zambetul din schita

mi-am luat creionul si-am inceput sa schitez o lacrima.

eram in ora de religie si tot ce facea ea, era sa deseneze. o durea undeva de ce tot mormaia tampitu ala la catedra. adevarul e ca nici pe mine nu ma interesa ce zicea ala, voiam sa vad ce deseneaza lara.
-termina.
-da nu ma uit.
-ba da. termina.
-da de unde stii ca ma uit?
-pentru ca nu clipesti, nu respiri, nu nimic. si te chinui sa te intinzi ca sa vezi.
-nu-i adevarat.
si-a ridicat privirea din desen. stiam ca o enervam cand faceam asta. nu-i placea s-o privesc desenand, nu-i placea sa-i vad desenele pana nu prindeau viata.
a clipit. s-a uitat dincolo de mine, spre geam, prin geam, printre acele de pin, printre nori. si-a arcuit sprancenele alea subtiri [care mie mi se pareau oribil de subtiri] si-a oftat. si-a inchis ochii si-a ramas asa cateva clipe.
-bianca! bianca!
-da?
-spune-mi cine a fost...
si nu-l mai auzeam. chiar nu-l auzeam pe automatu ala ambulant de scuipat [tot timpu imi uda banca cand venea langa noi]. lara si-a deschis ochii. avea unu verde spre galben si unul gri spre albastru. cel verde arata ca o flacara de pe paharul de absinth, iar cel gri ca fumul.
-lara?
nu mi-a raspuns.
-lara?
plangea neutru.
ceva nu era in regula.
-lara?
-nu pot. nu pot sa respir.


ma uitam la bianca si nu puteam sa mamisc, sa respir. nimic.ma intepa inima si nu stiam de ce. viata mea era curata. nu fumam, nu beam, nu ma drogam, nu nimic.
eram curata...


m-a disperat in ultimul hal, cand a plecat cu fostul ei prieten si un cuplu sa fumeze rahaturi. pana s-a intors am scris ceva pentru ea si sper sa nu uite asta niciodata.
-alex?
-lara, esti ok?
-alex?
-lara?
a fugit spre mine si mi-a alunecat in brate. era 20 februarie. lara era beata, fumata si in despresie de o saptamana. stiu ca nu mancase mai nimic, pentru ca statea la mine de cand, de cand idiotu ala , mda...
-alex, esti suparata pe mine?
-da.
-nu mai fac.
-nu ajunge cu nu mai fac. fapte nu vorbe.
-musca non capit vrabia.
-ce dumnezeu vorbesti acolo?
s-a desprins de mine razand.
-je ne sais pas!
-lara...
-what do you do when?
-laaaaaaara. termina.
a inceput sa topaie in fata mea. era draguta si fericita... dar fericirea aia avea sa se opreasca in seara asta, la un moment dat. cand trip-ul lua sfarsit.
s-a rasucit, a facut o semi-piruieta si-a cazut pe spate.
-lara!
avea ochii inchisi si nu respira. o tot plesenam, dar nu-si revenea. am frecat-o cu zapada pe fata si nimic.
-alex, ce-a patit?
era bogdan. doamne cat ma bucuram sa-l vad.
-a cazut pe spate.
-a dat cu capu?
-nu stiu.
bogdan o lovea usor peste fata, apoi a prins-o de nas.
-ce naiba faci? o sufoci?
i-a ridicat capu spre el si-a urlat la ea. lara a deschis ochii.
fumul, drogurile si alcoolul i se scurgeau in lacrimi pe obraz.

am vazut-o pe alex plangand langa bogdan. plangea din cauza mea. voiam sa se opreasca tot. lacrimile ei, nervii lui bogdan, durerea ce-mi pulsa in ceafa, depresia, trip-ul, fumul si alcoolul. inima mea. tot.


-lara?
-da?
-iti aduci aminte cand schitai zambete pe foaie?
-da.
-era demult...