be the first one to know.

miercuri, 20 mai 2009

cioburi 1

NU vreau, NU pot... NU mai pot sa fac asta...



o priveam in oglinda si era goala. privirea larei ma speria, ma facea sa tremur.
Vroiam s-o iau in brate sa-i spun: "totul va fi bine! nu s-a intamplat nimic. inchide ochii si uita. nu s-a intamplat!".
dar ar fi fost degeaba... chiar daca as fi putut sa-i mangai obrazul palid, sa-i sarut fruntea acoperita de bretonul ei jegos, ar fi fost degeaba. stiam deja ce simte. tremura odata cu mine, era la fel de naiva ca mine, orbea odata cu mine.
ma fixa cu privirea dincolo de sticla rece, cu ochii plini de lacrimi.
-lara! te rog nu plange. rezista! n-are ro...
dar deja plangea. cu toate ca lacrimile nu-i udau cearcanele, obrajii, buzele, gatul sau tricoul, plangea. lacrimile ei pareau inghetate, inundandu-i abisul irisului, stergand verdele-albastrui, facandu-l sa para gri. n-o mai vedeam bine, asa ca am inchis ochii. ma ardeau. picuri mari fierbinti imi ardeau obrajii, buzele, transformandu-se in gheata odata ajunsi pe gat.
"nu merita, lara! nu merita! eu te iubesc! EU te iubesc! si andrei te iubeste, chiar daca e la o distanta mult prea mare de tine, chiar daca nu te-a atins vreodata, stiu ca si el te iubeste, in felul lui. noi te iubim!"
degeaba vorbeam cu ea si-o rugatm sa inceteze. lara cadea. cadea intr-o prapastie adanca, atat de familiara mie.
nu aveam cu cine sa vorbesc, asa ca am luat doua tigari si-am fugit pe balcon.

"prima e pentru tine, draga mea lara"

simteam cum absoarbe toata otrava din tigara, direct in plamanii mei. simteam cum se omoara singura, incercand sa strige dupa moarte. dar stia... stia ca azi moare.
tremuram cu totul: fizic, psihic, sentimental. o vedeam cum cade in mine si se sparge. o simteam disparand, varsandu-mi agonie in vene. ma durea fiecare strapungere. cioburile mici si ascutite curgeau prin vene, omorandu-mi pulsul, distrugand inima si creierul.

"asta-i pentru mine..."

am aprinso pe a doua. nu mai tremuram. pielea imi ardea, facandu-mi porii sa explodeze, stomacul o lua razna, dar il controlam. invatasem sa-l controlez acu' doua luni. si totusi instinctul urla in mine dupa autodistrugere.
mi-am muscat obrajii strans, puternic. pocniturile si gustul sangelui m-au trezit.

m-am dus sa ma spal pe dinti.
periuta imi strapungea usor, gratios, gingiile. simteam cioburile zgariindu-mi buzele, iesind odata cu lichidul rosu si rece. le auzeam cazand in chiuveta.

"va fi bine... maine ma voi trezi, iar lara va fi aici, in patul meu, in pieptul meu, in capul meu, trupul meu."

Niciun comentariu: