a trecut mult, mult, muuuuuult timp de cand o persoana m-a fascinat in toate modurile posibile.
de fapt ca sa fiu sincera, am fost fascinata doar de doua persoane, dintre care una nu mai e intre noi, iar celalta persoana, ei bine... nici el, nici eu, nici noi nu mai stim.
am realizat ca am alergat mereu dupa rebeli, dupa nebuni, non-conformisti dusi cu pluta. astia-s oamenii care imi plac. is oamenii printre care eu, una, nu ma simt doar o fiinta in lumea asta, ci ma simt ca o parte dintr-un intreg.
ca s-o zic si mai subtil, hai sa zicem ca mi-am cumparat mereu carti care au avut o coperta impresionanta, iar cuprinsul cartii a fost mereu un rahat mare, care m-a lasat total dezamagita, cu inima franta. si m-am hranit cu rahatu ala, multe luni, pentru ca m-a ajutat sa creez propia-mi arta.
ieri am deschis o carte, care n-o aveam de mult timp, poate doar de aproximativ cateva saptamani. evident n-am deschis-o pentru ca mi s-a spus ca nu-i de mine. dar coperta aia parea asa de interesanta, incat nu m-am abtinut. asa ca de fiecare data cand vedeam cartea, voiam s-o deschid unde apuc si sa citesc cate o fraza, sau chiar o pagina, dar ieri, am luat cartea si-am citit atat de multe pagini, incat imi venea sa plang de fericire, sa tip "IS FERICITA-N PULA MEA! DA BA! IS FERICITA!"
m-a lasat fara cuvinte la propiu, si nu doar o data. si simteam cum totul se sugruma acolo in mine, si tipatul ala de fericire are sa explodeze, iar eu taceam. si a ajuns la o asa intensitate incat ma durea efectiv, pieptu.
am inchis cartea, am privit-o. am baut o gura de cola si m-am asezat jos. am redeschis-o pentru ca nu puteam sta departe de ea, si m-amdecis s-o recitesc, sau mai bine zis, sa incep de la inceput. din nefericire am rupt prima pagina. m-am simtit oribil de stupid, de cacat, ba chiar am inceput sa ma smiorcai.
si din nou, am tacut. am stat si-am citit in liniste, simtind cum toata fericirea aia se ineaca in rusine.
dar am continuat sa o citesc cu o pofta imposibil de stapanit. si nu regret ca am cartea asta. deloc.
adica, cat de des voi gasi o carte cu coperta perfecta, cu continutul perfect, in care nu-i vorba de minciuni, sex, droguri, melodrame, telenovele fara sens? sa gasesti dracului fericire intre randurile alea, si pur si simplu sa zambesti si sa vrei sa urli, si sa imprastii toate sentimentele astea "curate" [si totusi, atat de murdare] peste tot, peste toti? sa vrei sa-i obligi sa citeasca cartea ta, randurile vietii tale scrise intr-un carnetel [sau in cazul meu, scrise pe un blog]? ah? mda, cam rar. nu toti traiesc povestea cartii perfecte.
acum stau, sincer, si imi fut creierii gandindu-ma ce se va intampla cand voi termina cartea? sau daca are sfarsit[dooooh, normal ca are sfarsit, dar imi place sa visez momentan], sau daca trebuie sa returnez cartea cuiva?
pentru ca nu vreau. nu acum cel putin. vreau sa am cartea asta, aici, acum,in mainile mele.
hmmm, cred ca fiecare carte iti ridica intrebari, o data ce incepi s-o citesti... nu-i asa?
p.s. cati dintre voi realizati despre ce sau cine vorbesc?
Un comentariu:
mehehe ^_^ :*
Trimiteți un comentariu