be the first one to know.

luni, 14 septembrie 2009

acorduri desirate

nu stiu unde sunt.
imi ridic palma in fata ochilor si nu o vad, dar o simt. nu vad nimic, decat negru. nu, nu e intuneric. e negru.
ma uit in stanga, dreapta, fata, spate, in jos, si-n sus. nu e nimic, doar negru, dar sus vad un cer. e negru, dar stiu ca acolo trebuie sa fie un cer.
de unde stiu ca e un cer? exista o singura stea. e mica, nesimnicativa, dar e acolo. o pata alba pe negru.
nu bate vantul, dar mi-e frig. nu mi-e frig, am inghetat. am amortit de frig si de durere. dintii mi s-au sfaramat de la atata clantanit, incat simt un gust puternic de fier, alaturi de un lichid vascos, cum aluneca in mine.
nu e nimeni. nimeni. pot sa tip cat vreau. nu ma aude nimeni. de fapt, nici eu nu ma aud.
incep sa aud voci. multe multe voci. vocea ei, a lui, a prietenilor mei, a tuturor pe care ii cunosc sau au murit. toti. vocea lor... a tuturor.
fug inspre voci.
vreau sa ma scoata de aici. nu stiu de unde am atata putere, dar pot fugi.
fug spre voci.
spre ele.
le aud.
ma striga.
sunt povestile noastre. aminitri, plansete, ramas bun, rasete, injuraturi, chicoteli.
le aud.
pe toate.
ma striga spre ele.
fug.
le voi ajunge.
nuuuuuuuuu! se indeparteaza! ma intorc inapoi, le caut. ele dispar, nu le mai aud. le strig, ii strig pe ei, pe voi, pe toti. nimeni nu ma mai aude.
raman cu ochii atintiti spre stea. doar eu si ea.
ceva m-a lovit cu atata forta, incat am cazut. n-am cazut pe jos, caci nu exista nimic aici. pasesti peste tot, dar nu poti urca.
"si tu ce-ai vrut sa fac daca..."
asta m-a lovit. vocea asta m-a lovit cu atata putere, incat simt toata fraza, toata continuarea ei, sculptata pe fata, pe maini, pe picioare, pe corp, pe inima. simt cum sute de carlige imi smulg pielea si carnea de pe oase.
vroiam sa nu stiu continuarea... dar o stiu. o stiu atat de bine incat o am pe mine, in mine, pentru totdeauna.

n-am fost niciodata suficient de buna pentru cineva, dar tu m-ai facut sa ma simt suficient de buna, cat sa ma iubesti. cat sa ma pretuiesti, sa ma strangi in brate si sa ma rogi sa nu plec niciodata, sa-mi spui ca sunt singura care te iubeste cu adevarat, ca sunt singura ta prietena.
m-ai facut sa traiesc. m-ai invatat sa respir acelasi aer, dar cu un alt gust. m-ai invatat sa iubesc, cand eu nu stiam decat sa urasc. m-ai invatat sa pretuiesc totul, pana la cel mai mic fir de iarba, cand eu nu stiam decat sa privesc. acum ma inveti sa raman singura...

steaua.
e tot acolo. mica, singura, goala.
straluceste.
e fericita?

esti fericita?
esti fericita?
cat de fericita esti?
suficient de fericita?
se stinge. usor. paleste. nu mai e.
esti fericita?
esti fericita pentru ce-ai facut?
esti fericita c-ai plecat?
esti fericita ca m-ai lasat fara nimic?
esti fericita...
esti o nenorocita.
sunt singura, iar caut drumul spre voci, dar nu le mai aud. sunt doar eu si totul e negru.
incep sa aud muzica. adica, sunt doar sunete. acorduri desirate. n-au sens. cred ca e muzica. ma incanta. lacrimile mi se sparg in zambete. nu-mi mai pasa. aud muzica.
ma intind, imi pun mainile pe cap, imi strang genunchii la piept.
zambesc.
plang.
mor.

Niciun comentariu: