be the first one to know.

vineri, 19 martie 2010

din mine




poate ca durerea asta e doar inauntru si incearca sa iasa afara...



am uitat totul. parca cineva a luat un burete si mi-a sters toata imaginea lui. ii stiu numele si stiu de existenta lui, dar nu mai stiu cum arata, cum miroase, ce voce are, cum saruta...

nimic nu era bine. stia si ea asta. si-a propus sa nu mai treaca prin asta niciodata, dar se lovea mereu si mereu de aceeasi problema. indiferent ce usa deschidea problema o lovea instantaneu.
astazi si-a porpus o zi calma, departe de agitatia orasului, departe de soarele timid al primaverii, departe de toti si toate. si-a aprins o tigara si a deschis cartea "prabusirea casei usher" a lui poe.


"tacere"... tacere. asta e tot ce primesc. tacere.
ma doare.

a inchis cartea. si-a adunat genunchii la piept si continua sa traga din tigara cu ochii atintiti intr-un punct de pe orizont. tacere...

-lara?
-da, mama.
-ce faci?
-fumez.
-inchide usa, te rog.
-bine.

s-a ridicat si-a mers spre usa. a simti o usoara adiere pe sira spinarii. a pus mana pe clanta si-a inchis usa. s-a intors si s-a rezemat de ea.se uita la carte... ii placea sa citeasca pentru a se relaxa, dar azi nu putea. voia doar sa bage tigari in ea pana nu mai putea. voia sa urle, sa planga, sa scrie, sa deseneze, sa bata pe cineva, chiar sa omoare... voia orice, dar nu putea. nimic n-o ajuta sa scape de durere.
incepea sa se sufoce... zambind.

o noua criza. de data asta n-o mai tratez. de data asta nu-mi pasa...
durerea asta vine de undeva si stiu exact de unde. vine din pieptul meu si vrea sa iasa afara. vrea sa plece de acolo. cred ca e atat de urat sa locuiesti in mine incat ai face orice sa fugi. am dreptate? totul e stramt, inghesuit, plin cu lucruri si fete nesimnificative si totusi atat de importante pentru mine, pentru sufletul meu. dar asa inghesuit, totul e prin de praf, nimeni nu mai traieste acolo. ceasornicul meu rugineste... crapa.

sufocarea s-a oprit brusc. si-a prins fata in palme si incerca sa planga. durerea era prea mare. pieptul, gatul, capul... corpul ei era amortit de durere. nu putea sa planga. era aceeasi senzatie dar nicio lacrima.

nu mai stiu...

Niciun comentariu: