chinuit doar trei zile. atunci a aparut... ei bine, a aparut cineva. cineva care te-a inlocuit pe tine, cineva care m-a facut sa uit de nenorocire, cineva care mi-a redat zambetul pe buze.
un cineva anonim.
totul se intorcea la vremurile de demult, la vremurile bune, cand asteptam cu nerabdare soarele si iarba. primavara, vara...

imi vine sa-mi dau pumni in cap cand ma gandesc ca n-avea niciun rost sa cred ca-mi va fi mai bine. nu mi-e. tot eu inghit cacat. tot eu pic in starea de sevraj. de luna februarie.


e aprilie, dar eu inca am ramas in februarie.

joi, 4 martie 2010

scrie-i lumii despre noi

-te rooog ia-ma in brate. vino sa ne plimbam prin parc...
-nu am timp acum.
-de ce?
-pentru ca scriu. trebuie sa scot cartea asta altfel nu vom avea unde sa locuim.
-ne putem muta la mama. a zis ca e inregula. adica ea oricum locuieste singura si eu sunt singurul ei copil. ii e dor de mine.
-intelege ca nu ma pot muta cu ea in casa.
-de ce?
-pentru ca... lasa-ma sa scriu. mi-am uitat ideea din cauza ta! nenorocito!
-imi pare...
-iesi afara de aici! ACUM!



povestea mea...
povestea mea incepe... eh, incepe cu sfarsitul.
imi placea sa stau in jurul lui indiferent ce facea. cand manca, scria, citea, dormea... imi placea sa-l admir.
imi era tare drag cand statea pe balconul nostru, in timpul furtunilor. isi aprindea tigara dupa tigara si scria intr-una. uneori ma chema sa stau cu el si ma ruga sa-i cant.
uneori adormea in leaganul ala vechi primit de la mama. ma cuibaream in poalele lui si ii cantam soptit poezia scrisa de noi.

"zambeste
cand vantul bate-n geam,
pana cand cerul e calm,
cand soarele apune
si luna ne-ncanta cu dor.
adormi pe un fulg de nor,
sopteste-mi: somn usor.
zambeste-mi cu ochii tai verzi,
apoi ascunde-i in jarul din foc.
in bratele mele nebune
afunda-te-n somn.
te iubesc..."

eram tare fericiti. cel putin asa parea.
a scris o carte despre mine si despre dragostea noastra. dar finalul era putin diferit. era banal ca oricare poveste de dragoste sau basm. cei doi se casatoreau, aveau un baietel pe nume denis, traiesc pana la adanci batraneti, au nepoti si tot asa. desi voiam finalul acesta, stiam ca nu-l voi primi.



intr-o zi m-am decis sa mergem la plimbarea aia care o voia. m-a luat de mana si a inceput sa zambeasca. m-as fi intors in casa sa scriu inca doua pagini legate de zambetul ei, dar nu m-a lasat. a inceput sa ploua foarte tare. eram uzi leoarca, iar eu eram plin de nervi. ea zambea. de fapt, radea. era fericita.
din ce cauza era asa fericita? ce motive avea sa zambeasca? de ce era perfecta?



-multumesc! in sfarsit iesim din casa!
-o sa ploua.
-ploaia... ploaia e minunata, vara. e calda si pura, dragul meu.
-pura...


n-am sa uit niciodata ziua aceea.



nu mai suport!
cand trece cate-un strain pe langa mine, ce-i poarta mirosul, imi vine sa plang. vreau sa-l opresc si sa-l intreb de dragul meu... sa-l intreb de ce-i poarta mirosul, daca l-a vazut sau daca a dat mana cu el...
daca e bine...
daca mai scrie...
daca mai scrie lumii despre noi...