marți, 28 septembrie 2010

un meleu

mi-am deschis ochii, cat sa le dau drumul lacrimilor si i-am inchis la loc.
obrajii ma ardeau in urma lor, gatul meu refuza aerul curat, iar inima... refuza sa mai bata.


-lara?
-t... tu.
-ce cauti aici?
-eu? eu ce caut aici?
-da...
-tu ce cauti aici?
auzeam o piesa de la prodigy pe fundal, printre sunetele scoase de pescarusi.
un val de caldura mi-au umplut corpul. ma linisteam si fericirea se instala usor in mine.
-eu... eu am venit. am venit...
-da. bun, am inteles ca ai venit. adica observ ca esti aici. dar nu mi-ai raspuns la intrebare. ce cauti aici?
-ce caut? nu stiu... pe tine, cred.
-de ce ma mai cauti?
-pentru ca am sa fac asta mereu.
-dar nu mai are rost.
mi-a prins fata in palmele aspre si calde. simteam mirosul sarat din porii lui, raspadindu-se pe ai mei. ochii lui caprui si mari, devenau umezi, ca si cum lacrimi i-ar arde.
-lara. de ce ai venit aici?
-eu... eu n-am mai suportat. stii? n-am mai suportat.
priveam pamantul. priveam picioarele noastre. perechile noastre de papuci. aceeasi marca. ai mei negrii, ai tai aproape albi, si totusi gri.
acelasi nisip, niciun pavaj, niciun asfalt. aceleasi chistoace de tigari, aceleasi margele rupte pe jos.
-cat a trecut?
-de cand?
-de cand nu ne-am mai vazut.
-doi ani, o luna si zece zile.
mi-am ridicat ochii.
ma priveam intr-o oglinda. un val rece, electric mi-a urcat pe coloana in sus. eram singura. sentimentul de fericire a disparut repede, lasand urme adanci de durere. aerul refuza sa mai intre. inima imi batea ca o nemernica, spargandu-mi pieptul. am cazut pe jos, in speranta ca imi voi alina durerea. oglinda a cazut odata cu mine. stateam in fata ei, neputincioasa, cu ultima farama de viata gata sa mi se scurga afara din corp. m-am privit in oglinda pentru ultima data.
-rezista, draga mea.
era in spatele meu, cu ochii lui caprui si umezi. isi tinea incheieturile in palme, ca si cum ar incerca sa-si salveze ultimile picaturi de sange. dar degeaba. i se scurgea printre degete, incet.
-NU! nu din nou! te rog, nu din nou!
mi-am prins capul intre palme si mi l-am strans intre genunchi. incercam sa mi-l scot din cap, din suflet, din mine.
-pleaca! pleaca odata!
-am incercat de atatea ori sa plec, dar m-ai chemat de fiecare data inapoi.
am simtit ceva cald curgand incet pe maini, apoi pe fata. mi-am privit incheieturile. aveam nsite gropi adanci. mici sau mari, care urcau pana la umeri. vedeam ketamina, morfina, heroina... le vedeam pe toate scurgandu-se prin sangele meu. simteam iarba, hash-ul si crack-ul umplandu-mi plamanii. simteam pastilele pe limba... nasul ma pisca incet de la cocaina.
-n-ai sa pleci niciodata, nu?
-n-ai sa ma lasi niciodata sa plec, nu?
-nu.
-atunci, n-am sa plec niciodata.
-n-ai sa mai mori?
-nu, dupa ce-o faci si tu...
i-am zambit. m-am rasucit. l-am sarutat pe buzele crapate.
-atunci asa sa fie.


m-am trezit pe podeaua din baie. seringa era goala. mai aveam un meleu.

-ai revenit.
-introtdeauna.

4 comentarii:

Deiutza spunea...

pe cuvantu meu ca mi s-a facut pielea de gaina...

Lara D'art spunea...

heh, de ce?

Anonim spunea...

urasc atunci cand x iti spune ca nu mai are rost sa il cauti, ca nu are rost sa speri sa fi cu el...
baietii!

Lara D'art spunea...

nu cred ca ai inteles lucrarea.