o zi perfecta

-lara?
-da?
-unde va intalniti?
-nu stiu. stai sa-l sun.

mi-am scos telefonu din buzunar. tremuram ca naiba si chiar nu ma puteam opri. alex se uita la mine.
-alo?
-pui? unde esti?
-errr... tocmai am pierdut cursa.
-rahat. si in cat timp ajungi?
-cam in 50 de minute.
-cat?! ok... te astept in gara.
-ok. te pup.
-si eu.

-deci?
-deci a pierdut cursa.
-si ce faci?
-il astept.
-unde?
-aici. err... nu stai cu mine la o cafea?
-ba da.
alex a luat-o inainte. am ajuns la un automat de cafea.
-alex, fac cinste.
-da stai linistita. trebuie doar sa schimb.
-am marunt.
-ok. dar raman dator.
-oh da. vezi sa nu.
ne-am luat cate o cafea. eu am inceput sa fumez ca un turc.
aveam inca gustul ala nasol de la pasta de dinti. inainte cu 2 ore incercam sa ma spal pe dinti intr-o baie dintr-un tren accelerat. ma spalam cu apa minerala. a fost groaznic.
la a doua tigara am clacat.
-lara?
-esti bine?
-nu. adica da, de fapt nu!
-de ce? ce e?
-mi-e rau. adica sunt fericita, da imi vine sa vomit.
-de ce?
-pentru ca imi vine sa vomit.
-lara, e doar un baiat.
-da. da. e doar un baiat. nu! doamne, nu! nu e doar un baiat. e... e, e, e of la naiba. e special. e special pentru mine. nu e doar un baiat.
-lara, calmeaza-te.
-o sa vomit. unde este o baie?
-lara. stai jos.
-nu pot. nu pot!
-vine cu metroul?
-banuiesc. stai ca-l sun.

-unde esti?
-la politehnica.
-in cat timp ajungi?
-20 de minute.
-ok.

eram si mai bulversata. de data asta chiar simteam nevoia sa vomit si ma chinuiam extrem de tare sa n-o fac.
-lara te rog calmeaza-te.
-vine in 20 de minute.
-e ok. stau cu tine.
-da. da. doamne. pe unde vine?
-pe acolo.
-ok. o sa fiu cu ochii in patru.
-hahaha. esti haioasa. termina.
-bine.
mi-am scos un pachet de guma din buzunar si-am scos o pastila. am rupt folia si m-am intors s-o arunc.
am inlemnit.
hartia aia ma intepa in degete si ma gadila in acelasi timp. imi venea sa urlu, sa fug, sa sar, sa vomit ca sa ma calmez, sa-mi trag gluga in cap, sa-mi pun o punga de hartie pe cap, sa-mi ascund privirea care probabil arata ca a unui copil prost.
venea spre mine, putin timid.
imi doream sa-l iau in brate, imi doream sa-l sarut, sa-l musc de buza de jos, sa-l tin de mana, sa-l musc de gat, sa-mi bag nasu in paru lui, sa ma innec in mirosul lui, sa urlu ca-l iubesc de fata cu toata gara.
am facut un pas spre el si m-am tras inapoi.
-hey.
cand i-am auzit vocea mi-am pierdut orice urma de luciditate si-am fugit spre el. l-am luat in brate.
-nu pot sa cred ca esti aici, in bratele mele.
-mmmmnu... n-n-nici eu.
imi doream sa continue sa vorbeasca. eu chiar nu puteam sa scot sunete normale in clipa aceea. tot ce-mi doream era sa nu-mi dea drumu.
niciodata.
mi-am tras fata din parul lui, ca sa-l privesc in ochi.
totul era perfect.
perfect.