be the first one to know.

sâmbătă, 30 mai 2009

buze cu aroma de alune

nu stiu cum te simti tu, dar eu sunt epuizata. nu din cauza sexului, ci pentru fortareata mintala pe care o ridic de fiecare data. nu stii cat de greu mi-e sa te iubesc doar pe tine, de fapt nu stiu nici eu daca mai stiu sa te iubesc.
mi-e frica.
pur si simplu mi-e frica.

-te iubesc.
nu-l asculta!
-si eu...
minti...
-hai sa mergem in '74.


eram in cafeneaua Teatrului 74, o a doua casa pentru mine. Domnul Nicu Mihoc statea la o masa, unde niste tineri studenti la actorie, ii ascultau sfaturile si povestile.

-mi-as dori sa fiu si eu acolo.
-cat de interesanti ti se par tie actorii.
-mi-ar place sa joc! daca ar fi sa-mi fac debutul vreodata, pe vreo scena, vreau sa fie aici.
-in teatru' 74?
-da.
-de ce?
-iubesc locul asta. uitate la pereti. sunt curioasa cate povesti ascunde, cati oameni s-au sarutat aici pentru prima data, cati actori si-au implinit visul pe scena asta micuta, si totusi atat de mare.
-ce vrei sa spui?
-vreau sa spun ca... pai... eu m-am indragostit de locul asta. prima data cand am intrat aici, intrasem cu fratele Anei. stiu ca Ana insista sa ies cu fratele sau, cum ca ne-am potrivi, si alte prostii de-ale ei. adevarul e ca nu ma supara ideea. fratele ei era chiar dragut.
-hei!
-of termina. iar esti gelos?
-nu...
-asa. tin sa-ti spun ca m-a fascinat cand mi-a aprins tigara si-a inceput sa-mi povesteasca in piesele in care jucase, cartile care le citise, chiulurile de la scoala [terminase liceul de arta, la care invat eu, momentan], intr-un cuvant imi povestise aproape tot ce facuse din clasa a 12a pana la faculta.
-hah. chiar iti place de el, ha?
-pai nu stiu. nu prea. ma fascineaza ca om, dar nu ca prieten... cred. tin sa-ti spun ca m-am simtit de-a dreptu idioata in fata lui.
-de ce?
-pai stia ataaaatea! ma intreba ceva iar eu il luam pe "nu" in brate. "nu, n-am vazut", "nu, n-am ascultat", "nu, n-am citit". cred ca din cauza lui m-am apucat de citit. imi doream o doua intalnire cu tipu' asta ca sa pot sa-i raspund cu un "da, am citit cartea aceea. si mi s-a parut geniala!", sau pur si simplu sa-i recomand o carte pe care as crede ca i-ar face placere s-o citeasca.
-tie chiar iti place tipu'!
-nu! ce nu intelegi?
-asa mi se pare. pentru ca vorbesti cu mult respect fata de el.
-daca vorbesc cu respect de cineva nu inseamna ca sunt indragostita.
-hmm... da. asa e.

cafea cu aroma de alune. patru plicuri de zahar. o cutiuta de cafea. asa imi beau eu cafeaua, sau cel putin asa faceam pana acu' o saptamana. acum e doar cafea cu lapte, fara zahar.
sorbisem o inghititura. cafeaua era fierbinte si dulce. poate prea dulce pentru papilele mele. nu indrasnisem sa mai beau cafeaua asta din februarie. ma oprisem brusc. ajunsesem sa beau cate 5-6 cafele pe zi, reducandu-le la una la 3-4 zile.
acum, gustul alunelor de padure imi provoca o melancolie ucigatoare, lovindu-mi ochii pana la lacrimi.
-esti bine?
-da. desigur. de ce n-as fi?

prietenul meu continua sa palavrageasca amintiri din copilarie si basme nemuritoare, netacandu-i gura un minut. oricum, nu-l auzeam. eram in fortareata mea, cu usile ferecate, cu geamurile inchise, cu perdelele trase. il auzeam pe domnul Mihoc rostind clar si raspicat "EU M-AM NASCUT ACTOR! ASA-I RASPUNDEAM PROFESOAREI MELE DE..." apoi totul se pierdu in liniste. gustul cafelei imi provoca dureri sentimentale si psihice, prea mari, prea dureroase. imi amintea de el. un "el" interzis mie, prin puterea mintii. degeaba incercam sa caut o imagine al lui, prin sertarele mintii, caci nu-l gaseam. el ar fi fost totul candva, iar acum totul era gol.

-off! ce-i cu tine. areti de parca ai fi undeva departe, departe de mine si de locul asta.
-sunt bine. scuza-ma. il ascultam pe domnul Mihoc.
-mai asculta-ma si pe mine.
-incerc.

nu sunt departe de locul asta. sunt tot aici, in fortareata, sorbind din cafeaua mea, pufaind dintr-o tigara, stand in bratele lui, gustand primul sarut, dupa o gura de cafea, ascultand "ai un gust dulce, ciudat. de alune"
sunt tot aici, pe locul nostru, dorindu-mi sa dau timpul inapoi, pentru un prim sarut. pentru "el" care nu-mi era interzis, atunci.

2 comentarii:

r.e.d. rogue spunea...

habar nu ai cat de mult te invidiez. uneori nici eu nu inteleg de ce te invidiez atat de mult. dar o fac. intotdeauna ma indragostesc de cei pe care ii invidiez. pentru ca la mine invidia nu inseamna ura, e mai degraba dorinta de-a atinge aceleasi varfuri amestecate cu regretul de-a nu fi primul care o face. e respect si viclenie. incarc prin apropierea mea sa fur secrete. ma hranesc cu sentimentele altora, nu degeaba sunt rogue. tu esti principala mea sursa. chiar si atunci cand nu stiu nimic despre tine te simt. cred ca as muri fara tine, as muri asa incet de dorul tau, daca nu m-as transforma in tine. daca nu as lasa spiritul tau sa traiasca prin mine, sacrificand propriul spirit.
te invidiez, lara. nu ma intreba de ce fiindca e mult prea complicat. dar asta inseamna ca te iubesc. enorm.

r.e.d. rogue spunea...

poate crezi ca aberez aici fara nicio legatura cu ceea ce ai scris. dar are mare legatura cu ceea ce ai scris. cu felul in care ma simt cand te citesc.
si inca ceva: nu ma mai interba daca am citit. daca am facut-o sau o fac inseamna ca imi pasa, daca nu inseamna ca nici macar nu merit osteneala. ma simt obligat sa fac unul din lucrurile mele preferate cand pui intrebarea aia.