be the first one to know.

luni, 30 ianuarie 2012

monolog de toamna - epilog

am simtit o caldura sufocanta, apoi miros de ars, de mortaciune. m-am intors spre scena.
ei, voi, erati scrum.
el cel cu bucle negre ma privea pe mine, cea cu breton rosu, arzand.
eu cea cu bucle dezordonate il priveam pe el, cel cu bucle negre arzand.
eu ma priveam arzand.
ei cei in negru se topeau, devenind plumb, apoi intrand in podea.
mi-am privit pielea sfasiata atingand podeaua calda, mi-am imaginat cate infectii voi suferi de la toata ura din oamenii imbracati in negru.
mi-am imaginat ca toata scena asta, e doar o parte din mine, sau poate toata fiinta mea. v-am lasat pe toti sa ardeti. mi-am provocat rau de una singura atata timp. mi-am ars ultimile doua masti: ura si neutralitatea.
-dar am pierdut atatea. teatrul 74 nici nu mai exista, decat aici, in sufletul meu. el nu mai exista pentru ca l-am aruncat in trecut. ultimile bucati din mine au ars. iar tu... din cauza mea, tu... tu ai ales sa...

am deschis ochii si-am realizat ca sunt in careys.
un englez, beat si cel mai probabil drogat, imi povestea viata mea. le spunea tuturor ce studiaza fiecare, ce a facut in viata si ce va face. apoi s-a intors din nou la mine si mi-a zis:
-tu studiezi artele, grafica. tu, tu esti cea mai pura persoana din clubul asta. tu stii sa iubesti, dar acum esti suparata. acesta e singurul motiv pentru care te-am intalnit: ca sa-ti spun ca tu stii sa iubesti, pe cand jumatate din oamenii de aici, nu vor afla niciodata. ei nu vor stii sa creeze, sa simta, sa inteleaga ceea ce intelegi tu cu adevarat. tu nu ai niciun dumnezeu si tu nu...
-dar, stai. stai...
-shh. n-am terminat.
m-am intors spre alexandra, apoi spre ceilalti asteptand sa-mi spuna cine a vorbit cu tipu nebun. toti au ridicat din umeri si l-am auzit bolborosind de data asta in urechea mea, simtindu-i respiratia si saliva pe piele.
m-am lipit de perete si m-am tras mai incolo. a venit dupa mine si a continuat sa-mi sopteasca:
-tu, tu. iti zic ceva ce doar doua persoane din viata ta stiu: tu nu ai un ideal in viata. n-ai avut niciodata unul serios. tot ceea ce vrei sa faci, este sa traiesti fiecare sentiment posibil. esti ca un album viu plin de amintiri. le cari pe toate dupa tine, iar dupa moartea acelui prieten, ti-ai pus in cap un singur tel: de a uita. dar draga mea, tu nu poti uita. tu poti ierta, poti merge mai departe, dar niciodata nu vei putea uita cu adevarat. vei gresi curand. ti-a mers prea usor pana acum si sper sa-ti mearga la fel de usor, pentru ca tu meriti.
l-am privit speriata. am simtit lacrimile in ochi, apoi am simtit cum cad.

m-am trezit la puiul meu, in brate. dormea. i-am simtit degetul mare de la picior, incolacindu-se in jurul degetului meu. am zambit si i-am sarutat fruntea.
-pui, sa nu uiti.
m-a strans si mai tare in brate, motaind prin somn.

m-am intors spre centrul camerei. peretii mei roz si cei doi pereti negrii erau acoperiti cu umerase pline de haine. scrumierele de pe masuta, erau pline de chistoace. cafeaua de aseara era inca pe masa.
am privit spre geam si-am observat ca e innorat. mi-am amintit cat de mult am ajuns sa urasc anglia in doar cateva zile. mi-am aprins o tigara si-am ramas pe spate.
apoi mi-am auzit telefonul sunand.
m-am intins de pe saltea, spre masa.
-da?
-buna, sunt sebastian.

XVII. sfarsit [monolog de toamna]

m-am ghemuit alaturi de scaunul meu vechi si tocit.
mi-am adus aminte ce-mi spunea mama, bunica, ce le spuneam fiecarui tip si fiecarei tipe cu care incercasem sa-mi petrec timpul, cautand fericirea. era ceea ce mi-ai spus tu. era ceea ce uram amandoi cel mai mult, iar eu...

-"sa nu ma minti", imi spuneau, le spuneam...

am simtit usa din spate deschizandu-se si ti-am vazut silueta.
plecai.
plecai.
chiar plecai.

-pentru atat ai sa pleci? pentru atat? am gresit, da? am gresit! recunosc, am gresit, am mintit. recunosc fir-ar sa fie!

am incercat sa sar in picioare, sa fug, sa te opresc. dar ei cei in negru ma trageau inapoi. am luptat. pentru prima data am vrut sa lupt impotriva lor.
ma zgariau, isi bagau ghearele in carnea mea si le simteam precum toate lamele ce mi-au trecut prin piele, ca toate acele de care m-am ferit toata viata mea, ca toate carligele si cioburile care mi-au intrat vreodata in talpi. i-am simtit rupandu-mi hainele cu tot cu piele.

-daca pleci, NU MAI VREAU! nu mai vreau sa lupt... nu mai pot.

m-au trantit langa scaun, tinandu-ma lipita de podeaua rece.
te-ai oprit.
mi-ai vorbit.

"nu mai am incredere in tine."

m-am lasat doborata de ei. au inceput sa-mi sufle prafuri in fata, au facut fum si mi-au intins un covor de cioburi.
te-ai intors cu spatele spre mine si ti-ai continuat drumul.

-NU! de data asta nu! de data asta nu...

m-am fortat sa ma ridic. m-au inpins la loc. i-am muscat, i-am zgariat, am tipat, am plans.
am cazut.

-am pierdut... am pierdut... AM PIERDUT, NU-I ASA?

usa a fost inchisa de cei in negru.
am simtit trei lame taindu-mi pielea sub sanul stang, pana in dreptul ovarelor. n-am indraznit sa ma uit, n-am indraznit sa ma mai plang, n-as vrea sa pierd momentul in care vei deschide usa.

am ramas tintuita de podeaua rece, alaturi de ei, cei in negru, de voi, de ea, de ei. am auzit usa de la intrare deschizandu-se. el cel cu bucle negre intrase alaturi de eu, cea cu bretonul rosu. eu cea blonda cu bucle dezordonate, plangeam.
nu-mi pasa.
nu-mi mai pasa de ce s-a intamplat. trecutul meu e trecut, a trecut.

-tot ce-mi doresc, e sa ardeti. toti.

duminică, 29 ianuarie 2012

XVI. inceput [monolog de toamna]

apoi alexandra m-a trezit sa vorbesc cu cineva la telefon.
mi-am simtit inima batand atat de tare, incat camera se invartea cu mine.
nu mi-ai mai spus pe nume, ci m-ai alintat cum faceai de obicei. nu-mi mai pasa ca ziua aceea avea sa devina un cosmar, atat de dulce in lumea narcoticelor, nu-mi pasa. nu-mi mai pasa ca avem sa fac o greseala pe care s-o regret atat de mult, la cateva zile distanta. pentru ca invatasem sa traiesc clipa cu adevarat, alaturi de tine. iar in clipa aceea nu erai la sute de mile departare, nu in tricoul tau cu care dorm in fiecare noapte, ci acolo, in mine, in pieptul meu. iti puteam auzi bataile inimii, batand pe aceeasi unda cu a mea.
m-am intors spre ea, cea cu suvite dezordonate. zambea.
zambea ca mine, in momentul in care mi-am bagat degetele in parul tau de pe ceafa. eram pe strada gosford. ne cumparasem bere si vodka, s-o bem cu alexandra, in spatiul verde dintre fantani si ruinele bisericii gothice, din centru.
apoi, cei in negru, mi-au mai adus o tigara si de data aceasta, mi-au adus chiar bricheta mea chesterfield, din metal.
m-am uitat la ea si-am zambit. inca nu voiam sa fumez.
-tin minte prima data cand i-am auzit vocea. era undeva pe la sfarsitul lunii septembrie, dimineta, in timp ce eu motaiam prin somn. isi spusese Sebastian si ca e aici, cu sora sa care are o problema la facultate, iar numarul meu i l-a dat un prieten. atat tin minte din conversatie. cert e ca la cateva zile ne-am si cunoscut in carne si oase. parea interesant, dar nu suficient... dar mai apoi, cu timpul am inceput sa iesim mai mult si mai mult, ba prin oras, ba la mine acasa. si, si stiti, trebuie sa recunosc, tipul devenea interesant prin fiecare fraza care o spunea. de obicei imi place sa observ greselile oamenilor, fara a-i corecta, asta doar in cazul in care nu m-au calcat pe coada... iar el nu gresea. si in caz ca o facea se corecta singur, fara sa-mi dau seama daca a spus o tampenie sau nu...
sau poate totul incepuse atunci.
-apoi tin minte, cand intr-o seara la mine, m-a rugat sa-i dau o tigara si bricheta. ne-am atins palmele si-am ramas asa vreo doua, trei secunde, mentinand un contact vizual, care nu mai existase pana atunci. apoi mi-am tras mana si l-am intrebat daca nu merge sa cumpere suc. acceptase. am coborat scarile in spatele lui, iar la ultima scara s-a oprit si s-a intors spre mine, spunandu-mi cum ar trebui sa arate o femeie. l-am privit si tot ce-am putut sa spun a fost ca pe mine nu ma deranjeaza cum arata femeia de langa mine, caci nici eu nu sunt perfecta, desi as accepta cu mare drag sa schimb cate ceva la mine. si-a ridicat sprancenele si a continuat sa se uite la mine. am coborat pe langa el si-am mers in bucatarie intrebandu-ma doar pentru urechile mele, ce dumnezeu se intampla cu mine. apoi m-am intors sa vad daca mai e pe ultima scara, dar tot ce-am vazut, a fost usa inchizandu-se.
mi-am aprins tigara, chinuindu-ma cu piatra tocita de la bricheta. am numarat fiecare incercare si m-am oprit la a saisprezecea. apoi m-am gandit la tine si s-a aprins.
mi-am intors privirea spre spatele scenei si-am simtit un curent rece, venind usor spre mine.
-stiti, toata viata mea, am mintit, am furat, am facut parte din toate categoriile de oameni. am fost mereu cine n-am putut sa fiu dar m-am intors mereu la carapacea mea plina de masti, niciodata aclamand munca altcuiva, ca fiind a mea. cand am terminat liceul m-am hotarat sa mai pastrez cateva masti. apoi, ajunsa in tari straine m-am hotarat sa-mi incep viata de la zero: fara absolut nimic, pana si fara sentimente. am fost atat de goala, incat ceea ce simteam pentru acest sebastian, m-a speriat. si sincer, mi se pare normal, cati dintre voi, dintre noi nu ne-am speriat cand am realizat ca putem iubi?
ea, cea cu bucle dezordonate se intristase.
-am realizat ca fiecare masca a mea m-ar fi ajutat sa-l citesc, dar nu mai aveam nimic. in fata lui am ramas fara masti, goala. mi-a fost atat de frica sa-i arat cine sunt cu adevarat incat imi venea sa nu-i mai vorbesc niciodata. apoi am realizat ca el nu-mi ascundea nimic. imi raspundea sincer de fiecare data, iar asta m-a facut sa ma chircesc in sinea mea de rusine. si m-am decis ca in ziua in care, speram eu sa existe, ceva intre noi doi, sa nu-l mint. sa ma schimb in ceva mai bun. dar n-a fost nevoie sa ma chinui sa accept transformarea pe care am respins-o toata viata, caci ma schimbasem deja. ma simteam ca un copil, si simteam asta atat de tare, incat simteam ca fac totul cu el, pentru prima data, de fiecare data. imi inchideam ochii de fiecare data cand il sarutam, aveam emotii de fiecare data cand gateam, sperand sa-i placa, incercam sa-l fac sa se simta acasa in jurul meu, caci eu pentru prima data, ma simteam acasa alaturi de el... n-am incercat sa fiu mai buna decat el, sa intru intr-o competitie, la fel cum faceam in fiecare relatie. n-am mai incercat sa ma gandesc la ce va fi, caci tot ce putem vedea era o distanta prea lunga, o prapastie prea adanca ca sa o pot sari.
tigara aproape se terminase. mi-as mai fi dorit una, ca sa o postesc cu tine, ca-n seara in care ai plecat.
am tras un fum lung in plamani si m-am trantit pe spate, simtind lemnul dur al scenei la impactul cu omoplatii mei s-apoi coloana.
-am plans cand m-am gandit la acea distanta. si el continua sa ma intrebe ce e cu mine, iar eu nici macar nu puteam respira. stiti, acum, tot ce-mi doresc, e ca voi toti, sa ardeti. iar el sa vina de acolo din intuneric si sa ma stranga iar in brate si sa ma intrebe ce e cu mine... de data asta i...
nu mai vedeam. n-o mai vedeam nici pe ea, nici pe voi. simteam cum tot pieptul mi se umple de plumb si stiam ca voi ajunge doar o amintire a scenei teatrului 74. ca voi toti, in mintea mea. ca tine, ca el, ca mine, ca voi.

joi, 26 ianuarie 2012

XV. distanta dintre vis si realitate [monolog de toamna]

am ajuns acasa pe la cinci sau sase dimineata.
mi-era frig.
eram plouata.
m-am descaltat si-am urcat in camera. n-am vrut sa aprind becul, ca sa n-o trezesc pe alexandra. acum trei saptamani, dormeai tu acolo. acum trei saptamani capul tau, era singura greutate de pe pieptul meu, de pe inima mea.
mi-am rulat o tigara si m-am lasat pe spate. am simtit cum fiecare muschi si os imi urla de durere in mine, si-am inchis ochii.

"n-am chef acum."

printre buclele dezordonate si colorate, ea ma privea. iti tinea incheietura stanga in palma dreapta, iar palma stanga pe genunchiul stang. ii vedeam cicatricile de aici, cu toate ca purta o gramada de bratari.
si-a mutat privirea-n pamant, apoi spre intunericul din spatele meu.

-ma simteam incapabila sa mai simt ceva. era ziua mea de cateva ore si deja simteam ce-am simtit de fiecare data. pur si simplu imi venea sa-l caut pe chronos si sa-l fac sa sara peste ziua asta.

ti-am luat tricoul in palme si mi-am ingropat fata in el. am ramasa asa, cateva secunde. m-am ridicat de pe jos si m-am dezbracat. am ramas in chiloti si-ntr-un hanorac subtire.
m-am bagat in pat langa alexandra, iar ea m-a intrebat prin somn, daca am vorbit cu tine.
m-am uitat ciudat la ea, stiind ca vorbeste prin somn, apoi m-am intors cu spatele la ea si-am atipit.

iesisem de la scoala si ma indreptam spre centrul orasului. m-am oprit in dreptul drumului ce ducea spre statia de autobuse. am ramas acolo, rulandu-mi o tigara.
mi-am intors privirea spre drumul ce ducea spre casa si ma gandeam ca am mult de mers pe jos.
apoi m-am intors la tigara mea.
veneai spre mine, ca-n zilele in care ne intalneam in parcul de langa fosta casa in care am locuit. mi-am amintit ca-mi cereai mereu cate-o tigara si tot ce-am putut sa fac era sa zambesc ca o idioata. iti simteam deja parfumul pe pielea mea si stiam ca nu mai trebuie sa astept. curand te voi lua in brate, curand voi fi din nou ca un copil, fara griji, fara dureri.

-alexandra ma rugase sa-i dau apa. apoi m-a intrebat daca dormeam. nu stiam unde sunt sau ce se intampla, dar cand am realizat ca sunt inca in camera, iar ziua in care il voi strange din nou in brate era atat de departe, am clacat. m-am uitat la ea si-am dat sucul de cirese de pe masa. apa nu mai era. apoi m-am chinuit sa adorm, dar doar ideea de a fi din nou in preajma ta, parea la mult mai multe mile departare, decat eram deja.

XIV. clima angliei [monolog de toamna]

"de ce iti doresti atat de mult, sa fiu cu tine, de ziua ta?"

am ramas muta in fata intrebarii tale. ar fi fost prea stupid sa-ti spun ca fiecare zi onomastica a fost un esec. ar fi fost si mai stupid sa cred ca de data asta va fi altfel.

-m-am decis inainte sa-i pun intrebarea, inainte sa-i stiu raspunsul. aveam de gand sa-mi petrec ziua mea, de una singura, cu un pachet de lucky strike rosu, la lacul cu rate si lebede. daca n-as fi fost cu el, nu voiam sa fie nimeni. iar eu stiam ca nu va fi...

am continuat sa ma uit spre spatele scenei, gandindu-ma ca te pot privi in ochi, ca sa-ti pot spune adevarul.
dar el, cel cu bucle negre imi alergase prin gand.
m-am ridicat si m-am asezat turceste. am privit spre intrare sperand ca va intra.
usa se deschise. l-am privit stand acolo, cu jumatate de fata ascunsa dupa usa. s-a tras pentru cateva secunde, ca sa-i pot vedea intreaga fata.
zambea. mi-a soptit sa fiu intreaga.

-prin fiecare farama din cele o mie...

s-a tras inapoi in spatele usii si-a inchis-o. am privit usa, pret de-o clipa, apoi am oftat.
voiam s-o privesc pe ea, cea cu bucle dezordonate in culorile verii.
ma privea trista.

nu puteam sa dorm. dupa plecarea ta, durerile muscau tot din mine, pastilele nu-si faceau efectul.
am iesit sa ma plimb cu un prieten, la ora trei dimineata.
ploua.
era frig.
era ziua mea.
pasarile ciripeau iar ma gandeam cat de proaste trebuie sa fie.
ajunsa la intersectia ce ducea la drumul principal, m-am intors sa privesc spre locul numit acasa. acum, era doar o simpla casa, cu un semn urat pentru camere de inchiriat.
m-am gandit la tricoul tau, lasat pe perna mea. m-am gandit la pachetul de tigari care-l fumasem impreuna. m-am gandit la cate prostii am facut in casa aceea si-am zambit.

-m-am gandit ca nu voi mai simti nimic din toate acestea, o perioada.

incepeam sa simt cu adevarat clima angliei.

marți, 24 ianuarie 2012

XIII. calmant [monolog de toamna]

plecasem de douazeci de minute din casa, iar singurul meu gand era ca voi pierde avionul. apoi am zambit, sperand ca-l voi pierde si voi petrece inca doua saptamani cu tine.
dar nu l-am pierdut. n-am pierdut nici ultimul autobus, desi fiecare farama din mine urla sa o fac, sa nu urc, sa nu plec.
tot drumul pana la aeroport am privit in gol, spre lumea de afara. tara asta e mult mai linistita noaptea.
apoi m-ai sunat. vocea ta, in timpanele mele, parea a fi niste lanturi ce ma trag inapoi. as fi oprit autobusul, ca sa ma intorc.

-cand plecasem eu, totul parea mai usor, mai simplu de suportat. dar n-a fost asa. mi-a fost mult mai greu decat ma asteptam. chiar daca luasem totul ca o vacanta, totul fusese de fapt, un iad. numaram orele pana in ziua in care aveam sa ma intorc.

nu voiam sa dorm, ca sa nu pierd nicio secunda din ultimile ore petrecute cu tine inainte de a pleca. dar m-ai luat in brate si m-am simtit acasa. m-ai sarutat si mi-am reamintit cat de norocoasa sunt, in ciuda tuturor ghinionelor care mi-au distrus fericirea.
apoi am adormit.

-m-am asteptat cateva saptamani sa se intample ceva urat, sa se termine, sa continui sa cad in mine. dar ghinionul nu venea. cu el nu venea. nu existau crize de personalitate, nu existau nervi, nu exista nimic rau, iar simplele dureri ale corpului dispareau in momentul in care isi punea varful buzelor sau o simpla atingere a palmii. era cel mai bun calmant pe care l-am luat vreodata.

simteam nevoia sa ma intind, iar scena mi-era rezervata doar mie. m-am intins pe spate si-am privit in intuneric, sperand ca inca esti acolo, privindu-ma.
apoi ti-am mai soptit o data.

"sa nu uiti ca te iubesc."

XII. fara arme [monolog de toamna]

ea, cea cu bucle blonde, parea a avea un par de foc, in lumina pala a reflectoarelor. de la blond, la portocaliu, intr-un final la un fel de rosu stins.
continua sa ma priveasca, de data asta mult mai interesata de cuvintele mele.

-plecase. plecase... plecase iar eu n-am putut sa fac nimic inafara de a regreta tot ce n-am facut, tot ce n-am promis. tin minte c-am plecat din statie in clipa in care el a pus piciorul pe scara. m-am uitat inapoi doar pentru a-l vedea inca o data. apoi n-am mai vrut. n-am mai putut.

parul ei parea a fi dintr-o data un roz pal. ma privea cu o sclipire in ochii ei verzi. era data cu un strat subtire de tus si putin rimel. nici urma de fond de ten, fard de pleoape, ruj sau pudra.
oftase, fara a-si dezlipi privirea de la a mea.
oftasem, fara a-mi dezlipi privirea de a ei.

-am ramas sub pod, asteptand sa plece. nu! nu asteptand, regretand ca pleaca. urland in mine sa fiu tare si sa ma tin de promisiuni pe care nu le-am promis. sa ma tin de nevoia mea de a fi umana. in momentul in care am auzit zgomotul rotilor deasupra mea, am simtit un mic cutremur in propia-mi fiinta.

m-am prabusit in mine fara sa-mi dau seama. am alergat cu mintea dupa tine. am alergat ca sa te rog ceva...
dar m-am oprit cand m-am intors si-am privit ultimul drum facut impreuna. un drum care ducea spre "acasa", dar care m-a adus la ruinele prezentului.

-ploua. in ciuda tuturor zilelor petrecute impreuna, in care ne-a trezit lumina soarelui de afara, azi ploua. am privit spre cer si m-am simtit batuta de soarta. aveam sa ajung acasa uda, goala, nenorocita.

n-ar fi trebuit sa-ti dau drumul, dar am luptat cu mainile goale.


luni, 23 ianuarie 2012

XI. rutina pe retina [monolog de toamna]

-nu vreau sa ma trezesc singura.
-nu vreau sa nu-i simt mirosul parului.
-nu vreau sa nu-i simt capul apasandu-se pe pieptul meu, pe inima mea.
-nu vreau sa nu-i mai simt bratele in jurul meu.
-nu vreau sa nu-l mai sarut in timp ce doarme.
-nu vreau sa fac baie singura.
-nu vreau sa nu mai impart tigari cu el.
-nu vreau sa nu-i mai strang hainele din camera, sau sa i le pun la uscat.
-nu vreau sa gatesc doar pentru mine.
-nu vreau sa nu ma certe nimeni cand fac tampenii.
-nu vreau doar sa-mi amintesc de el.
-nu vreau sa ma plimb singura, fara el tinandu-mi palma dreapta in palma lui stanga.
-nu vreau sa-i spun cat il iubesc doar pentru urechile mele.
-nu vreau sa ma inspir din amintirea lui, din ceea ce-am trait impreuna.
-nu vreau sa ma gandesc cum ar fi sa nu mai existe pentru cel putin doua minute, ceea ce aveam doar noi.
-nu vreau sa privesc periuta de dinti stand singura in paharul nostru.
-nu vreau sa-i stiu parfumul pe altcineva.
-nu vreau sa n-am cui sa-i spun "pana dimineata, sa nu uiti ca te iubesc".
-nu vreau sa nu-i pot saruta fruntea inainte de a adormi.
-nu vreau sa adorm fara el.

sâmbătă, 21 ianuarie 2012

X. inceput important [monolog de toamna]

doua lumanari aprinse, inca cincisprezece pregatite sa fie aprinse.
era noapte.
era noiembrie.
erai joi.
am coborat sa fac dus, cand am auzit batai in usa. imi tineam prosopul in jurul corpului, cu mana stanga, in care aveam un telefon si trusa. am deschis usa si te-am privit.

"sper ca e important."

-a fost foarte important pentru mine. a fost atat de important sa te descopar, sa gust fericirea de care uitasem. a fost atat de important sa iubesc necunoscutul. a fost mult mai important sa il gasesc, sa-i dau drumul, sa ma intorc si-apoi sa il las sa plece. la fel de importanta a fost si nevoia de a-l avea langa mine.

voiai sa fumezi o tigara.
eu voiam sa te sarut.
tu-mi citeai gandurile, afisate pe fata mea.
aveam nevoie sa te sarut, de prea mult timp.
era important pentru mine sa te cunosc in fiecare fel posibil. dar crede-ma ca nu m-am asteptat niciodata sa gasesc, ceea ce-am gasit in tine.

el cel cu bucle negre, era de mult plecat. o mai priveam pe ea, cea cu parul rosu, uitandu-se disperata in spatele meu, acolo, in intuneric.
parca-l vedea.
s-a ridicat, a oftat si-a iesit din sala. am urmarit-o plecand.
in sala intrase o tipa blonda, cu bucle dezordonate si incalcite. se aseza in locul ei.
fata ei, era neutra.

m-am ridicat sa fumez o tigara, iar tu te-ai intins dupa mine.

"nu pleca."

te-am privit, incercand sa-mi dau seama daca dormi. ti-am spus ca nu plec, stau langa tine, dar vreau sa fumez o tigara. ai zambit.
am zambit.
am stins tigara abia aprinsa si m-am intins langa tine. m-ai luat in brate si nu mi-ai dat drumul toata noaptea.

-m-am agatat de el, fara sa vreau. am incercat sa-mi dau seama ce voia. am vrut sa-l intreb ce inseamna noapte aceea. am vrut sa stiu daca exista un "noi" sau totul e doar... m-a rugat sa nu spun nimic si m-a sarutat. am inghitit sec si-am devenit neutra.

pana te-am revazut.

IX. trip [monolog de toamna]

el cel cu bucle negre, imi zambea cu ochii. ea cea cu parul rosu parea dezorientata.
m-am agatat de privirea lui si-am incercat sa ma gandesc la trecut. aveam de gand sa-i spun, lui, ei, lor si voua ca iubesc. de parca mi-ar fi auzit mintea, el ma intrebase doar pentru ochii si urechile mele, "il iubesti?".
am mutit.

-da. si vreau sa stiti si voi.

el isi trase scaunul, se ridicase si se indrepta spre iesire. am auzit usa scartaind si ploaia de-afara.

am auzit zgomotul facut de rotile gentii si-am simtit picurii reci de apa, lovindu-mi fata. am simtit frigul muscandu-mi pielea.
te vedeam in fata mea, in platonul tau negru si esarfa alba ascunsa sub gulerul inalt. ploua, iar eu te conduceam spre un nou drum, in care eu voi fi doar cineva care nu va mai insemna atat de mult.
pentru un timp, speram eu.
am ocolit o masina, desprinzandu-ne palmele pentru o clipa. am ramas in spate, urmarindu-te si inghitand sec, intr-o serie de incercari foarte stupide de a-mi stopa nevoia de a plange.
ti-ai intins palma dreapta in spate, spre mine. am privit-o si-am ezitat o clipa, admirand-o, aducandu-mi aminte de prima seara.

-ma fascina. ma fascineaza. ma va fascina mult timp, indiferent ca va stii vreodata sau nu. il iubesc.

vineri, 20 ianuarie 2012

VIII. ultima prima data [monolog de toamna]

priveam marginile scaunului. erau putin roase. de parca n-as fi fost prima persoana careia ii asculta povestea.
apoi o intrebare mi-a strabatut gandurile.

"cand a fost ultima data, cand ai facut ceva pentru prima oara?"

-am facut atat de multe lucruri pentru prima data, cu el, incat mi-e teama sa existe o a doua oara cu altcineva, inafara de el. de fapt, nu mi-e teama. pur si simplu nu vreau. intr-o luna am facut mai multe decat in ultimii doi ani.

obisnuiai sa-mi spui ca lucrurile marunte conteaza, deasta le faci. stii bine ca sunt femeie si le observ.
era ciudat. m-ai facut sa ma indragostesc de tine prin tot ceea ce faceai, ziceai, prin felul in care erai tu.

-iar el era doar un necunoscut, stiti? un drum pe care eu nu l-as fi urmat niciodata. stiti si voi, teama pentru necunoscut e incitanta, dar infricosatoare. nu stii niciodata pe ce vei calca la urmatorul pas.

tin minte cand am facut prima data baie impreuna. cand ti-am spalat parul si mi te-ai lasat in brate, ca sa ti-l clatesc.
te-am iubit si mai mult in acel moment. daca pana atunci stiam doar ca ai trasaturi frumoase, acum eram sigura ca tin un barbat atat de frumos, atat de armonios evoluat pe fiecare plan, in propiile-mi brate.
ai strans din ochi si ti-am spus sa nu-ti fie teama, apoi ti-am sarutat fruntea.
si paranoia mi-a curs prin vene.

-daca va pleca, va urma si el un alt drum, sau va continua sa se uite spre drumul nostru, facand doar un mic ocol? adica se va intoarce la mine, intr-un final, nu-i asa? i-am bombardat urechile cu cele mai copilaresti intrebari, dar nu stiam cum altfel sa intreb, nu stiam cum sa-mi mai tin in frau frica, nu mai stiam... nu puteam. un simplu raspuns mi-a dat doza de calm...

"nu vreau sa plec."




luni, 16 ianuarie 2012

VII. nevoi [monolog de toamna]

am privit intunericul din spatele meu. stiu ca esti acolo, dar nu inteleg ce te retine. sper ca n-ai uitat.

"n-o sa uit."

voiam ca tu si eu, sa avem ceva ce n-are toata lumea, desi e pueril sa zic asta. e evident ca nimeni nu are sau va avea vreodata ce avem noi. poate nici noi n-am avut sau vom mai avea vreodata ce avem acum.
te rugam in fiecare seara sa nu uiti ca te iubesc, pana dimineata. chiar daca ei vor veni sa te fure, sau sa ma ia de langa tine...
mai stii? atunci cand prin somn, te-ai intins dupa mine si mi-ai spus sa nu ma duc prea aproape de perete, pentru ca ma vor trage dupa ei si nu ma vei mai putea salva. te-am luat in brate, ti-am sarutat funtea si ti-am zis ca nu e nevoie sa ma salvezi, pentru ca nimeni si nimic nu ma va lua vreodata de langa tine.

-n-o sa uite. n-o sa uite. nu cred ca o sa uite. si daca uita...

ea, cea cu parul ros'ma privea cu ochii inlacrimati, plini de furie. s-a intors spre el si i-a soptit ceva. el i-a zambit bland, punandu-i palma dreapta pe crestet. s-a uitat la mine, pana cand ea, si-a intors privirea ascunzand-o in pamant.

ma deranja sa aflu despre fostele tale iubite. nu ma deranjau ele in general, era doar frica c-ai mai putea iubi pe cineva. de fapt, era doar egoismul meu de a te tine doar pentru mine si-atat.
si frica.
ti-am mai zis ca sunt speriata de ce are sa urmeze, dar n-ai inteles.

-nu. nu vreau sa-i dau drumul. nu inca. nu acum cand eu simt ca pot iubi. in mintea mea cu limitele impuse de el, dar in inima neconditionat.
mi-am fixat privirea asupra degetelor de la picioare.

atunci cand mi te ascundeai la piept, obisnuiai sa-ti incolacesti picioarele intr-ale mele, cum numai tu stiai. mereu ajungeam sa-ti simt degetele picioarelor jucandu-se cu ale mele, pana se incrucisau. si-mi placea asta. imi placea cand ne trezeam atat de imbratisati incat sculpturile lui brancusi pareau a fi mici copii pe langa ceea ce puteam noi.
degetele piciorului stang erau incolacite cu degetele piciorului drept. pareau triste impreuna.
le-am desfacut si m-am uitat inca o data spre intunericul din spatele meu.
am simtit un nod in gat si-am stiut ca nu trebuie sa plang.

-nu ma lasa sa plang...

apoi am rabufnit. daca voi plange, te vei uita urat la mine. daca nu voi face nimic, vei pleca. daca las nodul sa creasca in mine, voi mari spatiul golului ce ma va umple.
vei pleca oricum...
ma doare.
imi musc buza de jos si-mping scaunul, ce mi l-au adus inapoi.
vreau sa urlu, sa tip, sa, sa, sa, sa, sa ma desprind de podea si sa ma intorc in intuneric. vreau raspunsuri la intrebari atat de simple.

-vreau doar sa stiu...





vineri, 13 ianuarie 2012

VI. promisiuni paranoice [monolog de toamna]

mi-am ridicat genunchii si mi-am intins mainile spre spatele scenei. am inhalat mirosul de praf si-am lasat curentul din sala sa-mi bantuie mijlocul.

te tineam de brat, deoarece eu aveam manusi si tu-ti tineai mainile-n buzunar, din cauza frigului de afara. ne plimbam pana la magazin. niciodata nu ma lasai sa merg singura, nu stiu de ce. oricum, nu ma deranja.
am cumparat de la o taraba niste rosii, ardei iuti si doua rodii. in drumul spre magazinul englezesc, am observat un cersetor cu un catel. voiam sa-i dau niste marunti, iar tu m-ai oprit certandu-ma.
avea un catel. daca era singur nu-mi pasa. dar avea un catel, stii?
n-am vorbit cu tine pana la magazin, desi tu nu te-ai oprit din vorbit.
am cumparat doua cornuri cu cascaval si trei sticle de suc. trebuia saa traversam strada pana la magazinul polonez pentru a cumpara smantana. in magazin am schimbat vreo doua vorbe cu tine, pe un ton rautacios.

-nu voia sa-mi spuna ca ma iubeste, desi imi repeta zilnic, de cateva ori ca-i sunt cea mai draga. il intrebam mereu dintre cine, deoarece voiam sa aud doua lucruri: mai draga decat ele si, de fapt, al doilea lucru era mult mai important si anula importanta primului lucru, deoarece erau doar doua cuvinte mult prea importante pentru auzul meu. "te iubesc" punct. atat voiam sa aud. nu "te iubesc mai mult decat..." sau "pe tine te iubesc cel mai mult" sau dracu mai stie ce alte "te iubesc"-uri mai existau. eu il voiam pe ala simplu format din doua cuvinte si semnul de punctuatie suprem, adica punctul.

iesisem din magazin. frigul imi lovi fata, scotandu-ma din furia platonica creata mai devreme. ti-am simtit bratul in jurul mijlocului si m-am trezit ca te priveam in ochi, atingandu-ne varfurile nasului.

"saruta-ma, puiut."

si te-am intrebat de ce te-as saruta.

-"pentru ca te..." si pauza. dupa atatea zile in care ma asteptam sa aud cuvintele alea, in momentul in care aveam sa le aud, m-am panicat. pur si simplu m-am panicat. voiam sa-l iau in brate, stiind ca in mintea lui a continuat fraza. dar tot ce-am scos din mine a fost nevoia disperata al creierului meu de a percepe sunetul vocii sale spunand acele cuvinte.
-i-am spus sa-si termine fraza care-a inceput-o. a zambit si-a spus "mi-esti cea mai draga". l-am privit sceptica si desi creierul meu luase deja foc, l-am rugat sa spuna ce-a inceput initial. din tonalitatea lui puteam intelege ca se juca sau ca nu voia sa le spuna. pur si simplu m-a intrebat "te iubesc?". in momentul acela mi-am lasat creierul sa arda si l-am ascultat doar cu inima, fiind fiinta naiva care ma credea, care ma stiam.

te-am luat in brate si-am ramas in fata magazinului, sarutandu-ne cateva minute.
mi-am repetet in minte de zeci de ori, in drumul spre casa, ca asa e. tu chiar ma iubesti, altfel n-ai fi spus-o, deoarece nu pari a fi genul de om care s-o spuna.
mi-am lasat creierul sa functioneze cu partea lui intunecata pana ne-am pus sa dormim.

-nu credeam ca auzind aceste cuvinte, imi voi dispera fiinta de una singura, punandu-mi sute de intrebari fara sens. ba chiar si-n momentul in care m-a luat in brate, inainte sa adormim, desi e stupid ca vorbesc la plural, stiam clar, ca nu aveam sa dorm, ci doar sa-mi autodistrug fericirea cu paranoia instalata din cauza intonatiei sale. l-am sarutat si ne-am privit in ochii. mi-a mutat suvita scurta de pe fata, in spatele urechii stangi si atunci m-am chinuit sa-mi opresc gandurile pentru o secunda. m-am intors cu spatele la el. imi venea sa plang de furie, pentru ca toate intrebarile veneau in valuri mai mari. m-am oprit asupra uneia, dar n-am apucat s-o termin. m-a luat in brate punandu-si o palma pe stomacul meu si una pe ovare, apoi si-a lipit buzele in spatele urechii mele drepte.

"te iubesc."
m-am ridicat.
am privit-o pe ea, cea cu parul ros' si el cu bucle negre. el privea spre ceafa ei iar ea se uita in intunericul din spatele meu.
jur ca l-am auzit spunandu-mi "te iubesc" de acolo, unde privea ea, cea cu parul ros'.
m-am intors.

in ziua in care am implinit o luna, ti-am dat o suvita din parul meu si ti-am zis ca e pentru a nu ma uita. de fapt, era pentru a avea mereu o parte din mine, cu tine, indiferent ca ma vei uita sau nu.
eu n-o voi face.
iti promit.

joi, 12 ianuarie 2012

V. pueril [monolog de toamna]

mi-a soptit in ureche, de parca i-ar fi fost teama ca noaptea va iubi pe altcineva, apoi m-a strans in brate si-a adormit.

"pana dimineata, sa nu uiti. sa nu uiti ca te iubesc..."

pentru cateva clipe, nu i-am mai simtit corpul lipit de al meu. m-am intors sa vad daca s-a ridicat sa-si aprinda o tigara cum facea de obicei.
nu. ea se intinse spre celalta parte a patului. din instinct am prins-o de mijloc si-am tras-o inapoi spre mine.
a chicotit si prin somn mi-a mormait ceva.

"n-ai uitat."

i-am sarutat buzele crapate.
cand am deschis ochii, ea zambea prin somn. da, inca ne sarutam cu ochii inchisi. ca sa nu ametim zicea ea, dar tot ametim.

a rabufnit langa scaun.
sunetul m-a scos din diminetile noastre cu aroma de sex.
si-a ascuns capul intre genunchi continuand sa se tina de suvita mai scurta, de deasupra urechii stangi.
cu coltul ochilor, urmarea unghiul meu. ochii ii erau plini de lacrimi pure de furie.
ne era dat clar de inteles ca era ca un dependent de cocaina intrat in sevraj, atunci cand petrecem prea mult timp departe unul de celalalt.

"vii?"

zambind, a mers spre baie. aburul din incapere se chinuia sa iasa prin crapatura de sub usa, pana si pe gaura cheii.
in cada, era multa spuma si ea.
mi-am intins picioarele pe langa soldurile ei si-am privit-o ascunzandu-si capul intre genunchi.

"ce-o sa se intample cu noi? o sa pleci si n-o sa mai fie sau, sau, sau o sa te intorci? adica o sa te mai intorci la mine? putem sa mai continuam nu? adica multe cupluri iau pauze, si da, nu trebuie sa-mi zici, stiu ca o pauza de obicei inseamna sfarsit, dar, dar nu intotdeauna, stii? eu am mai trecut prin asta si a mai mers dupa. nu mult ce-i drept, dar... of. ma intelegi?"

continua sa turuie cu intrebari tampite. stia ca in momentul in care voi pleca, se termina totul, indiferent de ceea ce avem acum. dar ea continua sa spere, ca un copil mic si prost.
a luat apa in palme si si-a ingropat fata in ea. rimelul i se scurse pe obraji. continua sa-si frece ochii cu degetele stranse-n pumn.

"cat insemnam noi, pentru tine?"

insemnam suficient de mult, incat sa nu vreau sa plec.



miercuri, 11 ianuarie 2012

IV. opt litere [monolog de toamna]

s-a ridicat si si-a stins tigara in pachetul de chibrituri.
s-a mai uitat o data in jur, parca ar fi cautat pe cineva.
a oftat.
a incercat sa mai spuna ceva, dar s-a oprit. si-a ridicat mainile-n aer, apoi le-a dat pe spate si s-a intins la loc.
ma intreb daca se gandea la filmul ala, pe care eu nu-l pricepeam iar ei i se parea genial.
am observat ca ochii i s-au umplut de lacrimi, dar stiu ca n-ar fi vrut sa planga in fata lor, a ei, a lui si-a voastra.

s-a intors pe partea dreapta, de parca ar fi asteptat sa apar de undeva si s-o iau in brate.
s-a chircit cand a vazut ca nu apar.
parul ei aspru si ars se pierdea spre intuneric, prelingandu-se pe podeaua uda.

ei cei in negru fugeau pe langa mine, bruscandu-ma.
am vrut sa merg s-o ridic, iar unul dintre ei m-a oprit.

trebuie sa ma cheme langa ea. trebuie sa-mi spuna.
trebuie sa o faca.
ca atunci cand a spus-o involuntar. cand s-a scuzat ca ma iubeste.
sau ca atunci cand si-a facut curaj sa-mi spuna, iar eu n-am auzit-o, certandu-ma mai apoi ca nu-mi pasa.
sau sa-ncerce sa-i socheze pe ei, pe ea, pe el si pe voi, cum a incercat sa ma socheze pe mine cand m-a luat in brate, apoi m-a privit in ochi si mi-a spus ca e sincera, ca totul e pe bune si ma iubeste.
stiam ca asteapta sa spuna ceva, dar licairea din ochii ei care mi-o cerea s-a stins intr-o privire trista si-un oftat.

"nu ma astept sa-mi spui si tu."

m-a tinut inca putin in brate, apoi si-a cautat ceva de facut. n-a mai fost la fel in acea seara, desi incerca. era suparata, iar actoria ei nu-si avea rostul.
imi placea s-o sarut. ii ceream tot timpul sa ma sarute.

"nu. vreau un motiv pentru asta"

sincer, mi s-a parut pueril, dar in momentul acela chiar trebuia sa i-o spun. am luat-o in brate si n-am realizat ca m-am oprit la "pentru ca te...".

"spune-o! nu ma misc de aici pana nu-mi spui ce-ai inceput."

si i-am spus-o sub semnul intrebarii. m-a strans in brate si m-a sarutat.
stiam ca nu-i pasa daca sunt sigur sau nu.

si-a pus palma stanga in dreptul stomacului si palma dreapta in dreptul ovarelor.
a ramas asa cateva minute, apoi s-a ridicat, de parca iar fi fost pofta de inca o tigara. s-a uitat la chistoc.
imi cautam pachetul de tigari si-am dat peste portofel. mi-am amintit de scrisoare si de suvita ei de par. mi le-a dat cand am implinit o saptamana si respectiv o luna, impreuna.
ca sa n-o uit, zicea ea.
am scos suvita din buzunarul portofelului.
s-a ridicat si si-a prins o suvita mai scurta de par de deasupra urechii stangi.


apoi s-a uitat spre mine, de parca m-ar fi vazut.

luni, 9 ianuarie 2012

III. galben [monolog de toamna]

am plecat eu prima.
acum pleci tu.
mi-e teama de ziua in care vom pleca amandoi, pentru ca nu vom avea la ce sa ne intoarcem.
si atunci vom pierde tot, stii?

-mereu imi spunea ca ar fi trebuit sa se nasca in alta perioada, ca el nu apartine vremurilor astea. desigur, il aprobam. si eu ar fi trebuit sa ma nasc prin anii 1800 sa traiesc maxim 27 de ani, sa-mi placa bitter-ul si sa iau acid.

am vazut-o zambind din ochi, pe sub bretonul ei drept si rosu.
apoi mi-am mutat privirea mai sus, spre el. el ma privea trist, iar buclele lui negre, pareau a fi ude spre varfuri ca si cum ar fi plans.
picatura ce se scurgea din firicelele de pe barba sa, mi-au confirmat acest fapt.

-vrei sa pleci, sa nu ma mai asculti, sa nu mai stii de mine, nu-i asa?
am incercat sa ma ridic de pe podeaua rece, neagra si uda. ei, cei imbracati in negru, m-au aruncat inapoi langa scaun.
am oftat. am impins scaunul aproape de ea, cea cu bretonul ros' si el, cu bucle negre.
-voi! voi doi... tu, zambesti doar cu ochii, de parca ti-ar fi frica sa nu te vada el din spate. el, iar el, zambeste doar cu buzele, pentru ca ochii-i plang. nu va priviti. tu-l lasi in spate ca sa te urmareasca. tu ti-ai gasit o alta poveste nemuritoare si-ai incalcat promisiuni. el, el te uraste si te iubeste pentru ca esti un monstru. un monstru atat de dulce din viata lui. te respecta si te lasa sa-ti vezi de idealurile tale, dar te priveste din umbra. ii e dor sa adormi la pieptul lui si sa-i spui ca totul e real, cand totul e doar n vis.

el si-a lasat privirea-n pamant, acoperindu-si fata cu palmele. i-ar fi pus mana pe umar, dar n-avea rost.
ea... ea doar ma privea. astepta sa-mi auda povestea, n-o mai interesa viata ei.

-prea bine. fie cum doresti.

ei, in negru mi-au adus o tigara si-o cutie de chibrituri. in cutie era un singur chibrit.
l-am aprins.
cand chibritul aproape mi-a ars buricele degetelor, mi-am aprins tigara.
tot avea gust de sulf.
sulf.
galben.
fluturi galbeni.

-eu n-am sa ajung niciodata la rosu.

m-am intins pe spate si-am tras dn tigara.
mama nu ma lasa niciodata sa fumez pe spate. spunea ca nu-mi face bine. nici eu nu te lasam sa fumezi pe spate. mai stii?
dar azi, nu-mi pasa. azi am nevoie de tot ce imi face rau, ca sa stiu...

-sa stiu ca inca traiesc. toate amintirile astea, toate prostiile care le-am facut, tot raul pe care mi-l provoc singura, ma tine in viata. stiti? daca doare, atunci e inca viu. cand n-o sa mai doara, n-o sa mai doara deloc.

sâmbătă, 7 ianuarie 2012

II. fericire [monolog de toamna]

stateam rezemata de scaunul care mi l-au adus inainte.
n-am realizat cand au ajuns langa mine, din nou, probabil din cauza socului.

si iata-ma uda leoarca, tremurand din cauza apei reci.
-d-d-da... am stiut sfarsitul dinainte a incepe. stiam ca nu avem de ce sa asteptam sfarsitul, dar asa trebuie. stiam, dar...

din multime, un oarecare si anume EL, ma fixa cu privirea.
dintre suvitele de par negru l-am auzit murmurand ceva.
-asta nu e povestea ta. as fi vrut sa-ntelegi ca...

brusc, sala mirosea a coji de rodie. am simtit o explozie in piept. mirosea a inceput de ianuarie.
mi-am invartit privirea prin sala, asteptandu-ma sa te vad venind spre mine, asezandu-te pe spate langa mine. sa-ti asezi bratul drept sub ceafa mea, ridicandu-mi parul, tragandu-mi picioarele cu bratul stang, peste ale tale. sa te intorci pe partea dreapta si sa-ti asezi capul pe sanul meu stang.
pentru o clipa, am crezut ca vei veni, ca ma vei lua in brate si vom adormi.
dar in sala erau doar ei, ea, el si voi.

-nu va mai veni daca il las sa plece. oamenii ca el nu se intorc in trecut. ei privesc mereu la viitor, asteptand un elixir al vietii care sa-i faca nemuritori. cei ca mine traiesc in trecut, temandu-se de prezent si vazand tot ce-i mai urat in viitor. oamenii ca mine, vad sfarsitul inainte de inceput, intelegeti? din cauza asta, ne agatam de orice farama de fericire, care-o gasim in jurul norstru.

"pe tine ce te face fericita?"

-imi aduc aminte cand m-a intrebat ce inseamna fericirea pentru mine. as fi vrut sa-i urlu in ureche raspunsul, dar nu i-ar fi placut. ar fi fost prea pueril pentru el, la fel de pueril ca atunci cand m-am adunat la pieptul lui si-am plans. nu i-a placut. cand i-am vazut privirea, stiam ca ma aflu pe camp minat...

-am mai gustat fericirea, stiti? la sfarsitul lunii iulie, al unui an... dar a fost scurt, pur si... si n-a mai fost. si n-a fost asa, stiti? adica n-a fost asa. adica eram optimista atunci. stiam ca fericirea aia pura se sfarseste curand, dar nu mi-era teama ca nu va mai fi. desi n-a mai fost.

am ales sa-mi ascund privirea in pamant. nu mai voiam sa va vad privindu-ma, asteptand sa va mai povestesc ceva, pregatindu-va sa ma judecati.

-vreau, vreau, vreau ca fiecare dintre voi, sa tineti toata furia, toata iubirea adunata pentru o singura persoana, toata tristetea si toata frica pentru ce v-ar putea rezerva viitorul, in voi. doar 17 minute. nu tipati, nu varsati o lacrima si nu va chirciti. priviti inainte incercand sa zambiti.

-acum... judecati-ma.

vineri, 6 ianuarie 2012

doar doua cuvinte

mi-am aprins tigara si-am urmarit fumul alergand grabit spre tavan.
am stranutat.

din somnul lui adanc, m-a luat in brate cu putere si m-a tras spre el, impingandu-ma in el, spunandu-mi cat ii sunt de draga.
nu stiam ce se intampla.
simteam puterea bratelor lui in jurul meu, la fel cum strangeam si eu tigara intre degetele mainii stangi.
i-am spus ce mi-a venit in minte.
a fost greu.
mai puternic decat stransoarea bratelor lui.

m-a sarutat dupa ureche si-a adormit zambind.

miercuri, 4 ianuarie 2012

I. ia-ti filmul [monolog de toamna]

m-au impins pe scena.
m-au impins asa, goala, lasandu-ma sa ma umilesc cu inexistenta sentimentelor ce-si aveau candva veacul in mine.
refuzam, ii rugam sa nu ma lase acolo, dar nu le-a pasat.
de-indata ce m-au dus in mijlocul scenei, nu le-a mai pasat de lacrimile mele, nici de rugamintile si promisiunile inscriptionate pe fata mea.
m-au privit rece si mi-au ordonat sa va spun povestea mea. am simtit plumbul curgandu-mi pe obraji, lipindu-mi-se de genunchi si de picioare, fixandu-ma pe podeaua veche.
am auzit zgomote... oameni susotind.
un zgomot puternic.
au ridicat cortina.
din intunericul meu, am fost orbita de lumina.
mi-am adus mainile deasupra fetei, de parca soarele mi-ar fi ars fata inca o data.
liniste.
licairile din ochii lor, a vostri', ai ei, ai lui... toti adunati unde nu v-am dorit vreodata.
m-am adunat pe podeaua rece, ca un fetus in pantecele unei tinere mame.
auzeam pianul fredonand rime dintr-o alta dupa-amiaza a verii, cu tonuri grave de noiembrie.
vedeam praful asezandu-se pe podeaua vopsita in negru.
imi amintea de masuta noastra pe care ai distrus-o aproape de mijloc, jucandu-te aiureli. vad expresia fetei tale cand m-ai intrebat daca n-am vazut ce-ai facut.
ai ras.
am ras.

-am ras impreuna. era praf pe masuta noastra, stiti? praf alb ca zapada, ca si cocaina. iar daca ne-ar fi vazut cineva, ar fi zis ca poveste noastra a inceput din cateva liniute.

am ras impreuna.
lasa... e povestea noastra. n-o s-o creada nimeni, iar daca o va crede cineva, va fi tata caci nu te place si va fi mama, pentru ca n-a avut niciodata incredere in mine.

m-am intors cu fata spre tavan.
teatrul 74.
viata mea se ascundea in teatrul 74 si-n toate celalalte sali de teatru pe care le-am bantuit.
mi-am dorit mereu sa joc un monolog aici, viata cuiva...

ei, imbracati in negru au adus un scaun vechi, pe scena, langa mine.
dupa ce nu i-am mai vazut, m-am intors spre o oarecare si totodata o anumea, EA.

-tu ai crede ca o poveste de dragoste incepe printre droguri?
a zambit, din buze.din ochi, pe sub bretonul des si rosu.
i-am citit buzele... "e posibil".
-nu! dar eram drogati ce-i drept, eu cel putin. eram drogata de cand m-a atins cu degetele cand mi-a luat bricheta din palma. si-am ramas in starea aia de zbor, de ameteala, de fericirea absoluta sugrumata de vise... apoi sevrajul mi-a dat curajul de care mi-era atat de frica, ca ar putea distruge tot ceea ce nu exista sau ca totusi, ar exista o farama de speranta.

dar devenisem neutra. eram prea neutra si lipsita de sentimente, pentru a face vre-un pas.

-s-a intamplat sa ne uitam la filmul pe care mi l-a recomandat un suflet atat de drag mie. sufletul asta imi spusese de film, pe undeva prin luna lui august, acu' 3 ani.

"sa vezi filmu asta cu cineva important tie. o sa vezi ca aceasta persoana va insemna mai mult decat a insemnat vreodata cineva pentru tine. mi-ar place sa-l vedem impreuna, dar dupa cum vezi, n-avem unde si cum. dar cine stie, poate intr-o zi..."

-nu eram impreuna in sensul acela, iar eu eram inca in starea mea nula. eram doar prieteni, stiti? doar prieteni... am urmarit filmul. la primele acorduri ale pianului, absinenta aia de la sentimente a izbucnit in cea mai urata tornada a sevrajului. tot amalgamul ala de sentmente m-a facut sa ma chircesc in sinea mea, schitand un zanbet la auzul vocii lui.

"filmul e genial..."

-mi-am controlat nevoile pana cand n-am mai avut ce controla...