gol

Cum e sa adormi cu o supradoza de vise, si sa te trezesti gol?



Nu stiu ce aveam aseara. Eram atat de fericita, incat nu-mi venea sa cred. Cred ca nimic din lumea asta nu putea sa-mi redea fericirea aia, nici drogurile, nici alcoolul, nici tigarile, nici concertul la care visez sa ajung de mai bine de 6 ani, nici prietenul meu, nici cea mai buna prietena a mea, nici daca as fi luat locul 1 la toate olimpiadele lumii. Poate ca toate astea la un loc, plus multe altele m-ar fi facut sa fiu 1% fericita.


La 14 ani am invatat sa urasc cu toata inima mea si asa am ajuns la auto-distrugere. A durat un an intreg de chin si durere insuportabila. Sunt sigura ca nici macar biblia aia idioata n-ar fi putut descrie prin ce-am trecut.
Apoi a urmat liceul… au urmat prietenii care m-au invatat sa fiu tare, puternica, sa scap de ura si frica, sau cel putin sa le ascund adanc, adanc in mine. M-au invatat sa nu fiu patetica si m-au invatat sa iubesc.


Desi, uneori, un strop de ura se scurge pe fata mea, fiind atat de greu si rece, incat imi ingheata fata.


“Esti un copil. Cu nevoi.”

Cat de mult ma bucuram de cuvantul “copil” care imi era adresat de fiecare data cand ma impotriveam cuiva. Probabil din asta mi-am facut si o obisnuinta.
Mi-e foarte dor de vremea in care eram copil, pentru ca nu stiam ce inseamna lumea asta “reala”. Lumea mea era altfel: colorata, frumoasa, fericita… si totusi ceata era asternuta de pe atunci.

Aseara am adormit ca un om dezgustat de normalitate. Am adormit cum adorm mereu, in pielea unui artist. In pielea artistului care isi permite orice din cauza artei, un om care traieste din arta, prin arta, cu arta.
Am adormit lunadu-mi pastila de super-vise-sfaramate.
m-am trezit in mijlocul noptii, din cauza furtunii. M-am trezit cu frica si ura. Se intoarce copilaria… m-am ascuns sub plapuma si mi-am muscat degetele pana am adormit din cauza durerii.

Si m-am trezit exact ca un om normal, realist, fara vise, fara dorinte arzatoare, doar gol si urat.


"starea se transmite."
downloading complete.