be the first one to know.

marți, 29 decembrie 2009

zapada

mi-am aprins ultima tigara, si-am iesit din bloc. ma grabeam sa prind autobusul. nu aveam de gand sa stau inca o jumatate de ora aici. n-avea rost. am fugit spre statie, iar autobusul trecu pe langa mine, si nici nu opri in statie.
-in pizda ma-tii! asa-mi areti mie ca e craciunul?

asa-s oamenii de craciun... falsi, prosti, egoisti, ipocriti. si se dau mari cu faptelelor bune.
care fapte bune? mersul la biserica de doua ori pe an [de paste si de craciun], isi spun rugaciunile tot de doua ori pe an, cumpara cadouri scumpe ca sa se dea mari la prieteni ce cadou i-a luat iubitei, iubitului, sotiei, sotului, copiilor etc. stupid.

am hotarat sa merg pe jos doua statii, pana la urmatorul autobus. am gasit un magazin deschis si mi-am mai luat un pachet de tigari. am mai aprins una, si m-am asezat pe un leagan, in parcul de langa statie. chiar n-aveam chef sa mai merg pe jos.
a aparut o fetita, cu un par saten deschis, lung pana la mijlocul ei. avea ochii albastru deschis si purta o caciulita de o culoare asemanatoare. a venit in fata mea si a ramas acolo, uitandu-se la mine pana mi-am terminat tigara.

-vreau ceva de la tine. imi dai?
-poftim?
-imi dai?
-ce sa-ti dau?
-ceva ce-ti place tie foarte mult si ai putea sa imparti si cu altii.

am stat si m-am uitat la ea ca la felul doi. apoi am inceput sa procesez ce naiba indruga acolo. m-am aplecat si-am luat un pumn de zapada. iar ea mi-a retezat vorbele...

-stiam ca-ti place zapada. si mie imi place.
-poftim? de unde stiai?
-sunt ca tine. tu esti ca mine.
-nu inteleg...

mi-a zambit, in timp ce expresia mea era probabil una tampa. s-a uitat la zapada din palmele ei mici. se topea.
am continuat sa ma uit si eu la palmele ei.

-nu ti-e frig?

si n-a zis nimic. a continuat sa se uite pana la ultima bucatica de zapada. cand totul s-a transformat in apa, a inceput sa planga.

-doamne. nu plange. puiule. nu plange. mai este zapada. vezi?
-nu. nu mai este. asta era de la tine. era speciala.
-dar tot eu ti-o dau.
-nu. nu vreau!

plangea si sughita langa mine. imi frangea sufletul. continuam sa ma uit la ea si sa-i vorbesc, dar nu ma asculta.
privea la apa din palmele ei, plangand. vroia ce i-a fost daruit atat de tare, incat nimic nu mai conta.

-n-ai inteles! nici tu n-ai inteles.
-poftim? ce sa inteleg?
-atunci cand ai ceva vrei sa pastrezi ceea ce ai. nu vrei nimic mai mult. e clipa in care viata e cel mai bun lucru care il simti, ca mai apoi sa clipesti si sa dispara totul. cand realizezi ca a disparut, te prinzi cu ghearele, cu dintii de ce-ai avut. dar...
-... nu mai ai. nici n-o sa ai.

zambi printre lacrimile grele. s-a intorse cu palmele inclestate, tinand probabil ultimile picaturi din ceva ce-a fost candva frumos. a plecat plangand...

Niciun comentariu: