cand trecutul trecutului te-ndeamna la viitor

il auzisem in scoica de langa perna. am luat-o-n palma stanga, si-am lipit-o de ureche.

l-am ascultat.

mi-a spus sa nu ma mai lovesc de valuri, ci sa stau pe mal, doar cu picioarele-n apa, ca in ultima zi in care ne-am mai cunoscut.

sa fumez prezentul si sa arunc chistocul in viitor.

sa joc trecutul la poker.

citeam un blog.

am realizat tarziu ca ascultam aceeasi piesa la nesfarsit, fara sa citesc un cuvant de pe acel blog. doar stateam si priveam ecranul.

o fraza imi trezise inima "sa-i pot cuprinde zambetul cu ochii"...

apoi disperarea de a reciti postul, ca sa ma asigur ca l-am inteles pe deplin.

"ma saturasem". am recitit fraza aceea de 13 ori, ca sa ma asigur ca e acolo, ca sa o memorez in carne.

m-a intristat.

am oftat si mi-am aprins o tigara. poate ca asa ar trebui sa fac si eu. sa ma satur de tristete, doar sunt fericita acum, nu?

"asadar... sunt aici"

da, sunt aici. dar mi-as dori sa nu fiu. mi-as dori sa fiu intr-un alt loc, departe de viata asta. undeva unde pot gandi fara sa-mi pot auzi gandurile tipand printre ecouri.

sunt aici...

mereu voi fi aici.

stii si tu, nu?

"acum trebuie sa plec"

plecasem de suficient timp dintr-o poveste, calcand in picioare eternitatea promisa intre sufletele pereche. mi-am permis sa-mi bat joc de teoria noastra intr-un scop caritabil pentru sufletul meu bolnav.

mi s-a cerut a promite, ca nu voi iubi vreodata o alta rasuflare. si-am promis. si sunt sigura c-am mai promis, in alte vremuri, dar azi... azi sunt si eu grabita. ma mangaie trecutul pe obrazul stang si sfarsitul pe cel drept. iar eu, eu vreau sa traiesc putinul prezent, iubind.

vreau sa iubesc, intelegi?

vreau sa iubesc.

m-am saturat sa te iubesc doar pe tine. te-am iubit mereu, fara sa mi-o ceri, neconditionat... iar tu, tie, tu, eu, naiva de mine, eu... tie ti-a pasat suficient de mult, incat sa-ti pastrezi toata dragostea fata de mine, inchisa in tine.

si-a durut...

acum, nu mai doare.

"cu bine, candva, o cafea si noi."

m-am trezit facand bagaje.

voiam sa plec cu cea mai mare disperare care am simtit-o in viata mea.

plangeam.

voi fi acolo sarutandu-l, iubindu-l, implorandu-l din priviri sa-mi zambeasca.

voi fi acolo, tremurand de frig, incalzindu-ma la caldura privirii sale.

voi fi acolo batandu-mi joc de teoriile mele cretine, devenind o femeie, oprind sfidarea intregii lumi.

voi fi acolo, cedandu-i tot ce-a mai ramas uman din mine.

seminte de dovleac

-Nu-ti fie teama sa ma privesti.
-Nu mi-e.
-Atunci, priveste-ma…


Ii simteam buzele urcand timid spre gat. S-au intalnit cu ale mele, crapandu-se, lasandu-ne limbile intr-un joc nebun sfarsit. Mi-a luat fata intre palme. Licairea din privirea lui era calda.
Imi aducea aminte de copilarie… de soare, de nisip, de pietrele aruncate in rauri, de fluturi prinsi in palma… oh, cat mai chinuiam fluturii cand eram copil. Le luam colbul colorat de pe aripi si mi-l puneam pe pleoape sau pe buze, spunandu-mi ca intr-o zi voi deveni un fluture rosu cu pete alb-negru.
Sarut. Un alt sarut. Gustul adevarat al primului sarut…
Zapada. Stelute mici din gheata, cu forme diferite, cazandu-mi pe pleope, alunecand pe irisul ochilor, topindu-se in lacrimi calde si oarbe. Deschideam gura, lasand fulgii sa-mi cada pe limba. Rece, apoi cald. Copilarie, adolescenta, de fiecare data o alta experienta mai placuta…
Coltul stang al buzelor mele se despart de coltul drept al buzelor lui, apropiindu-se de urechi. Respiratie sacadata, melodioasa ca si primul concert sau prima piesa de teatru care m-a facut sa plang, facandu-ma mai fericita ca am trait opera alaturi de artistii de pe scena, cu toata fiinta mea, stand in loja stanga…
Varful dintilor lui imi musca usor lobul urechii, facandu-ma sa tresar, simtind intepatura plina de adrenalina al unui ac de cusut, cu care mi-am torturat urechile, umplandu-le de metale. Il musc incet de gat, sperand ca-l voi face sa alunece in legendele stravechi, pe care le ascultam cand eram copii, stand in fata unui foc de tabara…
Revenim. Buza lui de jos, isi gaseste locul intre ale mele, amintindu-mi de toate puzzle-urile pe care le-am terminat in graba, in speranta unui nou joc, odata ce-l termin pe primul.
Imi deschid ochii. Nu-i e teama. Ma priveste cu un suras in ochi, ca un copil ce aude sunetul clopotelului de la batranul ce vindea acadele facute acasa. Din zahar ars si nuci si alune de padure si sare de lamaie. Simt gust de turta dulce, de crema de zahar ars, de vata din zahar, de ciocolata de casa, de tarta cu cirese negre, de zmeura cu zahar, de struguri furati…
Ii zambesc. Ii zambesc ca atunci cand am crezut ca m-am indragostit prima data, dar acum stiu ca e diferit. Inchid ochii si joc de-a v-ati ascunselea. “Tu minjesti, tu gasete-ma…”
Imi ascund palmele in parul de pe ceafa lui, cum mi le ascundeam sub raul de la munte, sau nisipul de la mare, sau pur si simplu in iarba. Simt caldura soarelui invaluindu-mi trupul, adierea usoara a unui vant de vara, gazele urcandu-mi incet dinspre degete spre umeri.
Il strang in brate. Imi raspunde.
“Sunt aici…” aruncat in soapta, ca un ecou…
Imi strange palma-ntra lui. Simt puterea cu care ne ajutam sa sarim gardul camping-ului, ca sa mergem sa ne cumparam seminte de dovleac.
Simt miros de tigara in parul lui si-l inhalez ca pe primul fum de care aveam cu adevarat nevoie, acum cativa ani. Simt inimile lovindu-se de piepturile noastre, batand repede, dar calme ca si cand am fuma pe spate, privind stelele cazatoare intr-o noapte de august.
M-a gasit. Nu mai jucam de-a v-ati ascunselea. Aud teoriile interesante ale profei de romana in gand. Ma opresc asupra uneia:

“Oamenii se tem sa faca amor si sa mentina contactul vizual in acelasi timp. Stiti de ce?
E simplu: Le e frica. Da. Le e frica de ce vor descoperi privindu-se in cealalta persoana, descoperind sentimente cu adevarat vii, sau amintiri cu adevarat fericite.
Dragii mei, cand veti gasi acea persoana, veti fi cu adevarat fericiti. Vreau sa fiti fericiti.”