be the first one to know.

joi, 4 martie 2010

scrie-i lumii despre noi

-te rooog ia-ma in brate. vino sa ne plimbam prin parc...
-nu am timp acum.
-de ce?
-pentru ca scriu. trebuie sa scot cartea asta altfel nu vom avea unde sa locuim.
-ne putem muta la mama. a zis ca e inregula. adica ea oricum locuieste singura si eu sunt singurul ei copil. ii e dor de mine.
-intelege ca nu ma pot muta cu ea in casa.
-de ce?
-pentru ca... lasa-ma sa scriu. mi-am uitat ideea din cauza ta! nenorocito!
-imi pare...
-iesi afara de aici! ACUM!



povestea mea...
povestea mea incepe... eh, incepe cu sfarsitul.
imi placea sa stau in jurul lui indiferent ce facea. cand manca, scria, citea, dormea... imi placea sa-l admir.
imi era tare drag cand statea pe balconul nostru, in timpul furtunilor. isi aprindea tigara dupa tigara si scria intr-una. uneori ma chema sa stau cu el si ma ruga sa-i cant.
uneori adormea in leaganul ala vechi primit de la mama. ma cuibaream in poalele lui si ii cantam soptit poezia scrisa de noi.

"zambeste
cand vantul bate-n geam,
pana cand cerul e calm,
cand soarele apune
si luna ne-ncanta cu dor.
adormi pe un fulg de nor,
sopteste-mi: somn usor.
zambeste-mi cu ochii tai verzi,
apoi ascunde-i in jarul din foc.
in bratele mele nebune
afunda-te-n somn.
te iubesc..."

eram tare fericiti. cel putin asa parea.
a scris o carte despre mine si despre dragostea noastra. dar finalul era putin diferit. era banal ca oricare poveste de dragoste sau basm. cei doi se casatoreau, aveau un baietel pe nume denis, traiesc pana la adanci batraneti, au nepoti si tot asa. desi voiam finalul acesta, stiam ca nu-l voi primi.



intr-o zi m-am decis sa mergem la plimbarea aia care o voia. m-a luat de mana si a inceput sa zambeasca. m-as fi intors in casa sa scriu inca doua pagini legate de zambetul ei, dar nu m-a lasat. a inceput sa ploua foarte tare. eram uzi leoarca, iar eu eram plin de nervi. ea zambea. de fapt, radea. era fericita.
din ce cauza era asa fericita? ce motive avea sa zambeasca? de ce era perfecta?



-multumesc! in sfarsit iesim din casa!
-o sa ploua.
-ploaia... ploaia e minunata, vara. e calda si pura, dragul meu.
-pura...


n-am sa uit niciodata ziua aceea.



nu mai suport!
cand trece cate-un strain pe langa mine, ce-i poarta mirosul, imi vine sa plang. vreau sa-l opresc si sa-l intreb de dragul meu... sa-l intreb de ce-i poarta mirosul, daca l-a vazut sau daca a dat mana cu el...
daca e bine...
daca mai scrie...
daca mai scrie lumii despre noi...



Niciun comentariu: