stii, unii oameni mi-au zis ca sunt slaba, pentru ca inca plang... dar altii mi-au zis ca sunt puternica si nu isi dau seama cum am trecut peste. le zambesc si le zic adevarul: nu am trecut peste moartea ta. chiar n-am facut-o si nu pot.
nu sunt o persoana care plange des, dar moartea ta a stors mult prea multe lacrimi. am incercat sa nu mai plang, dar uneori pur si simplu simt un gol mic in mine, care devine urias si apoi urca spre ochi si impinge lacrimile afara.
ieri a fost ziua ta si eu sunt o fraiera.
anul trecut mi-am adus aminte dupa doua zile ca fusese ziua ta, si am zis ca ne vedem la peninsula.
dar n-am facut-o. se apropie ziua in care ti-am auzit ultima data vocea, ziua in care am vorbit ultima data facand un mic plan pentru intalnirea noastra: eu fac cinste cu un pet de timisoreana si tu cu niste povesti filozofice sau coplaresti...
"[...]
-cand vii in vama?
-pe 12 sau pe 18.
-no bine. stii unde ma gasesti.
-aha.
-te pup zano.
-si eu!"
ultimile vorbe schimbate...
uneori am impresia ca nici n-ai existat in viata mea, ca totul a fost un vis si tu esti doar un alt personaj al imaginatiei mele. ma trezesc si ma bucur ca totul e ok, adorm la loc si ma trezesc cu golul din mine, cu senzatia aia gen "ba, am pierdut ceva... l-am pierdut".
si stiu ca visu nu exista, toul e realitate...
uneori stau si zambesc gandindu-ma la vara aia, la alea 5 zile, la alea nici 2 ore de vorbit la telefon, sunt fericita. sunt fericita ca te-am cunoscut.
sunt fericita pt fiecare lacrima care am varsat-o pentru ca tu chiar ai insemnat ceva pentru mine. ma bucur ca [si da, sunt sigura de asta] ai ajuns intr-un loc mai bun.
am sa te rog sa ma astepti... o sa ne reintalnim candva.
ah si... multumesc pentru tot. stii tu la ce ma refer.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu