cioburi 2

e dimineata. lara nu s-a intors.
ma simt goala si rece. refuz sa cred ca nu mai exista. o vreau inapoi. o vreau! o vreau aici sa imi urle in cap, sa ma bazaie facandu-ma sa cant pentru a o ignora. o vreau aici sa fumam tigara asta impreuna. vreau sa-mi vorbeasca de andrei, cum face de cateva saptamani. vreau sa-mi povesteasca unde a calatorit peste noapte in taramul viselor.

ma uit in oglinda, sperand s-o gasesc. dar ea nu s-a intors.
sunt doar eu. eu si imaginea mea urata. e tipa aia simpla si proasta, soarecele de biblioteca. fata cu cearcane, fata umflata de somn si par jegos. lara nu e.
am inceput sa plang, si-am uitat sa ma controlez.

am dat drumul la muzica, incercand sa ascult ceva ce-mi amintea de ea. in zadar. tot ce auzeam erau niste zgomote urate, ce-mi zgariau timpanele.

ma suna EL. n-am de gand sa-i raspund. nu stiu daca are rost. si l-am lasat sa sune. stiu ca lara ar inebuni daca i-ar auzi vocea.
m-am bagat sub dus. telefonul continua sa sune. apa impiedica orice motiv de a-i raspunde. picurii imi spargeau pielea provocandu-mi dureri.
-ce bine e...

telefonul suna.
n-am sa raspund.
primesc un mesaj. il citesc.
"LARI, STII CA TE IUBESC MAI MULT CA ORICINE! IMI PARE RAU!"

am simtit ceva zdrobindu-mi capul. un zgomot puteric. : "NU E ADEVARAT!
lara?
daca te-ar iubi nu ti-ar fi facut asta! n-ar fi indraznit!
lara, te-ai intors!
nu te merita... nu ne merita... intelegi?
lara, eu il iubesc. si tu il iubesti."

era acolo. se intoarse. era bine.
o priveam in oglinda cum se infurie. stia ca am dreptate. stia! totusi imi doream sa-l sun pe andrei, pentru a o calma. stiam ca vocea lui ne calmeaza pe amandoua. cel putin mie imi placea latura "urata" a lui andrei. partea a doua, partea omeneasca.

lara zambea. radea din inima. o vedeam si-mi parea bine. ma facea sa par frumoasa, si-mi ascundea defectele. era acolo si-mi citea gandurile. stia ce-am de gand sa fac.

astepta sa-l sun pe andrei, si sa uit de EL.