gara, metroul, mainile, martie.

"astazi am plecat. e un an de cand te-am lasat in gara aceea blestemata. e un an de cand te vad prin geamul sters al trenului. un an de cand ai alergat dupa tren pentru a ma saruta inca odata. un an de cand m-ai privit in ochi si m-ai alintat.
e un an, dragul meu..."

am recitit fragmentul acesta de cel putin 10 ori. la un moment dat, chiar te vedeam stand in fata mea, pe peron, privindu-ma.

m-am gandit la prima clipa in care te-am vazut, la fericirea care m-a lovit de nicaieri.

coborasem din tren cu ionut si ma gandeam c-ar trebui sa-ti trimit un mesaj, c-am ajuns. mi-am scos telefonul si m-am pus pe scris, apoi pe sters, pe scris si tot asa, pana m-am oprit pentru a arunca o privire in fata. lumea se impingea, trenurile fluierau si era destul de frig in gara de nord.

aveai o geanta sport la picioare si ma priveai zambind. ti-ai intins bratele spre mine iar eu am fugit ca un copil prost spre tine, uitand de ele mesaje.

m-ai strans in brate, apoi m-ai luat de mana si nu mi-ai mai dat drumul.

stii, chiar imi aduc aminte fiecare detaliu, mai putin numele locurilor...

gara, metroul, rudele tale, plimbarea prin mall, faza cu bluetooth-ul [o mai fac si eu din cand in cand], sarutul, furisatul in internat,cadoul, gelul tau de dus uitat in baia comuna [imi pare raaaaaau pentru asta], periutele noastre de dinti identice, colegul tau de camera enervant [care avea ceva cu ungurii], plimbarea in drum spre statie, mirosul primaverii, salata oribila de la kfc, plimbarea prin herastrau, veveritele, bagajul, gara, sarut si atat.

dar ceea ce-mi va ramane mereu tatuat pe creier va fi mirosul primaverii, zambetul tau cand ma asteptai in gara, pe tine fredonand "leben...i feel you" de la schiller si ultimul sarut. da, atunci cand ai alergat dupa tren si m-ai sarutat inainte de a se inchide usa.

apoi reintalnirea la doi ani si noua luni. atunci cand intelesesem ce s-a intamplat cu noi, cu tine, cu mine, cu nerostitele, cu deja-vu-ul continuu. gara, metroul, mainile.

cu vina mea, cu grija ta, cu nevoile noastre ce nu mai erau comune.

surprinderea, fericirea, plansul, sentimentele aruncate mult prea departe pentru a mai fi intelese. cu adio-ul sec, de care nu stiam.

cu o alta reintalnire in care am inteles ca totul a luat sfarsit.

sunt patru ani de atunci.

iti multumesc pentru tot ce m-ai invatat sa iubesc.

noi nu avem nevoie de cuvinte pentru a stii ceea ce simtim. niciodata n-am avut cu adevarat nevoie...

with an ill behavior

wuuuuuuuuuhoaaaaaaaaaaa. copilarieeeeeeee, fuckin' adolescentaaaa <3

cine sunt?

trebuie sa-mi aleg bine cuvintele de fiecare data cand vorbesc, de fiecare data cand scriu.

e fustrant. lumea nu intelege intodeauna ce-i in capul meu. de fapt, ma indoiesc ca ma cunoaste cineva cu adevarat.

uneori si eu ma intreb "cine sunt? cine am ajuns? cat mai am de mers pana la capat?"

un lucru e cert, drumul nu se termina niciodata...

momentan simt nevoia sa-mi cer scuze tuturor pe care obisnuiesc sau obisnuiam sa-i numesc prieteni, amici, iubiti...

m-am folosit de voi in cel mai urat mod posibil. aveam nevoie de voi ca sa umplu golul din mine. nu v-am dat drumul cu adevarat, niciunuia. nici n-am de gand s-o fac. si totusi, unii continua sa paseasca in viata mea, neinvitati, lasand, uitand bucati din ei insusi, in mintea mea.

totul e in locul in care v-ati lasat amprentele.

n-am sters nimic, n-am aruncat nimic.

nu sunt tocmai persoana care trece prin trecut, ca rata prin apa. trecutul e mereu in mine, nelinistind prezentul, perturband viitorul. unii dintre voi m-ati considera nebuna, altii mi-ati purta mila.

nu. nu va vreau mila, nu vreau nimic de la voi. vreau doar sa stati deoparte. am acumulat prea mult in mine.

vreau un nou inceput, un restart.

vreau inceputul asta, departe de oamenii pe care ii numesc "familie". vreau sa fiu pe picioarele mele, sa ma descurc singura. si totusi mi-ar fi imposibil, avand in vedere prietenii mei.

imi doream sa studiez la timisoara, din cauza parintilor mei. voiam sa fiu cat mai departe de ei, apoi un prieten mi-a propus studiile in anglia. telul meu nu era sa studiez acolo, pentru a duce o viata mai buna, ci pentru a scapa de viata mea.

pentru a scapa de mine.

mama si tata si-au gresit unul altuia, suficient. indirect, mi-au gresit si mie.

am privit mereu problemele lor cu superficialitate, razand, mangaind-o pe mama, tipand la tata. iubindu-i pe amandoi, urandu-i uneori. dar numai uneori.

din cauza vietii lor, am realizat ca nu-mi doresc una la fel cu a lor, dar si ca nu-mi doresc o alta viata fata de cea care o am acum.

dar... mereu am vrut altceva.

mai ales, acel altceva trebuia sa fie total opus a ceea ce voiau ei. era mai palpitant asa. mai multa adrenalina.

am realizat multe din cauza lor si le multumesc pentru asta.

iar daca ar fi existat o alta modalitate de a-mi deschide ochii, as refuza-o.

daca n-as simti ce simt azi, cel mai probabil as fi o pitipoanca proasta pe tocuri roz, sau dracu stie ce.

viata mea ar fi perfecta, daca as face curatenie in ea.

probabil va voi mai vorbi despre mine, despre "ei".

probabil...

raze albe

ma simteam ca o straina in preajma lui. incercam sa-mi dau seama daca tocmai am trecut printr-o furtuna, daca avea sa se astampere sau sa se distruga totul. daca eram paranoica sau daca innebuneam pe bune. daca toata gandirea pozitiva a fost doar in imaginatia mea, iar eu am ramas aceeasi vesnica pesimista.

exact asta eram acum: pesimista.

vantul care-mi arunca parul in toate directiile, imi vajaia in acelasi timp prin cap, ravasind toate amintirile, gandurile, momentele frumoase. toate erau prinse intr-un mic vartej continuu. creieru-mi vajaia. simteam cum puterile fizice ma lasau, coborau toate in talpi, fiind grele ca si plumbul.

toata cutia toracica se cutremura sub roiul de fluturi nebuni. as fi vrut sa se astampere. doar putin... doar putin.

mi-era greata de la aer.

mi-era greata de mine.

mi-era greata de tot ce simt.

"vreau sa se termine. totul. acum. vreau sa fiu bine."

continuam sa ma concentrez pe cuvintele astea, dar nu le auzeam. eram prinsa in furtuna din mine.

uitam de lume.

uitam de mine.

am simtit bratele in jurul meu, palmele pe talie.

putere.

caldura.

probabil era in imaginatia mea, dar norii aia negrii au disparut intr-o clipa. vedeam razele pale ale soarelui. erau albe, fine, calde.

sarut.

ma simt in siguranta.

acum... trebuie sa plec.

ne intoarcem in gara... in trecut

azi iau trenul spre trecut.
te chem si te rog sa ma astepti in gara...


eram asa buimacita cand ai acceptat sa ne revedem, incat nu stiam incotro s-o iau.
dar m-am decis. mi-am luat geanta, am indesat in ea un caiet, o carte, un pix, cheile de la casa si portofelul.

azi vreau sa te vad, sa fiu cu tine.

am urcat in autobus. am fugit spre gara. am ajuns cu trei ore, inaintea trenului. injuram. inima mea depindea de venirea lui, iar fiecare bataie a ei scurgea o farama de viata din mine.
asteptam pe peron de una singura, de parca trenul mi-era special destinat. frigul de afara ma salva, incetinindu-mi bataile inimii, intr-un final oprindu-le. am ramas inghetata in spatiu, iar timpul fugea pe langa mine.
un tipat. locomotiva imi trezea inima, facand-o sa bata ca o nebuna. tot ce voiam era sa te vad, sa fiu acolo cu tine.
am urcat scarile zambind. eram atat de fericita si sentimentul era atat de pur. m-am asezat pe scaunul rece, langa geam, langa calorifer. caldura nu-si mai avea rostul. inima-mi batea.
sinele cantau ca nebunele, un cantec enervant, cu aceleasi versuri stupide. injuram. timpul nu mai trecea, iar viata mea era pe sfarsitul clepsidrei...
am deschis cartea si-am inceput sa citesc. sick boy avea ceva cu rent. apoi nu mai stiu...
m-am trezit din cauza frigului si a luminii de afara.

am ajuns.

m-am tarait afara din tren cu ultimile farame de luciditate, inca somnoroasa. te cautam.
zeci de oameni se impingeau in mine, in ei. voiam sa ajung la tine... sa ajung odata.
-copil?
inima mi s-a oprit. clepsidra s-a spart. cioburile erau peste tot in mine, iar eu zambeam.
ti-am sarit in brate. mirosul, pielea, parul, privrea ta... nu s-au schimbat deloc. dragul meu...
ma abtineam sa nu plang.
trecutul, totul se derula inapoi.

15 martie 2008. primul sarut. un copil indragostit de tine, si cat te iubeam...
16 martie 2008. ultimul sarut, ultima imbratisare. momente dureroase, perfecte, inca asteptate depe atunci.
3 noiembrie 2010. degetele mele incolacite cu ale tale. tu dragul meu, tu...

urcam in metrou.

deja-vu...

tu te ti de tavan cu trei degete, iar cu o mana ma cuprinzi la piept. te tin strans si ma dezechilibrez cand porneste. raman cu fata ascunsa la gatul tau. inima-mi ticaie ca nebuna, sfaramand doi ani nenorociti.
-copilul meu...

intotdeauna. iti promit...

coboram. ni se face frig. ne ancoram mainile intre noi, impreunate.

sa nu-mi mai dai drumul...

urcam trei etaje. intram in casa. ne asezam pe pat si ne privim. vorbele nu-si au sensul, iar eu am atatea sa-ti spun. cioburile-mi intrau adanc in carne, implorandu-ma sa-ti vorbesc.
nu pot. sunt muta, fascinata de omul pe care l-am iubit enorm.
incerc. deschid gura si oftez. imi pun capul pe pieptul tau si tac. inima ta e muzica pentru auzul meu.
astept sa-mi fac curaj.
astept.
-copil?
imi ridic ochii spre tne si tac. te joci cu varful nasului, pe fata mea. ma tachinezi. tac si indur. o merit. nu ma astept nicio clipa sama saruti... ar trebui sa ma certi.
ma saruti.
cioburile se aduna, se lipesc, un puzzle perfect de dureros, atat de dulce.
uit sa mai gandesc. corpul meu refuza ganduri, iar pieptul ma doare. am o greutate pe el si nu o pot ridica. sunt o lasa prea egoista.
sarutul ia sfarsit. raman cu tine pe buze.
ne tinem in brate, de maini. imi saruti fruntea si ma cutremur.

sunt un copil... al tau.

uitasem cat de fericita sunt in preajma ta si-mi pare rau ca mi-am permis sa uit.
-uite ce e...
-shhh, taci copil.
-nu. nu pot. imi pare rau pentru...
-sttt copil. te rog.
-nu! asculta-ma. imi pare rau pentru tot. eu...
-copil...
-eu inca tin la tine, intelegi? adica...
-sttt...
-te iubesc.
ti-ai ridicat ochii spre mine. mi-ai prins fata in maini si m-ai sarutat.
-si eu copil.
ma simteam ingrozitor. imi doream sa mor. nu... de fapt imi doream sa nu-ti mai dau drumul niciodata.
incepe o noua piesa.
tu ai capul pe pieptul meu. eu oftez.
-imi vine sa plang...
-copil... nu.
raman agatata de trupul tau. plang. de data asta nu ma mai pot abtine.
adormim asa, imbratisati, tinandu-ne de mana.


-sa te astept?
-nu...
tu pleci. vreau sa vin cu tine.
ajung in gara. ma intorc in prezent. clepsidra e intreaga. urc scarile, nisipul se scurge.
nu vreau sa mai astept... te iubesc.

back in black

so things are pretty normal. ma rog, deloc normalul cu care eram obisnuita, dar un normal, ei bine mult mai calduros.
pisua e bine! se face bine si e foarte iubitoare. mi-a fost dor de miorlaitu ei zilnic, mi-a fost dor sa ma cert cu ea, sa vorbesc cu ea, sa ne jucam.
scoala n-ar putea fi mai primitoare de atat, imi iubesc liceul enorm de mult.
m-am hotarat sa merg la faculta in anglia. sper sa reusesc.
si uhm... viata personala e foarte rosie! [pink makes me sick]
deci pe scurt, sa traiesc la fel de bine in continuare! i feel goooooooooooood!

cafea

m-am trezit bulversata, intr-un alt vis. imi mangaia fata si-mi spunea ca ma iubeste.
m-am intins si-am zambit.
-visez?
-nu...


-uite, eu dorm cu mama si tu dormi in camera mea.
-nu.
-ce nu?
-nu dorm in camera ta.
-de ce?
-nu dorm in camera ta, daca nu dormi cu mine.
-da o sa se supere mama.
-pai fa cumva sa nu se supere. eu vreau sa dorm cu tine.
-da nu incapem.
-ba da.
si ne-am intins amandoi pe un fotoliu, cu latimea de un metru [daca nu mai putin]. chiar nu-mi pasa ca aveam sa ma plang de fiecare os, nerv, muschi si ce altceva mai functioneaza in corpu meu. voiam sa dorm cu el. acolo. in patu ala.
-lara?
-da?
-vrei sa ne culcam?
-nu ne uitam la jeux d'enfants?
-ba da.
-l-ai scos?
-da.
-mersi.
-n-ai pentru ce.
i-am tras capul pe spate, m-am ridicat pe varfuri si l-am sarutat.
sunt mai mica ca el cu vreo 15 cm daca nu mai mult. imi face placere sa ma intind de fiecare data, pe varfuri doar ca sa-l sarut.
am adormit in timpul filmului.

-rahaaaaaaat! e 10 fara 15 minute. pierd trenu.
desi eram constienta de faptul ca trebuia sa plec acasa, inca nu eram constienta ca totul e real. ca eu chiar am dormit in bratele lui toata noaptea, intr-o pereche de chiloti si bluza lui. inca nu-mi venea sa cred ca m-am trezit cu buzele lui la un centimetru de ale mele.
n-aveam curaj sa ma ciupesc, sa vad daca e real totul. nu voiam sa ma trezesc in caz ca nu era.
m-am ridicat in coate, m-am uitat la el ceva timp, apoi l-am sarutat.
-pui...
-mhm...
-te iubesc.
-mmm si eu mhmm...
cand si-a deschis ochii, puteam sa-mi dau seama ca nu eram singura zapacita care credea ca totul e un vis. se uita la mine si se chinuia sa nu se trezeasca.
-pui, sunt aici.
m-a strans in brate si m-a tras sub el. am ramas amandoi tacuti, uitandu-ne unul la celalalt.
-nu visez?
-nu.
-chiar sunt fericit?
-sper.
-tu esti?
-putin spus.
-chiar ma iubesti?
-da.
a zambit. i-am tras capul pe pieptul meu. imi placea atat de mult sa-l tin la piept, sa pot sa inspir mirosul lui.
-lara?
-da pui?
-vrei cafea?
-da. dar dupa ce ies de la dus.
-ok.
am fugit la dus. am dat drumul la apa rece. voiam sa ma trezesc.
nu e real. nu e real. nu poate fi real. iar visez. iar ma ia schizofrenia. il iubesc atat de mult incat incep sa-i formez o imagine, un miros, o casa, o familie... il fac iubitul meu, dragul meu, puiul meu. innebunesc. nu e adevarat. o sa mor dupa ce ma trezesc. o sa mor... o sa mor stiind ca nu e aici cu adevarat, ca e totul in mintea mea. ca are voce, si gust, si o inima, si un corp, si miros, si, si, si e al meu. e al meu. fir-ar sa fie. sunt nebuna.
m-am bagat sub dusul rece si m-am ghemuit in cada. imi venea sa plang.
degetele incepeau sa ma doara din cauza frigului.
dumnezeule. nu visez? adica totul e adevarat?
am tasnit din cada, m-am sters repede cu un prosop si am fugit in camera lui.
statea pe pervaz cu o cana in palme si una langa el. fuma o tigara.
-esti ok?
-d-da.
-sigur?
-da.
mi-a intins cana care statea langa el.
-fara zahar, cu lapte, nu?
-da.
a tinut minte.
a tinut minte.
asa imi beau cafeaua.
am luat-o in palme si-am sorbit din ea. era fierbinte si simteam aroma laptelui, perfect imbinata cu cea a cafelei. cea mai buna [perfecta, de fapt] cafea care am baut-o in viata mea... as putea zice asta. da... as putea.
m-am intins spre el si l-am sarutat.
simteam zaharul din cafeaua lui, pe buzele mele.
cafea... cu zahar. am si uitat gustul. am si uitat ca viata poate fi dulce...
m-am imbracat si-am plecat.
am lasat cana, pe jumatate plina pe biroul lui. cafeaua era mai buna cu zahar.
cafeaua si viata aveau un alt gust...

te provoc

continuă să vorbeşti, dragul meu. vreau să adorm cu tine-ntr-o ureche.


auzeam trenul apropiandu-se. stăteam singură în gară şi era iarnă. zăpada peste tot.
eu purtam blugii ăia scurţi, care mi tăiasem acu' o săptămână, un maieu negru şi bocancii. aveam eşarfa cea roşie în jurul gâtului şi fumam o ţigară.
nu-mi era frig.
tot auzeam trenul, iar eu aşteptam.
nu-l vedeam şi nu ştiu pe cine aşteptam.
trenul fluiera.
o rafală de vânt îmi luase ţigara din gură. s-au deschis uşile. trenul albastru stătea în faţa mea, cu feţe necunoscute, transparente.
am simţit nişte braţe în jurul meu, iar feţele din tren au început să plângă.
m-am întors. am început şi eu să plâng.
l-am luat în braţe şi-am inhalat mirosul sărat al mării. eşarfa mi-a zburat de la gât.
am simţit nicotina mentolată şi-am deschis ochii. eram la mare.
stăteam singură pe faleză şi mă bucuram de soare. hainele erau aceleaşi, fără eşarfă.
-de data asta voi pleca.
-de ce?
-pentru că-ţi fac prea mult rău. a trecut un an şi tu încă nu ai uitat.
-au trecut doi ani iar tu ai uitat asta.
se certa un cuplu lângă mine. m-am întristat. apoi am zâmbit şi un tip mi-a întins o ţigară. am aprins-o. o tipa mi-a întins o halbă de bere.
-neeee. mersi. nu mai beau.
-e tuborg.
-nee doar timişoreana.
-ai pretenţii pentru vama veche.
m-am ridicat de pe nisip şi-am plecat să mă plimb pe alee. mergeam spre expirat, când l-am auzit strigându-mă.
când m-am întors eram în teatrul 74. cu el la masă. mă privea cu o uşoară agonie în ochi.
-sper că n-ai de gând să faci ce cred că vrei să faci.
-eu... îţi fac prea mult rău.
-ăăă poftim? stai... stai să înţeleg: nu eşti cu nimic mai diferit decât ceilalţi? îmi arunci aceeaşi scuză tâmpită? "nu e vina ta, e a mea!", "îţi fac prea mult rău, tre să ne despărţim", "te iubesc prea mult şi mi-e frică de ce o să se întâmple", etc. ! ce pula mea? bă, deci femeile au mai mult tupeu ca voi în ziua de azi!
-lara...
-nu mă întrerupe în pizda mă-sii de treabă! de fapt ştii ce? nu-mi mai bat capu cu tine. m-am săturat. eşti ultima picătură şi m-am săturat! n-ai decât să faci ce vrei! n-ai decât să mă laşi singură cum au făcut toţi. toţi prietenii mei! hai fă-o! fii tare! loveşte-mă. hai! loveşte! ăsta e punctu slab! aici! hai! dă ooooodata! te provoc!
-lara... eu...
-da tu fir-ai să fii! tu! TU! dă-i! loveşte fraiere!
-LARA!
m-a prins de umeri şi m-a scuturat. i-am prins privirea şi-am legat-o de a mea.
-dă-i... dă odată.
plângeam. nu voiam să-l pierd. de data asta chiar nu-mi mai permiteam să pierd. el avea biletul meu spre fericire. trebuia să fugim să prindem trenul... împreună.
-lara, nu am de gând să-ţi dau drumu. n-ai să scapi de mine niciodată! te iubesc şi asta n-o s-o schimbe nimeni! înţelegi? n-am să te las să cazi cum au făcut ceilalţi, am să te prind mereu. iar dacă vreodată ai să cazi înainte să ajung la tine, lasă-mă să te ridic. te iubesc puiule, chiar te iubesc...
mă privea în ochi. vorbea serios. nu mă mai strângea în palme, ci în braţe. îmi puse capul pe pieptul lui cald. simţeam, auzeam cum inima lui bate pe acelaşi ritm cu a mea. am rămas cu mâinile adunate la piept, în braţele lui. priveam stâlpul de susţinere al localului. mă uitam la pahare şi la scrumiere. mă uitam la fumul adunat în local. mă uitam la oamenii care nu ne vedeau. mă uitam la şuviţa de păr, ce-i cădea pe umăr.
m-am întors, voiam să mă uit la el.
avea lacrimi în ochi...
-chiar te iubesc...
auzeam trenul şi simţeam cum podeaua se mişcă, pleacă.

am deschis ochii.
eram în camera mea.
trenul fluiera.

o alta scrisoare catre necunoscut

stii, unii oameni mi-au zis ca sunt slaba, pentru ca inca plang... dar altii mi-au zis ca sunt puternica si nu isi dau seama cum am trecut peste. le zambesc si le zic adevarul: nu am trecut peste moartea ta. chiar n-am facut-o si nu pot.
nu sunt o persoana care plange des, dar moartea ta a stors mult prea multe lacrimi. am incercat sa nu mai plang, dar uneori pur si simplu simt un gol mic in mine, care devine urias si apoi urca spre ochi si impinge lacrimile afara.
ieri a fost ziua ta si eu sunt o fraiera.
anul trecut mi-am adus aminte dupa doua zile ca fusese ziua ta, si am zis ca ne vedem la peninsula.
dar n-am facut-o. se apropie ziua in care ti-am auzit ultima data vocea, ziua in care am vorbit ultima data facand un mic plan pentru intalnirea noastra: eu fac cinste cu un pet de timisoreana si tu cu niste povesti filozofice sau coplaresti...


"[...]
-cand vii in vama?
-pe 12 sau pe 18.
-no bine. stii unde ma gasesti.
-aha.
-te pup zano.
-si eu!"


ultimile vorbe schimbate...
uneori am impresia ca nici n-ai existat in viata mea, ca totul a fost un vis si tu esti doar un alt personaj al imaginatiei mele. ma trezesc si ma bucur ca totul e ok, adorm la loc si ma trezesc cu golul din mine, cu senzatia aia gen "ba, am pierdut ceva... l-am pierdut".
si stiu ca visu nu exista, toul e realitate...
uneori stau si zambesc gandindu-ma la vara aia, la alea 5 zile, la alea nici 2 ore de vorbit la telefon, sunt fericita. sunt fericita ca te-am cunoscut.
sunt fericita pt fiecare lacrima care am varsat-o pentru ca tu chiar ai insemnat ceva pentru mine. ma bucur ca [si da, sunt sigura de asta] ai ajuns intr-un loc mai bun.
am sa te rog sa ma astepti... o sa ne reintalnim candva.

ah si... multumesc pentru tot. stii tu la ce ma refer.

il iubesc

-mi-e teama sa mor.
-tie? nu se poate. ce-ai patit? nu ti-a fost niciodata frica de moarte.
-n-am zis ca mi-e frica de moarte, ci ca mi-e teama sa mor.
-de ce?
-pentru ca am pentru ce trai.
-aha, pentru ce?
-pentru cineva mai exact.
-pentru ...
-da. pentru...
-tu chiar il iubesti, nu?
-nici n-ai idee.
-eh si tu.
-eh si eu.
-stii, se vede...
-ce se vede?
-cat de mult il iubesti.
-adica?
-adica iti pasa de viata ta. pana acum nu dadeai doi bani pe ea. putea sa te trasneasca, sa te loveasca masina, sa nu stiu... orice. nu-ti pasa. voiai doar sa mori dracului si eu nu stiam cum sa te impiedic.
-eu...
-mereu ai fost asa. de cand eram micute amandoua. mi se parea ca esti nebuna la un moment dat.
-n-am realizat asta...
-niciodata n-ai fost fericita aici, parca nu-ti gas...
-nu-mi gaseam locul.
-dar acum...
-acum l-am gasit. nu vreau sa plec. nu vreau sa-l las aici, sa suporte singur totul. nu vreau sa mai treaca printr-o singura depresie, nici macar sa atinga tristetea daca nu sunt langa el. nu vreau sa scuture o singura lacrima din el, daca nu sunt acolo sa o prind, sa o sterg. nu vreau sa-l dezamagesc si mai ales nu vreau sa nu-l iubeasca nimeni.
-dar il iubesc multi oameni.
-il iubesc in felul lor, dar niciodata asa cum vrea el. eu pot sa-l iubesc asa cum vrea fara sa-mi spuna, fara sa ceara. stiu. pur si simplu stiu cand vrea ceva, sau cand nu e bine, cand vrea sa ramana singur... si atunci ma tem...
-de ce te temi?
-de singuratatea lui. stii, in singuratate totul o ia razna. parca definitia singuratatii cuprinde cuvintele "depresie", "durere", "ura", "lacrimi" si tot ce nu-ti face bine.
-delirezi.
-tot timpul. nu vreau sa-l las in pace si vreau sa vorbesc tot timpul cu el ca sa-i demonstrez ca nu urmaresc ceva la el, nu vreau placere carnala, sau alte rahaturi. daca as petrece o singura zi, doar cu el, fara nimic altceva, nici macar sa-l ating, doar sa stam intre patru pereti sa ne uitam unu la altu, sa nu ne vorbim, as fi fericita. iar daca l-as prinde de mana, m-as numi primul om care a atins perfectiunea, primul om cu adevarat fericit.
-m-au trecut fiorii.
-de ce?
-cine esti?
-ce?
-unde-i sora mea? unde-i nebuna cu dorinte suicidale? ce-ai facut cu ea?
-termina...
-nici nu stii cat il iubesc!
-poftim?!
-e pentru prima data cand te vad fericita, pentru prima data cand razi din suflet fara sa te prefaci. pentru prima data cand viata ta are un rost. stiu ca ma iubesti si pe mine si pe ceilalti, dar... noi nu valoram mai nimic in fata lui.
-nu-i adevarat.
-ba da. stii cand nu esti cu el, te gandesti la el. iar cand vorbesti cu el, parca toata camera se umple cu lumina. radiezi. intelegi? ra-di-ezi!
-nu...
-ba da...
-eu doar il iubesc...

prima scrisoare

ar trebui sa am un inceput, dar n-o sa am. pentru ca nu vreau si pentru ca nu stiu sa scriu unu momentan. vreau sa ajung la samburele povestii, acolo unde iti explic ce insemni pentru mine si tot ce-ai facut in tot acest timp.
si iata-ma dandu-ti explicatii pe niste site-uri, sau pe un blog amarat. totul pentru ca n-am cuvinte suficiente cand iti aud vocea. pur si simplu clachez. vocabularul meu se saraceste in ultimul hal si raman doar cu "da", "nu", "nu stiu" si evident "te iubesc". am aruncat de atatea ori cu fraza asta in alte persoane, fara s-o simt, fara sa-mi pese macar o secunda. si poftim, de data asta o simt pana in maduva oaselor si o simt atat de tare incat ma doare.
stii, cand imi zici si tu "te iubesc", ei bine uneori incep sa plang. dar nu, nu te speria, nu e de rau. e bine. e prea bine si ma simt atat de copil in preajma ta, ma simt atat de bine, imi vine sa cant tot timpul, si rad tot timpul, si sa te tin de mana pana la epuizare. pana cand mainile noastre se contopesc intr-una singura si ramane asa, pentru totdeauna.
si plang ca un copil care realizeaza ca furtuna a trecut si soarele e afara. plang ca un adult care isi da seama ca mai exista un copil in el, cand priveste pe geam la soarele cald de dupamasa.
deci nu inteleg unde bati! cine esti? ce vrei? ce naiba esti? daca a fost ceva intre noi candva?
deci am luat-o razna. asta inseamna 18 ani? asta inseamna a fi majora? sa imi umplu creieru si sufletu cu nebunie? daca da, atunci te rog sa imi inlocuiesti nebunia cu numele tau si sa nu mai pleci niciodata.
vreau sa fiu fumul din jarul tau, iar tu jarul din tigara mea, sa fiu tigara de pe buzele tale.
nu uita dragul meu... cand eu imi aprin o tigara tu tragi un fum in piept.

bloodstream

okay, cel mai probabil am luat-o pe ulei in ultimu hal.
sunt atat de fericita uneori, incat ma loveste depresia [evident fiindca sunt o pesimista si jumatate]. oricum nu tine mult:)))
dar e ciudat, pt ca sunt fericita si imi vine sa sar in sus in fiecare clipa, si nu ma mai enervez chiar din orice, si daca o fac am cu cine sa vorbesc si... si e ciudat ca vocea aia nu mi-o pot scoate din cap. ma simt atat de bine vorbind cu el. si totusi e un an jumate... mai sunt doua [fuckin'] saptamani pana ne vedem. deci nu cred ca imi doresc sa traiesc ceva mai intens, mai...maxim [am spus] decat prima imbratisare.
am fluturi in stomac si... si eeeee aiureaaaaaaaa. nu mai vreau asta. am zis ca nu mai vreau, dar pentru dumnezeu,vreau atat de mult sa continue totul, sa nu se termine totul brusc. vreau sa dureze o eternitate, pana si acel "hey" la telefon. pana si " bine ba, te pup". deci frate am luat-o razna rau de tot. vreau totul:|


ok, nu ma bagati in seama,dar sunt hiper mega super extra ultra fericitaaaaaaaaa!

i love you honey:*