oare sunt doar eu, sau chiar sunt cea mai norocoasa persoana din lume?
cred ca m-ai intreba de ce, dar nu ti-as putea raspunde... dar iti pot scrie!
stii ca afisez zambetul ala tamp, de fiecare data cand te vad? sau de foarte multe ori raman cu privirea lipita de fata ta, de parca acolo as vedea lumea, globul, galaxia... sincer, cred ca vad ceva mult mai frumos. vad doar un om. un om adevarat. primul om pe care il respect din tot sufletul, si pentru care as fi in stare sa-mi dau viata in orice moment.
deci ma simt speciala, cand te astept in statie sau in parc, cand dintr-o data imi suna telefonul, si esti tu. cand imi spui ca intarzi, ca mai apoi sa intorc capul si sa te vad la marginea strazii venind spre mine, cu o fata goala, lipsita de expresii, sentimente, totul. te apropii, zambesti. eu raman in aer cu zambetul meu cretin...
sincer, imi cer iertare ca te iau in brate aproape non-stop, dar e atat de bine. ma simt atat de bine. cred ca incerc sa-ti fur putin din miros, sa-l am macar peste noapte, pana a doua zi cand ne revedem, desi, tu nu ma lasi sa-l fur... da' asa nu-mi pasa!
cred ca am trecut la un pas important in relatia noastra [de prietenie]. sunt tare mandra de asta! adica am ajuns sa impartim mere! sa impartim un mar. doamne, stiu ca suna cretin, dar totul e atat de copilaresc incat ma simt ca un copil. si-mi place atat de mult incat te-as lua frumos de mana si te-as duce unde mergeam eu cand traia bunicu'.
ooooff. sincer te-as plesni! deci asa m-am saturat sa nu mai mai satur de tine! da ma simt atat de bine! si nu vreau sa renunt! nu ca nu pot, NU VREAU! ba', poate-s dependenta de tine.
stii ca ieri m-ai rugat sa ascult o piesa la castile tale, ma rog, eu una, tu una.
incercam sa ma abtin de la a-mi iesi din minti si a face ceva stupid, asa ca ma uitam in jos. ce vedeam acolo? pai o pereche de blugi lalai, niste sk8 shoes, chistoace, alte chistoace, paharul tau de cafea, geanta mea, apoi niste bocancii.
am ridicat privirea si-am privit dincolo de tine: strada, masini, oameni grabiti, o femeie plangand, toamna.
m-am uitat la tine: un zambet, niste ochi albastrii, niste pierce-uri.
am simtit cel mai tare miros, de care am parte de vreo doua saptamani, de care nu mai mai satur, sincer!
brusc, n-am mai simtit nevoia de a face ceva stupid. vroiam doar sa te iau in brate, da cred ca te-ai saturat, asa ca mi-am infranat si impulsul ala.
sincer, nu stiu cum sa inchei chestia asta, asa ca devine pagina de jurnal.
marți, 22 septembrie 2009
marți, 15 septembrie 2009
albastru
in statie, apare un alt suflet fugarit.
tremura din tot corpul, isi scoate tigarile din genata, si-si aprinde una norocoasa. trage cu atata forta incat tigara se termina mai repede, decat ii era destinul. n-a savurat niciun fum.
a inceput sa bata vantul, si ei nu-i pasa. i-a plecat si busu demult, dar nu l-a vazut. a ramas acolo, cu privirea agata-n gol, privind cerul. vantul o orbea. muzica din casti o calmau. sunetele acelea usoare ale pianului, niste sunete ale albului. calm, dispret, tristete, dragoste, totul.
vreau sa ma trezesc cu un zambet idiot pe fata. vreau sa ma trezesc si sa te vad in aceeasi camera cu mine. sa ma uit la parul tau ciudat, sa-ti analizez gaurile alea mari din lobul urechilor, sa nu inteleg de ce iubesti si tu pierce-urile atat de mult. vreau sa inteleg de ce am atatea in comun cu tine, si de ce-mi pasa atat de mult de tine. cine esti?
tot oarba. tot sunete albe. alta tigara.
vreau sa stam pana cadem pe jos de somn. vreau sa fie fiecare clipa ca in seara aia, a doua zi a anului nou. mai stii, oare? cand eram atat de nervoasa pe X, iar tu te-ai apucat sa aberezi, sa ma faci sa rad.
te stiam din vedere, nu eram prieteni, nici macar amici, si sincer, nici nu stiu cum ai ajuns in camera mea. tot ce stiu e ca prietena mea si prietena ta, au inceput sa vorbeasca de literatura, bloguri, si alte rahaturi. noi ne-am apucat sa vorbim despre sporturi extreme, si-am ajuns sa vorbim despre cai. cum? nu stiu...
un zambet usor, dar greu... un alt fum. alte sunete albe.
stii, in seara aia m-am urat din tot sufletul...
in alea doua paturi, erau ele doua. eu m-am bagat intre ele, si tu te-ai pus la margine. ai luat-o in brate si mi-ai zis noapte buna. am inceput sa radem din senin, apoi am adormit.
ultimul chip inainte de somn. a fost prima noapte in care am dormit bine si m-am simtit bine in prezenta unei fiinte.
as fi vrut sa te iau eu in brate, si doar sa adorm asa. sa ma simt protejata, sa stiu ca exista o singura persoana care nu e dispusa sa renunte la mine. am stiut ca tu esti aceea... sa nu ma intrebi niciodata de ce...
o lacrima. masini, prea multe masini. s-a intunecat afara. sunetele albe isi continua simfonia...
ai fost primul soare dupa furtuna...
apoi furtuna s-a intetit. am continuat sa cred ca am prieteni, ca ma iubesc cum ii iubesc si eu, am continuat sa ma mint. si mi-a fost bine. suficient cat sa nu rascolesc trecutul.
am ramas goala pe dinauntru. de fapt, goala am fost mereu. prietenii mei erau doar caldura ce se ascundea in golul meu. dar flacara a devenit tot mai mica, pana a disparut.
apoi ai reaparut tu. soarele meu de dupa furtuna.
a urcat intr-un autobus. desi se aseaza langa o alta persoana, azi, in tot autobusul a gasit doua locuri goale. s-a asezat acolo si-a privit in gol...
de ce simt ca nu-ti pot da drumul? de ce nu vreau asta? in mod normal, n-as da doi bani pe oameni, dar tu... tu cine esti?
vreau sa vorbesc tot timpul cu tine, sa te iau in brate, sa fiu langa tine, sa-ti aud vocea non stop. vreau sa ma pierd in albastrul tau...
vreau sa adorm in fiecare noapte, sa ma trezesc in fiecare dimineata, sa vorbesc pana ma doare gura, sa fumez, sa beau cafea, sa gatesc, sa fac ce-mi place. cu tine. atat. as vrea sa pot doar atat. nimic mai mult.
stiu ca ai trait deja asta, si mai stiu ca nu mai vrei nimic. dar vreau doar sa fiu acolo tot timpul.
eu am nevoie de tine, pentru ca esti tot ce mi-a ramas...
ajunge la destinatie. privirea atintita-n gol. se ridica, iese din autobus. trece strada printr-un loc nemarcat. n-a patit nimic, desi privirea ei minte.
ajunge in casa. monotonie. acelasi circ, aceleasi cuvinte, aceeasi invizibilitate.
e tot oarba, sunetele albe continua s-o incante, durerea e in crestere.
nu mai suport...
**********************
pentru A
tremura din tot corpul, isi scoate tigarile din genata, si-si aprinde una norocoasa. trage cu atata forta incat tigara se termina mai repede, decat ii era destinul. n-a savurat niciun fum.
a inceput sa bata vantul, si ei nu-i pasa. i-a plecat si busu demult, dar nu l-a vazut. a ramas acolo, cu privirea agata-n gol, privind cerul. vantul o orbea. muzica din casti o calmau. sunetele acelea usoare ale pianului, niste sunete ale albului. calm, dispret, tristete, dragoste, totul.
vreau sa ma trezesc cu un zambet idiot pe fata. vreau sa ma trezesc si sa te vad in aceeasi camera cu mine. sa ma uit la parul tau ciudat, sa-ti analizez gaurile alea mari din lobul urechilor, sa nu inteleg de ce iubesti si tu pierce-urile atat de mult. vreau sa inteleg de ce am atatea in comun cu tine, si de ce-mi pasa atat de mult de tine. cine esti?
tot oarba. tot sunete albe. alta tigara.
vreau sa stam pana cadem pe jos de somn. vreau sa fie fiecare clipa ca in seara aia, a doua zi a anului nou. mai stii, oare? cand eram atat de nervoasa pe X, iar tu te-ai apucat sa aberezi, sa ma faci sa rad.
te stiam din vedere, nu eram prieteni, nici macar amici, si sincer, nici nu stiu cum ai ajuns in camera mea. tot ce stiu e ca prietena mea si prietena ta, au inceput sa vorbeasca de literatura, bloguri, si alte rahaturi. noi ne-am apucat sa vorbim despre sporturi extreme, si-am ajuns sa vorbim despre cai. cum? nu stiu...
un zambet usor, dar greu... un alt fum. alte sunete albe.
stii, in seara aia m-am urat din tot sufletul...
in alea doua paturi, erau ele doua. eu m-am bagat intre ele, si tu te-ai pus la margine. ai luat-o in brate si mi-ai zis noapte buna. am inceput sa radem din senin, apoi am adormit.
ultimul chip inainte de somn. a fost prima noapte in care am dormit bine si m-am simtit bine in prezenta unei fiinte.
as fi vrut sa te iau eu in brate, si doar sa adorm asa. sa ma simt protejata, sa stiu ca exista o singura persoana care nu e dispusa sa renunte la mine. am stiut ca tu esti aceea... sa nu ma intrebi niciodata de ce...
o lacrima. masini, prea multe masini. s-a intunecat afara. sunetele albe isi continua simfonia...
ai fost primul soare dupa furtuna...
apoi furtuna s-a intetit. am continuat sa cred ca am prieteni, ca ma iubesc cum ii iubesc si eu, am continuat sa ma mint. si mi-a fost bine. suficient cat sa nu rascolesc trecutul.
am ramas goala pe dinauntru. de fapt, goala am fost mereu. prietenii mei erau doar caldura ce se ascundea in golul meu. dar flacara a devenit tot mai mica, pana a disparut.
apoi ai reaparut tu. soarele meu de dupa furtuna.
a urcat intr-un autobus. desi se aseaza langa o alta persoana, azi, in tot autobusul a gasit doua locuri goale. s-a asezat acolo si-a privit in gol...
de ce simt ca nu-ti pot da drumul? de ce nu vreau asta? in mod normal, n-as da doi bani pe oameni, dar tu... tu cine esti?
vreau sa vorbesc tot timpul cu tine, sa te iau in brate, sa fiu langa tine, sa-ti aud vocea non stop. vreau sa ma pierd in albastrul tau...
vreau sa adorm in fiecare noapte, sa ma trezesc in fiecare dimineata, sa vorbesc pana ma doare gura, sa fumez, sa beau cafea, sa gatesc, sa fac ce-mi place. cu tine. atat. as vrea sa pot doar atat. nimic mai mult.
stiu ca ai trait deja asta, si mai stiu ca nu mai vrei nimic. dar vreau doar sa fiu acolo tot timpul.
eu am nevoie de tine, pentru ca esti tot ce mi-a ramas...
ajunge la destinatie. privirea atintita-n gol. se ridica, iese din autobus. trece strada printr-un loc nemarcat. n-a patit nimic, desi privirea ei minte.
ajunge in casa. monotonie. acelasi circ, aceleasi cuvinte, aceeasi invizibilitate.
e tot oarba, sunetele albe continua s-o incante, durerea e in crestere.
nu mai suport...
**********************
pentru A
luni, 14 septembrie 2009
acorduri desirate
nu stiu unde sunt.
imi ridic palma in fata ochilor si nu o vad, dar o simt. nu vad nimic, decat negru. nu, nu e intuneric. e negru.
ma uit in stanga, dreapta, fata, spate, in jos, si-n sus. nu e nimic, doar negru, dar sus vad un cer. e negru, dar stiu ca acolo trebuie sa fie un cer.
de unde stiu ca e un cer? exista o singura stea. e mica, nesimnicativa, dar e acolo. o pata alba pe negru.
nu bate vantul, dar mi-e frig. nu mi-e frig, am inghetat. am amortit de frig si de durere. dintii mi s-au sfaramat de la atata clantanit, incat simt un gust puternic de fier, alaturi de un lichid vascos, cum aluneca in mine.
nu e nimeni. nimeni. pot sa tip cat vreau. nu ma aude nimeni. de fapt, nici eu nu ma aud.
incep sa aud voci. multe multe voci. vocea ei, a lui, a prietenilor mei, a tuturor pe care ii cunosc sau au murit. toti. vocea lor... a tuturor.
fug inspre voci.
vreau sa ma scoata de aici. nu stiu de unde am atata putere, dar pot fugi.
fug spre voci.
spre ele.
le aud.
ma striga.
sunt povestile noastre. aminitri, plansete, ramas bun, rasete, injuraturi, chicoteli.
le aud.
pe toate.
ma striga spre ele.
fug.
le voi ajunge.
nuuuuuuuuu! se indeparteaza! ma intorc inapoi, le caut. ele dispar, nu le mai aud. le strig, ii strig pe ei, pe voi, pe toti. nimeni nu ma mai aude.
raman cu ochii atintiti spre stea. doar eu si ea.
ceva m-a lovit cu atata forta, incat am cazut. n-am cazut pe jos, caci nu exista nimic aici. pasesti peste tot, dar nu poti urca.
"si tu ce-ai vrut sa fac daca..."
asta m-a lovit. vocea asta m-a lovit cu atata putere, incat simt toata fraza, toata continuarea ei, sculptata pe fata, pe maini, pe picioare, pe corp, pe inima. simt cum sute de carlige imi smulg pielea si carnea de pe oase.
vroiam sa nu stiu continuarea... dar o stiu. o stiu atat de bine incat o am pe mine, in mine, pentru totdeauna.
n-am fost niciodata suficient de buna pentru cineva, dar tu m-ai facut sa ma simt suficient de buna, cat sa ma iubesti. cat sa ma pretuiesti, sa ma strangi in brate si sa ma rogi sa nu plec niciodata, sa-mi spui ca sunt singura care te iubeste cu adevarat, ca sunt singura ta prietena. m-ai facut sa traiesc. m-ai invatat sa respir acelasi aer, dar cu un alt gust. m-ai invatat sa iubesc, cand eu nu stiam decat sa urasc. m-ai invatat sa pretuiesc totul, pana la cel mai mic fir de iarba, cand eu nu stiam decat sa privesc. acum ma inveti sa raman singura...
steaua.
e tot acolo. mica, singura, goala.
straluceste.
e fericita?
esti fericita?
esti fericita?
cat de fericita esti?
suficient de fericita?
se stinge. usor. paleste. nu mai e.
esti fericita?
esti fericita pentru ce-ai facut?
esti fericita c-ai plecat?
esti fericita ca m-ai lasat fara nimic?
esti fericita...
esti o nenorocita.
sunt singura, iar caut drumul spre voci, dar nu le mai aud. sunt doar eu si totul e negru.
incep sa aud muzica. adica, sunt doar sunete. acorduri desirate. n-au sens. cred ca e muzica. ma incanta. lacrimile mi se sparg in zambete. nu-mi mai pasa. aud muzica.
ma intind, imi pun mainile pe cap, imi strang genunchii la piept.
zambesc.
plang.
mor.
imi ridic palma in fata ochilor si nu o vad, dar o simt. nu vad nimic, decat negru. nu, nu e intuneric. e negru.
ma uit in stanga, dreapta, fata, spate, in jos, si-n sus. nu e nimic, doar negru, dar sus vad un cer. e negru, dar stiu ca acolo trebuie sa fie un cer.
de unde stiu ca e un cer? exista o singura stea. e mica, nesimnicativa, dar e acolo. o pata alba pe negru.
nu bate vantul, dar mi-e frig. nu mi-e frig, am inghetat. am amortit de frig si de durere. dintii mi s-au sfaramat de la atata clantanit, incat simt un gust puternic de fier, alaturi de un lichid vascos, cum aluneca in mine.
nu e nimeni. nimeni. pot sa tip cat vreau. nu ma aude nimeni. de fapt, nici eu nu ma aud.
incep sa aud voci. multe multe voci. vocea ei, a lui, a prietenilor mei, a tuturor pe care ii cunosc sau au murit. toti. vocea lor... a tuturor.
fug inspre voci.
vreau sa ma scoata de aici. nu stiu de unde am atata putere, dar pot fugi.
fug spre voci.
spre ele.
le aud.
ma striga.
sunt povestile noastre. aminitri, plansete, ramas bun, rasete, injuraturi, chicoteli.
le aud.
pe toate.
ma striga spre ele.
fug.
le voi ajunge.
nuuuuuuuuu! se indeparteaza! ma intorc inapoi, le caut. ele dispar, nu le mai aud. le strig, ii strig pe ei, pe voi, pe toti. nimeni nu ma mai aude.
raman cu ochii atintiti spre stea. doar eu si ea.
ceva m-a lovit cu atata forta, incat am cazut. n-am cazut pe jos, caci nu exista nimic aici. pasesti peste tot, dar nu poti urca.
"si tu ce-ai vrut sa fac daca..."
asta m-a lovit. vocea asta m-a lovit cu atata putere, incat simt toata fraza, toata continuarea ei, sculptata pe fata, pe maini, pe picioare, pe corp, pe inima. simt cum sute de carlige imi smulg pielea si carnea de pe oase.
vroiam sa nu stiu continuarea... dar o stiu. o stiu atat de bine incat o am pe mine, in mine, pentru totdeauna.
n-am fost niciodata suficient de buna pentru cineva, dar tu m-ai facut sa ma simt suficient de buna, cat sa ma iubesti. cat sa ma pretuiesti, sa ma strangi in brate si sa ma rogi sa nu plec niciodata, sa-mi spui ca sunt singura care te iubeste cu adevarat, ca sunt singura ta prietena. m-ai facut sa traiesc. m-ai invatat sa respir acelasi aer, dar cu un alt gust. m-ai invatat sa iubesc, cand eu nu stiam decat sa urasc. m-ai invatat sa pretuiesc totul, pana la cel mai mic fir de iarba, cand eu nu stiam decat sa privesc. acum ma inveti sa raman singura...
steaua.
e tot acolo. mica, singura, goala.
straluceste.
e fericita?
esti fericita?
esti fericita?
cat de fericita esti?
suficient de fericita?
se stinge. usor. paleste. nu mai e.
esti fericita?
esti fericita pentru ce-ai facut?
esti fericita c-ai plecat?
esti fericita ca m-ai lasat fara nimic?
esti fericita...
esti o nenorocita.
sunt singura, iar caut drumul spre voci, dar nu le mai aud. sunt doar eu si totul e negru.
incep sa aud muzica. adica, sunt doar sunete. acorduri desirate. n-au sens. cred ca e muzica. ma incanta. lacrimile mi se sparg in zambete. nu-mi mai pasa. aud muzica.
ma intind, imi pun mainile pe cap, imi strang genunchii la piept.
zambesc.
plang.
mor.
miercuri, 2 septembrie 2009
moartea nu cauta eroi
nu, nu cred ca am mai simtit asta pana acum.
nu m-am mai trezit cu o durere fizica atat de insuportabila incat sa incep sa tip. nu... nu s-a mai intamplat.
desi, m-am trezit zilnic cu durere psihica si interioara. dar genul asta de durere... e, nu stiut, te obisnuiesti cu ea. ajungi sa nu o mai simti. face parte din tine de la un moment dat.
cat de oribil poate fi sa ajungi in taramul viselor, sa visezi ce visezi in fiecare seara, apoi sa apara brusc spasme de durere.
monotonia dispare, la un moment dat.
sa simti cum iti bubuie pieptul, spargand extazul muzical al inimii, aruncandu-te in lanturile noptii celei mai intunecate.
sa nu-ti poti deschide ochii, sa nu te poti misca.
brusc picioarele ti se sparg in mii de farame, lovindu-ti trupul cu o durere atat de mare incat sa simti moartea suflandu-ti pe buze.
te face sa-ti doresti sa mori, sa pui capat durerii infernale. te face sa te detasezi de lumea asta, sa o urasti mai mult decat o faci... dar tu nu-ti dai seama ca moartea nu e solutia, nu-ti dai seama ca dorindu-ti sa mori, tu n-ai sa mori.
nu ti-e frica de ea, iar moartea nu vrea eroi... moartea nu cauta eroi, nu cauta viteji, nu cauta neinfricati. ea scobeste in tine dupa frica, disperare, durere...
ascunde-te in negrul cel mai negru, urla de durere, acesta nu-i infernul. aceasta-i camera ta, sufletul tau, mintea ta...
nu m-am mai trezit cu o durere fizica atat de insuportabila incat sa incep sa tip. nu... nu s-a mai intamplat.
desi, m-am trezit zilnic cu durere psihica si interioara. dar genul asta de durere... e, nu stiut, te obisnuiesti cu ea. ajungi sa nu o mai simti. face parte din tine de la un moment dat.
cat de oribil poate fi sa ajungi in taramul viselor, sa visezi ce visezi in fiecare seara, apoi sa apara brusc spasme de durere.
monotonia dispare, la un moment dat.
sa simti cum iti bubuie pieptul, spargand extazul muzical al inimii, aruncandu-te in lanturile noptii celei mai intunecate.
sa nu-ti poti deschide ochii, sa nu te poti misca.
brusc picioarele ti se sparg in mii de farame, lovindu-ti trupul cu o durere atat de mare incat sa simti moartea suflandu-ti pe buze.
te face sa-ti doresti sa mori, sa pui capat durerii infernale. te face sa te detasezi de lumea asta, sa o urasti mai mult decat o faci... dar tu nu-ti dai seama ca moartea nu e solutia, nu-ti dai seama ca dorindu-ti sa mori, tu n-ai sa mori.
nu ti-e frica de ea, iar moartea nu vrea eroi... moartea nu cauta eroi, nu cauta viteji, nu cauta neinfricati. ea scobeste in tine dupa frica, disperare, durere...
ascunde-te in negrul cel mai negru, urla de durere, acesta nu-i infernul. aceasta-i camera ta, sufletul tau, mintea ta...
marți, 1 septembrie 2009
petala cu petala
ascunde-mi plansul
sub un zambet
si fa-ma sa te uit.
alunga rasaritu-n valuri,
ajuta-ma sa rad.
saruta-mi pleopele murdare,
ascunde-ma-n nisip,
arunca-mi lacrimile-amare,
arunca-le-n pamant.
din ele fa ca sa rasara,
o floare dintr-un gand,
apoi, smulge-i pe rand,
petala cu petala...
sub un zambet
si fa-ma sa te uit.
alunga rasaritu-n valuri,
ajuta-ma sa rad.
saruta-mi pleopele murdare,
ascunde-ma-n nisip,
arunca-mi lacrimile-amare,
arunca-le-n pamant.
din ele fa ca sa rasara,
o floare dintr-un gand,
apoi, smulge-i pe rand,
petala cu petala...
rosu stins
impingema-n pamant,
in negrul furios.
in valul rece, fioros,
omoara-ma.
arunca-ma-n albul pufos,
atarna-ma de-un nor.
zambeste cerului frumos,
apare rasaritul.
din negru
in rosu,
neiertator,
in alb.
omoara-ma.
atarna-mi visul in abis,
ingheata-mi trupul meu nestins,
arunca-ma-n rosu aprins,
omoara-ma.
arunca-ma peste un val,
ascunde-ma in larg,
nu fug de tine, esti in alb,
eu intr-un rosu stins...
impinge-ma,
arunca-ma,
ingheata-ma,
ascunde-ma,
omoara-ma...
acum.
in negrul furios.
in valul rece, fioros,
omoara-ma.
arunca-ma-n albul pufos,
atarna-ma de-un nor.
zambeste cerului frumos,
apare rasaritul.
din negru
in rosu,
neiertator,
in alb.
omoara-ma.
atarna-mi visul in abis,
ingheata-mi trupul meu nestins,
arunca-ma-n rosu aprins,
omoara-ma.
arunca-ma peste un val,
ascunde-ma in larg,
nu fug de tine, esti in alb,
eu intr-un rosu stins...
impinge-ma,
arunca-ma,
ingheata-ma,
ascunde-ma,
omoara-ma...
acum.
scrisoare catre necunoscut
stau si-ti recitesc scrierile, de cand ti-am gasit coltul tau virtual.
nu inteleg de ce, dar ma regasesc putin in ele...
stiu cum e sa pierzi acea copilarie scurta, stiu cum e sa nu poti trai fara prietena pe care o iubesti cel mai mult, sa fi in pat cu procust, dar mai ales stiu cum e sa-ti fie frica de tine insuti...
am incetat acu doua zile sa te recitesc... n-am mai putut. imi pare rau, dar imi este prea dor de tine.
azi am facut prostia sa iti recitesc o scriere, parca n-am mai citit-o... am simtit-o pana in maduva oaselor, a durut, si-am zambit. mi-a amortit tot corpul si acum ma doare. cuvintele tale mi-au inghetat sangele-n vene. nu mai circula. mi-e frig.
am flashuri cum ca te-as fi putut salva... sunt prea multe si dor prea tare.
de ce n-am fost acolo?
de ce naiba n-am plecat de acasa asa cum mi-am propus? trebuia sa fug de acasa, sa vin acolo... tu erai acasa pentru mine, tu erai vama veche...
dar esti vama veche. mi te-a luat. de fapt, ni te-a luat...
stiu ca ai fost cu mine pe plaja, in spirit cel putin. stiu ca ai fumat tigarile alea cu mine, si-ai savurat petu' ala de bere. stiu. te-am simtit. nu sunt nebuna, nu? erai acolo... imi pare rau daca te-am intristat a doua noapte... dar te-as fi urmarit in apa.
stii, inca te visez, si lantul ala de la tine, inca poarta mirosul tau. il am intr-o cutie de lemn,veche de vreo 15 ani. mi-a dat-o mama. e a mea acum.
of, mi-ar fi placut sa-mi vezi extensiile. sunt mandra de ele. aratau ca dreadurile tale, si stiam ca o sa-ti placa... peste doua saptamani imi fac si eu din parul meu natural.. o sa ma omoare ai mei, sunt sigura, dar nu ma intereseaza.
ah si uitasem sa-ti spun ultima data, cand vorbeam la telefon, am pisica. stiu ca si tu aveai una. si inca ma uit la scooby doo... si sunt tot la arte, si vreau sa merg si eu la actorie.
m-am apucat de scris, dupa cum vezi. nu stiu daca mi-ai citit vreo lucrare, dar... eh, nu conteaza.
stii, anul asta am urat vama din prima clipa in care am pus piciorul pe aleea aia imputita. era atat de urata, atat de altfel, atat de goala.
eu n-am fost suficient de goala, ca sa ma pierd in peisaj.
sper sa ne revedem curand. ai grija de mama ta, ii este prea dor de tine.
nu inteleg de ce, dar ma regasesc putin in ele...
stiu cum e sa pierzi acea copilarie scurta, stiu cum e sa nu poti trai fara prietena pe care o iubesti cel mai mult, sa fi in pat cu procust, dar mai ales stiu cum e sa-ti fie frica de tine insuti...
am incetat acu doua zile sa te recitesc... n-am mai putut. imi pare rau, dar imi este prea dor de tine.
azi am facut prostia sa iti recitesc o scriere, parca n-am mai citit-o... am simtit-o pana in maduva oaselor, a durut, si-am zambit. mi-a amortit tot corpul si acum ma doare. cuvintele tale mi-au inghetat sangele-n vene. nu mai circula. mi-e frig.
am flashuri cum ca te-as fi putut salva... sunt prea multe si dor prea tare.
de ce n-am fost acolo?
de ce naiba n-am plecat de acasa asa cum mi-am propus? trebuia sa fug de acasa, sa vin acolo... tu erai acasa pentru mine, tu erai vama veche...
dar esti vama veche. mi te-a luat. de fapt, ni te-a luat...
stiu ca ai fost cu mine pe plaja, in spirit cel putin. stiu ca ai fumat tigarile alea cu mine, si-ai savurat petu' ala de bere. stiu. te-am simtit. nu sunt nebuna, nu? erai acolo... imi pare rau daca te-am intristat a doua noapte... dar te-as fi urmarit in apa.
stii, inca te visez, si lantul ala de la tine, inca poarta mirosul tau. il am intr-o cutie de lemn,veche de vreo 15 ani. mi-a dat-o mama. e a mea acum.
of, mi-ar fi placut sa-mi vezi extensiile. sunt mandra de ele. aratau ca dreadurile tale, si stiam ca o sa-ti placa... peste doua saptamani imi fac si eu din parul meu natural.. o sa ma omoare ai mei, sunt sigura, dar nu ma intereseaza.
ah si uitasem sa-ti spun ultima data, cand vorbeam la telefon, am pisica. stiu ca si tu aveai una. si inca ma uit la scooby doo... si sunt tot la arte, si vreau sa merg si eu la actorie.
m-am apucat de scris, dupa cum vezi. nu stiu daca mi-ai citit vreo lucrare, dar... eh, nu conteaza.
stii, anul asta am urat vama din prima clipa in care am pus piciorul pe aleea aia imputita. era atat de urata, atat de altfel, atat de goala.
eu n-am fost suficient de goala, ca sa ma pierd in peisaj.
sper sa ne revedem curand. ai grija de mama ta, ii este prea dor de tine.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)