n'est pas fini

iar daca totul e cum zici tu si nu mai exista nimic, te voi crede cand vom inceta sa mai simtim.


ne certasem. din nou. fara motiv, ca de obicei.
desi amandoi eram constienti ca sunt doar cateva saptamani, relatia noastra parea a dura de prea multi ani. petrecusem atat de mult timp impreuna [si totusi atat de putin], incat fiecare cearta parea a fi doar o gura de aer, de la fereasta deschisa.
si totusi, era mai usor sa ma intorc de la fereastra, stiind ca esti in spatele meu, asteptand la randul tau, gura de aer proaspat.

era trei dimineata, iar eu nu mai suportam lumea din jurul meu. distractia, muzica, lumea, pur si simplu ma zgariau pe creier. tot ce voiam e sa ajung la tine pentru a indrepta situatia.
daca nu stii despre ce vorbesc, iti voi reaminti eu:
mi-ai spus ca nu vrei sa te atasezi si totusi te deranjeaza atat de tare ca sentimentele mele nu sunt 100% doar pentru tine.
mi-ai spus ca nu vrei sa ma mai vezi.
mi-ai spus ca esti un prost...
mi-ai spus... mi-ai spus atat de multe, fara sa stii ce simt eu.
iar eu, eu te-am lasat sa crezi ce-ai vrut.

era frig in noaptea aia. era februarie si ploua.
gandul ca voi ajunge la tine, ca am pornit spre tine m-a facut sa alerg.
da, alergam de una singura, prin ploaie, intr-un oras pustiu, bantuit de noi doi tinandu-ne de mana, sarutandu-ne in fata facultatii, pe banca din parc, in inima orasului. bantuit de intalnirile noastre naive...
m-am oprit sub pod. m-am oprit si mai c-am dat inapoi, respectandu-ti dorinta de a nu ma mai vedea. apoi nu mi-a mai pasat. trebuia sa te vad, trebuia sa-ti spun cata nevoie aveam de tine, desi n-am avut niciodata nevoie cu adevarat.
eram in fata usii si ezitam. era lumina la geamul tau, iar eu inca nu stiam ce sa fac... apoi ti-am batut in geam.
mi-ai deschis usa. nu erai prea fericit sa ma vezi, sau cel putin asa voiai sa-mi dai de inteles.
m-am intins in pat langa tine si crede-ma c-am incercat, am incercat sa-ti spun cat de rau mi-a parut pentru tot, dar pur si simplu n-am avut puterea de a vorbi.
m-am aproipat sa te sarut si te-ai intors.
ti-am intors fata spre a mea, cu doua degete. te-am privit in ochi si te-am mintit.
-e ultima data...
nu mi-am terminat fraza, pentru ca nici tu, la fel cum nici eu nu credeam, nu voiam sa fie ultima data.
atunci am simtit tot ce simti pentru mine si de atunci mi-a fost frica sa-ti mai dau drumul. chiar daca mi-a fost teama ca acel sarut se va sfarsi si vom sfarsi si noi.
dar n-am sfarsit.
ne-am sarutat din nou si din nou si din nou si din nou si noi n-am sfarsit in seara aceea.
nu... n-am sfarsit ca tigarile pe care le posteam.
nu... n-am sfarsit.
m-ai tinut in brate in seara aceea.
pentru tot restul serii, m-ai tinut in brate, de parca nevoia de a fi unul langa celalalt era cu adevarat speciala.
iar eu, eu te-am crezut.

It was supposed to be an endless day

gravitatie

cuvintele devin atat de grele, in timp ce oamenii devin atat de usori.

imi pipaiam cu limba, obrazul interior. simteam carnea vie si sangele ce curgea din cele trei crapaturi. 

ma uitam la mainile mele, la varfurile degetelor si venele de pe brate. 

pulsau.

te vedeam pe tine.

te vedeam in varfurile degetelor, in palme, pe maini, pe brate.

te simteam pe umeri, pe gat, pe ceafa, pe crestet, pe frunte, in ochi, pe nas, pe obraji, pe buze, pe varful limbii, in craterul din interiorul obrazului drept, in sange...

din zambetul creat de ea, m-am trezit privind covorul de sub mine, sperand ca cei trei metri dintrei noi doi sa nu existe. sa pot sa stau cum am stat altadata, langa tine, fara ca tu sa te strambi, fara a-ti fi greu de suportat...

am ridicat privirea ca s-o intalnesc pe a ta in trecere. 

ti-am privit trasaturile fetei, aducandu-mi aminte de orele in care imi placea sa te privesc dormind. cand imi placea sa cred ca voi reusi sa pot desena ceea ce vad, sa pot crea mai mult din "noi" decat ceea ce era.

m-am izbit de un zid cand am realizat ca tot ce-a fost nu e atat de diferit de ceea ce e acum, doar ca atunci nu aveam toate limitele de acum. 

stii, nu-mi pasa de limitele tale, le pot sparge, le pot mototoli si le pot arunca la gunoi, dar n-o fac. daca tii minte, ti-am promis ca te voi respecta, chiar daca ai intrat in viata mea cu bocancii si-ai spart unele lucruri. am invatat sa tin la tine pentru cine esti, chiar daca nu mi-a placut.

apoi am devenit pur si simplu masochista.

ea isi bagase degetele in parul meu, masandu-mi incet crestetul capului, fruntea, tamplele, ceafa, gatul, umerii, bratele, incheieturile, palmele. simteam cum te distruge, te zdrobeste intre degetele ei si pielea mea. am profitat de asta si m-am simtit mai usoara de tine. 

nu stiu de ce. chiar nu stiu de ce m-am uitat din nou spre tine. in momentul in care ti-am intalnit privirea, pentru cele 22 de secunde in care ne-am privit, am realizat ca ea nu te zdrobea, nu ma golea de tine. nu, tu nu erai pe pielea mea, ci dedesupt. tot ce facea ea, era sa te impinga in interiorul meu. sa te simt in creier, in sange, in mine.

voiam sa plec. 

voiam sa tip. 

voiam sa te lovesc. 

voiam sa plang. 

voiam sa-mi spui ca totul e bine. 

voiam sa-mi spui de ce te-ai autoinvitat in viata mea, de la bun inceput.

voiam raspunsuri.

m-am ridicat si-am iesit din camera, pe langa tine, fara a te atinge, fara a inhala mirosul tau. 

am iesit din intunericul din casa, intr-un soare bland. 

mi-am privit picioarele si mi-am ascuns capul sub gluga.

cuvintele au devenit grele in varful degetelor. 

numele tau a devenit insuportabil de greu pe varful limbii.

e un nou inceput.

-nu sunt sigura ca-l vreau.

buna, din nou, celui ca mine

nu. nu vreau sa te deprim sau altceva.

si nu, nu incerc sa ma reintorc in viata ta. nu esti automatul de cafea, iar eu nu sunt fisa cu care ne vom bea cafeaua.

vreau doar sa stii ca mi-e dor de tine.

vad... vad ca ai crescut. ca am crescut amandoi, invatand lucruri fara a fi impreuna. si nu-mi place. ne-am facut planuri si ne-m promis ca vom fi impreuna in putin timp... si unde s-a ajuns?

s-a ajuns la ce te-am rugat eu sa nu faci, doar ca... da stiu, te-am rugat sa nu pleci, dar am facut-o eu.

mai stii cand ti-am zis ca esti singurul motiv pentru care as ramane? raspunsul tau n-a fost suficient de rapid, iar eu am spus DA distantei, inainte de a auzi DA-ul tau.

la naiba... abia acum realizez cat am pierdut, dar e de apreciat tot ce-am invatat.

totusi...

mi-as fi dorit sa fiu acolo cand te urci pe pervazul geamului pentru a fuma o tigara, doar ca sa-ti spun ca nu-mi convine. doar stai la etajul opt...

uite, nu-mi gasesc cuvintele, dar stiu, stiu ca vreau sa stii ce simt eu acum. nu, nu zambi, stiu ca stii, dar... nu ti-am mai spus-o de atata timp...

cat a trecut? cat timp a mai trecut...

of... vreau, vreau sa ametesc din nou de la un sarut. mi-e atat de dor de asta. sa fim in troleu, inconjuriati de ciudati care sunt mai normali ca noi, sa fie foarte cald si noua sa nu ne pese. sa stim doar ca mergem acolo, sau dincolo, fara a ne pasa c-am mai trecut pe langa cladirile astea vreodata.

mi-e dor sa-mi spun mie, insumi ca nu vreau sa fie totul un vis, apoi tu sa-mi confirmi gandul, strangandu-ma in brate.

stii, n-am spus suficient. simt eu ca n-am spus suficient, dar tu intelegi. nu? intelegi...

inca imi intelegi nebunia, nu?

p.s. a fost o plimbare de tinut minte.

si eu.