s-a spart. intr-o mie de bucatele, in nisip... in apa.
te-am rugat sa nu pleci.
te-am rugat sa nu pleci maine. nu maine. nu de ziua mea.
nu ai plecat maine, ai plecat alaltaieri si m-ai lasat in fata cioburilor de la usa
cea mai fina otrava, cel mai dulce gust, cel mai letal venin.
moartea ta, pentru o secunda.
suficient cat sa te pierd.
destul timp cat sa scap globul din mana, sa-l sparg intr-o mie de farame, in nisip, in apa.
suficient timp cat sa dispari din viata oamenilor. a mea, a lor, a tuturor.
am ramas muta in fata cioburilor si-am incercat sa le adun, sa le lipesc, sa le repar.
sa le lipesc.
sa le adun.
speram doar sa visez, sa ma trezesc, si-apoi sa intreb strainii daca am trait moartea ta.
as vrea sa-i intreb zambind, cu o durere de piept ingrozitoare, cu lacrimi reci in ochi, cu dureri psihice insuportabile.
de fapt, as vrea sa nu te fi intalnit vreodata. sa nu insemni deloc ce insemni. sa fii nimic. intelegi? nimic?
sau poate doar nisip. si soare. caldura. mare, apa, scoici... vant, bere, tigari, tigari mentolate, desene animate, actori si un apart cu bateriile descarcate.
injuraturi, promisiuni, saruturi, zambete, lacrimi, sarut, adio, alte promisiuni.
niciuna respectate...
nu mai vorbim...
nu mai zambim.
nu mai fumam impreuna.
nu mai bem bere impreuna.
e iarna.
e frig.
bateriile sunt descarcate, si chiar uitate la tine.
injuraturile se sting si ele...
saruturi... doar amintiri.
adio... permanent.
lacrimi, tot mai multe.
alte promisiuni incalcate.
patru sute nouazeci de zile.
eu te-am cunoscut azi.
tu ai murit tot azi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu