dincolo de soare

stii, m-am cam plictisit sa nu pot vorbi cu tine.
adica sa ma cauti si eu sa nu-ti pot raspunde, ca mai apoi sa uit ca trebuia sa te sun.
ma enerveaza la culme ca te sun exact in momentul in care nu-mi poti vorbi. de-ai stii ce dor mi-e de vocea ta...
tot ce ti-am descris despre tine, despre vocea ta, e ca seamana cu a cuiva, un cineva din trecutul meu, care mi-a facut mult rau. un idiot care a avut tupeul de a-mi arata cu ce se mananca dragostea. e tare aiurea ca iti seamana atat glasul cu a acelei persoane, cat si chipul va e aproape identic. partea frumoasa e ca TU esti atat de diferit. esti mult mai... perfect!
astazi ascultam o piesa foarte frumoasa, oarecum acustica. ni se potriveste putin, desi "potrivirea" asta e doar in mintea mea. imi place sa cred ca ti putin, putin la mine.


azi ii scriam pe mess[ pentru ca in ziua de azi scrisorile sunt demodate si sunt mai scumpe ca internetu. adolescentii dracului! cu tot cu internetu lor!], si el scria altceva. pur si simplu ne scriam despre ce-am realizat noi doi in ultimile zile, si de ce nu ne-am raspuns la telefoane. ciudat e faptul ca niciunul nu intrebase "ce mai faci?" sau "ce-ai facut la scoala?". el imi vorbea de piese de tratru, eu de muzica. el imi explica cum a regizat o piesa si eu ii scriam ca mi-am gasit un loc de munca. i-am trimis o piesa, iar el a "refuzat" sa o asculte, fiind in graba, si probabil pentru ca-l prost-dispunea. sincer, imi pare rau. a plecat repede, la teatru [sper ca a iesit bine] si mi-a lasat niste randuri atat de grele si simple incat mi-au umplut ochii de lacrimi reci si mult prea sarate.
erau exact ca niste randuri dintr-o ultima scrisoare...
desi, stiu ca n-ar fi ultima, nici daca as fi murit in clipa asta.


oare cum e dincolo de soare?
daca as putea te-as lua cu mine, sa aflam.
ce zici? am juca propria noastra piesa de teatru.
stiu ca as da orice sa sa stam fata in fata. sa te vad cum iti intorci privirea de fiecare data cand te fixez cu a mea. mi-ar place sa impartim aceeasi banca. sa ajungeam, ca de fiecare data, la aceeasi concluzie, razand pana la epuizare. mi-ar place sa pot dormi in camera alaturata tie, stiind ca e doar un perete ce ne desparte, nu sute de kilometri. sa ne trezim dimineata cu fetele umflate de somn, sau cu cearcane adanci, cu parul ciufulit, ascultandu-ti comentariile gen "eu am parul mai lung ca al tau!" sau "ce moaca ai dimineata.". cred ca as intra in pamant de rusine, si-n acelasi timp cred ca as rade in hohote, scotandu-ti limba. de fapt, cred ca mi-ai intoarce gestul... copil nebun.
ce-mi place atat de mult la tine? cine esti tu?
imi vine sa scriu romane despre ochii tai nebuni, despre zambetul tau inconfundabil, despre cum urasti cafeaua si viciile oamenilor, despre ce muzica asculti, despre cat de mult iti place teatrul si literatura, intr-un cuvant: despre tine.
cand vorbesc cu tine, simt ca n-am nevoie de aripi pentru a zbura, pentru a ma simti speciala. cred ca am nevoie doar de un strop acustic al vocii tale, pe care sa-l sorb zilnic, pentru a zbura.


iti multumesc ca existi, si-ti multumesc ca mi-esti prieten.