putregai

-te-as pocni direct in moaca!
-poftim?
-asta as face!
-de ce?
-pentru ca esti o proasta!
-de ce?
-pentru ca asta esti!
-de ce?
-pentru ca vrei asta din tot sufletul tau. pentru ca am simtit tot ce-ai simtit azi! la fiecare privire, fiecare cuvant, fiecare fraza, fiecare atingere. toata te-ai topit!
-poftim?
-crezi ca nu stiu?
-pai...
-ba da stiu!
-lara, taci odata! te rog. incerc sa desenez!
-tu vezi ce desenezi? mai stii ce ti-a zis alexandra? mai stii?
-te rog...
-nu ma ruga. uita-te la desenele de pe usa. nu-ti amintesc de nimic?
-te rog taci.
-uite ca asta desenezi si acum. ti-e chiar asa de dor de el?
-de cand iti pasa tie?
-si eu l-am iubit.
-ba nu.
-ba da. l-ai iubit cu toata fiinta ta, iar eu fac parte din ea. stii?
-of... te rog taci.
-nu am de ce sa tac. pielea ta absoarbe mirosul lui ca un burete. ochii tai cersesc privirile lui, iar buzele... ele se chinuie sa stea departe de ale lui.
-nu mai vorbi! te rog.
-ai jurat ca nu mai asculti piesa care iti amintea de el. dar ce se aude in casti?
-MA MULTUMESC SI CU PUTIN!
-poftim? nu plange ca n-am chef.
-nici eu nu mai am chef sa te ascult! de ce nu ma lasi sa ma bucur de momentu' asta? stii ce dor mi-a fost sa fiu singura cu el, o clipa?!
-dar n-ati fost singuri.
-dar am putut sa ma bucur de... prezenta lui in mine. atat. stii? oricum toate privirile lui, si rasetele lui, si vorbele lui, glasul lui, tot ce tine de el, intra in mine pentru a muri. pentru a fi ingropate de tine, adanc si dureros. tu esti cea care nu vrea sa renunte! tu lara! doar tu!
-imi...pare rau.
-ba nu-ti pare. te simt. tu vrei doar sa te distrezi, dar pe el l-ai iubit. si nu vrei sa-l scoti afara din mine. vrei sa-l pastrezi. sa-l lasi sa putrezeasca in mintea mea, in inima mea, in tot corpul meu. ma electrocuteaza fiecare atingere al lui, fiecare imbratisare provoaca scurt circuit, si simt cum o iau razna.
-de ce?
-cum de ce? pentru ca fac ce faci tu!
-il iubesc...

nu. nu pot

nu. nu. nu pot. nu pot respira.
imi caut glasul, imi caut cuvintele potrivite pentru a-ti putea explica, dar n-am aer.
nu pot. ma doare. ma doare tot pieptul de dragostea care o simt pentru tine, si simt c-ar putea exploda din clipa in clipa.

"n-ai sa ma pierzi niciodata"

eu am tacut din gura, de fapt n-am putut vorbi deloc. de ce stii ce gandesc? de ce stii ca nu vreau sa te pierd? oare stii ca esti tot ce am? tot ce pot iubi, in clipa asta?
am sa-ti vorbesc! trebuie sa-ti explic...

"nu mai plange... te rog!"

nu. eu te rog! nu pot! ma doare si sunt muta. trebuie sa indur durerea asta. imi pare atat de rau. te iubesc atat de mult.

"calmeaza-te. te rog! respira"

nu pot! nu pot! NU POT! sunt al dracului de fricoasa! sunt o lasa!
nu. nu mi-e frica de nimeni si nimic, nici de zei, nici de moarte, nici de ai mei.
ba da... mi-e frica de ceva. mi-e frica c-am sa te pierd intr-o buna zi, la fel ca-n alte zile. si nu mai vreau, pentru ca singurul mod de a deveni imuna la dragostea care ti-o port, e sa ma ascund, sa fug departe. si-am sa fiu prea departe pentru a-mi aduce aminte de tine. am sa fiu in bratele altcuiva, admirandu-i perfectiunea.
nu vreau sa uit.
nu vreau sa fug!
te iubesc!
te rog intelege-ma!

"te inteleg... te iubesc"

gol

Cum e sa adormi cu o supradoza de vise, si sa te trezesti gol?



Nu stiu ce aveam aseara. Eram atat de fericita, incat nu-mi venea sa cred. Cred ca nimic din lumea asta nu putea sa-mi redea fericirea aia, nici drogurile, nici alcoolul, nici tigarile, nici concertul la care visez sa ajung de mai bine de 6 ani, nici prietenul meu, nici cea mai buna prietena a mea, nici daca as fi luat locul 1 la toate olimpiadele lumii. Poate ca toate astea la un loc, plus multe altele m-ar fi facut sa fiu 1% fericita.


La 14 ani am invatat sa urasc cu toata inima mea si asa am ajuns la auto-distrugere. A durat un an intreg de chin si durere insuportabila. Sunt sigura ca nici macar biblia aia idioata n-ar fi putut descrie prin ce-am trecut.
Apoi a urmat liceul… au urmat prietenii care m-au invatat sa fiu tare, puternica, sa scap de ura si frica, sau cel putin sa le ascund adanc, adanc in mine. M-au invatat sa nu fiu patetica si m-au invatat sa iubesc.


Desi, uneori, un strop de ura se scurge pe fata mea, fiind atat de greu si rece, incat imi ingheata fata.


“Esti un copil. Cu nevoi.”

Cat de mult ma bucuram de cuvantul “copil” care imi era adresat de fiecare data cand ma impotriveam cuiva. Probabil din asta mi-am facut si o obisnuinta.
Mi-e foarte dor de vremea in care eram copil, pentru ca nu stiam ce inseamna lumea asta “reala”. Lumea mea era altfel: colorata, frumoasa, fericita… si totusi ceata era asternuta de pe atunci.

Aseara am adormit ca un om dezgustat de normalitate. Am adormit cum adorm mereu, in pielea unui artist. In pielea artistului care isi permite orice din cauza artei, un om care traieste din arta, prin arta, cu arta.
Am adormit lunadu-mi pastila de super-vise-sfaramate.
m-am trezit in mijlocul noptii, din cauza furtunii. M-am trezit cu frica si ura. Se intoarce copilaria… m-am ascuns sub plapuma si mi-am muscat degetele pana am adormit din cauza durerii.

Si m-am trezit exact ca un om normal, realist, fara vise, fara dorinte arzatoare, doar gol si urat.


"starea se transmite."
downloading complete.

dincolo de soare

stii, m-am cam plictisit sa nu pot vorbi cu tine.
adica sa ma cauti si eu sa nu-ti pot raspunde, ca mai apoi sa uit ca trebuia sa te sun.
ma enerveaza la culme ca te sun exact in momentul in care nu-mi poti vorbi. de-ai stii ce dor mi-e de vocea ta...
tot ce ti-am descris despre tine, despre vocea ta, e ca seamana cu a cuiva, un cineva din trecutul meu, care mi-a facut mult rau. un idiot care a avut tupeul de a-mi arata cu ce se mananca dragostea. e tare aiurea ca iti seamana atat glasul cu a acelei persoane, cat si chipul va e aproape identic. partea frumoasa e ca TU esti atat de diferit. esti mult mai... perfect!
astazi ascultam o piesa foarte frumoasa, oarecum acustica. ni se potriveste putin, desi "potrivirea" asta e doar in mintea mea. imi place sa cred ca ti putin, putin la mine.


azi ii scriam pe mess[ pentru ca in ziua de azi scrisorile sunt demodate si sunt mai scumpe ca internetu. adolescentii dracului! cu tot cu internetu lor!], si el scria altceva. pur si simplu ne scriam despre ce-am realizat noi doi in ultimile zile, si de ce nu ne-am raspuns la telefoane. ciudat e faptul ca niciunul nu intrebase "ce mai faci?" sau "ce-ai facut la scoala?". el imi vorbea de piese de tratru, eu de muzica. el imi explica cum a regizat o piesa si eu ii scriam ca mi-am gasit un loc de munca. i-am trimis o piesa, iar el a "refuzat" sa o asculte, fiind in graba, si probabil pentru ca-l prost-dispunea. sincer, imi pare rau. a plecat repede, la teatru [sper ca a iesit bine] si mi-a lasat niste randuri atat de grele si simple incat mi-au umplut ochii de lacrimi reci si mult prea sarate.
erau exact ca niste randuri dintr-o ultima scrisoare...
desi, stiu ca n-ar fi ultima, nici daca as fi murit in clipa asta.


oare cum e dincolo de soare?
daca as putea te-as lua cu mine, sa aflam.
ce zici? am juca propria noastra piesa de teatru.
stiu ca as da orice sa sa stam fata in fata. sa te vad cum iti intorci privirea de fiecare data cand te fixez cu a mea. mi-ar place sa impartim aceeasi banca. sa ajungeam, ca de fiecare data, la aceeasi concluzie, razand pana la epuizare. mi-ar place sa pot dormi in camera alaturata tie, stiind ca e doar un perete ce ne desparte, nu sute de kilometri. sa ne trezim dimineata cu fetele umflate de somn, sau cu cearcane adanci, cu parul ciufulit, ascultandu-ti comentariile gen "eu am parul mai lung ca al tau!" sau "ce moaca ai dimineata.". cred ca as intra in pamant de rusine, si-n acelasi timp cred ca as rade in hohote, scotandu-ti limba. de fapt, cred ca mi-ai intoarce gestul... copil nebun.
ce-mi place atat de mult la tine? cine esti tu?
imi vine sa scriu romane despre ochii tai nebuni, despre zambetul tau inconfundabil, despre cum urasti cafeaua si viciile oamenilor, despre ce muzica asculti, despre cat de mult iti place teatrul si literatura, intr-un cuvant: despre tine.
cand vorbesc cu tine, simt ca n-am nevoie de aripi pentru a zbura, pentru a ma simti speciala. cred ca am nevoie doar de un strop acustic al vocii tale, pe care sa-l sorb zilnic, pentru a zbura.


iti multumesc ca existi, si-ti multumesc ca mi-esti prieten.

pagini dintr-un jurnal

"-nu cred ca are rost sa zdrobesti firele astea de fier. iti futi palma degeaba. tu vezi cat sange curge?
-nu-mi pasa."

desi simteam cum bucatile de fier imi strapung palma, mi-era frica sa-i dau drumu' pumnului.
sangele ala era dovada clara ca nu traiesc un vis, ca nu e totul doar o farsa a imaginatiei mele bolnave, era dovada clara ca sunt fericita si ca lupt pentru ceva. ca lupt pentru tine. si lupt de 8 luni incontinuu. n-am sa renunt acum. mai am putin si am sa castig. simt asta.

nu mi-am simtit palma timp de doua ore, si nu stiu nici cat sange a curs. doar... a curs.
a curs cum curgi tu prin mine.
stii, e ca primul nostru sarut. nu pot sa-ti spun cat de fericita eram, pentru ca nu stiam ca te voi iubi cu adevarat; dar stiu ce gust amar mi-a lasat agonia, dupa ce buzele tale le-au parasit pe ale mele.[chiar daca au fost fractiuni de secunda]
nu pot sa-ti explic ce-am simtit.
chiar nu pot.
a durut, mi s-a facut greata si-am vomat incontinuu. m-am abtinut 8 luni sa-mi fac rau si acum am erupt. ti-am promis atunci, cand mi-ai zis "e gata. totul ia sfarsit azi", ca nu-mi voi face rau, si mi-am respectat promisiunea.
dar tu n-ai respectat-o pe a ta.

"vreau sa fii fericit, indiferent in ce consta fericirea ta. fie ca e o alta fata, fie ca e vorba de muzica sau scoala. promite-mi ca ai sa fi fericit."

si mi-ai promis.


...........................


a fost tare aiurea cand ne-am intalnit, in sfarsit dupa 4 luni.
tin sa-ti spun ca perioada aia a fost cel mai mare chin care l-am carat vreodata. si da-o dracului de treaba! nu te-am cautat sa nu ma crezi nebuna, dar tu ai plans si m-ai sarutat, la prima ocazie care ti-am dat-o.
te-ai gandit macar o clipa ce se intampla in mintea mea, mai ales in inima mea? macar o secunda ti-a trecut prin cap ca eu te iubesc cum nu te-a iubit vreodata cineva? te iubesc mai mult de cat te iubeste mata! si crede-ma ca nu glumesc.
nu stiu ce ma innebuneste in halu' asta la tine. nu cred ca tine de perfectiunea ta.
adica ce-as putea sa vad la tine?
parul tau lung si blond? buzele alea pline si dulci? ciocu ala dragut de care nu ma lasai sa trag? hobbyurile tale futute? cum ar fi skateboarding-ul sau chitara? sau pasi aia marunti dar mari pe care ii faci cand vi spre mine cu pletele'n vant, zici ca esti Frumosu' lu' Eminescu? sau pur si simplu faptul ca imi esti atat de drag, incat as fi in stare sa renunt la tot pentru tine?

...................


sincer ma indoiesc ca imi place ceva cu adevarat la tine. nu cred! intelegi? nu cred!
refuz sa cred ca te iubesc! adica nu se poate in pana mea! nu se poate!


.........................


la dracu! pe cine mint?
daca ar veni cineva si mi-ar spune ca tu nu existi, i-as spune ca nici eu nu exist! si chiar as face in asa fel incat as disparea cu totul.


iar vorbesc singura...
tu tot n-ai sa te intorci.