miercuri, 27 aprilie 2011

copilul tau...

Kaiori Breathe - Tell Me You Love Me



imi pare rau...
copil


-apelezi la mine doar cand ai nevoie de ajutorul meu. imi spui de fiecare data ca ti-e dor de mine, abia dupa ce ai iesit din belele. ce sunt eu pentru tine? eu m-am saturat.
-eu...

-mi-e dor de tine. nu-s in belele. doar mi-e dor de tine.
-copil, nu pot vorbi...
-imi pare rau.


-te iubesc!
-da ce-ti veni sa ma suni asa?
-nu stiu. ascultam piesa noastra si mi s-a facut dor de tine. acum merg spre casa. voiam doar sa stii ca inca te iubesc.
-copil...


-copil...
-eu...
-shhh. stiu.
-nu...
-te iubesc.


-nu ma mai cauta.
-copil...
-nu!
-se pare ca a fost o greseala.
-da. o mare greseala.


copilul tau inca te iubeste, si-i este dor de tine, chiar daca orgoliul ii interzice sa recunoasca asta.
am iesit din belele deja, sunt in zona calma, de dupa furtuna. voiam doar sa stii ca mi-ar place sa-ti aud vocea. anu asta inca n-am vorbit...
iar ca sa stii si tu, nu ma foloseam de tine... faptul ca apelam mereu la tine cand imi era greu, ma ajuta sa ma linistesc, sa ma simt protejata... sub vocea ta, in bratele tale... ca ultima oara, in gara...

tren.
peron.
imbratisare.
palme calde.
metrou.
imbratisare.
dezechilibru.
plimbare.
frig.
sarut.
deja-vu.
te iubesc.
lacrimi.
muzica.
versuri.
imi pare rau.
plecari.
te iubesc.
te urasc.
intoarce-te...
imi pare rau.
greseala.
dor.
copil.
copilul tau.
mereu...


m-am comportat ca o nenorocita. imi pare rau...

joi, 21 aprilie 2011

râuri de gheaţă

citeam toate cuvinetele alea fara rost, incercand sa-mi dau seama unde am gresit.
dar eu, doar te cautam, printre ele...



n-am lasat cartea aia blestemata, din maini, toata ziua. stateam si reciteam titlul, autorul. pipaiam formele literelor si studiam culoarea aia roz, de cacat.
-cum sa asezi toate povestile astea perfecte intr-o coperta de rahat? cum?!
ma gandeam serios, sa-mi iau pensula si sa ma innec in creativitate. am luat acrilul negru si m-am hotarat ca autorul nu-si avea rostul pe coperta.
si nici titlul.
si poate ca nici imaginea jointului, din scrumiera.
am inmuiat pensula in negrul pur, ca smoala. un picur gros se prelinse pe a doua litera, a numelui de famile, al autorului. din instinct, am luat carpa umeda si-am sters picatura.
-totusi... parca n-ar trebui sa schimb nimic.
am trantit cartea dupa pat si m-am aruncat pe pernele moi. am privit tavanul si m-am scarbit de rozul peretilor.
-superb. sunt prizoniera singurei culori care o urasc.
m-am intors pe burta si mi-am ingropat fata in pernele rosii si negre.
fugeam in mica mea lume perfecta. aveam sa ma simt ca inainte: deloc fericita si deloc spulberata. doar intr-un zambet fals, dar atat de adevarat, o masca ce ascunde teroarea de a fi prizoniera propiului corp.
cautam mirosul dulceag al pernelor, dar mirosul varului imi distragea atentia. mi-am ingropat fata si mai tare in perne. am simtit ca-ncep sa ma sufoc. am zambit si-am inchis ochii.
-lumea mea, bine te-am regasit.
am trecut de primele 8 ziduri si eram in fata celui de-al 9-lea, ultimul. portile s-au deschis. urma sa trec de cei 11 ciresi.
am trecut si de a 9-a poarta si-am inlemnit. ciresii mei erau infloriti. iarba incoltea in fiecare secunda. zidurile mele erau acoperite de vene ce prindeau viata... de flori.
am inceput sa fug spre fantana cu 13 chipuri.
ajunsa in fata ei, am cazut in genunchi. lumea mea era distrusa: totul prindea viata, invazie de culori. cautam disperata un geam, o usa, un buton, ceva, orice, din vechea mea lume, orice... orice ar face toate astea sa dispara.
m-am prins de marginea fantanii si m-am ridicat. imi priveam reflexia in apa curata, incolora.
m-am uitat spre cladirea ce odata era darapanata, iar acum era totul ca intr-un basm kitschos, ca si casa din turta dulce a lui hansel si gretel. mai ca ma asteptam sa ma intampine vrajitoarea.
am urcat fugind, cele 18 scari, cazand pe ce-a dea 17-a. usile erau deschise.
m-am ridicat si-am fugit inauntru.
totul era schimbat. simteam cum stomacul meu protesta si-avea sa pateze acele covoare, absolut gretoase. am urcat la etaj, spre biblioteca.
usa era incuiata.
-asta nu s-a mai intamplat pana acum.
biblioteca mea era mereu deschisa. ma puteam refugia acolo, ori de cate ori era nevoie. m-am trantit cu spatele de usa si m-am lasat jos.
mi-am prins capul in palme si mi-am ascuns fata-ntre genunchi.
-nu. nu... nu!
am simtit un curent rece urcandu-mi pe coloana, imbratisandu-mi talia. miros de mucegai, de praf... deja imi imaginam paduchii de carte rontaind paginile noi ale cartilor, ingalbenindu-le, distrugandu-le, lasandu-le moi si usor de sfaramat... acel miros perfect, al unui paradis, pe care doar soarecii de biblioteca, stiu sa-l aprecieze.
-camera mea nu s-a schimbat. nu, nu s-a schimbat...
nu stiu daca au fost doar cateva clipe, sau ore, dar m-am chinuit sa deschid usa, in zadar.
realizasem ca nici nu stiam ca poate fi incuiata.
in momentul construirii lumii mele, n-am creat incuietori sau alte masuri de protectie. stiam ca nimeni nu va intra acolo, decat sub forma unui cuvant, a unei fotografii, a unei melodii sau al unui miros.
nu voiam sa ma dau batuta, dar puterile mele se scurgeau in culorile tipatoare ale peretilor, in peisajul oribil de afara. ma plimbam cu degetul aratator, pe vitraliile geamurilor. urmaream formele, bucurandu-ma, ca structura si culorile lor vechi, nu s-au schimbat.
m-am intors spre usa mea, iar printre crapaturile din lemn, vedeam cuvinte. citate subilinate cu carioci, creioane, pixuri, oja si dermatograf. mangaiam fiecare cuvant cu buricele degetelor si plangeam.
erau citatele mele preferate, din primele carti citite, din cartile care m-au invatat sa merg mai departe, chiar daca lumea adevarata, e o povara.
incercam sa le recitesc, printre sughituri. nu intelegeam nimic. erau niste cuvinte aruncate ambiguu, fara rost. citatele, nu mai erau citatele mele subliniate.
-de ce? ma pedepsesti c-am plecat atata timp in lumea de afara? c-am uitat sa mai fiu dezamagita?
am auzit sunetul incuietorii. n-am stat pe ganduri si-am apasat clanta.
paginile cartilor roiau in jurul unei siluete masculine, desprinzand cuvintele de pe ele.
-cine esti?
-draga mea, te-ai reintors!
am cascat ochii si-ncercam sa-mi dau seama cine e acel intrus.
-nu stiu cine esti, dar stiu ca vreau sa pleci.
-eu...
-ACUM!
paginile au inceput sa-l inghita, cazand fiecare pe podea.
ultima pagina, cadea alene dinspre tavan. am fugit si-am prins-o in palme.
un desen sumar, al unor ochi caprui, o privire calda, atat de cunoscuta mie, si totusi, atat de straina...

"văd râuri de gheaţă. acele peisaje de iarnă, care te fac să le priveşti ore în şir, fără să te saturi. asta văd, prin ochii tăi."

-te-am intalnit, nu-i asa?
am impaturit pagina si-am indesat-o in buzunarul pantalonilor. m-am uitat la toata dezordinea din camera mea.
-sunt prea obosita sa ma lupt cu voi.
m-am intors, si-am iesit din camera, uitandu-mi strainul ascuns printre pagini.
am coborat scarile murdare de praf si cioburi. am privit mobilierul imbacsit de praf.
ceara lumanarilor pata fetele de masa si rafturile vechi.
rosu, negru si alb.
auzeam ploaia, ba chiar ii simteam gustul pe buze.
am sarit peste bucatile de tavan prabusite, si-am iesit pe veranda. am coborat cele 18 scari in graba, alergand spre fantana.
cele 13 chipuri albe, plangeau sub trecerea timpului, privindu-ma triste, implorandu-ma sa le readuc soarele. ploaia, le facea sa verse lacrimi grele.
mi-am continuat drumul sub crengile ciresilor, uscate, impletite deasupra mea.
am zambit si m-am intors sa-mi revad lumea: zidurile acoperite de iedera, ciresii uscati, fantana, scarile si prabusirea casei usher.
strainul, isi tinea fruntea-n palme, din geamul bibliotecii.
-nu-ti mai cauta privirea, dragul meu. tu n-ai sa ma mai vezi, vreodata.

si j'étais toi

si j'étais toi, nous ne serions pas séparés... parce que je t'aime, mon soleil.

duminică, 17 aprilie 2011

miercuri, 6 aprilie 2011

fericiti

daca eu as fi fericita, cei din jurul meu s-ar simti mizerabil.

e frumos sa auzi oamenii care tin la tine, razand.
e frumos cand suni un prieten doar sa-i spui ca-l iubesti, sa-i spui cat inseamna pentru tine.
e ciudat cum starea mea ramane neschimbata, ba chiar devine mai mizerabila, cand realizez cati oameni tin la mine, iar eu sunt legata la ochi.
e deprimanta fiinta mea.
e deprimant sa fii eu.
tie, cititorule, nu ti-as recomanda sa traiesti o singura zi in persoana mea, cu toate aminitrile, toate sentimentele si toate obilgatiile mele.

si totusi, e ciudat sa vad/aud oameni fericiti, din cauza mea.

luni, 4 aprilie 2011

cine sunt?

trebuie sa-mi aleg bine cuvintele de fiecare data cand vorbesc, de fiecare data cand scriu.
e fustrant. lumea nu intelege intodeauna ce-i in capul meu. de fapt, ma indoiesc ca ma cunoaste cineva cu adevarat.
uneori si eu ma intreb "cine sunt? cine am ajuns? cat mai am de mers pana la capat?"
un lucru e cert, drumul nu se termina niciodata...

momentan simt nevoia sa-mi cer scuze tuturor pe care obisnuiesc sau obisnuiam sa-i numesc prieteni, amici, iubiti...
m-am folosit de voi in cel mai urat mod posibil. aveam nevoie de voi ca sa umplu golul din mine. nu v-am dat drumul cu adevarat, niciunuia. nici n-am de gand s-o fac. si totusi, unii continua sa paseasca in viata mea, neinvitati, lasand, uitand bucati din ei insusi, in mintea mea.
totul e in locul in care v-ati lasat amprentele.
n-am sters nimic, n-am aruncat nimic.

nu sunt tocmai persoana care trece prin trecut, ca rata prin apa. trecutul e mereu in mine, nelinistind prezentul, perturband viitorul. unii dintre voi m-ati considera nebuna, altii mi-ati purta mila.
nu. nu va vreau mila, nu vreau nimic de la voi. vreau doar sa stati deoparte. am acumulat prea mult in mine.
vreau un nou inceput, un restart.
vreau inceputul asta, departe de oamenii pe care ii numesc "familie". vreau sa fiu pe picioarele mele, sa ma descurc singura. si totusi mi-ar fi imposibil, avand in vedere prietenii mei.
imi doream sa studiez la timisoara, din cauza parintilor mei. voiam sa fiu cat mai departe de ei, apoi un prieten mi-a propus studiile in anglia. telul meu nu era sa studiez acolo, pentru a duce o viata mai buna, ci pentru a scapa de viata mea.
pentru a scapa de mine.
mama si tata si-au gresit unul altuia, suficient. indirect, mi-au gresit si mie.
am privit mereu problemele lor cu superficialitate, razand, mangaind-o pe mama, tipand la tata. iubindu-i pe amandoi, urandu-i uneori. dar numai uneori.
din cauza vietii lor, am realizat ca nu-mi doresc una la fel cu a lor, dar si ca nu-mi doresc o alta viata fata de cea care o am acum.
dar... mereu am vrut altceva.
mai ales, acel altceva trebuia sa fie total opus a ceea ce voiau ei. era mai palpitant asa. mai multa adrenalina.
am realizat multe din cauza lor si le multumesc pentru asta.
iar daca ar fi existat o alta modalitate de a-mi deschide ochii, as refuza-o.
daca n-as simti ce simt azi, cel mai probabil as fi o pitipoanca proasta pe tocuri roz, sau dracu stie ce.
viata mea ar fi perfecta, daca as face curatenie in ea.

probabil va voi mai vorbi despre mine, despre "ei".
probabil...

sâmbătă, 2 aprilie 2011

adevar sau provocare

poate si una si alta.

de cateva zile, creierul meu a fost pur si simplu BLANK. nici urma de insipratie pe mine:

*azi as fi avut o "sesiune" de poze, cu o prietena, iar eu nici sa pozez n-am fost in stare. aveam impresia ca o sa iasa un glont prin obiectiv.
de fapt, ca sa fiu sincera, mi-as fi dorit asta.

* ieri am iesit la "repe" cu pavel. am mers pe malu' muresului, frumos, cu chitara si versurile in mana. m-am apucat de cantat. ma opream. nu iesea nimic bun din mine, desi pavel insista sa continui sa cant.
"-falsez! spune-mi cand falsez!
-nu falsezi!
[...]
-canti cu un ton mai jos!
-lara, fac exact la fel.
-nu mi se pare"
evident. incercam sa ma sustrag.

*am de facut lucrarea de diploma. iar eu, ca idioata mi-am ales o tema mare, mare de tot. bineinteles, nici dimensiunile lucrarilor n-au fost mai mici. poate doar gravurile vor fi A4, restu A3 si A2, afis 80x80, si multe alte rahaturi.
ei bine, nici de alea nu ma pot apuca. inspiratia mea s-a dus dracu'
noroc am avut cu Roxana Kadar [bloodstained morgue - dupa cum o stiti unii]. vorbeam cu ea, azi si ne-am decis sa ne "logodim". brusc, mi-am adus aminte de un desen care i-l facusem prin 2007 sau ceva de genu, asa ca m-am hotarat sa-i fac altu, with my "new skills". macar portretu ei a iesit bine!

*am renuntat sa mai scriu in cartea mea. ba mai mult, chiar m-am enervat si m-am hotarat sa n-o mai scriu deloc. words don't come up this easy, right now. so a break will do just FINE.


si colac peste pupaza, au fost multe alte rahaturi care mi-au futut inspiratia.
am fost respinsa la derby - mi-a futut increderea de sine, in ultimul hal.
temele pt scoala - ma demoralizeaza pe zi ce trece.
gandul ca voi pica bac-ul - ma terorizeaza.
gandul ca-mi voi lua bac-ul si-mi voi pica [din nou] Ielts-ul - ma fute ingrozitor de tare.
despartirea de radu - nu a fost un motiv major, e unul suficient de mic, dar suficient de fucked up.
insomnia - ma omoara. incet, da sigur.
sunt foarte irascibila - ma cert cu toata lumea. o sa-mi fac un hobby din asta


si sincer, stau de cateva zile si nu fac nimic. absolut nimic. stau ca un trantor, si privesc in gol, si ma intreb intr-una "cum ar fi sa am doar un minut, in care mintea mea sa fie complet goala. un minut intreg, 60 de secunde nenorocite in care sa nu am absolut niciun gand alergand prin creier. oare cum ar fi?"
raspunsul e usor:
ABSOLUT PERFECT!

dar in momentul asta, mi-as dori ca inima sa-mi fie lipsita de sentimente, la fel cum imi doresc creierul lipsit de ganduri.
mi-as dori sa pot crea ceva...