nimic.

draga jurnalule,

am ramas fara pixuri si fara foi, desi, e degeaba, apa mi le-a luat pe toate. asa ca doar am sa-ti povestesc.
stii ca acu cateva saptamani am plecat de pe insula aia blestemata. mi-a facut pluta asta si inca e intreaga. am ramas fara mancare, iar apa e foarte putina. in curand voi ajunge sa beau apa asta sarata. gandul ca voi ajunge altundeva ma ajuta sa raman in viata, suficient cat sa imi alimentez psihicul.
incep sa fie valuri mari si mi-e tare teama ca ma voi intoarce pe insula mea. cred ca o sa adorm putin.

inchise ochii. era epuizata. vroia doar sa plece de acolo. trecusera ani de cand lumea uitase de ea. nimeni nu o cautase nici cand avionul se prabusi. s-a descurcat singura destul. voia sa se intoarca inapoi, la populatie, la oamenii prosti cu vise desarte. voia sa fie unul dintre ei.
incepea o noua furtuna. una dezastruoasa. un val ii intoarse pluta.
plamnanii ii erau inundati de apa sarata, iar visul in care se cufundase lua sfarsit.

o sa ies de aici. o sa lupt. o sa fiu gasita. ma voi intoarce la viata mea normala. stiu asta. simt!

incerca sa iasa la suprafata, dar nu facea decat sa cada mai adanc.

o sa lupt.o sa lupt. o sa ma intorc la tine dragul meu. o sa ma intorc. am plecat dar ma voi intoarce. stiu ca ma astepti.

o bucata de lemn o lovise peste tampla. deschise gura larg, si apa o invada. golul din ea era umplut de apa sarata, nisip.
revazu imaginea lui inca odata. zambetul lui... ii auzi vocea inca odata. apoi o alta voce, stranie, feminina. gandul ca a fost inlocuita.

nu...
NUUUUU!

incetase sase mai zbata. lupta a luat sfarsit. valurile au castigat. trupul ei plutea spre suprafata. dar golit de sentimente, de speranta, de viata.
totul a luat sfarsit.

fara tine... sunt nimic.