clepsidra

stii, eu n-am luat totul ca pe o joaca.
de ce as face asta? adica la urma urmei era vorba de sentimentele noastre. chiar tu mi-ai zis asta. mi-ai zis ca n-ai sa renunti la noi pentru nimic. dar...dar ai facut-o. si m-ai lovit cu varf si indesat din toate partile. cu vorbe, cu indiferenta...
m-ai aruncat intr-o prapastie a durerii si m-ai uitat acolo. dar am ramas suspendata de craca sperantei si-am asteptat sa-mi creasca aripi. in coconul meu n-aveam suficienta caldura si dragoste pentru a ma dezvolta. nu m-am trezit cu aripi pe spate, ci cu ramuri pline de spini.
tu cu asta m-ai hranit. cu ura.
dar asa mi-ai dat putere. m-ai facut sa merg mai departe in acelasi trup, dar cu o alta fiinta.
nu mai sunt ce-ai cautat.
nu mai sunt ce-ai iubit candva.
nu mai sunt eu...
sunt un alt prost visator dornic de a zbura.
nu sunt ikar, ci mai degraba cain.
nu sunt un fluture, ci o zburatoare neevoluata.
nu mai sunt a ta, sunt a tuturor si a nimanui acum.
n-am sa ma mai trezec langa tine in pat, n-am sa-mi mai ascund degetele in parul tau, n-am sa-ti mai sarut obrazul si buzele.
nu mai pot.
simt cum fiecare picatura de dragoste cade. trece printr-un proces de purificare, dar devine ura.
ura... e cerul ala rosu de februarie si frigul indurat in prapastia mea.
dar timpul...
mai stii clepsidra noastra? cu praful ala rosu?
praful nostru de stele, gasit pe drum.
am pierdut sirul soselelor... nu gasesc drumul.
tu ai intors clepsidra... mi-ai aruncat harta.
praful de stele si-a pierdut efectul.