te provoc

continuă să vorbeşti, dragul meu. vreau să adorm cu tine-ntr-o ureche.


auzeam trenul apropiandu-se. stăteam singură în gară şi era iarnă. zăpada peste tot.
eu purtam blugii ăia scurţi, care mi tăiasem acu' o săptămână, un maieu negru şi bocancii. aveam eşarfa cea roşie în jurul gâtului şi fumam o ţigară.
nu-mi era frig.
tot auzeam trenul, iar eu aşteptam.
nu-l vedeam şi nu ştiu pe cine aşteptam.
trenul fluiera.
o rafală de vânt îmi luase ţigara din gură. s-au deschis uşile. trenul albastru stătea în faţa mea, cu feţe necunoscute, transparente.
am simţit nişte braţe în jurul meu, iar feţele din tren au început să plângă.
m-am întors. am început şi eu să plâng.
l-am luat în braţe şi-am inhalat mirosul sărat al mării. eşarfa mi-a zburat de la gât.
am simţit nicotina mentolată şi-am deschis ochii. eram la mare.
stăteam singură pe faleză şi mă bucuram de soare. hainele erau aceleaşi, fără eşarfă.
-de data asta voi pleca.
-de ce?
-pentru că-ţi fac prea mult rău. a trecut un an şi tu încă nu ai uitat.
-au trecut doi ani iar tu ai uitat asta.
se certa un cuplu lângă mine. m-am întristat. apoi am zâmbit şi un tip mi-a întins o ţigară. am aprins-o. o tipa mi-a întins o halbă de bere.
-neeee. mersi. nu mai beau.
-e tuborg.
-nee doar timişoreana.
-ai pretenţii pentru vama veche.
m-am ridicat de pe nisip şi-am plecat să mă plimb pe alee. mergeam spre expirat, când l-am auzit strigându-mă.
când m-am întors eram în teatrul 74. cu el la masă. mă privea cu o uşoară agonie în ochi.
-sper că n-ai de gând să faci ce cred că vrei să faci.
-eu... îţi fac prea mult rău.
-ăăă poftim? stai... stai să înţeleg: nu eşti cu nimic mai diferit decât ceilalţi? îmi arunci aceeaşi scuză tâmpită? "nu e vina ta, e a mea!", "îţi fac prea mult rău, tre să ne despărţim", "te iubesc prea mult şi mi-e frică de ce o să se întâmple", etc. ! ce pula mea? bă, deci femeile au mai mult tupeu ca voi în ziua de azi!
-lara...
-nu mă întrerupe în pizda mă-sii de treabă! de fapt ştii ce? nu-mi mai bat capu cu tine. m-am săturat. eşti ultima picătură şi m-am săturat! n-ai decât să faci ce vrei! n-ai decât să mă laşi singură cum au făcut toţi. toţi prietenii mei! hai fă-o! fii tare! loveşte-mă. hai! loveşte! ăsta e punctu slab! aici! hai! dă ooooodata! te provoc!
-lara... eu...
-da tu fir-ai să fii! tu! TU! dă-i! loveşte fraiere!
-LARA!
m-a prins de umeri şi m-a scuturat. i-am prins privirea şi-am legat-o de a mea.
-dă-i... dă odată.
plângeam. nu voiam să-l pierd. de data asta chiar nu-mi mai permiteam să pierd. el avea biletul meu spre fericire. trebuia să fugim să prindem trenul... împreună.
-lara, nu am de gând să-ţi dau drumu. n-ai să scapi de mine niciodată! te iubesc şi asta n-o s-o schimbe nimeni! înţelegi? n-am să te las să cazi cum au făcut ceilalţi, am să te prind mereu. iar dacă vreodată ai să cazi înainte să ajung la tine, lasă-mă să te ridic. te iubesc puiule, chiar te iubesc...
mă privea în ochi. vorbea serios. nu mă mai strângea în palme, ci în braţe. îmi puse capul pe pieptul lui cald. simţeam, auzeam cum inima lui bate pe acelaşi ritm cu a mea. am rămas cu mâinile adunate la piept, în braţele lui. priveam stâlpul de susţinere al localului. mă uitam la pahare şi la scrumiere. mă uitam la fumul adunat în local. mă uitam la oamenii care nu ne vedeau. mă uitam la şuviţa de păr, ce-i cădea pe umăr.
m-am întors, voiam să mă uit la el.
avea lacrimi în ochi...
-chiar te iubesc...
auzeam trenul şi simţeam cum podeaua se mişcă, pleacă.

am deschis ochii.
eram în camera mea.
trenul fluiera.