e undeva acolo
şi n-o găsesc.
ştii?
poezia aia a ta,
fragmentată din a mea viaţă.
nu. n-are sens.
n-avea nici cotidianul meu...
şi azi încă mă întreb: a avut vreodată?
dar nu, nu. nu!
e poezia aia,
care mi-ai scris-o când ştiai c-am să cad...
să cad.
cad.
în gol.
e poezia pe care eu am citit-o sacadat,
cu lacrimi şi nodul din gât,
tremurat.
am citit-o.
am recitit-o.
şi-aş mai citi-o.
dar n-o găsesc...
nu...
am pierdut-o
şi tot ce ştiu c-a mai rămas
era...
era versu ăla în care mă descriai
că o hoaţă.
o hoaţă.
o hoaţă ce fură cărţi.
o hoaţă ce fură cărţi şi se droghează
că să scape de durere.
ştii? ştii poezia?
mai ştii anul trecut?
anul trecut ... când...
nu. anul trecut pe vremea asta, când...
atunci s-a rupt, nu?
da.
atunci am pierdut poezia.
când s-a rupt...
s-a rupt, îţi vine să crezi?
s-a rupt...
din vina mea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu