gara, metroul, mainile, martie.

"astazi am plecat. e un an de cand te-am lasat in gara aceea blestemata. e un an de cand te vad prin geamul sters al trenului. un an de cand ai alergat dupa tren pentru a ma saruta inca odata. un an de cand m-ai privit in ochi si m-ai alintat.
e un an, dragul meu..."

am recitit fragmentul acesta de cel putin 10 ori. la un moment dat, chiar te vedeam stand in fata mea, pe peron, privindu-ma.

m-am gandit la prima clipa in care te-am vazut, la fericirea care m-a lovit de nicaieri.

coborasem din tren cu ionut si ma gandeam c-ar trebui sa-ti trimit un mesaj, c-am ajuns. mi-am scos telefonul si m-am pus pe scris, apoi pe sters, pe scris si tot asa, pana m-am oprit pentru a arunca o privire in fata. lumea se impingea, trenurile fluierau si era destul de frig in gara de nord.

aveai o geanta sport la picioare si ma priveai zambind. ti-ai intins bratele spre mine iar eu am fugit ca un copil prost spre tine, uitand de ele mesaje.

m-ai strans in brate, apoi m-ai luat de mana si nu mi-ai mai dat drumul.

stii, chiar imi aduc aminte fiecare detaliu, mai putin numele locurilor...

gara, metroul, rudele tale, plimbarea prin mall, faza cu bluetooth-ul [o mai fac si eu din cand in cand], sarutul, furisatul in internat,cadoul, gelul tau de dus uitat in baia comuna [imi pare raaaaaau pentru asta], periutele noastre de dinti identice, colegul tau de camera enervant [care avea ceva cu ungurii], plimbarea in drum spre statie, mirosul primaverii, salata oribila de la kfc, plimbarea prin herastrau, veveritele, bagajul, gara, sarut si atat.

dar ceea ce-mi va ramane mereu tatuat pe creier va fi mirosul primaverii, zambetul tau cand ma asteptai in gara, pe tine fredonand "leben...i feel you" de la schiller si ultimul sarut. da, atunci cand ai alergat dupa tren si m-ai sarutat inainte de a se inchide usa.

apoi reintalnirea la doi ani si noua luni. atunci cand intelesesem ce s-a intamplat cu noi, cu tine, cu mine, cu nerostitele, cu deja-vu-ul continuu. gara, metroul, mainile.

cu vina mea, cu grija ta, cu nevoile noastre ce nu mai erau comune.

surprinderea, fericirea, plansul, sentimentele aruncate mult prea departe pentru a mai fi intelese. cu adio-ul sec, de care nu stiam.

cu o alta reintalnire in care am inteles ca totul a luat sfarsit.

sunt patru ani de atunci.

iti multumesc pentru tot ce m-ai invatat sa iubesc.

noi nu avem nevoie de cuvinte pentru a stii ceea ce simtim. niciodata n-am avut cu adevarat nevoie...