be the first one to know.

vineri, 15 iulie 2011

al meu, din cand in cand

se intampla din cand in cand... stii si tu.
ah... nu intelegi, nu?
uite, iti spun eu: sa fii al meu... din cand in cand.


eram cu prietena mea, tocmai coboram din taxiu.
-ei sunt?
-aha.
-esti sigura?
-crede-ma draga mea, l-as recunoaste oriunde, oricand.
ne-am apropiat de ei, i-am privit si m-am adresat lui.
-buna, straine.
s-a ridicat si ma strans in brate.
pana atunci n-am realizat cat de fericita ma face prezenta lui. nu, sa nu ma intelegeti gresit, nu-l iubesc sau chestii de genu. e doar simpla lui prezenta.
desi era noapte, puteam sa jur ca ma urmareste cu albastrul marii ce licarea in ochii lui.
-wow. de cand nu te-am mai vazut!!!
-de anu' trecut, din august.
-daaa! noi ne intalnim o data pe an. de cat timp ne stim noi...
-din 2009. doi ani.
-trei.
-inca nu-s chiar trei.
a zambit. eu am tacut. n-aveam de gand sa ma fac de ras. desi, stiu ca nu-l deranjeaza detaliile care le tin minte. nu ma intrebati, de unde stiu, deoarece nu-l cunosc suficient, dar stiu... pur si simplu stiu.
era frig si asteptam un prieten, care nu mai aparea.
il tineam in brate si sincer, nu stiu cum am ajuns sa fiu eu in bratele lui. dar stiam privirea aia, stiam zambetul ala, dar mai ales, stiam ce-o sa urmeze. mi-am bagat nasul in parul lui si-am inhalat briza marii.
-mirosi a mare.
-da, cam de atunci nu m-am mai spalat.
m-a pufnit rasu, dupa care ne-am oprit brusc. m-a sarutat usor pe buze si-a inceput jocul.
-gata, ca te-nveti.
am mormait ceva si m-am intors cu spatele.
am asteptat ceva vreme pe acolo, dupa care minunatul prieten a reusit sa se rostogoleacsa pana la noi [dupa cateva ore, evident] si-am mers acasa.
sincer, ma simteam atat de fericita, cu prieteni vechi si prieteni noi. cu o vreme destul de calda si totusi rece, cu marea langa mine, in mine, in suflet...
n-am putut sa dorm toata noaptea.
dimineata inainte sa adoarma, a inceput sa se joace cu degetele pe fata mea... cum obisnuia acu' trei ani. mi-am pus capul pe pieptul lui si-am atipit.
cand m-am trezit, degetele ne erau incolacite.
-hmm... e prima data cand dorm langa tine.
a motait putin prin somn si mi-a prins talia cu mainile. m-am apropiat sa-l sarut si din pacate, l-am trezit.
-imi ramai dator.
-dar ne vedem mai tarziu.
-mai tarziu plec.
-nu stiam.
-dupa cum ziceam, imi ramai dator.
-eu nu sunt dator nimanui.
-ooh dar mie-mi esti.
a zambit.
am zambit.
-o sa ma intorc.
-eu o sa plec. dar ne vedem cand ma intorc si eu.
-eu voi fi plecata.
-atunci, ne vom vedea unde vom fi amandoi.
l-am sarutat.
am plecat.
el va pleca.
nu vreau sa mai treaca un an, sau doi, sau trei.
nu mi-esti dator. niciodata nu-mi vei fi.
vreau doar prezenta ta...

miercuri, 6 iulie 2011

mi-e dor de dimineata noastra

in clipa in care am pus varful creionului pe foaie, eram decisa asupra ce aveam de gand sa desenez. in schimb, m-am trezit ca-ti scrijeleam initialele pe cel putin 5 file.

stii, tot ce-mi doream, era o pauza.
o pauza din a-mi aduce mereu aminte de acea dimineata, apoi cealalta dupa-masa. ultima... mai exact.
de ziua in care ne-am tinut de maini, ne-am strans in brate, ne-am sarutat si ne-am luat ramas bun... un "la revedere" care nu mai exista.
care revedere?
esti la fel de viu, ca si gandul ca esti mort, care-mi alearga prin cap toata ziua.
sunt constienta ca respiri, traiesti, dar pentru mine, esti ca mort.
si totusi... atat de viu, dar numai in amintirile NOASTRE, vorbele, soaptele, visele, planurile, trip-urile, saruturile, noastre. in toate localurile, canapelele, paturile, bancile, scaunele straine... in toate.
tigari, cafea, alcool, apa, suc, sex, droguri, muzica, party-uri, lovituri, straini, prieteni, numere de telefon, rabdare, iubire, amagire, minciuni, revederi, despartire, adio, ignoranta, speranta, uitare, moarte, viata, negare...
esti viu...

mi-e dor de dimineata noastra...