intre zero virgula cinci si unu

tu esti adevarul, nu eu.

mi-am ridicat picioarele pe perete si ma uitam la tapetul kitschos de un roz spalacit imbibat cu nicotina si modele florale prost structurate.

au dat boxele mai tare, apoi s-au intins si ei langa mine in pat.

mi-am intors fata spre persoana din stanga mea. un tip tuns scurt, brunet, cu buze carnoase, trasaturi fine si frumos conturate. s-a intors si el spre mine.

parea un om frumos. apoi l-am privit pret de cateva clipe incercand sa-mi dau seama ce anume il face frumos.
si-a apropiat fata de a mea. eram constienta de ce va urma, dar spre surprinderea mea a ezitat. si-a lasat barbia in jos si mi-a sarutat umarul, privindu-ma in ochi. am uitat sa clipesc, privindu-l.

piesa se terminase. toti stateam in liniste pana cand el si ea din partea mea dreapta, au inceput sa susoteasca povesti despre oameni celebrii care au murit din cauza supradozelor.
am ras.
m-am ridicat si-am mai pus o piesa, apoi am iesit din camera. am traversat cei doi metri de hol si m-am trantit pe canapeaua din sufragerie. pielea crem al canapelei se lipea de pielea mea olivie. am auzit pasi, dar nu mi-am ridicat fata din perna.

-de ce trebuie sa ajunga o alta persoana decat Acea persoana, sa tina la tine incat Acea persoana sa inteleaga ce are de pierdut?

-p-p-poftim?

- nimic. lasa.

am simtit ca s-a asezat pe canapea, in dreptul picioarelor mele. mi-am ridicat fata de pe pielea lipicioasa. m-am asezat turceste, iar el si-a ridicat un picior peste genunchi.

-spune-mi.

-nu. lasa. o sa-ti explic intr-o zi si o sa intelegi tu.

-bine.
m-a privit curios cu ochii lui mari. caprui spre verde. a zambit, apoi s-a uitat spre masuta din fata noastra.

-ti-as mai spune ceva, dar suna prea siropos, prea pueril.

-spune-mi.

-nu! nu. iti voi spune, dar nu acum.

-hai, te rog, spune-mi. tot asa incepi. ma faci curioasa apoi ma lasi suspendata-n aer.

a ras si s-a uitat spre tavan. chiar nu voia sa-mi spuna. apoi m-a privit cu un aer serios.
-stii, te-am vazut aseara.
-normal ca m-ai vazut. am iesit toti impreuna.
-nu. nu despre asta vorbeam.
-dar?
-cand credeai ca toti dormim, ei bine, eu... eu nu dormeam. te-am vazut atat de fericita zilele astea, apoi dintr-o data totul a fost altfel. totul incepand de aseara.
-nu inteleg la ce te referi. sunt exact la fel ca si ieri.
-nu! tocmai asta e. nu esti. aseara te-ai ridicat din pat si te-ai pus la calculator. n-ai mai respirat. pana si dupa muschii spatelui ti-am vazut reactia. apoi te-ai lasat dusa de val...
-nu. nu, nu ma asteptam la asa ceva. atata tot.
-deci e adevarat, nu? s-a terminat?
-nu stiu.
si-a intins bratele spre mine, ca un copil.
-haide! ai nevoie de o imbratisare.
n-am putut ezita. aveam nevoie de acea imbratisare mai mult decat aerul care-l respiram.
mi-am ascuns fata in pieptul lui si l-am strans tare in brate, cateva clipe.
-doare?
-da.
-il iubeai?
-da.
-nu vrei sa vorbim despre cele intamplate?
-nu.
a oftat si m-a strans mai tare in brate. atunci am realizat ce-l facea atat de frumos.
mi-era frica, dar i-as fi urlat in urechi toata povestea, tot basmul acela nenorocit cu un final prost.
thea intrase in casa, trantind usa zgomotos. si-a bagat capul in sufragerie si a inceput sa chicoteasca.
-chiar ma intrebam cand se va intampla. hai! dincolo.
-la ce se refera?
-pai, stii la ce se refera.
-nu. eu ma refer la prima parte.
-ah. pai nu stiu. oricum hai sa mergem dincolo.
m-a prins de mana si-am mers intr-o calatorie lunga, pana in cealalta camera.
m-am uitat la ceilalti. m-am uitat la el. m-am uitat la mana mea ce se agata de a lui.
s-a uitat la ei. s-a uitat la mine. s-a uitat la mana lui pe care o tineam cu atata nevoie.
-hai. o sa fie bine, o mica perioada de timp. dar o putem prelungi, cat de cat. mi-e dor sa te vad zambind cu adevarat.
m-am uitat spre masa si-am pornit spre ea.
am privit jumatatile care imi vor reintregi fericirea... pentru un timp.

e i .
v i s e l e .
s i u n a l t e l.

apoi am cazut...